Scînteia Tineretului, decembrie 1969 (Anul 25, nr. 6390-6416)

1969-12-03 / nr. 6392

O comutare de buton şi pu­ternica lumină albă a­ labora­torului dispare. Un vas cu plante ornamentale disimulea­ză o veioză. Jur-împrejur ră­mâne o penumbră tainică, în care de-abia se ghicesc silue­tele celor cîtorva zeci de a­­dolescenţi veniţi aici ca pen­tru oficierea unui rit păgîn. Respiraţiile sunt fierbinţi, ochii au reflexe necunoscute, aştep­tarea capătă o stranie mate­rialitate. Atmosfera îmbie la şoaptă şi interiorizare, la recu­legere şi devoţiune. Atenţie, se­­citesc poezii. Atenţie, se ascul­tă muzică bună. Atenţie, ora se încarcă de vrajă, visele do­­bîndesc sunet, raza începe să joace, o boltă nevăzută se de­părtează mereu, creşte şi se înalţă mereu, pînă ajunge să se arcuiască deasupra univer­sului, în centrul căruia palpită, mirific, o inimă tînără, o ini­mă roşie. E sîmbătă seara, ora 19 şi, ca în fiecare săptămînă la a­­ceastă zi şi la acest ceas, ce­naclul literar „George Căli­­nescu“ de la Liceul „D. Cante­mir“ din Capitală îşi desfăşoa­ră — iată aici un termen fatal­mente nepotrivit cu rîndurile de mai sus — lucrările. Semni­ficaţiile deosebite ale uceniciei literare în acest atelier încep cu însuşi momentul ales pen­tru şedinţă. Mulţi aveau în­doieli : cum va putea concura un „simplu“ cenaclu literar cu aventurile atotdescurcăreţilor „Răzbunători“, cu dezlănţuirile ritmice ale formaţiei „Sincron“, cu atîtea alte tentaţii ale sfîr­­şitului de săptămînă ? Dar prof. Aurelia Marinescu, sufle­tul acestui grup de entuziaşti, a avut deplină încredere în forţa de atracţie a artei în faţa celor ce, la 16—18 ani, se declară îndrăgostiţi de artă. Viaţa i-a dat dreptate. Ceea ce îi reuneşte săptămî­­nal aici se prezintă sub forma unei reacţii aproape violente la divertismentul minor, facil. In fiecare şedinţă se face cu­noştinţă — mai aprofundat sau dacă vreţi, într-un mod mai spontan şi mai intim decît ar face-o prelegerile de la cate­dră — cu o valoare de primă mărime a literaturii universale. Referat ? Ce puţină importanţă are formula-firmă, cînd esen­ţial este rezultatul: admiraţie izvorîtă din cunoaştere, gustul pentru lectura fecundată de meditaţii şi adnotări. Dar au­diţiile muzicale ? Considerate dintr-un unghi exterior, par simple condimentări ale reu­niunilor, pauze colorate sonor între lecturile şi discuţiile li­terare. De fapt, însă, ele nu sunt cîtuşi de puţin nişte eva­dări în gratuit, nişte recreaţii în sine. Ele îi prilejuiesc lui Laurenţiu Teodorescu, un ghi­­tarist cu un talent remarcabil, să prezinte colegilor săi de ce­naclu un ciclu de iniţiere în muzica preclasică, pagini din Bach, Vivaldi, Corelli, uneori discuri ascultate cu religiozi­tate, alteori transcripţii proprii pentru instrumentul său, ori­ginale, tălmăcind în sonorităţi vibrante, tulburătoare, lucrări scrise iniţial pentru vioară, pentru pian, pentru clavecin. Cînd se reaprinde lumina, pro­pice afirmării spiritului critic întotdeauna ţinut la mare cin­ste într-un cenaclu care a în­ţeles să se pună sub efigia lui George Călinescu, toate mo­mentele anterioare se arată a fi fost o subtilă pregătire pen­tru festinul spiritual al serii. Am asistat într-o seară de sîmbătă, în prima seară de no­iembrie, la o asemenea întîl­­nire de sensibilităţi artistice denumită, comun, cenaclu. Poet şi eseist, elevul de la cursurile serale Victor Stroescu a între­prins o emoţionantă incursiune în lumea lui Franţois Villon, cea plină de meandre, de ne­prevăzut, de aventură ; întrea­ga cozerie, ilustrată bogat, a fost luminată emotiv de sorii baladelor, a fost pătrunsă de fiorul Diatei celei mari şi Dia­tei celei mici, a vibrat ca o strună întinsă în faţa suferin­ţei care naşte cîntec şi se nu­meşte, poate, destin. O debu­tantă, Ioana Niţescu, a demon­strat o prospeţime şi o auten­ticitate ce îndreptăţeşte spe­ranţele. Alţi poeţi, surprinză­tor de numeroşi, surprinzător de neasemănători — nici în­tre ei, nici, după cum mi s-a spus, cu ei înşişi într-o etapă anterioară — şi-au citit versu­rile alcătuind, împreună, o, ade­vărată hartă lirică a adoles­cenţei, cu visuri şi temeri, cu elanuri şi întrebări. Dacă, din păcate, constrînşi de spaţiu, nu putem face aici loc decît pentru încercările u­­nuia dintre ei, e pentru a o în­soţi de promisiunea unor reve­niri viitoare. „Răzbunătorii“ continuîndu-şi netulburaţi se­rialul lor T.V., fie ca dintre fa­naticii lor spectatori să lip­sească mereu cei treizeci-pa­­truzeci de cenaclişti de la Li­ceul Cantemir ; poate că în schimbul acestei neînsemnate­­jertfe de sîmbătă seară vom avea bucuria să salutăm, în anii ce vin, o nouă Constela­ție a Lirei. PRIN CE SE REMARCAU (Urmare din pag. 1) atît prin dragostea faţă de creaţia populară — care le va constitui un preţios iz­vor de inspiraţie, cit şi prin exaltarea frumuseţilor pa­triei şi a eroismului popular.­­Alecsandri şi mai tîrziu E­­minescu, Coşbuc, Iosif, Bla­­ga în jurul vîrstei de 19 ani porneau în lungi peregrinări pentru a culege folclor, a­­cest „izvor pururi renăscă­­tor“ care va da creaţiei lor culte noi valenţe artistice, amprenta autentică şi ne­pieritoare a specificului na­ţional. Rainer Maria Rilke, şi el călător neobosit, îşi da­­toreşte, ca şi marele nostru Emin­escu, adîncimile uni­versale ale operei sale con­tactului viu cu lirica şi epi­ca populară. Primele sale volume scrise între 20 şi 24 de ani (Viaţă şi cîntece,­­Jertfele Larilor, Cîntecul despre dragostea şi moartea cornetului Cristoph) sînt impregnate de melosul lie­dului şi de spiritul vechilor balade germane. Rafael Al­berti , alături de Gardia Lorca unul din marii poeţi ai Spaniei, s-a hrănit încă din adolescenţă cu luminile cîntecului andaluz. Nu-i de mirare că Alberti primeşte pentru volumul său „Mari­nari pe uscat“ la vîrsta de 22 de ani, premiul naţional, devenind ca poet spaniol un „hombre del mundo entero“. In general putem spune că toţi marii scriitori încă de la începuturile vîrstei Conştiente şi-au dat seama­­­­de valoarea literaturii popu­lare şi de faptul că nu poţi ajunge poet sau prozator u­­niversal fără a fi un auten­tic poet sau prozator na­ţional. In al treilea rînd la marii autori ai lumii ne surprinde, chiar de la primele creaţii, sau de la volumul de debut, o înaltă conştiinţă scriitori­cească. Uimitorul „Ubu rege“ scris de Jarry la 17 ani, poeziile de adolescenţă ale lui Rimbaud (Boema), Emi­­nescu (Ce-ţi doresc eu ţie), Musset (Balada lunii, Vene­ţia), Puşkin (Pe Tarskoe- Selo), Labiş (Moartea căpri­oarei) dovedesc o deplină stăpînire a meşteşugului ar­tistic, sentimentul de răs­pundere faţă de cititor. Unii scriitori au mers pînă in­tr-acolo cu scrupulul artis­tic, incit, deşi scriau versuri sau proză de la 15—16 ani, nu s-au decis decît tîrziu să le strîngă în volum, după o îndelungă şlefuire. Flaubert lucra săptămîni întregi o pagină de roman, lui Emi­­nescu i-au trebuit 10 ani să desăvîrşească „Luceafărul", Arghezi și-a publicat la 47 de ani „Cuvintele potrivite“ iar „Trofeele" lui J. M. de Heredia şi „Smalţurile şi cameele“ lui Th. Gauthier sunt opere de o viaţă în­treagă. Semnificativ şi foarte ac­tual mi se pare felul în care Esenin, tumultuosul flăcău de la Riazan, şi-a definit concepţia sa poetică în com­plexul u­nor împrejurări ca­re l-ar fi putut atrage în mrejele modei literare. La 19 ani, amestecat în viaţa li­terară a Petersburgului, frecventează aşa-zisele cercuri moderniste unde se cultivă o poezie de delir metaforic. Deşi ispitit la în­ceput de mirajul snobismu­lui, el se scutură în curînd de el. „Arta pentru mine nu e o broderie mărun­tă, ci cuvîntul cel mai indispensabil al acelui grai, cu ajutorul căruia vreau să mă exprim pe mine însumi“. El ia atitudi­ne împotriva teribiliştilor Sersenevici, Mariengof, Ku­­sikov, scriind : „Confraţilor mei le lipseşte sentimentul patriei în sensul cel mai larg al acestui cuvînt, de aceea la ei totul este atît de hibrid. Tocmai din a­­ceastă cauză ei cultivă cu pasiune disonanţele de care s-au pătruns pînă în mădu­va oaselor, o dată cu at­mosfera îmbîcsită a bufo­neriei, a schimonoselilor de dragul schimonoselii". Puţinele exemple pe care spaţiul grafic ni le-a per­mis să le dăm ne arată limpede că pe deasupra des­tinelor diferenţiate, a tribu­laţiilor umane şi sociale, marii scriitori sînt legaţi chiar la vîrsta adolescenţei prin cîteva trăsături comu­ne : o ascuţită conştiinţă so­cial-politică, un fierbinte patriotism, un respect desă­­vîrşit pentru arta adevăra­tă în care imaginea depli­nă a insului creator se con­topeşte cu imaginea po­porului din care s-a născut şi cu imaginea întregii uma­nităţi. de ŞTEFAN IUREŞ TINEREŢEA NOASTRĂ Să încercăm să tăiem dezamăgirea în felii egale Pentru a gusta fiecare din searbădu-i gust Să frămîntăm înţelepciunea pentru a culege laurii. Cuvintele noastre sunt aripi înţepenite de vulturi Buzele noastre : miresme de tei înflorite în primăvara tinereţii Inimile noastre: catacombe întîrziate Sub cortinele căzute ale întrebărilor şi dragostei Gîndurile ce se întregesc aiurea Căutînd să scape din valul visării Al copilăriei, al tisului. Zgomot de glasuri tremurînde Aşteptări uneori zadarnice Nelinişte. — Căutare. — Tristeţe Căutaţi să adunaţi spiritele într-o Sticlă de fum, dar fiţi atenţi ca Nu cumva, vîrtejul să vă fure Şi să rămîneţi una cu fumul. PRIMĂVARA Pe plajă sînt cîteva băltoace­ Pomii sînt nebuni de păsări Torentele sărută pămîntul aburit Merii așteaptă semnalul soarelui pentru a erupe. Ploaia, în extaz, cade jucîndu-se cu oamenii ce par s-o asculte. Toate acestea nu trebuie să fie noapte pentru NOI Nu trebuie să fie vis Căci e primăvara noastră, Numai a noastră, O primăvară dreaptă. ADRIANA POPESCU Liceul „D. Caratemir"-București ANTOLOGIA „TINERI „Editura tineretului“ a ti­părit de curînd antologia „Tineri poeţi“, prefaţată de criticul Eu­gen Simion. In această elegantă pla­chetă sunt reuniţi 57 dintre cei mai talentaţi liceeni de pe cuprinsul ţării, mulţi dintre ei participanţi la ta­berele de la Buşteni şi Gîl­­ma, mai bine de jumătate colaboratori la diferite re­viste literare şi cîţiva cu volume în aşteptarea de­butului. în general, alături de mî­­nuitori accidentali ai corv­deiului, nu lipsesc numele cele mai apreciate şi îndră­gite ale generaţiei noastre ; de aceea ne surprinde ab­senţa unor poeţi de rezo­nanţă în mediul adolescent cum ar fi printre alţii Mi­­hai Ogrinji din Vaslui, Mircea Dinescu din Slobo­zia, Anamaria Pop din Tur­da, Dan Nasta, Doina Uri­­caru din Bucureşti. Ca­racterul, să-i spunem naţio­nal al acestei antologii, este ştirbit de locul alb lăsat de unele zone poetice ale ţării: Dobrogea, sudul Moldovei, Cîmpia Dunării, plaiurile argeşene, precum şi de o­­raşe cu frumoasă tradiţie literară şcolară: Craiova, Ploieşti, Oradea, Brăila, Ga­laţi, care n-au nici un re­prezentant în culegere. Prefaţa semnată de cri­ticul Eugen Simion exprimă o atitudine de înţelegere a poeziei tinere, cuprinzînd cîteva delimitări atente re­feritoare la modalităţile ar­tistice preferate de genera­ţia noastră. Am fi dorit to­tuşi ca prefaţatorul — care şi-a asumat sarcina să pre­zinte publicului cititor spe­ranţele de mîine ale poeziei româneşti — să se fi oprit şi la aspectele de conţinut ale acestei poezii plasată pe un meridian spiritual deo­sebit, totuşi, de cel al pre­decesorilor imediaţi Am fi aşteptat de asemenea să ni se releveze cu sinceritate punctele vulnerabile şi să ni se deschidă unele perspec­tive, cu atît mai mult cu cît e vorba de poeţi în plină formare artistică. Dar mor­bul criticii de azi care-şi re­fuză răspunderea de a fi o critică de direcţie se pare că a molipsit şi această­­ pre­faţă. Nu ne îndoim că orice an­tologie poartă într-un anu­mit fel amprenta personali­tăţii, gustului şi preferin­ţelor estetice ale întocmito­rului ei, însă ne surprinde uneori că prezenţa unor creaţii nesemnificative pen­tru mulţi din cei mai dotaţi colegi ai noştri, a căror ac­tivitate am urmărit-o pas cu pas în ultimii 3—4 ani (ne referim poate la D. Hăr­­dăuţ — nu Hardout cum a­­pare în antologie, la Dana Duma — nu Denina cum greşit s-a imprimat,­­ la Ioana Crăciunescu, George Gavrilescu, Vasile Mihăescu etc.), pare a servi ca o subtilă demonstraţie a acu­zării de epigonism ce ni se aduce. Lăsînd la o parte aceste motive de mîhnire sufle­tească, ţinem, în numele ce­lor antologaţi şi a miilor lor de cititori să salutăm ini­ţiativa C.C. al U.T.C. şi să ne exprimăm întreaga gra­titudine pentru încrederea acordată celor mai tineri autori ai ţării. BOGDAN GHITA­ ULMU Liceul 32 — Bucureşti

Next