Scînteia Tineretului, ianuarie 1971 (Anul 27, nr. 6725-6748)

1971-01-14 / nr. 6734

ORELE PRESESIUNII In aceste zile laboratoarele, bibliotecile și camerele de lectură cunosc o activitate febrilă Foto I E. COJOCARU CENTRU universitar, tu 4/1 FARA­UN PARADOX LA SUCEAVA VIAŢĂ UNIVERSITARĂ ! 600 de studenţi intr-un oraş de zeci de mii de locuitori! Si­gur că oraşul e îndreptăţit să aibă ochii aţintiţi asupra lor, aşa cum bine remarca însuşi recto­rul Institutului pedagogic de 3 ani din Suceava, tovarăşul profe­sor Iori Siminiceanu. Dar, „a nu anula nimic din drepturile acor­date de regulament“ acestora, nu este chiar exact ceea ce ve­chea cetate a Moldovei — azi oraş cu ritmuri urbanistice din cele mai moderne — aşteaptă de la studenţii ei, ca astfel, avind o mîndrie în plus, să se simtă tot­odată în viaţa ei şi-un subţi­re, măcar, aer universitar! Stu­denţii suceveni stau însă retraşi pe „imula dintre arini“ (expresie autohtonă!) şi probabil că vi­sează ca intr-un vechi cîntec al „,normaliştilor“ de la „Vasile Lupu“ din Iaşi: „Mai am un singur dor / Să ies învăţător / Şi mama să mă-nsoare / Cu-o dată-nvăţătoare!". Dincolo de faptul că studenţii Institutului de la Suceava vor „ieşi“ profesori, dincolo de faptul deci că pregă­tirea lor va fi superioară, nu este nici un secret că toţi aceşti pro­fesori au menirea de-a ajunge-n sate mai ales, şi că au de­dus acolo experienţa urbană din anii studenţiei într-un mod cu totul favorabil saltului pe care satul e pe cale de a-l săvîrşi tocmai în procesul urbanizării sale. Aşa­dar, noii profesori nu merg doar „tobă de carte“ ci vor fi exem­plu pentru oamenii de-acolo, de la a-şi lega cravata şi pînă la susţinerea „ca la oraş“ a unei conferinţe, a unui simpozion etc. Iar aceste lucruri se învaţă, cre­dem noi, direct de la sursă, adi­că printr-o participare masivă a studenţimii sucevene la viaţa culturală a oraşului, în primul rînd ! La Suceava însă, tineretul stu­denţesc se simte în continuare la condiţia liceului, cu excepţia că de data asta „elevul nu se mai sfieşte să dea foc profesorului chiar de la ţigara lui!“ „Suntem­ un Institut unde nu se întîmplă nimic“ mărturiseşte Anton Traian (anul III, is­torie). Discuţia pe care o purtam cu acesta şi cu alţi câţiva colegi ai lui se referea, aşa cum am prefigurat, la aportul studen­ţimii din Suceava la viaţa cultu­rală a noului oraş. „Fac parte din formaţia de dansuri a Insti­tutului. Sunt pasionat de asta. Dar, adaugă Şuleac Constantin (anul II, istorie), după succesele obţinute la Cluj şi Bucureşti în cadrul competiţiilor studenţeşti, aici, la Suceava, nu am prezentat decât un spectacol în faţa colegi­lor. Ducem lipsa unui taraf pro­priu...“ „Avem un club, comple­tează Bachiş Ştefan, colegul lui Şuleac. Este ticsit de materiale. Nici măcar pentru cele două mese de tenis nu se desconges­tionează spaţiul clubului spre a fi folosite“. Am vrut să aflăm ce înseamnă Casa de cultură a Sucevei, cu afişul ei, pentru setea de culturalizare a studenţilor de pe „insula dintre arini“. „E ne­voie uneori de spectatori la cite un simpozion. Abia atunci tova­răşii de la Casa de cultură îşi amintesc şi de noi. Suntem­ totuşi o masă compactă...“ (Anton Tra­ian). „Biletele pentru spectacole nu satisfac cerinţele studenţilor. In plus, nu dispunem nici de re­ducerile prevăzute legal“. (Ba­chiş Ştefan). „Legătura dintre , noi şi Casa de cultură ne-o asi- ' sură — arată Popes­cu Adrian (anul II, filologie) — metodista , noastră de la club. Invitaţiile care se primesc însă pentru dife­ritele manifestări coincid, de obi-­ cei, cu orele noastre de masă. Dacă ne manifestăm la Casa de cultură ? Nu! Intr-un an întreg­­ n-am reuşit să prezentăm acolo decit un spectacol combinat de folclor şi muzică uşoară — ceea­­ ce oricum e prea puţin. Oame­nii din oraş nu ne cunosc şi noi am dori dimpotrivă să ne mani-­­ festăm cit mai brig în faţa lor“. O dorinţă firească. Am căutat să aflăm cine îi împiedică pe­­ studenţii suceveni să devină o prezenţă distinctă, înviorătoare. I ION MURGEANU (Continuare în pag. a II-a) PRIMA ŞARJĂ î Oamenii si­derurgiei — şi nu numai ei — ştiu prea bine ce adinei şi su­perbe semnificaţii cuprind a­­ceste cuvinte. Şi nu doar cînd e vorba de siderurgie. De pildă, le putem rosti, în mod pe deplin justificat, a­­tunci cind semnalăm primul act de înţelepciune, prima atitudine matură din partea cuiva care abia face „primii paşi în via­ţă“. Iar cînd este vorba, întîm­­plător, Chiar de un tinăr oţelar, apropierea este cu atît mai fericită... De altfel, în cazul la care vrem să ne referim, apropierea a făcut-o chiar cel care ne-a a­­tras atenţia asupra lui : un bă­­trîn maistru hunedorean. „Iată, ne-a spus­ el, băiatul acesta, George Nistor, este, la vîrsta lui puţină, un oţelar merituos, d­ar prima şarjă a conştiinţei abea acum socotesc eu că a dat-o. Nu vreau să intru în a­­mănunte, ca să nu credeţi că-mi laud oamenii. Căutaţi-l şi vor­biţi cu el. De altfel e un băiat atit de modest incit nici nu dă prea mare importanţă gestului său“. Ne-am grăbit să-l căutăm pe George Nistor şi, într-ade­­văr, oţelarul acesta cu alură de băieţandru n-avea nimic „extraordinar“ de spus despre sine ; s-a mirat in modul cel mai sincer că-l căutăm pentru un reportaj. „încă n-am ajuns o celebritate în meserie, ne-a spus el, mai am pînă acolo. Deocamdată, bine că am putut să fac în aşa fel incit viaţa mea profesională să-şi urmeze dru­mul normal...“. Drumul normal al vieţii pro­fesionale ! De fapt, despre asta e vorba in cazul de faţă ? ...George Nistor s-a năs­cut pe meleagurile Moldovei, încă de mic, în împrejurări pe care nici el nu şi le mai amin­teşte, a-ndrăgit meseria de oţe­lar. „Ce te faci tu cînd o să fii mare ?“ îl întrebau. „Oţelar. Ea ALEX. BALGRADEAN PETRE DRAGU (Continuare în pag. a V-a) Prima şarjă a conştiinţei mature I Preşedintele Consiliului de Miniştri, Ion Gheorghe Maurer, a primit pe ministrul afacerilor externe al Italiei, Aldo Moro Preşedintele Consiliului de Miniştri al­­Republicii Socia­liste România, Ion Gheorghe Maurer, a primit, miercuri la amiază, la Palatul Consiliului de Miniştri, pe Aldo Moro, mi- I nistrul afacerilor externe al Italiei. La primire au participat Cor­­­­neliu Mănescu, ministrul afa­cerilor externe, Vasile Gliga, adjunct al ministrului afaceri­lor externe, Iacob Ionaşcu, am­basadorul României în Italia. Au fost de fațâ Nioco­lo Mos-­­­eato, ambasadorul Italiei la Bucureşti, Roberto Pucci, am­­­­basador, director general al a­­facerilor politice. Preşedintele Consiliului de Miniştri s-a întreţinut cordial cu şeful diplomaţiei italiene, exprimindu-se de ambele părţi satisfacţia faţă de evoluţia fa­vorabilă a relaţiilor româno­­italiene. In timpul convorbirii au fost abordate probleme referitoare la dezvoltarea, în continuare, a colaborării multilaterale între cele două ţări, precum şi unele aspecte ale situaţiei internaţio­nale actuale. — După ce în recentul in­terviu acordat ziarului aţi făcut referiri la preocupări­le construcţiei de maşini, „ramură cheie“ a industriei noastre, cum o numea tova­răşul Nicolae Ceauşescu in Expunerea din 25 noiem­brie 1970 — în domeniul do­tării cu calculatoare electro­nice pentru realizar*» siste­mului informatic unic de conducere al economiei, re­venim, tovarăşe ministru, propunîndu-vă o nouă te­mă. De această dată vă ru­găm să detaliaţi cititorilor noştri direcţiile de activita­te în noul cincinal într-un alt sector, pe bună dreptate considerat prioritar : fabri­caţia de m­aşini-unelte. — Aş vrea să subliniez fap­­■tul că necesitatea dezvoltării în continuare, cu precădere a in­dustriei constructoare de ma­şini-unelte decurge din însăşi necesitatea dezvoltării în rit­muri susţinute a economiei noastre naţionale şi respectiv a industriei constructoare de ma­şini, ramură hotărâtoare a pro­movării progresului tehnico-e­­conomic. Acest lucru poate fi ilustrat prin creşterea deosebit de rapidă atît a producţiei de maşini-unelte, cit şi a tipodi­­mensiunilor aflate în fabricaţie. Astfel, avem în vedere dezvol­tarea fabricaţiei de maşini­­unelte pentru aşchierea metale­lor de circa 3,4 ori în 1975 comparativ cu anul 1970, diver­sificarea accentuată a produc­ţiei orientată îndeosebi către realizarea de maşini speciale, maşini de rectificat şi superfi­­nisat, strunguri automate, va­riante specializate de maşini-u­nelte grele, maşini de prelucrat dantura. Un accent deosebit se va pune pe introducerea şi ex­tinderea maşinilor cu comandă program şi pe diversificarea fa­bricaţiei de maşini-unelte prin deformare plastică. Este vorba, după cum se ve­de, de o creştere însemnată a producţiei noastre de maşini-u­nelte, pentru asigurarea căreia în perioada 1971—1975 vor fi lua­te măsuri foarte energice în NEAGU UDROIU (Continuare în pag. a V-a) ÎN DEZBATERE: | Proiectul de statut ^­­ al U.T.C. J Piața de legume va fi bine aprovizionată Incontestabil, în judeţul Dolj grădinăritul are o bună tradiţie, iar legumicultura sub sticlă şi sub plastic, practicată de cîţiva ani, şi-a conturat deja un profil distinct în cadrul noţiunii largi de intensificare a agriculturii. Anul trecut, prin constituirea în 11 localităţi a unor solarii inter­­cooperatiste, totalizînd o supra­faţă de 110 hectare, s-a materia­lizat o nouă metodă,­ modernă de producere a legumelor timpu­rii necesare consumului intern şi exportului. Din aceste solarii şi de pe suprafaţa de legume cultivată de sectorul cooperatist în ogor propriu (pe 9 400 ha) ori în cultură succesivă (pe mai bine de 4 900 ha) se preconiza •obţinerea unei producţii legu­micole care să acopere necesa­rul pentru populaţia judeţului şi pentru industrializare, o bună parte din producţie fiind desti­nată exportului. Iată însă că ni­velul producţiei de legume rea­lizat nu a atins în 1970 decit circa. 40 la sută din cantităţile planificate. Nerealizările au fost puse pe seama calamitării unor suprafeţe considerabile care au fost inundate, ca şi pe seama unor deficienţe de proiec­tare şi vicii de execuţie a sa­­lariilor. L­ăsînd la o parte moti­vele, zise obiective, care au grevat asupra pierderilor înre­gistrate în cultura în ogor pro­priu, experienţa anului trecut a demonstrat, fără putinţă de tă­gadă, faptul că rezultatele nesa­­tisfăcătoare înregistrate în unele unităţi la culturile de legume nu au avut drept cauză numai nea­junsurile care ţin de domeniul proiectării­ sau construcţiei sa­ RITMUL LUCRĂRILOR DIN ACESTE ZILE ESTE PRIMA­ ACOPERIRE IN FAPTE A ACESTUI AN­GAJAMENT­­ariilor, ci îndeosebi de exploa­tarea acestora. Darea în exploa­tare cu întîrziere a salariilor, neefectuarea unor lucrări im­portante sau executarea lor la un nivel calitativ inferior au de­terminat producţii foarte scă­zute, cărora, pe deasupra, le lipsea şi un atribut esenţial culturilor de legume, timpurie­­tatea. Revelator e faptul că in condiţiile mai puţin favorabile ale anului trecut, asociaţiile in­­tercooperatiste pentru produce­rea legumelor : Ghidici, Băileşti, Foişor, Dobroteşti şi unele coo­perative care dispun de solarii de tip local : Drănic, Goicea, Mare, Valea Stanciului şi Bârca au obţinut rezultate dintre cele mai bune. ELISEI TARTA „ (Continuare in pag. a V-a) Proletari din toate țările, uniți-vă * Creşterea puternică a producţiei Modernizare, automatizare Competitivitate Invitatul nostru IOAN AVRAM, ministrul industriei construcţiilor de maşini Activitate susţinută la Porţile de Fier Pe şantierul „Porţile de Fier“ se desfăşoară din prime­­le zile ale anului o activitate susţinută pentru intensificarea ritmului de asamblare a ulti­melor trei hidroagregate, care, potrivit planului de stat, ur­mează să fie date In folosinţă în acest an. In centrala elec­trică, de exemplu, a fost în­cheiat montajul turbinei, sta­torului şi generatorului elec­tric de la hidroagregatul nr. 4 l, primul dotat cu utilaje fabricate de industria roma­nească. In prezent, după mon­tarea rotorului in stator se lu­crează la linia de arbori. la Instalaţii auxiliare şi anexe, BWMim cf la diferite* njvjjvhini electrice. Simultan, la agrega­tul următor, mentorii au ter­minat asamblarea aparatului director şi a rotorului turbinei, pe care le-au pregătit pentru lansare In puţul hidroagrega­­tului şi au început primele lucrări la subansamblele gene­ratorului electric. Au început, de asemenea, operaţiile de asamblare şi la agregatul nr. 8 — ultimul ce va fi montat în centrala electrică de pe malul românesc al Dunării. Intr-un ritm intens se des­făşoară lucrările de montaj şi la barajul deversor al hidro­centralei.­­Agerprest ORAŞUL de GEORGE MACOVESCU -Cunosc oraşul acesta al nostru, Bucureştii, capitală de ţară, aşa cum îmi cunosc viaţa, pentru că aici am trăit cea mai mare parte a ei. ÎI cunosc, îmi este scump şi îl respect. Ii împart bucuriile, victoriile, sbuciumărîle, necazurile aşa cum se cuvine să o fac, adică asemenea fiecărui locuitor căruia nu îi este deloc indiferent unde îşi numără anii vie­ţii lui şi unde lasă sau nu lasă urmă a curgerii acestor ani. Umblu sau mă plimb pe străzile lui cu sentimentul că el face parte integrantă din existenţa­­mea şi eu sunt clipă trecătoare în existenţa de durată a acestei aşezări. Mă uit la el ca la mine însumi, mă văd în el, mă măsor mereu cu viaţa lui şi mă pierd în mişcarea lumii lui pentru a mă re­găsi pe mine. Oraşul acesta al nostru are frumuseţile lui, are farme­cul lui. Oraş de stepă, vara cu cer înalt, albastru-alburiu, cu nopţi de un albastru închis punctat cu stele îndepărtate, cu ierni schimbătoare, cu luerări de vînturi ce vin de de­parte, aleargă pe cîmpie, trec prin Bucureşti şi se duc spre toate vămile văzduhului. Oraş lipsit de ape mari, aşezat sub ploaia de aur şi de zăduf a soarelui de iulie­ sub greutatea aspră a gerului lui ianuarie, nefiind sub adăpost de codri şi de munţi. Oraş construit sub bătaia năvălitori­lor ce pînă acum mai bine de un veac îl călcau şi îl pîr­­joleau mai în fiecare an. Oraş ridicat multă vreme din tru­da mărginaşilor săraci şi a bunului plac al celor avuţi, ceea ce a lăsat urme grele în structura lui. Mă uit la el cum sub mina noilor constructori se strădu­ieşte să se ordoneze, să se cureţe, să se înfrumuseţeze. Se pregăteşte să iasă, odată, pentru totdeauna, dintr-un tre­cut la oraş lui şi să întîmpine acel viitor care vine cu mari şi variate pretenţii pentru individ şi pentru colectivitate. Am văzut nu de multă vreme o expoziţie cu planuri de siste­matizare a Bucureştiului. Aş fi avut ceva de spus, dar nu o voi face acum şi aici. Trebuie să mă gîndesc mai mult. De­sigur, dorinţele "sunt mari, dar trebuie să ţinem seama de ceea ce stă în puterile noastre. în orice caz, îmi e teamă că, în cadrul mereu mişcător, spre lărgire al capacităţilor noastre, nu gîndim destul de curajos, nu vedem oraşul în (Continuare în pag. a IV-a)

Next