Scînteia, ianuarie 1971 (Anul 40, nr. 8655-8683)

1971-01-14 / nr. 8666

PAGINA 2 DIALOG CETĂŢENESC La 28 decembrie 1970, la redac­ţie a sosit o scrisoare din partea lui Liubomir Rotaru, locţiitor al secretarului comitetului comunal de partid şi director al căminului cultural din Berce­ni, Judeţul Ilfov, al cărei conţinut ne-a reţinut In mod deosebit atenţia : „In adunarea generală de dare de seamă şi alegeri a organizaţiei de bază P.C.R. a Consiliului popu­lar comunal Berceni, judeţul Il­fov, care a avut loc la 17 octom­brie 1970, l-am criticat pe secreta­rul comitetului executiv al consi­liului popular comunal, Ilie Lu­­pu, pentru atitudi­nea necorespunză­toare pe care o are faţă de salariaţii din comună — cu deosebire faţă de cadrele didactice — precum şi pentru comportarea pe ca­re a avut-o faţă de alţi tovarăşi din unităţile în care a mai lucrat. La cît­­va timp după adu­nare, Ilie Lupu m-a chemat în judecată pentru calomnie, la comisia de judecată nr. 4 de pe lingă Consiliul popular al sectorului 5, unde locuiesc. Ascunzînd, cu un scop bine de­terminat, adevărul, reclamantul a „o­­mis“ să precizeze, în cererea adresată comisiei de judeca­tă, cu ce prilej l-am „calomniat“, astfel că, dîndu-i-se curs cererii, am fost citat, pînă acum, de trei ori ca pirat în dosarul nr. 2075/ 1970. întreb : este drept ca un mem­bru de partid să cheme in jude­cată publică pe un alt membru de partid, pentru criticile ce i s-au adus intr-un cadru organizat, res­pectiv intr-o şedinţă de partid .“ Izvorît din însăşi esenţa de­mocratismului orînduirii noastre, dreptul de a critica, de a-şi exprima liber şi nestingherit pă­rerile asupra activităţii dintr-un sector sau altul, de a sesiza neajunsurile din activitatea or­ganelor de partid, de stat şi ob­şteşti, revine fiecărui cetăţean. Şi cu atit mai mult unui membru de partid, pentru care folosirea şi stimularea criticii şi autocriticii, luarea unei poziţii hotărîte faţă de lipsuri sînt nu numai drepturi, ci chiar obligaţii statutare. Din cîte se constată, însă, pe alocuri, noţiunea de critică con­structivă, ca armă de preţ, unanim apreciată, de care dispune socie­tatea pentru dezvăluirea şi lichi­darea neajunsurilor, este rău în­ţeleasă, răstălmăcită. Alteori, îm­potriva celor care sesizează, in scris sau oral, anumite lipsuri, se iau măsuri represive ori de inti­midare, de ameninţare cu darea în judecată. Ziarul nostru s-a ocu­pat în coloanele sale de citeva ca­zuri de sugrumare brutală a cri­ticii, de persecutare a celor care, prin scris sau prin viu grai, au semnalat anumite neajunsuri, ile­galităţi şi abuzuri. Cazul pe care îl analizăm este cu atit mai grav, cu cit, contrar tuturor normelor cunoscute, ajung să fie etichetate drept calomnii şi supuse judecăţii publice criticile formulate intr-o şedinţă de partid, deci intr-un ca­dru organizat şi strict delimitat. Este limpede pentru oricine că discuţiile purtate în şedinţele de partid, de sindicat, in sesiuni ale consiliilor populare, adunări ale cetățenilor, în orice alt cadru organizat de dezbatere, criticile a­­duse cu aceste prilejuri nu pot constitui obiectul unei analize în afara cadrului respectiv. De bună seamă că nimeni nu pledează pen­tru tolerarea criticii neprincipiale, destructive, fără argumente, dar aprecierea temeiniciei observațiilor critice nu poate rezulta decât din dezbaterea, în același cadru or­ganizat, a faptelor, din confrun­tarea liberă a părerilor formulate. Altfel există pericolul ca oameni de bună credinţă, animaţi de do­rinţa de a contribui la înlăturarea unor neajunsuri din cadrul colec­tivului în care muncesc, să se tre­zească chemaţi în faţa justiţiei pentru o afirmaţie sau alta făcută în şedinţă, la adresa unei persoa­ne. Lucru care nu este de natură să stimuleze critica, ci dimpotri­vă, să intimideze, să descurajeze, să impieteze asupra dreptului ce­tăţenilor de a dezvălui lipsurile, de a contribui la înlăturarea lor. In cazul pe care-1 analizăm este evident că reclamantul are serioa­se carenţe educative, nu înţelege obligaţiile şi îndatoririle cele mai elementare ale unui membru de partid. Reacţia sa violentă la criti­cile întemeiate ce i s-au adus nu exprimă altceva decit slăbiciune morală, necunoaşterea obligaţiilor statutare ale unui membru de partid. Totodată, nu putem să nu ne întrebăm de ce organizaţia de partid a consiliului popular şi co­mitetul comunal de partid n-au pus în dezbatere o asemenea compor­tare a unui membru de partid ; cu destulă întârziere a acţionat, în a­­cest caz, pentru elucidarea proble­melor, şi Comitetul judeţean de partid Ilfov, împrejurări care au fost de natură să-l încurajeze pe reclamant. Şi, pentru că nu putem lăsa lu­crurile nelămurite, să vedem care este adevărul in legătură cu pre­tinsele calomnii aduse secretarului comitetului executiv : „La data de 17 octombrie 1970 — menţionează el In cererea către comisia de ju­decată — a afirmat in public (sic !) că m-am dus eu la şcoala generală din comuna Berceni in stare de ebrietate şi că pe perioa­da cind am lucrat la consiliul popular al comunei Mihăileşti, jud. Ilfov, m-am bătut cu prima­rul acestei comune. Faţă de ase­menea acuzaţii mă simt calom­niat“. Discutăm cu citeva cadre di­dactice din comună In ce priveşte temeinicia primei învinuiri : — Mai de mult, Ilie Lupu a venit în cancelaria şcolii noastre. Era, vădit, sub influenţa alcoolu­lui. Ne-a reproşat, printre altele, pe un ton total ireverenţios, de ce nu trecem dinainte in condica de clasă subiectele pe care ur­mează să le predăm elevilor la orele următoare. Am încercat noi să-i explicăm ceva, dar el a bătut cu condica în masă, exclamind : „Să treceţi imediat in condică su­biectele ! Să simţiţi că sînteţi sub­ordonaţi comitetului executiv I“. (Zamfir Mihai Corneliu, profesor de fizică, locţiitor al secretarului organizaţiei de partid a ş­colii ge­nerale Berceni). — Cind a intrat In cancelarie, se vedea de departe că e băut. Mi-am dat seama că n-am cu cine să discut şi am plecat la clasă Vorbeşte cu noi de parcă i-am fi slugi. Nu­ l-am auzit niciodată vor­bind pe un ton normal, ci numai ţipînd şi zbierind. (prof. Violeta Eremia, directoare adjunctă a şcolii). — Eu am avut mult de furcă cu secretarul Lupu, in multe proble­me. Nu voi intra in amănunte. Deşi am 20 de ani în funcţia de director de şcoală, am ajuns să mă gindesc că ar fi poate mai bine să insist să fiu absolvit de aceas­tă funcţie. Ilie Lupu e un om cu care nu se poate conlucra, umblă numai cu intrigi şi cu ameninţări. Faţă de cadrele didactice are o atitudine de dispreţ, pur şi simplu. (Gheorghe Popescu, directorul şcolii generale Berceni, membru al biroului comitetului comunal de partid). In legătură cu cea de a doua pretinsă calomnie, și anume aceea că, in calitate de secretar al Co­mitetului executiv al Consiliului popular comunal Mihăilești — unde a lucrat înainte de a veni la Ber­ceni — s-ar fi bătut sau imbrîncit cu primarul comunei, iată ce ne-a declarat în scris, printre altele, în­suşi cel In cauză, Petre Talpeanu, fost primar al comunei : „Intr-una din zile l-am Invitat in birou pen­tru a-i atrage atenţia asupra com­portării pe care o are faţă de oa­meni şi, drept răspuns, m-a luat de piept şi mi-a spus că, cu rela­ţiile pe care le are, mă va termina rit de curind“. Am completat Investigaţiile noas­tre solicitind şi părerile unor sa­lariaţi ai Consiliului popular co­munal Berceni asupra comportării secretarului comitetului executiv. Dar, cu o singură excepţie, per­­soanele cu care am discutat n-au afir­mat măcar un sin­gur cuvînt bun des­pre el. Cine este pretin­sul calomniat, care este profilul său moral ? Din 1952 şi pînă în 1969, Ilie Lupu a schimbat nouă munci diferi­te, cea pe care o Îndeplineşte acum fiind a zecea. Ci­tind caracterizarea existentă la dosarul său personal aflat la consiliul popular judeţean, rezultă că aproape peste tot pe unde a lucrat a produs greutăţi se­rioase conducerii instituţiilor respec­tive, fiind nevoit, din această cauză, să plece în altă parte. La Mihăileşti, pen­tru numeroase lip­suri si abateri dis­ciplinare — con­semnate intr-un proces verbal în­tocmit in şedinţa comitetului executiv al consiliului popular comunal din 28. I. 1969 — el a fost destituit din funcţie de către comitetul executiv al consi­liului popular comunal. Această decizie, luată In unanimitate de către membrii comitetului execu­tiv comunal, a fost, insă, ulterior, anulată de către Consiliul popular al judeţului Ilfov. Ca după aceea el să fie trimis, de către acelaşi organ in februarie 1969, să îndeplinească funcţia de secretar al Comitetului executiv al Consiliului popular co­muna­ Berceni. Cum s-a compor­tat aici am văzut in rindurile de mai sus şi ne-am intărit convinge­rea citind referatul, din luna no­iembrie 1970, întocmit de serviciul personal al consiliului popular ju­deţean, în care se arată, printre altele, că Ilie Lupu „are o atitu­dine refractară faţă de critică“. Iată adevărata faţă a celui „ca­lomniat" ! Alte comentarii sunt, credem, de prisos. * In cursul anchetei noastre, efec­tuată împreună cu un delegat al consiliului popular judeţean, pre­tinsul calomniat şi-a conturat şi mai bine portretul moral : „Chiar dacă o să ajung să umblu cu mîi­­nile în buzunare, pe stradă, nu-l las pe Rotaru ! — a afirmat el pe un ton extrem de ridicat. Să se pro­nunţe justiţia ! Să ştie o lume Întreagă cine sunt eu ! Vor risca şi alţii să mă calomnieze dacă vor spune că m-am dus beat la şcoa­lă !“ Iar atunci cind delegatul con­siliului popular judeţean a în­cercat să-i atragă in mod discret atenţia asupra atitudinii sale, dîn­­du-i unele sfaturi, secretarul şi-a ieşit pur şi simplu din minţi, ţi­­pind în instituţie, in auzul tutu­ror celor prezenţi, şi ameninţînd încoace şi încolo. Ce caută oare acest om intr-o astfel de funcţie de răspundere ? Alexandru STROE PE URMELE UNEI SCRISORI „SUNT CALOMNIAT!“ ţipă el, calomniind în stingă şi în dreapta SECVENŢE EDILITARE IALOMIŢA Noi unităţi comerciale la sate In judeţul Ialomiţa, anul trecut a consemnat o serie de realizări im­portante care reflectă posibilităţile de intensificare a desfacerii mărfu­rilor în mediul rural. Astfel, in re­ţeaua cooperaţiei de consum au fost inaugurate 4 magazine univer­sale cu bufet d in comunele Re­­viga, Gheorghe Lazăr, Iaşi şi Cio­china — care asigură aproviziona­rea locuitorilor din aceste locali­tăţi cu un bogat sortiment de mărfuri. Totodată au mai fost date in folosinţă o brutărie la Bordu­­şani, două cofetării, un restaurant şi un magazin alimentar. Numărul total al unităţilor, din reţeaua co­mercială a cooperaţiei de consum din judeţ, a ajuns la sfirşitul anu­lui 1970 la 445. Pornind de la necesitatea ampla­sării judicioase a unităţilor de des­facere pe teritoriul judeţului, U.J.C.C. va extinde reţeaua co­operativelor de consum de la sate prin construirea, în acest an, a Încă 14 magazine universale. In locali­tăţile Ştefan cel Mare, Jegălia, Bucu, Cocora, Făcăeni şi Săveni noile unităţi vor dispune şi de ra­ioane de confecţii şi articole elec­­tro­tehnice. Pentru sondarea ce­rerii de mărfuri, o serie de maga­zine de confecţii, încălţăminte, ar­ticole electro­tehnice ş.a. vor fi reprofilate ca unităţi de desfacere model. O atenţie deosebită va fi a­­cordată prestărilor de servicii : se vor înfiinţa noi ateliere de repara­ţii pentru obiecte de uz casnic, ra­dio, televizoare etc. Toate aceste realizări — precum şi iniţiativa amenajării unor maga­zine de mobilă cu expoziţii perma­nente la Lehliu, Dragoş Vodă, Fe­teşti, Ţăndărei şi Dormărunt — do­vedesc că U.J.C.C., manifestă re­ceptivitate faţă de solicitările popu­laţiei săteşti. BACĂU Cel mai tînăr cartier al oraşului în zona de est a Bacăului s-au înălţat în ultima vreme blocuri de locuinţe care totalizează peste 700 apartamente. Ele constituie nu­cleul celui mai tînăr cartier al oraşului, denumit (deocamdată pe planşetele proiectanţilor) „Creme­nea". în final, el va avea circa 5 000 apartamente, fiind cel mai mare ansamblu de locuinţe din Ba­cău. Pentru a se asigura o bună servire a locuitorilor de aici, noul ansamblu a fost prevăzut cu toate dotările necesare. în afara localu­lui de şcoală, dar deja in folosinţă, se vor mai construi încă 32 săli de clasă, un liceu de cultură generală, două creşe, două grădiniţe şi spa­ţii de joacă. Acestora li se adaugă clădirea unui dispensar medical în care vor funcţiona cabinetele celor două circumscripţii sanitare din cartier. Pentru aprovizionarea populaţiei vor fi construite două complexe şi alte spaţii comerciale, cu o suprafaţă utilă de peste 3 000 mp, un complex de servire al coo­peraţiei meşteşugăreşti, un oficiu poştal, o unitate CEC, un cinema­tograf cu 350 de locuri. Prin dimen­siunile sale, prin linia nouă, origi­nală, a construcţiilor, ansamblul „Cremenea" va constitui o verita­bilă podoabă arhitecturală, accen­­tuind şi mai mult trăsăturile mo­derne, tinereţea oraşului de pe ma­lurile Bistriţei. CE TE­ AMESTECI, DOM'LE ? „Deunăzi, impreună cu soţia, am fost nevoiţi să stăm în staţia C.F.R. Da­­giţa, de pe linia Roman- Buhăeşti, nici mai mult nici mai puţin decit 15 ore. Aceasta, deoarece, cum mi s-a spus, mi-am băgat na­sul unde nu-mi fierbe oa­la". Cu aceste cuvinte îşi începe relatarea peripeţii­lor prin care a trecut ing. Gheorghe T. Lupaşcu din Iaşi. Iată amănuntele : A­­flindu-se în staţie, impreu­nă cu soţia, pentru a mer­ge la Iaşi, ing. Lupaşcu a constatat că o femeie bă­­trina (Mantale Marica din Tansa-Iaşi) aştepta de vreo 8 ore pentru a putea ex­pedia un colet pe adresa fiicei sale din Predeal. De ce ? Pentru că impiegatul staţiei ii ceruse să aştepte pină vine trenul respectiv şi să urce personal coletul în vagonul de poştă. Nelu­­ind in seamă avertismen­tul dat de soţie („vezi-ţi de-ale tale !“), inginerul a intervenit la impiegaţii Antohi­­şi Pîntea, rugindu-i să n-o mai ţină pe bătrină in staţie, că a venit de departe şi e iarnă. Cu asta a dat de bucluc : „Ce te-a­­mesteci, dom'le, dumneata? Eşti cumva de la ziar sau de la televiziune 7 — a fost întrebat. Ce te doare că stă 7 Noi nu stăm 7 Stăm toată viaţa şi nu ne plin­­gem. Şi-apoi, noi avem le­gile noastre şi trebuie respectate, e clar 7 ...Nu-ţi dăm bilet, dacă nu te le­gitimezi !“ Inginerul nu s-a legitimat, ceferiştii nu i-au dat bilet, trenul a venit şi a plecat, iar el cu soţia au mai stat 15 ore in gară, în frig, flăminzi, pină la ve­nirea următorului tren. Astfel că, in loc să ajungă la Iaşi in ziua de 29 de­cembrie la ora 17, au ajuns abia a doua zi dimineaţa. Aceasta, apropo de deser­vire civilizată în gări şi de grijă faţă de călători ! DE CE AU SCURTAT COADA IBRICULUI? „Printre obiectele de bu­cătărie strict necesare fie­cărei gospodării se numă­ră şi ibricele, de diferite capacităţi — ne scrie Jean Petil din Bacău. Soţia mea a cumpărat mai de mult un ibric de 1 kg., fabricat la „Emailul Roşu" din Me­diaş. Produs bun, nimic de zis, dar nu pentru a-l pune pe foc, ca să fierbi ceva in el, că rişti să te frigi din cauza scurtimii cozii. Soţia mea mă întrea­bă : „Cinne-o fi scurtat, a­proape la jumătate, coada ibricului ?“ Cine s-o scurte­ze ? Eu, în nici un caz. Poate cei de la fabrică. Cert este că, aşa cum e produs acum, obiectul e aproape cu neputinţă de folosit , coada fiind extrem de scurtă, se încinge şi, ca să pui mina pe ea şi să nu te frigi, iţi trebuie mănuşă de cauciuc“. UN SEMNAL­­ CU SARE­­ NERECEPŢIONAT După ce menţionează în scrisoarea trimisă redacţiei că C.A.P. „Balta-Sărată" din judeţul Teleorman este una dintre cele mai dez­voltate în ce priveşte zo­otehnia, preşedintele aces­tei cooperative, tov. Ilie Ciotîrnel, ne roagă sa-l in­formăm unde se poate găsi sare bulgăr (glod), care este foarte necesară pen­tru hrana animalelor, mai ales, acum, in timpul ier­nii. „Cerem ajutorul re­dacţiei, pentru că la Roşio­rii de Vede, la depozitele cooperativelor din împre­jurimi, n-am găsit, in tot cursul anului 1970, nici un bulgăre de sare“ Faptul nu este izolat ; lipsa acestui produs — sare bulgăre — ne-a mai fost semnalată, in cursul anu­lui trecut, şi de alţi citi­tori şi am considerat că sesizîndu-le, organele de re­sort vor rezolva problema. Dar, se vede treaba că a­­cest semnal n-a fost re­cepţionat. Ceea ce ne face să revenim, de data aceasta la CENTROCOOP, forul ie­rarhic superior al coopera­ţiei de consum. JOS ANTENELE­I „Vara trecută, I.A.L. 7 a dispus tuturor locatarilor din imobilul nostru (str. Alexandru Moghioroş 18, bloc 3 ,„ sectorul 7) să demonteze toate antenele individuale de radio şi te­leviziune, montind in locul lor o antenă colectivă, de bloc — ne scrie ing. Gheor­ghe Palade, locatar al a­­cestui bloc. „Tehnică mo­dernă“ — ne-am zis noi şi ne-am conformat dispozi­ţiei date. Dar, cu asta, ne-am găsit buclucul. A­­paratele nu mai au, de a­­tunci, o audiţie normală, ci defectuoasă. (De altmin­teri, asupra acestei defec­ţiuni fuseserăm informaţi dinainte, dar am crezut că n-o să fie chiar aşa). U­­neori, nu mai putem ascul­ta în bune condiţii nici u­­nul dintre programele pos­tului de radio Bucureşti, emisiunile suprapunîndu-se şi amestecindu-se între ele. Am sesizat din timp, de mai multe ori, defecţiunea la I.A.L. 7, dar noi am vorbit, noi am auzit. Ce să facem, in aceste condiţii, tovarăşi de la I.A.L. 7 „ Să demontăm şi aparatele 7“. „RECLAMA E SUFLETUL COMERŢULUI", DAR... Dragoş Brancevici, din Giurgiu, şoseaua Bucureşti nr. 61, ne-a trimis urmă­toarea scrisoare : „în luna august 1970, după ce m-am informat, prin intermediul unor re­clame, asupra componen­ţei unei garnituri de mo­bilă care mi-a convenit, m-am dus la magazinul de mobilă din Giurgiu şi mi-am cumpărat, printre altele, şi o sufragerie „Da­cia“. In reclamele consulta­te, se menţiona că garnitu­ra are în componenţa ei şi o masă de televizor, pre­cum şi o bibliotecă. Aceste două piese insă nu mi s-au dat de la magazin. Am in­sistat, pe lingă vinzătoare, arătindu-i şi reclamele din revistele „Cinema“ şi „Fla­căra", dar ea a dat din u­­meri. Nu ştiu ce să mai cred. Ori reclama este gre­şită, ori pe undeva, pe Ifi O.C.L.—Giurgiu, s-a strecu­rat necinstea. Eu am achi­tat costul integral al gar­niturii şi cred că am drep­tul să cer să mi se dea şi cele două piese pe care le am lipsă". Scrisoarea dv, stimate cititor, am inaintat-o or­ganelor comerciale de re­sort, pentru a face cerce­tările de rigoare FARA URMA „Subsemnatul, Ciomag N. D. Ilie din comuna Iz­voarele, judeţul Prahova, am trimis, la 17 octombrie 1970, prin poştă, un colet conţinînd obiecte de Îm­brăcăminte. Destinatar : fiul meu, Ciomag I. Necu­­lai, din comuna Chinezu judeţul Timiş. Ce s-o fi intimplat, nu ştiu, dar co­letul n-a fost primit de către destinatar nici pînă acum. Şi nici înapoi, la mine, nu s-a Întors. Noroc că păstrez recipisa poș­tei, care poartă numărul 91.59775. Să se fi pierdut cumva, pe drum, ditamai pachetul ? Parcă nu-mi vine a crede. Atunci 7*. AM PRIMIT SCRISOAREA DV.! SCINTEIA - Joi 14 ianuarie 1971 De ce nu se gasesc piese de schimb pentru frigidere Ca ecou la anchetele publicate in pagina „Dialog cetăţenesc", pri­mim numeroase puncte de vedere, propuneri, observaţii ale citito­rilor. Unele dintre acestea fiind de un interes cetăţenesc larg, le pu­blicăm in întregime. Redăm, In continuare, una dintre scrisorile primite recent. Aproape In fiecare lună a anului trecut a apărut cite un articol în presă, legat de pro­blema pieselor de schimb ; intr-unul a fost vizată şi între­prinderea Mecanică Sadu, în privinţa pie­selor de schimb pen­tru frigidere FRAM. Puţinele restanţe în­registrate cu această ocazie — de altfel, sin­gurele în decurs de 10 ani — au fost recupe­rate integral. De curind, un alt articol — „Garanţia" cine o garantează ?, din Scînteia nr. 8­610 — ridică în mod justi­ficat, din nou, proble­ma pieselor de schimb pentru alte întreprin­deri şi alte aparate de uz casnic. Am găsit potrivit să relatez o situaţie,aproape para­doxală, deosebită de cele inserate în ziar. Din 1965, o dată cu contractarea bunurilor de larg consum, care beneficiază de garan­ţie (frigidere, maşini de spălat, de cusut, aspiratoare etc.), cu unităţile Ministerului Comerţului Interior se contractau şi pie­sele de schimb în ga­ranţie cit şi in post­­garanţie, în baza pre­vederilor H.C.M. 953/65 şi Instrucţiunilor de aplicare Nr. 800/A. Pentru piesele nece­sare în garanţie se in­­cheiau contracte pe baza haremurilor sta­bilite de comun acord cu UCECOM Incepind cu 1968, unităţile UCECOM au refuzat să mai încheie contracte pe baza a­­cestor haremuri şi au solicitat „să fie lăsate" să comande piese după necesar, ţinind cont de stocurile pe care le deţineau. Majoritatea acestor unităţi nu av­­eau, insă, nici stocuri şi nici nu contractau, motivînd că se for­mează stocuri supra­­normative, pentru care sunt pasibili să plă­tească penalizări. Cu această ocazie s-a în­cetăţenit obiceiul să nu se comande decit foarte puţine piese, insă incepind chiar cu luna ianuarie, a fiecă­rui an, să fim bom­bardaţi cu cereri no­minale — întocmite contrar prevederilor legale — din care so­seau şi cîte 20 pe zi, de la un singur bene­ficiar (de exemplu, din judeţul Caraş-Se­verin). In felul aces­ta ni se solicitau cite 1—20 piese pe zi — în cele mai multe cazuri una şi aceeaşi piesă. Alte unităţi judeţene (Rm. Vilcea, Zalău etc.) nu au mai co­mandat, pentru 1970, nici o piesă, insă tri­miteau zilnic cereri nominale, ignorînd astfel prevederile in­strucţiunilor 800/A, prin care se precizea­ză că cererile nomi­nale se fac pentru piesele contractate şi nelivrate, nu şi pen­tru cele necontracta­te, iar suplimentările eventuale se fac nu­mai până la 1 aprilie, pentru semestrul II al anului de plan. Pentru anul 1971, din cele 40 de unităţi judeţene de aprovizio­nare şi desfacere ale UCECOM, numai 15 au comandat piese de schimb pentru întreţi­nerea în garanţie a frigiderelor FRAM 112 1, restul de 25 re­­fuzînd să comande piesele necesare. O bună parte a benefi­ciarilor comandă cîte 1­5 repere pentru FRAM 70 1 şi 112 1, care sînt produse noi şi la care nu dispu­nem de stocuri de pie­se (O.C.M.A.D Mehe­dinţi a comandat pen­tru 1971 o singură... uşă, pentru depanarea frigiderelor FRAM 70­1 ; O.C.M.A.D. Har­ghita — 2 repere ; O.C.M.A.D. Dîmboviţa, Botoşani , şi Brăila — cîte 3 repere ; O.C.M.A.D. Timiş, Neamţ, Ialomiţa­­ şi Olt, cîte 5 repere). Am luat legătură cu UCECOM şi Minis­terul Comerţului In­terior sesizînd în scris asupra refuzului O.C.M.A.D.-urilor de a comanda piesele ne­cesare ; am fost per­sonal la UCECOM, însoţit de un delegat al Centralei industri­ale de mecanică fină, de care aparţinem şi am discutat cu direc­torul adjunct Victor Laiu, care a afirmat că unităţile UCECOM au stocuri supranor­mative de peste 300 milioane lei şi că nu acceptă să facă co­menzi după baremul stabilit prin H.C.M. 753/65, nici chiar la produsele noi — FRAM 70­1 şi 112­­. Ministerul Comerţului Interior nici măcar nu a răspuns la sesiza­rea noastră privitor la situaţia creată. In aceste condiţii, nu se poate asigura necesarul de piese pentru garanţie şi populaţia va suferi, a­­vîndu-se in vedere că agregatele — cea mai importantă piesă de schimb — şi altele se execută cu material din import. întreprin­derea noastră a întoc­mit un plan de pro­ducţie, de aprovizio­nare şi forţă de mun­că, care nu poate su­feri modificări in fie­care zi.­­Cooperativa Metalo-Casnica Bucu­reşti, de pildă, a con­tractat, pe Întreg anul 1970, 200 agregate JIU pentru FRAM 110­­ şi a venit ulterior cu 2 suplimentări ce însu­mează 300 agregate. Asemenea situaţii au fost frecvente). Se pune Întrebarea: cu ce materiale şi forţă de muncă execută uzina noastră aceste cereri neprevăzute şi cum înţeleg O.C.M.A.D.-u­­rile şi UCECOM să asigure depanarea bu­nurilor de larg con­sum, aflate în garan­ţie ? In acest sens se im­pun măsuri severe de respectare a prevede­rilor H.C.M. 735/65 cu Instr. 800 A şi H.C.M.­­ 156/66 privitor la a­­sigurarea cu piese de schimb a bunurilor de folosinţă îndelungată aflate in garanţie de către UCECOM, uni­tăţile sale şi M.C.I. — foruri care, atunci cind nu se contractea­ză sau nu se livrează piesele de schimb, uzează de prevederile H.C.M. 753 şi 1­156 a­­firmînd că opresc li­vrarea produselor. De ce insă nu respectă a­­ceste hotărîri şi atunci cind trebuie să co­mande şi să contrac­teze piesele necesare, pe care noi dorim să le contractăm, pentru asigurarea garanţiei produselor şi a presti­giului întreprinderii noastre 7 Consider că aceste rînduri vor fi de folos pentru elucidarea unor situaţii care generează greutăţi în activitatea întreprinderilor pro­ducătoare de bunuri de consum şi pentru a se răspunde la în­trebarea: „Garanţia“... cine o garantează 7 Aurel BARBULESCU Sef. serv. desfaceri I.M. Sadu-Gorj D-ALE SEZONULUI O metodă ceferistă de prelungire a vieţii ? Vreţi să vă prelungiţi viaţa prin hipotermie . Călătoriţi zilnic cu acceleratul care, la plecarea din Bicaz, poartă numărul 540, iar de la Bacău, devine prin fuziune, 522. Pină la Bacău, unde tehnica veche (adică locomotiva cu aburi) este înlocuită cu tehnica nouă (adică locomotiva „Diesel“), o să vă lă­­făiţi în căldură. De acolo, insă, şi pină la Bucureşti, timp de mai bine de 4 ore, aveţi tot timpul să reflectaţi la avantajele epocii glaciare : ultimele vagoane (de fapt, cele care au format acceleratul 540) se răcesc pină la temperaturi de-a dreptul uimitoa­re ! Călătorii se refugiază în va­goanele din faţă... dacă este loc. De vină, s-ar putea crede că este locomotiva „Diesel“, care nu în­călzeşte tot trenul. De fapt, vino­vaţi sunt acei factori răspunzători din C.F.R., care ştiind că această admirabilă locomotivă poate trage după sine un mare număr de va­goane, nu-şi mai bat capul cu găsirea unei soluţii ca să le şi în­călzească pe toate. Fiind vorba de un tren care transportă călători­a faţă de care C.F.R., încasînd costul biletului, are obligaţia să-i ducă la destinaţie în bună stare — nu este indiferent dacă vagoanele sunt confortabile şi calde, pe timp de iarnă, sau sunt nişte containere metalice, in care temperatura o egalează pe cea de afară. Or, poate, se apreciază că, prin congelare se asigură o păstra­re ideală a stării călătorilor care-şi încredinţează destinul unui vagon de cale ferată... Rodica ŞERBAN Cine dezgheaţă „Delta“ Cit de solicitat este hotelul „Delta" din Tulcea, o spun faptele : indicile de ocupare a acestuia a fost, în anul trecut, în medie, de 90 la sută. Este firesc, căci res­pectivul hotel reprezintă singura unitate de cazare a Ministerului Turismului aflată în apropierea Deltei Dunării. Vara sau iarna, la uşa hotelului bat numeroşi turişti­ Hotelul este nou, are o construcţie modernă, e dotat cu toate serviciile necesare celor găzduiţi aici — restaurant, centrală telefonică, lifturi etc. etc. Dar cum funcţionea­ză aceste servicii, e o altă poveste. In zilele de 6, 7 şi 8 ianuarie, de exemplu, clienţii hotelului au fost nevoiţi să urce şi să coboa­re, de la parter şi pînă la etajul VII, „per pedes“... De ce ? Deoarece lifturile nu funcţionau decit pentru ...cameriste. Voind să dea un tele-­­­fon, unii constatau, cu surprindere,­­ că aparatele n-au ton, sunt:„ „moar­te". Unul-două, se mai intîmplă — ne-am zis. Dar in ziua de 8 ianuarie nu funcţiona nici măcar un singur telefon. Să se fi produs undeva vreun deranjament . O­­ficiul poştal din localitate ne asigu­ră că totul e-n ordine. Evident, însă, cu excepţia spiritului gos­podăresc al gazdelor , centrala tele­fonică nu avea centralistă ! Pină aici — mai treacă, meargă Dar cine petrece o noapte la „Del­ta" — şi are norocul să i se reparti­zeze o cameră spre Dunăre — poate fi sigur că a doua zi se scoală degerat. Nu e vorba, cum s-ar crede, de un simplu „acci­dent", petrecut intr-o noapte sau alta, ci de o defecţiune de proiecta­re. Proiectanţii — din anumite calcule de „economie" sau numai ei ştiu de ce — nu au prevăzut o instalaţie proprie de încălzire, astfel incit hotelul a fost racordat la centrala termică a unor blocuri, aflată la mare distanţă. Rezultatul 7 Pe parcurs, căldura furnizată de respectiva centrală se pierde... Turiştii sosiţi aici se aşteaptă însă să fie găzduiţi cu toată căldura, proprie şi figurată, a ospitalităţii presupuse in funcţionarea unei asemenea instituţii hoteliere. C. PRIESCU

Next