Scînteia, septembrie 1970 (Anul 39, nr. 8533-8562)

1970-09-18 / nr. 8550

PAGINA 2 FAPTUL DIVERS Fără... pereche Credem că nu ne înşelăm dacă afirmăm că depozitul nr. 14 tex­­tile-încălţăminte din Iaşi se a­­flă într-o situaţie fără... pere­che. Să exemplificăm. De la în­ceputul anului şi până acum, a primit, din partea mai multor unităţi furnizoare, încălţăminte în valoare de 23 000­ lei care n-a putut fi pusă în vînzare, deoare­ce era... desperecheată, întrea­ga cantitate de încălţăminte a trebuit să fie restituită firmelor furnizoare. Nu ştim cum vor ex­plica întreprinderile în cauză si­tuaţia. Cert este că serviciile de control şi-au bătut singure cuie în talpă. Şi sperăm că, împreună cu ei, vor fi „încălţaţi“ şi ceilalţi coautori ai acestei performanţe ! „Cadou“ între amici Nicolae Oprea şi Constantin V. Toma din Rm. Vilcea erau a­­mici. Şi ce nu face un amic pentru alt amic ! Primul era director al şcolii de şoferi ama­tori din localitate. Şcoala avea o maşină care valora 52 800 lei. In­tr-o zi, a luat maşina respectivă şi — ce mai calea-valea — i-a făcut-o cadou amicului Costică ! In locul ei, a adus apoi de la Caracal un autoturism casat şi l-a aşezat pe butuci In curtea şcolii, pentru a-l casa a doua oa­ră. Timpul nu i-a permis insă să-şi mai ducă pină la capăt şi această ultimă intenţie. Nico­lae Oprea a fost destituit din funcţie, iar dosarul afacerii va fi înaintat instanței de judeca­ tă. Cînd doi se ceartă, se dărîmă magazinul Acum un an şi jumătate, în satul Oreava (Vrancea), a înce­put construcţia unui magazin să­tesc. Cînd să fie aşezat planşeul pe zidurile abia ridicate, s-a constatat că acestea sînt prea slabe. Autorul proiectului (şi al greşelii !) a propus să se mai toarne cîţiva stîlpi de be­ton armat. Conducerea coopera­tivei de consum Gugeşti s-a de­clarat însă adeptă a unei alte soluţii. De atunci şi pînă astăzi, cele două părţi n-au reuşit încă să stabilească varianta optimă şi pe semne n-au de gînd să se fixeze asupra ei dorit cînd zidu­rile (deteriorate între timp de umezeală) vor fi... la pămînt ! Sperăm însă că organele de re­sort îi vor împăca rapid, obli­­gindu-i să suporte consecinţele disputei. „Nuntă“ la Podgorie Nu cu mult timp în urmă, res­ponsabilul restaurantului „Pod­goriile Huşiului“ cerea scoaterea din inventar a unor obiecte (mese, scaune ș.a.) în valoare de vreo 30 000 de lei, pentru că — zicea el — „se degradaseră“. Cum însă, de la dotarea restau­rantului nu trecuse un timp su­ficient care să justifice scoate­rea obiectelor din uz, organele de control au căzut pe gînduri. Cercetările care au urmat au stabilit că cei de la restaurant obişnuiau să „închirieze“ mese­le şi scaunele pe la nunţi, unde erau serios zdruncinate. Aceas­ta fiind cauza, cererea şi-a gă­sit... naşul ! Mai rezol­vaţi o ghici­toare ? Ana Miţă din Poiana Braşov avea cîteva bijuterii şi i se pă­rea că nu prea au valoare dacă nu sînt descîntate. A căutat şi a găsit o ghicitoare care i-a pro­mis că i le va face să-i ia ochii cui o vrea. La cîteva zile după aceea, posesoarea lor încerca să ghicească unde este... ghicitoa­rea. Nereuşind să-i mai dea de urmă, s-a adresat organelor de miliţie, care... i-au dat răspun­sul exact : bijuteriile se aflau (împreună cu altele !) la Aurica Dumitrescu din comuna Bîldana (Ilfov). De prisos să mai spunem că aceasta a fost scutită de gri­ja de a-şi mai ghici viitorul. Cit despre „clientele“ ei, ce s-ar mai putea adăuga... Nu tractorul a greşit drumul Stelian Măgureanu, tractorist ucenic la I.M.A. Haţeg, a fost invitat intr-una din zilele tre­cute la o petrecere în satul Streisăcel. S-a urcat la volanul unui tractor de la brigada din satul Strei-Sîngeorgiu şi — cu toate că n-avea permis de con­­ducere — a pornit la drum. La întoarcere, cînd nici nu mai ştia cum îl cheamă, s-a rostogolit într-un şanţ. Tractorul a fost a­­variat, dar chefliul a scăpat ca prin minune. Acum urmează să suporte consecinţele. Rămîne de văzut insă ce vor avea de supor­tat şi cei de sub ochii cărora a fost sustras tractorul ! Rubrică redactată de : Dumitru TÎRCOB Gheorghe POPESCU cu sprijinul corespondenţilor „Scînteii" Sa gîndeşte uneori la vîrtejul acelor ani, la dru­murile lungi prin sate, la trenuri, la sălile de aştep­tare tiăite de lume, unde. Intr-un colţ, el, cîţiva ti­neri, repetau in grabă ro­lurile pentru spectacolul ce aveau să-l prezinte într-un cătun îndepărtat, la mul­ţimea care-i asculta răs­­plâtindu-i cu aplauze, la sutele de conferinţe ex­puse, la versurile recitate în adunări, la nenumăratele episoade ale activităţii sale de militant pentru trium­ful ideilor partidului, din 1945 cind a devenit comu­nist. Episoadele 1 se ames­tecă în memorie , li vin In minte frinturi de cuvinte, chipuri de oameni pe care i-a văzut ieri sau acum douăzeci de ani, se gîn­deşte la cel pe care nu l-a cunoscut îndeajuns... Unul din gîndurile dragi instructorului de partid, Cornel Butnărescu este că „s-a născut la timp“ , se vede aplecat asupra căr­ţilor, adăugind examene la examene : şcoala profesio­nală, şcoala tehnică, şcoa­la de partid , lecţii, lecţii ascultate, cărţi citite. Iar­na aceea, de la sfîrşitul lui 1965, cînd trebuia să le vor­bească tovarăşilor de mun­că despre experienţa sa de instructor de partid... Da, era emoţionat şi poa­te s-a repetat, îşi aminteş­­­­te că a vorbit mult des­pre „anonimatul“ muncii instructorului de partid, despre faptul că rezulta­tele acesteia trebuie să se vadă în organizaţiile de care răspunde, acolo e o­­glinda lui (nu­-i plăcea că recurge la figuri de stil, dar totul era sub imperiul e­­moţiei). Mai tirziu şi-a a­­mintit de asta, privind chi­pul care-şi redobîndise în­crederea in sine al secre­tarului de partid de la în­treprinderea de construcţii şi reparaţii Timişoara şi comparlndu-l cu chipul fră­­mîntat de întrebări al a­­celuiaşi om din urmă cu cîteva luni, şi s-a văzut şi pe el, instructorul de par­tid, discutînd la biroul or­ganizaţiei de bază, ajutînd la întocmirea sintezelor pentru adunările de partid, conducînd adunări genera­le, ţinînd expuneri des­pre trăsăturile moral-po­­litice ale comunistului, s-a văzut zile şi zile printre aceşti oameni şi i-a văzut şi pe ei ascuţindu-şi pute­rea de pătrundere a lucru­rilor, dozîndu-şi energiile, maturizîndu-se în confrun­tarea cu probleme privind îmbunătăţirea calităţii lu­crărilor, folosirea integra­lă a capacităţilor de pro­ducţie şi a timpului de lu­cru „forarea“ propriilor posibilităţi de a-şi mări „criza“, autoritatea în rin­­dul colectivului. Întilni­­rea cu acelaşi secretar de organizaţie de partid îl face să­­ simtă o tainică plăcere şi tot cu ascunsă plăcere îi primeşte reproşurile, că acum vine mai rar pe la ei şi astfel nu vede cu o­­chii lui ce acţiuni intere­sante au mai întreprins... Dar el ştie că această „absenţă“ a lui este izbînda lor, a organizaţiei de partid, capabilă acum să acţioneze de sine stătător, şi-şi sta­bileşte planul de muncă per­sonal (obişnuieşte să-şi no­teze cu migală reperele pe o perioadă mai îndelun­gată, obiectivele care-i so­licită cu precădere prezenţa în funcţie de sarcinile sta­bilite de partid) astfel incit ajutorul lui să se manifeste la momentul oportun şi in altor organizaţii. Ştie că datoria activistului este să se prezinte in faţa organizaţiilor de partid astfel înarmat ca să le poată ajuta efectiv, să se afle acolo mai ales atunci cind este nevoie de spriji­nul său, să ştie să con­vingă. Uite, episodul de la întreprinderea 7 de pro­duse industriale, frămîntă­­rile comitetului de partid ale multor altor comunişti pentru că nu se îndeplinea planul la atelierul de lăca­­tuşerie, ceea ce avea reper­cusiuni asupra altor com­partimente , frămintările lui pentru a găsi un mijloc de a urni lucrurile din loc, declanşarea pînă la urmă a unui studiu asupra organi­zării producţiei­­ de la lansarea comenzilor, nor­marea muncii, pînă la cumpănirea aportului fie­cărui membru al colectivu­lui. Apoi primele rezul­tate, apoi satisfacţia aceea de cite ori parcurge indi­catorii economici ai aces­tei întreprinderi care acum îşi realizează planul... Neapărat, în munca a­­ceasta trebuie să preţu­­ieşti, să iubeşti oamenii. Există — şi trebuie să e­­xiste — dragoste şi încre­dere faţă de om nu chiar critica pe care i-o adre­sezi, pentru că ea reflectă exigenţă partinică, încre­dere în forţele, in calităţile sale. Poate la început secre­tarul organizaţiei de partid de la întreprinderea de lo­cuinţe şi localuri n-a înţe­les că in critica severă a­­dusă stilului de muncă al biroului organizaţiei de bază, în propunerea ca a­­ceastă problemă să consti­tuie obiectivul unei adunări generale se afla această încredere. A fost o dez­batere vie, exigentă, fruc­tuoasă, un moment care s-a soldat pentru toţi, şi pen­tru el, instructorul, cu un plus de învăţăminte. ...In dimineaţa aceasta are ochii înroşiţi de nesomn. A trăit o noapte in care n-a fost chip să adoarmă din cauza încordării. Tot ceea ce se petrecuse ieri în adu­narea generală a organiza­ţiei de bază de la grupul de şantiere „Electromon­­taj“­­ se derula acum insis­tent in memorie . O între­prindere care nu-şi înde­plineşte indicatorii de plan, oameni care raportează ca realizate sarcini aflate de­parte de acest stadiu, imo­bilizări de fonduri, mari cheltuieli neproductive, lip­să de grijă faţă de condi­ţiile de viaţă ale salaria­ţilor din unele puncte de lucru. Dezbaterea a fost critică, s-a finalizat cu mă­suri şi responsabilităţi pre­cise, dar gindul lui a în­­tirziat toată noaptea asu­pra profilului etico-profe­­sional al acelor cadre care au abdicat de la misiunea lor, la faptul că nu va avea linişte pînă ce tot ceea ce s-a identificat ieri ca repro­babil va deveni de domeniul trecutului. Instructorul de partid Cornel Butnărescu, de mul­tă vreme, nu-şi mai rapor­tează viaţa decit la exis­tenţa altor oameni. Stadiile vieţii lui, termenele, eta­pele ei sunt etapele, terme­nele, stadiile unor colecti­vităţi de comunişti de care şi-a legat de multă vreme existenţa. Aici se află bucuriile lui — în bă­tălia pentru înfăptuirea politicii p­artidului. Viaţa­­ se întretaie cu vieţile altor oameni Şi satisfacţiile lor au fost propriile lui satis­facţii. Şi sunt în primul rind aceste mari bucurii colective — peisajul Timi­şoarei contemporane, pe ale cărei schele se află şi cei 1 500 de comunişti din 34 de organizaţii de partid aflate în raza îndrumării lui, termenele depăşite — 1970 : o fabrică de semi­­conserve, un pavilion pen­tru facultatea de mecanică a Institutului politehnic, frumoasa lucrare de la băile termale, un magazin construit cu două luni mai devreme etc. etc. Sunt insă şi alte bucurii, cotidiene, asupra cărora nu zăboveşte, dar pe care oa­menii nu le uită. La trus­tul de construcţii, un co­munist, îndemnat de in­structorul de partid, işi ter­mină studiile medii ; altci­neva, la grupul de şantiere nr. 1, este nu numai în­demnat, ci ajutat efectiv (îndrumări la matematici, tehnologie etc.) să urmeze cursurile şcolii de maiştri... Difuzate pe un perime­tru omenesc larg, episoade ale unei calde generozităţi anonime al cărei ţel este de a ajuta oamenii să de­vină mai buni, mai valo­roşi. Căci fiecare eclipsare a calităţilor umane este o pierdere resimţită personal. Asta înseamnă că unii te-au Înşelat — aşa cum s-a întîmplat cu cadre din conducerea şantierului 8 din Timişoara care au ştir­bit avutul obştesc — În­seamnă catalizarea tuturor resurselor de exigenţă ale organizaţiilor de partid spre a preintîmpina alte „pierderi“ de conştiinţă, ca încrederea un om să fie însoţită de controlul atent al obştei, ca răspunderea să fie permanent o pro­blemă colectivă. Cu cinci ani la urmă, vorbind în faţa activului despre propria experienţă, Cornel Butnărescu, instruc­tor al Comitetului munici­pal de partid Timişoara, le spunea, cuprins de emoţie : „Eu cred că esenţialul in această muncă de instruc­tor de partid este să-ţi fie dragă, s-o exerciţi cu pa­siune, cu convingerea că trebuie îndeplinită la un nivel mereu mai înalt, co­respunzător sarcinilor com­plexe pe care partidul ni le pune în faţă“. După cinci ani, Cornel Butnărescu nu are nimic de adăugat acestor cuvinte, iar reporterul poate spune că l-a aflat materializîn­­du-le uu citeva din cele mai mari organizaţii de partid din Timişoara. Plafon FARDAU INSTRUCTORUL DE PARTID, prezenţă activă în mijlocul oamenilor viaţa de partid Expoziţie cu vînzare Cunoscutul magazin bucureştean „Romarta" (Calea Victoriei nr. 60), care şi-a făcut bunul obicei de a expune periodic, in vitrine frumos amenajate, cele mai noi sortimente de mărfuri sosite, a deschis in aceste zile o interesantă expoziţie cu vînzare. Expo­ziţia prezintă ultimele noutăţi în materie de stofe din lină pură. Sortimentele expuse pentru consulta­re şi cumpărare sunt realizate intr-o gamă variată de ţesături şi culori. Din noile stofe expuse la „Ro­­marta“ se pot confecţiona demiuri, sacouri şi ta­­ioare. (Urmare din pag. I) I.C.R. Pantelimon) le În­trece însă pe toate­­ mul­tiple defecţiuni la mecanis­mul de direcţie, prezoane lipsă la roţi, iar lămpile de semnalizare sunt montate sus pe cabină şi nu in par­tea inferioară, la extremita­tea caroseriei, la loc vizibil, cum prevăd dispoziţii­le legale. Pentru starea tehnică deplorabilă a ma­şinii s-a reţinut, pînă la remedierea tuturor defec­ţiunilor, certificatul de În­matriculare, iar şoferului (Nedelcu Ştefan), pe lingă aplicarea amenzii contra­venţionale, i-a fost suspen­dat pe timp de o lună de zile permisul de conducere, conform art. 41 din Decre­tul nr. 328/1966. Cum este oare posibil să se plece în cursă cu aseme­nea maşini, adevărate peri­cole pe drumurile publice ? Majoritatea conducătorilor auto surprinşi cu maşini defecte îi acuză pe şefii de garaje şi autocoloane, care-i trimit in cursă oricum, nu­mai să reducă la minimum orele „pierdute" cu remedie­rile. Ce pagube se înregis­trează, ce imobilizări, ce consecinţe tragice au acci­dentele provocate de o ase­menea mentalitate — aceas­ta pare să nu-i mai intere­seze pe respectivii şefi de garaje ! Şoferul Fodoreanu Tudor, de pe autocisterna 32—B—979 de la întreprin­derea de mecanizare, trans­porturi, lucrări şi îmbună­tăţiri funciare (găsită cu defecţiuni la sistemul de frînare şi iluminare), sus­ţinea că vina se datorează garajului, că el nu-l vede pe şeful de garaj, Mirea, decit o dată pe săptămină. Ştefan Măniu­lă ne furni­zează o altă explicaţie : „Maşina pe care o conduc (31—B—8­038) şi-a îndepli­nit norma de kilometri pre­văzuţi pentru casare încă din luna august, dar mi se spune că I.T.B.-ul nu are altă maşină să-mi dea şi­­să mă descurc cum pot“. Oare faptul că I.T.B. ori alte întreprinderi deţină­toare de parcuri auto nu au suficiente maşini, dă dreptul revizorilor tehnici şi şefilor de garaje să le trimită in cursă pe cele vechi cu defecţiuni care le fac improprii circulaţiei ? In treacăt fie spus, In cele 3 zile cit a durat această acţiune, cele mai multe ma­şini cu o stare tehnică neco­respunzătoare aparţineau... I.T.B. ! Credem că numă­rul de 52 certificate de în­matriculare reţinute pînă la remedierea defecţiunilor constatate ar trebui să con­vingă conducerea I.T.B. că menţinerea stării tehnice corespunzătoare a autovehi­culelor nu este o chestiu­ne facultativă, de bună­voinţă, ci o obligaţie lega­lă. De altfel, acelaşi lucru ar trebui să-l înţeleagă şi şefii de garaje de la alte întreprinderi, printre care autobaza „Gherase", care au permis plecarea din ga­raj a autocamionului 21— B—1259 cu peridocul neechi­pat corespunzător sau a ce­lui cu nr. 31—B—6­449 cu le­­vieriue de comandă a direc­ţiei cu uzură pronunţată din cauza frecării îndelun­gate de roata din stingă. Credem că nu e cazul să mai insistăm aici asupra consecinţelor pe care le poate avea producerea u­­nui accident datorită ava­rierii mecanismului de di­recţie, cînd­­vehiculul res­pectiv scapă de sub contro­lul şoferului ; mărturie stau numeroasele acciden­te provocate din această cauză, soldate cu victime omeneşti, cu mari distru­geri de valori materiale. După cum se vede, încăl­carea regulilor de circula­ţie începe încă din unele garaje, din unele autobaze, cu concursul uşurinţei şi neglijenţei tocmai ale acelo­ra care ar trebui să fie pri­mit în respectarea dispozi­ţiilor legale. Un lucru este cert : 1) dacă s-ar aplica în­totdeauna sancţiunile dras­tice cuvenite — şi prevăzute de lege ! — Împotriva şefi­lor de garaje care permit, tolerează sau chiar iniţiază asemenea abateri şi 2) dacă s-ar asigura o largă popularizare a aplicării a­­cestor măsuri, atunci fără doar şi poate că am asis­ta la scăderea vertiginoasă a acestor cazuri de crasă iresponsabilitate ! Dar efectele negative ale circulaţiei unor vehicule in stare tehnică necores­punzătoare constituie un atentat la adresa cetăţeanu­lui nu numai sub forma ac­cidentului propriu-zis, „cla­sic". Nu este neapărat ne­voie ca iresponsabilitatea, nepăsarea faţă de cetăţean să se exprime prin strivirea sub roţi ; există şi alte for­me, mai insidioase, mai pu­ţin dramatice, ca aparenţă — cum ar fi intoxicarea cu gaze produse de autovehi­culele intr-o stare de neîn­­grijire tehnică. Cine nu cu­noaşte, din proprie expe­rienţă, nenumărate iazuri de autovehicule care trec fumegînd de parcă ţeava de eşapament ar fi an coş de vapor, lăsind in arpă nori grei m­ecăjioşi ! La aceştia se adaugă, trăgind greu la cîntarul nocivităţii, şi cantitatea de gaze, nu mică nici ea — produsă de auto­vehiculele obişnuite — totul cu consecinţe din cele mai negative asupra căilor res­piratorii ale oamenilor, a­­supra sănătăţii lor. Insotindu-i în control pe ofiţerii-ingineri Mircea Iana şi Vlad Iliescu, la ieşirea din Bucureşti, pe şoseaua Colentina, facem „cunoş­tinţă“ cu citeva asemenea mostre de iresponsabilitate socială : autocamionul 22- B-4974 (autobaza 5 Filaret) pare a fi asamblat din ve­chituri Eşapamentul exis­tă numai de „decor* căci fumul şi gazele emană de pretutindeni, de parcă ma­şina ar sta să ardă. Pe de lături, cetăţeni, copii trec tuşind, acoperindu-şi cu mina gura şi nasul. In ge­neral, maşina e intr-un hal fără hal : o aripă atir­na mai-mai să cadă­­ cit despre zgomotul motoru­lui, numai dacă strigăm ne mai putem înţelege. Cerîndu-i şoferului Giur­­gea Iancu actele la con­trol, ne lămurim întrucît­­va : cum e şoferul — aşa şi maşina. Actele acestuia - buletinul de identitate şi permisul de conducere — sunt făcute ferfeniţă şi abia după multe căutări sunt găsite filele trebuin­cioase Autobaza „Gherase“ fur­nizează alte două „mostre" — autospecialele 31-B- 5685 şi 31-B-5691 — care arătau ca scoase de la cimitirul de fiare vechi­­ pe lingă alte defecţiuni, au motorul prost întreţinut, iar din cauza tobelor de eşapament perforate, fu­mul şi zgomotul produs întrec cu mult limitele permise. Cazurile de­pistate sunt multe : din 118 autobuze ale I.T.B., testate cu aparatul „fum-metru* 31 emanau un jet de gaze peste limita normală, iar probele de intensitate a zgomotului, luate in dife­rite puncte intens circula­te, au indicat coeficienţi ridicaţi, cu mult peste cei admisibili. De ce plăminii şi auzul multora trebuie să supor­te consecinţele neglijenţei altora ? Este ştiut că în unele ţări se aplică pe loc măsuri din cele mai dras­tice faţă de asemenea aba­teri ; or, la noi, chiar şi unii lucrători de miliţie consideră cu mult mai „gravă“ o depăşire cu cî­teva minute a timpului de staţionare permis, decit promenada tacticoasă a unor asemenea coşuri am­bulante de gaze toxice. Cu toate ci se află abia la în­ceput, campania pentru combaterea surselor de zgo­mot şi de poluare a atmo­sferei îşi demonstrează cu prisosinţă importanţa ; a­­flăm că se lucrează la un studiu pentru determinarea parametrilor tehnici la a căror depăşire să fie puse in acţiune mijloace de sancţionare adecvate. Este un Început destul de tar­div şi ar fi de dorit ca e­­laborarea şi aplicarea a­­cestui studiu să fie nit mai rapide. I-am solicitat tovarăşului maior ing. Nicolae Grigore, din Inspectoratul general al miliţiei, cîteva precizări in legătură cu rezultatele acţiunii întreprinse de di­recţia circulaţie intre 6—10 septembrie.­­ Din cele 1143 de auto­camioane, autofurgonete şi autoturisme verificate cu prilejul acestei acţiuni, 412 aveau diferite defecţiuni. Aceasta înseamnă că a­­proximativ din 3 maşini controlate una prezenta „simptome“ care o făceau improprie circulaţiei pe drumurile publice. Numă­rul celor 247 de autovehi­cule cărora li s-a reţinut certificatul de înmatriculare pentru defecţiuni grave, ori care nu puteau fi remediate pe foc, conturează şi mai clar situaţia. Este consta­tarea unei stări de lucruri care trebuie analizată cu temeinicie de către toţi fac­torii responsabili pentru securitatea transporturilor rutiere şi, în primul rind, de deţinătorii mijloacelor de transport. Este intere­sant de arătat că majorita­tea autovehiculelor găsite cu defecţiuni de natură a periclita siguranţa circula­ţiei aveau dovezi de verifi­care tehnică anuală, ceea ce demonstrează superficia­litatea cu care s-au efec­tuat acele operaţiuni. De a­­ceea, se impune ca spe­cialiştii să manifeste o mai atentă preocupare în exe­cutarea sarcinilor lor, in­­trucît ei poartă pe u­­meri o mare răspunde­re — asigurarea condiţiilor optime de funcţionare a au­tovehiculelor şi implicit securitatea traficului rutier. Dovada de verificare tehni­că anuală nu este o simplă formalitate, ci un act juri­dic cu consecinţe dintre cele mai serioase. Reamintim că îndeplinirea formală a obli­gaţiilor de efectuare a ope­raţiilor de verificare anua­lă a autovehiculelor atrage după sine răspunderea pe­nală. In ceea ce priveş­te activitatea noastră vi­itoare, aş remarca că a­­ceastă acţiune face parte dintr-o suită de măsuri pe care Inspectoratul general al miliţiei şi-a propus să le iniţieze, în colaborare cu alte organe competente, in scopul prevenirii fenomene­lor cu repercusiuni nega­tive asupra siguranţei cir­culaţiei. Aceasta deoarece, aşa cum s-a constatat şi cu prilejul prezentului raid, mai sunt încă unităţi de­ţinătoare de mijloace de transport în care verificarea zilnică a stării tehnice a au­tovehiculelor nu se efectu­ează cu suficient interes şi spirit de răspundere. Scuza, invocată adeseori, a folosirii intense a maşinilor, chiar a celor într-o stare tehnică precară, pentru a asigura îndeplinirea coeficientului de utilizare a parcului este contrazisă chiar de realitate. Este evident că indicatorii de plan — inclusiv cel a­­mintit mai sus — nu se pot realiza în condiţii optime decât cu maşini bine întreţi­nute. Ar fi mult mai folosi­tor îndeplinirii planului ca remedierile să se facă la timp în garaj, pentru ca, o dată plecată în cursă, ma­şina să nu rămînă în pană ore întregi pe traseu, fiind scoasă astfel din produc­ţie mai mult timp decit ar fi durat micile reparaţii efectuate la timpul potrivit. Tratarea problemei nu­mai sub aspectul inte­resului imediat nu serveşte nici producţiei, ca să nu mai vorbim de siguranţa circulaţiei. De aceea, toate aceste ini­ţiative, vizînd menţinerea unei stări tehnice corespun­zătoare, trebuie sprijinite in mod concret de către toate organele de speciali­tate, atit sub aspectul circu­laţiei rutiere propriu-zise, cut şi în privinţa combate­rii surselor de zgomot şi de poluare a atmosferei. STOP NEGLIJENŢEI MOTORIZATE SCiNTEIA — vineri 18 septembrie 1970 C­oncursul si Festivalul international „ GEORGE ENESCU" „LACUL LEBEDELOR" in interpretarea Baletului „Kirov" din Leningrad „Pur şi simplu nu pot Înţelege — se destăinuia Ceaikovski intr-o scri­soare — de ce termenul de „muzică de balet“ este socotit peiorativ. In definitiv poate exista şi muzică de balet bună...“ Să ne gindim că pe la mijlocul secolului al XIX-lea arta coregrafică avea soli de mare ţinută, îmbina virtuozitatea cu eleganţa, strălucea deci printre artele vremii şi vom înţelege mai bine cuvintele compozitorului rus. Era atit de mare preocuparea pentru frumuseţea dan­sului, incit muzica era doar fundalul sonor, acompaniatoare discretă care işi ghida tempii, mişcările, după paşi. „După povestirea zînei, veţi compune o muzică triumfală. In dansul pisici­lor începeţi cu 3/4 amoroso, iar către sfîrşit grăbiţi mişcarea făcând să se audă şi unele miorlăituri“... Cam aşa sunau indicaţiile pe care Marius Pe­tipa, celebru maestru coregraf al tim­purilor, creator de spectacole, cel care a perfecţionat dansul clasic , le dă­dea lui Ceaikovski. Când acesta s-a aplecat asupra povestirii despre dra­gostea neîmplinită, asupra romanticei destăinuiri din „Lacul lebedelor“, a dorit să dovedească cit de importan­tă poate fi muzica de balet. Sfidind aranjamentele muzicale după scheme­le coregrafice, aşezind prin rigoare şi inspiraţie muzica înaintea bă­ietului , Ceaikovski a creat „Lacul lebedelor“ — document romantic, pa­tetic. Tot pe la mijlocul secolului trecut, şi mai ales in cea de-a doua parte a sa, in perioada de „aur" a coregra­fiei, cind Pugni, Drigo sau Minkus semnau sute­ de partituri de balet, la Leningrad, oraş cu veche tradiţie culturală — care privea pe vremea aceea de la distanţă de o sută de ani primele montări ruseşti de operă şi balet — lucrările lui Ceaikovski începeau să-şi facă loc pe scena Tea­trului Academic. Intii „Frumoasa din pădurea adormită", apoi „Spărgăto­rul de nuci", apoi „Lacul lebedelor". Este cunoscută şcoala de balet le­­ningrădeană, disciplina şi rigurozita­tea cu care se învaţă tehnica dansu­lui. Este bine ştiută acurateţea cu care sunt montate lucrările clasice. Miercuri seara, baletul „Kirov“ din Leningrad avea pe scena festivalului intilnire cu publicul românesc prin muzica lui Ceaikovski, prin povestea Odettei-Odiliei şi a prinţului Sieg­fried. Miercuri dimineaţa corpul de balet­aji făcea conştiincios orele de studiu. In spectacolul cu­ „Lacul le­bedelor“ rodul muncii, al sirguinţei, era evident. Ansamblul — balerinii, balerinele, foarte tineri, proaspeţi ab­solvenţi ai şcolilor de coregrafie — se arăta exemplar. Fiecare artist su­­­punea tehnica dansului in tot alfabe­tul lui. Lucrau curat, îngrijit, finisau fiecare număr, li priveam şi remar­cam claritatea formulelor profesio­niste, elegantele poze de final, ma­niera unduirii miinilor. „Lebedele mari" — Irina Kornee, Tania Udalen­­kova, Olga Baltaceeva, Valentina Ga­­ribalova — desenau largi arabescuri, simplu, neincordat; dansurile : cel napolitan, spaniol, maghiar erau bine diferenţiate, fără confuzii de elemen­te specifice ; „bufonul“ a fost unul dintre cele mai reuşite personaje in interpretarea lui Pavlovski, balerin de forţă şi nerv ; să nu mai vorbim de fineţea celebrului „pas de trois" din actul I conturat de Nina Desniţ­­kaia, Elena Efteeva, Vladimir Buda­rin, de sincronizarea perfectă, de gin­găşia „lebedelor mici" — Nina Sah­­novskaia, Liudmila Kovaleva, Maria Vasilieva, O. Storuşina. Am apreciat turaţiile deschise, piruetele sigure ale lui Serghei Vikulov — Prinţul Siegfried — siguranţa atacului şi con­turarea portretului glacial al „lebe­dei negre" in jocul Olgăi Moiseeva... Coregrafia, stilul academic al an­samblului „Kirov", expunerea lejeră a figurilor dificile au fost elocvente . „Lacul lebedelor" a demonstrat ce înseamnă rolul „tradiției de școală" in marea artă coregrafică leningră­­deană. Smaranda OTEANU Moment din „Lacul lebedelor”, in interpretarea colectivului leningrădean Foto : Ion Miclea Agenda Festivalului • Astăzi, in jurul orei II, la­­ sala U.G.S.R. din Lipscani se­­ vor prezenta in faţa juriului­­ secţiei de canto concurenţii­­ care au promovat In etapa a­­ IlI-a : Rodica Toma (România),­­ Lucia Ţibuleac (România), Mele , Ambrazaitite (U.R.S.S.), Bar­­­­bara Gubisch (R.D. Germană),­­ Eduard Tumagianian (România), * Gheorghe Crăsnaru (România), L Mihail Panghe (România), Elena­­ Duma (România), Nadejda Vai­­­­ner (U.R.S.S.), Emil Gherman­­ (România), Dan Serbac (Romă- ’ nia), Dan Zancu (România),­­ Konstantin Plutnikov (U.R.S.S.),­­ Eugenia Moldoveanu (România).­­ • La orele 20, la Opera Ro-­­ mâni, „Giselle" de Adolphe­­ Adam, cel de-al doilea spectacol­­ oferit de apreciatul colectiv al­­ Teatrului academic de operă şi­­ balet „S.M. Kirov" din Lenin-­­ grad, in regia renumitului maes-­­ tru coregraf Marius Petipa. So-­ţ­­iști : Irina Kolpakova, Iurii­­ Soloviov, Gabriela Koraieva,­­ Natalia Bolșakova, Mihail Ba- I­rișnikov. Acompaniază orches-­­ tra Operei Române, dirijată de­­ Victor Fedotov.­­ • La ora 21, London Sympho- I­ny Orchestra, dirijată de André­­ Previn, evoluează în Sala Mare­­ a Palatului Republicii. Solista­­ concertului va fi Sheila Arm-­­­strong. j Virtuozitate • Mstislav Rostropovici • Paul Badura-Skoda • Jörg Demus In peisajul atit de divers al artei interpretative contemporane, Mstis­lav Rostropovici reprezintă deja, de mulţi ani, un punct de re­ferinţă, un moment al împliniri­lor semnificative în arta cinta­­tului la violoncel. Creaţia sa inter­pretativă impune, în primul rind, prin forţa neobişnuită, prin im­petuozitatea ideilor muzicale, prin puterea de sugestie a rostirii, susţi­nute constant de o rară virtuozitate în minuirea arcuşului, de un ton de mare frumuseţe şi supleţe sonoră. Rostropovici extinde considerabil po­sibilităţile Interpretative ale violon­celului şi, In egală măsură, descoperă nebănuite resurse expresive, lumi-. nind intr-un chip inedit pagini clasi­ce ale literaturii instrumentului său. Interpretarea Concertului pentru vio­loncel şi orchestră In Do major de Haydn a beneficiat de o mobilitate şi strălucire in primul rind spirituală în perceperea şi redarea stilului lu­crării, cu o remarcabilă plasticitate a nuanţelor. Plasată la un alt pol al expresiei, Sarabanda in Re minor de Bach, lucrare de o austeră gravita­te, a permis interpretului evidenţie­rea posibilităţilor de sondare a zone­lor profunde ale conştiinţei umane. ★ Seara de muzică în compania pia­niştilor Paul Badura-Skoda şi Jörg Demus ne-a oferit o autentică in­­tîlnire cu muzica de cameră, în care lumea sonoră a lui Mozart, Schubert, Schumann sau Debussy s-a consu­mat discret şi firesc, fără gesticu­laţia deseori retorică a marilor acte interpretative. Vienezi ei înşişi, cei doi pianişti interpretează cu fineţe lucrările ma­relui lor compatriot, clasicul vienez Mozart, în umbra căruia îşi desfă­şoară actul interpretativ cu multă afecţiune. Fără a avea pretenţia de a fi „interpretată“, Sonata în Re major pentru două piane a fost în­ schimb redată cu mult bun gust. Aceeaşi grijă pentru cizela­rea fină a conturului melodic, discret sensibilizat de puritatea sentimentului poetic, am aprecia­­t-o în interpretarea Fanteziei pentru pian in Fa minor de Schubert, In timp ce Mica suită de Debussy a impresionat prin subtilitatea tonului in plasticizarea imaginilor sonore ale tablourilor muzicale ce o compun. Dumitru AVAKIAN Mstislav Rostropovici văzut de Neagu RADULESCU

Next