Romanulu, noiembrie 1872 (Anul 16)

1872-11-08

ANULU ALU ȘESE-SPRE PECELE VOESCE ȘI VEI PUTE Ori-ce cereri pentru România, se adreseza la administrațiunea diabului. ANUNȚURI In pagina a IV, spațiulu de 30 litere 40 bani In pagina a III, linia 2 lei. A se adresa LA PARIS: la d-nii Crain et Micoud, 9, rue Drouot, 9. LA VIENA : la d. B. G. Popovici, Fleisch- Jmarkt, 15. Scrisori și ori ce trimitere nefrancate voră fi retușate •—Articlele nepublicate se vor arde. 20 BANI EXEMPLARULU. Din causa sérbatorii de a<fi,jjiariulu nu va apare mâne. Redactiunea și Administrațiunea, Strada Academiei, No. 26. (A) Edițiunea de sora BUCURESCI. .5 BRUIARU 1812. Una din acele evoluțiuni de camarilă, cari nu împresioneză delocu publiculă, fiindu că n’au nimicit a face cu den suiți, sa sevârșită filele din urmă în sînulă reacțiunii. Venirea d-lui Iepurenu la ministeriă Licitse se severșiască acesta evoluțiune, ca efectă ale unei desbinări ce exista în stare latentă încă de la întorcerea d-sele din constituționala și patriotica misiune ce îndeplinise la Berlin. Se înțelege că desbinarea nu putea se fia decâtă în cestiune de formă, de procedură, reacțiunea fiind acea-așî în fondă. Temnița, fiă aurită, fia de iată, este totă temniță, reacțiunea, fia Boerescu, fiă Iepureni, este totă reacțiune. Și câtă despre noi, amu preferi totu-de una din două rele pe celă mai puțini perfidă, fiă chiară mai durerosă. Boia este periculosă, mai cu semă cândă stă ascunsă, și numai atunci mediculă se simte în posițiune de-a întrebuința tóte resursele solinței, cândă reală s’a declarată netedă și diagnosa’i este sigură. Prin urmare, din cele două forme ale temniței reacțiunii, amă preferi pe aceaa ce nu ’și ascunde lutulă suptă ipocrita aurire. Preferimă, în fine, obrazură greșit ală francilor și despoți, sulimanului mora constituționali ca ai regimului actuală. E că pentru ce publiculu a privită cu nepăsare la campania deschisă de cei de la Pressa contra d-lui Iepurenu, și ’saă atribuită de sicură că mai mică însemnătate decâtă chiară aceaa ce o are în realitate. De altă mintrele, articulul de fondă de la 4 Noembre, care deschide ostilitățile, recunoscema că este forte bine scrisă, bine cugetată, și décà n’amă cunosce atâtă de bine tendințele celoră de la Pressa și modulă nedemnă în care s’aă servită ei de justiție de cândă suntă la putere, a mă adauge că acelă articulă este și bine simțită. Prin urmare, noua atitudine luată de cei de la Pressa este forte interesantă și utilă spre a descoperi din acestă zizanie tendințele ambelor nuanțe ale reacțiunii: reacțiunea francă și reacțiunea ipocrită. Totă atâtă de instructivă este și espectativa pe care o păstreză Pressa și în numerală de astăzi, deși uă cestiune de mare însemnătate, în care a luată mă rolă câtă se pate de îndouială, ar fi făcută-o în alte împrejurări se nelapideze septemâni întregi cu injultele ce obicinuiesce. Este vorba de epistola Domnitorului cu data 20 Octombre 1866, către Viziră. Are tarămă într’unulă din numeri din urmă, modulă în care cei de la Pressa pretindă a apăra pe Domnitorii, cumă îl presupună capabilă de a suptscrie, după îndemnulă unui „ministru capiu“ „acte prin cari se ne dea ploconii nu mai scimă cui, sau se ne alieneze să parte sau totă autonomia nostră.“ Mai aretară măciună acești sinceri dinastici spună că nici ună „altă Domnă nu foștii în posițiune se facă atâtea acte desvoltătore autonomiei române etc.“ și apoi sfinxulă se opresce prin ună semnă de mirare și punte de suspensiune, lăsândă ca nefericitulu trecătorii se ghicescá decă a făcută sau nu ceva bună, acela ce a fostu în positiune de-a face. Totuși trebuie se mărturisimu că înlesnescem câtăva deslegarea ghicitorii în sensulă ce-l convine, adăugândă: „și acestă Domnă este încă june și are viitorul înaintea mea.“ Cu alte cuvinte, dacă nu făcută, pare că va face în viitoră. Relevarămă forte precisă acestă stransă modă de apărare, și de unde credeamiLpa Pressa, atinsă la córda simțitóre, la dinasticismă, are se sbîrnie tonurile sale cele mai acute în contră-ne, e că o că tace! Nici uă alusiune măcară la acea epistolă, nici ună cuvântă spre a se explica în privința straniei apărări ce încercase. Acesta este încă ună semnă ală situațiunii. Se pare că cei de la Pressa ar fi fi în delicateță cu palatură, pentru că și d. Iepureni a beneficiată de art. 98 din Constituțiune, cei să crezuseră, pe câtă se vede, luată oharnică numai în esclusiva dumnelor esploatare. Se pare că nu le dă mâna se mai revină asupra acelei nefericite epistole, din causa că voră fi veijută că pe lângă ciudata apărare ce le arâtarămă că facă Domnitorului, teamă mai pute arăta și strania din parte-le aculare ce facă d-lui Ion Ghica. Tocmai dumneloru se acuse pe d. Ion Ghica ? Dumneloru, susțiitorii d-lui Mavrogheni, amicii d-lui Ghica, actualulărginte la Constantinopole, ai domnului Strajă, etc, ce ocupă luptă regimulă actuală aceleași posițiuni ce le ocupau și în Octombre 1866? Ce felii raționezâ cei de la Pressa ? Ore după dumnelor, d. Ion Ghica ar fi culpabilă de acea epistolă și d. Mavrogheni, ministru și atunci, n’ar fi ? Astfelă este logica dumneloru, încâtă, pe cândă acasă cu înverșiunare pe d. Ion Ghica, susținu pe d. Mavrogheni, ce are atâte alte titluri la condamnarea tutoră omenilor, ce se respectă ? Logică vorbindă, cei de la Pressa ară trebui se gasescá minunată acea epistolă, căci principalii regimului de astăzi erau și pe atunci tari și mari, și daci Domnitorul a trebuită se se inspire de la cineva în privința acelei epistole, apoi principalii regimului de astăzi avura neapărată partea lerii în acestă inspirațiune, împărtășită și de cei de la Pressa, care-i susțină. Atacândă dérii pe d. Ion Ghica, pe cândă susțină cu înfocare pe colegii d-sele de atunci, cei de la Pressa dar numai că probă mai multă de neconsecință și nedreptate : probeză că pentru dumie soră principiele suntă numai uă vorbă deșertă, ună felă de manta, roșă, menită a fi întorsă după veată. Deju se reveni cu ierăși la zizania agtiată în simula reacțiunii de colții cei ageri ai d-lui Iepurenu. Bine jisesema noi că nu cu asemeni robetori se vorîi cârpi rupturele causate de putreziciune în corpul regimului, ci din contra, se vor lărgi, căci rodetorulu va găsi materie male în care se’și înfigă colții, pe cari de atâta timpii și’i ascute uitându-se cu jindu la putere. Temă ne e dorit că prin introducerea d-lui Iepurenu în sinulu regimului, i se va întâmpla și lui cumu se ’ntâmplă unui mare cașcavalir la esposițiunea din 1867. Pe timpul când li se rădicau produsele espuse, patru omeni se apropiară de unii cașcavali, uriașii de Elveția, și, apucându-li, făcură în același timp fră silință proporționată cu greutatea ce-e presupuneau; en se toți erau secară prin deșertăciunea propriei loră silințe: uriașiulă cașcavală nu era mai greă de câtă uă cutie de cartonă. Ună rodetoră se introdusese de câtăva timpă în sînulă séu,—pate că ’și adusese și om,șom exospeță,—și fosese atâtă de bine produsulă elvețiană, în câtă nai ngî rămăsese de câtă aparința. Ne voră ierta cititorii acesta mică istorioră, în considerațiunea aplicării iei. Vedemă în adeveră că d. Iepure nu și-a începută opera în conștiință, a intrată în cașcavală și râde câtă póte; deja cei de la Pressa țipă, și déca roijötorulu va parveni se-și aducă și puișorii la mésa, desicură țipetele se vor urca cu câteva tonuri mai susă. Cândă opera va fi terminată, adică atunci cândă regimulă va fi redusă la starea cașcavalului de la esposițiune, uă ușioră lovitură îl va sparge, totă lumea îi va vede deșertăciunea, și cei ce scă din esperiență de ce este capabilă d. Iepurenu, voră esclama : — „Acestea suntă de-ale coconului Manolache!“ D. Iepurenu nu putea se nesocotesca însemnătatea propriei séle personalități, pâne a intra în guvernă ca ună ministru de tóte Zilele. D-sea intră déja printr’uă manifestă, întocmai ca și cândă n’ar fi intrată într’una ministeriă atâtă de bătrână deja, ci pare că venia într’ună ministeriă acumă combinată. Și fiindu că d-sea nu era ministru de interne, spre a adresa manifestului soft către prefecți, cumă făcură alte cinstite fecie din cabinetă, să adresă către onorabilulă președinte ală curții de Casațiune. Acestă manifestă avu marele avantagiă de a fi judecată până la așta gradă de totă lumea de năpotrivă, in câtă sentința celoră de la Pressa, póte se fia supsemnată și de cei de la Românulu. Déca și cei de la Pressa se unescă cu cei de la Românulu în acestă judecată, cine ară mai putea bănui dreptatea sentinței ! Totă lumea a vezut a două punte culminante în manifestul noului ministru al justiției: I: necunoștința legiloră. Nuă tendințe orbă, înverșunată și nesocotită la reforme reacționare. Supt scriitorul acestui manifestă este, în totă puterea cuvântului, supremitorul famosei petițiuni de la Iași și emisariulu misterioselor, misiuni la Berlin, misiuni în care circulară depeși cifrate, rămase secrete chiară pentru actualulă prim- ministru. Se ’nțelege că nu vorbimă de misiunea oficiale, ce era anularea obligațiuniloră Strousberg. In facia acestui manifestă, în facia famosei petițiuni de la Iași, în facia misiunii de la Berlin, în facia cutezării în fine cu care d. Iepurenu exprimă tendințele sale reacționare, totă lumea se întrebă ce însemneză venirea d-sele la ministeră? Se fiă are numai ună susțiitură mai multă, spre a face se triumfe în Camere colo,salulu fară ală câseloră ferate, se fia are numai una agentă mai multă ală aservirii economice a României câtre Nemți ? Decà numai acesta i-ar fi misiunea, atunci putea se rămână și simplu deputată, și de sigură acelașă concursă l’ar fi dată, fiindu deja îngagiată prin faptele sale a’lă da. Prin urmare, este altă rațiune, își zice lumea, și forte susținută trebuie se se simtă d. Iepurenu, décá dă mă manifestă în care nu ține órecumă semă de esistența de pene acumă a ministeriului, ba ceva mai multă, dă mă manifestă care trebuie se fiă contrarii cu totulă voinței unoră-acelă puțină dintre miniștrii, căci altă ielă cumă s’ar explica atitudinea organului oficiosă ală ministeriului? Asemeni bănuieli sunt pe deplină justificare, mai eu semn cândă vine și Pressa se le confirme. In adeveră e că ce citimă în Pressa de Duminică: „Se se ferescu d. Iepurenu, atâtă de conservatoră, de a inova prea mulții în legi; căci decă legile s’ar schimba cu fiecare sistemă de ministru, unde am merge? „Apoi, déci acele schimbări ar fi se se facă nu conformii Cu spiritului de progresii al fi secolului, și nu în armonie cu principiile nestrănutate ale șoiinței, tema ne este că, d. ministru nu va găsi uă comisiune, compusă de omeni speciali de șciință, care se opereze acele reforme, și chiară daca acea comisiune le ar propune, tema ne este că Camerele nu ar aproba asemenea reforme. „Déja nu voim a profetisa nimicii. „Urămă numai d-lui Iepureni ca prejudecățile d-sele sau defectuositățile parțiale ce potă avea legile judiciare, ca tóte celealte legi, se aulă fiică a cădea în estrema unei reacțiuni, care nu mai este de timpii noștri.“ Decă Pressa, Ziariulă guvernamentală, adversariulă nostru învierșiunată. Zice tóte aceste, ce se mai zicemă noi ! Gestiunea dorii nu este atâtă de simplă, precurm i se părea completarea ministeriului prin d. Iepureni. Regretămă că spațială nu ne permite astăzî a merge mai departe, și ne silesce a amâna la numerală viitoră descoperirea lumineloră ce potă resulta din frecarea acestoră grave cuvinte ale Pressei, cu altele ce s’au scrisă în altă Ziamiu, și cu ore cari împrejurări, petrecute suntă acumă mai multe luni. Citimă in Tuvenir national. Pentru momentă a fostă vorba d’a se supune unei ratificări plebiscitare reformele constituționale, înse acestă ideiă s’a ’nlăturată, după stăruințele d-lui Grevy, prisidintele Adunării. Din parte’i, d. Thiers a ’nțelesă c’acesta era un manoperă la care ună guvernă republicană nu trebuie se aibă recursă. MERCURI:* 8 NOEMBRE 1872 LUMINEZITE ȘI VEI FI ABONAMENTE In Capitale: unu anii 48 lei; șese lui 24 k trei luni 12 lei; uă lună 5 lei/ In 1) istriețe: unu anii 58 lei; șase luni 29 lei ; trei luni 15 lei; uă lună 6 lei. Francia, Italia și Anglia, pe trimistru fr. 20. Austria și Germania, pe trimistru franci 18. A se adresa LA PARIS: la d. Darras-Hallegrain, Rue de l’ancienne comedie 5, și la d-nii Drain et Micoud, 9, rue Drouot, 9. LA WIENA, la d-nii Haasenstein și Vogler Neuermarkt, II. SUPT REGIMELE ORDINII. Intr’adeveră că numai supt regimele ordinii se potă vede ridicule și estravaganțe care de care mai nostime, fără ca cel ridiculisau se aibă bunură simță d’a aprețui adevărata însemnătate a cuvinteloră și modestia d’a zîmbi ’n fața unora frase batjocoritore, destulă numai ca ele se fiă compuse de vorbe mari și sonore. piartele ce se cumpără și se vândă nu ’și potă renega originea, nu potă abdica la meseria speculațiunii. D’ar fi cea mai infamă, cea mai degradată ființă, se nu ’ți pese de mimică, poți ajunge ministru sau ’naltă demnitară în vr’uă țeră orecare și — grația unei sume d’uă orecare importanță seu unoră simpatii ebreofile, în proporțiune cu înclinările fetei ce vrei se te laude și cu simțimintele tele proprii — vei fi rădicată pâné la ală noulea ceru, încununată cu lauri și aretată ca gemă. Lipsa de merite și de calități n’o pate constata cineva mai precisă decâtă printr’acestă imorale termometru ală modernității. Minciuna, fanfaronada și falsitatea aă celă mai de căpetenia rolă în politica reacțiunii, și deja Românii au depinsă acestă tactica cu culori vii în proverbulă : „cu minciuna boier éscă, treci în țara ungurescă!“ Ș’acesta e motivul pentru care aristrocația susține că numai dânsa e menită a conduce națiunile, căci numai pe dânsa natura s’a ’ngrijitas’ocroiéscu din stofa politică : democrația e trămisă se taie lemne sau se facă cărămidă. Auzi cutezanță! Omidă din poporă se fiă omă politică!! Și pentru ce? Pentru că omidă din poporă instrucțiunea pe care o dobândesce o ’ntrebuințază cu lealitate, trage dintr’ânsa adevĕratulu profită ce e menită se dea cultivarea spiritului, pe cândă aristocraturü, creștându-se născută nobile, instruită și prefecții, n’alerga la instrucțiune de câtă spre a ’și ascuți sofismele, a ’și multiplica dilemele ș’a combina frasele poreclit „despirită“. Omulă din poporă e solidă, sinceră și de caracteră: din contra, celolalte e superficiale, ipocrită și mlădiosă. Omulă din poporă, democratură, ajunsă la cârma țârei, modestă și nepretentențiosă, își iubesce pre multă națiunea pentru ca se viseze decorațiuni sau sprijinură străinii oră. Din contra se atâmplă case cu pretinșii nobili și aristocrați. Vomă da ună exemplu palpabile, spre a nu fi crezuți că e spunemă numai teorii, nepuse’n practică de omenii ordinii. Abia șeful statului română mergea la Pitesc ca s’anunțe acestui oraș că revenirea la putere a eroului de la Mavrodolu, și regimele se grăbise vestesc î n străinătate acestă evenimentă. Eră ce citimă în Independenta, belgică de la 12 Noembre stilă noă : «Guvernulu principelui Carolu alu României a primită mă concursă prefiosü prin intrarea d-lui Iepurenu ’n ministeriă. Acestă ornă politică , care deja a ocupată uă posițiune ’n ministeriele precedinte, în cari îi dobândise reputațiunea unui patriotă inteliginte și integru, renunțase la cariera politică, ease, cedăndă solicităriloru principelui și amicilor ă sei, a consimțită se iea, colă puțină pentru câtă va timpă, portofoliulă justiției». A mă vrea se scimă seriosu sau glumeță vorbesce foia din Bruxelles? Plătit-a ceva d. Iepure nu séu régiméié pentru acesta reclamă? După noi, ară fi trebuită ca d-lui se i se fi plătită ceva pentru a fi onorată cu acestă satiră. Căci în adeveră, care Română, câtă de puțină bună simță ară posede, nu va vede ’n aceste rânduri culmea ridiculului? D. Iepurenu, cunoscută prin ruinarea financielor și prin actele sale de la 1860, prin falsificarea adevărului în cestiunea Strousberg cu presintarea a doua ra» Citimă în t Indépendance helge , Londra, 10 Noembre. — La banchetulii lordului primare, lord Granville nu vorbită despre cestiunea politicei interne. Vorbindu despre neî nțelegerea cu Statele Unite, lord Granville a <jiliit că verdictulu tribunalelor arbitrate de la Geneva iubesce numai punga, dorit nu și onórea Englitezei, prin urmare opinieză se se plătescă fără murmure suma la care a fostă condamnată. Apoi se ’ntinse pe largă asupra tratatului de comerciu anglo-francesc, declarându că principiulu și suptstanța tratatului suntu în acordă cu liberul ă schimbă. Lord Granville termină Zicefidii că e otarîtu se manțina cu tama onarea și interesele Engliterei și că doresce pacea nu numai pentru Englitera, daru și pentru celelalte națiuni.