Romanulu, octombrie 1874 (Anul 18)
1874-10-19
ANULU ALU OPTU SPRE fIECELE VOI F.SCE SI VEI PUTE Ori ce cereri pentru România, se adresez5 la administrațiunea stariului. ANUNȚURI. In paga IV, spațiulul 30 litere petit 40 bant. In pagina III, linia petit 6 lel. A ae adresa LA PA BIS : la d. Órain 9 rue Drouot. LA LONDRA: la d. Eugfene Micoud, No. 12, Peters Street, Islington. LA VIEN A: la d-nií Haasenstein gi Vogler Wallfisobgasse 10. Scrisorile nefrancate se refasu. 20 RAM EXEMPLARULU. _______ Reflacțfimea și Administrați un ea trada Pómneí No. 14 (A) Edițiunea de séra SERVICIULU TELEGRAFICII ALA ROMANULUI. Berlin, 29 Octombre.— Reisehtagulu a foștii deschisă de ’mperatură. Discursulu enumeră diferitele proiecte de legi ce se voră presinta în acesta sesiune și mai en semn pe cele relative la justiția și la completarea organisațiunii militare. Apoi stăruiesce asupra trebuinței d’a sa spori partea cu care contribuie la întreținerea armatei fiecare din statele federale și d’a se crea fonduri destinate în prevederea scumpirii provisiunilor. Discursul arată după aceaa progresele technice ce s’aă realisată în armată și anunță ca s’a regulată elaborarea unui proiect de lege pentru obligativitatea căsătoriei civile. Relațiunile cu tote guvernele străine sunt pacifice și bine-voitore, eră amiciția temeinică cu suveranii statelor puternice e uă garanția pentru durarea acestei păci. Imperatură declară că e forte departe de orice ispită d’a ușa de puterile întrunite ale imperiului altu-feră decâtă în scopă d’a apăra însușî imperială, căcî aceste forțe voră pune pe guvernulă germană în stare d’a păstra tăcerea în facia nedreptelor, bănuieli imputate politicei sale și d’a nu intra ’n luptă cu roua-voință seă cu pasiunile partiteloră, cari suntă originea aceloră bănuieli—de câtă atunci cându voră ave se freca la acțiune. 1874. ȘI VEI FI ABONAMENTE In Capitale: unfi anű 48 lei; gése lunt 24 lei; trel Inni 12 let; uá lanü 5 leit. in Districte: un anű 58 lei; gése luní 29 lél trel luní 15 let; u& lună, 6 lel. Francia, Italia și Anglia, pe trimiBtru fr. 20. Austria și Germania, pe trimestru franci 18. A se adresa LA PARIS: la d. Darras-EM- grain, Rue de l’ancienne oomedie 5, și la d. Órain 9, rue Drouot. LA VIENA la d. B. G. Popovicî, Fleiebmarkt, 15. Articlele nepublicate se tovu arde. BIJCURMI, lîBRIMRELU. Încă de la 20 și 22 curentă,Jianulu vienesű Neue freie Presse anuncia cu represintanții puterilor garante la Constantinopolp, și în specială represintantulu Franciei, se intereseza și de partea celor două supuși Români, întemnițați cu atâtă arbitrarie și neomenia la Tulcea și la Rusciuc. Organul, din bine-voitorulu imperiu, anunciândă justa intervenire a represintanților lumii civilisate, esprima amicala pentru noi opiniune că „este temere că, prin acesta intervenire, se va încurca și mai mult c cestiunea . Din fericire pentru România în parte, și pentru principiele de drepta și de civilisațiune în genere, nu s’a ’ntâmplată după dorința fotei austriace, căci Pórta a liberată deja pe fostulü sergentü de orași îi română, întemnițată la Tulcea, și prin urmare ca să se libereze și pe fostulă grâniceră, arestată la Rusciuc cu ună arbitrară încă și mai revoltătorii, căci dreptatea turcéscá, care ’lă condamnase, recunoscea că nu elă era celă care ucisese în luptă pe ună contrabandieră turcă, dorü că’să condamnă la 15 ani de munci silnice în locuia celui care -și făcuse datoria de credinciosă grăniceră. Suntem forte fericiți de-a vedea din partea Turciei acesta lucire de spirită de echitate, fără a ne preocupa de unde i-a venită inspirațiunea. Speramă că, încetândă întărîtările ce mai exista încă astăzi, nu va mai încerca se negonesce drepturi pe cari nici uădată nu le-amă cedată, și pe cari le dă apărată strămoșii chiară cu arma, atunci cândă Turcii s’aă încercată se le atingă. Asemene sperămă că și guvernul ă din Bucuresci — iarăși fără a ne preocupa de unde’i va veni inspirațiunea—va părăsi bravadele seci și ridicole, și va căuta se restrîngă legăturele cele mai amicale cu Turcia, spre a reintra în calea salvatore a politicei românesci și a nu sdruncina puternica dâră condiționată garanția a celor șapte mari puteri. Ne-ama ocupată ieri de raportul ă d-lui procuroră generale ală înaltei curți de casațiune și cinovnică ală consiliului de miniștrii, în partea care conține „întrebările“ și „informațiunile“ luate chiară despa „adversarii neîmpăcați ai prefectului Nicolaiăi“ și apoi de „aprecierile cea găsită de cuviință“ a face, spre a pute ajunge la ună deciotărîtură că numai Lupașcu, fostulă primară ală comunei Movilița, e „ună abusătură de meserie“, că numai densulă e culpabile de tâlhăriele și silnicirile îndurate de săteni spre a se repara mora prefectului. Rămâne de analizată partea care trateza despre procederea d-lui procuroră Remus Opreanu. Priceputură cinovnică opineza că d. Remus Opreanu, ca procuroră de curte, nu era competinte a face acte de constatare a delicteloră comise de către ună prefectă și a’lă da judecății, întemeindu-se pe urmatorele două argumente : I. Că uă procuroră nu póte face acte de urmăriri și totă-ua-dată acte de instrucțiune, din causă că legislațiunea nostră penale prevede divisiunea înlocui.Lua,jic 51 în aur acșiune, între atribuțiunile procurorelui și ale judelui de instrucțiune. II. Că, în ori ce casă, ună funcționară administrativă nu se pote da judecății „pentru adasă de putere, fără autoritarea consiliului de miniștrii care, după spiritull câtorăva legi speciale și mai aleșii ală legii desființătore a consiliului de stată, înlocuiesce acesta autoritate“. Basată pe aceste argumente, inspirate de uă matură și chiară rescepta ardere cinovnicesca, d. procuroră ală înaltei curți de casațiune se grăbesce a afirma că d. Remus Opreanu a uitată regulele fundamentale ale procedurei nóstre penale. Se cercetămă énse aceste argumente, spre a vede dé ca uă asemenea imputare n’o merită tocmai acela care o face d-lui Opreanu. In privința primului argumentă, recunoscema și noi că ’ntre urmărire și instrucțiune, adică între procuroră și judele de instrucțiune, esistĕ uă separațiune în legislațiunea nóstra. Acésta separațiune cnse nu este atâtă de radicale, cum pare a o pretinde savantulă profesorö de drepte. Ea dispare adesea, și atâtă procurorulă câtă și judele de instrucțiune potu se ’ntcocmésca actele cari suntă de atribuțiunile celui-1-altü, fără că aceste acte se fiu iubite de nulitate, printr’un asemenea procedere. Mai întotodeuna, și după litera și după spirituă procedurii penale, precum și după ușă, se ’ntâmplă,—mai cu osebire în judecie,—ca procurorulă se constate singură delictele, și când el crede că nu mai este trebuința de alte probe decâtă de cele adunate de dênsula, trimite actele d’a dreptul tribunalului, fără să le mai trecá pe la judele de instrucțiune. Ensușî d. Viorenu citézá ună casă, —flagrantulă delictă,—în care recunosce că procurorulă póte lucra și singură; déri, spre a nu se isbi de dânsulă, caută a’lă înlătura, mai ântâiă dându’lă ca uă escepțiune ș’apoi adăugândă că, în casuță d-lui Nicolaichi, nu era ună flagrantă delictă, căci faptele ce i se imputaă se petrecuseră în Aprile , și constatarea d-lui Opreanu s’a făcută în Augustă. Dera ce este, după art. 40 din procedura penală, ună flagrantă delictă ? Este are numai faptulă „ce se comite acum sau care de curendă se comise“? Aliniatulu 2 explică că „se va socoti asemenea flagrantă delictă și casulă când prevenitură este urmărită prin strigătură publică“? Asta flinda, are plângerile și petițiunile locuitorilor, cari reclamaă necontenită procurorului curții de Focșiani contra prefectului Nicolaidi, nu era ună „strigătă publică“ care urmăria pe prefectă? Rațiunea respunde afirmativii, și de aceaa d. Viorenu a avută prevederea de a adauge că, chiară în asemeni cozuri, numai procurorulă de tribunală este competinte se facă urmărirea și instruirea și se trimită actele la tribunală, eră nu și procurorulă curții, care are numai „direcțiunea superioră a acțiunii publice și exercită supraveghiarea sea asupra oficialilor, ministerialul publică ș’a agințiloră poliției judecătoresc!“. Se nu se grabescá cititorii a crede pe cuvântă pe d. procuroră generale ală înaltei curți de casațiune, căci vorbesce în calitate de cinovnică, și prin urmare e nevoită se se serve de tertipurile acestui cină. Se dovediră îndată de ce nu trebuie se fie crezută: In enumerarea atribuțiunilor unui procuroră de curte, făcută de d. cinovnică în raportul seü, ca se probeze necompetința susținută de d-sea, uită se treca între disposițiunile art. 307, 308 și 309 din procedura penală și urmatorea frase cu care începe art. 309 : „Elă (procurorul curții) face în numele legii tote rechisițiunile ce judecă de folosit.“ Ore cercetările și constatările d-lui procuroră Remus Opreanu nu sunt rechisițiuni, pe cari le-a făcută în numele legii, judecându-le de folosit ? Unde mai este doja necompetință în tobă procederea urmată de d. Opreanu ? Și unde mai e realitatea în lucrarea integralul procuroră generale ală casațiunii ? Decadorü d. Remus Opreanu a pusă că „juvenile ardóre“ a persecuta abuzurile, cară se recunoscemü că d. Viorenu a depusă vă rescoptă maturitate și ună matură servilismă în sarcina de vechim ex officio ală prefectului Nicolaidi. Vă dovadi mai multă despre ceea ce afirmămă, este și ală douilea argumentă ce invoca jurisconsultulă d. Paulă Vioranu, că ună funcționară administrativă nu pate fi urmărită și dată judecății „pentru adasă de putere“ fără autorizarea consiliului de miniștrii. Se cercetămă legile la cari se refere d. Viorenu, și ’ndată vomă vede daca mai remâne ceva din argumentarea d-sale. In adeveru, art. 492 din procedura penale <gice : «Agiită administrativi ai guvernului, afara de miniștrii etc..., nu voră pute fi urmăriți pentru delicte relative la funcțiunile lor, decâtă după uă decisiune încuviințătore a consiliului de stată. «In acestă casă, urmărirea se va face înaintea tribunalelor ordinare.» Se scie éase că legea consiliului de stată s’a desființată prin Constituțiune și prin legea din 12 Iulie 1866, care i-a împărțită atribuțiunile la alte diferite autorități, menținute prin pactură fundamentale de la 1866. Legea din 12 Iulie conține 11 article. Nici unulü éase din ele nu menține articulă 48 din legea consilului de stat, care trata despre dreptul ă ce avea acestă autoritate de a judeca despre cozurile în cari funcționarii administrativi se pot urmări și trimite ’naintea instanțelor judiciare. Este adevărată că consiliului de miniștrii i s’arată multe din atribuțiunile consiliului de stată; nici una case în cea a ce privesce urmărirea și dârfia în viflențifă o miniinnarilor administrativi. Astăfelă art. 48 din legea consiliului de stată rămâne abrogată prin disposițiunile art. 11 din legea de la 12 Iulie 1866, care zice: „Ori-ce disposițiuni de legi anteriore, contrarii legii de facto, suntă și rămână abrogate“. Déca legiuitorilă ară fi avută intențiunea se păstreze din desființată lege a consiliului de stată art. 48, s’ari fi pusă în legea care i-a împărțită atribuțiunile, precum a pusă disposițiunile cari tratau despre întocmirea bugetelor, elaborarea legilor, cererile de estradițiune, etc. Savantul, profesorii de drepta, — cinovnică ală consiliului de miniștrii,— invoca in ajutoru ’l aliniatului de supt art. 29 din Constituțiune, îndată casé ce vomă reproduce acestă articula în întregul seu, vomă vede că n’are nici uă aplicare la acțiunea publică deschisă de ună procuroră contra unui funcționară administrativă. «Nici uă autorizațiune prealabile, (lice art. 29 din Constituțiune, nu este necesară pentru a se esercita urmăriri contra funcționariloru publici, pentru faptele administra iunii fară de părțile vătămate, remâindu case neatinse regulele statornicite în privința miniștrilor. «Cazurile și modul urmăririi se voră regula prin anume lege. «Disposițiuni speciale în codicele penale vor determina penalitățile prețuitorilord.» Savantulă profesorii de dreptă — deși nu cuteză a se pronunța lămurită — ară voi se se întemeieze pe aliniatura II ală acestui articulă, spre a susține că, din momentul ce „anume lege“ nu s’a făcută, române înigore vechia disposițiune din legea fostului consiliu de stată. Uită énsé că legea consiliului de stată s’a abrogată printr’uă lege speciale, și că prin urmare ea nu mai însemneza absolută nimică în legislațiunea nóstra. Scapă asemene din vedere acestă jurisconsultă că art. 29 din Constituțiune stăbilesce ună principia atâtă de precisă „desființarea autoritării prealabile pentru urmărirea funcționarilorü9“ încâtă chiară deca legea consiliului de statăn ară fi fostă abrogată prin lege speciale, dacă era peste putință de a se invoca autoritatea prin articulă în flagrante contrazicere cu acestă principia din Constituțiune. Lipsa unei „anume legi“, prevăzută la aliniatulu II de la art. 29 din Constituțiune, nu póte doja acorda funcționarilor urmăriți „fără autoritare prealabile“ beneficiele alt 48 din abrogata lege a consiliului de stat, ci îi lasă și pe dânșii supt domnirea dreptului comună. Și probă că legiuitorulău înțelesă ca noi disposițiunile acestui articlu este chiară jurisprudința formată de la 1866 și péne azi în urmărirea și darea funcționarilor în judecată. Pe fiecare zi primarii, supt prefecții, polițaii, etc., toți „funcționari administrativi“, sa urmărescă și se daă judecății de procurori, fără nici uă autorisațiune a consiliului de miniștrii. Astăfelă,—case citămă câte va coșuri cari ne vină în memoriă în acestă momentă,—polițaiulă Zalomirescu din Ploiescu a fostă urmărită și data judecății de diferiți procurori în mai multe rânduri, pentru diferite delicte, fără nici uă autorizare a consiliului de miniștrii. Dosarele tribunalului de Prahova și ale curții din Bucuresci atestă ceea ce afirmă că: Procurorele Ciudina urmărită pe prefectura de Sucéva fără nici uă autoritare prealabile. Asemenea parchetulă de Buzéu în cestiunea bolovanilor, cu cari s’a atentată la viața d-lui Constantinescu. Asemenea procurorele de Teleormanu, care a urmărită pe fostulă polițană Luchide pentru un luare de mită, și tribunalul ă l’a și condamnată. Esemple de acestea amü puté cita cu sutele. D-nii magistrați case le cunoscă mai bine de câtă noi. Răădérü savantulă procuroră generale ală înaltei curți de casațiune se trudesee să inventeze uă junsprudință ad-hoc spre a șterge semnele tâlhăriei și ale silniciriloră de pe fruntea unai favorită ală d-lui Catargi. Divaghiara jurisconsultară d-nală Paulă Viorenu cândă susține, cu un rescepta ardere, cu tóte lucrările d-lui procuroră Remus Opreanu sunt o nule și de nulă efectă. Eruditulă profesoră de dreptă și-a uitată și Digesta, și Pandecte, și Basilicale, și Condica Armenopole, și Pravila lui Caragia, și Codicele penale, și tóte legiuirile și praticalele vechi și noul, abrogate și ’n vigóre, cândă cuteza a sfărîma, c’uă simplă părere de cinovnică, actala judiciară ală unui procuroră. Ună asemenea actă remâne în piciure, cu tata cinovnicésca combatire, și numai justiția regulată sesilată îl póte modifica seu sfărîma. Déc’am fi altu-felu, amu întreba și noi pe d. cinovnică, casé în caii-