Scînteia, august 1970 (Anul 39, nr. 8503-8532)

1970-08-07 / nr. 8509

PAGINA 2 FAPTUL DIVERS Micii „explo­ratori“ la drum 10 pionieri de la şcoala gene­rală din comuna Budeşti-Neamţ, membri ai echipajului „Mlădiţe­­le nemţene“, au pornit acum două zile într-o expediţie ştiin­ţifică. Timp de aproape două săptămîni, cei 10 exploratori , participanţi la acţiunea „Cuteză­torii“, iniţiată de Consiliul na­ţional al organizaţiei pionierilor , vor studia etnografia, folclo­rul şi geomorfologia zonei Cim­­pulung Muscel şi a Branului. La întoarcere, ei vor alcătu­i o lu­crare pe tema „Vechi drumuri comerciale — Cîmpulung-Bran". Drum bun şi succes ! Eroare de calcul Nu-i mai stăteau banii bine In propria-i pungă. Agonisise 200 000 lei bani gheaţă. In plus, mai procurase — organele în drept vor afla, desigur, şi pe ce căi anume — o însemnată can­titate de valută străină. Toţi a­­ceşti bani, medicul Gheorghe O­­proiu, de la Spitalul de obstetrică şi ginecologie din Braşov, voia neapărat să-i scoată din ţară. Bi­neînţeles, prin eludarea preve­derilor legale. Tentativa sa s-a soldat însă cu un eşec care, de­­altminteri, în ciuda tuturor pre­gătirilor făcute, era de aşteptat, întreaga sumă i-a fost ridicată în vederea confiscării. O pagubă la care acum se vor adăuga, neapărat, și consecințele pe care le prevede legea pentru aseme­nea cazuri. Indiscreţie necesara Am oprit maşina, intr-una din zilele trecute, in piaţa oraşului Suceava. „Nu aveţi nevoie de nişte benzină 90 ?“ — ne-a între­bat unul din cei doi conducători auto care am înţeles că erau „in pană“ de clienţi pentru „o mică afacere“. Pentru început, erau dispuşi să plaseze numai 20 li­tri. Ulterior insă, convinşi că şi-au găsit debuşeul căutat, au urcat cota la 60 litri. Ne-am dus să le vedem... depozitul, în autocamionul 21-VS-524 şi in basculanta 31-VS-374, stăteau a­­liniate mai multe canistre pline ochi. De unde aveţi benzina ? In­­trucit întrebarea a rămas fără răspuns, ar fi binevenită „o mică indiscreţie“ din partea conduce­rii autobazei din Huşi. De ce să nu cunoască şi ea secretele prin care „fabrică“ asemenea surplu­suri unii din salariaţii săi ? Ceapă de plimbat Ceapa poate degera şi In luna lui Cuptor ! C.L.F. Alexandria şi C.L.F. Cimpina au ţinut să ne ofere o dovadă certă. Trei autocamioane, de cite 8 tone fiecare, au fost încărcate zilele trecute la Alexandria şi expe­diate la Cimpina. Aici, cum au sosit, s-a întrunit o comisie. A studiat intens tot felul de scripte şi apoi s-a apucat să dreseze un proces-verbal: „Marfa nu a fost comandată de către C.L.F. Cim­pina... Se returnează la C.L.F. Alexandria“. Ieri, autocamioane­le au trecut prin București. Du­ceau toată ceapa înapoi la Ale­xandria. Pentru dresarea unui alt proces-verbal, care să con­firme că revine la C.L.F.-ul-mu­­mă mai rău decit degerată ! Ar fi mult mai necesar un alt pro­ces verbal. Pentru consemnarea sancţiunilor — drastice şi exem­plare — cuvenite celor vinovaţi ! Rubrica redactată de : Dumitru TIRCOB Gheorghe POPESCU cu sprijinul corespondenţilor „Scînteii" In fiecare an, comerţul de specialitate are obliga­ţia de a înscrie, printre preocupările sale de primă importanţă, şi pe aceea a a­­provizionării magazinelor de confecţii cu uniforme şcolare. Pentru ziua festivă a începutului de an şcolar s-au prevăzut din vreme, în contractele încheiate cu industria, cantităţile necesa­re de costume, sarafane, bluze etc. Aşa cum s-a ob­servat din experienţa mul­tor ani, în jurul datei de 15 august, părinţii încep să se gîndească la garderoba şcolarilor. Incepînd cu a­­ceastă dată, magazinele care comercializează uniforme şcolare intră în „sezon de vîrf“. Aceasta înseamnă că, încă de pe acum, în depo­zitele comerţului trebuie să se afle o mare parte din cantitatea necesară, pentru ca ea să aibă timp să pă­trundă în toate unităţile re­ţelei comerciale. Dar, cu toate măsurile de prevedere, materializate in contracte ferme înche­iate cu fabricile de confec­ţii, bazele comerciale în­trevăd serioase greutăţi în asigurarea întregii game de uniforme şcolare nece­sare acestui an. Ce gene­rează asemenea temeri ? Pînă la ora actuală s-au înregistrat restanţe seri­oase, livrările se fac în cantităţi sub cele prevăzu­te şi la termene care depă­şesc cu mult pe cele stabi­lite în contract. Fabrica de confecţii din Bîrlad ar fi trebuit să livreze, pînă la sfîrşitul trimestrului II — 71 000 de sarafane din sto­fă albastră pentru elevele din clasele IX—XII. Tri­mestrul s-a încheiat de mult, dar sarafanele n-au sosit în depozitele comerţu­lui. Mai grav este că nici nu se întrevede recuperarea acestei cantităţi, care repre­zintă nu mai puţin de 40 la sută din necesarul pe în­treaga ţară. De ce nu s-au respectat termenele de livrare stabi­lite ? Răspunsul e, de fapt, o poveste mai lungă, ce-și are originea în practica u­­nor întreprinderi de a con­sidera contractele drept li­teratură numai bună de pus la dosar. Furnizorul de sto­fă al fabricii din Bîrlad — Combinatul textil Pitești — la o dată cînd jumătate din cantitatea contractată s-ar fi cuvenit să fie livrată a­­nunţă că mult aşteptata stofă albastră a fost „pasa­tă“ fabricii de postav din Buhuşi, iar de la Buhuşi stofa vine cu ţîrîita. La fel de tulbure se a­­nunţă şi soarta halatelor din clandină albastră, de care elevii au atîta nevoie în orele de lucru manual. Fabrica de confecţii Mar­­ghita, din judeţul Bihor, trebuia să livreze, in tri­mestrul II, 31 000 de ha­late şi n-a livrat nici unul! Ca şi cea din Bîrlad, este pusă în situaţia de a nu folosi utilajele, în absenţa olandinei pe care trebuia să o primească de la în­treprinderea textilă Lugoj. Modesta clandină albastră, ca şi stofa albastră pentru sarafane, a fost trecută în­treprinderii „Dacia“ — Bucureşti, care însă nici nu vrea să audă de aşa ceva. Ca urmare, situaţia halatelor amintite este, în momentul de faţă... albas­tră rău. Cu alte cuvinte, contractul are puţine şanse să fie îndeplinit. Acest joc de ping-pong se află în flagrantă contra­dicţie cu prevederile legii contractelor şi aduce se­rioase prejudicii economi­ce întreprinderilor, precum şi aprovizionării. Nu ne îndoim că cei vi­novaţi vor suporta rigori­le legii. Ceea ce dorim însă este soluţionarea practică a situaţiei. Pentru că nu este de conceput ca aproa­pe jumătate din elevele claselor a IX-XII să nu-şi poată găsi sarafane la a­­cest început de an şcolar. Măsuri energice se cer şi pentru impulsionarea pro­ducţiei şi a livrărilor, menţinerea ritmului stabi­lit şi la alte piese din gar­deroba şcolarilor. Fabrica de confecţii din Călăraşi, care produce pantaloni de uniformă, „Flacăra“ Cluj, care confecţionează costu­me de uniformă pentru bă­ieţi nu au fost prezente la primele termene de livra­re ale acestui trimestru. Trebuie făcut totul pen­tru ca frumoasa zi de la mijlocul lunii septembrie să nu fie umbrită de amin­tirea unor îndelungi pere­grinări prin magazine și de scotocirea infructuoasă a rafturilor în căutarea unui sarafan, a unui banal halat sau a unei perechi de pan­taloni. Cu atît mai mult cu cît, aşa cum ne-au decla­rat directorii fabricilor de confecţii, capacitatea de producţie este rezervată. Rămine ca ţesătorii să-şi facă datoria, şi nu numai atît , să recupereze res­tanţele pe care le-au acu­mulat, complicind astfel peste măsură fabricarea uniformelor şi întîrziind apariţia lor pe piaţă la momentul oportun. Debutul anului şcolar nu poate fi amînat. Rodica ŞERBAN CU 40 DE ZILE ÎNAINTEA DESCHIDERII ANULUI ŞCOLAR a Început „DA­NSUL SARAFANELOR ALBASTRE" CONCURSURI PUBLICE DE PROIECTARE Consiliul popular al județului Hunedoara organizează două concursuri publice de proiectare, cu participare nelimitată, cu te­mele : „Sistematizarea zonei cen­trale a municipiului Petroşani" (termen de predare — 30 noiem­brie 1970) şi „Sistematizarea cen­trului civic al municipiului Hu­nedoara“ (termen de predare — 13 noiembrie 1970). Pentru concursul privind siste­matizarea centrului civic al mu­nicipiului Hunedoara se acordă : un premiu I în valoare de 20 000 lei, un premiu II de 13 000 lei, un premiu III de 9 000 Iei şi 5 menţiuni a 5 090 lei fiecare. De asemenea, pentru concursul privind sistematizarea zonei cen­trale a municipiului Petroşani se acordă un premiu în valoare de 28 000 lei, un premiu II în valoare de 18 000 Iei, un pre­miu III de 12 000 lei şi 5 men­ţiuni a cîte 7 000 lei fiecare. Cei care doresc să participe la unul din aceste concursuri (sau la ambele) pot consulta tema­­program la toate institutele prin­cipale de proiectare din ţară sau pot s-o ridice de la Secretaria­tul concursului : Consiliul popu­lar al judeţului Hunedoara (Deva, Bulevardul „Dr. Petru Groza" nr. 35). De asemenea, poate să fie solicitată, prin scrisoare re­­comandată, pînă la data de 1 septembrie 1970. Concurs de admitere la Institutul agronomic „Nicolae Bălcescu“ din Bucureşti Institutul agronomic „Nico­lae Bălcescu" din Bucureşti organizează un concurs de admitere în sesiunea septem­brie a.c. pentru următoarele locuri disponibile : la Facul­tatea de agronomie (115 locuri) ; Facultatea de îmbu­nătăţiri funciare — ingineri (76) ; Facultatea de îmbună­tăţiri funciare — subingineri (49) Facultatea de horticultu­ra (31); Facultatea de medi­cină veterinară (35) ; Faculta­tea de zootehnie (73). Programele disciplinelor, ca şi celelalte condiţii de admi­tere, sunt specificate, amănun­ţit, în broşura „Admiterea în învăţămîntul superior". înscrierile se fac după da­ta de 1 septembrie a.c. la se­diul institutului. Data concursului va fi anunţa­tă prin presă. Prima dată, Ion Vaida din Săcele şi-a angajat un profesor de franceză. După ce a trecut la conversaţii şi a constatat că se descurcă destul de bine, şi-a cumpă­rat un picup, nişte discuri cu lecţii de engleză şi două dicţionare. „Rupînd-o“ şi-n englezeşte, şi-a sacrificat pauzele de prînz cu spa­niola. La televizor a învă­ţat germana, iar in drum spre serviciu şi de la ser­viciu acasă — finlandeza. Pentru daneză nu i-au tre­buit decît două luni. Cu japoneza s-a descurcat mai greu, pentru că are scrisul puţin înclinat spre stînga. — De ce înveţi tu atitea limbi străine ? — l-au în­trebat ai casei. — Ca să-i fac praf pe să­­celeni. — Cu limbi străine vrei să-i faci tu praf . — Ştiţi cum o să se uite săcelenii după mine ? Cu gura căscată. — O să le ţii nişte con­ferinţe in limbi străine ? — O să-i înnebunesc cînd or să mă vadă cu ma­şină ! — Care maşină ! — Cu maşina pe care am să mi-o cumpăr. — Dar ce legătură are maşina cu limbile străine ? — Habar n-aveţi voi ce legătură are. Mare de tot. După ce a învăţat puţin şi suedeză, şi-a luat un concediu fără plată şi a început să se plimbe cu miinile la spate prin Braşov şi alte localităţi tu­ristice. Cum vedea un străin, cum intra în vorbă cu el. Spre venea pe doi­­ceşte, pe franţuzeşte, mă rog de la caz la caz. Caro vedea un turist cu o ma­şină mai „dibace“, cum in­tra in conversaţie cu el. Dumnezeu, care l-a văzut de-acolo de sus cît s-a zbătut cu limbile străine, i-a adus in cale un turist de care avea nevoie omul din Săcele. Un turist care l-a făcut fericit. I-a oferit, spre vînzare, un „Opel- Record“. Eu, necunoscind nici o limbă străină, am să traduc în româneşte discu­ţia lui Ion Vaida cu negus­torul de „Opel-Record“. — Cam cît m-ar costa ? — Cu 66 de mii ţi-l dau cu volan cu tot şi chiar cu roata de rezervă. — Sînt dispus să-ți dau banii ăștia, dar cu rugă­mintea să plătești dumnea­ta în valută taxele vamale. — Păi altfel nici nu ți-1 dădeam. Dacă nu mă lăsai pe mine să-ți plătesc ta­xele vamale, mă și supă­ram Văzîndu-1 atît de cumse­cade, i-a dat străinului 36 de mii de lei avans şi s-au înţeles ca, in momentul cînd maşina va fi in vamă, să-i dea și restul. L-a mai rugat ceva pe turist. — Mai am o rugăminte la dumneata. — Servește-te. — Hai cu mine pînă la Notariat. — Pentru ce ? — Pe dumneata nu te costă nimic dacă... Știi ca­­re-i rugămintea mea ? Să facem un act din care să reiasă că „Opelul-Record“ mi-1 faci cadou. Spunem acolo că sîntem ceva rude îndepărtate. — îndepărtate ?! De ce îndepărtate ? Dacă vrei te recunosc și ca tată. — Nici chiar așa. S-ar putea să am neplăceri cu... părinţii. Binefăcătorul a luat şi restul de 30 de mii şi, cin­stit cum era, a dus maşina în vamă, dar a uitat că ii este rudă cumpărătorul şi n-a mai plătit in valută taxele. Ion Vaida a făcut cî­­teva „rugăciuni“ împotriva rudei care l-a păcălit şi... Şi avînd nevoie de valu­tă pentru scoaterea „Ope­­lului-Record“ de la vamă, a făcut iar apel la cunoştin­ţele lui în materie de limbi străine. A început iar să se plimbe printre străini, în­­văţînd de data asta şi ita­liana. Ea a învăţat şi cî­­teva cîntece străine. Dar neavind voce, le fluiera cu text cu tot. Cînd omul are noroc în viaţă, apoi are. Ii iese iepu­rele în faţă şi de pe partea necarosabilă a străzii, dar­­mite pe cîrop ! Tocmai cînd ieşea de la magazinul „Sport“, de unde-şi cum­părase o pereche de mă­nuşi speciale pentru volan şi o jumătate de kilogram de piersici cu simburi cu tot, îi ieşi în cale... Pe patru halbe, că nu ghiciţi ! Un turist, domni­lor. Un turist care, cu un dicționar în mînă, căuta să găsească o adresă, ori ceva asemănător. Turistul îi ceru prin semne o mină de aju­tor lui Vaida. — Intreabă-mă, domnule, ce vrei, pe orice limbă, sint poliglot. De bucurie, turistul l-a pupat și discutînd ba des­pre una, ba despre alta, ba despre Boby Charlton, ba despre Dumitrache, au a­juns pînă la urmă la ce-1 durea pe Vaida. La valută. — De asta te vaiţi ? s-a mirat turistul, care din a­­numite motive folosea o scobitoare. — Poți să mă servești ? — Pînă la leafă ? — Nu, dragă, îți dau ba­nii pe loc. Ciți lei îmi iei ? — 15 000 de lei. — In banii ăştia poate intra şi „rudenia“ ? Expresia asta fiind mai greu de tradus, turistul a priceput-o mai puţin, dar a înţeles pînă la urmă des­pre ce e vorba. Deci Vaida i-a dat 15 000 lei, s-a dus cu noua lui rudă la vamă, acesta a lăsat un cec, s-au pupat din nou, şi-au dat adresele re­ciproc, pentru a face schimb de vederi şi s-au despărţit. Tocmai cînd se ducea la magazinul sportiv să-şi cumpere două „lămîi“, adi­că două semne de şofer în­cepător, se trezi cu un ne­­turist, care-i vorbi în ro­mâneşte. — „Rudele" alea ale du­­mitale s-au dovedit a fi nişte escroci. Cecul n-are acoperire. Ion Vaida a învăţat atâ­tea limbi străine, a dat 81 000 de lei, a dat şi mai dă declaraţii în legătură cu rudele şi actul de donaţie, dar, ce e drept e drept, i-a făcut praf pe cei din Să­cele. Aşa cum şi-a dorit. Nu era mai bine, mai cuminte dacă învăţa „piteş­teneşte“ ? îşi cumpăra o „Dacia 1300“ şi pînă acum scăpa şi de „lacrima pros­tului“. (Aşa spun şoferii ingimraţi semnului mirării de la parbriz). The end. Poliglotul nu ştia „piteşteneşte“ foileton de Nich­lă TANASE Mase plastice înlocuitoare ale metalului Printre succesele prestigioase ale chimiştilor făgărăşeni se înscrie­­şi obţinerea unor noi pro­duse­­de masă plastică înlocui­toare ale metalului. Numai în ultimul an, ei au asimilat în fabricaţie un număr de circa 20 asemenea produse. Rezultate re­marcabile s-au obţinut şi în di­recţia fabricării unor lagăre pen­tru laminoare, 47 asemenea pie­se fiind livrate pînă acum Com­binatului siderurgic Galaţi. De asemenea, Combinatului siderur­gic de la Hunedoara i s-au ex­pediat, în acest an, peste 300 la­găre de diferite dimensiuni în greutate totală de 3 tone. Ase­menea piese se produc la Făgă­raș în peste 70 de sortimente. In prezent, colectivul combinatului de la Făgăraș este angajat în a­­similarea unor piese din mase plastice pentru autoturismul „Dacia-1300“. SClNTEIA — vineri 7 august 1970 Soare, aer, verdeaţă... Aşa arată satul de vacanța Zodiac din noua stafiune a litoralului nostru. Jupiter Foto : Gh. Vinţilă UNITATEA CLASEI MUNCITOARE (Urmare din pag. I)­torică... Şi ce alt prilej mai fericit am putea avea pentru această recon­stituire, decit acum, în preajma zi­lei marilor bilanţuri şi a marilor re­trospective şi in perspectiva glorioa­sei aniversări a semicentenarului partidului, sărbători scumpe care ne găsesc pe toţi — partid, guvern, po­por — mai uniţi decît oricind in is­toria noastră ? ŞCOALA ISTORIEI Experienţa de multe decenii a miş­cării muncitoreşti din România a con­firmat, o dată mai mult, adevărul te­zei formulate la vremea lor de clasi­cii marxism-leninismului potrivit căreia forţa proletariatului rezidă in unitatea rîndurilor sale. Această ex­perienţă s-a acumulat, deopotrivă, din nectarul victoriilor şi din ama­rul infrîngerilor. Cite acţiuni ale muncitorimii nu au eşuat din cauza dezunirii ! Este suficient să amintim, în acest sens, greva generală din 1920 — grandioasă ridicare revo­luţionară de mase — a cărei desfă­şurare şi ale cărei rezultate au fost însă puternic înrîurite de fărîmiţa­­rea forţelor şi lipsa unei condu­ceri ferme , sau regresul mişcării sin­­dicale, în­­liceriile trei şi paatru, c­und­­ toate organizaţiile profesionale mun­citoreşti au­ fost şi ele profund­­ afece­tate de pe urma sciziunii. Dimpotri­vă, eroicele lupte ale feroviarilor şi petroliştilor din 1933, manifestaţiile antifasciste şi antihitleriste care au culminat cu puternicele demonstra­ţii din 1 Mai 1939 şi multe altele au fost lecţii pozitive asupra necesităţii unităţii de acţiune. Refacerea unităţii a necesitat peste un sfert de secol. Dificul­tăţile în această direcţie au fost generate, în primul rînd, de condi­ţiile specifice în care se formează şi se dezvoltă clasa muncitoare in ca­pitalism, de politica pe care clasele exploatatoare au promovat-o de-a lungul anilor faţă de mişcarea mun­citorească. Burghezia şi moşierimea din România au folosit din plin sci­ziunea din rîndurile proletaria­tului şi au acţionat pentru a o menţine şi adînci, prin toate mijloa­cele de care dispuneau in virtutea situaţiei lor de clase dominante. Nu este mai puţin adevărat că poli­tica lor a găsit suport în înseşi rîn­durile mişcării muncitoreşti, din par­tea elementelor reformiste de dreapta. In acest context, poate fi apreciat realist uriaşul efort depus de Parti­dul Comunist Român, încă de la crearea sa, pentru a face să triumfe idealul unităţii muncitoreşti. Chiar în momentele cele mai grele, comu­niştii şi-au păstrat nealterată con­vingerea că interesele fundamentale ale clasei muncitoare reclamă unita­tea şi trebuie deci să prevaleze, că sciziunea nu putea fi decît vremel­nică din punct de vedere istoric. In cadrul muncii sale politice, P.C.R. a acordat o deosebită atenţie dezvoltării conştiinţei clasei munci­toare asupra necesităţii şi posibilităţii realizării unităţii rîndurilor sale, îm­binarea iniţiativei creatoare a mase­lor şi a partidului a permis cristali­zarea unor forme organizatorice adec­vate frontului unic, cum au fost co­mitetele de acţiune pe întreprinderi şi ramuri industriale, al căror rol în luptele din timpul marii crize econo­mice este binecunoscut, viaţa însăşi a convins treptat clasa muncitoare de justeţe a orientării partidului comu­nist, a restrîns continuu sfera de in­fluenţă a adversarilor unităţii — ele­mentele reformiste de dreapta, sci­zioniste — a cultivat solidaritatea. P.C.R. a depus eforturi stăruitoare pentru dezvoltarea colaborării cu P.S.D., cu alte partide muncitoreşti şi organizaţiile sindicale aflate sub in­fluenţa acestora, în vederea unor ac­ţiuni comune de apărare a intereselor clasei muncitoare. El le-a adresat în repetate rînduri chemări la unitate, le-a propus platforme comune de lup­tă, alianțe electorale. Dacă aceste eforturi au găsit, intr-un şir de cazuri, sprijin în masa membri­lor­ şi din partea unor Condu-­­ cători ai Partidului Social Democrat, ai Partidului Socialist Unitar, ai Par­tidului Socialist (independent) şi a al­tor organizaţii muncitoreşti, ele s-au lovit în schimb de împotrivirea în­­dîrjită a unor lideri social-democraţi de dreapta care, situîndu-se pe pozi­ţiile anticomunismului, respingeau sistematic orice dialog, orice înţele­gere cu partidul comunist. Este drept că şi în activitatea de atunci a P.C.R. au exercitat o influ­enţă negativă aprecierile eronate, stîngiste, sectare, care-i etichetau global pe social-democraţi drept so­­cial-fascişti, aprecieri puse în circu­laţie în documente ale Internaţionalei a IlI-a şi preluate mecanic în docu­mente ale partidului nostru. Imbogă­­ţindu-şi experienţa proprie, P.C.R. s-a eliberat de aceste manifestări de sectarism şi exclusivism, ceea ce a constituit o premisă esenţială pentru intensificarea eforturilor în vederea realizării frontului unic muncitoresc — cerinţă vitală în faţa creşterii pe­ricolului fascist. ZORILE UNITĂŢII In anii dictaturii militare-fasciste şi ai războiului antisovietic, închegarea unităţii de acţiune a clasei munci­toare a devenit, mai­ mult ca oricind, o chestiune vitală. De data aceasta nu mai era vorba de a obţine satis­facerea unor revendicări limitate, ci de a repurta o victorie pe scară na­ţională în lupta pe viaţă şi pe moar­te împotriva dictaturii fasciste şi a hitleriştilor, de a determina o coti­tură radicală în evoluţia politică a ţării ; era vorba de însăşi salvarea fi­inţei naţionale. Clasa muncitoare îşi putea realiza misiunea sa istorică de a călăuzi poporul pe acest drum nu­mai acţionînd ea însăşi unită. Aces­tui ţel i-a slujit încheierea Frontului Unic între partidele comunist şi so­cial-democrat in aprilie 1944, în con­diţiile creşterii puternice a mişcă­rii de rezistenţă antifascistă şi ale iminentei prăbuşiri a dictaturii anto­­nesciene, ale înaintării liniei frontului pînă la graniţele ţării. Era primul a­­cord realizat de conducerile centrale ale celor două partide. Şi tocmai fap­tul că a acţionat de aci înainte în front unic i-a dat posibilitatea clasei mun­citoare să-şi concentreze toate forţele în direcţia pregătirii şi infăptuirii in­surecţiei armate, să coalizeze in ju­rul ei majoritatea covîrşitoare a na­ţiunii. In condiţiile favorabile create după eliberarea ţării şi în focul marilor bătălii sociale duse de masele largi pentru o reală democraţie, pentru profunde transformări democratice, pentru putere populară , procesul făuririi şi consolidării deplinei unităţi politice şi organizatorice a clasei muncitoare s-a accelerat. Refacerea unităţii sindicale încă la 1 septem­brie 1944 şi reorganizarea mişcării sindicale unite, continua dezvoltare a colaborării dintre P.C.R. şi P.S.D. în cadrul Frontului Unic Muncitoresc şi în frontul larg al tuturor forţelor de­mocratice au marcat tot atîtea etape ale acestui proces, a cărui desfăşu­rare a întărit continuu forţa clasei muncitoare, i-a permis­­ să se afirme tot mai viguros pe scena po­litică şi în viaţa socială a ţării ca clasa cea mai dinamică, cea mai îna­intată şi mai fermă în lupta pentru triumful revoluţiei, să desfăşoare ace­le uriaşe demonstraţii de stradă care au înmiurit atît de mult bătălia pen­tru putere, să păşească in primele rînduri în curajoasele acţiuni pen­tru cucerirea prin luptă a primăriilor şi prefecturilor, pentru ocuparea cu forţa a pămînturilor moşiereşti şi împărţirea lor către ţărani. Unită, clasa muncitoare a reuşit să înmă­­nuncheze sub steagul său toate păturile şi categoriile de oameni ai muncii interesate în progresul pa­triei, în reconstrucţia democratică a României. Prin forţa impresionan­tă pe care o întruchipa, prin mi­nunatele sale calităţi revoluţionare, manifestate plenar în zilele acelea de epopee, clasa muncitoare din Româ­nia a repurtat o strălucită victorie in bătălia pentru aliaţi. însăşi lupta pentru înfăptuirea sar­cinilor revoluţiei populare a demon­strat justeţea liniei revoluţionare a partidului comunist, care a devenit treptat linia întregii muncitorimi. Ca rezultat al uriaşului prestigiu dobîn­­dit de partidul comunist şi al con­firmării justeţei politicii sale, al acti­vităţii desfăşurate în decursul anilor precedenţi de P.C.R. şi elementele de stingă din conducerea P.S.D., al con­lucrării fructuoase pe linia frontului unic şi al dezvoltării încrederii reci­proce, al transformărilor lăun­trice profunde, calitative, petre­cute în rîndurile P.S.D., spre sfîrşitul anului 1947, deşi continuau să se menţină două partide muncitoreşti, în fapt in mişcarea noastră muncito­rească se afirmau puternic şi se ma­turizau ireversibil premisele victoriei principiilor ideologice, organizatorice şi tactice revoluţionare, marxist-le­­niniste. Unificarea celor două partide muncitoreşti, la congresul istoric din februarie 1948, pe baza ideologiei marxist-leniniste, a reprezentat În­cununarea firească a acestui proces. Experienţa clasei muncitoare din România a demonstrat că unitatea de acţiune, frontul unic pot să se dez­volte şi să atingă acea treaptă supe­rioară, care face posibilă şi necesară realizarea unităţii organizatorice, pe baze principiale. CEL MAI DENS CAPITOL Cu rîndurile puternic cimentate prin crearea partidului unic, clasa muncitoare din România a păşit, la Începutul anului 1948, pragul unei noi epoci a dezvoltării sale şi a întregului popor : epoca lichidării exploatării şi asupririi ; a statornicirii socialismului pe întinsul pămîntului românesc ; a libertăţii şi echităţii ; a realei inde­pendenţe. Tocmai datorită unităţii, clasa muncitoare a putut să-şi înde­plinească cu succes, în noua etapă, rolul de forţă socială conducătoare în statul şi societatea noastră, ceea ce constituie suportul solid al rolului de conducător politic exercitat de partid. In epoca aceasta, de construcţie şi de reconstrucţie, care a schimbat din temelii înfăţişarea ţării şi destinele oamenilor, clasa noastră muncitoare a înscris cel mai dens capitol din is­toria sa glorioasă. Sub conducerea încercată a partidului comunist, ea a știut să facă din crezurile sale cre­zurile întregului popor ; din ideolo­gia sa unică, ideologia întregului po­por ; din unitatea sa, unitatea între­gului popor. Ca rezultat al prefacerilor social­­economice şi politice din anii con­strucţiei socialiste, unitatea clasei muncitoare a căpătat noi temelii şi valenţe, rolul său conducător în evo­luţia progresivă a întregii naţiuni şi un stat a crescut continuu. In proce­sul construcţiei socialiste, al indus­trializării, clasa muncitoare a cunos­cut nu numai o dezvoltare rapidă din punct de vedere numeric, ci şi o transformare structurală, calitativă, marcată îndeosebi de creşterea tot mai accentuată a numărului munci­torilor care lucrează în noile uzine şi fabrici, înzestrate cu tehnica înaintată, de ridicarea considerabilă a nivelului de cultură şi de calificare profesio­nală. Trebuie avut, de asemenea, în vedere faptul că tineretul nostru muncitoresc s-a născut şi a crescut în anii revoluţiei populare, ai con­strucţiei socialiste , că celelalte ca­tegorii de noi muncitori, create prin deplasări in structura economică sau demografică, provin din pături so­ciale legate, ca şi clasa muncitoare, de relaţiile de producţie socialiste. Toate acestea acţionează în direcţia dezvoltării neîntrerupte a procesului de omogenizare morală şi spirituală a clasei muncitoare, a întăririi conti­nue a unităţii ei, a creşterii rapaci­tăţii de educare a noilor detaşamen­te ce intră in componenţa sa. In noile condiţii, clasa noastră muncitoare cultivă şi dezvoltă minu­natele trăsături ale nucleului prole­tar care a condus Întregul popor ro­mân la strălucitele victorii revoluţio­nare repurtate în lupta pentru dobo­­rîrea vechiului regim şi pentru dez­voltarea socialistă a patriei: spiritul revoluţionar şi fermitatea politică, patriotismul fierbinte, capacitatea de a se identifica cu interesele vitale ale naţiunii, eroismul şi abnegaţia în lupta pentru promovarea lor. Aceste trăsături înfloresc astăzi în hărnicia poporului nostru de douăzeci de mi­lioane de oameni, in abnegaţia lui pentru cauza socialismului, in hotă­­rirea lui de a-şi apăra cuceririle re­voluţionare, în încrederea cu care priveşte spre ziua de mîine, în do­rinţa lui fierbinte de libertate, în unitatea lui indestructibilă sub stea­gul glorios al Partidului Comunist Român.

Next