Romanulu, septembrie 1872 (Anul 16)

1872-09-17

7 S 2 ROMANULU, 17 SEPTEMBRE, 1872. Bucuresci, Septembre, 1872. Domnitorii redactori ai ROMÂNULUI. Domni redactori. Ca foștii luptătorii românii in revo­luțiunea de la anii 1848 — 184­9, și ca unulă care amu statu în relațiuni mai d’aprope cu celă mai mare luptătorii numitu Avramă Iancu Horea, mi­reau­ libertatea d'a ve ruga se bine-voiți a da publicității următorele amănunte asu­pra vieții eroului decedații, intitulații chiarü de inamicii sei Maghiari, regele mintiloru. Avramii Iancu Horea fu născuții in co­muna Vidra-de-susű, din părinți adevă­rați Români, de religiune ortodoxă. Ta­tait­ eroului se numia Alesandru și era unulul din cei mai distinși locuitori in comuna sea, mai mulți ani fu rude co­munale. Moșială eroului decedații fu preotii ortodoxii totu în Vidra-de-susű. In revoluțiunea lui Ioan Ursu Horea, luase parte activă fiindă că se rudea d’aprope cu Horea. Avramă Iancu, după absolvirea stu­­diilor­ filosofice, termină și cursură de dreptă în Clujă cu forte bună succesă, apoi deveni advocată. în primă­vara a­­nului 1848, se afla ca practicante la ta­bula numită regescá în Târgul­ Mure­­șiului cu mai mulți conscolari, în Aprile, junimea română din Târ­gul­ Mureșiului ținuse mai multe con­ferințe cu junimea ungară, secuiă și sasă în privința egalei participări la tote drepturile civili și politice ale patriei, fără deosebire de limbă și de naționali­tate, dérii nu isbutise a se ’nțelege, lăn­cii se retrase in căminulă seă penă apro­­pe de Dumineca Tomei, optă zile înainte de 3 (15) Maiű, 194S. La grandiosa adunare națională din câmpulă Blajului, numită câmpulă li­bertății, lanci se presintă cu mai bine de două mii Români munteni. Toți junii români de pe acelă timpă se intreceaă a țină discursuri entusiastice către popo­aba adunată, ănsă nici unulă nu putu isbuti se întrecă pe muntenulü Iancu. Repausatulă profesore Simeonă Băr­­nuțiă fu marele patriotă care soiu­se dea adunării naționale însemnătatea ce i-se cuvenia, deja a doua di­ trebuia o­­m­ulă comandante, care in primejdii se sole conduce poporul­. Poporulu dorit a doua di își află salvatorele in luna per­­sana a lui lancu, care fu purtată pe bra­­șie in triumfă. Românii nu mai cuge­­tau de­câtă la lancu, și pe fie­care di născoceau felurite imnuri asupra per­­sónei sale. Cu inceputul­ revoluțiunii, Iancu­ri numită de com­itatură naționale română din Sibiiă ca prefectă de legiune in munții apuseni și cu reședința la Câm­peni. Daci începu a-și organisa glotele, numindă tribuni, centurioni, decurioni, etc. pe cei mai bravi luptători ai săi, între cari Corcheșiă, Andreiă, Iamboră veteranulă, Fodoră și alții. Prima espedițiune a lui Iancu fu, in unire cu mai mulți prefecți de legiune, până la Clujă, pe la finitură lui Octom­­bre, 1848, cândă prefecții și tribunii ro­mâni reeșiseră a desarma pe inamică și a’lă arunca peste fruntaria transilvană. Comandante ală armiei imperiale au­­striace de pe acelă timpă, cu reședința în Clujă, era generarele Wardener. A­­cesta chiamă pe toți prefecții legiuni­­lor­ române la sine, le mulțămi pentru concursul­ dată și le­­ăise se concedieze omenii pe la căminele loră, răci e în stare, cu armata regulată ce are la dis­­posițiune, se apere Transilvania în con­tra inamicului. Prefecții congediază po­porulă și ... o minune­ a treia di ge­nerarele insurginte Bem intră in Clujă cu 3500 omeni și câte­va tunuri, eră generarele Wardener, în retragerea se ar muri la Turda. D­aci nainte începe lupta Românilor ă ș a lui Iancu în contra Unguriloră. Ho­me vold încerca a descrie cu de­­amănuntură faptele eroice ale nemuri­­torelui eroă Iancă: ele se află pe scurtă înșirare în istoria revoluțiunii de la 1848 până 1849 de d. Alesandru Papiă 11 - m­ană în Viena, déri meritele și faptele eroice ale lui Iancu în acea cărte suntă forte pe scurtă și cu pre puțină inte­resă, nu din cauză că scriitorele nară fi voită a’șî face datoria pe deplină, ci mai multă pentru că datele istorice au fostă culese în pripă și pote și de omeni cari ar fi voită a mai încărca din­ meritele lui lancu și asupra altor­ persane, nu­mai poreclite cu numele de tribuni. A­­devărații tribuni și-au câștigată renu­­mele lor, pe câmpul­ de bătaie, pe a­­ceia­ a ’i va cunosce națiunea ca și pe lancu. Ună altă inconveniiune in menționata istoriă mai este și acela că : unele din date nu sunt­ culese de d-sea, ci de di­ferite persone forte onorabile, dérii cari cu tote acestea nu se pot ă lua ca ade­văruri istorice nestrămutate, căci auto­­rele se pote pronunța numai asupra a­­celoră date cari vor­ fi recunoscute de intrega națiune ca adevărată întâmplare, și personele cari au figurată în diferitele lupte n’au fostă consultate. Asupra luptelor­ petrecute în mun­ții apuseni supt conducerea lui Iancu, fară pute scrie un­ volume forte mare, este însé desperată ca se voră afla per­sone cari se vor­ ocupa cu totă dina­­dinsulă de acesta afacere, care intere­­seza întrega națiune română. Românii, după mai multe lupte sân­gerase în tote părțile Transilvaniei, dorit cu deosebire după căderea Sibiiului, când însuși generalele Puchner fu silită a se retrage­ cu remășițele armatei in­ Româ­nia, mai toți tribunii și omenii de arme alergară a se alia cu lancu, pene și bra­­vură prefectă Axente Severă fu nevoită a se retrage cu ai sei spre munți. In spre primăvara anului 1849, lancu se puse in înțelegere cu toți frații sei de arme. Ei se sciură apăra cu totă dem­nitatea in contra inamicului. Cetatea Alba-Iulia era înconjurată de armata maghiară. Prefectură Axente, cu alți tribuni, bătu in drepta și a stânga pe impresurători și isbuti a pătrunde in cetate, și a se retrage iarăși la locul ă seă. Pe acestă timpă nu se mai afla in totă Ungaria și Transilvania nici ună pictură de soldată austriacă: numai eroulă Iancu cu prefecții și tribunii sei mai apăra o­­norea împăratului și a dinastiei sale. Un­gurii orgolioși, după ce cuprinseseră și chiar­ Buda, credura că, deci au putută bate pe generalisimii Windisgraetz, Zellacich, Puchner, Schlich Urbană și al­ții, trămiseră pe u­ă june comandante, mai fără esperiență, numită Vasvary cu vre­o—2500 ómeni ca se bată pe lancu, se ’să prindă și se ’să ducă legată la Kos­suth, care era guvernatore in Ungaria. Acelă comandante îngâmfată veni în munții de către Clujă, din partea me­­dinopțială. Românii alergară la lancu spuindu-i că Ungurii inainteza. lancu 'i întrebă câtă de numeroși suntă inami­cii? și i­ se respunse că suntă vre 2000 seă 2500. Atunci chiamă pe câți­va din tribunii sei și le adresă următorele cu­vinte : — „Frațiloră, suntemă în mare periculo: daca ne voră bate Ungurii, nu va mai remâne nici numele de Română;“ apoi, întorcându-se către tribunulă Cor­cheșiă îi <jise:— „mergeți de ’i bateți și, neisbutindă, se nu mai veniți la mine.“ A doua gri lupta se dete: Ungurii pe­­riră pene la m­ulă; însuși comandantele Vasvary i-se tăiă capulă cu ună toporă. Audindli guvernatorele Kossuth d acesta perdere, se otărî­se trămită p’ună Ro­mână ca se pacifice cu lancu, pe Dra­­gostă din Crișiana, care era și deputată în Camera Ungariei de p’atunci, care veni la lancu cu care ținu câte­va con­ferințe. Pe cândă se părea că se ’nțelegă, lui Hatvany, pătrundea n Abrudă. Iancu fu ’nsciințată, părăsi conferința, ca prin minune abia se putu strecura pe josă din Abrudă și spre séra ajunse la Câm­peni, cartierul ă seă generale. Prefecții Butenu și Dobra, cari se aflaă la confe­rință, ramaseră în Abrudă pe parola de onore a lui Dragoșiă, și sortea le fu că Dobra a doua di fu omorîtă și capulă i-se înfipse într’uă suliță, érű Ungurii strigaă: acesta este Dumnedeulu Româ­niloră ! Butenu fu transportată la mar­ginea Transilvaniei, aprope de comuna Josași, unde fu spânzurată d’uă salte. Armata ungurescă, în numeră de cinci mii cu artileria și cavaleria, abia putuse a se aședa în Abrudă, cândă d’uă dată se angli­că preotulă Grozea, în calitate de tribună, s’a aruncată cu totă furia asupra carelor, cu provisiuni ce mergeau după armata maghiară, le-a coprinsă, a omorîtă pe toți soldații din escortă și s’a retrasă la locuri sigure. Iancu pe d altă parte, chiar­ în nop­­tea acea­ a, ținu ună consiliă de resbelă cu toți prefecții și tribunii ce se aflaă la Câmpeni, după care dete ordine a se a­­duna totă poporulă în masă spre a­n­­conjura Abrudulă ș’a ataca pe inamică. La ordinele eroului se adunară toți Românii, pene și femeiele pe la locurile cele mai strivite și cu toții acceptațî mo­­mentulă cândă se va da sem­nalul­ de bătaiă. Aida a treia zi, după ore­cari ploui torențiale, se ’ncepu lupta­ resul­­tatulă fu totala stingere a armatei lui Hatvany: numai comandantele, cu câți­va călereți, se putu strecura și scăpa de furia poporului română. Dragostă rămăsese in Abrudă, ascunsă intr’uă pivniță, poporulă află că este in Abrudă, pe dată ’să descopere și ’să taie în bucăți ca p’ună vendetoru de patria. La acesta luptă grandiosa luară parte toți prefecții și tribunii cari se aflau re­fugiați in munți, dintre cari cei mai în­sem­nați fară prefectură Ionii Axente Se­veră, preotulă Grozea, tribunii Andreiă, Iamboră, Corcheșiă, preoții Simeonă Ba­linte, Vlăduță și alții. Lupta acesta s’a­ntâmplata in Iuniă, 1849. Românii mai susțineau de-a lungul­ Mureșiului, pe ma­­lură stângă, supt alți tribuni, și alte lupte parțiale cu Ungurii, déri și aceștia stau în de aprópe înțelegere cu cei de supt co­manda lui Iancu și, ori unde câștigau Ro­mânii câte uă luptă parțială. Ungurii credeau­ că totă Iancu este peste totă lo­cală. A treia luptă se drete cu generarele comite Kemény Farkași­. Și acesta pă­trunsese până la Abrudă, déra pe dată se convinse că nu va ave nici ună suc­cesă bună. A treia zi după sosire, dis-de­­dimi­neță, lăsă numai două sau trei com­panii de infanteria în Abrudă și cu per­fidia spuse că va ataca pe lancu, déru luă calea spre Zlagna și, ajungându aci, dete ordine­a se țină m­ă te­ demn in bi­serica catolică m­ulțămindu lui Dum­ne­­z]că că s'a putută strecura numai cu per­­derea a 2 séu 3 companie, pe cari Ro­mânii in prima luptă si măcelăriră până la m­ulă. După acesta a treia perdere, Ungu­rii nu mai cutezară a se bate cu lancu. Kossuth, in cele din urmă r­ile ale domniei sale, ținu ună consiliu de resbelă, in care se otărî a se însărcina însuși generarele Bem să atace pe lancu. Bem însă res­punse că Românii se bată pentru inde­­pendință ca și Maghiarii și că densulă nu póte se se isbescá cu ei, căci toți s’au procurată arme și, după atâtea victorii, este cu greă a câștiga lupta în contra­fară. Revoluțiunea unguresca nu sară fi putută stinge, décá nu intervenia pu­ternica Rusiă. Generarele supremă, prin­cipele Puschievici, apăru în Ungaria, era generarele Liders în Transilvania. Acesta recunoscu bravura lui Iancu și a celoră­alți prefecți și tribuni români, uă altă armată maghiară, supt comanda După ’nvingerea Ungurilor­, generarele Liders chiamă pe Iancu și pe alți tribuni la Sibilă, le mulțămi pentru curagială arătată, apoi le promise decorațiuni. După câte ’mi aducă aminte, fură de­corați de guvernulă Austriei în Viena următorii: repausatulă Simeon Barnuță, Papiă A. Ilariană, Ion Axente Sever, pre­otulă Simeonă Barinte, preotulă Grozea, tribunii Andrei ă, Fodoră, Francu, și alții uă mulțime, numai eroulă lancu refusa categorică și respunse că nu s’a bătută pentru decorațiuni ca se ’și impodobesc o peptură, ci pentru drepturile Româ­niloră asupriți, se li­ sedea alte drepturi și va fi decorată. In urma admirabilei abnegațiuni, lancu­ra persecutată și chiarű arestată, tóte le suferi, déra caracterulă seă ra­mase nepătată. Meritele lui, fadă cu națiunea și chiar­ cu im­peratorele și dinastia sea, suntă atâtă de mari, în­câtă condeiulă meă nu este în stare a le pute descrie. Mé coprinde ună floră, cândă îmi aducă aminte că chiar­ unii din colegii sei cutezaă a ’să critica supt cuvântă că nu sară fi sciută purta mai plăcută către guvernă și că trebuia se primescá de­­corațiunile oferite, dérű îmi permită a aduce înainte următorulă proverbă: „mulți viteji după bătaie.“ Mulți din cei ce se îngâmfă cu nu­mele de tribună, nici n’au încinsă sa­bia și ’n urmă unii din aceștia, geloși de meritele și gloria eroului, se silină a-i-o întuneca. Poporulă română cuse numai de Iancu sciu și va sei în viitoră, pentru că er­ a salvată onorea națiunii. Însuși generalisimulă austriacă, cornițele Ra­detzky, i-a trimisă ună biletă cu invi­­tațiune se ’și puie numele și scrierea pe h­ârtiă spre a o aședa într’ună albumă între cei mai vestiți generăli austriacă lancu scrise pe biletă astă­felă: „A­­vram­ă lancu Horea, conductorele Româ­nilor­ din Transilvania in anii 1848 până la 1849.“ Ca fostă colegă de arme ală deceda­tului erou, amă voită a ’mi face să mică datoria scriindă aceste linie, de­și capa­citatea m­ea, in com­parațiune cu meri­tele sale, este cu totul­ debile. Bine-voiți a primi etc. Aaronu Crainicii. Monitorele oficiale constată, ca și noi — prin com­unicatură de mai la vale—can­sele dezail­ării trenului de la Ploiesci din 7 cuvinte. Șinele drumului de seră suntă atâtă de bune și de solide, în­câtă au necesitate de continue reparațiuni, încă din primii ani ai circulării liniei!"1 Cee­a ce putemă adauge la comuni­cată este că, daca nu s’a ivită nici uă nenorocire, acesta se datoresce machi­­nistului locomobile!, care, vedendă pe lucrători fugindă, presimți ce­ va și opri forța vaporii, cee­a ce micșioră violența accidentelui. Eră com­unicatură: „In privința accidentelui ivită la 7 cuvinte, prin derailarea trenului de la Ploiesci, aprópe de Periș, după raportu­rile primite la ministeriu, acesta derai­­lare­a provenită din imprudința șefului lucrătorilor­ însărcinați cu înlocuirea unei șine, șefă care fiindă surprinsă de ună trenă care mergea de la Bucuresci la Galați, mai înainte d’a fi fixată șina la loculă ei cu desăvârșire, în locă se pună semnalulu obicinuită de poprirea trenului, péne cândă se’și ispravéscu lu­crarea sea, îndată ce a regluta trenulă viindu­, peretându'și presința de spirită, atâtă ein câtă și lucrătorii aă fugită in pădure. De aci a resultată că machina ajungându la acelă locă, s'a resturnată împreună cu tenderulă, éra două Vago­né galé cari urmau să eșită de pe șină. Nimeni n’a fostă vătămată și călătorii n’aă simțită nici chiară să scuduire se­riosă. „S’a luată îndată disposițiuni de a se găsi acelă șefă de lucrători și a se da judecăței, spre a-și lua penalitatea după lege. “ ÎNTÂLNIREA de la berlin. Supt titlul­ de corespondință parti­culară din Berlin, privitóre la î ntâlni­­rea de la Berlin a celor­ trei imperatori și primiloră foră miniștrii,­­lndepen­­dance­beige publică următorele refresiuni pe cari găsimă utile a le însera și noi: Se pete Zice are că ’ntălnirea de la Berlin n’a avută de­locă scopuri politi­ce, că — născută din întâmplare saa din vr’uă obligațiune de politețe—n’a pro­dusă de câtă spectacole militare și ’mpă­­căciuni personale ? Ară fi ună ce copilă­­rescă a pretinde una ca acesta, copi­­lărescă a argumenta cu lipsa vr’unui protocolă, cu lipsa de ori-ce ’nțelegere. Negreșită, n’a fostă conferință ’n re­gulă cu secretari cari se dea actă de promisiunile ce s’aă putut face, îase su­veranii, miniștrii loră, șefii de servin­ă ai cancelarieloră loră s’aă întâlnită în tote zilele și și-aă schimbată ideiele, vederile, im­presiunile. Aă vorbită, și spre ce o­­biectă și-aă putută îndrepta convorbi­rile ? Lucru să se ghicesce ușiară. Situa­­țiunea generale a Europei, trebuințele statelor- loră, necesitățile politice cari se potă prevede sau pentru a fi sau pen­tru ună viitoră apropiată, era cea­a ce, după bunulă simțit, a trebuită se fie tratată și aprofundată într’ună modă mai multă sau mai puțină seriosă. In prima liniă, printre aceste nece­sități, se pune pacea. D. de Bismark a stăruită multă asupra acestui punctă, atâtă în articlele inspirate din b­eloru­sele câtă și ’n discursul către consiliarii municipali din Berlin, ca cum ea ară fi fostă ideia-mamă a ’ntrunirii. *Și ’n adeverit, pacea, care de la ’ntronarea tratălui Alesandru n a ’ncetată a fi obiec­­tivulă politicei ruse, astăzi e uă trebuință pentru Germania, uă­ condițiune de esis­­tență pentru Austria. Cândă vă țâră nainteza ’n civilisa­­țiune, cândă poporațiunea ’i devine mai desă, pământulă mai rară și mai scumpă, vedem­ă că cultura devine ’ntr’ânsa mai intensivă. Țeranulă, ca se ’și sporescu mijlócele, atunci se gândesce mai puțină a’și rotunji domeniulă, a ’să întinde prin noul acisițium­, de câtă se’i cerá —■ prin sclință și prin lucru — mai multe pro­ducte. Ințelenirea cedeza locală aplica­­țiunilor­ chimiei. Același fenomenă se constată și ’n vidța stateloră. Rusia, a doua zi după epoca ’n care Petru celă Mare o scose din nămolul­ barbariei, avea se’și arunce privirile’­ de cucerire asupra țerilor, ce-o neom­ețu­ aă: avea se se simță ați~Sa către Bos­­foi­l și bogatele câmpii ale Asiei­ Mici, precum vă­dinioră Germanii erau a­­trași spre Italia, Francesii spre țerenii Rhinului. Acestǎ perioda a istoriei tre­­cută-a ore pentru Rusia ? Poporul­ ei re­nunțată-a ere a se respândi’n afară? Ară fi temerarii! se se afirme, înse cea­ a ce se pote zice far’a fi desmințită de fapte e că suveranulă ei actuale a ’nțelesă c’a­­vea de inplinită că sarcină mai nobile, mai mare de­câtă acea­a d a adauge noui cuceriri la vastele n­tinderi pe cari i-se esercită autoritatea. Acesta sarcină era se rădice civil­isațiunea, moralitatea poporului rusă, se ’să înzestreze cu mij­­loce mai puternice de producțiune, în­tr’ună cuvântă, se suprstituie cultura in­tensivă culturei estensive. Urmată c’uă persistență, c’uă tenaci­tate, c’uă logică care nu sară pute lăuda 'ndestulă, opera ’și, dete primele’­ fructe ’n Ziua cândă, fără versare de sânge, ca­­binetul­ din Sant-Petersburg putu sfâșia și face se fia sfâșiate disposițiunile cele mai umilitore ale tratatului de la Paris. Prin urmare in acestă m­omentă nu Ru­sia va voi se’și schimbe calea spre a a­­puca pe cea urmată supt traiul­ Nico­­lae. Ea a eșită din repausă, pentru că nu mai are nevoie de repausă, caré va răm­âne fidele ideiei de abținere și de de­­sinteresare ’. Gestiunile politicei este­libre, pe care o caracterisa atâtă de bine principele Gortchakoff când î 'ntr’un Zi, c ună tonă pe jumătate seriosă, pe ju­mătate glumeță, fiindă vorba despre reducerile ce trebuiau făcute ’n buge­­tul­ imperiului, consilia suveranului sef, ca cea mai eficace reformă, se suprime ministerial­ afacerilor­ străine. Cee­a ce Rusia face din rațiune, Ger­mania va face din sățietate. Prusia și-a­ndruită poporațiunea, înse câți ani ii va trebui ca se și asimileze nouele pro­vincie! Amă auzită ansumi pe ună locui­­toră din Magdeburg, anexată de la 1815,

Next