Scînteia Tineretului, iulie 1970 (Anul 26, nr. 5672-6594)

1970-07-01 / nr. 6568

ÎN AMFITEATRUL MUNCII A BĂTUT GONGUL D­e bună seamă, vacanţa înseamnă odihnă. Pentru asta e dată. Totuşi, vacanţa aceasta nu va însemna numai odihnă. Mai precis, nu va însemna în primul rînd odihnă. Ştiam că aşa va fi de acum o lună, atunci cînd studenţimea ţării a ho­­tărit să împartă vacanţa cu munca. Cu câteva zile în urmă, ne interesam la Consiliul U.A.S.R. cum s-a concretizat această „împărţire“. Informaţia a căpătat conturul cifrelor, datelor şi adreselor de vară. Le parcurgem. S-au format zeci de brigăzi care să dea o mină­rit- ajutor la treburile ţării, treburi obişnuite de vară, dar specifice acestei perioade a reconstrucţiei. In general putem spune că în va­canţa aceasta vom intilni în locuri de muncă extrem de dife­rite, o mare brigadă studenţească, totalizând 12 000 de tineri, al cărui comandant de onoare va fi spiritul datoriei. Sunt aşteptaţi studenţii. Opt mii de studenţi iau calea me­seriilor agricole. Dorobanţii, Mangalia, Ostrov, Agigea, Pecica, Scînteia, Costeşti, Cărei, Odoreu, Banloc, Sînandrei — aici şi în alte numeroase sate se stabilesc sediile taberelor de muncă. Alţi o mie de studenţi încep munca aspră de şantier. La Lo­tru ori la construcţia drumurilor Bucureşti—Piteşti şi Braşov— Gheorghieni, la amenajări şi refaceri de drumuri. Numai fa­brica de cărămizi din Bucureşti va beneficia, începînd de azi, de ajutorul a 2 000 de studenţi brigadieri, după ce, două săptă­­m­îni, colegii mai mici de învăţătură — elevii — şi-au adus prinosul muncii lor. Şi iată că luni, din faţa Academiei de studii economi­ce, au plecat primii 400 de stu­denţi spre Nazarcea, Doroban­ţii, Hîrşova. Au plecat şi cei de la Drept — 150, şi cei de la Ma­tematică, 220, şi filologii... Colegul nostru Ion Oancea ne informează din Timişoara că a fost prezent, cînd studenţii ti­mişoreni au făcut „botezul“ muncii pe şantier. LUCREŢIA LUSTIG (Continuare în pag. a III-a) De dimi­neaţa pina seara tîrziu... „De meserie sunt sudor me­canic, am lucrat şi la Şantie­rul naval din Giurgiu, dar din 1963 am venit aici, la Ulmi, soţia mea e de aici, şi de atunci lucrez la cooperati­va agricolă, în sistemul de iri­gaţii... In toamna lui ’68, atunci D. MATALA (Continuare in pag. 11­ a) REPORTAJ ECONOMIC Există cuvinte care sintetizea­ză — prin frecvenţa şi caracte­rul lor lapidar — o epocă sau o mentalitate. Desigur, o epocă fe­brilă, al cărei puls accelerat se exprimă în alfabetul muncii, nu în cel al retoricii. In .■ competi­ţia nemiloasă cu timpul, limba­jul — în asemenea cazuri — de­vine mai sobru, mai concentrat. Cuvintele par, astăzi, a polariza, în mod firesc, în jurul unor no­­ţiuni-pivot: „reconstrucţie“, „an­gajamente suplimentare“... Ele nu constituie ticuri, ci laitmo­tive , ale hărniciei şi solidari­tăţii tuturor, cu cei greu încer­caţi de mînia apelor. Deşi rostite cu aceeaşi gravi­tate pretutindeni, noţiunile res­pective capătă, acum, o rezonan­ţă mai profundă în anumite ra­muri ale producţiei industriale, solicitate mai intens de efortul colectiv îndreptat către lichida­rea pagubelor produse de cala­mităţi. FABRICA DE CIMENT MED­GIDIA, întreprindere care li­vrează unul dintre pilonii de bază ai producţiei materialelor de construcţie. Dincolo de desti­naţia sa obişnuită, cimentul este imperios necesar zonelor sinis­trate. Ei pretind miile de clădiri avariate, sutele de km de şosele deteriorate etc., etc. Cum răs­punde Fabrica din Medgidia a­­cestor cerinţe ? Mai întîi — in­­trucît unitatea are problemele ei, nu întrutotul soluţionate — prin eforturile depuse pentru realizarea planului de producţie. In al doilea rind, prin hotărîrea de a transpune în realitate an­gajamentele suplimentare. Și a­­nume: un supliment de 5 000 tone ciment și 10 km tuburi azbo, in valoare totală de 1 460 000 lei. N. BALTAG GH. GHIDRIGAN (Continuare în pag. a IIl-a) Valoarea pregătirii liceale asigură INTRAREA ÎN FACULTATE • LA POLITEHNICĂ SE APLICĂ ANUL ACESTA UN NOU SISTEM DE NOTARE • SE CERE, IN PRIMUL RÎND, VOCAŢIE PENTRU STUDIUL INGINERIEI ; • ANUL I ACTUAL A CERTIFICAT : SELECŢIA TREBUIE FĂCUTA SEVER, PE CRITERIUL VALORIC; • SFAT PENTRU CANDIDAŢI : NU APELAŢI NUMAI LA ME­MORIE ! LA ADMITERE PRIMEAZĂ GÎNDIREA " Proletari din toate ţările, uniţi-vă! ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST ANUL XXVI, SERIA II, Nr. 6568 6 PAGINI — 30 BANI MIERCURI 1 IULIE 1970 Convorbire cu prof. dr. docent GEORGE BĂRĂNESCU rectorul Institutului politehnic din Bucureşti, despre examenele studenţilor din anul I şi concursul de tere­n ediţia 1970. — Tovarăşe rector, după se­siunea de examene din iarnă aţi opiniat, cu prilejul unei consfă­tuiri, că studenţii anului I de la Institutul politehnic alcătuiesc cea mai bună serie din ultimii 20 de ani. Acum, după verifică­rile făcute la examenele din ac­tuala sesiune, vă menţineţi pă­rerea ? — Sunt mulţumit că la această întrebare pot da un răspuns afir­mativ. Studenţii anului I dobîn­­desc în continuare rezultate me­ritorii. Diferenţa faţă de seriile precedente este esenţială. Ea nu se reflectă numai în carnetele de note. Este vorba, în primul rînd,­ de o atitudine matură faţă de pregătirea profesională, dublată de o mare putere de sinteză, de aptitudini pentru studiul ingine­resc şi de pasiunea muncii crea­toare.­­ După cum se ştie, tinerii care şi-au început studenţia în acest an universitar fac parte din prima promoţie a liceului de 12 ani. Desigur, această realitate determină într-o mare măsură su­perioritatea faţă de celelalte pro­moţii ale anului I. Dar este oare singura explicaţie a rezultatelor mai bune obţinute în pregătirea profesională ? — Primul fapt care trebuie V. ADRIAN (Continuare în pag. a V-a) admi­ Cu aceşti tineri n-am discu­tat despre aventură, erau de­parte, veritabile puncte mo­bile ale unui peisaj familiar şi dezinvoltura cu care se profilau pe dantelăria meta­lică mi s-a părut mai grăi­toare decât vorbele Un om calcă agale liniştea străzii. Altul apasă cu un gest obosit butonul veiozei. Un scri­­pet sparge în două noaptea din jurul maternităţii. In clipa aceasta, d in timp ce cotidianul îşi deapănă firesc existenţa, unuia dintre noi — pietonului, chimistului, călătorului — i se intimplă ceva neobişnuit. A­­VENTURA — cuvîntul cu rezo­nanţe magice, mirosind vag a frunză proaspătă de castan şi a praf de puşcă — se insinuează discret în casa noastră, în viaţa şi în munca noastră. Venită de foarte departe, a­­ventura refuză să-şi lepede aura de mister cu care a călătorit prin timpuri. Cine este, de fapt, această fată Morgana la care visează timidul cu timple încărunţite, o caută disperat adolescentul şi o re­cunoaşte — după o matură chib­zuinţă — adultul ? Se poate vorbi de o VlRSTA A AVEN­TURII ? Este un fenomen spo­radic sau o COMPONENTĂ fi­rească a existenţei ? Ce SEMNIFICAŢII îi acordă tineretul de astăzi ? Cu ce hai­ne o impodobeşte generaţia pen­tru care grefele cardiace nu mai sunt un mister, iar luna a de­venit un popas posibil într-o călătorie de concediu ? 100 DE RĂSPUNSURI — O SINGURA DEFINIŢIE Rugaţi să încerce o definire a noţiunii, 100 de tineri, de ca­tegorii sociale diverse (43 mun­citori, 21 ţărani cooperatori, 11 elevi, 17 studenţi, 3 fără ocupa­ţie), cu parametri de vîrstă intre 14 şi 26 de ani, au oferit răs­punsuri sensibil diferite. Dacă pentru absolventul de şcoală medie Gheorghe Glement aven­tura este „cea mai mare reali­zare în viaţă“, pentru inginerul mecanic Duţu Tomescu înseam­nă ..să-ţi pice pe cap o chestie nemaipomenită pe care să n-o poţi rezolva decit tu“. Alte defi­niţii : „Ceva care vine peste noapte şi te prinde fără să-ţi dai seama“ (Vasile Budeanu ) ţă-SOFIA SCORŢARU (Continuare în pag. a IV-a) A­VENTURA­ CU „A“MARE Ieri, Şahinşah Iranului, Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr, împreună cu preşedintele Consiliului de Stat, Nicolae Ceauşescu, a vizitat Craiova După cum este cunoscut, timp de do­uă zile, Şahinşahul Iranului şi soţia sa au fost oaspeţi ai litoralului Mării Negre. Marţi,­ împreună cu pre­şedintele Consiliului­­ de Stat al Republicii Socialiste Româ­nia, Nicolae Ceauşescu, Şahin­­, şahul Mohammad Reza Pah­­lavi Aryamehr a vizi­tat Craio­va. Au sosit,­de asemenea, la Craiova vicepreşedintele Con­siliului de Stat, Emil Bodna­­raş, şi oficialităţile române a­­taşate pe lingă şeful statului iranian — Constantin Stătes­­cu, secretar al Consiliului de Stat, Pavel Silard, ambasado­rul României la Teheran, ge­­neral-locotenent Constantin Popa, locţiitor al şefului Ma­relui Stat Major, precum şi Ardeshir Zahedi, ministrul a­­facerilor externe al Iranului, Sol­tan Sanandaji­, ambasado­rul Iranului la Bucureşti, şi alte persoane iraniene care-l însoţesc pe Şahinşah. Drapele ale celor două ţări împodobeau străzile străvechii cetăţi a banilor, iar portretele Şahinşahului şi al soţiei sale erau expuse în vitrinele ma­gazinelor. Discuţiile se centrau invariabil asupra semnificaţiei întîlnirii dintre şeful statului român şi şeful statului ira­nian, asupra bunelor relaţii statornicite între Iran şi România. România şi Iranul au un limbaj comun în foarte importante probleme ale con­temporaneităţii , respectarea suveranităţii şi independenţei, respectul reciproc, colaborare reciproc avantajoasă. Animate de dorinţa de a sluji cauza în­ţelegerii in viaţa internaţiona­lă, România şi Iranul acţio­nează pentru cooperarea şi prietenia între popoarele lu­mii şi oferă prin ceea ce în­treprind în planul relaţiilor bilaterale, un model de co­laborare intre state cu orin­­duiri sociale diferite. Exprim­ind sentimentele de adevărată prietenie şi stimă ale întregii populaţii a aces­tui mare oraş al ţării, care este ,­Craiova, zeci de mii­ de­ c­etâ­­ţeni i-au întâmpinat în vizita lor pe suveranul Iranului şi pe preşedintele Consiliului de Stat cu explozive manifestări de bucurie, cu flori, cu urale. Constantin Băbălău, pre­şedintele Consiliului popular al judeţului Dolj, primarul municipiului Craiova, Ion Ză­­văleanu, precum şi alte nota­bilităţi locale prezente la ae­roport, au adresat Şahinşahu­lui şi preşedintelui Consiliului de Stat urări de bun venit pe meleagurile olteneşti. O gardă militară prezintă onorul. Un grup de copii oferă Majestăţii Sale, Şahinşahul Iranului, Mo­hammad Reza Pahlavi Arya­mehr, şi preşedintelui Nicolae Ceauşescu buchete de flori. In uralele şi aplauzele craio­venilor veniţi în Întâmpinare la aeroport, cortegiul oficial se îndreaptă spre oraş. Drumul , parcurge o oază de verdeaţă­­ care desfată privirea. Ţărani cooperatori aflaţi la muncă în livezi întrerup pentru citeva clipe lucrul şi ies la margine de drum să-i salute pe aleşii oaspeţi. remarcabile performanţe teh­nice sunt mărturii ale coordo­natelor industriale pe care, a­­semenea multor altor localităţi ale ţării, s-a înscris în anii socialismului şi oraşul Cra­iova. Făuritorii bijuteriilor tehni­ce de mare complexitate, care sunt produsele electrotehnice realizate aici, au primit cu dragoste, cu multă prietenie, pe şeful statului nostru, Nicolae Ceauşescu, pe înaltul oaspete, Şahinşahul Iranului, Mohammad Reza Pahlavi. Din discuţiile pe care le-am surprins în momentele ce au premers sosirea la uzi­nă, în timpul vizitei, am reţi­nut faptul că ea este interpre­tată ca un semn al dorinţei N. POPESC­U - BOG­DÂNEŞTI NICOLAE DRAGOŞ ADRIAN IONESCU (Continuare în pag. a V-a) Se vizitează moderna uzină craioveană . ..Electroputere". Electroputere îşi relevă virtuţile Primul punct al itinerariu­­lui este Uzina Electroputere. Simbol al dezvoltării indus­triale a Olteniei de aşa,ici, com­plexul de fabrici de la intrarea în Craiova se înfăţişează ca un dinamic şi viguros centru al industriei construcţiilor de maşini. De aici îşi iau drumul pe magistralele de oţel ale pa­triei, pe arterele feroviare ale altor ţări, cunoscutele locomo­tive electrice şi Diesel electri­ce „Electroputere“. Aici se produc transformatoare de for­ţă de mare putere, agregate a căror autoritate tehnică s-a impus în peste 20 de ţări ale lumii. Emblema uzinei „Elec­troputere“ este, de asemenea, însemnul distinctiv a nu­meroase tipuri de motoare e­­lectrice şi aparataj de medie şi înaltă tensiune. Toate aceste LA POSTURILE DE RADIO ŞI TELEVIZIUNE Astăzi, 1 iulie, în jurul orei 9:45, posturile noastre de ra­dio şi televiziune vor transmite plecarea din Capitală a Ma­iestăţilor Lor Imperiale — Şahinşahul Iranului, Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr, şi împărăteasa Farah. Lecţia Artistului de GEORGE IVAŞCU CAM 1 500 vizitatori zilnic — aceasta e media pe care o înregistrează Expoziţia Brâncuşi de la Muzeul de Artă al Republicii Socialiste România. E o cifră record, ates­­tînd mai bine decît orice gradul de interes şi, prin a­­ceasta, evoluţia receptării estetice, a gustului marelui public. în ciuda faptului că expoziţia este înghesuită in­tr-un compartiment la etajul II, că în loc de catalog ve­dem (procedeu nemaiîntîlnit !) cite o foaie dactilografiată aruncată pe lingă unele sculpturi, se demitizeaza fla­grant prejudecata că accesibilitatea implică neapărat o cit mai fidelă re-producere a Naturii, a „Realităţii". Dim­potrivă, Brâncuşi demonstrează că arta este re-creare (în parametrii a ceea ce constituie originalitatea artistu­lui) şi că numai ca atare ea deschide cîm­pul larg al emoţiei estetice, al re­trăirii, la scara individuală, a ac­tului de creaţie respectiv. Marii artişti sînt cei care oferă prin însăşi opera lor o lecţie de artă cu valabilitate universală. Brâncuşi se nu­mără printre aceştia, spectacolul de valori pe care-l ofe­ră cele aproape 50 de opere ale sale depăşind toate con­tingenţele. Expoziţia de la Muzeul de Artă al Republicii este un univers în sine, cu o dinamică de o forţă demon­strativă unică. Ca Picisso în pictură, Brâncuşi­ al nostru a revoluţionat sculptura secolului XX. De la „Cuminţenia pămîntului" şi „Rugăciune", de la „Somnul" la „Copil dormind" şi „Muza adormită", apoi la primul portret (din 1913) al „Domnişoarei Pogány" (ultimul în bronz şlefuit, fiind din 1933), privitorului i se impun tot atitea momente ale acestui proces de originală dialectică a creaţiei brăn­­cuşiene : de la ilustrarea Naturii, în datele ei aparente, pîrnă la esenţializarea aceleiaşi Naturi, prin abstragere, în datele ei cele mai­ profund semnificative. Celelalte piese din expoziţie o demonstrează încă mai revelant : „Pasărea în spaţiu", „Cocoşul", „Regele Regilor", „Torsul de tînăr", „Adam şi Eva", creaţii din deceniul al patru­lea. Să adăugăm la acestea cele cîteva imagini fotogra­fice ale Atelierului din Impasse Ronsin, la Paris, imaginile artistului însuşi la diferite vîrste, dominate de cea a „Co­loanei nesfîrşite" de la Tg. Jiu, cu „Masa tăcerii" de acolo Un întreg florilegiu, sugerînd una din cele mai dense şi eficiente lecţii de artă, — de la faza „redării" (imaginii curente a Naturii), pînă la cea (cît de evoluată !) a Ideii (zborului, a elementului-prim, a unui nou plan al Reali­tăţii). Şi toată această miraculoasă fenomenologie a spi­ritului exprimată nu în cifre, nu în formule matematice, ci concretizată artistic, inefabilul căpătând pondere, iar ponderea materială, ca a „Pasării măiastre", înscriind di­namica unei sonde lansate spre Infinit. „...Misterele înseşi ale lumii şi tainele originale pe care — infuz — el ie-a cunoscut din totdeauna. Acest înţelept, acest primitiv ra­mie una din cele mai mari figuri ale artei tuturor tim­purilor". O spune prestigiosul critic de artă Jean Cassou în a sa „Panorama des arts plastiques contemporaines", (Paris, 1960, p. 262). Lecţia lui Brâncuşi, artistul validat la scară universal, este mai penetrantă decît ne imaginăm. Ea reconsideră prin propriile-i forţe tot ceea ce — cu ani în urmă — fusese pus în umbra unui obscurantism estetic greu de iertat. Să stăm, dar, astăzi sub semnul generozităţii celui ce a creat „Coloana infinită" — sublim monument şi, totodată, cea mai impunătoare prezenţă pe soiul româ­nesc a ceea ce ne place a numi Artistul în Cetate. Şi să ne înfiorăm de mesajul lui peste timp şi peste noi : „Bucuria pură — iată ceea ce vă dăruiesc".

Next