Scînteia, septembrie 1970 (Anul 39, nr. 8533-8562)
1970-09-18 / nr. 8550
PAGINA 2 FAPTUL DIVERS Fără... pereche Credem că nu ne înşelăm dacă afirmăm că depozitul nr. 14 textile-încălţăminte din Iaşi se află într-o situaţie fără... pereche. Să exemplificăm. De la începutul anului şi până acum, a primit, din partea mai multor unităţi furnizoare, încălţăminte în valoare de 23 000 lei care n-a putut fi pusă în vînzare, deoarece era... desperecheată, întreaga cantitate de încălţăminte a trebuit să fie restituită firmelor furnizoare. Nu ştim cum vor explica întreprinderile în cauză situaţia. Cert este că serviciile de control şi-au bătut singure cuie în talpă. Şi sperăm că, împreună cu ei, vor fi „încălţaţi“ şi ceilalţi coautori ai acestei performanţe ! „Cadou“ între amici Nicolae Oprea şi Constantin V. Toma din Rm. Vilcea erau amici. Şi ce nu face un amic pentru alt amic ! Primul era director al şcolii de şoferi amatori din localitate. Şcoala avea o maşină care valora 52 800 lei. Intr-o zi, a luat maşina respectivă şi — ce mai calea-valea — i-a făcut-o cadou amicului Costică ! In locul ei, a adus apoi de la Caracal un autoturism casat şi l-a aşezat pe butuci In curtea şcolii, pentru a-l casa a doua oară. Timpul nu i-a permis insă să-şi mai ducă pină la capăt şi această ultimă intenţie. Nicolae Oprea a fost destituit din funcţie, iar dosarul afacerii va fi înaintat instanței de judeca tă. Cînd doi se ceartă, se dărîmă magazinul Acum un an şi jumătate, în satul Oreava (Vrancea), a început construcţia unui magazin sătesc. Cînd să fie aşezat planşeul pe zidurile abia ridicate, s-a constatat că acestea sînt prea slabe. Autorul proiectului (şi al greşelii !) a propus să se mai toarne cîţiva stîlpi de beton armat. Conducerea cooperativei de consum Gugeşti s-a declarat însă adeptă a unei alte soluţii. De atunci şi pînă astăzi, cele două părţi n-au reuşit încă să stabilească varianta optimă şi pe semne n-au de gînd să se fixeze asupra ei dorit cînd zidurile (deteriorate între timp de umezeală) vor fi... la pămînt ! Sperăm însă că organele de resort îi vor împăca rapid, obligindu-i să suporte consecinţele disputei. „Nuntă“ la Podgorie Nu cu mult timp în urmă, responsabilul restaurantului „Podgoriile Huşiului“ cerea scoaterea din inventar a unor obiecte (mese, scaune ș.a.) în valoare de vreo 30 000 de lei, pentru că — zicea el — „se degradaseră“. Cum însă, de la dotarea restaurantului nu trecuse un timp suficient care să justifice scoaterea obiectelor din uz, organele de control au căzut pe gînduri. Cercetările care au urmat au stabilit că cei de la restaurant obişnuiau să „închirieze“ mesele şi scaunele pe la nunţi, unde erau serios zdruncinate. Aceasta fiind cauza, cererea şi-a găsit... naşul ! Mai rezolvaţi o ghicitoare ? Ana Miţă din Poiana Braşov avea cîteva bijuterii şi i se părea că nu prea au valoare dacă nu sînt descîntate. A căutat şi a găsit o ghicitoare care i-a promis că i le va face să-i ia ochii cui o vrea. La cîteva zile după aceea, posesoarea lor încerca să ghicească unde este... ghicitoarea. Nereuşind să-i mai dea de urmă, s-a adresat organelor de miliţie, care... i-au dat răspunsul exact : bijuteriile se aflau (împreună cu altele !) la Aurica Dumitrescu din comuna Bîldana (Ilfov). De prisos să mai spunem că aceasta a fost scutită de grija de a-şi mai ghici viitorul. Cit despre „clientele“ ei, ce s-ar mai putea adăuga... Nu tractorul a greşit drumul Stelian Măgureanu, tractorist ucenic la I.M.A. Haţeg, a fost invitat intr-una din zilele trecute la o petrecere în satul Streisăcel. S-a urcat la volanul unui tractor de la brigada din satul Strei-Sîngeorgiu şi — cu toate că n-avea permis de conducere — a pornit la drum. La întoarcere, cînd nici nu mai ştia cum îl cheamă, s-a rostogolit într-un şanţ. Tractorul a fost avariat, dar chefliul a scăpat ca prin minune. Acum urmează să suporte consecinţele. Rămîne de văzut insă ce vor avea de suportat şi cei de sub ochii cărora a fost sustras tractorul ! Rubrică redactată de : Dumitru TÎRCOB Gheorghe POPESCU cu sprijinul corespondenţilor „Scînteii" Sa gîndeşte uneori la vîrtejul acelor ani, la drumurile lungi prin sate, la trenuri, la sălile de aşteptare tiăite de lume, unde. Intr-un colţ, el, cîţiva tineri, repetau in grabă rolurile pentru spectacolul ce aveau să-l prezinte într-un cătun îndepărtat, la mulţimea care-i asculta răsplâtindu-i cu aplauze, la sutele de conferinţe expuse, la versurile recitate în adunări, la nenumăratele episoade ale activităţii sale de militant pentru triumful ideilor partidului, din 1945 cind a devenit comunist. Episoadele 1 se amestecă în memorie , li vin In minte frinturi de cuvinte, chipuri de oameni pe care i-a văzut ieri sau acum douăzeci de ani, se gîndeşte la cel pe care nu l-a cunoscut îndeajuns... Unul din gîndurile dragi instructorului de partid, Cornel Butnărescu este că „s-a născut la timp“ , se vede aplecat asupra cărţilor, adăugind examene la examene : şcoala profesională, şcoala tehnică, şcoala de partid , lecţii, lecţii ascultate, cărţi citite. Iarna aceea, de la sfîrşitul lui 1965, cînd trebuia să le vorbească tovarăşilor de muncă despre experienţa sa de instructor de partid... Da, era emoţionat şi poate s-a repetat, îşi aminteşte că a vorbit mult despre „anonimatul“ muncii instructorului de partid, despre faptul că rezultatele acesteia trebuie să se vadă în organizaţiile de care răspunde, acolo e oglinda lui (nu-i plăcea că recurge la figuri de stil, dar totul era sub imperiul emoţiei). Mai tirziu şi-a amintit de asta, privind chipul care-şi redobîndise încrederea in sine al secretarului de partid de la întreprinderea de construcţii şi reparaţii Timişoara şi comparlndu-l cu chipul frămîntat de întrebări al aceluiaşi om din urmă cu cîteva luni, şi s-a văzut şi pe el, instructorul de partid, discutînd la biroul organizaţiei de bază, ajutînd la întocmirea sintezelor pentru adunările de partid, conducînd adunări generale, ţinînd expuneri despre trăsăturile moral-politice ale comunistului, s-a văzut zile şi zile printre aceşti oameni şi i-a văzut şi pe ei ascuţindu-şi puterea de pătrundere a lucrurilor, dozîndu-şi energiile, maturizîndu-se în confruntarea cu probleme privind îmbunătăţirea calităţii lucrărilor, folosirea integrală a capacităţilor de producţie şi a timpului de lucru „forarea“ propriilor posibilităţi de a-şi mări „criza“, autoritatea în rindul colectivului. Întilnirea cu acelaşi secretar de organizaţie de partid îl face să simtă o tainică plăcere şi tot cu ascunsă plăcere îi primeşte reproşurile, că acum vine mai rar pe la ei şi astfel nu vede cu ochii lui ce acţiuni interesante au mai întreprins... Dar el ştie că această „absenţă“ a lui este izbînda lor, a organizaţiei de partid, capabilă acum să acţioneze de sine stătător, şi-şi stabileşte planul de muncă personal (obişnuieşte să-şi noteze cu migală reperele pe o perioadă mai îndelungată, obiectivele care-i solicită cu precădere prezenţa în funcţie de sarcinile stabilite de partid) astfel incit ajutorul lui să se manifeste la momentul oportun şi in altor organizaţii. Ştie că datoria activistului este să se prezinte in faţa organizaţiilor de partid astfel înarmat ca să le poată ajuta efectiv, să se afle acolo mai ales atunci cind este nevoie de sprijinul său, să ştie să convingă. Uite, episodul de la întreprinderea 7 de produse industriale, frămîntările comitetului de partid ale multor altor comunişti pentru că nu se îndeplinea planul la atelierul de lăcatuşerie, ceea ce avea repercusiuni asupra altor compartimente , frămintările lui pentru a găsi un mijloc de a urni lucrurile din loc, declanşarea pînă la urmă a unui studiu asupra organizării producţiei de la lansarea comenzilor, normarea muncii, pînă la cumpănirea aportului fiecărui membru al colectivului. Apoi primele rezultate, apoi satisfacţia aceea de cite ori parcurge indicatorii economici ai acestei întreprinderi care acum îşi realizează planul... Neapărat, în munca aceasta trebuie să preţuieşti, să iubeşti oamenii. Există — şi trebuie să existe — dragoste şi încredere faţă de om nu chiar critica pe care i-o adresezi, pentru că ea reflectă exigenţă partinică, încredere în forţele, in calităţile sale. Poate la început secretarul organizaţiei de partid de la întreprinderea de locuinţe şi localuri n-a înţeles că in critica severă adusă stilului de muncă al biroului organizaţiei de bază, în propunerea ca această problemă să constituie obiectivul unei adunări generale se afla această încredere. A fost o dezbatere vie, exigentă, fructuoasă, un moment care s-a soldat pentru toţi, şi pentru el, instructorul, cu un plus de învăţăminte. ...In dimineaţa aceasta are ochii înroşiţi de nesomn. A trăit o noapte in care n-a fost chip să adoarmă din cauza încordării. Tot ceea ce se petrecuse ieri în adunarea generală a organizaţiei de bază de la grupul de şantiere „Electromontaj“ se derula acum insistent in memorie . O întreprindere care nu-şi îndeplineşte indicatorii de plan, oameni care raportează ca realizate sarcini aflate departe de acest stadiu, imobilizări de fonduri, mari cheltuieli neproductive, lipsă de grijă faţă de condiţiile de viaţă ale salariaţilor din unele puncte de lucru. Dezbaterea a fost critică, s-a finalizat cu măsuri şi responsabilităţi precise, dar gindul lui a întirziat toată noaptea asupra profilului etico-profesional al acelor cadre care au abdicat de la misiunea lor, la faptul că nu va avea linişte pînă ce tot ceea ce s-a identificat ieri ca reprobabil va deveni de domeniul trecutului. Instructorul de partid Cornel Butnărescu, de multă vreme, nu-şi mai raportează viaţa decit la existenţa altor oameni. Stadiile vieţii lui, termenele, etapele ei sunt etapele, termenele, stadiile unor colectivităţi de comunişti de care şi-a legat de multă vreme existenţa. Aici se află bucuriile lui — în bătălia pentru înfăptuirea politicii partidului. Viaţa se întretaie cu vieţile altor oameni Şi satisfacţiile lor au fost propriile lui satisfacţii. Şi sunt în primul rind aceste mari bucurii colective — peisajul Timişoarei contemporane, pe ale cărei schele se află şi cei 1 500 de comunişti din 34 de organizaţii de partid aflate în raza îndrumării lui, termenele depăşite — 1970 : o fabrică de semiconserve, un pavilion pentru facultatea de mecanică a Institutului politehnic, frumoasa lucrare de la băile termale, un magazin construit cu două luni mai devreme etc. etc. Sunt insă şi alte bucurii, cotidiene, asupra cărora nu zăboveşte, dar pe care oamenii nu le uită. La trustul de construcţii, un comunist, îndemnat de instructorul de partid, işi termină studiile medii ; altcineva, la grupul de şantiere nr. 1, este nu numai îndemnat, ci ajutat efectiv (îndrumări la matematici, tehnologie etc.) să urmeze cursurile şcolii de maiştri... Difuzate pe un perimetru omenesc larg, episoade ale unei calde generozităţi anonime al cărei ţel este de a ajuta oamenii să devină mai buni, mai valoroşi. Căci fiecare eclipsare a calităţilor umane este o pierdere resimţită personal. Asta înseamnă că unii te-au Înşelat — aşa cum s-a întîmplat cu cadre din conducerea şantierului 8 din Timişoara care au ştirbit avutul obştesc — Înseamnă catalizarea tuturor resurselor de exigenţă ale organizaţiilor de partid spre a preintîmpina alte „pierderi“ de conştiinţă, ca încrederea un om să fie însoţită de controlul atent al obştei, ca răspunderea să fie permanent o problemă colectivă. Cu cinci ani la urmă, vorbind în faţa activului despre propria experienţă, Cornel Butnărescu, instructor al Comitetului municipal de partid Timişoara, le spunea, cuprins de emoţie : „Eu cred că esenţialul in această muncă de instructor de partid este să-ţi fie dragă, s-o exerciţi cu pasiune, cu convingerea că trebuie îndeplinită la un nivel mereu mai înalt, corespunzător sarcinilor complexe pe care partidul ni le pune în faţă“. După cinci ani, Cornel Butnărescu nu are nimic de adăugat acestor cuvinte, iar reporterul poate spune că l-a aflat materializîndu-le uu citeva din cele mai mari organizaţii de partid din Timişoara. Plafon FARDAU INSTRUCTORUL DE PARTID, prezenţă activă în mijlocul oamenilor viaţa de partid Expoziţie cu vînzare Cunoscutul magazin bucureştean „Romarta" (Calea Victoriei nr. 60), care şi-a făcut bunul obicei de a expune periodic, in vitrine frumos amenajate, cele mai noi sortimente de mărfuri sosite, a deschis in aceste zile o interesantă expoziţie cu vînzare. Expoziţia prezintă ultimele noutăţi în materie de stofe din lină pură. Sortimentele expuse pentru consultare şi cumpărare sunt realizate intr-o gamă variată de ţesături şi culori. Din noile stofe expuse la „Romarta“ se pot confecţiona demiuri, sacouri şi taioare. (Urmare din pag. I) I.C.R. Pantelimon) le Întrece însă pe toate multiple defecţiuni la mecanismul de direcţie, prezoane lipsă la roţi, iar lămpile de semnalizare sunt montate sus pe cabină şi nu in partea inferioară, la extremitatea caroseriei, la loc vizibil, cum prevăd dispoziţiile legale. Pentru starea tehnică deplorabilă a maşinii s-a reţinut, pînă la remedierea tuturor defecţiunilor, certificatul de Înmatriculare, iar şoferului (Nedelcu Ştefan), pe lingă aplicarea amenzii contravenţionale, i-a fost suspendat pe timp de o lună de zile permisul de conducere, conform art. 41 din Decretul nr. 328/1966. Cum este oare posibil să se plece în cursă cu asemenea maşini, adevărate pericole pe drumurile publice ? Majoritatea conducătorilor auto surprinşi cu maşini defecte îi acuză pe şefii de garaje şi autocoloane, care-i trimit in cursă oricum, numai să reducă la minimum orele „pierdute" cu remedierile. Ce pagube se înregistrează, ce imobilizări, ce consecinţe tragice au accidentele provocate de o asemenea mentalitate — aceasta pare să nu-i mai intereseze pe respectivii şefi de garaje ! Şoferul Fodoreanu Tudor, de pe autocisterna 32—B—979 de la întreprinderea de mecanizare, transporturi, lucrări şi îmbunătăţiri funciare (găsită cu defecţiuni la sistemul de frînare şi iluminare), susţinea că vina se datorează garajului, că el nu-l vede pe şeful de garaj, Mirea, decit o dată pe săptămină. Ştefan Măniulă ne furnizează o altă explicaţie : „Maşina pe care o conduc (31—B—8038) şi-a îndeplinit norma de kilometri prevăzuţi pentru casare încă din luna august, dar mi se spune că I.T.B.-ul nu are altă maşină să-mi dea şisă mă descurc cum pot“. Oare faptul că I.T.B. ori alte întreprinderi deţinătoare de parcuri auto nu au suficiente maşini, dă dreptul revizorilor tehnici şi şefilor de garaje să le trimită in cursă pe cele vechi cu defecţiuni care le fac improprii circulaţiei ? In treacăt fie spus, In cele 3 zile cit a durat această acţiune, cele mai multe maşini cu o stare tehnică necorespunzătoare aparţineau... I.T.B. ! Credem că numărul de 52 certificate de înmatriculare reţinute pînă la remedierea defecţiunilor constatate ar trebui să convingă conducerea I.T.B. că menţinerea stării tehnice corespunzătoare a autovehiculelor nu este o chestiune facultativă, de bunăvoinţă, ci o obligaţie legală. De altfel, acelaşi lucru ar trebui să-l înţeleagă şi şefii de garaje de la alte întreprinderi, printre care autobaza „Gherase", care au permis plecarea din garaj a autocamionului 21— B—1259 cu peridocul neechipat corespunzător sau a celui cu nr. 31—B—6449 cu levieriue de comandă a direcţiei cu uzură pronunţată din cauza frecării îndelungate de roata din stingă. Credem că nu e cazul să mai insistăm aici asupra consecinţelor pe care le poate avea producerea unui accident datorită avarierii mecanismului de direcţie, cîndvehiculul respectiv scapă de sub controlul şoferului ; mărturie stau numeroasele accidente provocate din această cauză, soldate cu victime omeneşti, cu mari distrugeri de valori materiale. După cum se vede, încălcarea regulilor de circulaţie începe încă din unele garaje, din unele autobaze, cu concursul uşurinţei şi neglijenţei tocmai ale acelora care ar trebui să fie primit în respectarea dispoziţiilor legale. Un lucru este cert : 1) dacă s-ar aplica întotdeauna sancţiunile drastice cuvenite — şi prevăzute de lege ! — Împotriva şefilor de garaje care permit, tolerează sau chiar iniţiază asemenea abateri şi 2) dacă s-ar asigura o largă popularizare a aplicării acestor măsuri, atunci fără doar şi poate că am asista la scăderea vertiginoasă a acestor cazuri de crasă iresponsabilitate ! Dar efectele negative ale circulaţiei unor vehicule in stare tehnică necorespunzătoare constituie un atentat la adresa cetăţeanului nu numai sub forma accidentului propriu-zis, „clasic". Nu este neapărat nevoie ca iresponsabilitatea, nepăsarea faţă de cetăţean să se exprime prin strivirea sub roţi ; există şi alte forme, mai insidioase, mai puţin dramatice, ca aparenţă — cum ar fi intoxicarea cu gaze produse de autovehiculele intr-o stare de neîngrijire tehnică. Cine nu cunoaşte, din proprie experienţă, nenumărate iazuri de autovehicule care trec fumegînd de parcă ţeava de eşapament ar fi an coş de vapor, lăsind in arpă nori grei mecăjioşi ! La aceştia se adaugă, trăgind greu la cîntarul nocivităţii, şi cantitatea de gaze, nu mică nici ea — produsă de autovehiculele obişnuite — totul cu consecinţe din cele mai negative asupra căilor respiratorii ale oamenilor, asupra sănătăţii lor. Insotindu-i în control pe ofiţerii-ingineri Mircea Iana şi Vlad Iliescu, la ieşirea din Bucureşti, pe şoseaua Colentina, facem „cunoştinţă“ cu citeva asemenea mostre de iresponsabilitate socială : autocamionul 22- B-4974 (autobaza 5 Filaret) pare a fi asamblat din vechituri Eşapamentul există numai de „decor* căci fumul şi gazele emană de pretutindeni, de parcă maşina ar sta să ardă. Pe de lături, cetăţeni, copii trec tuşind, acoperindu-şi cu mina gura şi nasul. In general, maşina e intr-un hal fără hal : o aripă atirna mai-mai să cadă cit despre zgomotul motorului, numai dacă strigăm ne mai putem înţelege. Cerîndu-i şoferului Giurgea Iancu actele la control, ne lămurim întrucîtva : cum e şoferul — aşa şi maşina. Actele acestuia - buletinul de identitate şi permisul de conducere — sunt făcute ferfeniţă şi abia după multe căutări sunt găsite filele trebuincioase Autobaza „Gherase“ furnizează alte două „mostre" — autospecialele 31-B- 5685 şi 31-B-5691 — care arătau ca scoase de la cimitirul de fiare vechi pe lingă alte defecţiuni, au motorul prost întreţinut, iar din cauza tobelor de eşapament perforate, fumul şi zgomotul produs întrec cu mult limitele permise. Cazurile depistate sunt multe : din 118 autobuze ale I.T.B., testate cu aparatul „fum-metru* 31 emanau un jet de gaze peste limita normală, iar probele de intensitate a zgomotului, luate in diferite puncte intens circulate, au indicat coeficienţi ridicaţi, cu mult peste cei admisibili. De ce plăminii şi auzul multora trebuie să suporte consecinţele neglijenţei altora ? Este ştiut că în unele ţări se aplică pe loc măsuri din cele mai drastice faţă de asemenea abateri ; or, la noi, chiar şi unii lucrători de miliţie consideră cu mult mai „gravă“ o depăşire cu cîteva minute a timpului de staţionare permis, decit promenada tacticoasă a unor asemenea coşuri ambulante de gaze toxice. Cu toate ci se află abia la început, campania pentru combaterea surselor de zgomot şi de poluare a atmosferei îşi demonstrează cu prisosinţă importanţa ; aflăm că se lucrează la un studiu pentru determinarea parametrilor tehnici la a căror depăşire să fie puse in acţiune mijloace de sancţionare adecvate. Este un Început destul de tardiv şi ar fi de dorit ca elaborarea şi aplicarea acestui studiu să fie nit mai rapide. I-am solicitat tovarăşului maior ing. Nicolae Grigore, din Inspectoratul general al miliţiei, cîteva precizări in legătură cu rezultatele acţiunii întreprinse de direcţia circulaţie intre 6—10 septembrie. Din cele 1143 de autocamioane, autofurgonete şi autoturisme verificate cu prilejul acestei acţiuni, 412 aveau diferite defecţiuni. Aceasta înseamnă că aproximativ din 3 maşini controlate una prezenta „simptome“ care o făceau improprie circulaţiei pe drumurile publice. Numărul celor 247 de autovehicule cărora li s-a reţinut certificatul de înmatriculare pentru defecţiuni grave, ori care nu puteau fi remediate pe foc, conturează şi mai clar situaţia. Este constatarea unei stări de lucruri care trebuie analizată cu temeinicie de către toţi factorii responsabili pentru securitatea transporturilor rutiere şi, în primul rind, de deţinătorii mijloacelor de transport. Este interesant de arătat că majoritatea autovehiculelor găsite cu defecţiuni de natură a periclita siguranţa circulaţiei aveau dovezi de verificare tehnică anuală, ceea ce demonstrează superficialitatea cu care s-au efectuat acele operaţiuni. De aceea, se impune ca specialiştii să manifeste o mai atentă preocupare în executarea sarcinilor lor, intrucît ei poartă pe umeri o mare răspundere — asigurarea condiţiilor optime de funcţionare a autovehiculelor şi implicit securitatea traficului rutier. Dovada de verificare tehnică anuală nu este o simplă formalitate, ci un act juridic cu consecinţe dintre cele mai serioase. Reamintim că îndeplinirea formală a obligaţiilor de efectuare a operaţiilor de verificare anuală a autovehiculelor atrage după sine răspunderea penală. In ceea ce priveşte activitatea noastră viitoare, aş remarca că această acţiune face parte dintr-o suită de măsuri pe care Inspectoratul general al miliţiei şi-a propus să le iniţieze, în colaborare cu alte organe competente, in scopul prevenirii fenomenelor cu repercusiuni negative asupra siguranţei circulaţiei. Aceasta deoarece, aşa cum s-a constatat şi cu prilejul prezentului raid, mai sunt încă unităţi deţinătoare de mijloace de transport în care verificarea zilnică a stării tehnice a autovehiculelor nu se efectuează cu suficient interes şi spirit de răspundere. Scuza, invocată adeseori, a folosirii intense a maşinilor, chiar a celor într-o stare tehnică precară, pentru a asigura îndeplinirea coeficientului de utilizare a parcului este contrazisă chiar de realitate. Este evident că indicatorii de plan — inclusiv cel amintit mai sus — nu se pot realiza în condiţii optime decât cu maşini bine întreţinute. Ar fi mult mai folositor îndeplinirii planului ca remedierile să se facă la timp în garaj, pentru ca, o dată plecată în cursă, maşina să nu rămînă în pană ore întregi pe traseu, fiind scoasă astfel din producţie mai mult timp decit ar fi durat micile reparaţii efectuate la timpul potrivit. Tratarea problemei numai sub aspectul interesului imediat nu serveşte nici producţiei, ca să nu mai vorbim de siguranţa circulaţiei. De aceea, toate aceste iniţiative, vizînd menţinerea unei stări tehnice corespunzătoare, trebuie sprijinite in mod concret de către toate organele de specialitate, atit sub aspectul circulaţiei rutiere propriu-zise, cut şi în privinţa combaterii surselor de zgomot şi de poluare a atmosferei. STOP NEGLIJENŢEI MOTORIZATE SCiNTEIA — vineri 18 septembrie 1970 Concursul si Festivalul international „ GEORGE ENESCU" „LACUL LEBEDELOR" in interpretarea Baletului „Kirov" din Leningrad „Pur şi simplu nu pot Înţelege — se destăinuia Ceaikovski intr-o scrisoare — de ce termenul de „muzică de balet“ este socotit peiorativ. In definitiv poate exista şi muzică de balet bună...“ Să ne gindim că pe la mijlocul secolului al XIX-lea arta coregrafică avea soli de mare ţinută, îmbina virtuozitatea cu eleganţa, strălucea deci printre artele vremii şi vom înţelege mai bine cuvintele compozitorului rus. Era atit de mare preocuparea pentru frumuseţea dansului, incit muzica era doar fundalul sonor, acompaniatoare discretă care işi ghida tempii, mişcările, după paşi. „După povestirea zînei, veţi compune o muzică triumfală. In dansul pisicilor începeţi cu 3/4 amoroso, iar către sfîrşit grăbiţi mişcarea făcând să se audă şi unele miorlăituri“... Cam aşa sunau indicaţiile pe care Marius Petipa, celebru maestru coregraf al timpurilor, creator de spectacole, cel care a perfecţionat dansul clasic , le dădea lui Ceaikovski. Când acesta s-a aplecat asupra povestirii despre dragostea neîmplinită, asupra romanticei destăinuiri din „Lacul lebedelor“, a dorit să dovedească cit de importantă poate fi muzica de balet. Sfidind aranjamentele muzicale după schemele coregrafice, aşezind prin rigoare şi inspiraţie muzica înaintea băietului , Ceaikovski a creat „Lacul lebedelor“ — document romantic, patetic. Tot pe la mijlocul secolului trecut, şi mai ales in cea de-a doua parte a sa, in perioada de „aur" a coregrafiei, cind Pugni, Drigo sau Minkus semnau sute de partituri de balet, la Leningrad, oraş cu veche tradiţie culturală — care privea pe vremea aceea de la distanţă de o sută de ani primele montări ruseşti de operă şi balet — lucrările lui Ceaikovski începeau să-şi facă loc pe scena Teatrului Academic. Intii „Frumoasa din pădurea adormită", apoi „Spărgătorul de nuci", apoi „Lacul lebedelor". Este cunoscută şcoala de balet leningrădeană, disciplina şi rigurozitatea cu care se învaţă tehnica dansului. Este bine ştiută acurateţea cu care sunt montate lucrările clasice. Miercuri seara, baletul „Kirov“ din Leningrad avea pe scena festivalului intilnire cu publicul românesc prin muzica lui Ceaikovski, prin povestea Odettei-Odiliei şi a prinţului Siegfried. Miercuri dimineaţa corpul de baletaji făcea conştiincios orele de studiu. In spectacolul cu „Lacul lebedelor“ rodul muncii, al sirguinţei, era evident. Ansamblul — balerinii, balerinele, foarte tineri, proaspeţi absolvenţi ai şcolilor de coregrafie — se arăta exemplar. Fiecare artist supunea tehnica dansului in tot alfabetul lui. Lucrau curat, îngrijit, finisau fiecare număr, li priveam şi remarcam claritatea formulelor profesioniste, elegantele poze de final, maniera unduirii miinilor. „Lebedele mari" — Irina Kornee, Tania Udalenkova, Olga Baltaceeva, Valentina Garibalova — desenau largi arabescuri, simplu, neincordat; dansurile : cel napolitan, spaniol, maghiar erau bine diferenţiate, fără confuzii de elemente specifice ; „bufonul“ a fost unul dintre cele mai reuşite personaje in interpretarea lui Pavlovski, balerin de forţă şi nerv ; să nu mai vorbim de fineţea celebrului „pas de trois" din actul I conturat de Nina Desniţkaia, Elena Efteeva, Vladimir Budarin, de sincronizarea perfectă, de gingăşia „lebedelor mici" — Nina Sahnovskaia, Liudmila Kovaleva, Maria Vasilieva, O. Storuşina. Am apreciat turaţiile deschise, piruetele sigure ale lui Serghei Vikulov — Prinţul Siegfried — siguranţa atacului şi conturarea portretului glacial al „lebedei negre" in jocul Olgăi Moiseeva... Coregrafia, stilul academic al ansamblului „Kirov", expunerea lejeră a figurilor dificile au fost elocvente . „Lacul lebedelor" a demonstrat ce înseamnă rolul „tradiției de școală" in marea artă coregrafică leningrădeană. Smaranda OTEANU Moment din „Lacul lebedelor”, in interpretarea colectivului leningrădean Foto : Ion Miclea Agenda Festivalului • Astăzi, in jurul orei II, la sala U.G.S.R. din Lipscani se vor prezenta in faţa juriului secţiei de canto concurenţii care au promovat In etapa a IlI-a : Rodica Toma (România), Lucia Ţibuleac (România), Mele , Ambrazaitite (U.R.S.S.), Barbara Gubisch (R.D. Germană), Eduard Tumagianian (România), * Gheorghe Crăsnaru (România), L Mihail Panghe (România), Elena Duma (România), Nadejda Vainer (U.R.S.S.), Emil Gherman (România), Dan Serbac (Romă- ’ nia), Dan Zancu (România), Konstantin Plutnikov (U.R.S.S.), Eugenia Moldoveanu (România). • La orele 20, la Opera Ro- mâni, „Giselle" de Adolphe Adam, cel de-al doilea spectacol oferit de apreciatul colectiv al Teatrului academic de operă şi balet „S.M. Kirov" din Lenin- grad, in regia renumitului maes- tru coregraf Marius Petipa. So-ţiști : Irina Kolpakova, Iurii Soloviov, Gabriela Koraieva, Natalia Bolșakova, Mihail Ba- Irișnikov. Acompaniază orches- tra Operei Române, dirijată de Victor Fedotov. • La ora 21, London Sympho- Iny Orchestra, dirijată de André Previn, evoluează în Sala Mare a Palatului Republicii. Solista concertului va fi Sheila Arm-strong. j Virtuozitate • Mstislav Rostropovici • Paul Badura-Skoda • Jörg Demus In peisajul atit de divers al artei interpretative contemporane, Mstislav Rostropovici reprezintă deja, de mulţi ani, un punct de referinţă, un moment al împlinirilor semnificative în arta cintatului la violoncel. Creaţia sa interpretativă impune, în primul rind, prin forţa neobişnuită, prin impetuozitatea ideilor muzicale, prin puterea de sugestie a rostirii, susţinute constant de o rară virtuozitate în minuirea arcuşului, de un ton de mare frumuseţe şi supleţe sonoră. Rostropovici extinde considerabil posibilităţile Interpretative ale violoncelului şi, In egală măsură, descoperă nebănuite resurse expresive, lumi-. nind intr-un chip inedit pagini clasice ale literaturii instrumentului său. Interpretarea Concertului pentru violoncel şi orchestră In Do major de Haydn a beneficiat de o mobilitate şi strălucire in primul rind spirituală în perceperea şi redarea stilului lucrării, cu o remarcabilă plasticitate a nuanţelor. Plasată la un alt pol al expresiei, Sarabanda in Re minor de Bach, lucrare de o austeră gravitate, a permis interpretului evidenţierea posibilităţilor de sondare a zonelor profunde ale conştiinţei umane. ★ Seara de muzică în compania pianiştilor Paul Badura-Skoda şi Jörg Demus ne-a oferit o autentică intîlnire cu muzica de cameră, în care lumea sonoră a lui Mozart, Schubert, Schumann sau Debussy s-a consumat discret şi firesc, fără gesticulaţia deseori retorică a marilor acte interpretative. Vienezi ei înşişi, cei doi pianişti interpretează cu fineţe lucrările marelui lor compatriot, clasicul vienez Mozart, în umbra căruia îşi desfăşoară actul interpretativ cu multă afecţiune. Fără a avea pretenţia de a fi „interpretată“, Sonata în Re major pentru două piane a fost în schimb redată cu mult bun gust. Aceeaşi grijă pentru cizelarea fină a conturului melodic, discret sensibilizat de puritatea sentimentului poetic, am apreciat-o în interpretarea Fanteziei pentru pian in Fa minor de Schubert, In timp ce Mica suită de Debussy a impresionat prin subtilitatea tonului in plasticizarea imaginilor sonore ale tablourilor muzicale ce o compun. Dumitru AVAKIAN Mstislav Rostropovici văzut de Neagu RADULESCU