Romanulu, mai 1872 (Anul 16)

1872-05-28

X A X AKULU ALU ȘESE­ SPRE­ PE CELE X­REL CE ȘI VEI PUTEA a­bonamente ! CAI 1 TALE : mm anui 48 lei; șese lunî 24 lei; tr­ei hint 12 let; u& Inna fi let. IN DIS TRICTE : unii anű fi8. let; ?ése hint 29 let; trei lunt 15 let; un lună 6 lei. Abo­namentele începu la 1 și 16 ale lunei Uou esemplaru, 20 bani. Fran­ța­, 11 alia și Anglia, pe trimestru francî 20. Austin­ fi­­.­romania, pe trimestru franci 18. ^LÎSIXJNTXJKÎ A.nr.i­t5ul 1» pagina a IV, linia 30 litere — 40 bani. Ine Jț­uri si reclame, pag. III, linia 2 lei-----­Solistul ai oit­ ee trimiteri NEFRANCATE vom­ fi Attlul »SATE.­­ Artiolele nepublicate se vom­ arde. A) EdițiuBa de sera 1^€ HS A. diARLUlfiL. Xi*pustia. at­3fil|i0Îraέian8‘ Rie IN DISTRICTE. Editt­ u.AjfiWjünir^a fie adresa ^ 1.A PARI8 ÍFf patru abonamente: la d. Darras-Hallegrain de l’ancienne comedie, 5. Pentru amintitiri: la d-nif Órain et Micoud, 7 Eve Rochechonart,. ^ SA. WIEN­A Pentru abonamente: la d. B. Popovici, Fleisch­­­markt. III. Pentru anonțiuri: la d-ni. Maasenstein și Vogler Neuermarkt, 11. București,£ £, 1872. Cilele trecute s’a tratată, înaintea Curții de apel­ din Focșianî, procesul­ Statului cu d. Pană Olănescu, fostulu intreprinde­­tore de poștil. — Cunoscă toți peripețiile prin cari a trecută acesta nenorocită a­­facere. Statală a câștigată, remânând, apărată de pretensiunile enorme ale d-lui Olănescu, care prin starea de delabrare a servițiului poștelor­, făcuse neapărată căutarea lor­ în regie. Statulă a fost­ represintată de avocații săi doi. Voinovă și Cornea cari au pledată, pe câtă ni se asigură, cu mult succesă. EnsS cu totă superioritatea și zelului avocaților­, cu totä evidința dreptății ce era în partea Statului, guvernulă a crezută de cuviință a numi ș’ună avocată ad-hoc in persona d-lui C. Boerescu. Mărginindă aci informațiunile nóstre, și lăsândă la uă parte cestiunile ce s’aă agitată înaintea Curții, facemă numai uă simplă întrebare: D. Boerescu dat­a servițiele d-sale în a­­cestă afacere din simplulă mobilă ală intere­sului ce ca deputată, ca avocată însemnată, ca cetățenă portă lucrului publică ? Ună ase­mene faptă meritoriu nu trebuia se fiă peste putință. La acestea ne răspunde éase Monitorulu oficiale, No. 114, prin­­tr’ună decretă, care deschide ună credită estraordinară de 1000 galbeni pentru plata d-luî Boerescu în acestă procesă. Aci nu vedemă,se nțelege, nimicit de­ciisă în privința d-luî Boerescu. Nu este «insă totă astă-felă în­câtă privesce pe d. ministru. Noi ca ziariști interesați de lucrură publică séd celă puțină ca contri­buabili,—căci ori de câte ori este vorba de chiăltuială, punga contribuabililor­ este în cestiune, eră nu punga d-loră miniștrii, — suntemă în dreptă a face generosului con­­siliu de miniștrii următorea întrebare : Este sau nu adevărată că Statulă plă­­tesce sume însemnate la avocați cu luna și că între dânșii sun­ă talente și onora­bilități necontestabile ? D-nii miniștrii carii s-au numită, și cinară d. C. Boerescu, vor­ conveni cu noi despre acésta. Déci este déja astă­ felă, pentru ce se nu se mărginescă d-nii miniștrii a trimite din Bucuresci unuia séu doul avocați de ai Statului, cari se susție acestă pro­cesă alături cu d. Voinovă, ală căruia zelu și capacitate, mai cu semă în apărarea proceselor­ Statului, simtă generalminte­­cunoscute, ci chiară în contra opiniunii noui­­loră administratori ai domenieloră, pe câtă ni se spune, se dea d­lui Cornea unu to­varășă de călătorie atâtă de costisitorii ca d. D. Boerescu ? Acesta nu este óre uă chiăltuială Inu­tile, uă risipă a banilor­ public! ? Și de­­cretulă care publică uă asemene risipă, cumă se pute are numi altă­ felă de câtă ună decretă de gratificare ? Morala publică nu póte stigmatiza în­destulă asemenea fapte din partea celoră ce au în mână averea țetei. A nesocoti principiile elementare ale economiei și a fi prodigă cu banii sei proprii, este uă nesocotință, a fi case prodigă cu banii publici este uă crimă cu atâtă mai mare cu câtă la noi adesea ea este miijloculă prin care se storce de două ori sudarea contribuabililor, pentru a alim­enta acestă butie a Danaidelor, ce se ch­iamă viste­­ria ferei, și pa care mâna avidă a vena­lității sau a prodigalității deforă miniș­trii, scoțândă mereu fără nici uă temă, o face se ftă în veci­eelá. Etă pentru ce financiele Statului mergă reă, și détoriele crescu în locă se se îm­puțineze. Mai de u­ă­ dl, prefectula Venturas, cum­­natule d-lui Catargiu, ia 47.000 lei noul din casa Statului, casiarulu îlă lasă se ié, căci d. Ventura este omă de ordi­ne și oneștii, evgenii, cumnatură primului ministru, care răfuiesce îndată pe toți câți denunță jafurile și ăbusurile subalterni­­loră și mai cu semă ale rudelorü d-sele. Pentru siguranța sea énse casiorul o cere dovadă, pe care d. Ventura o dă fără sfiială, asigurându’lui că’să va apăra de ori-ce inspecțiune financiară. Ne întrebamă, ci­­tindă acestă cinică actă, ce insemneza acésta asigurare? Și unu faptă ce ne era necunoscută ades legata enigma. d. Ven­turas este în același timpu­ și ginere­ală d-lui ministru Mavrogheni, care avea a face inspecțiunile financiare. Ce posițiune fericită ! Cumnată cu mi­­nistrul­ de interne și ginere alu minis­trului de financie, și se ii­dică cine­va că este stăpână pe visteria țerei ? Acesta ar trebui se facă pe cine­va se se mire mai multă de darea chitanții de­câtă de sustragerea banilor­. Scandalulă case nu se m­ărginesce aci. Presa denunță fabulă, publică chiară ac­­tilă ce s’a găsită în casa Statului in locă de baui. Acestă sentinelă, scăpată din pușcăria guvernală, dă alarma, și publi­­culu scandalisate ascepta se vede resul­­tatulu acestei de8o­periri. Unii credeau că d. Venturas va m­erge alături celă puțină cu nenorociții diatîte, în arestare preven­tivă, acesta era imposibile: ar fi fostă uă ofensă adusă localului, căci preven­­­țiunea nu este de­câtă pentru cei inociuți, eră nu pentru toți, cari trebuie se aibă timpulă și roidbcele necesarie pentru a se sustrage de la acțiunea justiției. Nimică. Monitorulu silită se respundă, și afirmând c­ă fapt ce nu se mai putea as­cunde, asigură , publică că justiție se va face, cu tată gingășia împregiurări­­lor­. Morala publică a relansă cu acesta asigurare și d. Venturas cu cei 47,000 lei noul. Acumă se dat 1000 galbeni domnului Boerescu, pentru ce ? pentru a susține unu procesă alu Stat­lui, care are oă mulțime de avocați, celă puțină totă atâtă de emi­­nințî câtă și d. Boerescu. Nu este are și a­­cesta în fondul uă delapidare de bani pu­blici? Și decă de astă-dată prodigalitatea sau favoritismulu este mobilulü, în ce se pate consola nenorocitulă tesaură ală Statului ? Cu acestă sistemă ori­cine înțelege că mergemă la ruină, acolo unde mergă toți nesocotiții, căci nesocotită este națiunea care lasă viitorul­ și averea iei în mâ­­nele corupțiunii și ale simțimântului stră­ină de morala publică și de virtuțile ce-Nota circulariă a d-lui ministru de es­tonie în cestiunea Evreiloră, produse în străinătate resultatulă ce o să prevădurăm­u. Recunoscendă în acestă actă diplomatică esistența unoră «himerice „pasiuni popo­rane contra Evreiloră, “ facându-se acusa­­torulu juriulă din Buzeu, și combatându într’ună ateniene ad­ă însă­ șî esistența ju­riului, punendu-se în fine în tóte alături cu acuzările aduse de Evrei, era naturale ca guvernulă actuale se pună cestiunea na­­intea Europei luptă să fase pe atâtă de nedreptă, pe câtă și de vătămătare pen­tru România. Nota d-lui Costa-Foru a­­vea dă asemene rase, cu totă forma­rea posomorîlă, o dată acumă și celoră mai puțină intusiastă în cestiune, asigurarea că esistă la noi persecuțiuni barbare și odiose contra Evreilor­. Câte­va cuvinte ale Independințeî belgice voră caracte­­risa acesta notă, și situațiunea ce ne-a fă­cută ea în Europa. „Guvernul­ română a respinsă (la nota consulilorü) pledândü fără disposițiune (mauvaise humeur) împrejurările ușsu­­rătore. “ A pleda „împrejurările ușturătore“ este a recunosce existența capului de aculare; a le pleda „fără disposițiune“ este a lăsa se se vedă că nici chiară acele împre­jurări n’ară fi seriose. E că ce convingem­ a dusă la marele puteri din Occidente nota d-lui ministru de externe. Décá vom să trece acumă la efectele iei, vomă constata consecințe încă multă mai grave, vomă vedé la Londra meetinguri discutândă cestiunea, insum­ândă România și cerându se i se impună nesce­i capitulări ucidetóre pentru națiune. Origi­nea acestei note și periculose fase ce-a luată cestiunea, este ânsăși nota guver­nului actuale, care în locă de-a risipi cre­dințele false, pe cari cutezarea și preten­­țiunile lacome și necugetate ale Evreilor­ din România le propagă în străinătate, le-a recunoscută din contra Întemeiate ș’a pledată numai, „fără disposițiune, împre­­glurările usturatore.“ In numerulü viitorii vomă da semă mai pe largă și de efectele notei guvernului, și de periculele ce ea crează. Spațiulă ne opresce astă­ dl aci. PiMih-n j larmiria intr’mnii înodQ mai îmbucurătoră septemâna, vomă face cu­noscută, cu ună viă simțimântă de uștu­­rare, că Comuna capitalei a respinsă pro­punerea Monnier pentru alimentarea cu apă a orașiului. Se speră mă dorit că legea și interesul­ capitalei vor­ fi consultate­­ricane, nu implică di­câtă nesce schim­bări de redacțiune, și cabinetulu din Was­hington declară că nu mai pute nici se facă nici se ceră puterilor si publice alte concesiuni de­câtă cele deja acordate. In aceste condițiuni, cele ’îndeplinite d’m­il­ană incoce­ară fi zadarnice și lucrurile fară ïnterce­tată unde erau înainte de ’nchiriarea tratatului de la Washington. Ense, mai nainte d’a se ’ncrede acestoră pesimiste impresiuni, e bine a se ascepta noul informațiune. De amân­două părțile oceanului Atlantică opiniunea publică do­­resce că ’nțelegere pacifică și voința sea, de va stărui ’ntr’ensa, pene în cele din urmă va ’nvinge. Reichsrab­ulă din Viena, primindă în­­cunosciințarea oficiale despre mortea ar­­h­iducesei Sofia, mama împăratului rege Francisc Josef, a insărcinată pe preșe­dintele seu a manifesta împăratului con­­doleanțele sale simpatice și și-a amâ­nată desbaterile pene după terminarea ce­­remonielor­ funebre. Citimă în Independința belgică de la 31 Mai­ . te­amă pre grăbită a spera că solu­­țiunea neînțelegerii anglo-americane va fi definitivă și că comisiunea din Geneva va funcționa peste puțină. Guvernul­ englese pare-se a nu fi dispusă se primesc și a­­mendările făcute de Senatul­ Statelor­­­Unite la tratatul­ suplimentară, de­și a­­ceste amendări, după spusa foiloră ame­Invoieia făcută intre marerialele Serrano și carliștii din Spania e primită cu ne­plăcere atâtă la Madrid, câtă și la Bil­bao. Admiralele Topete a fost­ interpelată în acesta privință, în ședința de la 29 Mai­ a camerei deputaților­, și, fiindă că responsulă s­ă nu s’a părută destulă de categorică, d. Zorrilla a depusă ime­diată uă propunere de censură în contra guvernului. E greu a se prevede cumă va vota acestă propunere actuala Cameră, ori­care va fi cusé atitudinea represin­­tanților, mai multă sau mai puțină legi­timi, al națiunii, pare imposibile ca ac­tualele cabinetfi, atâtă de seriosă compro­misă de șefulă seă, se se potă menține la putere. Convențiunea închiriată între mareșiale­și carliști recunosce oficialilorü ce comandă bandele carliste gradulă ce au în bande, numerându-se între dânșii și oficialii ce aparțină armatei și cari ară fi luată parte la revoltă. El tiempo men­ționezi­ 8­:o motulă că mareșialele Serrano, aflândă despre urîtură efectă ce a produsă redactarea convențiunii închiriate cu car­ fistil, și-ară­da demisiunea din șefă alu armatei de modă-Copte. FOSTIA­­ ROMANULUI“ ESPOSITIONEA DE LA GEBAUER Cornițele Bartholozzi, a căruia sordidă avariție nu era depășită de­câtă prin în­­tunecasele umbre ce-î invăluiau creierii, comandase ilustrului Puget­uă Venere pen­tru vila sea de la Albano. Venera eșise din dalta sculptorelui astă-feră cum chiară inamicii săi fuseseră constrînșî a mărturi, că de la Venera lui Praxitelles și Venera Medicis nimică mai frumosă nu mai apă­ruse în universală artistică. Acestă capo­d’operă fuse­­nse sfărî­­mată în bucăți de însu­și sculptore. lauget pusese ună preță modestă asupră-i, fiindă că i-se ceruse a pune unulQ ; dérii Bar­tholozzi, ca unu comite ce era, îi oferise unulă astă-felă, în câtă simțimântură dem­nității i se urcase în figură în unde de flăcări, și, în justa sea indignațiune, spăr­sese mai ântâiă ună brață, apoi altulă; în fine, trunchiură sburase în țendărî supt lovirile mânii sale. Puget, cu tote astea, era persecutată de nevoile 4­ui, urmărită de invidia confra­­ților ă sei, redusă a căuta la străini pri­mirea, încuragiarea și sprijinulă ce nu putuse afla în patria sea. Ună altulă ar fi acceptată oferta avarului și i-ar fi im­plorată protecțiunea comitelui. Influentele personagiu din Genua i-ar fi putută procura direcțiunea Pinacotecei, loculă de profesore de sculptură, statu­­ettă, arh­itectură la scala de bele-arte d’acolo, — cea­ ce altă­ feră n’ar­ fi fostă uă calamitate pentru elevii acelei țeri de are­ce Puget nu era ună fanfaronă igno­rantă. Infatuată de ună merită imaginară, ci unul­ din cei mai demni urmași al lui Buonarotti. Acestă particularitate ’mî-a venită în minte citindă Pressa dio 23 a curinteî. Care este are situațiunea nostra pentru ca articulî ca aceia se fiă scriși de­uă penă esercitată ca a d-lui C. D. A ? Și cândă se produce acestă mișcare chiară în Pressa, și cândă autorele nu găsesc o altă serte mai demnă de talen­­tulă unui artistă, devenită joculă unoră intr'ge ce repurnă animilară oneste, de câtă a-î pune dispută în mână și a ’lă­trămite se cerșescă comiserațiunea publi­cului în loculă justiției la care meritele séle îi dau dreptură, ce trebuie a crede despre rolulu guvernului și despre con­duita aginților ă chiămați a esprime sim­­țimintele séle intime ? Déru, domoiloră! . . . sc fie bine în­­țelesu că nu este aci vorba de idei, con­vicțiuni și fapte politice. Acestă articulă se isoleză într’u­ retragere tăcută, și chiar obscură, dacă voiți, spre a vorbi liniștită cu ună numero restrînsă de amatori de­spre cea­ a ce este artele la noi și în spe­cie pictura ; și pentru acesta, se invăluiă de bună voie în umbra foiletonului, ună felă de scriere lăsată in păsciunea visă­­toriloru, artiștiloră în retragere, copileloră de 16 ani, studiațiloră din a șaptea și tabacciiloră cu venghercă pene în călcâie, mai toți viețuindă de uă vieță internă a­­semenea molusceloră. Artele la noi! . . . He! nu, doraniloră ! Belele-arte! . . . Vi se sfășie ânim­a negreșită, cugetândă că stăpânirea, — vedeți că nu e vorba de ministeriă, — ne-a uitată pe noi a­­cești câți­va, cari ne aflămă strînși aci... Și, cu tote astea, doriamă și noi ună mică bine­­ érei acestea! Fără îndouială, spiritulă de asociațiune, inițiativa privată, consciința maseloră de propriele foră nevoi, aventulÜ d’a se des­­volta prin sine înseși, suntă, scimă, cea-a ce trebuie om­enilorü, ființeloră raționa­­bile; déri acésta va se­dică a umbla de capul­ nostru; acesta însemneză a nu fi nimeni mai mare între noi; el­e... anarhică! Și noi avem­ă vă stăpânire; amu fă­cută cheltuieli pentru acesta; țara intrega este dădată cu stăpânirea. Vedeți contri­­buțiunile și vedeți și bugetul­. In fine, suntemă ginte latină, moșii și strămoșii noștri n’au trăită fără stăpâ­nire, și noi, urmașii loră, cată se ne ți­­nemű de ce aveaă eî bună in vechime. Stăpânirea nostră dorit. . .. — Ascultați, domniloră! — Mă iertați că înterumpă. Ascultați!... Este ună copilă de dece ani, care trece după aprinsulă lumînăritoră; este ună bă­­iețelă băgată la­iă pantofărie. Are ca­pulă golă, uă cămașe de pândă grasă, ună pantalonă scurtă cu mai multe pe­tece în genuche, și micele lui piciore lo­vite și înegrite de plafă tîrăspă­nesce papuci ce și-a făcută singură din nesce botinî vcehi ce i-a tăiată. Se duce cu șiorțură meserii sale de gâtă la mama mea se­ și iea premenele. Cântă!. . . Cum cântă, domniloră! Cântă „Iancule haidu­cule“. Nu, mé incele, este „cânteculă ConStituțiunii de la 1848!“ Ce voce elas­tică, ce timbru de argintă, ce forță și tensiune într’ună peptă atâtă de fragetă și de micuță! Vedeți!... vă priveghiă­­tóre ce desmordá pustietatea mută din ve­­cinătatea nostră. Și eiă nu viseză că a­­cesta voce de uă suavitate angelică ară pute deveni organulă încântătoră ală pri­mului tenoră ală teatrului nostru lirică scă ală operei nóstre, făcândă fortuna sermanis sele familii și orgoliulă bietei nóstre țeri. Credeți, domniloră, amil aurită uă mul­țime de acești copii, toți plini de inteligință, plini de voiă bună, plini de uă sanătate roșă, măcară că de ordinară nu trăiescă de câtă cu coji de pâne negră și cu lovituri de curea. Altă-dată acești germani erau luați la Mitropolie, la Domna Bălașia, la Colțea, unde învățau spre a deveni cântăreți. Nu era mare lucru, derű, ce voiți, pe atunci totă însemna ce­va. Astă­zi­, aceste tesaure suntă perdute pentru copiii germani; cân­tăreții nu mai există de cândă s’a întâm­plată vă cântă intre mireni și călugări, și stăpânirea nu mai vrea se se amestece. — Este corul­, déri acesta abia póte cânta la moitil. Nu e.de așta, domniloră, că domnia­­vostră câți sunteți aci, v’ați simți inima înceată de bucurie și ochii muiați in la­­crime de fericire ascultându cum în Otelló scu în Trovatore, unu celebru tenore din nemulu nostru romunescu­, eletina întregă teatru cu puternica sea voce, împle spa­țială de armoniósele séle rulade și tornă în animele spectatorilor, valuri suave din acea melodie cerescá ce a suptă în pâ­­mântulö României? — Parterulă se sculă totă în piciure, logi și begnorii surită în­­torse spre rampă; ună bravo gigantică și imensă se aude; marele cântătoră, fru­mosă și răpitoră de geniu și de arie, se incovoia supr aplausele compatrioțiloră seî. Este Maria, domnitoră, fiul­ lui Nicolae Căruțașulă, și ca probă, etă colo susți­in galerie cum acesta sermană părinte se înâcă în lacrime de bucurie. Iliceamă, mi se pare, stăpânirea... dérii, stăpânirea, casé ca uu se scie tóte astea;

Next