Romanulu, septembrie 1873 (Anul 17)
1873-09-17
NULU ALU SEPTE SPRE-IEOELE imnuafii? OT V l'I TITR I VIUK/ v— -j-Ori-ce cereri pentru România, se adresă la administrațiunea Jinrulei. ANUNȚURI n pagina a IV, spațiului de 30 litere 40 bani In pagina a III, linia 2 lei. A se adresa LA PARIS, la d-nil Drainet, Micoud, 9, rue Drouot, 9. LA WUENArlad-nii Haasenstein §i Vogle Neuermarkt, II. Scrisorîșioii cetrîS,miterinefrancfzte vorü £ •■efBsate.—Articlele nepublicate se vor arde 20 BARI ESEMPLARULŰ. Redacțiunea și Administrațiunea, Strada Academiei, No. 28. ■ ■ [UNK]li ■ ■ |I|IH.THIN li’HI I ■ I IWII MM III HIM ■ ■ II M.NI Ill-Ill I lil“~ • ~ ■ [UNK]—— --- ------- -------------LUNI, MARȚI 17, 18 SEPTEMBRE 1878. LUMINEZĂ-TE ȘI TEI FI ABONAMENTE In Capitale: unii anu 48 lei; șase luni 24 lei trei luni 12 lei; uă, lună 5 lei In Districte :unö anu 58 lei; șase luni 29 lei trei luni 15 lei; uă lună 6 lei. Francia, Italia și Anglia, pe trimistru 1r. 20 Austria și Germania, pe trimistru franci 1. A se adresa LA PARIM: la d. Darras-Halegrain, Rue de l’ancienne comedie 5, și la d-nií Drain et Micoud, 9, rue Drouot, 9. LA WIEN A: lad. B. G. Popovici,Fleischmarkt, 15. Edition en de séra . Presa europeană s-a ocupată <zilele din urmă de supărarea cea încercată Porta otomană în privința primirii făcută la Viena principilor, pe cari ea îi numesce vasali, și mai cu osebire principelui Milan al Serbiei. Se zicea că acesta nemulțămire ară fi și avută de consecință răcirea relațiunilor dintre Polrtă și guvernul austroungurescă, și chiară uă notă diplomatică către acestă guvernă. Aceste scompte se desmințiră în urmă; totuși nemulțămirea Turciei rămase constatată, și în loc două notă specială către Austria, se anuncă că circulariă către tote puterile garante, prin care Porta s’ară plânge că, prin tratarea principilor vasali ca suverani, se aduce oă atingere diplomatică drepturilor Turciei și chiară principiului integrității iei. Se vorbi asemene despre rechimarea ambasadorului turcescă de la Viena, pentru că in timpulu venirii principelui Milan s’a mărginită numai a căuta ună protestă spre a lipsi din Viena, în locă de-a avea uă purtare mai pronuneiată, ca represintantă ală puterii suzerane. Pân’acum însă, nimică din tóte aceste nu s’a tradusă în faptă, sau celă puțină nu este cunoscută ca faptică. Singurul lucru ce,română dură constatată, este numai marea nemulțămire a Porței. Ce pare asemene positivă, este scopul unei note circulare către puteri : daca Porta va renunca și la acestă notă, causa va fi numai siguranța pucinului succesă ce va întâmpina. Când avea a se plânge numai de Austria, totă mai putea spera orecare reeșită, acum însă, cândă ave a se plânge și de primirea pe care guvernul francesă o făcu principelui Milan, este aprope positivă că va renunda la oă protestare zadarnică și cu desăvârșire lipsită de tactă politică. Mulți se întrebă: care să fiă causa că puterile garante, aliatele Turciei, cari aă interesă la menținerea imperiului otomană, îi daă acum astăfelă de subiecte de nemulțămire? Pentru Austria se mai explică lucrul, prin marele interese economice ce are în principatele limitrofe, prin speranța de-a găsi la dănsele ună bea la bancruta ce o iubesce, sau celăpucinăuă toleranță, care se n’o precipite și mai multă. Cum se explică însă ca Francia, cea mai sinceră aliată a Turciei, se nemulțămescă astăfelă puterea, pe care de atâtea timpă o susține cu mari silințe și care nu i-a dată nici ună subiectă de nemulțămire ? Acestă întrebare este legată de un mare cestiune politică, ce se raportă la situațiunea actuale a Orientului Europei. Prin puterea lucrurilor, Statul turcescă își perde din <oli în însemnătatea, care trece în aceaași măsură asupra diferitelor naționalități ce să compună. Turcia Europei începe a nu mai însemna in politica europeană, decâtă uă colectivitate de naționalități, fiecare cu însemnătatea și puterea sea particulară, unite între densele și presintândă astăfelă uă putere mai importantă, mulțămită principiului integrității imperiului otomanii. Prin integritatea imperiului otomanii, nu se mai înțelege astăzi oă Turcie mare și puternică, ca Stată musulmană, ci diferite naționalități, mai multă sau mai puțină însemnate prin numărul ă și valorea loră propria, darii cari aătate împreună același rolă în sistema de astăzi a politicei europeane, în acea repărțire a puterilor, ce se numesce „echilibrulu europeană.“ Acesta este rațiunea pentru care principiul integrității Turciei nu este câtuși de pucină incompatibile cu autonomia și întărirea fiecărei naționalități in particulară. Totă acesta este și rațiunea după care Statele, ce voiesc, se dobândescu să se -și mențină astăzi înrîurirea în Orienta, nu se adreseză numai către guvernul ă din Constantinopole, ci mai cu semn către diferitele naționalități, coprinse luptă aceaași firmă de Imperiu otomanii. Puterea și însemnătatea a trecută în mânele lorii: totă loră trebuie de’ti se se adreseze astăzi cea-a ce mai nainte s’adresa numai Porței. Eco pentru ce și Francia, care nare în Orientă interese de felul ă acelor ca ce are Austro-Ungaria, nu se pote feri de-a da motive de nemulțămire vechiei și ne’ncetatei sale protegiate. Porta otomană, spre a’și păstra înrîurirea dobândită cu atâtea sacrificie, ea trebuie se restringă relațiunile de amidă cu diferitele naționalități cari moștenescă astăzi vechia putere a Porței otomane, și acesta nu se póte face fără a atinge susceptibilitățile Porței. Asia dură, nemulțămirea Turciei, precum și căușele cari au produs-o, suntă un consecință neînlăturată a situațiunii în care se află astăzi Orientală. Numai este In puterea Porței de-a împucina îndemnătatea ce o dobândescă naționalitățile legate de dânsa, prin legături ce este încă în interesulă loră de-a le păstra, ca garanțiă a propriei loră conservări. Pene în ziua când se vor găsi alte garanții, încă și mai solide și mai positive, aceste legături trebuie să se păstreze, și integritatea imperiului otomană se semănțină neatinsă; prin urmare, până atunci, nu pute fi vorba nici de independința absolută a României și Serbiei. Deră primirea suverană ce se făcu principelui Milan la Paris nu se presintă numai ca consecință a situațiunii în care se află Orientulă: ea mai probeză că Francia, luptă oricare guvernă ară fi, ține forte multă a-și păstra înrîurirea ce o dobândise in Orientă. Nu este încă anulă, de cândă avurămă ocasiunea de-a constata că și guvernulă d-lui Thiers ținea totă atâtă de multă la păstrarea acestei inrîuriri. Bătrânul Rrmă de Stată ală Franciei, folosindu-se cu dibăciă de uină momentă de cădere ală politicei germano-austriace la Constantinopole, trimisese imediată circularie către agenții diplomatici francezi din Orientă, recomandându-le cu deosebire, între altele, bunele relațiuni cu naționalitățile creștine; totă-de-nă-dată scria însuși principilor României și Serbiei. Este vădită că scopul unor asemeni păsuri nu putea fi, anulă trecută, precum este și anulă acesta, decâtă păstrarea și rădicarea înrîuririi franceze în Orient. Deși guvernul din 1873 ală Franciei are principie diametralminte opuse celui din 1872, deși numele d-lui Thiers este astăzi persecutată cu învierșiunare de guvernul mare și ale lui Mac-Mahon, totuși ambele guverne urmară în același modă, în privința rolului Franciei în Orient. Ad dâră nu pate fi vorba de principiele cutărul sau cutărui guvern, ci numai de prestigiul Franciei în afară, și oricare ară fi guvernulă, fiă republicană, fiă monarhică constituțională, fiă monarhhică absolută, Francia va țină a’și păstra aceaași înrîlnire, și ea singură va pute acorda naționalitățiloră din Orientă mă sprijină, ce n’ară fi pre scumpă plătită. In ceea ce priveșce pe Serbia, mergerea principelui Milan la Paris aprobată tactură politică și simțură pură națională ală guvernului și Domnitorului ies. Ca Stată mică și a cărui posițiune nu este încă definitivă stabilită, Serbia, ca și România, trebuie se întrețină relațiuni de năpotrivă amicale cu tote puterile, căci și aspirațiunile Serbilor, ca și ale Românilor, nu se potă realisa de câtă luptă ,garanția colectivă și bine-voitórea tutoră puterilor”. Acesta numimă noi politică realistă, și asta o înțelege de sicură și omenii ce conducă astăzi destinatele Serbiei. Astafelă, în locă de-a merge numai la Viena și în Germania, dândă cu totală uitării puterea ce-a făcută mai multă bine naționalitățiloră din Orientă, în locă de-a se arăta prin acésta ingrată în numele țârei unde domnesce, și de-a’i aliena tocmai acele simpatii ce’i potă fi de celă mai mare folosă, în locă de-a aveaă asemene purtare, lipsită de tactă politică, și mai cu semn de simțit națională, junele principe, împreună cu consilierii ce-și alese. Își pisară că pentru Serbia totă una suntă tóte puterile garante. Prin urmare, după ce merse la Viena, merse imediată și la Paris. El se purta ca ună adevărată patriotă sârbă, nu fu nici Germană, nici Francesă. Noi, Statele autonome din Orientă, nu suntemă în posițiune de-a ne arăta ca aliați cu unele puteri și ostili altora. Pentru noi tóte suntă nesce aliate, saă mai exacă nesce garante ale posițiunii nóstre politice; suntemă detori se ne apărămă de ori ce încălcări, ori de unde ară veni ele; cu se tată atâtă de detori suntemă se ne atragemă buna-voința a tuturoră, și mai cu semn se ne ferimă de-a ne aliena simpatiele cele mai încercate. Purtarea principelui Milan și a consilierilor, ce și-a ales- a corespunsă acestoră principie, ce suntă ânsăși basa esistenței principatelor de la Dunăre. Ore totă astă-felăm și purtarea principelui Carol ș’a consiliarilora săi? Ore acele alergături numai la Viena și în Germania; are acea curte necurmată făcută prin miniștrii-culotori numai la Viena și Berlin, pe cândă organele oficiose n’aă de câtă cuvinte aspre pentru Francia, corespundă câtuși de pucină cu uă politică românescă, cu politica unui Stată ce esiste prin garanția colectivă a tutoră puteriloră? Punândă aceste întrebări, facia în faciă cu purtarea patriotică a principelui Milan și a consilierilor ă săi, lăsămă oricui se judece, daca Românii sunt guvernați de ună regimă românescă, sau mai exactă două locoteninți germană, inamică a simțurilor românescă, precum este și a simpatieloră, francese. Reproduceiun seriile următore după edițiunea de dimineța a pariului nostru din numărult1 trecutü. De la Barcelona se comunica că 270 oficială spanioli, destinați a forma cadrele corpurilor reorganisate, au sosită la Madrid. Soliile sosite din Perpignan spună că generarele ad-interim ale provinciei Catalonia a plecată la Manresa cu 6000 soldați, spre a escorta convoiulă destinată pentru Berga. Din Madrid se transmită urmatorele : D. Castelar a inaugurată oă politică tare și energica, pe care tóte partidele moderate să primită o ’n modă favorabile. Faia oficiale publică: legea prin care se restabilesce ’n tostă vigoreasea ordonanța militară; una decretă prin care se suspinde ’n totă întinderea Spaniei garanțiele constituționale și se pune ’n vigore legea din 23 Aprile 1870, pentru ordinea publică; ună decretă prin care orice Spaniole, în etate de peste 18 ani, e obligată a ave, în casă d’a absinta de la domiciliu, ună biletă ce se va libera gratis de autoritățile municipale; ună decretă prin care se suprime orice autoritare d’a purta arme; ună decretă prin care fiarele sunt oprite d’a așîța la roseola , d’a lăuda actele rebelilor, d’a publica alte serii despre insurecțiune de câtă informațiunile oficiale, precum nici noutăți despre mișcarea trupelor, sunt pedepsă de a fi supuse avertismentelor, apoi, in casă de recidivă, «fiarele voră fi suspinse fără prejubiziu a urmăririloră judiciare. Ua circulare a ministrului de interne, adresată guvernatoriloru civili, recomandă cea mai mare energie. Aceste disposițiuni, precum și intrarea generarului Pavia în Malaga, unde a lăsată uă garnisonă tare, a produsă celă mai bună efectu în tote partitele cari țină la conservarea ordinii. S’asigură că d. Castelar,—respumfindă la epistola lui Garibaldi, prin care oferta concursulă seă in contra carliștilor—a manifestată încrederea sea că silințele armatei și poporului spaniole voră fi de ajunsă ca se ’nlăture periclele situațiunii. Insurgiuții din Cartagena au încercată să eșire, deră au fost respinși. Navele insurginte, eșite din Cartagena și sosite la Alicante, ară amenința se bombarde orașială. Consulii străini au protestată cerându se se oprescă acestă acta de vandalismă ’n contra unui oraș să curată comerciale. Admiralele englese și-a strînsă totă escadra la Alicante, ș’a cerută insurgințiloră mă termină de 96 ore ca se primescă instrucțiuni de la guvernul ă seă. Deputații, cari aă votată in contra suspenderii ședințeloră Cortesiloră, voră publica mă manifestă, prin care ’și voră esplică conduita. Demoralisarea a cuprinsă pe carliștii de la Nordă, sărcina și susține desvoltarea culturei prin ’nțelegere cu guvernul:“ la secunda, prin logică, demonstrândă că societatea, în capul căreia era și este d. de Hertz, nu putea fi străină de condițiunile și consecințele întreprinderii. Vomă reveni, unde va fi locul ei, asupra încuragiârii și susținerii culturei, ca se dovedirau déca s’a ’ndeplinitu de concesionari acésta capital o obligațiune a caietului de însărcinări, și déca cumpărarea de către regim, cu 20 și 30 bani ocaua de tutunü buni,—cumpărare făcută pe supt mână prin unii din funcționarii săi și ai statului, superiori, puși la parte în acestă gheșeli, — globinda cu sume enorme și întemnițând și pe cultivatori, suntă acte pentru încuragiarea și susținerea culturei. Astăzi vomă continua a ne ocupa de circulara d-lui ministru, ș’a dovedi prin noul probe complicitatea d-sale atâtă în aplicarea monopolului câtă și ’n planulu de resiliare desastrósa la care tinde regia, cestiune atinsă în numi rală trecută, In modă incidintale și numai în trecerea. Stărnimă a desvolta bine acestă punctă, căci prin elă ne vomă introduce în desbaterea despre modulă cum s’a interpretată și aplicată legea și regulamentulă, prin elă vomă dovedi cum se explică atâtea escrocherii și gheșefturi, atâtea abuzuri și spoliări comise de regiă ,lua în amiaza mare și supt vederea tuturoră autoritățiloru statului, fără nici ună scrupulă, pentru moralitatea publică, fără nici uă tema de pedepsa legiloră. Ca dovadă c’aveam dreptate In cea-a ce ama Șă mănținemă, este circulara regiei, de la 1 Septembre, pe care o reproduceam mai la vale, și din care se vede că dibacii asociați al d-lui ministru să și pusă mâna pe calentulălichiulit, și, fără măltă zăbavă, l’aă transmisă tuturor aginților ă iei, accentuându’lă în modulă următoră: «Fiecare procedați la confiscare ori unde veți găsi tutunuri în categoria despre care se vorbesce în circularea d-lui ministru, spre a se pune vă dată capeteî fraudelor îi, a căroră victimă este d’atâta timpă regia.» Ce omă cu puțină bună-fimță mai pate fi acum, care, raționândă ună momentă asupra circulăril d-lui ministru de finance ș’asupra aceleia a regiei se nu afirme că ’ntre acești asociați nu existö uă ’nțelegere luată mai din nainte cu precugetare, uă conspirațiune ca se deauă lovitură teribilă financelară statului, lovitură mai bine preparată de câtă cea cu 600,000 franci, numită erore, și de câtă cea cu 700,000, numită banca României ? D. ministru de finance ,fice regiei in scrisă și oficiale: ești victima fraudelor ii. Represintanții regiei îi respundă totă in scrisă și oficiale: baseif,ici, tovarășe, șâncă d'atâta timpii. Ministru română, ministru ală țârei, ministru de buna-credință in conducerea și sprijinirea intereselor statului este d. Mavrogheni, cândă suptscrie și dă uă asemenea declarațiune regiei . Căci, pe socotela cui ore se face, de către ambele părți contractante, acestă schimbă de acte publice pentru a constata și ratifica că statulă a violată obligațiunile sale din convențiune, de nu pe socotela visteriei ș’a pungeloră contribuabililoră ? Prin ultima circulară, d-sea <zice prefecțiloră: «Veți bine-voi a lua ’nțelegere cu represintantele regiei acreditații pentru județulut d-vóstre și veți chibzui împreună cu deusul și moșurile pentru a dobândi unii resultatii grabnicii și completă. Serviciulii telegraficii ale ROMANULUI. Paris, 27 Septembre.—Birourile fracțiunilor și monarhice ar fi decise să stabilesc a un programă, care va fi supusă întrunirii de la 9 Octombre. Dacă acestă programă se va adopta, întrunirea va trimite uă delegațiune comitelui de Chambord, mai nainte de începerea sesiunii, spre a’î face cunoscută ultimatulă. MONOPOLUL TUTUNURILOR. Amür Jisü în numerul a trecutu că primele cestiuni ce ni se presinta suntu: l o. Care este principiul a dominante pusă în concesiunea monopolului de tutunuri, și 2-o, déca societatea care a luat’o în întreprindere era în cunoștință de causă pentru pasula ce făcea. Amu respunsu la amândouă cestiunile: la prima, cu caietulu de însărcinări, citandu unu articlu speciale, prin care societatea „e obligată a în