Scînteia Tineretului, august 1970 (Anul 26, nr. 6595-6619)

1970-08-07 / nr. 6600

Succese de prestigiu ale industriei hunedorene În primele şapte luni ale acestui an industria judeţului Hunedoara a înscris în bilanţul său succese de prestigiu, toţi indicatorii planului de stat cunoscînd importante depăşiri. Este semnificativ să arătăm că valoarea producţiei globale suplimentare realizată în industrie se cifrează la 143,6 mi­lioane lei. Ca de obicei, o contribuţie de frunte a adus-o în acest sens colectivul de muncă de la Combinatul side­rurgic Hunedoara, care într-o singură lună — iulie — a li­vrat şi încasat suplimentar faţă de plan o producţie de aproape 52 de milioane lei. Oielăria hunedoreană — surprinsă de obiectivul nostru fotografic — a livrat suplimentar economiei naţionale peste 14.700 tone de oţel. Foto : ION CUCI! CE, CIT ȘI UNDE LUCREAZĂ TINERII ■ —­..............— ■ DIN SATUL DVS. ? Orice, oricit şi acolo unde este nevoie o discuţie la Obîrşia de Cîmp. — La care oră din zi vi se pare satul mai frumos ? — Tot timpul, dar parcă mai mult seara cind tinereţea revine din cîmp in sat. Preşedintelui nu i se părea că ceea ce presupuneam eu ar fi explicaţia cea mai bună. Sonda­sem părerile cîtorva intelectuali ai satului şi, într-un fel, ei mă conduseseră spre concluzia ce o strecurasem in discuţie : tinerii înregistrează in cooperativa a­­gricolă o prezenţă mai densă, pentru că prin poziţia ei, comu­na nu intră sub influenţa exo­dului de braţe de muncă. — Deşi nici distanţa nu e prea mare, reluă preşedintele. Pînă la Calafat, o oră cu autobuzul, pînă la Severin, o oră şi jumă­tate. Oraşul, şantierele — ca să nu mai vorbesc de Porţile de Fier — i-au atras şi pe unii din­tre ai noştri. Dar cei plecaţi s-au calificat şi nu ne fac de rîs, iar pe cei care au rămas putem conta. Eu ştiu cum să zic ? Aşa-i la noi obiceiul : cine rămîne în sat trebuie să muncească. ...Nevoile materiale să-i de­termine pe cei din Obîrşia de Cîmp să muncească ? De asta în nici un caz nu poate fi vorba. Cooperativa agricolă este pu­ternică. In judeţul Mehedinţi, ea trece printre primele. Intr-o casă, d­acă muncesc doi membri ai familiei, pot mînca şi se pot îmbrăca îndestulător patru. A­­tunci ? Celor cărora le pui o a­­semenea întrebare rămîn sur­prinşi. De ce muncesc ? Dar ce aţi vrea să facem ? Credeţi că am putea să stăm acasă de po­mană ? Am mai scoate obrazul în sat ? Şi dacă am face-o, cum am mai da ochii cu lumea, cu oamenii adică, cu vecinii, cu consătenii ? Să fie vorba doar de un sen­timent de jenă, de ruşine ? Am discutat cu numeroşi locuitori ai satului, virstnici ca şi tineri, fete şi băieţi. Mărturisesc că nu numai că n-am rămas cu acea­stă părere, dar ea infirmîndu­­mi-se, mi-a înlesnit înţelegerea mai exactă­ a mobilurilor ce de­clanşează o atitudine demnă faţă de muncă, mi-a relevat a­­devărata faţă a satului. Mi-a relevat-o chiar primul întîlnit în cale, Dumitru Pădureanu, de la ferma, zootehnică care, uşor nedumerit de întrebare, mi-a răspuns : — Păi, cum să nu muncesc ? Sunt în acest sector de 10 ani, de la înfiinţarea cooperativei şi oamenii satului ştiu că trebuie să fiu aici permanent. Aş fi pu­tut să merg la o şcoală de şo­feri şi aş fi ciştigat şi în acest fel destul de bine. Nu am ple­cat şi nici nu am de gind să plec. Am îndrăgit foarte mult a­­nimalele. ★ — Cind am intrat la crescă­toria de păsări, aceasta număra 770 de bucăţi, găseşte explicaţia N. COŞOVEANU (Continuare in pag. a ll-a) Înainte de a pleca din sat, era secretarul organizaţiei U.T.C. din clasa a VII-a. S-a reîntors după mai mulţi ani şi tinerii l-au ales din nou se­cretar U.T.C., de data a­­ceasta al comitetului comu­nal. Venea în comuna Nămo­loasa, judeţul Galaţi, ca pro­fesor de limba şi literatura română, repartizat la cerere, revenea în satul natal om ma­tur, cu responsabilităţi spori­te. Foştii profesori i-au deve­nit colegi, dar nu numai a­­ceste­ raporturi s-au schimbat, ci, după cum e uşor de intuit, multe altele. — Munca de secretar U.T.C. este frumoasă, dar cere mult efort, multă price­pere. Şi mai ales continuitate. Cu tinerii ţărani cooperatori nu poţi, astăzi, obţine rezul­tate deosebite dacă mizezi numai pe descoperirea resur­selor de entuziasm. Inţele­­gînd acest fapt, împreună cu membrii comitetului comunal U.T.C., am tins spre asigura­rea unor asemenea condiţii încît tînărul să se simtă în organizaţie legat prin­ zeci de fire de ceilalţi utecişti, să-şi îndrăgească locul în organi­zaţie, să fie receptiv la toa­te frământările din jur. Pe drumul creării unor asemenea Conştiinţa că unul coi­e condiţii au apărut mai multe idei: construirea unei săli de dans, închegarea unor formaţii artistice, organizarea unor şe­zători, deschiderea unui club al tineretului etc. Ideile or­ganizării unor asemenea ac­ţiuni au fost aât de repede îmbrăţişate de toţi tinerii încît acum autorii lor nici nu se mai cunosc. Sau, mai bine zis, aceste idei au ajuns să aparţină tuturor tinerilor din organizaţia noastră. Deci în comuna Nămoloa­sa, comună situată pe malul Siretului, tinerii au construit o sală de dans. Cum ? Con­siliul popular comunal şi con­ducerile cooperativelor agri­cole din comună, la solicita­rea comitetului comunal U.T.C., au acordat materiale­le necesare. Apoi secretarul U.T.C., ca un adevărat șef de șantier, a organizat întreaga activitate. Clădirea a fost construită prin muncă volun­­tar-patriotică. — Acum cîteva zile, am organizat o reuniune pentru a strînge fondurile necesare tencuielilor exterioare ale să­lii de dans. Este a noastră și ION CHIRIC (Continuare in pag. a lll-a) Cu ultima poştă, pe masa redacţiei a poposit o scri­soare. Corespondentul nos­tru ne împărtăşea ulti­mele noutăţi şi impresii de pe cel mai tînăr şantier naţional al tineretului — Rogojelu. O publicăm aici, în această pagină, ca pe un simbol al numeroşilor tineri care-şi petrec o bună parte din vacanţă prin muncă. VARA FIERBINTE A ŞANTIERELOR LUPTA PENTRU DRAPEL Un băietan de vreo 17—19 ani, întors, probabil din concediu de odihnă, legănat în mersu-i de valiza grea, din scîndură vop­­sită-n verde, e dornic să afle ce s-a petrecut pe şantier de la ple­carea sa. Peste tot i se răspunde cam, în acelaşi ton şi, la urma­­urmei, răspunsul colegilor sună tot ca o întrebare. — Ce să fie ? Căldură mare... In rest, adică, lucrurile sint la locul lor, munca se desfăşoară într-un ritm mai vioi, înfăţişarea şantierului schimbîndu-se pe zi ce trece. Poate că tocmai asta îl făcea pe puştiul revenit de prin nordul Moldovei să pară nedumerit. Poate că ar fi vrut să ştie de darea in folosinţă a noului club al tineretului în colonia Roşia. TITUS STOICHIŢOIU (Continuare în pag. a Il-a) Proletari din toate ţările, uniţi-vă! ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST ANUL XXVI, SERIA II, Nr. 6600 4 PAGINI —30 BANI VINERI 7 AUGUST 1970 „PULSUL" UTILAJELOR REVINE LA NORMAL • La două luni după ziua de „13" — 11 000 de bătăi pe minut • Un prim ajutor al statului, în valoare de 26 milioane lei • în numai două zile din luna august, textiliştii sighişoreni au produs peste plan 3 000 kg fire lină, 2 281 mp ţesături de lînă şi 13 140 mp ţesături din bumbac. OAMENII MUNCII RAPORTEAZĂ • COLECTIVUL ÎN­TREPRINDERII IN­DUSTRIALE DE PRE­FABRICATE DIN BE­TON celular autocla­­vizat din Doiceşti, ju­deţul Dîmboviţa, a­­nunţă realizarea pla­nului cincinal cu cinci luni mai devreme. Pînă la sfîrşitul anu­lui, întreprinderea dîmboviţeană va obţi­ne peste prevederile actualului cincinal o producţie suplimenta­ră în valoare de peste 55 000 000 lei.­­ COLECTIVUL FA­BRICII CHIMICE DIN ORAŞTIE a obţinut în cinstea zilei de 23 August un remarcabil succes : îndeplinirea planului cincinal la producţia industria­lă. De-a lungul a pa­tru ani şi şapte luni, muncitorii, inginerii şi tehnicienii fabricii au desfăşurat o acti­vitate prodigioasă, concretizată în dez­voltarea şi moderni­zarea producţiei, creş­terea productivităţii muncii, şi a eficien­ţei economice. Astfel, producţia de piese şi bunuri de larg con­sum, fabricate din mase plastice, a­ cres­cut din 1965 pînă a­­cum de 4,7 ori, iar numărul sortimente­lor s-a dublat ajun­­gînd la peste 400. A sporit simţitor pro­ducţia de pigmenţi metalici. Am fost invitaţi să ascultăm cu atenţie. Dar nici o striden­ţă nu se descifrează în concertul acestor uriaşe orchestre ce cu­prind peste 600 de „instrumen­te“, bătăile sunt ritmice şi saca­date ca şi ale unei inimi perfect sănătoase. Specialista în materie,­­tovarăşa inginer Maria David îşi aruncă pe rînd privirea pe ca­dranele ceasornicelor concomi­tent la fiecare utilaj şi pe chipul ei citim satisfacţia. — Care e pulsul ? — 11 000 de bătăi pe minut. — Dar înainte „de 13“ ? — Aproximativ acelaşi. Putem spune că toate „simptomele“ au De cinci ani, inginerul Ion Iordanescu, munceşte prin­tre cooperatorii din bear­deri, judeţul Argeş. în acest răstimp aproape trei sute de hectare terenuri în pantă au fost terasate şi plantate cu vie şi pomi, producţiile me­dii de porumb, grîu şi ani­maliere aproape s-au du­blat, iar veniturile au a­­juns la cinci milioane lei a­­nual. Foto: C. PLEC­AN trecut, tim­ă. „Tratamentul“ însă con-ROMULUS LAL (Continuare in pag. a lll-a) CONTRIBUŢIA TINERILOR CLUJENI Tinerii din judeţul Cluj întîmpină ziua de 23 August cu suc­cese importante în acţiunile de muncă patriotică. Peste 12 000 de­ elevi, stu­denţi şi alţi tineri, constituiţi în 333 de brigăzi, lucrează pe diferite şantiere, în a­­gricultură, silvicultu­ră, în industrie şi la refacerea localităţilor sinistrate. Contribu­ţia lor s-a evaluat pînă acum la mai bine de 3 000 000 lei. Un număr de 950 stu­denţi clujeni au lu­crat în aceste luni pe 19 din şantierele din judeţ. Alţi 5 000 de utecişti şi-au adus contribuţia la reface­rea cartierelor distru­se de inundaţii în o­raşul Dej. Tinerii, in special cei din unită­ţile de căi ferate, au colectat peste 2 900 tone fier vechi. La sediul organiza­ţiei judeţene U.T.C. au sosit numeroase scrisori de mulţumi­re pentru munca con­ştiincioasă prestată de brigadieri. PREGĂTIREA TEHNOLO­GICĂ A CERCETĂTORILOR ELECTRONIŞTI In ţara noastră se dezvoltă în prezent o puternică indus­trie electronică, capabilă să asigure în perspectivă dotarea economiei naţionale cu o ga­mă variată de maşini de cal­cul. Realizarea acestui dezide­rat presupune însă ca cerce­tarea ştiinţifică autohtonă să valorifice toate posibilităţile existente în ceea ce priveşte colaborarea ei cu producţia. Din păcate, însă, în momentul de faţă raportul dintre cei doi factori este încă uneori cenzurat de lipsa de experien­ţă practică a tinerilor cerce­tători electronişti. Aşa cum ne-a arătat şi ancheta noas­tră, întreprinsă în cîteva uni­tăţi productive şi ştiinţifice din Bucureşti, se simte o ne­voie acută de cercetători care să gîndească tehnologic, să cunoască în profunzime „se­cretele“ de fabricaţie şi, în consecinţă, să realizeze o se­rie de cercetări şi proiecte pe măsura tehnologiilor indus­triale. Cum datorită ritmului de dezvoltare al tehnicii elec­tronice profesionale apar mereu noi uzine şi centre de cercetări , sute de oameni de ştiinţă şi de tehnicieni sunt absorbiţi ca de un burete uriaş. Or, la o analiză atentă ritmului ridicat al cerinţelor nu-i corespunde un ritm tot atît de ridicat al formării de cadre. „învăţămîntul superior, ne spune tov. ing. F. MUN­­TEANU, directorul Institutu­lui de cercetări şi proiectări utilaj electronic de calcul, nu reuşeşte să pregătească în mod corespunzător, adică la nivelul ION VADUVA-POENARU (Continuare In pag. a lll-a) • ŢARA BĂTRINULUI FOTOGRAF (cronica debuturilor) • Locuri vacante In învăţămîntul superior Aventurile rr Zeiţei de aur de ION BĂIEŞU • Ora de au­dienţă cu „Scînteii tineretului" • SPORT CULTURA ÎN STANIOL de EUGEN BARBU „Catharsis“, „Vertebra lui Yorick“, „Media luna“, „Atha­­nor“, „Mineralia“, „Ultima Thule“, „Anacron“, „întoarcerea Euridicei“, „Almar“, „Agonice“, „Threnos“, „Femios“, „Donna Sixtina“, „Ospățul lui Trimalchio“, „Portretul din Fayum“,etc. etc. Am luat la întîmplare titlurile cîtorva cărţi de scriitori români publicate în ultima vreme, fără ca simpla lor înşiruire să marcheze vreo dezaprobare în ce-i priveşte pe autori şi cele ce conţin cărţile cu titlul de mai sus. Des­pre volumul de poezii al lui Gellu Naum m-am şi pronunţat la modul elogios, iar despre cartea lui Mircea Vaida pot să spun că e destul de interesantă, în ciuda strîmbăturilor din nas ivite după apariţia sa. Despre altceva este vorba... Iată am înregistrat saltul de la titlurile vîrtoase: „Strungul, plugul şi condeiul“, „Pentru fericirea poporului“, „Nopţi fără odihnă“, „Brigada lui Ionuţ“ etc., etc., ne-am subtilizat, şi după ce vom epuiza ,muzele tuturor mitologiilor şi toţi ter­menii filosofici şi arhimici unde ne vom opri ? Nu spun că termenii cei mai banali pot vinde o carte şi că intrigarea cititorului nu ar fi o regulă a vînzării din raft. Există o ştiinţă în gazetărie care se plăteşte bine şi anume aceea a „găselniţelor", adică a exprimării unor adevăruri comune în termeni senzaţionali şi nu am nimic împotriva unei astfel de îndeletniciri. Altceva mă deranjează... Evident că nu trăim într-o lume izolată, desprinsă de orice comunicări exterioare şi că o tendinţă de integrare în marea cultură universală se presupune a exista chiar în asemenea provincii culturale, cum se exprima un tînăr poet, mort de frică să nu fie uitat de cititorul de la Paris în această Gherlă a literelor, numită Bucureşti. Strădaniile de a te semnala, eforturile personale de a te impune pe alte meridiane, tre­buiesc salutate. S-ar părea că la mijloc nu e vorba numai de dorinţa de parvenire în Babilonul cultural, că despre niscai cîştiguri băneşti nici nu poate fi vorba, ci şi de dorinţa sinceră de a servi literatura română. Intenţia e lău­dabilă şi trebuie să ne bucurăm. Mă doare însă împingerea poeziei spre o abstracţie fără acoperire. Cei mai mulţi dintre cei ce încearcă marea glorie cu degetul speră că un titlu mai curăţel, bătînd în teritoriile sublime şi niţel oculte ale culturii pot acoperi şi lipsa reală de conţinut. Am citit cu un zîmbet pe buze dedicaţia unui poet către iubita sa sub titlul unui poem. Era adresată în limba lui Shakes­peare. Să spunem că cei doi amici sau iubiţi discută între patru ochi în limba marelui Will pentru a nu fi înţeleşi, să zicem că gustă amîndoi mai cu osebire pe Byron decit pe Eminescu, dar publicarea unei poezii este un act public. Odată dată în circulaţie ea, această poezie, angajează o sumă de cititori pe care nu-i poţi obliga totdeauna să cu­noască şi limba engleză. Asta o spune şi unul căzut la rîndul său în păcat cu un prilej şi nu are deloc aerul unui reproş, îngrijorător este faptul că fenomenul tinde să devină de masă, că nu mai putem spune pentru luptă sau întrecere decît agon, că unui bocet trebue să-i zicem threnos, şi aşa mai departe. Creşterea vocabularului prin folosirea unor cu­vinte, ce-i drept de rezonanţă, cu un prestigiu iniţial, are avantajele şi dezavantajele ei, dar trebuie spus că n­u haina cuvintelor face poezia însăşi, ci împerecherea lor, starea de har a substantivului, şi nu sunetele lui. Păcatul vine de la critică, subit bombastică după lepădarea limbajului pro­­letcult. Se caută sensurile eshatologice ale unei viziuni, se spune că polisul îl irită pe un personaj, toate recenziile încep cu cuvîntul ontologic și se termină cu studierea Weltanscha­­ung-ului romancierului Uesulescu. Parcă prea e pe păsăreşte deşi nu aş zice că folosirea neologismelor este totdeauna arbitrară. Şi pentru că nu vreau să vă angoasez cu preten­ţiile mele, am să vă retrag urgent din faţă această satura lanx, să nu vi se aplece.

Next