Scînteia Tineretului, decembrie 1969 (Anul 25, nr. 6390-6416)

1969-12-03 / nr. 6392

SPIRITUL MARILOR C Ş­ANTIERE — Tovarăşe Rîndaşu, în ca­drul ciclului de convorbiri pri­vind profilul actualei tinere ge­neraţii, ne-am adresat azi dv. ca­ unei persoane care, nu nu­mai prin natura preocupărilor dar şi prin vîrstă, poate privi obiectul discuţiei din interior, creionarea câtorva din trăsătu­rile de profil ale tineretului nostru puţind să constituie, în cazul de faţă, şi o încercare de autocaracterizare. ...Prestaţi o muncă de răspun­dere în cadrul organizaţiei de tineret dintr-un judeţ în peri­metrul căruia se află amplasat unul dintre cele mai mari o­­biective industriale ale acestor decenii —, poate cel mai impor­tant : Şantierul sistemului hi­droenergetic şi de navigaţie de la Porţile de Fier. Un obiectiv al construcţiei socialiste a că­rui edificare presupune, prin monumentalitatea parametrilor tehnici, prin durata în timp a lucrărilor, prin condiţiile spe­ciale de muncă, apariţia unor mutaţii nu numai în peisajul fi­zic al acestor locuri de la Du­năre, nu numai pe harta ener­getică a ţării, ci şi — poate ar trebui să spunem mai cu sea­mă — în relieful spiritual al oamenilor chemaţi să dea îm­plinire concretă acestei mari construcţii. Şi cum numărul a­­cestor oameni depăşeşte în pre­zent cifra de 10 000 ; şi cum de la atacarea lucrărilor şi pînă în prezent pe şantier au lucrat, după cum ne arată evidenţele personalului, peste 30 000 de oameni; şi cum, în sfîrşit, nici­odată media de vîrstă a con­structorilor de aici n-a fost mai mare de 28 de ani, vă rugăm să vă axaţi contribuţia la ci­clul de convorbiri iniţiate de ziarul nostru pe ideea : Tinera generaţie pe un mare şantier al socialismului : răspunderi, con­diţii de muncă şi dezvoltare, u­­nivers spiritual. 1— Vorbeaţi şi despre o auto­caracterizare. După cîte înţeleg, aţi­ fi socotit interesant pentru cititorii dv. să afle şi cîteva din trăsăturile de profil ale­ tînăru­­lui activist al organizaţiei de tineret. — In speţă, a acelui activist chemat să lucreze în mijlocul tinerilor de pe un mare şantier. — Ei bine, în legătură cu a­­cest capitol aş avea, vă asigur, foarte multe de spus. în aseme­nea zone, atît la activiştii orga­nelor locale cît şi la cei care răspund de comitetele de coor­donare, de organizaţii de bază sau grupe se observă existen­ţa firească a unei mai mari a­­propieri de producţie — o apro­piere specioasă aş spune —, o considerare a bunei reuşite a muncii unei organizaţii în pri­mul rînd — cel mai adesea — exclusiv — prin prisma rezul­tatelor productive obţinute de membrii respectivei organizaţii ; deci o activitate în general, mai apropiată tradiţiilor cimentate, în munca organizaţiei de tine­ret, în anii Reconstrucţiei. — Chiar şi în ceea ce priveş­te activitatea educativ-propa­­gandistică ? — In acest domeniu, de care sunt chemat să răspund în or­ganizaţia noastră judeţeană, dis­ting două aspecte. Primul, pozi­tiv, după părerea mea, constă în aceea că munca propagandis­­tic-educativă se duce azi cu mijloace mai moderne şi în spi­ritul felului de a fi şi de a gîn­di al tinerilor de azi, tineri despre care s-a remarcat nu o dată, şi chiar în convorbirile anterioare publicate de „Scîn­­teia tineretului“, că sunt, ca ur­mare a educaţiei ştiinţifice pri­mite în şcoli, mai lucizi, mai pozitivişti, mai dornici de con­cret. Al doilea aspect, negativ, din păcate, şi asupra căruia partidul a atras nu o dată a­­tenţia U.T.C.-ului, constă în a­­ceea că, de multe ori, din do­rinţa de a face o propagandă cît mai „lucidă“, cît mai „po­zitivistă“, din dorinţa de a evita lozincardul şi entu­ziasmul fără acoperire, ni se întîmplă nouă înşine să... a­­aruncăm, o dată cu apa din co­paie, şi pruncul, adică să nu venim în întîmpinarea tocmai a ceea ce aparţine fundamente tineretului : generozitatea su­fletească, puterea de dăruire, înclinarea spre a se dedica cu întreaga lui fiinţă unui ideal — atunci cînd idealul respectiv îi este prezentat expresiv, în cu­lorile lui cele mai vii şi, deci, cele mai adevărate. Dar despre toate acestea, ele ţinînd de pro- PETRE DRAGU (Continuare în pag. a V-a) Convorbire cu tovarăşul •IOSIF IM­BAŞU, secretar .2 a Comitetului judeţem Mehedinţi al CXC. mm COMPARTIMENT DE CLASA AIIA Că farfuriile zburătoare sunt într-adevăr o chestiune serioasă se poate deduce, presupun, din cartea publi­cistului americani Frank Ed­wards. De asta am și luat-o intr-o mai lungă călătorie cu trenul. N-am citit însă decit primele pagini, lectura fiindu-mi întreruptă de un interlocutor care, văzînd car­tea, m-a întrebat ce părere am „despre drăcoveniile as­tea : există sau nu ?“. I-am răspuns că mă preocupă su­biectul şi îmi trebuie timp să mă documentez... Apoi omul a simţit nevoia să se clarifice unde călătoresc, un­de lucrez, dacă cunosc situa­ţia cu maşinile, îl interesau mai ales automobilele pentru că dînsul şi cu ginerele (mi-l prezintă) tocmai se întorc de la Braşov unde au fost să cumpere un „Gordini“. Cum se poate că nu controlează preţurile de vînzare ale ma­şinilor particulare ? Au la ei 55 de mii de lei şi cu toate astea se înorc acasă fără „Gordini" care la preţ de stat costă 43 de mii, după cite au aflat, iar individul le ceruse pe maşina care par­cursese 13000 kilometri 59 de mii. în fapt — cum m-am convins — momentan nu erau necăjiţi că respectivul ceruse prea mult, ci pentru că lor le-au lipsit 4 mii de lei. „Şi cînd te gindeşti că numai pentru patru mii venim îna­poi fără maşină !“ — adău­gă ţăranul, căci ţăran era, dintr-o comună de lingă Topliţa, situată într-o zonă de munte. L-am privit şi i-am spus că cel mai po­trivit este să se înscrie la maşină şi să aştepte, ca toa­tă lumea care îşi doreşte au­tomobil şi nu-i încurajează pe şperţari. Venind vorba de şperţari, mi-a mărturisit cît de uşor îşi îngroaşă alţii o­­brazul ca, de exemplu, gestio­narul magazinului de la ei din comuna care îşi face par­te, printre multe altele, cîn­­tărind la vînzare mălaiul cu sac cu tot , sau unul cu func­ţie mare în comună, care a luat pietrişul adus prin con­tribuţia voluntară a cetăţeni­lor pentru a se construi un pod şi şi-a durat casă, iar CORNEL POGACEANU (Continuare în pag. a V-a) Proletari din toate ţările, uniţî-vă! ANUL XXVI, SERIA II, NR. 6392­6 PAGINI — 30 BANI MIERCURI 3 DECEMBRIE 1969 Oră de laborator la Universitatea din Craiova. Foto : EMIL COJOCARU Paginile 3 4 | PRELUDIU NR. 29 DIN CUPRINS : ITINERAR LIRIC PRIN CE SE RE­MARCAU MARII SCRIITORI LAVÎR­­STA NOASTRĂ? UN CENACLU­­ÎNVINGĂTOR ÎN COMPETIȚIE CU RĂZBUNĂTORII" Pag. 2 ACTUALITATEA PENTRU TINERET Pag. 5 SPORT ÎN OBIECTIV, îndeplinirea planului anual RESURSE IDENTIFICATE IN­ PERIMETRUL DISCIPLINEI La capătul a 10 luni die ac­tivitate Uzina „Automatica“ din Bucureşti se afla în situa­ţia de a nu-şi fi realizat inte­gral planul de producţie pe sortimente. Faptul se datoreşte nelivrării în termenele stipu­late în contracte a unor mate­riale şi aparate — necesare fi­nisării panourilor de automa­tizare, produselor de teleco­municaţii radio şi tehnica vi­dului, aparatelor de măsură şi control reglat — de către fur­nizorii interni din cadrul Cen­tralei industriale de electroni­că şi automatizări precum şi de către partenerii externi, în timpul trecut de la 1 octom­brie o parte din restanţe au fost recuperate preconizîndu­­se ca întreaga gamă de mate­riale şi aparate nelivrate încă să intre pe poarta uzinei în scurtă vreme. Firesc, în aceste condiţii pentru îndeplinirea planului sortimental este im­perios necesară alertarea rit­mului de lucru, deziderat ce poate fi obţinut în primul rînd prin întărirea în toate sectoarele a disciplinei de pro­ducţie şi a muncii. Acţiunea vizează direct organizaţia U.T.C., comitetul ei coordona­tor, presupune intervenţia lor nemijlocită. Ne permitem o asemenea afirmaţie întrucât o seamă din deficienţele existen­te la acest capitol — număr mare de absenţe nemotivate, folosirea incompletă a celor 480 de minute, nerespectarea prescripţiilor tehnologice — se datorează tinerilor, modu­lui în care o parte din ei se achită de obligaţiile profe­sionale. Ce s-a făcut în acest sens, cum a înţeles şi înţelege organizaţia U.T.C. să-şi mă­rească contribuţia la efortul general de recuperare a re­stanţelor înregistrate ? întrebarea capătă mai mult GH. GHIDRIGAN (Continuare în pag. a V-a) Delegaţia de partid şi de stat a Republicii Socialiste România, condusă de tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, a plecat la Moscova Marţi la amiază, a părăsit Ca­pitala, plecînd spre Moscova, delegaţia de partid şi de stat a Republicii Socialiste România, condusă de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, pre­şedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, care va participa la întâlnirea conducătorilor de partid şi de stat din R. P. Bulgaria, R. S. Cehoslovacă, R. D. Germană, R.P. Polonă, Republica Socialistă Ro­mânia, R. P. Ungară şi U.R.S.S. Din delegaţie fac parte tova­răşii Ion Gheorghe Maurer, membru al Comitetului Executiv, al Prezidiului Permanent al C.C. al P.C.R., preşedintele Consiliu­lui de Miniştri, Gheorghe Pană, membru al Comitetului Executiv, al Prezidiului Permanent, secretar al C.C. al P.C.R., şi Corneliu Mănescu, membru al C.C. al P.C.R., ministrul afacerilor ex­terne. La plecare, pe aeroportul Bă­­neasa, erau prezenţi tovarăşii Emil Bodnaraş,­­Gheorghe Rădu­­lescu, Virgil Trofin, Ilie Vărdeţ, Maxim Berghianu, Florian Dănă­­lache, Constantin Drăgan, Emil Dragănescu, Janos Fazekas, Petre Lupu, Manea Mănescu, Leonte Răutu, Gheorghe Stoica, Vasile Vîlcu, Ştefan Voitec, Petre Bla­­jovici, Mihai Gere, Ion Iliescu, Ion Ioniţă, Vasile Patilineţ, Du­mitru Popa, Ion Stănescu, Mihai Marinescu, Ion Păţan, membri ai C.C. al P.C.R., ai Consiliului de Stat şi ai guvernului, conducători de instituţii centrale şi organizaţii obşteşti. Erau de faţă V. S. Tihunov, însărcinatul cu afaceri ad-interim al Uniunii Sovietice la Bucureşti, şi membri ai ambasadei. (Agerpres) SOSIREA LA MOSCOVA MOSCOVA 2. — Corespon­dentul Agerpres, L. Duţă, trans­mite : Delegaţia de partid şi de stat a Republicii Socialiste Româ­nia, condusă de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, care va participa la întîlnirea conducătorilor de partid şi de stat din R.P. Bulgaria, R.S. Cehoslovacă, R. D. Germană, R.P. Polonă, Republica Socialistă România, R.P. Ungară şi U.R.S.S, a sosit marţi seara la Moscova. La aeroportul Şeremetievo, de­legaţia a fost întîmpinată de to­varăşii L. I. Brejnev, secretar ge­neral al C.C. al P.C.U.S., N. V. Podgornîi, membru al Biroului Politic al C.C. al P.C.U.S., pre­şedintele Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S., A. N. Kosî­­ghin, membru al Biroului Poli­tic al C.C. al P.C.U.S., preşedin­tele Consiliului de Miniştri al U.R.S.S., A. N. Selepin, membru al Biroului Politic, al C.C. al P.C.U.S., K. F. Katusev, secretar al C.C. al P.C.U.S., A. A. Gro­­mîko, membru al C.C. al P.C.U.S., ministrul afacerilor ex­terne al U.R.S.S., K. Rusakov, şef de secţie la C.C. al P.C.U.S. Pe aeroport se aflau, de ase­menea, Teodor Marinescu, am­basador extraordinar şi plenipo­tenţiar­­ al Republicii Socialiste România în Uniunea Sovietică, și membri ai ambasadei. RADIOGRAFIA CULTURALĂ A UNUI JUDEŢ­­D ALBA Activitatea culturală de masă într-un judeţ recent înfiinţat, cum este judeţul Alba, nu poa­te furniza, fireşte, date specta­culoase. Dar poate fi un gene­ros obiect al unor consideraţii asupra viabilităţii şi audienţei ei în rîndul publicului larg. In unele aspecte ale sale aflat încă în stadiul de iniţiativă, fenome­nul cultural de masă dintr-un asemenea judeţ face mai suges­tiv vizibil procesul de cristali­zare a unui mod de acţiune ge­nerat de înseşi realităţile de a­­ici. Lipsa unor instituţii cultu­rale profesionalizate creează o situaţie-test pentru cultura de masă , în ce măsură le suplineşte ea absenţa, cum adică, reuşeşte să promoveze acte de autentică cultură. Viaţa culturală a unui judeţ este, fără îndoială, un fenomen complex şi dinamic; în peri­metrul ei se înscriu acţiunile unor organizaţii şi organe di­ferite. Nu este mai puţin adevă­rat că efortul cultural nu tre­buie făcut la întîmplare şi ar fi, deci, interesant de urmărit modul în care îşi coordonează activitatea diverşi factori inte­resaţi, între care şi organizaţia U.T.C., cu responsabilităţi din ce în ce mai mari, în pas cu exigenţele sporite ale tinerilor. In judeţul Alba funcţionează trei universităţi populare (la­­Alba Iulia, Blaj şi­­ Sebeş) şi o universitate muncitorească (la Cugir), cu un total de 19 cursuri, în afară de cercurile de limbi străine. Din numărul total de cursanţi (800), aproape jumătate sunt tineri. Procentul acesta ri­dicat impune examinarea unei relaţii : tineri — universitatea populară. Un principiu esenţial al învă­­ţămîntului popular este acela al funcţionalităţii. Fiecare cursant este o individualitate şi ideal ar fi ca universitatea populară, în organizarea activităţii sale, să ţină seama de coordonatele cul­turale şi temperamentale ale a­­cestor individualităţi. Lucru, practic, imposibil , aşa că rea­lizabilă nu rămîne decit activi­zarea principiului la nivelul ca­tegoriei de cursanţi. Nu afir­măm o noutate spunînd că ti­neretul formează o astfel de ca­tegorie specifică, vîrstă fiind doar sensul exterior al ei. Alte­le sînt notele definitorii de luat în considerare într-un eventual proces de educare : un anume orizont cultural, o prehensiune pentru anumite valori, o recep­tivitate maximă la unele forme. O confruntare cu realitatea din judeţul Alba face din aceste consideraţii­­ platonice enun­ţuri teoretice. Universităţile populare de aici par a nu ţine seama că jumătate din auditori sunt tineri. Să luăm, de pildă, universitatea populară din Alba Iulia. Ce îl poate interesa oare pe tînăr aici ? Cursul intitulat pretenţios şi impropriu : „Pro­bleme ale legislaţiei socialiste“ care cuprinde teme ca „Princi­piile legii pensiilor“ sau „Drep­turile şi îndatoririle angajaţilor C.F.R. “ prevăzute de regula­mentul de ordine interioară, in­strucţiuni şi ordine ale Minis­terului Căilor Ferate“ ? Fără îndoială, temele îşi au impor­tanţa lor, depinde de înălţimea de la care te priveşti, dar parcă sunt subiecte prea de adunare cu salariaţii. Un alt curs — „E­­conomia întreprinderii industri­ale“ — cu teme reclamînd fie­care o dezvoltare de un curs, nu poate interesa, prin natura caracterului său special, decit un număr restrîns de oameni, conducători de întreprinderi, e­­conomişti ; al tr­eilea îşi află o oarecare justificare, pentru că oferă indicaţii practice de igi­enă a muncii. In sfîrşit, ultimul (şi îi spunem ultimul nu pen­tru că îl cităm la coadă, ci pen­tru că pare să fie considerat de minimă importanţă, nefixîndu­­i-se, de pildă, nici datele teme­lor şi nici lectorii), se cheamă „Mică enciclopedie“ şi încearcă în fine o palidă informare cul­turală. Se pare că limitele programei Universităţii populare din Al­ba Iulia îşi au cauzele într-o concepţie unilaterală asupra ro­lului istituţiei ca atare. Gîndită doar ca o formă de strictă spe­cializare, universitatea se tran­sformă într-un fel de instructaj,­ în care temele de protecţie a muncii şi de popularizare a re­gulamentelor de ordine interi­oară îşi au loc de cinste. Uni­versitatea muncitorească sau populară este însă, în primul rînd, universitate, adică locul unde şi de unde se incită la cul­tură. Ciclurile de conferinţe ar trebui să fie astfel concepute încît"Să propună o informare culturală deschizătoare de ori­zonturi noi. Justificările care ne-au fost furnizate (că unele cursuri se desfăşoară la fabrici — „Refractara“. ..Ardeleana“) nu se­ susţin , cu atît mai mult tinerii muncitori au nevoie de instrucţie. Trebuia găsit un mai stabil echilibru între specificul locului de muncă şi sensul cui- SABIN BORCAN (Continuare în pag. a II-a) BRIMURILE BUETISMULUI (I) S-a scris şi se va mai scrie despre navetism. Şi nu fiindcă ar reprezenta un subiect inepuizabil, ci pentru că fenomenul este într-o măsură rezultatul ritmurilor moderne de dezvoltare a vie­ţii social-economice, în întreaga lume, în ţara noastră nave­­tismul este strîns legat de înflorirea marilor centre ale popu­laţiei. Activitatea economică a municipiului Bucureşti, de pildă (17,7 la sută din volumul producţiei industriale pe ţară în­ 1968), antrenează forţe de muncă numeroase, cheamă pe şantiere­ şi în fabrici oameni din oraş dar şi din afara lui,­ din zonele ju­deţelor apropiate, într-o dimineaţă obişnuită a sâptâmînii, peste 50 000 de oameni pulsează spre Capitală şi invers. Populaţia unui orăşel mijlociu se află la acele ore în trenuri obişnuite sau speciale, în autobuze D.R.T.A. sau curse I.T.B. Dar trebuie spus de la început că pentru o parte însemnată a componenţi­lor acestei armate navetismul nu mai reprezintă o condiţie obiectivă a activităţii lor profesionale. Este vorba despre acei oameni care, deşi optează din anii facultăţii pentru o profesie practicabilă şi în mediul rural şi uneori numai în­ mediul rural — profesori, medici, agronomi sau ingineri mecanizatori etc. — nu se stabilesc cu domiciliul la locul lor de munca şi se complac într-un du-te vino dăunător vieţii social-economice şi, după cum vom vedea din cele relatate în continuare, chiar lor înşile. CABINETUL ESTE DESCHIS ÎNTRE DOUĂ­ TRENURI... „Navetiştii despre care vorbiţi sunt pentru noi ca o rană des­chisă — declara tovarăşul GHEORGHE LEANCA, secreta­rul Comitetului executiv al Consiliului popular judeţean Dîmboviţa. Apropierea Bucureş­tiului şi existenţa unor căi de circulaţie intensă in judeţul nostru favorizează înflorirea na­­vetismului. Sunt comune aflate de-a lungul magistralelor rutie­re, unde mai mult din jumăta­tea numărului de specialişti sunt simple păsări călătoare. La Cojasca, la Titu, la Lungu­ieţ, la Branişte etc. nave­tiştii stau in comună intre două trenuri sau două curse auto. Se limitează la numărul strict de ore, ba îşi fac şi un program preferenţial. Dacă maşina ajun­ge în comună la orele nouă, la orele nouă începe şi medicul consultaţiile. Recent, noi am e­­liberat din funcţie un medic pentru asemenea abateri repe­tate. După terminarea orelor la şcoală sau la cabinet, profesorii şi medicii au datoria, unii să vi­ziteze copiii, să vadă cum tră­iesc, cum se ocupă părinţii de educaţia lor, ceilalţi să viziteze familiile, să verifice igiena locu­rilor de utilitate publică, să dea îndrumări în ultimă instanţă toţi au datoria să cunoască nevoile satului, să participe la rezolva­rea problemelor sale importan­te. Agronomii şi zootehniştii­­— şi n-aş vrea să fac aici o listă a atribuţiilor profesionale — au cel mai însemnat rol în ridicarea vieţii economice. In fapt însă a­­ceşti specialişti fugind de colo­­colo, obosiţi de timpul plictisi­tor al navetei care, uneori, le răpeşte pînă la 4-1­5 ore zilnic, au un slab randament profesio­nal, nu se achită de unele înda­toriri elementare“. In sprijinul acestor afirmaţii de-a lungul raidului în judeţul Dîmboviţa şi în alte judeţe mi s-au relatat numeroase cazuri. Să fie oare întîmplător faptul că, de obicei, în comunele în care peste jumătate din specialişti sunt navetişti, printre aceştia nu­­mărîndu-se şi cei din agricultu­ră, recoltele sunt slabe ? In u­­nele locuri cantităţi mari de le­gume şi fructe s-au depreciat fiindcă nu s-au îndeplinit la timp muncile necesare , agro­nomii neasigurînd o asistenţă tehnică neîntreruptă. Inginerul­­ MIRCEA CEHLAROV de la C.A.P. Bolovan a fost sancţionat Reportaj-anchetă de VICTOR CONSTA­NTINESCU (Continuare în pag. a II-a) TINERII ȘI UNIVERSITATEA­­ POPULARĂ

Next