Scînteia Tineretului, decembrie 1969 (Anul 25, nr. 6390-6416)
1969-12-03 / nr. 6392
O comutare de buton şi puternica lumină albă a laboratorului dispare. Un vas cu plante ornamentale disimulează o veioză. Jur-împrejur rămâne o penumbră tainică, în care de-abia se ghicesc siluetele celor cîtorva zeci de adolescenţi veniţi aici ca pentru oficierea unui rit păgîn. Respiraţiile sunt fierbinţi, ochii au reflexe necunoscute, aşteptarea capătă o stranie materialitate. Atmosfera îmbie la şoaptă şi interiorizare, la reculegere şi devoţiune. Atenţie, secitesc poezii. Atenţie, se ascultă muzică bună. Atenţie, ora se încarcă de vrajă, visele dobîndesc sunet, raza începe să joace, o boltă nevăzută se depărtează mereu, creşte şi se înalţă mereu, pînă ajunge să se arcuiască deasupra universului, în centrul căruia palpită, mirific, o inimă tînără, o inimă roşie. E sîmbătă seara, ora 19 şi, ca în fiecare săptămînă la această zi şi la acest ceas, cenaclul literar „George Călinescu“ de la Liceul „D. Cantemir“ din Capitală îşi desfăşoară — iată aici un termen fatalmente nepotrivit cu rîndurile de mai sus — lucrările. Semnificaţiile deosebite ale uceniciei literare în acest atelier încep cu însuşi momentul ales pentru şedinţă. Mulţi aveau îndoieli : cum va putea concura un „simplu“ cenaclu literar cu aventurile atotdescurcăreţilor „Răzbunători“, cu dezlănţuirile ritmice ale formaţiei „Sincron“, cu atîtea alte tentaţii ale sfîrşitului de săptămînă ? Dar prof. Aurelia Marinescu, sufletul acestui grup de entuziaşti, a avut deplină încredere în forţa de atracţie a artei în faţa celor ce, la 16—18 ani, se declară îndrăgostiţi de artă. Viaţa i-a dat dreptate. Ceea ce îi reuneşte săptămînal aici se prezintă sub forma unei reacţii aproape violente la divertismentul minor, facil. In fiecare şedinţă se face cunoştinţă — mai aprofundat sau dacă vreţi, într-un mod mai spontan şi mai intim decît ar face-o prelegerile de la catedră — cu o valoare de primă mărime a literaturii universale. Referat ? Ce puţină importanţă are formula-firmă, cînd esenţial este rezultatul: admiraţie izvorîtă din cunoaştere, gustul pentru lectura fecundată de meditaţii şi adnotări. Dar audiţiile muzicale ? Considerate dintr-un unghi exterior, par simple condimentări ale reuniunilor, pauze colorate sonor între lecturile şi discuţiile literare. De fapt, însă, ele nu sunt cîtuşi de puţin nişte evadări în gratuit, nişte recreaţii în sine. Ele îi prilejuiesc lui Laurenţiu Teodorescu, un ghitarist cu un talent remarcabil, să prezinte colegilor săi de cenaclu un ciclu de iniţiere în muzica preclasică, pagini din Bach, Vivaldi, Corelli, uneori discuri ascultate cu religiozitate, alteori transcripţii proprii pentru instrumentul său, originale, tălmăcind în sonorităţi vibrante, tulburătoare, lucrări scrise iniţial pentru vioară, pentru pian, pentru clavecin. Cînd se reaprinde lumina, propice afirmării spiritului critic întotdeauna ţinut la mare cinste într-un cenaclu care a înţeles să se pună sub efigia lui George Călinescu, toate momentele anterioare se arată a fi fost o subtilă pregătire pentru festinul spiritual al serii. Am asistat într-o seară de sîmbătă, în prima seară de noiembrie, la o asemenea întîlnire de sensibilităţi artistice denumită, comun, cenaclu. Poet şi eseist, elevul de la cursurile serale Victor Stroescu a întreprins o emoţionantă incursiune în lumea lui Franţois Villon, cea plină de meandre, de neprevăzut, de aventură ; întreaga cozerie, ilustrată bogat, a fost luminată emotiv de sorii baladelor, a fost pătrunsă de fiorul Diatei celei mari şi Diatei celei mici, a vibrat ca o strună întinsă în faţa suferinţei care naşte cîntec şi se numeşte, poate, destin. O debutantă, Ioana Niţescu, a demonstrat o prospeţime şi o autenticitate ce îndreptăţeşte speranţele. Alţi poeţi, surprinzător de numeroşi, surprinzător de neasemănători — nici între ei, nici, după cum mi s-a spus, cu ei înşişi într-o etapă anterioară — şi-au citit versurile alcătuind, împreună, o, adevărată hartă lirică a adolescenţei, cu visuri şi temeri, cu elanuri şi întrebări. Dacă, din păcate, constrînşi de spaţiu, nu putem face aici loc decît pentru încercările unuia dintre ei, e pentru a o însoţi de promisiunea unor reveniri viitoare. „Răzbunătorii“ continuîndu-şi netulburaţi serialul lor T.V., fie ca dintre fanaticii lor spectatori să lipsească mereu cei treizeci-patruzeci de cenaclişti de la Liceul Cantemir ; poate că în schimbul acestei neînsemnatejertfe de sîmbătă seară vom avea bucuria să salutăm, în anii ce vin, o nouă Constelație a Lirei. PRIN CE SE REMARCAU (Urmare din pag. 1) atît prin dragostea faţă de creaţia populară — care le va constitui un preţios izvor de inspiraţie, cit şi prin exaltarea frumuseţilor patriei şi a eroismului popular.Alecsandri şi mai tîrziu Eminescu, Coşbuc, Iosif, Blaga în jurul vîrstei de 19 ani porneau în lungi peregrinări pentru a culege folclor, acest „izvor pururi renăscător“ care va da creaţiei lor culte noi valenţe artistice, amprenta autentică şi nepieritoare a specificului naţional. Rainer Maria Rilke, şi el călător neobosit, îşi datoreşte, ca şi marele nostru Eminescu, adîncimile universale ale operei sale contactului viu cu lirica şi epica populară. Primele sale volume scrise între 20 şi 24 de ani (Viaţă şi cîntece,Jertfele Larilor, Cîntecul despre dragostea şi moartea cornetului Cristoph) sînt impregnate de melosul liedului şi de spiritul vechilor balade germane. Rafael Alberti , alături de Gardia Lorca unul din marii poeţi ai Spaniei, s-a hrănit încă din adolescenţă cu luminile cîntecului andaluz. Nu-i de mirare că Alberti primeşte pentru volumul său „Marinari pe uscat“ la vîrsta de 22 de ani, premiul naţional, devenind ca poet spaniol un „hombre del mundo entero“. In general putem spune că toţi marii scriitori încă de la începuturile vîrstei Conştiente şi-au dat seamade valoarea literaturii populare şi de faptul că nu poţi ajunge poet sau prozator universal fără a fi un autentic poet sau prozator naţional. In al treilea rînd la marii autori ai lumii ne surprinde, chiar de la primele creaţii, sau de la volumul de debut, o înaltă conştiinţă scriitoricească. Uimitorul „Ubu rege“ scris de Jarry la 17 ani, poeziile de adolescenţă ale lui Rimbaud (Boema), Eminescu (Ce-ţi doresc eu ţie), Musset (Balada lunii, Veneţia), Puşkin (Pe Tarskoe- Selo), Labiş (Moartea căprioarei) dovedesc o deplină stăpînire a meşteşugului artistic, sentimentul de răspundere faţă de cititor. Unii scriitori au mers pînă intr-acolo cu scrupulul artistic, incit, deşi scriau versuri sau proză de la 15—16 ani, nu s-au decis decît tîrziu să le strîngă în volum, după o îndelungă şlefuire. Flaubert lucra săptămîni întregi o pagină de roman, lui Eminescu i-au trebuit 10 ani să desăvîrşească „Luceafărul", Arghezi și-a publicat la 47 de ani „Cuvintele potrivite“ iar „Trofeele" lui J. M. de Heredia şi „Smalţurile şi cameele“ lui Th. Gauthier sunt opere de o viaţă întreagă. Semnificativ şi foarte actual mi se pare felul în care Esenin, tumultuosul flăcău de la Riazan, şi-a definit concepţia sa poetică în complexul unor împrejurări care l-ar fi putut atrage în mrejele modei literare. La 19 ani, amestecat în viaţa literară a Petersburgului, frecventează aşa-zisele cercuri moderniste unde se cultivă o poezie de delir metaforic. Deşi ispitit la început de mirajul snobismului, el se scutură în curînd de el. „Arta pentru mine nu e o broderie măruntă, ci cuvîntul cel mai indispensabil al acelui grai, cu ajutorul căruia vreau să mă exprim pe mine însumi“. El ia atitudine împotriva teribiliştilor Sersenevici, Mariengof, Kusikov, scriind : „Confraţilor mei le lipseşte sentimentul patriei în sensul cel mai larg al acestui cuvînt, de aceea la ei totul este atît de hibrid. Tocmai din această cauză ei cultivă cu pasiune disonanţele de care s-au pătruns pînă în măduva oaselor, o dată cu atmosfera îmbîcsită a bufoneriei, a schimonoselilor de dragul schimonoselii". Puţinele exemple pe care spaţiul grafic ni le-a permis să le dăm ne arată limpede că pe deasupra destinelor diferenţiate, a tribulaţiilor umane şi sociale, marii scriitori sînt legaţi chiar la vîrsta adolescenţei prin cîteva trăsături comune : o ascuţită conştiinţă social-politică, un fierbinte patriotism, un respect desăvîrşit pentru arta adevărată în care imaginea deplină a insului creator se contopeşte cu imaginea poporului din care s-a născut şi cu imaginea întregii umanităţi. de ŞTEFAN IUREŞ TINEREŢEA NOASTRĂ Să încercăm să tăiem dezamăgirea în felii egale Pentru a gusta fiecare din searbădu-i gust Să frămîntăm înţelepciunea pentru a culege laurii. Cuvintele noastre sunt aripi înţepenite de vulturi Buzele noastre : miresme de tei înflorite în primăvara tinereţii Inimile noastre: catacombe întîrziate Sub cortinele căzute ale întrebărilor şi dragostei Gîndurile ce se întregesc aiurea Căutînd să scape din valul visării Al copilăriei, al tisului. Zgomot de glasuri tremurînde Aşteptări uneori zadarnice Nelinişte. — Căutare. — Tristeţe Căutaţi să adunaţi spiritele într-o Sticlă de fum, dar fiţi atenţi ca Nu cumva, vîrtejul să vă fure Şi să rămîneţi una cu fumul. PRIMĂVARA Pe plajă sînt cîteva băltoace Pomii sînt nebuni de păsări Torentele sărută pămîntul aburit Merii așteaptă semnalul soarelui pentru a erupe. Ploaia, în extaz, cade jucîndu-se cu oamenii ce par s-o asculte. Toate acestea nu trebuie să fie noapte pentru NOI Nu trebuie să fie vis Căci e primăvara noastră, Numai a noastră, O primăvară dreaptă. ADRIANA POPESCU Liceul „D. Caratemir"-București ANTOLOGIA „TINERI „Editura tineretului“ a tipărit de curînd antologia „Tineri poeţi“, prefaţată de criticul Eugen Simion. In această elegantă plachetă sunt reuniţi 57 dintre cei mai talentaţi liceeni de pe cuprinsul ţării, mulţi dintre ei participanţi la taberele de la Buşteni şi Gîlma, mai bine de jumătate colaboratori la diferite reviste literare şi cîţiva cu volume în aşteptarea debutului. în general, alături de mînuitori accidentali ai corvdeiului, nu lipsesc numele cele mai apreciate şi îndrăgite ale generaţiei noastre ; de aceea ne surprinde absenţa unor poeţi de rezonanţă în mediul adolescent cum ar fi printre alţii Mihai Ogrinji din Vaslui, Mircea Dinescu din Slobozia, Anamaria Pop din Turda, Dan Nasta, Doina Uricaru din Bucureşti. Caracterul, să-i spunem naţional al acestei antologii, este ştirbit de locul alb lăsat de unele zone poetice ale ţării: Dobrogea, sudul Moldovei, Cîmpia Dunării, plaiurile argeşene, precum şi de oraşe cu frumoasă tradiţie literară şcolară: Craiova, Ploieşti, Oradea, Brăila, Galaţi, care n-au nici un reprezentant în culegere. Prefaţa semnată de criticul Eugen Simion exprimă o atitudine de înţelegere a poeziei tinere, cuprinzînd cîteva delimitări atente referitoare la modalităţile artistice preferate de generaţia noastră. Am fi dorit totuşi ca prefaţatorul — care şi-a asumat sarcina să prezinte publicului cititor speranţele de mîine ale poeziei româneşti — să se fi oprit şi la aspectele de conţinut ale acestei poezii plasată pe un meridian spiritual deosebit, totuşi, de cel al predecesorilor imediaţi Am fi aşteptat de asemenea să ni se releveze cu sinceritate punctele vulnerabile şi să ni se deschidă unele perspective, cu atît mai mult cu cît e vorba de poeţi în plină formare artistică. Dar morbul criticii de azi care-şi refuză răspunderea de a fi o critică de direcţie se pare că a molipsit şi această prefaţă. Nu ne îndoim că orice antologie poartă într-un anumit fel amprenta personalităţii, gustului şi preferinţelor estetice ale întocmitorului ei, însă ne surprinde uneori că prezenţa unor creaţii nesemnificative pentru mulţi din cei mai dotaţi colegi ai noştri, a căror activitate am urmărit-o pas cu pas în ultimii 3—4 ani (ne referim poate la D. Hărdăuţ — nu Hardout cum apare în antologie, la Dana Duma — nu Denina cum greşit s-a imprimat, la Ioana Crăciunescu, George Gavrilescu, Vasile Mihăescu etc.), pare a servi ca o subtilă demonstraţie a acuzării de epigonism ce ni se aduce. Lăsînd la o parte aceste motive de mîhnire sufletească, ţinem, în numele celor antologaţi şi a miilor lor de cititori să salutăm iniţiativa C.C. al U.T.C. şi să ne exprimăm întreaga gratitudine pentru încrederea acordată celor mai tineri autori ai ţării. BOGDAN GHITA ULMU Liceul 32 — Bucureşti