Romanulu, februarie 1883 (Anul 27)

1883-02-23

ANUL AL XXVII-LE Voiesce și vei putea ANUNCIURI. Linia de 30 litere petit, pagina IV...........................40 bani Deta „ „ „ „ III .... 2 lei­­ „ A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea diaruluî. IN PARIS, la Havas, Laffite et C-nie, 8 Place de la Bourse. LA LONDON, la G. L. Daube et C-nie, 130, Fleet Street E. 0. LA VIENA, la d-niî Haasenstein et Vogler, Walliischgasse 10. LA FRANCFORT, S. — H. G. L. Daube et C-nie, pentru Ger­mania, Belgia, Olanda, Elveția și America. — Scrisorile nefran­cate se refusă — 20 BANI EXEMPLARUL REDACTIUNEA SI ADAI1NIS­TIX A. TITJ IST E3 r­X. 14, STRADA DOAMNEI, 14 22 FAURAR 1QQQ 6 MĂRȚIȘOR lOÖÜ Acum câte­va zile am vorbit des­pre atitudinea puțin patriotică a unei părți din oposițiune în cestiunea Du­nării. Credem că cuvintele nóstre vor fi ascultate de densa, astă­zi mai cu semn când Românii au nevoe d’a se arăta strînși uniți față cu pericolul ce-i amenință. Credeam ca ea se va convinge ca nu acum este timpul incriminărilor și câ din momentul ce interesele cele mai însemnate ale Ro­mâniei erau în joc, trebuia se se uite în acesta cestiune ori ce duș­mănie, ori ce pasiune spre a uni tóte puterile națiunii întru apărarea dreptei sale cause. Acesta ar fi fost uă purtare demnă, reală și patriotică. Ast­fel au înțeles-o toți aceia cari nu au în vedere numai resturnarea guvernului cu ori­ce preț, chiar cu pișicul de a compromite interesele țerei. Ast­fel a înțeles-o d. N. Ionescu , ast­fel a înțeles-o Națiunea, ast­fel a înțeles-o România liberă, care de altminteri în alte cestiuni nu cruță cele mai aspre critice guvernului și partitei liberale. Ce le pasă case patrioților de la Timpul și de la Binele public de fo­loseie ce póte trage țara dintr’un a­­semene unire a tuturor partitelor în cestiunea Dunării ? Ei se tem ca u­­nirea tuturor asupra cestiunii Dunării să nu întărescă posițiunea guvernu­lui. Acesta temere îi face să și clică, într'un avânt de patriotism : perdu­­se mai bine Dunărea de­cât să ră­mână la putere guvernul liberal. A bătut vântul de la Viena, sau ch­iar de la Paris, și a adus la ure­­ch­ia sincerilor patrioți și liberali-con­­servatori urmatorea presupunere : „Numai ministerul Brătianu și cu partita ce-l susține fac în România tot scomotul asupra cestiunii Dună­rii și totă împotrivirea la voința pu­terilor.“ — Așa se crede la Viena și la Paris, și se mai adauge : — „Dar ministerul Brătianu va cădea asupra cestiunii Dunării, fiind­ca n’a reușit în opunerea s­a, după cum n’a reu­șit în opunerea m­a de a retroceda Basarabia. Acest minister va fi ne­voit să se retragă singur în urma decisiunilor Conferinței de la Londra- Ori­cum, timpul ministerului Bră­tianu, cu împotrivirile sale neînce­­tate la voința Europei, a trecut. Daca el s’ar îndupleca a primi deci­­siunile Conferinței, s’ar desconsidera atât de mult, după împotrivirea ce a făcut, în­cât va trebui să cadă. Dacá nu le va primi, tóte cele­l­alte partite se vor coalisa în contra sea în alegeri și vor propaga în tota țara câ cestiunea Dunării s’a com­promis numai din causa lui, și ast­fel, după alegeri, ministerul va fi de sigur răsturnat. „Atunci va veni la putere minis­terul coalițiunii, care va zice țerei : „Am­ găsit cestiunea Dunării cu desăvârșire compromisă de ministerul Brătianu și de partita mea. Căderea a­­cestui minister este pedepsa meritată pentru compromiterea acestei cestiuni. Astă­zi este prea tăreliu pentru a o salva. Am venit la guvern în fața sentinței Europei și nici uă putere, mică mai cu deosebire, nu se pute lupta în contra tutor puterilor în­trunite. Ministerul­­ Brătianu e culpa­bil ca a lâsat să ajungă lucrurile noi. Astă­zi suntem nevoiți să ne supunem voinței Europei , bleste­mând în vecii vecilor pe Brătianu!“ Așa vorbesc și speră cei cari au respins România din sînul Conferin­ței și sunt acum pe cale de a primi propunerea Barrère. In consecință Timpul nu găseșce alt­ceva mai bun de făcut de­cât de a căuta și densul să dovedască, cu ori­ce preț, câ cestiunea Dunării e compromisă. Armonia între ceea ce se speră la Viena și ceea ce spune Timpul e perfectă. Timpul înse, nu ne póte spune de ce nimeni nu se folosesce de aceste concesiuni, de aceste pretinse anga­­gjaminte pentru a închide gura Ro­mâniei, acum mai cu semn când la tote cererile puterilor de a ceda din drepturile nóstre suverane, răspun­dem printr’un non possumus absolut. Ciudată atitudine este acesta din partea unui guvern care ar fi făcut concesiuni ! Dar ce’i pasă Timpului de logica faptelor ? Atât de departe a mers organul conservator pe acesta cale, în­cât luând o parte pe comitele de Kalno­­ky, căuta să’i pună în gură argu­mentele de care trebuia să se ser­­vescă pentru a combate dreptele îm­potrivirii ale României. Timpul scie ca partita pe care o represintă nu mai are nici cel mai mic sprijin în țâ­r, acest sprijin lip­­sindu-i în România, ea alargă după densul ori­unde, chiar la străini, pentru ca, după vechile tradițiuni, cu ajutorul lor și pe ruinele țerei să puta pune din nou mâna pe putere. Ocasiunea i se pare bună, de a­­ceea nici un mi­jloc nu e cruțat pen­tru a se recomanda bunelor­­ grație de la Viena. Pene acum nici un voce nu se găsise în Romănia care să aprobe proiectul delegatului francez, d. Bar­rère. Ce e mai mult, cele mai multe zi­a­re francese se ridică în contra a­­cestui neesperimentat diplomat, care grație unor împregiurari deplorabile, ajunsese într-un moment să repre­­sinte singur Francia în cestiunea Dunării. Ei bine, d. Barrère șî-a găsit în sfîrșit un apărător! E că ce dice Timpul despre densul în numărul seu de la 20 Februarie : „Dar apoi, în ce pate fi vinovată câtre guvernul liberal, propunerea Barrère? Ea nu face Austro-Unga­­riei nici uă concesiune pe care să n’o fi făcut guvernul Brătianu de mai nainte , ci din contra, cu spi­ritul său de avocat, delegatul Fran­ciei a căutat numai un clenciu care să împace asupra formei două pârțî ce erau înțelese asupra fondului.“ Nu reiese óre lămurit din aces­te linii ca Timpul se servesce de neadevărul relativ la concesiunile fă­cute de guvernul Brătianu, numai spre a masca printr’insul aprobarea deplină ce o da proiectului Barrère? își închipuiesc c óre Timpul în bună credință câ guvernul ar mai putea să respingă astă­zi în formă un pro­iect pe care l’ar fi adoptat de mult în fond ? Vă armă atât de puternică, de sigur câ­n’ar rămânea neîntrebuin­țată de Austria. Să nu uitâm casc câ oposițiunile unite, după ce declară, chiar în ma­nifestul lor, câ cestiunea Dunării este compromisă, termină dirând câ „sun­t gata a lua respunderea situațiunii.“ Cum se împacă pre­acusurile a­­duse guvernului câ a compromis si­­tuațiunea țarei, cu acesta declarați­­une solemnă ca oposițiunea este gata să ia respunderea aceleeașî situațiunî. Sau ca guvernul a compromis cu totul interesele țerei și atunci res­punderea situațiunii nu se mai póte lua, sau se póte lua respunderea a­­cestei situațiuni și atunci cum re­­mâne cu atacurile aduse în contra guvernului ? „De la resboiu íncece, Tice Tim­pul, au fost uă sumă de momente în care u­ atitudine fermă ar fi scă­pat cu totu siguranța cestiunea Dună­rii. Au existat momente în care in­teresele nici unei puteri nu fuseseră încă ang igiate prin acte ulteriore, în care ele nu aveau nici a cere com­­pensațiuni, nici a le da, în care Du­nărea nóstru nu devenise încă un o­­biect al politicei de compensațiuni. Tóte acele momente prețioase , cabi­netul d-lui Brătianu le-a lăsat se trecu neîntrebuințate, sau le-a risipit în de­șert fără țintă.“ Timpul nu ne spune care au fost acele momente prețioise când Dună­rea nu devenise încă un obiect de compensațiuni, ca și cum atârna de guvernul nostru se silesca pe Aus­tria a-și formula pretențiunile în mo­mentele când ne convenia nouă. Pare cine vădit ca și patrioții de la Timpul voiesc să beneficieze de poli­tica de compensațiuni,­­zicând Austro- Ungariei : „Noi susținem că dată cu capul câ cestiunea Dunării e cu totul com­promisă și ca prin urmare nu mai e nimic de făcut, trebue să cedam , ca compensare să resturne casé­și­­ imperiul vecin cabinetul Brătianu și să ne aducă pe noi la putere.“ E că politica de compensațiuni cum par a o înțelege cei de la Timpul. Dar țara, care privește cu încre­dere în partita și în guvernul care au solut să păstreze pene acum ne­atinse drepturile României, va sei să prețuască, după cum merită, atitudi­­n­ea oposițiunii în acesta mare ces­tiune. * Ieri s’a citit în Cameră urmatorea scri­­sore adresată de d. C. A. Rosetti d-lui președinte al Camerei: D-lui președinte al Adunării deputaților Domnule președinte, La telegrama d-tele de la 26 (14) Februarie, am­ânore­a răspunde. Am fost adânc mișcat , și póte forte scuduit, prin stăruința celor 560 alegători ai Capitalei cari, fără nici uă întrunire publică și în absoluta tăcere a presei întregi, totuși ei s’au dus la urne și mi-au dat voturile lor. Cugetând case căte-va zile, m’am convins ca nu pot arăta mai bine, alegătorilor mei, recunoscința mea de­cât făcând să tacă vocea inimei pentru a nu asculta de­cât p’aceea a consciințeî, care nici uă dată nu amâgesce. • Acestei procederi datoresc negreșit încrederea cu care alegătorii din Bu­­curesci m’au onorat cu voturile lor de la 1857 și pâne acum, ș’am în­țeles cu décâ, cu tóte de chiarurile mele clare și positive ei au stăruit a mă realege — mai cu semn acum la sfârșitul sesiunii și chiar al legis­laturei — causa a fost nu pentru a alege un deputat, ci pentru a mani­festa din nou ca susțin legile ce am p­opus și mai cu semn cele care pri­­­nge pe sătiani. Acésta convingere îmi da puterea, d-le președinte, d’a esprime, prin d-tea, simțimintele mele de recunos­­cință pentru alegătorii Capitalei și de înaltă considerare pentru Cameră, ș’a te ruga d’a face ca demisiunea mea, reînv­ită, să fie înțelesă și primită de câtre Adunarea deputaților. Te rog asemenea, d-le președinte, d’a primi spresiunea simțimintelor mele de înaltă considerare. Paris, 1 Marte 1883. C. A. Rosetti. Acesta demisiune a fost primită. SERVICIUL TELEGRAFIC AL AGENȚIEI HAVA- Paris, 5 Marte. — A<oi a venit înaintea Camerei deputaților raportul făcut în numele unei comisiuni de inițiativă parlamentară asupra a două propuneri a d-lor Andrieux și Barodet, tinerând a revizui legile cons­tituționale. D. Jules Ferry, președintele consiliului, a respins formal luarea în con­siderație a conclusiunilor raportului favora­bil a celor două proposițiuni, Țicând câ re­­vizuirea Constituțiunii e u c cestiune întâiî­­tatare și neoportună, d-sea a declarat ca se va încerca să ajungă la oă transacțiune a­ MERCURI, 23 FEBRUARIE 1883 Luminează-te și vei fi. ABONAMENTE: In Capitală și districte: un an 48 lei; șase luni 24 lei; trei luni 12 lei; uă lună 4 lei Pentru tóte țările Europei, trimestrul 15 lei. A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea (liarnlul și ofieiele poștale. LA PARIS, la Havas-Laffite et C-nie, 8, Place de la Bourse. LA VIENA, la d. B. G. Popovici, 15, Fleisclimarkt. IN ITALIA, la d. dott Cav. Gustavo Croce, Via San Fran cesco da Paola (N. 0.) 15, Genova. — Articolele nepublicate se ard — micală cu Senatul asupra acestei cestiuni, dar nu mai nainte de alegerile legislative din 1885. Discnsiunea va continua mâne. Madrid, 5 Marte. — Turburârile ațîțate de anarhist­ se întind mereu în Anda­lusia. Berlin, 5 Marte. — National Zeitung, află câ generalele de Kameke, ministrul de resbel al Prusiei,­­și-a dat demisia, care de astă dată a fost primită de împă­rat. Se crede ca succesor al său probabil generalele Bronsart de Schellendorff, care comandă acum a 2-a divisie de infanterie a gard­ei. Viena, 5 Marte. — Politische Correspon­­denz publică un comunicat oficios conți­nând cu materialul de resbel destinat a completa armarea fortificărilor de la Prze­­mysl și pentru care delegațiunile au votat în ultima lor sesiune sume destul de în­semnate, este azi cu totul gata; se va în­cepe dar în curând transportarea lui la Przemysl și la celelalte deposite militare ale Galiției. Acest comunicat adauge ca guvernul a­­duce acest fapt la cunoștința publicului, spre a preveni tote interpretările neexacte și cari ar putea fi alarmante; acesta măsură e cu totul normală în administrațiunea ar­matei. Roma, 5 Marte. — Curtea de apel din Roma a confirmat a­ fi­otărîrea tribunalului corecțional, condamnând la trei ani de în­­chisore pe numitul Valeriani, pentru ca a aruncat pietre în trăsura ambasadorului Austriei Baden-Baden, 5 Marte.­­­ Cancelarul prin­cipele Gorceakoff e bolnav de căte­va­­ zile; starea mea e privită ca gravă. CONFERINȚA DE LA LONDRA Supt titlul de Scrisori asupra ces­tiunii esteriere, citim următorele în Nouvelle Revue : Conferința de la Londra n'a ajuns la nici un resultat, deci avea de scop resolvarea cestiunii dunărene, căci ea pare ca nu s’a întrunit de­cât pentru a încuragia preten­țiunile Austriei și a deposeda pe Romănia. Echitatea lipsesce prea mult din otârîrile sale pentru ca ele să fi avut autoritatea pacinică a unui arbitragiu fructuos. Uă o interpretare pasionată a vechielor tratate, uă parțialitate exclusivă în favorea ambi­țiunii austriace, acestea sunt efectele de plâns ale indiferinței, pentru a nu <fice ale slăbiciunii europene. Déci am regretat vr’aă dată interegnurile politicei externe în Francia, de sigur câ e în acest moment, nestabilitatea ministerială permite unor a­­genți îndrăsneți d’a trata fără control și fără mandat, în numele țerei, ușurpând re­­presintațiunea iei și denaturându I voința formală, interesele vădite. Déca Austria ar voi să umilesca pe cele­­l­alte state, décá ar voi să dea uă dovadi scandalosa de condescendința lor, ca n’ar fi putut să le smulgă oă concesiune mai ciudată de­cât refusul d’a admite la Con­ferință pe Romănia pe un picior de egali­tate. Fiind­câ e vorba de densa și aprope numai de densa singură în dificultățile pe care le rădică navigațiunea Dunării, s’a părut cu totul natural plenipotențiarilor de a o înlătura; ea va fi judecată fără apel de câtre adversarii săi. Sinceritatea viitare a Austriei póte fi a­­preciată după modul cum ea respectază pe naționalitățile cele mici. Acordând, tolerând, principelui Ghica uă voce consultativă în adunare, ea agraveza ironia procedeului prin tonul său protegrător, care elaspereza patriotismul românesc. Tota mândria eroi­cilor luptători de la Plevna s’a indignat în contra injuriilor austro-unguresci. Guvernul a ordonat delegatului seu d’a protesta în contra unei escluderi arbitrare, d’a face se se înregistreze protestarea sea și d’a de­clara nulă ori­ce disposițiune luată fară consimțimentul iei. Instrucțiunile energice ale d­lui Dimitrie Sturda, comunicate Ca­merei, au primit aprobarea unanimă, și șe­ful oposițiunii, d. Ionescu, s’a unit cu ma­­joritatea spre a mulțumi pentru atitudinea nen­otărîtă. Conferința deci provoca și jus­­tifica elasperarea principalului interesat. Este are acesta un resultat măgulitor pen­tru areopagul internațional? Avem regretul d’a constata câ nenoro­citul proiect datorit zelului d-lui Barrère a nesocotit grupările naturale ale puterilor în acesta cestiune de interes‘general. Austria, care nici nu ne-a recompensat măcar cu puțină curteniă în afacerile egiptene dato­­resce mult sprijinului neașteptat al comisa­rului francez. Fără a reaminti simpatiile de rasă care ne atrag spre poporul român, legăturile u­­nei vechi prietenii și iiimicițiile comune care ne apropie, e de ajuns, pentru a nu ne rătăci, de a examina doctrinele constante ale Europei. Fiind­ca navigațiunea marelui fluviu nu ar putea fi acaparată fără pre­­judiciu de câtre un imperiu puternic, co­lectivitatea statelor comerciale a luat pre­­c­auțiunile sale în contra tutor acelora cari ar putea nesocoti drepturile particulare. In 1856, Rusia părea ca joca rolul pre­ponderate și ca represintă pericolul; de a­­ceia și congresul din Paris se pronunța contra iei; ca sancțiune, el îi lua Basara­bia și punea Dunărea supt garanțiele de neutralitate și de libertate, edictate în 1815 de câtre congresul din Viena, pentru tote cursurile mari de apă care udă teritoriul mai multor state. Aceste garanții protegtau deja Dunărea în principiu , dar împregiu­­rârile politice nu îngâduirâ puterilor rive­rane de a le face se fie respectate. Ast­fel se sfîrșea regimul dezastres creat de câtre tratatul semnat la Adrianopole , în 1829, care condamnase vechiul Danubiu , care astupase gurile sale și îndepărtase vasele de comerciü străine. Supraveghiarea comi­­siu­nii europene dateza de la acesta eman­cipare. Tratatul din 1878, după resboiul Rusiei în contra Turciei, restitue Basarabia învin­­gătorilor. Dar, în discuțiunea forte vră care consacra retrocedarea, un principiu supe­rior este recunoscut de tote părțile : acela al liberei navigațiuni a Dunării. Pentru a dobăndi Basarabia, principele Gottscha­­koff trebui sö expună, se probeze și să facă să se admită ca fluviul rămânea deschis tuturor flotelor de comercia. In realitate, daca lordul Beaconsfield și principele de Bismarck sfîrșiră prin a a­­dera la cererea rusescă, este ca ei aveau încrederea câ Romănia va apăra dreptu­rile Europei. Proclamată independintă, după ce-și arătase valorea pe câmpurile de bătai, ea era chramată prin porți­unea iei privi­legiată să devină santinela neadormită a fluviului. Prea slabă pentru a-i apăra ia profitul iei, ea era de acum înainte în des­tul de tare pentru a-l apăra în contra ori­cârei esploatări abusive. S’a­r fi­ cu drept ca congresul din Berlin fusese aspru pentru Romănia, care era așa de puțin recompensată pentru eroicele sale silinți; ce ar fi déci, acum, i s’ar lua ceea ce Germania și Austria nu-l contestau de loc când se temeau de Rusia ? In ce mod ciudat sunt interpretate libertățile interna­ționale, când se desprețuesce și se respinge un Stat făcut pentru a le represintă, când este aprope d’a i se da drept pozitare sus­pecta Austria? Un ast­fel de privilegiu ar anula opera egalitară a tratatelor succesive care au asigurat libertatea Dunării pentru Europa intrega, menținându-i supt garanția tutelară a dreptului ginților. Gelosiele pe FOIȚA ROMANULUI, 23 FEBR. REGINA de Charles Lomon PARTEA A DOUA VII (armare) 9 André nu cunoscea aceste emoțiuni și se feri de a pronunța naintea Reginei numele Silviei. Dar îi spuse despre furia, despre mâh­nirea marchisului când afla, cam tărduii, pe ce care apucase protegeatul lui. André era incapabil d’uă nesupunere vădită față cu bi­­ne-făcătorul lui, dar în schimb acesta se fa ce voință liniștită, cuviinciosá și nemlădio­­să ca oțelul se ascundea supt aparenta su­punere a teneruhii. El preferise a ceda, în speranța ca esperiența îl va desgusta în curând de uă carieră care se vede semă­nată de multe flori și în care trebuie să se afle prin urmare și mulțime de spini. In­c­iua când se oțărî a-i acorda un an de încercare și de libertate, el citise într-un­­ ziar, de obicei­ bine informat, povestirea catastrofei vasului City of Baltimore, isbit pe mare și scufundat de un vapor ameri­can, cu șepte-spre-zece pasageri înscriși la plecare din Noul­ Orleans, și printre cari se afla și renumita Regina. André nu scia ni­mic despre acesta. El îi spuse cu câtă stăruință se puse pe lucru, voind să cucerescă un loc printre a­­ceia cari se numesc maeștri... Câci el era ambițios, și i se părea ca merge prea în­cet în cariera pe care i-o oferea marciusul. Nu vrea se scie ca tocmai peste două-zece ani era se ajungă la gloriă și la avere! Lui îi trebuiau tóte acestea acum ! Regina înțelese fară multă bătaie de cap motivele acestui zar. Fară avere, cu acel nume obscur pe care îl credea al se­ui, tânărul trebuia se iubesc, cum iubesce cine-va la două­zeci ani, prin nori! Și câți ani trebuiau să trecă, mer­gând pe calea ordinară, până când să potă zice . Te iubesc­­ aceleia pe care o alesese! Este uă putere însă care face strălucite numele obscure, care face averea violente, care face dintr’un necunoscut un egal cu regii. Uă oră de geniu, un séru de succes și el putea să se deștepte renumit, aclamat, iubit ! El își făcu singur poema. Ideia îi venise citind cn veche cronică italiană : fiul unui comite o­morît de fratele său, gata a răs­­buna pe tatăl său și oprit de amorul său pentru fata unui omorîtor. Uă femee, a­­manta omorîtorului, era amestecată în a­­ventură, având un fiu al iei, muncind pen­tru el, și reușind să-l omore. Nu era nici cuvânt ca el să nu tragă de aci­uă operă, cel puțin egală cu atâtea altele, care sunt de altmintreli forte rele. Dar inspirațiunea este uă divinitate ca­­priciosă. Aibî nevoe de ea, și ea fuge de tine. André cunoscu bucuria frasei găsite care înveselesce urechia creatorului său,1 j cu miile de lucruri încăntătore pe care le descopere in ea și pe care, vai ! numai el le va descoperi. Dar tot e mult ca cine­va să fie satisfăcut de opera lui. Mulți autori­­ n’au cunoscut altă resplată pentru munca­­ lor și nu sunt cu tote acestea cei mai ne­­­­norociți. André cunoscu și el, și mult mai adese­ori, gena imaginațiunii după ideia­­ rebelă. Puțin câte puțin , el trebui să-și­­ mărturască câ planul său era râu. Situa­­­­țiunile musicale pe care contase mai mult nu se mai gaseau, sau nu-i dedeau­ nimic. In zadar se încerca el d’a pune mâna pe opera în totalitatea iei, d’a-i găsi partea cea slabă și d’a o îndrepta ; el se perdea în­dată în amănunte, și trebuia să renunțe. Atunci își zicea: Se mergem nainte, vom­ reveni asupra pasajelor defectuase. Dar nu-i mai veneau în minte de­cât idei vul­gare, melodii usate. El voia să inlocuisca inspirațiunea prin voință, se prăpădea mun­cind, se bolnăvia. Vedea și el bine ca se înșelase. Vocațiunea sea era un vis; ta­lentul nu esistase de­cât în imaginațiunea sea. Trebuia să renunțe. Cădere îngrozi­­tore, în care trufia îi era mai sdrobită de­cât inima. El redevenea un simplu muri­tor. Perdea pe Silvia. El o perdea, caci acum nu se mai în­doia cu ea ,l-ar fi iubit daca ar fi fost vic­torios. Atunci se repedea la muncă în­toc­mai ca un leu prisonier care se repede a­­supra drugilor coliviei lui, spre a recădea îndată obosit, sdrobit, desgustat de el în­­suși și de cei-l-alți. El vedea pe stradă ó­­meni cari se ducea după treburile lor, ve­seli, activi, având aerul cu reușită în ceea ce facea. Numai el nu reușea, numai mun­ca lui era sterpa. Veselia, succesul, munca celor­l­alțî, îi devenea urîte. El începuse a urî omenirea. Reacțiuni adânci ale creerilor asupra fi­catului și ale ficatului asupra creerilor. Cea mai mare parte din geniurî sunt bilioși. De aceea și Moliére e trist. Din bună norocire pentru el, cǎci aceste accese de melancolie pot duce departe, primi să scrisore din partea marchizului, prin care-l ruga, daca nu era tocmai prea ocupat, să se ducă la Milano de unde i se anunțase­ră văndare de cărți rare. Cu chi­pul acesta protectorul său îl făcea din când în când să simtă ca nu-1 uita, câ-l privea ca cum i-ar fi aparținut, sicur fiind ca, mai curând sau mai târijiu, desgustat, îl va face să se reîntorcă la el.— Afară nu­mai daca nu va fi un geniu, își zicea el, și acesta e prea cu putință. André pleca din Neapole aprope vesel ca a fost smuls de la acesta lucrare a sea stârpă d’aci ’nainte. Cu tóte acestea el scri­sese mult, dar nu ’și mai vedea, nu -și mai simțea opera. Se gândea chiar să revină la diplomație, dar tot d’uă dată să întreba dăcă n’ar fi fost mai bine să -și verse cre­­eril. îndeplini la Milan însărcinarea dată de protectorul său, cumpără fórte scump două sau trei cărți care nu se mai gasea, și séra, umblând în ne­scrie, se pomeni în fața teatrului Scala.­­— Aide. Țise el, să intru ! Se juca Norma. Déca s’ar fi dat de os­ten­ela se citesca afișul, ar fi văijut numele Reginei scris cu litere mari. Un ce ciudat se petrecu în el. I se păru ca acea femee care căuta, nu era nici Norma, nici Regina­­ era chiar e­­roina lui. Fără voe, el o vedea în acel rol pe care numai îl visase până­nci, și visul devenea uă visiune. Tot ceea­ ce era obscur devenea limpede. Sumbra lui descuragiare se schimbă într’un bucuria imensă și liniș­tită. El se simțea sigur de dânsul. Pentru ce ? N’ar fi putut s’o spună. Omul este pentru el însu­și că prăpastia intunecasa în care conseiința se mișcă pe dibuite. Intorcându-se a­casă, se repuse pe lucru fară a perde un minut măcar. Ora era unu de diminuță. Noptea trecu fară ca să bage de somn. ț­iua veni, orașul se deșteptă, el n’au și scomptele din stradă. Ișî stinsese lampa în ne­ sorie. Și ideile veneau mereu, melodiile cântau la urechile lui, armonia se făcea de sine­ și, puternică sau delicată. I se părea ca uă orchestră și nișce artiști d’uă perfecțiune fară scria cântaü uă ope­ră numai pentru dânsul, și cu el n’avea de­cât s’o scrie. El nu se opri de­cât numai când auzi cu cine­va bătea la ușe. Era gazda lui, care, îngrijat de a nu-l vedea sculat, se informa daca era bolnav și daca nu voia să mănânce. Isprăvise ăntâiul act. Asemene ore de inspirațiune nu sunt toc­mai rare, bine înțeles la aceia pe cari in­spirațiunea îl visiteza. Rossini a scris Băr­bierul de Sevilla în trei-spre-djece 4‘le. Nu este mai puțin adevărat ca el fu fluerat într’un chip îngrozitor la ănteia represin­­tan­ă. André nu se simția de loc ostenit. Era vesel, stăpân pe sine, pe viitor. Băga nu­mai de semn câ­t era fume. In curs de șase săptămâni el trăi ca în­tr’un fel de vis, ducându-se se asculte pe Regina ori de câte ori căuta, și regăsind în­tot­dea­una aceiași impresiune fermecă­­tore. El nu căută s’o vadă mai nainte d’a-și isprăvi opera. Se temea se nu deranjeze ceva în acesta influință misteriosa. Deve­nise Superstițios ca un jucător. Simția ca are joc, și nu voia să­­ tulbure. Dér­angageamentul cantatórei se isprăvi și el nu mai găsi pe nimeni când voi să se presinte la dânsa. Nu i se putea spune nici măcar în cotro apucase , dar pentru stagiunea viitore ea fusese angagiată la teatrul Liceo din Barcelona. Acesta însemna căte­va luni de aștepta­re. El le petrecu visând și ne­făcând nimic. Mintea lui muncită, avea trebuință de a­­cest repaus. In fine, de trei­­ zile, el aflase ca Regina se află în Barcelona, căpătă a­­dresa de la teatru, îi trimise manuscrisul... El nu mai aștepta acum de­cât să-și a­­udă sentința din gura căutătorei. Urmarea în numerar viitor.

Next