Satul Socialist, februarie 1971 (Anul 3, nr. 540-563)

1971-02-25 / nr. 560

• La 22 februarie a.c., ambasadorul Repu­blicii Socialiste România la Cairo, Titus Sinu, a fost primit de primul ministru al Republicii Arabe Unite, dr. Mahmud Fawzi. Cu acest pri­lej, ambasadorul român a înmînat primului mi­nistru egiptean un mesaj din partea președin­telui Consiliului de Ministri al Republicii So­cialiste România, Ion Gheorghe Maurer. Still SICIAN­SI anul in­ Nr. 560 joi 25 FEBRUARIE 1971 4 pagini — 30 bani • Ambasadorul Republicii Socialiste Româ­nia în Uniunea Sovietică, Teodor Marinescu, a fost primit, la cererea sa, de Konstantin Ka­­tusev, secretar al C.C. al P.C.U.S., cu care a avut o convorbire prietenească. • In saloanele ambasadei române de la Ber­na, a avut loc ceremonia remiterii Ordinului „Meritul cultural" clasa a ll-a muzicologului Marcel Cellier, pentru contribuţia adusă la dez­voltarea relaţiilor româno-elveţiene. • La invitaţia Secretariatului permanent al organizaţiei de solidaritate cu ţările afro-asia­tice, a plecat la Cairo o delegaţie a Ligii ro­mâne de prietenie cu popoarele din Asia şi Africa, condusă de prof. univ. Stanciu Stoian, secretar general, care va face o vizită de prietenie în Republica Arabă Unită. • La Havana a fost semnat programul de co­laborare în domeniul ştiinţei, învâţâmîntului şi culturii între România şi Cuba, pe anii 1971— 1972. Programul prevede intensificarea schimbu­rilor culturale şi artistice dintre uniunile de creaţie din cele două ţâri, a schimburilor reci­proce în domeniul cercetării ştiinţifice, precum şi a schimbului de cadre didactice, bursieri, publicaţii şi diferite materiale cultural-artis­­tice. SAMINŢA CE AVEM • CE NE LIPSEŞTE CE TREBUIE SĂ FACEM pentru a asigura tot ce ne este necesar Complexul intercooperatist de sere industriale din Stoeneşti, judeţul Olt, la realizarea căruia participă 18 cooperative agri­cole, se apropie de intrarea în producţie. In imagine , con­structorii execută ultimele lu­crări la centrala termică Tarlalele cooperativei agricole Uivar, judeţul Timiş, au fost fertili­zate cu peste 200 vagoane de îngrăşăminte organice. In această pe­rioadă, cu un important număr de remorci şi atelaje se continuă transportul gunoiului de grajd în cîmp Foto : MIRCEA PĂUN DE CE DORMI IN POST? Cu puţin timp în urmă, făcînd un sondaj în legătură cu modul în care se execută serviciul de pază în cîteva comune din judeţul Alba, am întîlnit un caz ciudat la Şibot. Pe uliţele satului nici ţipenie de om. Intr-una din încăperile consi­liului popular, un aparat de radio uitat deschis arunca în întunericul odăii ultimele acorduri ale unei melodii. Insistăm, ciocănind în geam. După un timp se deschide uşa şi în prag apare plutonierul Ion Costescu, şeful postului de miliţie. Ne interesăm de paznicii comunei. Aflăm cu acest prilej că Antonie Scurcă şi Ion Nistor nu s-au pre­zentat la serviciu. Motivul ? Lu­crează la o fabrică din Cugir şi nu pot lipsi a doua zi de la serviciu. Ne manifestăm nedumerirea în le­gătură cu această situaţie. Şeful postului de miliţie ne lă­mureşte că din luna aprilie, în urma unor indicaţii verbale pri­mite de la Consiliul popular ju­deţean s-a trecut la experimenta­rea sistemului de pază prin rota­ţie. In acest fel, toţi locuitorii co­munei, excepţie făcînd primarul şi şeful postului de miliţie, sunt obli­gaţi să execute serviciul de pază. Din păcate însă, cea mai mare parte a locuitorilor acestei comu­ne sunt salariaţi la întreprinderile din apropiere. Datorită acestei si­tuaţii, au loc foarte multe încurcă­turi legate de faptul că locuitorii comunei nu pot efectua pază ob­ştească. Pentru a ne convinge de adevă­rul celor spuse, plutonierul I. Cos­tescu ne propune să ne continuăm raidul şi în satele aparţinătoare. La postul de pază din gara Şibot îl găsim pe Marian Tudor. E frînt de oboseală şi gata-gata să aţi­pească. De abia a ieşit din schim­bul II de la fabrică. Ca să poată îndeplini şi serviciul de pază, şi-a rugat tatăl, un bătrîn de aproape 80 de ani, să facă de serviciu pînă cînd vine el de la lucru. Aceasta fiind singura posibilitate de a fi în două locuri deodată. Prea bine n-am înţeles ce păzea. Gata, li­niile ? Mă rog : ordinu-i ordin şi nu se discută. Am plecat mai de­parte. Satul Balomir. In mijlocul uli­ţei, proptit în bîtă, cu şuba miţoa­­să pe umeri, stătea Filon Vulcu. Era de caraulă. Din vorbă-n vorbă, am aflat că lucrează la C.F.R. Reţinem amănuntul esenţial. Lu­crează la C.F.R.-Cugir. Că lucrează pe locomotivă, acar sau simplu frînar, nu contează. O simplă o­­boseală, o neatenţie şi accidentul AUREL GHIMPU (Continuare in pag. a 4-a) Convorbire cu tov. NICOLAE ŞTEFAN, adjunct al ministrului agriculturii, industriei alimentare, silviculturii şi apelor Aşa cum a subliniat tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, la consfă­tuirea cu cadrele din agricultura judeţului Ialomiţa, pen­tru a putea intensifica într-un ritm şi mai susţinut producţia agricolă, a asigura îndeplinirea integrală a sarcinilor ce revin acestui important sector al economiei naţionale în actualul cincinal, un accent deosebit trebuie pus încă de pe acum pe asigurarea unui fond valoros de se­minţe, în măsură să valorifice marile investiţii ce se fac pentru moder­nizarea tehnologiei, lărgirea şi diversificarea mecanizării, extinderea iri­gaţiilor şi chimizării. In dorinţa de a-i informa operativ pe cititori asupra măsurilor care se întreprind sau care vor fi întreprinse în viitorul apro­piat în vederea soluţionării acestei importante probleme am solicitat tovarăşului Nicolae Ştefan, adjunct al ministrului agriculturii, industriei alimentare, silviculturii şi apelor, să ne răspundă la cîteva întrebări : — Dat fiind faptul că ne aflăm în perioada premergătoare începerii însămînţărilor de primăvară, vă rugăm să ne spuneţi care este, la ora actuală, situaţia acoperirii necesarului de seminţe pe culturi şi judeţe ? — Această chestiune a făcut obiectul unei analize minuţioase la ni­velul conducerii ministerului. S-a constatat că necesarul de seminţe este asigurat, în general, pentru majoritatea culturilor. Evident, potrivit ba­lanţelor întocmite în fiecare judeţ, se impun unele redistribuiri dar aces­tea, datorită măsurilor luate, vor fi făcute în timp util. Există însă unele deficite : la ovăz, lucerna, trifoliene, sparcetă, sfeclă furajeră — în ge­neral, după cum se observă, la seminţele necesare culturilor furajere. Ele pot fi acoperite pe două căi. Pe de o parte, prin folosirea pe supra­feţe mai întinse a mazării — produs unde există anumite disponibilităţi. Pe de altă parte, prin stabilirea cu mult discernămînt, în cadrul fiecărui judeţ, a structurii culturilor furajere şi substituirii de culturi în funcţie de seminţele ce pot fi asigurate. In acest ultim caz nu trebuie să se piardă însă din vedere nici un moment necesitatea ca, în 1971, să se obţină cantităţi mari de nutreţuri şi de cea mai bună calitate.­­ Analizîndu-se rezultatele obţinute în ultimii ani s-a apreciat că recoltele nesatisfăcătoare obţinute la grîu, floarea-soarelui şi chiar la porumb, sînt, în mare parte, urmarea neasigurării seminţelor din soiuri corespunzătoare, de înaltă productivitate. Ce ne puteţi spune despre actuala calitate a seminţelor ? — Este dificil, într-un spaţiu restrîns, să abordăm această problemă. Ea poate şi trebuie să fie discutată mai pe larg ; evident, este nevoie să se ia şi unele măsuri adecvate. Vorbind despre calitate, trebuie să facem distincţie între cele două aspecte — valoarea biologică, ce include poten­ţialul productiv, şi valoarea culturală. Din punct de vedere al soiurilor şi hibrizilor de mare productivitate este de remarcat progresul înregistrat Ing. MARIA BOGDAN (Continuare in pag. a 3-a) Шпвгаги CONSFĂTUIREA PE ŢARĂ A LUCRĂTORILOR din Întreprinderile AGRICOLE DE STAT In Capitală au început miercuri dimineaţa lucrările primei Consfătuiri pe ţară a lu­crătorilor din întreprinderile a­­gricole de stat. Consfătuirea se înscrie pe li­nia promovată de conducerea partidului şi statului de a orga­niza periodic consultarea largă a lucrătorilor şi specialiştilor din diferite sectoare ale econo­miei naţionale, în legătură cu activitatea desfăşurată şi căile prin care pot fi puse în valoare cît mai chibzuit şi deplin rezer­vele de creştere a producţiei şi a eficienţei economice. La lucrările Consfătuirii par­ticipă aproape 2 600 de delegaţi — muncitori, tehnicieni, ingi­neri agronomi şi zootehnişti, medici veterinari şi economişti din întreprinderile agricole de stat — precum şi numeroşi invi­taţi , activişti de partid, repre­zentanţi ai ministerelor şi insti­tuţiilor centrale, oameni de şti­inţă din institutele de cercetări şi din învăţămîntul superior a­­gricol. Prima zi a lucrărilor Consfă­tuirii a fost consacrată dezbate­rii pe secţii de specialitate — culturi de cîmp ; legume şi car­tofi ; pomicultură ; viticultură ; taurine pentru lapte ; taurine pentru carne şi ovine ; porcine ; păsări şi animale mici — a ce­lor mai moderne tehnologii şi forme de organizare a produc­ţiei şi a muncii care pot contri­bui la sporirea continuă şi sub­stanţială a aportului întreprin­derilor agricole de stat la dez­voltarea economiei noastre na­ţionale, în cursul zilei de joi, lucră­rile Consfătuirii se vor desfă­şura în plen, urmînd a fi pre­zentate concluziile dezbaterilor din secţiile de specialitate şi a se stabili măsuri pentru perfec­ţionarea activităţii viitoare, în spiritul directivelor adoptate de partid în vederea ridicării a­­griculturii noastre socialiste pe trepte noi de progres. (Agerpres) ­N FOCUL ASPRELOR ÎNFRUNTĂRI CLASĂ DE Realizarea unităţii de acţiune a clasei muncitoare şi crearea par­tidului unic revoluţionar, în fe­bruarie 1948, se încadrează în rîn­­dul evenimentelor politice de im­portanţă deosebită pentru înfăp­tuirea revoluţiei şi construcţiei so­cialismului. Unificarea organizato­rică şi politică a clasei muncitoare din România, făurirea partidului unic marxist-leninist au fost re­zultatul unui îndelungat proces istoric, încununarea luptei de de­cenii desfăşurate de Partidul Co­munist Român pentru unitatea de acţiune a proletariatului, a fost ex­presia puternicului curent care ce­rea lichidarea definitivă a sciziunii politice şi organizatorice din rîn­­durile clasei muncitoare. Prin trecerea la revoluţia socia­listă, Partidul Comunist Român a devenit forţa politică conducătoare a vastei reînnoiri a societăţii ro­mâneşti. El şi-a asumat marea răs­pundere de a mobiliza şi conduce masele largi în opera de construire a societăţii socialiste şi ridicare a României la un înalt nivel de dez­voltare şi civilizaţie pe măsura ca­pacităţilor şi bogăţiilor materiale şi spirituale ale poporului nostru. In faţa lui se ridica marea sarcină a elaborării unei politici unitare care să traseze direcţiile de înain­tare a ţării pe drumul socialismu­lui şi să dea răspuns la noi şi noi probleme complexe generate de amploarea procesului revoluţionar, de necesitatea făuririi unei econo­mii noi, a unei noi orînduiri de stat, a conştiinţei socialiste a ma­selor. încă de la începutul existenţei sale, Partidului Comunist Român a născut în focul marilor bătălii de clasă de acum o jumătate de veac, din rădăcinile viguroase ale luptei îndelungate duse de po­porul român pentru eliberare so­cială şi naţională ş­i-a revenit sarcina de a milita pentru triumful unităţii de acţiune a muncitorimii, ca o condiţie esenţială a luptei în­tregului popor pentru înfăptuirea celor mai înaintate năzuinţi ale sale. Realizarea unităţii de acţiune a proletariatului se impunea cu atît mai mult, cu cît, după trans­formarea partidului socialist în partid corpunist — la 8 Mai 1921 — elementele oportuniste şi refor­miste, refuzînd să dea curs tendin­ţei obiective, imperativului istoric şi voinţei covîrşitoarei majorităţi a clasei muncitoare de a-şi făuri par­tidul de tip nou, marxist-leninist, s-au grupat într-o Federaţie a par­tidelor socialiste, scindînd astfel pentru mai bine de două decenii rîndurile proletariatului. Lupta pentru restabilirea uni­tăţii politice şi organizatorice a clasei muncitoare avea de învins numeroase piedici şi greutăţi, ge­nerate nu numai de existenţa mai multor partide muncitoreşti, dar mai ales de concepţiile politice şi tactice diferite ale acestora în pro­blemele majore ale luptei revolu­ţionare. In condiţiile în care situaţia so­­cial-politică internă şi împrejură­rile internaţionale impuneau în mod imperios realizarea unităţii de acţiune a clasei muncitoare, din partea P.C.R. se cerea o tactică elastică, plină de înţelegere, pentru cucerirea majorităţii clasei munci­toare, pentru restabilirea unităţii acesteia. El s-a adresat în repetate rînduri organizaţiilor social-demo­­crate, membrilor acestora, sindica­telor, organizaţiilor de tineret şi femei, precum şi altor grupuri muncitoreşti pentru înfăptuirea Frontului Unic în vederea unor ac­ţiuni comune de apărare a intere­selor proletariatului, ale întregului popor. „Dacă astăzi clasa munci­toare nu-şi strînge rîndurile — — se arăta într-un manifest al C.C. al P.C.R. — loviturile pe care Ie va primi se vor îndrepta împotriva organizaţiilor izolate şi atunci, bu­căţică cu bucăţică, va fi distrus MIRCEA MUŞAT doctor în istorie (Continuare în pag. a 2-a) AL PARTIDULUI COMUNIST ROMAN ★ CU PAŞI DE URIAŞ Cine a poposit anul trecut în zilele de ploaie ale lunii mai prin Satu Mare, cine a cunos­cut ravagiile aduse de cala­mităţile naturale acestui judeţ în acele săptămîni fără cer al­bastru, cine a păşit prin locu­rile amintite numai după opt luni, înregistrind ştergerea a­­proape totală a urmelor lăsate de puhoaie, va înţelege că nu­mai într-un stat socialist, nu­mai într-un stat unde desti­nele oamenilor nu sunt singu­lare, numai într-o ţară unde oamenii şi-au luat soarta în propriile lor mîini, transfor­mările pot fi atit de impre­sionante. Zecile de ani care au trecut peste acest judeţ înainte de eliberare au însemnat de fapt tot un soi de calamitate lentă ce-i drept, de data asta însă mai puţin naturală, dic­tată de interese în folosul ce­lor puţini şi în detrimentul celor mulţi , judeţele de la pe­riferia ţării fiind uitate de cîr­­muitorii de atunci, așa cum PETRE SALCUDEANU (Continuare în pag. a 4-a) Atestatul are virstă străveche îi este dat reşedinţei doljene de nu­mele latin : Pelendava. Demnitatea istorică i-o conferă emblema de Bănia. Iar onoarea de a se consti­tui ca o cetate reprezentativă pen­tru timpul socialist al României rezidă, în primul rînd, în titulatura : Craiova — puternic centru indus­trial. Pentru a ne pătrunde de însem­nătatea acestei titulaturi, să re­­compunem, schiţat, chipul Craiovei anului 1944 : 75 000 de locuitori , o industrie alcătuită dintr-o mă­runtă cocserie, o „fabrică“ de tă­­băcărie şi nişte ateliere C.F.R. de dimensiune medie. In rest , imagi­ne de tîrg de cimpie, uitat de lume, înecîndu-şi amintirile trecutului de glorie — ilustrate de chipul lui Mihai, de cetele pandurilor Dom­nului Tudor, de vibraţia paşoptistă şi unionistă — în pulberile adunate de vînturi din toate şesurile ju­deţului. Atitea pulberi seci, duşmă­noase, incit, în pragul Eliberării, Craiova deţinea unul dintre cele mai triste recorduri : la scară eu­ropeană se înscria printre oraşele cu cel mai mare număr de tubercu­­loşi la mia de locuitori... Şi alt re­cord, şi mai trist, care era al Dol­jului întreg : aici se aflau latifun­diarii cu cea mai mare avere fun­ciară. Conacele lor punctau cimpia mănoasă a Doljului ca nişte semne de crincen contrast cu satele păl­maşilor adăpostiţi in bordeiele de la Maglavit şi Moţăţei, de la Gi­­ghera şi Băileşti sau de la Piscul Sadovei şi Segarcea, unde se aflau „domeniile“ celui mai mare proprie­tar de pămint al ţării : regele... Replici ale conacelor, pa­latele pe care şi le construiseră „cerealiştii“ la Craiova — copiate aidoma după vestite clădiri din Paris şi Viena, din Florenţa şi Madrid — nu fă­ceau decit să scoată şi mai mult în evidenţă prin contrast jalnicul ta­blou urban, alcătuit din casele mă­runte, sordide ale cocsarilor şi ce­feriştilor, din magherniţele insa­lubre ale mărunţilor negustori de nimicuri, din străzi întortocheate, din maidane înecate în bozii... Fi­resc — nici nu se putea altfel — acest contrast inuman avea să ge- PETRE DRAGU (Continuare în pag. a 2-a) Platforma industrială a Craiovei e reprezentată cu strălucire nu numai de Electroputere, ci şi de Combinatul Chimic şi Termocentrala electrică. In momentul de faţă, Doljul dispune de o putere energetică instalată de două ori mai mare decit a tuturor centralelor hidro și termoelectrice din Româ­nia anului 1938. în fotografie , vedere de ansamblu a Termocentralei elec­­trice din Craiova

Next