Scînteia Tineretului, ianuarie 1971 (Anul 27, nr. 6725-6748)
1971-01-14 / nr. 6734
ORELE PRESESIUNII In aceste zile laboratoarele, bibliotecile și camerele de lectură cunosc o activitate febrilă Foto I E. COJOCARU CENTRU universitar, tu 4/1 FARAUN PARADOX LA SUCEAVA VIAŢĂ UNIVERSITARĂ ! 600 de studenţi intr-un oraş de zeci de mii de locuitori! Sigur că oraşul e îndreptăţit să aibă ochii aţintiţi asupra lor, aşa cum bine remarca însuşi rectorul Institutului pedagogic de 3 ani din Suceava, tovarăşul profesor Iori Siminiceanu. Dar, „a nu anula nimic din drepturile acordate de regulament“ acestora, nu este chiar exact ceea ce vechea cetate a Moldovei — azi oraş cu ritmuri urbanistice din cele mai moderne — aşteaptă de la studenţii ei, ca astfel, avind o mîndrie în plus, să se simtă totodată în viaţa ei şi-un subţire, măcar, aer universitar! Studenţii suceveni stau însă retraşi pe „imula dintre arini“ (expresie autohtonă!) şi probabil că visează ca intr-un vechi cîntec al „,normaliştilor“ de la „Vasile Lupu“ din Iaşi: „Mai am un singur dor / Să ies învăţător / Şi mama să mă-nsoare / Cu-o dată-nvăţătoare!". Dincolo de faptul că studenţii Institutului de la Suceava vor „ieşi“ profesori, dincolo de faptul deci că pregătirea lor va fi superioară, nu este nici un secret că toţi aceşti profesori au menirea de-a ajunge-n sate mai ales, şi că au dedus acolo experienţa urbană din anii studenţiei într-un mod cu totul favorabil saltului pe care satul e pe cale de a-l săvîrşi tocmai în procesul urbanizării sale. Aşadar, noii profesori nu merg doar „tobă de carte“ ci vor fi exemplu pentru oamenii de-acolo, de la a-şi lega cravata şi pînă la susţinerea „ca la oraş“ a unei conferinţe, a unui simpozion etc. Iar aceste lucruri se învaţă, credem noi, direct de la sursă, adică printr-o participare masivă a studenţimii sucevene la viaţa culturală a oraşului, în primul rînd ! La Suceava însă, tineretul studenţesc se simte în continuare la condiţia liceului, cu excepţia că de data asta „elevul nu se mai sfieşte să dea foc profesorului chiar de la ţigara lui!“ „Suntem un Institut unde nu se întîmplă nimic“ mărturiseşte Anton Traian (anul III, istorie). Discuţia pe care o purtam cu acesta şi cu alţi câţiva colegi ai lui se referea, aşa cum am prefigurat, la aportul studenţimii din Suceava la viaţa culturală a noului oraş. „Fac parte din formaţia de dansuri a Institutului. Sunt pasionat de asta. Dar, adaugă Şuleac Constantin (anul II, istorie), după succesele obţinute la Cluj şi Bucureşti în cadrul competiţiilor studenţeşti, aici, la Suceava, nu am prezentat decât un spectacol în faţa colegilor. Ducem lipsa unui taraf propriu...“ „Avem un club, completează Bachiş Ştefan, colegul lui Şuleac. Este ticsit de materiale. Nici măcar pentru cele două mese de tenis nu se descongestionează spaţiul clubului spre a fi folosite“. Am vrut să aflăm ce înseamnă Casa de cultură a Sucevei, cu afişul ei, pentru setea de culturalizare a studenţilor de pe „insula dintre arini“. „E nevoie uneori de spectatori la cite un simpozion. Abia atunci tovarăşii de la Casa de cultură îşi amintesc şi de noi. Suntem totuşi o masă compactă...“ (Anton Traian). „Biletele pentru spectacole nu satisfac cerinţele studenţilor. In plus, nu dispunem nici de reducerile prevăzute legal“. (Bachiş Ştefan). „Legătura dintre , noi şi Casa de cultură ne-o asi- ' sură — arată Popescu Adrian (anul II, filologie) — metodista , noastră de la club. Invitaţiile care se primesc însă pentru diferitele manifestări coincid, de obi- cei, cu orele noastre de masă. Dacă ne manifestăm la Casa de cultură ? Nu! Intr-un an întreg n-am reuşit să prezentăm acolo decit un spectacol combinat de folclor şi muzică uşoară — ceea ce oricum e prea puţin. Oamenii din oraş nu ne cunosc şi noi am dori dimpotrivă să ne mani- festăm cit mai brig în faţa lor“. O dorinţă firească. Am căutat să aflăm cine îi împiedică pe studenţii suceveni să devină o prezenţă distinctă, înviorătoare. I ION MURGEANU (Continuare în pag. a II-a) PRIMA ŞARJĂ î Oamenii siderurgiei — şi nu numai ei — ştiu prea bine ce adinei şi superbe semnificaţii cuprind aceste cuvinte. Şi nu doar cînd e vorba de siderurgie. De pildă, le putem rosti, în mod pe deplin justificat, atunci cind semnalăm primul act de înţelepciune, prima atitudine matură din partea cuiva care abia face „primii paşi în viaţă“. Iar cînd este vorba, întîmplător, Chiar de un tinăr oţelar, apropierea este cu atît mai fericită... De altfel, în cazul la care vrem să ne referim, apropierea a făcut-o chiar cel care ne-a atras atenţia asupra lui : un bătrîn maistru hunedorean. „Iată, ne-a spus el, băiatul acesta, George Nistor, este, la vîrsta lui puţină, un oţelar merituos, dar prima şarjă a conştiinţei abea acum socotesc eu că a dat-o. Nu vreau să intru în amănunte, ca să nu credeţi că-mi laud oamenii. Căutaţi-l şi vorbiţi cu el. De altfel e un băiat atit de modest incit nici nu dă prea mare importanţă gestului său“. Ne-am grăbit să-l căutăm pe George Nistor şi, într-adevăr, oţelarul acesta cu alură de băieţandru n-avea nimic „extraordinar“ de spus despre sine ; s-a mirat in modul cel mai sincer că-l căutăm pentru un reportaj. „încă n-am ajuns o celebritate în meserie, ne-a spus el, mai am pînă acolo. Deocamdată, bine că am putut să fac în aşa fel incit viaţa mea profesională să-şi urmeze drumul normal...“. Drumul normal al vieţii profesionale ! De fapt, despre asta e vorba in cazul de faţă ? ...George Nistor s-a născut pe meleagurile Moldovei, încă de mic, în împrejurări pe care nici el nu şi le mai aminteşte, a-ndrăgit meseria de oţelar. „Ce te faci tu cînd o să fii mare ?“ îl întrebau. „Oţelar. Ea ALEX. BALGRADEAN PETRE DRAGU (Continuare în pag. a V-a) Prima şarjă a conştiinţei mature I Preşedintele Consiliului de Miniştri, Ion Gheorghe Maurer, a primit pe ministrul afacerilor externe al Italiei, Aldo Moro Preşedintele Consiliului de Miniştri alRepublicii Socialiste România, Ion Gheorghe Maurer, a primit, miercuri la amiază, la Palatul Consiliului de Miniştri, pe Aldo Moro, mi- I nistrul afacerilor externe al Italiei. La primire au participat Corneliu Mănescu, ministrul afacerilor externe, Vasile Gliga, adjunct al ministrului afacerilor externe, Iacob Ionaşcu, ambasadorul României în Italia. Au fost de fațâ Niocolo Mos-eato, ambasadorul Italiei la Bucureşti, Roberto Pucci, ambasador, director general al afacerilor politice. Preşedintele Consiliului de Miniştri s-a întreţinut cordial cu şeful diplomaţiei italiene, exprimindu-se de ambele părţi satisfacţia faţă de evoluţia favorabilă a relaţiilor românoitaliene. In timpul convorbirii au fost abordate probleme referitoare la dezvoltarea, în continuare, a colaborării multilaterale între cele două ţări, precum şi unele aspecte ale situaţiei internaţionale actuale. — După ce în recentul interviu acordat ziarului aţi făcut referiri la preocupările construcţiei de maşini, „ramură cheie“ a industriei noastre, cum o numea tovarăşul Nicolae Ceauşescu in Expunerea din 25 noiembrie 1970 — în domeniul dotării cu calculatoare electronice pentru realizar*» sistemului informatic unic de conducere al economiei, revenim, tovarăşe ministru, propunîndu-vă o nouă temă. De această dată vă rugăm să detaliaţi cititorilor noştri direcţiile de activitate în noul cincinal într-un alt sector, pe bună dreptate considerat prioritar : fabricaţia de maşini-unelte. — Aş vrea să subliniez fap■tul că necesitatea dezvoltării în continuare, cu precădere a industriei constructoare de maşini-unelte decurge din însăşi necesitatea dezvoltării în ritmuri susţinute a economiei noastre naţionale şi respectiv a industriei constructoare de maşini, ramură hotărâtoare a promovării progresului tehnico-economic. Acest lucru poate fi ilustrat prin creşterea deosebit de rapidă atît a producţiei de maşini-unelte, cit şi a tipodimensiunilor aflate în fabricaţie. Astfel, avem în vedere dezvoltarea fabricaţiei de maşiniunelte pentru aşchierea metalelor de circa 3,4 ori în 1975 comparativ cu anul 1970, diversificarea accentuată a producţiei orientată îndeosebi către realizarea de maşini speciale, maşini de rectificat şi superfinisat, strunguri automate, variante specializate de maşini-unelte grele, maşini de prelucrat dantura. Un accent deosebit se va pune pe introducerea şi extinderea maşinilor cu comandă program şi pe diversificarea fabricaţiei de maşini-unelte prin deformare plastică. Este vorba, după cum se vede, de o creştere însemnată a producţiei noastre de maşini-unelte, pentru asigurarea căreia în perioada 1971—1975 vor fi luate măsuri foarte energice în NEAGU UDROIU (Continuare în pag. a V-a) ÎN DEZBATERE: | Proiectul de statut ^ al U.T.C. J Piața de legume va fi bine aprovizionată Incontestabil, în judeţul Dolj grădinăritul are o bună tradiţie, iar legumicultura sub sticlă şi sub plastic, practicată de cîţiva ani, şi-a conturat deja un profil distinct în cadrul noţiunii largi de intensificare a agriculturii. Anul trecut, prin constituirea în 11 localităţi a unor solarii intercooperatiste, totalizînd o suprafaţă de 110 hectare, s-a materializat o nouă metodă, modernă de producere a legumelor timpurii necesare consumului intern şi exportului. Din aceste solarii şi de pe suprafaţa de legume cultivată de sectorul cooperatist în ogor propriu (pe 9 400 ha) ori în cultură succesivă (pe mai bine de 4 900 ha) se preconiza •obţinerea unei producţii legumicole care să acopere necesarul pentru populaţia judeţului şi pentru industrializare, o bună parte din producţie fiind destinată exportului. Iată însă că nivelul producţiei de legume realizat nu a atins în 1970 decit circa. 40 la sută din cantităţile planificate. Nerealizările au fost puse pe seama calamitării unor suprafeţe considerabile care au fost inundate, ca şi pe seama unor deficienţe de proiectare şi vicii de execuţie a salariilor. Lăsînd la o parte motivele, zise obiective, care au grevat asupra pierderilor înregistrate în cultura în ogor propriu, experienţa anului trecut a demonstrat, fără putinţă de tăgadă, faptul că rezultatele nesatisfăcătoare înregistrate în unele unităţi la culturile de legume nu au avut drept cauză numai neajunsurile care ţin de domeniul proiectării sau construcţiei sa RITMUL LUCRĂRILOR DIN ACESTE ZILE ESTE PRIMA ACOPERIRE IN FAPTE A ACESTUI ANGAJAMENTariilor, ci îndeosebi de exploatarea acestora. Darea în exploatare cu întîrziere a salariilor, neefectuarea unor lucrări importante sau executarea lor la un nivel calitativ inferior au determinat producţii foarte scăzute, cărora, pe deasupra, le lipsea şi un atribut esenţial culturilor de legume, timpurietatea. Revelator e faptul că in condiţiile mai puţin favorabile ale anului trecut, asociaţiile intercooperatiste pentru producerea legumelor : Ghidici, Băileşti, Foişor, Dobroteşti şi unele cooperative care dispun de solarii de tip local : Drănic, Goicea, Mare, Valea Stanciului şi Bârca au obţinut rezultate dintre cele mai bune. ELISEI TARTA „ (Continuare in pag. a V-a) Proletari din toate țările, uniți-vă * Creşterea puternică a producţiei Modernizare, automatizare Competitivitate Invitatul nostru IOAN AVRAM, ministrul industriei construcţiilor de maşini Activitate susţinută la Porţile de Fier Pe şantierul „Porţile de Fier“ se desfăşoară din primele zile ale anului o activitate susţinută pentru intensificarea ritmului de asamblare a ultimelor trei hidroagregate, care, potrivit planului de stat, urmează să fie date In folosinţă în acest an. In centrala electrică, de exemplu, a fost încheiat montajul turbinei, statorului şi generatorului electric de la hidroagregatul nr. 4 l, primul dotat cu utilaje fabricate de industria romanească. In prezent, după montarea rotorului in stator se lucrează la linia de arbori. la Instalaţii auxiliare şi anexe, BWMim cf la diferite* njvjjvhini electrice. Simultan, la agregatul următor, mentorii au terminat asamblarea aparatului director şi a rotorului turbinei, pe care le-au pregătit pentru lansare In puţul hidroagregatului şi au început primele lucrări la subansamblele generatorului electric. Au început, de asemenea, operaţiile de asamblare şi la agregatul nr. 8 — ultimul ce va fi montat în centrala electrică de pe malul românesc al Dunării. Intr-un ritm intens se desfăşoară lucrările de montaj şi la barajul deversor al hidrocentralei.Agerprest ORAŞUL de GEORGE MACOVESCU -Cunosc oraşul acesta al nostru, Bucureştii, capitală de ţară, aşa cum îmi cunosc viaţa, pentru că aici am trăit cea mai mare parte a ei. ÎI cunosc, îmi este scump şi îl respect. Ii împart bucuriile, victoriile, sbuciumărîle, necazurile aşa cum se cuvine să o fac, adică asemenea fiecărui locuitor căruia nu îi este deloc indiferent unde îşi numără anii vieţii lui şi unde lasă sau nu lasă urmă a curgerii acestor ani. Umblu sau mă plimb pe străzile lui cu sentimentul că el face parte integrantă din existenţamea şi eu sunt clipă trecătoare în existenţa de durată a acestei aşezări. Mă uit la el ca la mine însumi, mă văd în el, mă măsor mereu cu viaţa lui şi mă pierd în mişcarea lumii lui pentru a mă regăsi pe mine. Oraşul acesta al nostru are frumuseţile lui, are farmecul lui. Oraş de stepă, vara cu cer înalt, albastru-alburiu, cu nopţi de un albastru închis punctat cu stele îndepărtate, cu ierni schimbătoare, cu luerări de vînturi ce vin de departe, aleargă pe cîmpie, trec prin Bucureşti şi se duc spre toate vămile văzduhului. Oraş lipsit de ape mari, aşezat sub ploaia de aur şi de zăduf a soarelui de iulie sub greutatea aspră a gerului lui ianuarie, nefiind sub adăpost de codri şi de munţi. Oraş construit sub bătaia năvălitorilor ce pînă acum mai bine de un veac îl călcau şi îl pîrjoleau mai în fiecare an. Oraş ridicat multă vreme din truda mărginaşilor săraci şi a bunului plac al celor avuţi, ceea ce a lăsat urme grele în structura lui. Mă uit la el cum sub mina noilor constructori se străduieşte să se ordoneze, să se cureţe, să se înfrumuseţeze. Se pregăteşte să iasă, odată, pentru totdeauna, dintr-un trecut la oraş lui şi să întîmpine acel viitor care vine cu mari şi variate pretenţii pentru individ şi pentru colectivitate. Am văzut nu de multă vreme o expoziţie cu planuri de sistematizare a Bucureştiului. Aş fi avut ceva de spus, dar nu o voi face acum şi aici. Trebuie să mă gîndesc mai mult. Desigur, dorinţele "sunt mari, dar trebuie să ţinem seama de ceea ce stă în puterile noastre. în orice caz, îmi e teamă că, în cadrul mereu mişcător, spre lărgire al capacităţilor noastre, nu gîndim destul de curajos, nu vedem oraşul în (Continuare în pag. a IV-a)