Scînteia, mai 1970 (Anul 39, nr. 8413-8441)
1970-05-26 / nr. 8436
PROLETARI DIN TOATE ŢĂRILE. UNIŢI-VA! ORGAN AL COMITETULUI CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN Anul XXXIX Nr. 8436 Marţi 26 mai 1970 6 PAGINI — 30 BANI Hotărirea unanimă a celor angajaţi in dramatica luptă cu furia apelor VOM FACE TOT CE ESTE OMENEŞTE POSIBIL PENTRU A NU CEDA NIMIC! Titlul de mai sus oglindeşte o realitate fundamentală a zilei de faţă şi a celor următoare : hotărirea unanimă a celor angajaţi in lupta cu stihiile, de a face totul, pînă la ultimul strop de energie, pentru a apăra localităţile, pămînturile, bunurile ameninţate. Cuvîntul il au FAPTELE. „Rezistaţi pină la ziuă şi digul e salvat! f a a m a mm biciul plou, au rezistat eroic sub / in beznă. Duminică după prinz ajunsesem la Judeţeană de partid, după ce făcusem, pe căi ocolite, un drum de peste 300 de km, prin satele lovite de inundaţie de pe valea Siretului şi apoi, saversind podişul Guvurlulujid pînă la Oancea, pe Prut, şi de.*Alcolo la Galaţi. Ploua cu găleata. O ploaie rece, piezişă, gonită de rafale de vînt care şfichiuiau obrajii. Se stirnise furtuna. Am mai apucat doar să-l văd pe primul-secretar al comitetului judeţean de partid, cînd a intrat în sala de şedinţe, unde se strînsese o mină de activişti din sectoarele mai puţin periclitate ale oraşului . „Fraţilor, toată lumea pe dig, la Prut ! Il rupe furtuna. Vă înşiraţi de la Ghimia în sus, pînă la km 1, din sută in sută de metri. Sînt sute de oameni acolo care trebuie Îndrumaţi. Acţionaţi după caz“. Am pornit-o spre dig. Traversînd oraşul, auzeam sirenele întreprinderilor chemînd muncitorii (după cum am aflat mai tirziu, cinematografele şi-au suspendat şi ele programul) : mobilizare generală. Speram să ajung printre primii la Ghimia, la gura de vărsare a Prutului în Dunăre. Pe Calea Prutului, insă, abia am reuşit să mă strecor prin coloana nesfîrşită de autocamioane care cărau, spre digul de la Prut, muncitori, ostaşi, materiale de tot felul. Cînd am ajuns pe Prut se însera. Niciodată nu mi-aş fi putut închipui că omul, că oamenii, cei peste 4 000 de ostaşi şi muncitori din întreprinderile oraşului — care au trăit pe digul de pe malul Prutului acea noapte de infern de duminică spre luni —au in ei puterea de a rezista la încercările supraomenești ce le-au fost impuse de furiile naturii. De sus, turna cu găleata. Vîntul, gonind besmetic cu peste 70 de km pe oră, în rafale, te îndoia. Jos, la picioarele digului, apele negre ale Prutului se rostogoleau în valuri uriaşe, care se spărgeau urlînd de pieptul digului, înainte de a se năpusti în Dunăre. Iar fiecare val — şi au fost în acea noapte mii, milioane de valuri — rodea ca un cancer în pieptul digului. Oamenii pentru asta şi veniseră să astupe aceste caverne care ameninţau să rupă digul. începea o bătălie dramatică, decisivă. Pe dig, un noroi clisos, o mocirlă infernală, în care mii de oameni înotau pînă la genunchi, sub povara sacilor cu nisip, a parilor, a scîndurilor. Un pas... o rafală de ploaie și vînt, o creastă de val aruncînd peste tine o tonă de apă... încă un pas, o nouă rafală. Omul se oprea, se clătina, scrişnea din dinţi, scuipa apa şi noroiul, care-i intrau şi in gură, şi făcea încă unul... „Pari, aduceţi pari !“. „Nu avem topoare !“ „Vedeţi că sînt !“. Cîţiva ce apucă să ascută parii. Unul cu cizme de cauciuc pînă la briu se lasă în apă, în spărtura digului. Ţine de par. Valurile lovesc în el, îl acoperă, îl izbesc de mal. Dar omul rezistă. Doi pun mina pe baroase şi bat. Un par înfipt, încă unul şi încă unul... Apoi, intre pari şi malul rupt de ape, se aşează scînduri. Apoi se aşează rogojini, iar în spărtură se dă drumul la saci umpluţi cu nisip — 10, 20, 100, 200 — cit este nevoie. Mai sus, altă cangrenă. Aceeaşi muncă indirjită, surdă, bărbătească. Şi aşa, par fcu p&si'pe o poi'ţiiirfe de un kilometru. Intre timp se lasă întunericul. O noapte de beznă, cu vălătuci de nori grei şi negri care ţi se rostogolesc deasupra capului, aproape, încercind parcă să te strivească. Se aduc felireportaj de la Galaţi de Stelian SAVIN nare de vînt. Nu rezistă. Se cer, prin radio, lanterne. Vreo oră, pînă vin lanternele, oamenii acţionează pe dibuite, în acea beznă de nepătruns. Este ora 21. Porţiunea ameninţată de apă este salvată. Ne retragem intr-o chiliuţă la staţia de pompare, să ne venim în fire. Scoatem hainele de pe noi, le stoarcem, descălţăm cizmele de cauciuc, le deşertăm de apă. Deodată, apare pe uşă un om ; din pricina noroiului nu i se mai văd decit ochii şi dinţii — şi e sleit de puteri. „Fraţilor, ce-i la voi e floare la ureche. E jale mai sus, la km 1+600. Apa a ros digul pînă aproape de coronament“. In puţine clipe, planul de bătaie e gata : o coloană de citeva sute de oameni, încărcaţi cu saci cu nisip, cu pari, cu rogojini trebuie să înainteze prin mocirla de pe dig, împotriva furtunii, infruntînd ploaia rece, pînă acolo. „Cine cunoaşte locul ? Cine ia conducerea coloanei ?“ Ieşim în infernul de afară cu căpitanul după noi. Se formează o coloană de 400 de ostaşi. Se iau materiale : un om — 4 pori ; altul — 5 rogojini , doi oameni — un sac cu nisip, ca să se schimbe pe drum, sub povară. Pornim în fruntea coloanei. Din loc în loc luminăm cu lanterna digul, acolo unde valurile izbesc turbate. O cavernă în dig. Oprim cinci oameni ca s-o astupe, li se arată ce să facă. Apoi mai departe ! Altă cavernă în dig, alţi oameni o astupă. Pe la miezul nopţii, după vreo două ore de marş (dacă marş se poate chema felul cum ne-am tîrît prin noroi), ajungem la km 1 + 600. Oamenii sínt sleiţi. Nu mai sínt materiale. Ne tîrîm mai departe, pînă la km 2. Sínt şi alte fisuri în dig. Mai ales între km 1+900 şi km 2, unde valurile izbesc direct, perpendicular în dig. Ne întoarcem, minaţi din spate de rafalele de ploaie şi vînt Cădem şi iar ne ridicăm. In zare, printre perdelele de ploaie biciuite de rafalele furtunii, sclipesc palid luminile Galaţiului, în apărarea căruia 4 000 de oameni — storcind din ei şi ultima picătură de vlagă — rezistă aici, pe Prut, In această noapte de urgie... Le dăm de ştire celor de la comandament despre cele văzute pe dig, la km 2. Pleacă o şalupă pe Prut, tîrînd un şlep cu oameni şi materiale, ca să Intervină. Ne scuturăm de noroi, ne stoarcem iarăşi hainele, golim de apă cizmele şi aşteptăm. O oră, două, trei... Pe la trei şi jumătate noaptea se reîntoarce şalupa. Trei ore l-au (Continuare tn pag. a Il-a) IN INSULA MARE A BRĂILEI ZECE MII DE OAMENI LUPTĂ IN CONTINUARE CU ÎNDIRJIRE PENTRU FIECARE CENTIMETRU La Brăila, ploaia a încetat, după ce în ultimele 24 de ore vărsase circa 25 litri pe metru pătrat. In ciuda precipitaţiilor abundente, cotele apelor Dunării marcau ieri o scădere de 6 cm. Digul de apărare a oraşului a fost puţin solicitat. In schimb, pericolul inundării Insulei Mari continuă să crească. Un vînt extrem de puternic loveşte de peste 36 de ore digurile. Pe toţi cei 156 de kilometri de dig alerta este permanentă. Se lucrează febril la consolidarea taluzelor, în punctele greu încercate din zonele Strîmba, Mărăşel, pe braţul Vîlciu sau în punctele Filipoiu, Bălaia, Băndoiu. Aici este o concentrare de forţe „ot mai corpenitâ. 10 000 de oameni, militări ai forţelor noastre armate, gărzi patriotice opun apei dezlănţuite o rezistenţă indirjită. Sunt mobilizate aici impresionante capacităţi tehnice — unele din ele sosite şi din alte judeţe — cantităţi imense de materiale (numai în ultimele două zile au fost încorporaţi in dig peste 15 000 de saci cu pămînt). Către zonele mai greu încercate s-au trimis specialişti. Scafandrii verifică în admestarea digului. Tot către aceste zone se îndreaptă acum 3 şlepuri de cite 1 000 tone, pentru a proteja digul în porţiunile solicitate. La ora la care transmit (16,30), vremea s-a mai înseninat ; vîntul însă continuă să sufle cu intensitate. Pe digul Insulei Mari a Brăilei oamenii, într-o încleştare eroică, se onun cu bărbăţie furiei apei, hotăriţi să nu cedeze nimic din bogăţia celor 72 060 de hectare. Emil VASILESCU // Cu mijloace mecanizate, dar şi cu loperi şi tîrnăcoape, oamenii fac totul pentru a reface drumurile, căile ferate, pentru a şterge prefuratdent urmele lăsate de ape Foto : Gh. Vinţila ÎN SFÎRŞIT, SOARE! 9 ' ALBA : nu plouă. ARAD : nu plouă, e soare. BISTRIŢA : soare şi vreme frumoasă. BOTOŞANI : senin, dar cam rece. BRAŞOV : n-a plouat, iese soarele dintre nori. CONSTANŢA : nu mai plouă, dar este înnorat şi vint. FOCŞANI : vînt puternic, nu mai plouă. HARGHITA : frumos, soare. HUNEDOARA : frumos, soare. IAŞI : soare. LIPOVA : frumos, soare, apele se retrag. PIATRA NEAMŢ : vreme bună, nu plouă. SIBIU : soare. SIGHIŞOARA : soare. SUCEAVA : senin, frumos. TIMIŞOARA : soare şi vint care zvintă pămintul. TG. MUREŞ : nu plouă, e frumos. Rindurile de mai sus nu ţin loc de buletin meteorologic. Dar pentru noi toţi, care am trăit coşmarul unor zile şi nopţi de potop, ele reprezintă infinit mai mult decit obişnuitul „buletin“. Reprezintă primele „raze de soare“. Aşadar, in multe locuri bolta ţării se înseninează : peticele albastre de cer, temperatura in creştere aduc mai mult decit oricind culoarea şi căldura speranţei. Soare, iese soarele ! Niciodată parcă n-au răsunat mai omeneşte aceste simple, uzuale cuvinte. Soarele nu pătrunde doar în inimi, di in braţe, în mîinile neobosite ale mulţimilor de oameni, mîini încleştate cu bărbăţie pe uneltele reconstrucţiei şi ale plinii. IN PAGINA A IV-A SINISTRAŢII PRIMESC OFRANDELE SOLIDARITĂŢII PREZENTAREA SCRISORILOR DE ACREDITARE PREŞEDINTELUI CONSILIULUI DE STAT Ambasadorul Australiei La 25 mai 1970, preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu, a primit pe Roy Robert Fernandez, care şi-a prezentat scrisorile de acreditare în calitate de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Australiei în Republica Socialistă România. (Cuvîntările rostite In pag. a V-a). Ambasadorul Elveţiei La 25 mai 1970, preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu, a primit pe Alfred William Rappard, care şi-a prezentat scrisorile de acreditare în calitate de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Elveţiei în Republica Socialistă România. (Cuvîntările rostite in pag. a V-a). INTERVIUL ACORDAT DE TOVARĂŞUL NICOLAE CEAUŞESCU secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România ziarului ,,L' Humanité" Pupa cum s-a anunţat, la 8 mai a. c., tovarăşul Nicolae Ceauşescu a primit pe ziarista franceză Marie Rose Pineau, secretar general de redacţie la ziarul „l’Humanité", căreia i-a acordat un interviu. Interviul a fost publicat în ziarul „L'Humanite" din 25 mai p c. ÎNTREBARE : România este o ţară in care ritmul de creştere a producţiei a fost deosebit de important in ultimii ani. Puţini contestă aceasta, chiar în ţările capitaliste. Ceea ce se uită să se menţioneze este starea in care regimul capitalist lăsase o ţară care, deşi înzestrată cu importante bogăţii naturale, se caracteriza in ajunul celui de-al doilea război mondial printr-un fel de statut semicolonial. RĂSPUNS : România era atunci o ţară care avea o economie slab dezvoltată. Industria se afla într-o fază incipientă şi chiar agricultura — din care cea mai mare parte era în mîinile marilor proprietarifunciari — se găsea într-o stare de înapoiere. Monopolurile străine deţineau o parte importantă din bogăţiile ţării, în industriile petrolieră, carboniferă, chimică, metalurgică, precum şi în industria alimentară, îndeosebi în rafinăriile de zahăr. Toate acestea contribuiau la accentuarea exploatării clasei muncitoare, a poporului român care, se poate afirma, avea în acel moment unul din nivelurile de trai cele mai scăzute din Europa. Această situaţie s-a agravat şi mai mult în cursul celui de-al doilea război mondial, ca urmare a jafului exercitat în economia ţării noastre de Germania hitleristă şi distrugerilor cauzate de război. La sfîrşitul conflictului, producţia scăzuse cu 50 la sută faţă de nivelul existent înainte de dezlănţuirea lui. Plecînd de la această situaţie, clasa muncitoare, puterea populară au trecut, după eliberare, la reorganizarea economiei şi la transformarea socialistă a ţării. ÎNTREBARE : Ce a întreprins partidul dumneavoastră pentru ca bogăţiile naturale să fie exploatate în mod judicios ? RĂSPUNS : In anii care au trecut de la cucerirea puterii de către clasa muncitoare, Partidul Comunist Român, în colaborare cu celelalte forţe democratice şi progresiste din ţară, a pus pe primul plan problema industrializării României pe baze socialiste, precum şi cea a transformării socialiste a agriculturii. Acum, producţia industrială globală este de peste 16 ori mai mare decit cea dinaintede război. România este astăzi în măsură să satisfacă din producţia sa proprie aproape 70 la sută din necesarul de maşini şi utilaje al întregii economii naţionale ; ea dezvoltă o întreagă serie de ramuri moderne, ca electronica, folosirea energiei nucleare în scopuri paşnice, chimia — îndeosebi producţia de fibre sintetice şi cea de materiale plastice ; ea exportă în numeroase ţări o serie de maşini şi utilaje. La ora actuală, preocuparea esenţială a partidului nostru în domeniul economiei este asigurarea unui ritm înalt de dezvoltare a industriei. In ultimii 20 de ani, ritmul mediu anual de creştere a fost de circa 14 la sută ; pentru cincinalul următor prevedem o creştere medie anuală de peste 10 la sută, accentul fiind pus îndeosebi pe introducerea tehnicii moderne în toate ramurile economiei. ÎNTREBARE: Şi agricultura ? Ultima plenară a Comitetului Central şi-a consacrat lucrările acestei probleme. RĂSPUNS : Doresc să subliniez în primul rînd că, în urma încheierii colectivizării, în 1962, agricultura română a reuşit nu numai să satisfacă necesităţile consumului intern, dar şi să permită o serie de exporturi de produse agroalimentare. Desigur, în ciuda progreselor evidente obţinute, noi considerăm că avem încă mult de făcut pentru ca să se poată afirma că posedăm o agricultură modernă, avansată. Avem în vedere o serie de măsuri foarte importante, urmărind extinderea irigaţiilor, mecanizării şi folosirii descoperirilor ştiinţei, măsuri care vor asigura un progres mai rapid al producţiei agricole. în acest scop, noi prevedem un volum important de investiţii; numai din fondurile de stat se vor aloca pentru susţinerea acestui program de ridicare a agriculturii 80 miliarde lei. ÎNTREBARE : Nu este inutil să precizăm pentru cititorii francezi că România, care a fost prezentată mult timp ca o ţară agricolă, întîmpină, chiar în agricultura sa, unele dificultăţi de ordin geografic. RĂSPUNS: Este un element de care noi ţinem seama în programul nostru. Deşi România are o suprafaţă relativ redusă, există zone în care, în unele perioade, se înregistrează un exces de umiditate şi altele, destul de întinse, în care există, cîteva luni pe an, o secetă puternică. De aceea acordăm o atenţie specială lucrărilor de asanare, de ameliorare a fertilităţii solului, de irigaţii. Ne propunem ca, pînă în anul 1975, suprafaţa terenurilor irigate să depăşească 2 milioane hectare, faţă de 230 000 ha in 1965. Ceea ce reprezintă în ultimă analiză esenţialul este omul, munca sa, pentru că toate condiţiile geografice, de climat, pot să fie îmbunătăţite şi socialismul creează premise de dezvoltare a agriculturii în cele mai bune condiţii. In acest domeniu, ca şi în altele, partidul nostru a acordat şi continuă să acorde o atenţie deosebită folosirii cuceririlor ştiinţei. Plecăm de la faptul că construirea noii societăţi nu ar putea fi realizată decit pe baza ultimelor cuceriri ale ştiinţei, realizărilor celor mai preţioase ale gîndirii umane; de aceea noi veghem la organizarea activităţii de cercetare ştiinţifică, la introducerea cuceririlor ştiinţei în producţie, în întreaga viaţă socială. Astfel am repurtat succesele de care vorbeam. ÎNTREBARE: Deci, înceastă ţară, în care situaţia iniţială era de asemenea natură incit risca să meargă pe calea ţărilor slab dezvoltate, socialismul a permis transformarea radicală a orientării. RĂSPUNS : Explicaţiile date dovedesc aceasta. Doresc însă să menţionez de asemenea că, paralel cu eforturile depuse de poporul nostru pentru dezvoltarea economiei — aceste eforturi fiind ilustrate şi de faptul că noi alocăm anual pentru acumulări peste 30 la sută din venitul naţional — un rol important îl au relaţiile de colaborare şi cooperare cu ţările socialiste şi cu celelalte ţări din lume. De altfel, în condiţiile revoluţiei tehnico-ştiinţifice nu s-ar putea concepe dezvoltarea unei ţări relativ mici, ca România, fără o largă colaborare şi cooperare cu alte state. Astfel, noi punem un accent deosebit pe dezvoltarea relaţiilor de colaborare şi cooperare între statele socialiste, relaţii care sunt in măsură să asigure progresul rapid al fiecărei ţări. Şi dezvoltarea fiecărei ţări socialiste contribuie la (Continuare In pag. a III-a) PREŞEDINTELE CONSILIULUI DE MINIŞTRI, ION GHEORGHE MAURER, A PRIMIT PE AMBASADORUL UNIUNII SOVIETICE Tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU Secretar general al Partidului Comunist Român BUCUREŞTI Profund impresionată de cumplita şi neaşteptata catastrofă care indoliază poporul român, doresc să vă transmit dumneavoastră, Partidului Comunist Român şi tuturor familiilor afectate condoleanţele mele frăţeşti şi afectuoase. Cu cordialitate, DOLORES IBARRURI Preşedintele Partidului Comunist din Spania ALTE TELEGRAME IN PAGINA A VI-A Preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Socialiste România, Ion Gheorghe Maurer, a primit, luni la amiază, pe ambasadorul Uniunii Sovietice la București, A. V. Basov, la cererea acestuia. La convorbirea care a avut loc cu acest prilej a luat parte Vasile Gliga, adjunct al ministrului afacerilor externe. (Agerpres) Tovarăşul Mae Ceauşescu a primit pe ambasadorul Regatului Maroc la Bucureşti Luni la amiază, preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu, a primit pe ambasadorul Regatului Maroc la Bucureşti, Hassan Raghad, la cererea acestuia. Ambasadorul a transmis președintelui Consiliului de Stat un mesaj din partea regelui Hassan II, al Marocului. La primire, care s-a desfășurat într-o atmosferă cordială, a participat George Macovescu, prim-adjunct al ministrului afacerilor externe.