Romanulu, octombrie 1874 (Anul 18)

1874-10-19

ANULU ALU OPTU­ SPRE­ fIECELE VOI F.SCE SI VEI PUTE Ori­ ce cereri pentru România, se adre­­sez5 la administrațiunea­­ stariului. ANUNȚURI. In pag­a IV, spațiulul 30 litere petit 40 bant. In pagina III, linia petit 6 lel. A ae adresa LA PA BIS : la d. Órain 9 rue Drouot. LA LONDRA: la d. Eugfene Micoud, No. 12, Peters Street, Islington. LA VIEN A: la d-nií Haasenstein gi Vogler Wallfisobgasse 10. Scrisorile nefrancate se refasu. 20 RAM EXEMPLARULU. _______ Reflacțfimea și Administrați un ea trada Pómneí No. 14 (A) Edițiunea de séra SERVICIULU TELEGRAFICII­­ ALA ROMANULUI. Berlin, 29 Octombre.— Reisehtagulu a foștii deschisă de ’mperatură. Discursulu e­­numeră diferitele proiecte de legi ce se voră presinta în acesta sesiune și mai en semn pe cele relative la justiția și la completarea organisațiunii militare. Apoi stăruiesce asu­pra trebuinței d’a sa spori partea cu care contribuie la întreținerea armatei fie­­care din statele federale și d’a se crea fonduri des­tinate în prevederea scumpirii provisiunilor­. Discursul­ arată după acea­a progresele tech­­nice ce s’aă realisată în armată și anunță ca s’a regulată elaborarea unui proiect­ de lege pentru obligativitatea căsătoriei civile. Relațiunile cu tote guvernele străine sunt­ pacifice și bine-voitore, eră amiciția temei­nică cu suveranii statelor­ puternice e uă garanția pentru durarea acestei păci. Impe­­ratură declară că e forte departe de ori­ce ispită d’a ușa de puterile întrunite ale im­periului altu-feră de­câtă în scopă d’a apăra însușî imperială, căcî aceste forțe voră pune pe guvernulă germană în stare d’a păstra tăcerea în facia nedreptelor, bănuieli im­putate politicei sale și d’a nu intra ’n luptă cu roua-voință seă cu pasiunile partiteloră, cari suntă originea aceloră bănuieli—de câtă atunci când­u voră ave se freca la ac­țiune. 1874. ȘI VEI FI ABONAMENTE In Capitale: unfi anű 48 lei; gése lunt 24 lei; trel Inni 12 let; uá lanü 5 leit. in Districte: un anű 58 lei; gése luní 29 lél trel luní 15 let; u& lună, 6 lel. Francia, Italia și Anglia, pe trimiBtru fr. 20. Austria și Germania, pe trimestru franci 18. A se adresa LA PARIS: la d. Darras-EM- grain, Rue de l’ancienne oomedie 5, și la d. Órain 9, rue Drouot. LA VIENA la d. B. G. Popovicî, Fleieb­­markt, 15. Articlele nepublicate se tovu arde. BIJCURMI, lîBRIMRELU. Încă de la 20 și 22 curentă,­­Jia­­nulu vienesű Neue freie Presse anun­­cia cu represintanții puterilor­ ga­rante la Constantinopolp, și în specială represintantulu Franciei, se intereseza și de partea celor­ două supuși Ro­mâni, întemnițați cu atâtă arbitrarie și neomenia la Tulcea și la Rusciuc. Organul, din bine-voitorulu imperiu, anunciândă justa intervenire a repre­­sintanților­ lumii civilisate, esprima amicala pentru noi opiniune că „este temere că, prin acesta intervenire, se va încurca și mai mult c cestiunea . Din fericire pentru România în par­te, și pentru principiele de drepta și de civilisațiune în genere, nu s’a ’n­­tâmplată după dorința fotei austri­ace, căci Pórta a liberată deja pe fos­­tulü sergentü de orași îi română, în­temnițată la Tulcea, și prin urmare ca să se libereze și pe fostulă grâni­­ceră, arestată la Rusciuc cu ună ar­bitrară încă și mai revoltătorii, căci dreptatea turcéscá, care ’lă condam­nase, recunoscea că nu elă era celă care ucisese în luptă pe ună contra­­bandieră turcă, dorü că’să condamnă la 15 ani de munci silnice în locuia celui care -și făcuse datoria de credin­­ciosă grăniceră. Suntem­ forte fericiți de-a vedea din partea Turciei acesta lucire de spi­­rită de echitate, fără a ne preocupa de unde i-a venită inspirațiunea. Spe­­ramă că, încetândă întărîtările ce mai exista încă astăzi, nu va mai încerca se nego­nesce drepturi pe cari nici­ uă­­dată nu le-amă cedată, și pe cari le dă apărată strămoșii chiară cu arma, atunci cândă Turcii s’aă încercată se le atingă. Asemene sperămă că și gu­­vernul ă din Bucuresci — iarăși fără a ne preocupa de unde’i va veni inspi­rațiunea—va părăsi bravadele seci și ridicole, și va căuta se restrîngă legă­­turele cele mai amicale cu Turcia, spre a reintra în calea salvatore a politicei românesci și a nu sdruncina puternica dâră condiționată garanția a celor­ șapte mari puteri. Ne-ama­ ocupată ieri de raportul ă d-lui procuroră­ generale ală înaltei curți de casațiune și cinovnică ală con­siliului de miniștrii, în partea care conține „întrebările“ și „informațiu­­nile“ luate chiară despa „adversarii neîmpăcați ai prefectului Nicolaiăi“ și a­­poi de „aprecierile ce­a găsită de cu­viință“ a face, spre a pute ajunge la ună deci­otărîtură că numai Lupașcu, fostulă primară ală comunei Movilița, e „ună abusătură de meserie“, că nu­mai densulă e culpabile de tâlhăriele și silnicirile îndurate de săteni spre a se repara mora prefectului. Rămâne de analizată partea care trateza despre procederea d-lui pro­­curoră Remus Opreanu. Priceputură cinovnică opineza că d. Remus Opreanu, ca procuroră de curte, nu era competinte a face acte de constatare a delicteloră comise de către ună prefectă și a’lă da judecății, întemeindu-se pe urmatorele două ar­gumente : I. Că u­ă procuroră nu póte face acte de urmăriri și totă-ua-dată acte de instrucțiune, din causă că legisla­­țiunea nostră penale prevede divisiu­nea înloc­ui.Lua,ji­c 51 în aur­ acșiune, între atribuțiunile procurorelui și ale judelui de instrucțiune. II. Că, în ori­ ce casă, ună funcțio­nară administrativă nu se pote da judecății „pentru adasă de putere, fără autoritarea consiliului de miniș­trii care, după spiritull câtoră­va legi speciale și mai aleșii ală legii desfiin­­țătore a consiliului de stată, înlocu­­iesce acesta autoritate“. Basată pe aceste argumente, inspi­rate de uă matură și chiară rescepta ardere cinovnicesca, d. procuroră ală înaltei curți de casațiune se grăbesce a afirma că d. Remus Opreanu a uitată regulele fundamentale ale procedurei nóstre penale. Se cercetămă énse aceste argumente, spre a vede dé ca uă asemenea impu­tare n’o merită tocmai acela care o face d-lui Opreanu. In privința primului argumentă, re­­cunoscema și noi că ’ntre urmărire și instrucțiune, adică între procuroră și judele de instrucțiune, esistĕ uă se­­parațiune în legislațiunea nóstra. A­­césta separațiune cnse nu este atâtă de radicale, cum pare a o pretinde sa­­vantulă profesorö de drepte. Ea dis­pare adesea, și atâtă procurorulă câtă și judele de instrucțiune potu se ’n­­tcocmésca actele cari suntă de atribu­țiunile celui-1-altü, fără c­ă aceste acte se fiu iubite de nulitate, printr’un a­­semenea procedere. Mai în­toto­de­una, și după litera și după spiritu­ă procedurii penale, precum și după ușă, se ’ntâmplă,—mai cu osebire în judecie,—ca procurorulă se constate singură delictele, și când­­ el­ crede că nu mai este trebuința de alte probe de­câtă de cele adunate de dênsula, trimite actele d’a dreptul­ tribunalului, fără să le mai trecá pe la judele de instrucțiune. Ensușî d. Viorenu citézá ună casă, —flagrantulă delictă,—în care recu­­nosce că procurorulă póte lucra și sin­gură; déri, spre a nu se isbi de dân­­sulă, caută a’lă înlătura, mai ântâiă dându’lă ca uă escepțiune ș’apoi a­­dăugândă că, în casuță d-lui Nicolaichi, nu era ună flagrantă delictă, căci fap­tele ce i­ se imputaă se petrecuseră în Aprile , și constatarea d-lui Opreanu s’a făcută în Augustă. Dera ce este, după art. 40 din pro­cedura penală, ună flagrantă delictă ? Este are numai faptulă „ce se comite acum sau care de curendă se comise“? Aliniatulu 2 explică că „se va socoti ase­menea flagrantă delictă și casulă când prevenitură este urmărită prin stri­­gătură publică“? Asta flinda, are plângerile și petiți­­unile locuitorilor­, cari reclamaă ne­contenită procurorului curții de Foc­­șiani contra prefectului Nicolaidi, nu era ună „strigătă publică“ care ur­­măria pe prefectă? Rațiunea respunde afirmativii, și de acea­a d. Viorenu a avută prevede­rea de­ a adauge că, chiară în asemeni cozuri, numai procurorulă de tribu­nală este competinte se facă urmări­rea și instruirea și se trimită actele la tribunală, eră nu și procurorulă curții, care are numai „direcțiunea superioră a acțiunii publice și exer­cită supraveghiarea sea asupra oficia­­lilor, ministerialul publică ș’a agin­­țiloră poliției judecătoresc!“. Se nu se grabescá cititorii a crede pe cuvântă pe d. procuroră­ generale ală înaltei curți de casațiune, căci vorbesce în calitate de cinovnică, și prin urmare e nevoită se se serve de tertipurile acestui cină. Se dovediră îndată de ce nu tre­buie se fie crezută: In enumerarea atribuțiunilor­ unui procuroră de curte, făcută de d. ci­novnică în raportul­ seü, ca se pro­beze necompetința susținută de d-sea, uită se treca între disposițiunile art. 307, 308 și 309 din procedura pe­nală și urmatorea frase cu care începe art. 309 : „Elă (procurorul­ curții) face în numele legii tote rechisițiunile ce ju­decă de folosit.“ Ore cercetările și constatările d-lui procuroră Remus Opreanu nu sunt­ rechisițiuni, pe cari le-a făcută în nu­mele legii, judecându-le de folosit ? Unde mai este doja necompetință în tobă procederea urmată de d. O­­preanu ? Și unde mai e realitatea în lucrarea integralul procuroră­ generale ală casațiunii ? Deca­dorü d. Remus Opreanu a pusă că „juvenile ardóre“ a perse­cuta abuz­urile, cară se recunoscemü că d. Viorenu a depusă vă rescoptă maturitate și ună matură servilismă în sarcina de vechim­ ex officio ală prefectului Nicolaidi. Vă dovadi mai multă despre cee­­a ce afirmămă, este și ală douilea argumentă ce invoca jurisconsultulă d. Paulă Vioranu, că ună funcționară administrativă nu pate fi urmărită și dată judecății „pentru adasă de putere“ fără autorizarea consiliului de miniștrii. Se cercetămă legile la cari se re­fere d. Viorenu, și ’ndată vomă vede daca mai remâne ce­va din argumen­tarea d-sale. In adeveru, art. 492 din procedura penale <gice : «Agiită administrativi ai guvernului, a­­fara de miniștrii etc..., nu voră pute fi urmăriți pentru delicte relative la funcțiu­nile lor­, de­câtă după uă decisiune în­cu­­viințătore a consiliului de stată. «In acestă casă, urmărirea se va face în­aintea tribunalelor­ ordinare.» Se scie éase că legea consiliului de stată s’a desființată prin Constitu­­țiune și prin legea din 12 Iulie 1866, care i-a împărțită atribuțiunile la alte diferite autorități, menținute prin pactură fundamentale de la 1866. Legea din 12 Iulie conține 11 ar­ticle. Nici unulü éase din ele nu menține artic­ulă 48 din legea con­­silului de stat­, care trata despre dreptul ă ce avea acestă autoritate de­ a judeca despre cozurile în cari funcționarii administrativi se pot­ urmări și trimite ’naintea instanțe­­lor­ judiciare. Este adevărată că consiliului de miniștrii i­ s’a­rată multe din atri­buțiunile consiliului de stată; nici una case în cea­ a ce privesce urmă­rirea și dârfia în viflențifă o m­iniin­­narilor­ administrativi. Astă­felă art. 48 din legea consi­liului de stată rămâne abrogată prin disposițiunile art. 11 din legea de la 12 Iulie 1866, care zice: „Ori-ce dis­­posițiuni de legi anteriore, contrarii legii de facto, suntă și rămână abro­gate“. Déca legiuitorilă ară fi avută in­­tențiunea se păstreze din desființată lege a consiliului de stată art. 48, s’ari fi pusă în legea care i-a îm­părțită atribuțiunile, precum a pusă disposițiunile cari tratau despre în­tocmirea bugetelor­, elaborarea legi­lor­­, cererile de estradițiune, etc. Savantul, profesorii de drepta, — cinovnică ală consiliului de miniștrii,— invoca in ajutoru ’l aliniatulu­i­ de supt art. 29 din Constituțiune, îndată casé ce vomă reproduce acestă articula în întregul­ seu, vomă vede că n’are nici uă aplicare la acțiunea publică des­chisă de ună procuroră contra unui funcționară administrativă. «Nici uă autorizațiune prealabile, (lice art. 29 din Constituțiune, nu este necesară pentru a se esercita urmăriri contra funcționariloru pu­blici, pentru faptele administra iunii fară de părțile vătămate, remâindu case neatinse regulele statornicite în privința miniștrilor­. «Cazurile și modul­ urmăririi se voră re­gula prin a­nume lege. «Disposițiuni speciale în codicele penale vor­ determina penalitățile prețuitorilord.» Savantulă profesorii de dreptă — de­și nu cuteză a se pronunța lămu­rită — ară voi se se întemeieze pe aliniatura II ală acestui articulă, spre a susține că, din momentul­ ce „a­­nume lege“ nu s’a făcută, române în­­igore vechia disposițiune din legea fostului consiliu de stată. Uită énsé că legea consiliului de stată s’a abro­­­­gată printr’uă lege speciale, și că prin urmare ea nu mai însemneza absolută nimică în legislațiunea nóstra. Scapă asemene din vedere acestă juriscon­sultă că art. 29 din Constituțiune stăbilesce ună principia atâtă de pre­cisă „desființarea autoritării prealabile pentru urmărirea funcționarilorü9“ în­câtă chiară deca legea consiliului de stată­n ară fi fostă abrogată prin lege speciale, dacă era peste putință de­ a se invoca autoritatea prin ar­ticulă în flagrante contrazicere cu acestă principia din Constituțiune. Lipsa unei „a­nume legi“, prevăzută la aliniatulu II de la art. 29 din Constituțiune, nu póte doja acorda funcționarilor urmăriți „fără autori­­tare prealabile“ beneficiele alt 48 din abrogata lege a consiliului de stat­, ci îi lasă și pe dânșii supt domnirea dreptului comună. Și probă că legiuitorulă­u înțelesă ca noi disposițiunile acestui articlu este chiară jurisprudința formată de la 1866 și péne azi în urmărirea și darea funcționarilor­ în judecată. Pe fie­care zi primarii, supt pre­­fecții, polițaii, etc., toți „funcționari administrativi“, sa urmărescă și se daă judecății de procurori, fără nici uă au­­torisațiune a consiliului de miniștrii. Astă­felă,—case citămă câte­ va co­șuri cari ne vină în memoriă în acestă momentă,—polițaiulă Zalomirescu din Ploiescu a fostă urmărită și data ju­­decății de diferiți procurori în mai multe rânduri, pentru diferite delicte, fără nici uă autorizare a consiliului de miniștrii. Dosarele tribunalului de Prahova și ale curții din Bucuresci atestă cee­a ce afirmă că: Procurorele Ciudin­a urmărită pe prefectura de Sucéva fără nici uă au­toritare prealabile. Asemenea parchetulă de Buzéu în cestiunea bolovanilor, cu cari s’a a­­tentată la viața d-lui Constantinescu. Asemenea procurorele de Teleor­­manu, care a urmărită pe fostulă po­lițan­ă Luchide pentru un luare de mită, și tribunalul ă l’a și condamnată. Esemple de acestea amü puté cita cu sutele. D-nii magistrați case le cu­­noscă mai bine de câtă noi. Răă­dérü savantulă procuroră­ ge­­nerale ală înaltei curți de casațiune se trudesee să inventeze uă junspru­­dință ad-hoc spre a șterge semnele tâl­hăriei și ale silniciriloră de pe frun­tea unai favorită ală d-lui Catargi. Divaghiara jurisconsultară d-nală Paulă Viorenu cândă susține, cu un rescepta ardere, cu tóte lucrările d-lui procuroră Remus Opreanu sunt o nule și de nulă efectă. Eruditulă profesoră de dreptă și-a uitată și Digesta, și Pandecte, și Basi­­licale, și Condica Armenopole, și Pra­vila lui Caragia, și Codicele penale, și tóte legiuirile și praticalele vechi și noul, abrogate și ’n vigóre, cândă cu­­teza a sfărîma, c’uă simplă părere de cinovnică, actala judiciară ală unui procuroră. Ună asemenea actă re­mâne în piciure, cu tata cinovnicésca combati­re, și numai justiția regulată sesilată îl­ póte modifica seu sfărîma. Déc’am­ fi altu-felu, amu întreba și noi pe d. cinovnică, casé în caii-

Next