Romanulu, februarie 1889 (Anul 33)

1889-02-14

4­ ­ i * * ANUL AL XXXIII-LE BUCURESTI, 13 FAIR Si era firesc ca ast­fel sse în­­tém­ple. Remâne acum să vedem c­are sé fiă și sfârșitul. In ședința de ieri a Cano, mi­niștrii au început sé se nemunesca și sé se apostrofeze între el­e mi­nistru a luat asupră’și cuvint grele ale unui alt ministru, care priea de la tribună. Pare că este unicul cas înalele parlamentare și’n viața nost con­stituțională, ca membrii acelui gu­vern să se deosilească între penă într’atâta în vederi, în­cât se gă­­sescu în neplăcuta posițiune’a se ridica unul în contra altuia, acesta nu într’uă ședință a consilii de miniștrii, nu, cum s’ar­­ fi cea fa­­miliă, ci într’uă ședință îacă a Parlamentului! Nu suntem ținuți să scimie­are, cum­­ zice Francezul, tort ovaison; acesta priveșce pe banca miberială, singura angajiată într’uă smenea împregiurare să se rostescăntre cei doui membru­ al séi și se’limpe­­­zésc’ situațiunea. Dar, suntem ținuți să ceratăm că înțelegere nu există pe cea mi­nisterială, și că vederile ura din miniștrii sunt atât de opusde ale altora, în­cât miniștrii au ans de nu numai că nu se înțeleg d­e el, ci și se contrad­ic, ba chia se și apostroféza, și încă într’o ședință publică a Parlamentului. Faptul acesta pe cât este i­nsact, pe atât este și de bine slabit. Deci, întrebăm : Cum mai pare să fie aronsă în guvern, când există asemd note discordante ? Și cum mai este cu puață ca, aci ajunse lucrurile, să mai privim acest guvern ca înfățișând­­ că nu omogenitatea de vederi, celmțin o­­mogenitatea de guvernămen? Căci să ne înțelegem. Ce însemneza ere un gurn com­pus ast­fel, în­cât un membr al său se tragă într’uă parte, și unul în­­tr’alta? Mai mult. Ce însemneza un guvern compus ast­fel, în­cât viața lui să nu de­pindă de cât de ceia ce se pote în­tâmpla dintr’uă <fi într’alta, ,e în sâ­nul séu, fie în sânul maieității pe care glice, că se reajimä? Să ni se permită a spue că un guvern în asemenea conițiuni nu pote pretinde nici că este săbii, nici că înfățișază destule garaț­ii pentru mersul regulat și sigur al afacerilor Statului. Și, în adevăr, cine scie ce se mai póte întâmpla mâine, și c­are se mai nască fie în sinul guvernului, fie în sînul majorităței sée ? Se presupunem, bunión, că por­țiunea conservatore din guvern, pen­tru un cuvânt sau alini, L’émane ne­­mulțămită de cele petzecite ieri în Cameră, sau de ceia ce se póte în­tâmpla mâine, cu ocasiunea vre­u­­nei alte cessiuni. Atunci, cine are să cedeze ? Căci trebue s­ü se cedeze cine­va, sau să se facă ruptura defini­tivă. Și fâcându-se acestă ruptură, cum va remâne cu majoritatea junimiste conservatóre? Pe cât de ciudată și de nesigură ne pare situațiunea, pe atât suntem în drept să cerem ca să se sfârșască la un fel, căci lucrurile nu mai pot merge ast­fel înainte. In zadar ni s’a spus că este u­­nire în guvern, căci acesta unire nu există. Guvernul ensu­și o scie acesta, și ne mirăm pentru ce mai amână, pe ai fi, pe mâine, ceea­ ce fatalminte are, până în cele din urmă, să se în­tâmple. Și deca spre acesta guvernul, apoi să nu mai uite încă un lucru : că privelișcea ce se înfâțișază țărel este cu adevărat îngrijitare, căci ea nu mai vede nici uă siguranță în ceea­­ce pate să aducă ziua de mâine și stă necontenit în așteptare, ca dar­dar se va limpezi situațiunea și se va pune capăt atâtor neînțelegeri și frământări. Incheiăm co uă observațiune: Comerciantul onest, care vede că nu­­ merg bine afacerile, nu aș­­tepta momentul din urmă când pate să fie amenințat de a ’și perde tot capitalul și tot creditul, și de a da chiar și faliment; el se opresce la vreme și caută a ’șî lichida afacerile c’uă oră mai nainte. De acest exemplu ar trebui să se folosescä și guvernul, și acesta cu atât mai mult, cu cât tovărășia nu mai pute să merge, din momentul în care unii din tovarăși trag într’uă parte, și alții, într’alta, astfel în­cât putem zice că toți împreună lucrezi în paguba întregei tovărășii! ESEMPLARUL 1g BAN s’a înălțat atât pe terenul cultural, cât și pe acela al artelor și econo­mic într’un mod uimitor (aplauze prelungite). Spune apoi că bugetul în anul a­­cesta s’a încheiat cu un prisos de 38 milione, ceia ce se pute mulțu­mi ridicărea comerciului și al indus­triei (aplause) ceia ce văzând străi­­nătatea, cred că vor înceta și ca­lomniile nedemne (aplause). Mă în­­dreptez acum prietenilor mei din stânga, între cari am să mă reîntorc după ce nu voia mai fi ministru. Zice d. Flocquet, și-l rog să voteze așa după cum e dorința guvernului căci daca nu voia avea nici atâta trecere ca să-I fac a se uni acolo unde e vorba de principii, atunci nu sunt capabil nici pentru a conduce și mai departe afacerile terei (aplauze pre­lungite din stânga). Din Camera franceză Ședința de la 9 a lunei curente a fost una dintre cele mai importante din câte s’au ținut în actuala sesiune în camera franceză. Fiind la ordinea ddel cestiunea că ce se se desbată mai nainte în par­lament, cestiunea revizuirii constitu­­țiunei ori votarea pe arondisment, d. Floquet făcând cestiune de cabi­net, a cerut ca mai nainte să se ia în desbatere revizuirea constituțiunei. Cererea sea a fost primită cu 504 voturi contra 9. Se póte vedea deci și din acesta, că în Parlamentul frances toți do­resc revizuirea constituțiunei. Intre­barea acum numai aceia este: în ce sens o vor unii și în ce sens o voi­ai fii. Primul care a cerut ca sé se ia în desbatere proiectul votărel pe a­­rondismente a fost d. Thomson. După dânsul se scula d. Tom­ Re­­villon, și cere să se ia în desbatere revizuirea constituțiunei. Luând apoi cuvântul d. prim-mi­­nistru Flocquet, densul a­­ rîs, între altele , că de­ore­ce cele două pro­iecte se vor putea nota d’uă dată în săptămâna viitare, densul n'ar fi cerut cuvântul, décâ­t s’ar fi impu­tat că totul ce face acum, câtă vre­me este încă la putere este pentru a’șî salva cel puțin retragerea de la guvern. In fața acestei afirmațiuni se simte dator a protesta și a de­clara că guvernul nu se gândesce numai la aceea să dețină puterea și să’și prepare oă retragere imposantă, ci se gândesc la binele Republicei. Guvernul doresce ca mai ’nainte să se ia în discuție revizuirea constitu­­țiunei, de­ore­ce acesta i se pare mai urgent. Respinge apoi și acea afirmațiune a unora din oposițiune că guvernul n’ar mai avea nimic de lucrat după ce vă dată s’ar termina cu proiec­tul votării pe arondismente. Dar unde este bugetul, întrebâ apoi pe d. prim­­ministru și continuă Șhcend, afară de acesta parlamentul trebue să fie de față la esposițiune, să se con­vingă cum străinii ce vor veni, și dintre cari mult! ,fic că Francia a decăzut cu totul sub Republică, vor recunosce că Francia nu a decăzut ci înăspriri între francezi și germani Cestiunea colonelului Lenart, care în ordinul de a fi a blamat purtarea autorităților germane de la frontieră și care pentru acesta a fost dojenit, ia­ră lașă și mai gravă. Multe din foile francese, mai ales cele boulangiste, aprobă purtarea co­lonelului și scria articole violente contra germanilor cari n’au lăsat pe medicul francez să se­ducă la mai­­că-sea muribundă. France lăudând purtarea colone­lului Senart intre altele scrie că : «toți cei din Alsacia și Lorena tre­buie să aprobe modul cum foile fran­ceze judecă acest cal. Senart a făcut cum trebuie să facă un patriot și un soldat. El trebuie să altoiască în sol­dați acea oră Ce trebuie se simțim­ cu toții contra acelei țări care și după atâțea ani abuseză într’un mod atât de infam de victoria ce a câș­tigat’o.» Se înțelege că cele scrise de fia­rele francese au pricinuit un sânge cât se pote de răü în Germania, pate germanii s’au supărat pentru acesta cu mult mai tare de­cât cum s’au supărat pentru ordinul de a ji al lui Lenart. Norddeutsche Allgemeine Zeitung în­tre altele scrie : E imposibil ca au­toritățile din Alsacia și Lorena să în­­lesnescă unor indivizi ca colonelul Lenart să stea în apropierea acestor provincii, a căror locuitori și așa zil­nic sunt agitați de către Ziaristica franceză. Déci în primii ani după o­­cuparea acestor provincii ne am aș­teptat ca relațiunele dintre noi și Francia să se aplaneze făcând ore­cari concesii, acum după 18 ani ne am aștepta ca să nu mai avem atâ­tea dar averi de felul acesta, și deci acei părinți cari au copii în armata gata să vină în ori­ce­­ zi contra nos­­tră, se trece și ei în Francia și să se asigure în felul acesta că vor pu­tea vedea neturburați, în ori­ce <fi, pe copii lor. Va să zică d. Bismarck nu s’a mulțumit cu măsurile luate contra colonelului Lenart, ci a dori ca să se duca toți francezii din Alsacia Lo­rena, ci francezii de talia colonelu­lui să stea departe de acea fron­tieră, întrebare numai daca le ar veni asta la secolele și francezilor și ’n deosebi cabinetului actual. DIN RUSIA Depeșile ce sosesc din Rusia dau ca sigură retragerea din minister a d-lui Tolstoy. Causa pentru care dânsul se re­trage se duce a fi starea zdruncinată a sănătății lui, dar în realitate este alta : tota lumea o soie. Ministrul rus se retrage din causă că nu se mai bucură nici de încrederea țaru­lui nici de aceia a colegilor săi. Acesta pare să fie singura și cea mai de căpetenia explicațiă pentru ce în consiliul de stat s’a respins și proiectul său așa­­ zis «Zemstvo» cu 39 voturi contra 13. Și cu tóte că țarul î-a făgăduit la început că-i va sancționa proiectul, totuși în urmă văglend cum sfatul țărel s’a rostit a­­supra lui, cu tota omnipotenția sea a obiectat ministrului său că nu póte face lege dintr’un proiect asu­pra căruia atâția din sfetnicii săi s’au pronunțat contra. Acesta hotărîre a țarului a pus în mirare chiar și pe cel mai intimi ó­­ment al săi căci nimeni nu se aș­tepta ca el atât de repede și hotă­rât să se schimbe față de ministrul Tolstoy, care-i era favorit de multă vreme. JOI, VINERI, 14, 15 FEBRUARIE (2, 3 FEBR. st. v.) 1889 Drama de la Meyerling Povestirea unui vech­iu amic al fa­miliei Un vechiu amic al familiei Vetsera a povestit corespondentului­­ fiarului Le Matin urmatorele asupra legăturilor amorose ce au existat, intre arh­iducele Rudolf și ba­­rona de Vetsera: — Pot să vorbesc, ’mi-a­­ zis el, căci am cunoscut’o până în­­ zilele din urmă. Eram amicul său cel mai vechiü și cel mai bun confident. Ea nu’mi spunea tot, dar nu’mi ascundea nimic despre starea inimei ș’a spiritului său. Pot se spun în ce disposițiuni a murit și pe ce cale s’a dus spre sfârșitul său. — La ce epocă tenora barona s’a amu­­resat de arhhiduce? — Nu scia tocmai exact, dar pe la în­ceputul primăverei anului 1888 (avea a­­tunci șapte­spre­­zece ani), am înțeles cari erau simțimentele sale în acesta privință. Ea vorbea c’un entusiasm fanatic și ’mi <ficeam că amorul junei fete trebue să fie „ fórte înflăcărat. «Cu tote acestea am început să mé,ne­­când­­ va ju, că­­ Lpäa A din viera îl asalta și mai mult amorul. Ea era a­­tunci la Londra, și ea în Francia. «De când am părăsit Viena», îmi scria ea, «îmi pare că visez. Să mă aflu atât de departe, atât de departe de patria mea!» «Acest limbagiu era cu totul m­ou, căci anul trecut îmi scria din Englitera fericirile în cari se afla că a părăsit în fine Austria, căci nimic n’o mai lega atunci de ea. «Am rever­at-o la Viena în Octombre trecut mai încântâtore ca nici vă­data; ea îmi zise : «Ași voi să me aflu cu d-ta pen­tru a mă ajuta să devin uă fată inteligentă. Am fost leneșă în copilăria mea, voia a­­cum să câștig timpul pierdut». «Mary Verscera vroia să fie că femeia învățată! nu mă mai îndoiam ca’și dedese inima unui om pornit spre literatură și sch­ițe, și că, a apare în ochii lui și mai stralucitore, credea că trebuia se-și împo­dobesca și spiritul. Cine era acest om ? Nu căutam să scia, dar pentru a mulțămi pe tinera mea amică, mă dusemu de două ori pe septâmână să vorbesc cu dânsa lu­cruri literare și sciințifice. «Era în luna Noembre, anul trecut. Pen­­tru marea mea surprindere, primele ei în­trebări fură privitóre la procesul Chambige pe care n’ar fi trebuit nici­ un­data s’o lase sé’l citescá. întrebările și pornirea ei — «Cum a putut acest om să nu se împușce? dicea ea. — «Eh ! Dumnezeul meu, îi răspuns sin, când cine­va trebue să se omore, nimic nu este mai firesc de­cât să-i tremure pu­țin mâna și atunci să deviare de un mili­­­metru !... «Ea paru convinsă. — «Cu privire la sinucidere, adaugă ea voia să’fi adresez uă întrebare, pe care n’am voit s’o fac preceptorului fratelui meu căci me tem să fac uă întrebare nebuna ,. — «De ce este vorba? — «Cari sunt efectele acidului prusic? Mare cine­va în­dată și fără să fie desfi­gurat ? — «Dar, pentru Dumnez­eu! nu cum­va ai intensii prea să te omori cu otravă ? — «Iată acum și d-tea, ‘ UCmi faci uă asemenea întrebare. Ași fi ^tit că un France«... — «Ar fi fost mai inteligent, nu este așa ? Dar cu tote acestea, ce vrei se cred decă nu că ai idei de sinucidere ? — «Oh! dar nu întreb pentru mine, dar pentru că persona care se intereseza de chimie. Dar, să nu mai vorbim de asta. «Cu tote acestea, ea nu înceta d’a vorbi de plăcerea ce ar avea d’a părăsi vidra din când în când scapă frase ca acesta: « La ce servă viața!» «Deja în primă­veră avu un acces de me­­ancolie cari se manifeste prin idei de si­nucidere, dar timpul cel frumos, véra, téra făcură uă fericită diversiune, și at» revo­­lutio mai frumosâ, și mai căutată ca nici uă dată. Ea era când veselă, când tristă. Am conchis că era prada unei tulburari trecătore. — «Tote fetele tinere de vârsta d-té­e, îi ziceau, suferă de acesta crisa, pene ce trec la starea de femeie. Am un vâră care voia să mora la opt-spre­­zece ani, ea este asta­^i mamă de familie și fericită, vei a­­vea aceiași sorta­ Uă femeiă periculosă «Acuma înțeleg că frumósa mea amică nutrea­ză pasiune care nu putea să aibă de resultat de­cât mortea. «Acésta pasiune s’ar fi putut pre stinge, décá nu s’ar fi apropiat ,se arhhiducele ? Acesta este forte probabil, dar deja la a­­cea epocă, tânăra baronă, după cum s’a sorut. în urmă, întreținea uă corespondență cu dânsul; ea îl vedea, și se póte presu­pune că, și dânsul tot atât de înflăcărat de acest amor, visând divorțul și întâlnind tóte greutățile cari e saltau amorul sĕu, nu mai era în stare sĕ liniștesca pe luna fată, și s’o facă să fie mai resemnată. — Dar, îl întrebai, dar de cine a fost favorisata intriga arh­iducelui ș’a­lunei fete ? — Pentru nenorocirea Austriei, ș’a mea în particular, s’a aflat că femeia având un nume și să rudă care a fâcut’o să intre la curte în fie­care dai ea est­e vinovată. S’o ierte cerul pentru zeul ce a făcut! A­­cestă femeie, cunoscută prin mai multe a­­ventu­ri scabrase, isbutise a domina pe luna fată. Un membru al familiei sfătuia pe luna fată se rupă cu acesta femeia, care are s’o compromită. «—Voose să mă despartă de acesta fe­meia cu care petrec, și care singură este în stare să mé facă să sufer viața ce duc, îmi ducea ea, ce’mi ar mai române décâ m’ași despărți de densa ? Atunci mai bine se mor. Mi se­­ zice câ’mi este vétumatore, că eșind cu dânsa mă compromit, dér, ca și dânsa, desprețuesc tóte ace­lea. .—Da, dér al se periil mai mult decât ea, reputațiunea unei june fete este un lu­cru delicat! Gândește-te bine la ceia ce faci ? «—Ah! ce plăcere poți să mai ai de viata deca omenii cari te intereseza sunt tocmai acei de cari trebue sa fugi! »Nici uă schimbare neproducându-se în starea normală a junei fete, tristeța și i­­deile negre continuau d’a o râde într’una. Intr’una din d'l’ pe când citea, se opri și’mt zise: «Ascultă, asta­­ este forte fru­mos; cei cari mor tineri sunt iubiți și de Dumned­eu !» «—Da, îi răspunsei, dar cei vechi au zis asemenea: «Este un dulce obiceiu d’a tras». «Căutam să distrez pe frumusa mea a­­mică. O făcut să citescu Ténéra Captivă­ de Chénier. «E că cum trebue să cugete să persona de vârsta d-tele! „ «—Forte ciudată îmi pare, îl zisei au­rorei sale, nu vorbesce de cât de morte ; în tot-dea­una nu’mi spune­­ de­cât aia și tot aia ! «—E nebună», îmi răspunse sora-mea. «Timpul trecea, ne aflam în Decembre. Juna feta arăta când vă curață copilăria, când un mare desgust pentru vieți. »—N’am să trăiesc mult,­­ficea ea, vezi mâna mea? Trei persone cari se ocupă de chiromanție îmi au zis că acesta linie de viațâ, ruptă prea la începutul ei, este indicele unei scurte esistențe. «—Nu’mi ma vorbi de asta, îi zisei, a­­cesta sch­iță nu este câtuși de puțin po­­sitivă. «—Ți se urasce cu ideile mele fune­bre ? «—Dér, dér putem sé mai schimbăm subiectul convorbire!. «De atunci se arată mai veselă. Cu tote acestea, îmi­­ fise­ră dată: „Chambige al d-tele era forte nedibaci. Un domn pe care’l am consultat, un mare vânător, îmi a­m zis că, c’un oglindă in mână, are să se omore la sigur.» «Când aflai că arh­iducele s’a găsit mort, c’un revolver într’un mână și c’un oglindă într’alta, cuvintele junei fete a­­vurâ atunci pentru mine uă însemnătate lugubră și mă puseră pe calea bănuelilor. Bucuria trecătore «Sosi­­ Jit­a anului nou. «— Cum ai petrecut anul nou ? o în­trebai. «— Nu se pate mai bine, îmi răspunse ea forte veselă. Nici uă dată nu m’ași fi așteptat la atâta fericire. «Care a fost acesta fericire, nu putem s- o întreb. — Atunci, nu te mai gândesci la sinu­cidere ? «— Câtuși de puțin. «— Sciam forte bine că ai sa-ți schimbi ideia. «Intr’ua diminuță o găsii cam­­ șchiopă­tând. «— Mi s’a întors piciorul îmi zise ea, și asta îmi face un mare reü. Dar, ce’mi pasă, sunt forte fericită! Nu mă plâng de loc! Dumnezeul meu! mi s’a precis că voi­ avea să neplăcere în ianuarie. E că că o și am. Sunt fericită sé scap numai cu atât.“ «Din acel moment, ea se arătă forte ve­selă și forte vie, redând ca altă dată. Me părăsi nu se pate mai dispusă. Ideile sale de sinucidere în aparență se liniștiseră. Cu tote acestea, într’una din Zile, pe la înce­putul lui Ianuariu, îmi arat­ trei fotografii ale sale : «Alegeți, îmi zise, una din ele, căci n’am se mai posez; îți voi­ lăsa un bun suvenir.» «Fantasie de jună fată! îmi­­ zicem. N’am mai vândut nimic, dar am presupus că aci este vorba de un om, în privința unuia n’am cutezat s’o întreb. „Pe săptămânile din urmă îmi vorbi de insomnia ce avea: „— Nu pot se dorm, îmi iub­ea ea, sunt forte preocupată, mé deștept și încep se plâng. — Regret că în acel moment n’am ară­­tat mai multă dibăcie. Zi ași fi­­sis: «Sunt vechiul d-tele amic, îți am făcut jucării pe când erai mică, sau­ cât te-am iubit în copilăria și cât te iubesc acum, este un secret care îți arde buzele, deschidem ini­ma d-tele și spunem tot ce ai. Daca sunt lucruri pe cari nu trebue să le aud, voi face ca cum nu te am audit, dar ași pu­tea se’ți daü un bun sfat. «Acum trei săptamani, păru hotârită a ’mi spune tot. Luându’și capul între mâini, îmi zise : Ah ! decá ai voi!—Ce ? d-soră.— Nimic!» Și pentru că am fost prea pru­dent, am contribuit la nenorocirea mea! «In Sâmbăta care a precedat mortea m­a, ’mi-a­­ zis: «La revedere, pe Marți!—­ Da», îl­­ Jisei. Și adăuga­, cremend că face uă glumă:­ «Déca nu vom muri.» Ea se’ntorse înapo și’m! Zise c’un aer grav și trist: «Ah ! da prea bine­­ Jicl, déca nu vom muri.» „îmi venea sĕ mé iau după dânsa și sé’l (Jic : «— Atunci este ceva serios ! Dér avem un vel d’asupre ochilor. Circonstanțe atenuante «N’am mai versut’o ! «Nu voi zice nimic de frumusețea, ci de inima ei; copilă tângăiata, puțin co­cheta, detestata de alte femei pe cari le eclipsa cu presinta ei,—acesta este cu pu­tință; dar în ochii mei n’a comis de­cât uă greșală, pe care a plutit’o cu viața. «Se va ierta, în fine, celor opt­spre­­zece ani ai săi, nesciinței séle de viéța și spiri­tului său românesc până la nebunie ? Inima mea era compatimitare, caritabilă; își iu­bea pe amb­ii săi și nu era mândră. Tem­peramentul său oriental a făcut’o se trecu marginile legilor sociale. A cui este gre­­șala? Ore ea este vinovată, sermana ne­norocită ? Lucrurile inimei primea la densa pe tote celelalte, și în trista mea aventură sunt încredințat că amorul domina ori­ce ideie ambițiosă. «Inimă caldă, cap esaltat, nehotărîtă, uă bolnavă, uă nervosa, ea se întâlnea cu uâ altă natură de asemenea bolnavă, desgus­­tatâ de vieți prin plăceri, după cum luna feta era desgustată din cauza necunoscu­tului ; acesta comună în bine de marte a produs uă pasiune forte mare, fără rațiune și care nu putea să se satisfacă de­cât în­tr’uă esplosiune de nebunie!» Etă confidența făcută de un vechia a­­mic al familiei de Verscera. Prin acesta povestire se pute urmări ro­manul, unei fete și înțelege cât ea a fost gata d’a suferi funesta influință a aceluia pe care ’l iubea, și care, bolnav și sufe­rind,­­ficea, acum uă lună de­­ zile, tatălui său: «— Déca nu voesc, se divorțez, mă o­­mor.» Eră tatăl său îi răspundea : «—Déca vei face acesta, nu vei prețul nici chiar glonțele cu care te vei omorî.» I

Next