Romanulu, februarie 1883 (Anul 27)
1883-02-23
ANUL AL XXVII-LE Voiesce și vei putea ANUNCIURI. Linia de 30 litere petit, pagina IV...........................40 bani Deta „ „ „ „ III .... 2 lei „ A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea diaruluî. IN PARIS, la Havas, Laffite et C-nie, 8 Place de la Bourse. LA LONDON, la G. L. Daube et C-nie, 130, Fleet Street E. 0. LA VIENA, la d-niî Haasenstein et Vogler, Walliischgasse 10. LA FRANCFORT, S. — H. G. L. Daube et C-nie, pentru Germania, Belgia, Olanda, Elveția și America. — Scrisorile nefrancate se refusă — 20 BANI EXEMPLARUL REDACTIUNEA SI ADAI1NISTIX A. TITJ IST E3 rX. 14, STRADA DOAMNEI, 14 22 FAURAR 1QQQ 6 MĂRȚIȘOR lOÖÜ Acum câteva zile am vorbit despre atitudinea puțin patriotică a unei părți din oposițiune în cestiunea Dunării. Credem că cuvintele nóstre vor fi ascultate de densa, astăzi mai cu semn când Românii au nevoe d’a se arăta strînși uniți față cu pericolul ce-i amenință. Credeam ca ea se va convinge ca nu acum este timpul incriminărilor și câ din momentul ce interesele cele mai însemnate ale României erau în joc, trebuia se se uite în acesta cestiune ori ce dușmănie, ori ce pasiune spre a uni tóte puterile națiunii întru apărarea dreptei sale cause. Acesta ar fi fost uă purtare demnă, reală și patriotică. Astfel au înțeles-o toți aceia cari nu au în vedere numai resturnarea guvernului cu orice preț, chiar cu pișicul de a compromite interesele țerei. Astfel a înțeles-o d. N. Ionescu , astfel a înțeles-o Națiunea, astfel a înțeles-o România liberă, care de altminteri în alte cestiuni nu cruță cele mai aspre critice guvernului și partitei liberale. Ce le pasă case patrioților de la Timpul și de la Binele public de foloseie ce póte trage țara dintr’un asemene unire a tuturor partitelor în cestiunea Dunării ? Ei se tem ca unirea tuturor asupra cestiunii Dunării să nu întărescă posițiunea guvernului. Acesta temere îi face să și clică, într'un avânt de patriotism : perduse mai bine Dunărea decât să rămână la putere guvernul liberal. A bătut vântul de la Viena, sau chiar de la Paris, și a adus la urechia sincerilor patrioți și liberali-conservatori urmatorea presupunere : „Numai ministerul Brătianu și cu partita ce-l susține fac în România tot scomotul asupra cestiunii Dunării și totă împotrivirea la voința puterilor.“ — Așa se crede la Viena și la Paris, și se mai adauge : — „Dar ministerul Brătianu va cădea asupra cestiunii Dunării, fiindca n’a reușit în opunerea sa, după cum n’a reușit în opunerea ma de a retroceda Basarabia. Acest minister va fi nevoit să se retragă singur în urma decisiunilor Conferinței de la Londra- Oricum, timpul ministerului Brătianu, cu împotrivirile sale neîncetate la voința Europei, a trecut. Daca el s’ar îndupleca a primi decisiunile Conferinței, s’ar desconsidera atât de mult, după împotrivirea ce a făcut, încât va trebui să cadă. Dacá nu le va primi, tóte celelalte partite se vor coalisa în contra sea în alegeri și vor propaga în tota țara câ cestiunea Dunării s’a compromis numai din causa lui, și astfel, după alegeri, ministerul va fi de sigur răsturnat. „Atunci va veni la putere ministerul coalițiunii, care va zice țerei : „Am găsit cestiunea Dunării cu desăvârșire compromisă de ministerul Brătianu și de partita mea. Căderea acestui minister este pedepsa meritată pentru compromiterea acestei cestiuni. Astăzi este prea tăreliu pentru a o salva. Am venit la guvern în fața sentinței Europei și nici uă putere, mică mai cu deosebire, nu se pute lupta în contra tutor puterilor întrunite. Ministerul Brătianu e culpabil ca a lâsat să ajungă lucrurile noi. Astăzi suntem nevoiți să ne supunem voinței Europei , blestemând în vecii vecilor pe Brătianu!“ Așa vorbesc și speră cei cari au respins România din sînul Conferinței și sunt acum pe cale de a primi propunerea Barrère. In consecință Timpul nu găseșce altceva mai bun de făcut decât de a căuta și densul să dovedască, cu orice preț, câ cestiunea Dunării e compromisă. Armonia între ceea ce se speră la Viena și ceea ce spune Timpul e perfectă. Timpul înse, nu ne póte spune de ce nimeni nu se folosesce de aceste concesiuni, de aceste pretinse angagjaminte pentru a închide gura României, acum mai cu semn când la tote cererile puterilor de a ceda din drepturile nóstre suverane, răspundem printr’un non possumus absolut. Ciudată atitudine este acesta din partea unui guvern care ar fi făcut concesiuni ! Dar ce’i pasă Timpului de logica faptelor ? Atât de departe a mers organul conservator pe acesta cale, încât luând o parte pe comitele de Kalnoky, căuta să’i pună în gură argumentele de care trebuia să se servescă pentru a combate dreptele împotrivirii ale României. Timpul scie ca partita pe care o represintă nu mai are nici cel mai mic sprijin în țâr, acest sprijin lipsindu-i în România, ea alargă după densul oriunde, chiar la străini, pentru ca, după vechile tradițiuni, cu ajutorul lor și pe ruinele țerei să puta pune din nou mâna pe putere. Ocasiunea i se pare bună, de aceea nici un mijloc nu e cruțat pentru a se recomanda bunelor grație de la Viena. Pene acum nici un voce nu se găsise în Romănia care să aprobe proiectul delegatului francez, d. Barrère. Ce e mai mult, cele mai multe ziare francese se ridică în contra acestui neesperimentat diplomat, care grație unor împregiurari deplorabile, ajunsese într-un moment să represinte singur Francia în cestiunea Dunării. Ei bine, d. Barrère șî-a găsit în sfîrșit un apărător! E că ce dice Timpul despre densul în numărul seu de la 20 Februarie : „Dar apoi, în ce pate fi vinovată câtre guvernul liberal, propunerea Barrère? Ea nu face Austro-Ungariei nici uă concesiune pe care să n’o fi făcut guvernul Brătianu de mai nainte , ci din contra, cu spiritul său de avocat, delegatul Franciei a căutat numai un clenciu care să împace asupra formei două pârțî ce erau înțelese asupra fondului.“ Nu reiese óre lămurit din aceste linii ca Timpul se servesce de neadevărul relativ la concesiunile făcute de guvernul Brătianu, numai spre a masca printr’insul aprobarea deplină ce o da proiectului Barrère? își închipuiesc c óre Timpul în bună credință câ guvernul ar mai putea să respingă astăzi în formă un proiect pe care l’ar fi adoptat de mult în fond ? Vă armă atât de puternică, de sigur cân’ar rămânea neîntrebuințată de Austria. Să nu uitâm casc câ oposițiunile unite, după ce declară, chiar în manifestul lor, câ cestiunea Dunării este compromisă, termină dirând câ „sunt gata a lua respunderea situațiunii.“ Cum se împacă preacusurile aduse guvernului câ a compromis situațiunea țarei, cu acesta declarațiune solemnă ca oposițiunea este gata să ia respunderea aceleeașî situațiunî. Sau ca guvernul a compromis cu totul interesele țerei și atunci respunderea situațiunii nu se mai póte lua, sau se póte lua respunderea acestei situațiuni și atunci cum remâne cu atacurile aduse în contra guvernului ? „De la resboiu íncece, Tice Timpul, au fost uă sumă de momente în care u atitudine fermă ar fi scăpat cu totu siguranța cestiunea Dunării. Au existat momente în care interesele nici unei puteri nu fuseseră încă ang igiate prin acte ulteriore, în care ele nu aveau nici a cere compensațiuni, nici a le da, în care Dunărea nóstru nu devenise încă un obiect al politicei de compensațiuni. Tóte acele momente prețioase , cabinetul d-lui Brătianu le-a lăsat se trecu neîntrebuințate, sau le-a risipit în deșert fără țintă.“ Timpul nu ne spune care au fost acele momente prețioise când Dunărea nu devenise încă un obiect de compensațiuni, ca și cum atârna de guvernul nostru se silesca pe Austria a-și formula pretențiunile în momentele când ne convenia nouă. Pare cine vădit ca și patrioții de la Timpul voiesc să beneficieze de politica de compensațiuni,zicând Austro- Ungariei : „Noi susținem că dată cu capul câ cestiunea Dunării e cu totul compromisă și ca prin urmare nu mai e nimic de făcut, trebue să cedam , ca compensare să resturne caséși imperiul vecin cabinetul Brătianu și să ne aducă pe noi la putere.“ E că politica de compensațiuni cum par a o înțelege cei de la Timpul. Dar țara, care privește cu încredere în partita și în guvernul care au solut să păstreze pene acum neatinse drepturile României, va sei să prețuască, după cum merită, atitudinea oposițiunii în acesta mare cestiune. * Ieri s’a citit în Cameră urmatorea scrisore adresată de d. C. A. Rosetti d-lui președinte al Camerei: D-lui președinte al Adunării deputaților Domnule președinte, La telegrama d-tele de la 26 (14) Februarie, amânorea răspunde. Am fost adânc mișcat , și póte forte scuduit, prin stăruința celor 560 alegători ai Capitalei cari, fără nici uă întrunire publică și în absoluta tăcere a presei întregi, totuși ei s’au dus la urne și mi-au dat voturile lor. Cugetând case căte-va zile, m’am convins ca nu pot arăta mai bine, alegătorilor mei, recunoscința mea decât făcând să tacă vocea inimei pentru a nu asculta decât p’aceea a consciințeî, care nici uă dată nu amâgesce. • Acestei procederi datoresc negreșit încrederea cu care alegătorii din Bucuresci m’au onorat cu voturile lor de la 1857 și pâne acum, ș’am înțeles cu décâ, cu tóte de chiarurile mele clare și positive ei au stăruit a mă realege — mai cu semn acum la sfârșitul sesiunii și chiar al legislaturei — causa a fost nu pentru a alege un deputat, ci pentru a manifesta din nou ca susțin legile ce am popus și mai cu semn cele care pringe pe sătiani. Acésta convingere îmi da puterea, d-le președinte, d’a esprime, prin d-tea, simțimintele mele de recunoscință pentru alegătorii Capitalei și de înaltă considerare pentru Cameră, ș’a te ruga d’a face ca demisiunea mea, reînvită, să fie înțelesă și primită de câtre Adunarea deputaților. Te rog asemenea, d-le președinte, d’a primi spresiunea simțimintelor mele de înaltă considerare. Paris, 1 Marte 1883. C. A. Rosetti. Acesta demisiune a fost primită. SERVICIUL TELEGRAFIC AL AGENȚIEI HAVA- Paris, 5 Marte. — A<oi a venit înaintea Camerei deputaților raportul făcut în numele unei comisiuni de inițiativă parlamentară asupra a două propuneri a d-lor Andrieux și Barodet, tinerând a revizui legile constituționale. D. Jules Ferry, președintele consiliului, a respins formal luarea în considerație a conclusiunilor raportului favorabil a celor două proposițiuni, Țicând câ revizuirea Constituțiunii e u c cestiune întâiîtatare și neoportună, d-sea a declarat ca se va încerca să ajungă la oă transacțiune a MERCURI, 23 FEBRUARIE 1883 Luminează-te și vei fi. ABONAMENTE: In Capitală și districte: un an 48 lei; șase luni 24 lei; trei luni 12 lei; uă lună 4 lei Pentru tóte țările Europei, trimestrul 15 lei. A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea (liarnlul și ofieiele poștale. LA PARIS, la Havas-Laffite et C-nie, 8, Place de la Bourse. LA VIENA, la d. B. G. Popovici, 15, Fleisclimarkt. IN ITALIA, la d. dott Cav. Gustavo Croce, Via San Fran cesco da Paola (N. 0.) 15, Genova. — Articolele nepublicate se ard — micală cu Senatul asupra acestei cestiuni, dar nu mai nainte de alegerile legislative din 1885. Discnsiunea va continua mâne. Madrid, 5 Marte. — Turburârile ațîțate de anarhist se întind mereu în Andalusia. Berlin, 5 Marte. — National Zeitung, află câ generalele de Kameke, ministrul de resbel al Prusiei,și-a dat demisia, care de astă dată a fost primită de împărat. Se crede ca succesor al său probabil generalele Bronsart de Schellendorff, care comandă acum a 2-a divisie de infanterie a gardei. Viena, 5 Marte. — Politische Correspondenz publică un comunicat oficios conținând cu materialul de resbel destinat a completa armarea fortificărilor de la Przemysl și pentru care delegațiunile au votat în ultima lor sesiune sume destul de însemnate, este azi cu totul gata; se va începe dar în curând transportarea lui la Przemysl și la celelalte deposite militare ale Galiției. Acest comunicat adauge ca guvernul aduce acest fapt la cunoștința publicului, spre a preveni tote interpretările neexacte și cari ar putea fi alarmante; acesta măsură e cu totul normală în administrațiunea armatei. Roma, 5 Marte. — Curtea de apel din Roma a confirmat a fiotărîrea tribunalului corecțional, condamnând la trei ani de închisore pe numitul Valeriani, pentru ca a aruncat pietre în trăsura ambasadorului Austriei Baden-Baden, 5 Marte. Cancelarul principele Gorceakoff e bolnav de căteva zile; starea mea e privită ca gravă. CONFERINȚA DE LA LONDRA Supt titlul de Scrisori asupra cestiunii esteriere, citim următorele în Nouvelle Revue : Conferința de la Londra n'a ajuns la nici un resultat, deci avea de scop resolvarea cestiunii dunărene, căci ea pare ca nu s’a întrunit decât pentru a încuragia pretențiunile Austriei și a deposeda pe Romănia. Echitatea lipsesce prea mult din otârîrile sale pentru ca ele să fi avut autoritatea pacinică a unui arbitragiu fructuos. Uă o interpretare pasionată a vechielor tratate, uă parțialitate exclusivă în favorea ambițiunii austriace, acestea sunt efectele de plâns ale indiferinței, pentru a nu <fice ale slăbiciunii europene. Déci am regretat vr’aă dată interegnurile politicei externe în Francia, de sigur câ e în acest moment, nestabilitatea ministerială permite unor agenți îndrăsneți d’a trata fără control și fără mandat, în numele țerei, ușurpând represintațiunea iei și denaturându I voința formală, interesele vădite. Déca Austria ar voi să umilesca pe celelalte state, décá ar voi să dea uă dovadi scandalosa de condescendința lor, ca n’ar fi putut să le smulgă oă concesiune mai ciudată decât refusul d’a admite la Conferință pe Romănia pe un picior de egalitate. Fiindcâ e vorba de densa și aprope numai de densa singură în dificultățile pe care le rădică navigațiunea Dunării, s’a părut cu totul natural plenipotențiarilor de a o înlătura; ea va fi judecată fără apel de câtre adversarii săi. Sinceritatea viitare a Austriei póte fi apreciată după modul cum ea respectază pe naționalitățile cele mici. Acordând, tolerând, principelui Ghica uă voce consultativă în adunare, ea agraveza ironia procedeului prin tonul său protegrător, care elaspereza patriotismul românesc. Tota mândria eroicilor luptători de la Plevna s’a indignat în contra injuriilor austro-unguresci. Guvernul a ordonat delegatului seu d’a protesta în contra unei escluderi arbitrare, d’a face se se înregistreze protestarea sea și d’a declara nulă orice disposițiune luată fară consimțimentul iei. Instrucțiunile energice ale dlui Dimitrie Sturda, comunicate Camerei, au primit aprobarea unanimă, și șeful oposițiunii, d. Ionescu, s’a unit cu majoritatea spre a mulțumi pentru atitudinea nenotărîtă. Conferința deci provoca și justifica elasperarea principalului interesat. Este are acesta un resultat măgulitor pentru areopagul internațional? Avem regretul d’a constata câ nenorocitul proiect datorit zelului d-lui Barrère a nesocotit grupările naturale ale puterilor în acesta cestiune de interes‘general. Austria, care nici nu ne-a recompensat măcar cu puțină curteniă în afacerile egiptene datoresce mult sprijinului neașteptat al comisarului francez. Fără a reaminti simpatiile de rasă care ne atrag spre poporul român, legăturile unei vechi prietenii și iiimicițiile comune care ne apropie, e de ajuns, pentru a nu ne rătăci, de a examina doctrinele constante ale Europei. Fiindca navigațiunea marelui fluviu nu ar putea fi acaparată fără prejudiciu de câtre un imperiu puternic, colectivitatea statelor comerciale a luat precauțiunile sale în contra tutor acelora cari ar putea nesocoti drepturile particulare. In 1856, Rusia părea ca joca rolul preponderate și ca represintă pericolul; de aceia și congresul din Paris se pronunța contra iei; ca sancțiune, el îi lua Basarabia și punea Dunărea supt garanțiele de neutralitate și de libertate, edictate în 1815 de câtre congresul din Viena, pentru tote cursurile mari de apă care udă teritoriul mai multor state. Aceste garanții protegtau deja Dunărea în principiu , dar împregiurârile politice nu îngâduirâ puterilor riverane de a le face se fie respectate. Astfel se sfîrșea regimul dezastres creat de câtre tratatul semnat la Adrianopole , în 1829, care condamnase vechiul Danubiu , care astupase gurile sale și îndepărtase vasele de comerciü străine. Supraveghiarea comisiunii europene dateza de la acesta emancipare. Tratatul din 1878, după resboiul Rusiei în contra Turciei, restitue Basarabia învingătorilor. Dar, în discuțiunea forte vră care consacra retrocedarea, un principiu superior este recunoscut de tote părțile : acela al liberei navigațiuni a Dunării. Pentru a dobăndi Basarabia, principele Gottschakoff trebui sö expună, se probeze și să facă să se admită ca fluviul rămânea deschis tuturor flotelor de comercia. In realitate, daca lordul Beaconsfield și principele de Bismarck sfîrșiră prin a adera la cererea rusescă, este ca ei aveau încrederea câ Romănia va apăra drepturile Europei. Proclamată independintă, după ce-și arătase valorea pe câmpurile de bătai, ea era chramată prin porțiunea iei privilegiată să devină santinela neadormită a fluviului. Prea slabă pentru a-i apăra ia profitul iei, ea era de acum înainte în destul de tare pentru a-l apăra în contra oricârei esploatări abusive. S’ar fi cu drept ca congresul din Berlin fusese aspru pentru Romănia, care era așa de puțin recompensată pentru eroicele sale silinți; ce ar fi déci, acum, i s’ar lua ceea ce Germania și Austria nu-l contestau de loc când se temeau de Rusia ? In ce mod ciudat sunt interpretate libertățile internaționale, când se desprețuesce și se respinge un Stat făcut pentru a le represintă, când este aprope d’a i se da drept pozitare suspecta Austria? Un astfel de privilegiu ar anula opera egalitară a tratatelor succesive care au asigurat libertatea Dunării pentru Europa intrega, menținându-i supt garanția tutelară a dreptului ginților. Gelosiele pe FOIȚA ROMANULUI, 23 FEBR. REGINA de Charles Lomon PARTEA A DOUA VII (armare) 9 André nu cunoscea aceste emoțiuni și se feri de a pronunța naintea Reginei numele Silviei. Dar îi spuse despre furia, despre mâhnirea marchisului când afla, cam tărduii, pe ce care apucase protegeatul lui. André era incapabil d’uă nesupunere vădită față cu bine-făcătorul lui, dar în schimb acesta se fa ce voință liniștită, cuviinciosá și nemlădiosă ca oțelul se ascundea supt aparenta supunere a teneruhii. El preferise a ceda, în speranța ca esperiența îl va desgusta în curând de uă carieră care se vede semănată de multe flori și în care trebuie să se afle prin urmare și mulțime de spini. Inciua când se oțărî a-i acorda un an de încercare și de libertate, el citise într-un ziar, de obicei bine informat, povestirea catastrofei vasului City of Baltimore, isbit pe mare și scufundat de un vapor american, cu șepte-spre-zece pasageri înscriși la plecare din Noul Orleans, și printre cari se afla și renumita Regina. André nu scia nimic despre acesta. El îi spuse cu câtă stăruință se puse pe lucru, voind să cucerescă un loc printre aceia cari se numesc maeștri... Câci el era ambițios, și i se părea ca merge prea încet în cariera pe care i-o oferea marciusul. Nu vrea se scie ca tocmai peste două-zece ani era se ajungă la gloriă și la avere! Lui îi trebuiau tóte acestea acum ! Regina înțelese fară multă bătaie de cap motivele acestui zar. Fară avere, cu acel nume obscur pe care îl credea al seui, tânărul trebuia se iubesc, cum iubesce cine-va la douăzeci ani, prin nori! Și câți ani trebuiau să trecă, mergând pe calea ordinară, până când să potă zice . Te iubesc aceleia pe care o alesese! Este uă putere însă care face strălucite numele obscure, care face averea violente, care face dintr’un necunoscut un egal cu regii. Uă oră de geniu, un séru de succes și el putea să se deștepte renumit, aclamat, iubit ! El își făcu singur poema. Ideia îi venise citind cn veche cronică italiană : fiul unui comite omorît de fratele său, gata a răsbuna pe tatăl său și oprit de amorul său pentru fata unui omorîtor. Uă femee, amanta omorîtorului, era amestecată în aventură, având un fiu al iei, muncind pentru el, și reușind să-l omore. Nu era nici cuvânt ca el să nu tragă de aciuă operă, cel puțin egală cu atâtea altele, care sunt de altmintreli forte rele. Dar inspirațiunea este uă divinitate capriciosă. Aibî nevoe de ea, și ea fuge de tine. André cunoscu bucuria frasei găsite care înveselesce urechia creatorului său,1 j cu miile de lucruri încăntătore pe care le descopere in ea și pe care, vai ! numai el le va descoperi. Dar tot e mult ca cineva să fie satisfăcut de opera lui. Mulți autori n’au cunoscut altă resplată pentru munca lor și nu sunt cu tote acestea cei mai nenorociți. André cunoscu și el, și mult mai adeseori, gena imaginațiunii după ideia rebelă. Puțin câte puțin , el trebui să-și mărturască câ planul său era râu. Situațiunile musicale pe care contase mai mult nu se mai gaseau, sau nu-i dedeau nimic. In zadar se încerca el d’a pune mâna pe opera în totalitatea iei, d’a-i găsi partea cea slabă și d’a o îndrepta ; el se perdea îndată în amănunte, și trebuia să renunțe. Atunci își zicea: Se mergem nainte, vom reveni asupra pasajelor defectuase. Dar nu-i mai veneau în minte decât idei vulgare, melodii usate. El voia să inlocuisca inspirațiunea prin voință, se prăpădea muncind, se bolnăvia. Vedea și el bine ca se înșelase. Vocațiunea sea era un vis; talentul nu esistase decât în imaginațiunea sea. Trebuia să renunțe. Cădere îngrozitore, în care trufia îi era mai sdrobită decât inima. El redevenea un simplu muritor. Perdea pe Silvia. El o perdea, caci acum nu se mai îndoia cu ea ,l-ar fi iubit daca ar fi fost victorios. Atunci se repedea la muncă întocmai ca un leu prisonier care se repede asupra drugilor coliviei lui, spre a recădea îndată obosit, sdrobit, desgustat de el însuși și de cei-l-alți. El vedea pe stradă ómeni cari se ducea după treburile lor, veseli, activi, având aerul cu reușită în ceea ce facea. Numai el nu reușea, numai munca lui era sterpa. Veselia, succesul, munca celorlalțî, îi devenea urîte. El începuse a urî omenirea. Reacțiuni adânci ale creerilor asupra ficatului și ale ficatului asupra creerilor. Cea mai mare parte din geniurî sunt bilioși. De aceea și Moliére e trist. Din bună norocire pentru el, cǎci aceste accese de melancolie pot duce departe, primi să scrisore din partea marchizului, prin care-l ruga, daca nu era tocmai prea ocupat, să se ducă la Milano de unde i se anunțaseră văndare de cărți rare. Cu chipul acesta protectorul său îl făcea din când în când să simtă ca nu-1 uita, câ-l privea ca cum i-ar fi aparținut, sicur fiind ca, mai curând sau mai târijiu, desgustat, îl va face să se reîntorcă la el.— Afară numai daca nu va fi un geniu, își zicea el, și acesta e prea cu putință. André pleca din Neapole aprope vesel ca a fost smuls de la acesta lucrare a sea stârpă d’aci ’nainte. Cu tóte acestea el scrisese mult, dar nu ’și mai vedea, nu -și mai simțea opera. Se gândea chiar să revină la diplomație, dar tot d’uă dată să întreba dăcă n’ar fi fost mai bine să -și verse creeril. îndeplini la Milan însărcinarea dată de protectorul său, cumpără fórte scump două sau trei cărți care nu se mai gasea, și séra, umblând în nescrie, se pomeni în fața teatrului Scala.— Aide. Țise el, să intru ! Se juca Norma. Déca s’ar fi dat de ostenela se citesca afișul, ar fi văijut numele Reginei scris cu litere mari. Un ce ciudat se petrecu în el. I se păru ca acea femee care căuta, nu era nici Norma, nici Regina era chiar eroina lui. Fără voe, el o vedea în acel rol pe care numai îl visase pânănci, și visul devenea uă visiune. Tot ceea ce era obscur devenea limpede. Sumbra lui descuragiare se schimbă într’un bucuria imensă și liniștită. El se simțea sigur de dânsul. Pentru ce ? N’ar fi putut s’o spună. Omul este pentru el însuși că prăpastia intunecasa în care conseiința se mișcă pe dibuite. Intorcându-se acasă, se repuse pe lucru fară a perde un minut măcar. Ora era unu de diminuță. Noptea trecu fară ca să bage de somn. țiua veni, orașul se deșteptă, el n’au și scomptele din stradă. Ișî stinsese lampa în ne sorie. Și ideile veneau mereu, melodiile cântau la urechile lui, armonia se făcea de sine și, puternică sau delicată. I se părea ca uă orchestră și nișce artiști d’uă perfecțiune fară scria cântaü uă operă numai pentru dânsul, și cu el n’avea decât s’o scrie. El nu se opri decât numai când auzi cu cineva bătea la ușe. Era gazda lui, care, îngrijat de a nu-l vedea sculat, se informa daca era bolnav și daca nu voia să mănânce. Isprăvise ăntâiul act. Asemene ore de inspirațiune nu sunt tocmai rare, bine înțeles la aceia pe cari inspirațiunea îl visiteza. Rossini a scris Bărbierul de Sevilla în trei-spre-djece 4‘le. Nu este mai puțin adevărat ca el fu fluerat într’un chip îngrozitor la ănteia represintană. André nu se simția de loc ostenit. Era vesel, stăpân pe sine, pe viitor. Băga numai de semn cât era fume. In curs de șase săptămâni el trăi ca într’un fel de vis, ducându-se se asculte pe Regina ori de câte ori căuta, și regăsind întotdeauna aceiași impresiune fermecătore. El nu căută s’o vadă mai nainte d’a-și isprăvi opera. Se temea se nu deranjeze ceva în acesta influință misteriosa. Devenise Superstițios ca un jucător. Simția ca are joc, și nu voia să tulbure. Dérangageamentul cantatórei se isprăvi și el nu mai găsi pe nimeni când voi să se presinte la dânsa. Nu i se putea spune nici măcar în cotro apucase , dar pentru stagiunea viitore ea fusese angagiată la teatrul Liceo din Barcelona. Acesta însemna căteva luni de așteptare. El le petrecu visând și nefăcând nimic. Mintea lui muncită, avea trebuință de acest repaus. In fine, de trei zile, el aflase ca Regina se află în Barcelona, căpătă adresa de la teatru, îi trimise manuscrisul... El nu mai aștepta acum decât să-și audă sentința din gura căutătorei. Urmarea în numerar viitor.