Romanulu, august 1878 (Anul 22)
1878-08-02
ANÜLU DQUE-pECI ȘI DOUI YOIESCE SI TEI PUTEA. ANUNCIURI. Linia de 30 litere petit, pagina IV. — 40 banT Deto , » > pagina III. 2 lei — A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiuneadiarulul. LA PARIS, la Havas, Laffite et C-ne, 8 Place de la Bourse. LA LONDON, la Eugéne Micoud, No. 81-A Fleet Street, London E. C. LA VIENA, la d-nil Haasentein și Vogler, Walfischgasse 10. LA HAMBURG, la d. Adolf Steiner, pentru totă Germania. Articolele nepublicate se ardtí. 20 BANI ESEMPLARULII Rom 1 actiuni ca și Administrațiimea strada, Pumneí 14 Bucuresci, Ü Augustă. N’ară trebui să mai urmără desbaterea asupra unorü cestiuni politice de așa mare însemnătate ca cele tratate de Congresulu de la Berlin, cu nesce adversari care nu se mărginescă a acusa partida liberală și guvernulu séu de ceia ce s’a întâmplată, dérü și de ceia ce starit fi putută întâmpla. Suntü sâptâmâni întregi de când organele oposițiunii nu se ocupă de câtă de cestiunea capitalisării tributului care, după cum au dovedită protocolele Congresului, s’a cerută de Karateodory-pașa, dară a fostă trimisă și înmormântată la comisiunea de redacțiune, de unde nu s’a mai întorsă la Congresă. Oposițiunea pretinde énse că România câtă pe aci era să fie supusă la capitalisarea tributului. Acastă simplă presupunere despre ceie ce, după oposițiune, s’ar fi pututu întâmpla, este de ajunsă spre a motiva cele mai violente acuzări în contra guvernului. Va se a Jică serioșii și bine cumpăniții noștri adversari politici nu se mărginescă a acusa pe guvernă, și partida ce elă represintă, pentru totă cea făcută Congresulă europeană, dora 11 acasă încă și pentru ceia ce presupune că ară mai fi putută să facă Congresulu ! Atâta seriositate ară trebui să ne scutesca de ori ce polemică. Urmândă dorü cu analiza câtorăva articoll al tratatului de la Berlin, nu polemică voimă a face. Scopul nostru este de a răsipi pe două parte erorile ce le-ară fi putută respândi în publică interpelările de rea-credință, și de a dovedi pe de alta cu câtă politica demnă și curată națională urmată de România a asigurată acestui stată avantagie mai mari decâtă statelor, care nă voită, după cum zice oposițiunea, „se ’și asigure ajutorulă unui puternică aliată“. Negreșită în opera Congresului de la Berlin sunt mai multe disposițiuni care ne dau grele loviri. Prima este disposițiunea prin care se redă Rusiei partea din Basarabia ce ni se înapoiase în 1856. Déri oposițiunea pare a nu simți acesta lovire, după cum o simțimă noi ce știa „radicalii“; ea trece ușoră asupră-i și se legă de alte disposițiuni care, séü n’aă nici uă însemnătate, după cum am fi probată că este disposițiunea de la art. 48, seu n'ați de loc o înțelesulă ce li se dă, casă în care cadă art. 57 relativă la Porțile de Feră și art. 49 relativă la drepturile consulare. Din aceste disposițiuni, cu totulă secundare, reacțiunea face mai cu osebire uă acusare capitală guvernului actuală și partidei sale. Am probată ieri că numai prin cea mai adâncă ignoranță s’ară putem zice că art. 48, privitoră la interzicerea de a pune tase de tranșită, „ne rădică independința și autonomia nóstru comercială“. Se renimă acum la art. 57. Eco coprinsulu séu : „Executarea lucrurilor, menite a face să dispară obstacolele pe care Porțile de Feră și Cataractele le opună plutirii, este încredințată Austro-Ungariei. Statele țermarene ale acestei părți a fluviului vor acorda tóte înlesnirile ce ară puté să fiă cerute în interesul lucrărilor”.“ Negreșită acesta este unul din articolele ce cată se ne displacă. Mai dreptă, mai corectă ară fi fostă ca puterile să fi lăsată statele țermarene să se înțelagă între dânsele asupra lucrurilor în cestiune. Puterile cele mari au preferită énse a curma ele orice dificultăți și a resolve cestiunea, în virtutea principiului că ună Congresă generală europeană póte lua resoluțiuni în numele Europei întregi și aceste resoluțiuni devină obligatorie pentru tote statele Europei, chiară și pentru acelea ce n’aă luată parte la Congresă. Cu tóte aceste se vede că, acestă art. 57 are elă are înțelesulă ce iă să dă oposițiunea, care negreșită , îlă impută nu Congresului, ci totă , radicaliloră din România. Statele țermarene la Porțile de A Feră și la Cataractele Dunării suntă * Austro-Ungaria, România și Serbia, România n’are de câtă uă forte j mică parte de fermă în dreptulă Porților de Feră, partea cea mare , revine Austro-Ungariei și Serbiei. Déca aceste trei state s’ară fi întrunită și în comună înțelegere fară fi însărcinată pe unul din ele cu lucrările de făcută pe linia de fruntărie, adică pe Dunăre, remânândă , ca celelalte două să-i dea totă concursulă, lucrul ă ară fi fostă cu desăvârșire corectă din puntură de vedere ală suveranității teritoriale. Asemenea dacă România și Serbia ară fi avută represintanți în Congresă, lucrul ară fi fostă iarâși corectă, căci aceste state ară fi avută votă în adunarea europeană în care s-ară fi decisă cestiunea. Deja nici România nici Serbia nu erau încă recunoscute ca independinte, prin urmare nu puteau să aibă represintanți în Congresă. Cine dorit, conformă dreptului internațională, avea calitate de a decide în numele loră, fără a atinge printr’acesta suveranitatea loră teritorială? Avea calitate numai unanimitatea puterilor Europei întrunite în Congresă, acesta unanimitate represintând Europa Intrega, ea decide în numele tutoră statelor ce o compună și decisiunile ei suntă obligatorie pentru tote. M. Bluntschli, în opera sa Drept tulü internațională codificată,fie e la paragrafulă 110, pagina 108, a doua edițiune francese: „Când statele întrunite în Congresă generală europeană suntă de a'oidă asupra ore-carora disposițiuni, acestea devină obligatorie pentru t tate statele europene. „Aceste disposițiuni trebuie să fie primite și de statele care n’au luată parte la Congresă, și care prin urmare n’am aderată la decisiunile acestuia.“ Bluntschii vorbesce act de statele independinte. Daca principiurile ce le pune sunt ă exacte pentru densele, cu câtă mai exacte trebuie să fiă pentru statele a căroră independință acum se recunosce? Articolul 57 al tratatului de la Berlin póte déri sé fiă uă atingere făcută intereseloru nóstre, póte să supere vederile nóstre, dérü nu este uă iubire adusă suveranității nóstre teritoriale. I. pentru că nu este vorba de uă acțiune politică, care se esercită pe teritoriul nostru, ci deuă lucrare tehnică ce se face pe linia nostru de fruntarie, cu concursul nostru. II. pentru că decisiunea de a se încredința Austro-Ungariei lucrările de la Porțile de Feră nu este luată în modă isolată de însăși Austro- Ungaria, sau de două trei puteri întrunite, ci de ună Congresă generală europeană, singurulă care are calitate de a lua resoluțiuni în numele tutor statelor Europei, prin urmare și în numele nostru, oricâtă amă protesta. A Zice dorit că România nu este pe deplină independentă și de sine statatare, din cauză că tratatul de la Berlin cuprinde disposițiunile de la art. 57, este uă mare absurditate, consecință a unei mari ignoranțe în materie. Se pote zice celă multă că acestă articolă constituie pentru noiuă servitute; ea este negreșită regretabilă, déra oricine cunosce principiurile dreptului internațională, scie bine că asemeni servituțî au fostă impuse de uă necesitate europeană stateloră celoră mai puternice, fără ca ele să atingă câtuși de puțină suveranitatea loră teritorială. Mai cu osebire, în ceia ce privesce plutirea rîurilor ce despartă séu trecă prin mai multe state, asemeni servituțî au ajunsă de regulă în Europa, de la faimosulă tratată încheiată în 1815 la Viena de ună Congresă europeană. Europa, întrunită în Congresă, a crezută mereu de atunci că, spre a satisface interese generale europeane, are dreptul de a stipula asemeni obligațiuni, mai totădeauna consimțite de statele cărora se ceră, fundă că respundă la ună interesă generală, din care și ele beneficiéza, și pe care în nici ună casă n’aă dreptulă de a ’lă contraria. Este dorit cu desăvârșire neexactă că tratatul de la Berlin atinge întru ceva suveranitatea nóstrá teritorială. Că asemenea atingere nu existe nici pentru Serbia și abia s’ară pute zice că esiste pentru Muntenegru,pe teritoriul căruia s’arată Austro-Ungariei dreptă de poliția, adică ună dreptă curată politică și care nu pate să aparțină decâtă numai autorităților politice ale țarei. Vomă face în numerala viitoră compararea, și atunci se va vede deca radicalii din România, care aă perdută și „ajutorul unui puternică aliată“, au fostă mai nefericiți decâtă conservatorii din Muntenegru, care și-au păstrată cu credință ajutorulă puternicului țoră aliată. Austria și Englitera au respinsă cererile succesive ale Sultanului, în vedere de a opri mersul trupelor austriace. Viena, 12 Augustă oficiale. Comandantele corpului 13 anuncă de la Zepce cuartierului generale, cu data de 10 Augustă . Insurgenții au fugită după învingerea ce a suferită lângă Zepce și aă reușită a ajunge la Seraievo. A șaptea divisiune a întâlnită la 8 Augustă, la uă oră spre marja-nopte și apusă de Zaita, 5000 insurgenți, între care treizeci batalione regulate. După un luptă de nouă ore, ei au fost puși pe fugă. Austriacii aă făcută numeroși prisonieri, le-aă luată trei tunuri și trai drapele. Perderile lor sunt: 1 oficialii și mai mulți soldați morți, 6 oficialî și 140 soldați răniți. Cu artiarul generale se va transporta, la 11 Augustă, la Sienița. A șaptea divisiune a ocupată ieri Travnikulă și a stabilită uă liniă telegrafică; ea a reorganisatu comunicările, via Banjaluka, Warzar, Kludse și laice. In luptele de la 5 și de la 7 Augustă, au fost 1 7 oficiali și 160 soldați răniți. S’anundă Corespondinței politice : „La Livno, s’aă resculatu Mahiometanii fanatici. Comandantele turcescă a fostă asasinată. Trupele făceadă causă comună cu insurgenții au plecată spre Skoplje, după ce au întemnițată mai mulți chreștini. Madrid, 12 Augustă. — Banda republicană, care s-a formată în Estramadura, a fostă disolvată. Londra, 12 Augustă. — Banca Boghierii și-a rădicată scoptură la 5 la sută. Camera comunelor. — D. Bourke declară că n’a primită sciri despre trecerea rîului Oxus de către Ruși. Densulă n’a aflată că Porta ar fi refuzată d’a intra în învoielă cu Grecia pentru uă rectificare de fruntarie. D. Dilke va adresa guvernului, Mercuri, uă interpelare în acestă privință. D. Northcote sfice că flota engleză va părăsi vecinătățile Constantinopolei îndată după plecarea armatei ruseșci. D. Northcote speră că acesta se va face în curendă. SERVIȚIULU TELEGRAFICII ALU AGENȚIEI HAVAS. Paris, 12 Augustă. — Curtea de apelă a anulată decisiunea tribunalului de comerciă privitóre la dividenda creditului fondară. MERCURI, 2AUGUSTU 1878. LUMINEZATE ȘI VEI FI. ABONAMENTE. In Capitală și districte, una anii 48 lei; ?ese luni 24 lei; trei luni 12 lei; uă lună 4 lei. Pentru tóte țările Europei, trimestru 15 lei. A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea diarulul. LA PARIS, la d-nil Darras-Halegrain,’ 5 rue de l’anciene comédie și Havas, Laffite et C-nie, 8 place de la Bourse. LA VIENA, la d. B' G. PopovicI, 15 Fleickmarkt. Scrisorile nefrancate se refusă. 20 BANI ESEMLPARE LU Ocuparea Bosniei și Erzegovinei. Deși Agenția Havas ne comunică prin telegrame spriile despre evenimentele din Bosnia și Erzegovina, urmămă totuși a reproduce după Ziarele străine spirile ce găsimă în astă privință, pentru că, și daci sunt mai trezite, aă celă puțină avantagiară d’a fi pe d’ua parte mai amănunțite, pe de alta a ne i face cunoscută întâmplări pe care ji nu ui-le dă Agenția Havas, Eeé ce găsimă în diferitele ziare străine: „Narodni List află că, Dumineca trecută, mai multe cete de Turci aă trecută pe pământură austriacă la Metcovici (Dalmația) și că s’a trimisă îndată ună despărțământă de landwehr de la Sign pentru alungarea lor. Aliarele austriace se plângă de roua aprovisionare a trupelor în Bosnia. Tagespost din Gosiz spune că cavaleria care a intrată în Bosnia, chiară de a doua zi de la trecerea iei peste graniță nu a mai avută fână pentru cai. Cu tote astea, trecerea în Bosnia fusese pregătită cu câteva săptămâni mai nainte. Biuroului Reuter se anundă din Belgrad cu data de la 6 Augustă : „Comunicațiunea telegrafică a Serbiei cu Bosnia și cu Brzegovina e aprope cu desăvârșire întreruptă; câteva linii au fostă tăiate de Austriac, era linia Seraievo de insurgenți. Soliile autentice nu le mai putemă primi de câtă fâcândăună mare ocolă, înse autoritățile din Pesta suprimă multe din acele sorii.“ Deutsche Zeitung primesce din Agram urmatorea depeșă cu data de la 10 Augustă : „Seriile de pe câmpul de ocupațiune spună că Turcii începă a lua u atitudine amenințătore la spatele armatei austriace, cu deosebire în acele localități in care nu se află de câtă garnisane mici, precumă e în Dervent. De cândă cu atacul de la Maglay chiară și Turcii din Brod se arătă mai îndrăsneți. Se spune că în defileul de la Vranciuk se află concentrați peste 7000 insurgenți și că Turcii din Seraievo primescă necontenită ajutare din Albania. Telegraful de câmpă a fostă până acum de șeptesprezece ori întreruptă o parte de elemente naturale, parte de către re-voitori.“ Aceluiași Ziaru se telegrafiază din Brod: „Călătorii care au sosiră din Seraievo, și care aă ajunsă în orașul nostru cu pericolul vieții, ocolindă pe la Teșani, spună că pretutindeni pe întinderea acestui drumă se organiseza din partea insurgențiloră uă împotrivire înverșunată. Fiecare cotă de insurgenți e comandată parte de begi și de agale, parte de oficiali turci și de popi serbesci. Cele mai multe poduri sunt distruse, unele se zice chiară ce ară fi minate. In pasul de la Vranciuk se pregătesceră resistență înverșunată.“ Asupra luptelor de la Zepce, despre care ne-aă informată pe scurtă telegramele agenției Havas, găsimă în Ziarele vienese urmatarele amănunte. „Zepce 8 Augustă. — Trupele nostre, care înaintau de la Maglay spre Zepce, au fost atacate ieri la ameal de către Turci, care ocupaseră înălțimile de la Velia-Planina și drumul din vale. Aceștia erau ca la 6000 ómeni și 40 călăreți cu 6 tunuri. Centrulă nostru îlă formaă regimentul de infanteriă Franz Karl și ală 27 batalionă de vânători. Aripa nóstrá drepta o forma regimentală de infanteriă Hartung, cea stângă regimentală de infanteriă Mardeii și ală 9-lea regimentă de vânători. „După uă luptă înverșunată, trupele nóstre restuturi printre rândurile inamicului și artileria își așeza tunurile. După ună asaltă desperată lală Turciloră, regimentul de infanterie Hartung, supt comanda colonelului Kienauer, și arunca spre batalionulă ală 27-lea de vânători, căruia se predară 368 soldați regulați dintr’ună regimentă anatolică, o ună majoră și șapte oficiali.