Scînteia, mai 1971 (Anul 40, nr. 8773-8802)
1971-05-23 / nr. 8794
PENTRU CA TOATE „CĂRĂMIZILE EDIFICIULUI“ SĂ FIE AŞEZATE LA LOCUL LOR... Foarte recent, un accident tehnic de proporţii a fost preîntîmpinat in ultima clipă. La o unitate a industriei uşoare, dată in funcţiune la jumătatea anului 1968, au fost descoperite, în diferite puncte ale scheletului de rezistenţă al construcţiei, fisuri de dimensiuni îngrijorătoare. Concluzia comisiei de expertiză, alcătuită din specialişti de la Institutul de cercetări pentru economia şi rezistenţa construcţiilor, chemată la faţa locului, a fost fără echivoc : rezistenţa şi stabilitatea clădirii sunt în primejdie. Şi un amănunt grăitor : la verificarea unor elemente de rezistenţă importante, marca betonului era aproape de două ori mai mică decât cea prescrisă. Au fost luate măsuri de urgenţă. Primele cheltuieli : peste 60 000 lei costul asistenţei tehnice şi 800 000 lei pierderi cauzate de sistarea activităţii de producţie. Valoarea lucrărilor de remediere n-a fost încă stabilită. Un astfel de accident, neplăcut în sine şi grav prin implicaţiile sale, îndeamnă pe oricine să se întrebe cu ce s-a ocupat personalul tehnic — maiştrii, tehnicienii şi inginerii trustului de construcţii care a executat această lucrare — dacă sub ochii săi s-au putut produce nu una, ci atîtea greşeli, de o gravitate ce nu se mai cere comentată ? Se poate vorbi, în acest caz, de o supraveghere directă şi continuă a lucrărilor de execuţie în toate fazele şi amănuntele ei de către specialiştii din controlul tehnic de calitate al constructorului, aşa cum prevăd limpede instrucţiunile ? Fără îndoială, nu. Este cunoscut faptul că un edificiu trebuie clădit trainic de la prima la ultima cărămidă, de la primul la ultimul metru cub de beton turnat, căci o eroare, oricit ar fi ea de mică, implică riscul unui pericol extrem de mare. Sub acest aspect, se poate conchide că în construcţii calitatea trebuie să rămînâ înscrisă pe agenda de lucru a fiecărui cadru de conducere, ca o sarcină primordială şi permanentă pentru specialiştii din serviciul de control tehnic de calitate, cit şi pentru dirigintă de şantier, care îl reprezintă pe beneficiar. în chestiunea de faţă ne interesează să aflăm răspunsul mai ales la o întrebare anume : cine sunt specialiştii controlului de calitate şi ce fac ei efectiv ? Un exemplu deloc izolat, după cum vom vedea mai departe, este revelator : la lucrările de la Combinatul de materiale de construcţii din Cîmpulung Muscel, statele de funcţiuni indică existenţa unui personal de supraveghere format din 16 persoane. Dar, opt dintre ele sunt... maiştri mecanici, adică au o altă calificare decit cea cerută de specificul şi exigenţele profesiunii Sistem, practică şi eficienţă in controlul calităţii lucrărilor de construcţii-montaj de constructor. Cum nu e greu de presupus, această improvizaţie a generat o suită de greşeli de execuţie, datorate in mare măsură, aşa cum astăzi se recunoaşte unanim, lipsei de îndrumare a muncitorilor. Spicuim numai citeva dintre ele, constatate în ultima perioadă de timp : la morile de ciment, două fundaţii au fost turnate pe amplasamente greşite ; la hala de adaosuri au fost montate incorect pofrajele la patru ■ fundaţii ; la ansamblul morii de făină s-a greşit cu zeci de centimetri poziţionarea unor fundaţii. Acest caz evidenţiază cel mai mare neajuns legat de activitatea personalului de supraveghere, indiferent că este vorba de compartimentul C.T.C. al constructorului sau de diriginţii de şantier. La numeroase lucrări, dintre care nu sunt exceptate uneori chiar cele de importanţă şi dificultate deosebite, nici jumătate din specialiştii cu atribuţii directe în problema calităţii nu efectuează munca pentru care sunt plătiţi, fie din cauză că nu au calificarea corespunzătoare, fie că sunt puşi să se ocupe de cu totul alte probleme. E greu de acceptat metamorfoza pe care a suferit-o unul din compartimentele care prin natura existenţei lui are datoria să vegheze îndeaproape la respectarea tehnologiilor de execuţie, să asigure prin omniprezenţa specialiştilor săi un ajutor real în activitatea conducerilor de şantiere. Aşa cum stau lucrurile, însăşi raţiunea existenţei acestui compartiment este pusă sub semnul întrebării. In alte părţi, chiar in cazul unor unităţi mari, cum ar fi întreprinderea şantiere construcţii-montaj din Brăila, lucrurile au fost „simplificate“ şi mai mult, activitatea de control devenind pur formală. Bunăoară, grupul de şantiere Tulcea al sus-numitei întreprinderi nu are nici un specialist care să se intereseze de destinele calităţii. Mai poate surprinde oare faptul că după executarea unor piloţi ,,Frankie“ pentru fundaţii s-a văzut că marca betonului se situa cu mult sub cea prescrisă şi s-a renunţat la ei ? Evident, nu. Şirul exemplelor culminează cu situaţia întreprinderii 13 Timişoara, unde serviciul C.T.C. nu există nici măcar pe hîrtie. Această ultimă informaţie ne-a furnizat-o chiar ing. V. Pătulea, director în Ministerul Construcţiilor Industriale, răspunzător direct de modul în care funcţionează compartimentul C.T.C. în toate întreprinderile ministerului. Căutind să explice de ce s-a ajuns pînă aici, la deprecierea rolului C.T.C.-ului, d-sa ne-a spus in continuare : „Munca în controlul tehnic de calitate nu atrage pe specialişti. Sarcinile sunt complexe, răspunderile de asemenea, in timp ce salarizarea este mai slabă decit in cazul serviciilor productive“. Aceasta este realitatea, după cum se vede, binecunoscută, dar total desconsiderată de specialiştii ministerului , activitate lăsată pe al şapte- Ing. Cristian ANTONESCU (Continuare in pag. a IlI-a) f— • • tron . I necunoscuţi ai reportajelor noastre Există in prevederile actualului plan cincinal o cifră I care se referă, aproape direct, la noi, reporterii. Este | cifra care stabileşte că, intre anii 1971 şi 1975, numărul salariaţilor va spori cu peste 1 000 000. Vor fi, aşadar, cu peste un milion mai mulţi cei care, alăturindu-se uriaşei armate a muncii, a făuritorilor progresului eco-nomic şi social al României, vor fi, implicit, eroii reportajelor noastre. Pornind la drum, in intimpinarea celor despre care va scrie, reporterul este, de regulă, dominat de întrebări, de uşoare nelinişti şi curiozităţi, pentru că, mai întotdeauna, el merge la o întîlnire cu oamenii necunoscuţi Cine sunt, cum se numesc aceşti oameni, ce-i preocupă, care este povestea lor ? Sint exuberanţi, sunt posaci ? Prin ceea ce face, prin ceea ce este, prin ceea ce gîndeşte, are fiecare dintre ei un mesaj pentru restul membrilor colectivităţii . Ce fapte, ce întimplări anume, ce lucruri de valoare, iscate din iscusinţa şi efortul acestor oameni, va avea de cu-noscut şi de consemnat reporterul ? Ne punem şi acum aceste întrebări cu privire la cei un milion și o sută de mii de oameni, prezumtivi eroi . PICĂTURA DE CERNEALĂ ai reportajelor noastre, cărora încă nu le ştim numele ; ştim doar că-i vom intilni negreşit şi pretutindeni. Şi, totuşi, ştim mai mult. Răspunsurile primite la întrebările pe care ni le-am pus înaintea tuturor reportajelor noastre de pînă acum ne ajută să anticipăm portretul acestui nou eşalon de constructori de pe şantierul înfăptuirii programului elaborat de partid. Ştim că vor fi peste un milion de noi inteligenţe creatoare, ştim că vor fi dornici să-şi afirme personalitatea într-o activitate în cel mai înalt grad utilă societăţii noastre socialiste. Ne gîndim de pe acum cu îneîntare şi emoţie la aceşti viitori tovarăşi de muncă a căror intrare in arena activităţii sociale are pentru noi atît de bogate semnificaţii. Una dintre ele se referă la tabloul amplificării producţiei socialiste, capabilă să absoarbă noi şi noi izvoare în fluviul dezvoltării economice şi sociale. Mai există apoi semnificaţia unei noi şi substanţiale confirmări a vitalităţii economiei noastre socialiste, în stare să asigure locuri de muncă, tot mai multe de la un an la altul, pentru toţi cetăţenii ţării şi în stare să antreneze, astfel, toate forţele societăţii într-o activitate cu maximă eficienţă. Şi să nu uităm că această sporire a forţelor de muncă are loc în condiţiile făuririi unei economii avansate, răspunzînd rigorilor tehnicii celei mai înaintate. Gîndindu-ne apoi la aceşti noi eroi ai reportajelor noastre viitoare nu putem să trecem cu vederea faptul că ei reprezintă tot atitea salarii ce vor spori bugetul a peste un milion din familiile ţării. Un plus în bugetul fiecărei familii şi deci o nouă fereastră prin care pătrunde, in fiecare casă, soarele civilizaţiei socialiste. Mihai CARANFIL PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE. UNIȚI-VA! ORGAN AL COMITETULUI CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN Anul XL Nr. 8794 Prima ediția 6 PAGINI-30 BANI Lucrările Conferinţei a IlI-a a Uniunii Arhitecţilor au adus in atenţia opiniei publice preocupările şi frămîntările actuale ale obştei arhitecţilor noştri. Printre alte concluzii ale dezbaterilor, se înscrie şi aceea — asupra căreia vreau să mă opresc în cele ce urmează — că fragmentarea, fărîmiţarea căutărilor trebuie înlocuită astăzi cu un proces de creaţie continuu, în care să-şi găsească matca valorile proprii vremurilor pe care le trăim. Conştient şi ferm structurat, procesul de creaţie — metodologie, dar şi concepţie — poate să asigure o adaptarecontinuă a posibilităţilor faţă de necesităţi. Potrivit principiilor orînduirii socialiste, potrivit responsabilităţii sociale a factorilor implicaţi, el structurează relaţiile intre beneficiar, proiectant şi constructor, adeseori aflaţi azi în conflict. O asemenea concepţie cere integrarea disciplinelor : arhitectura şi sistematizarea sint considerate, de pe acum, două laturi ale aceleiaşi activităţi ; lor li se adaugă disciplinele inginereşti şi cele sociale. Din păcate, introducerea acestei concepţii, atit in practică cit şi în invăţămînt, rămîne lipsită de consecvenţă. M-aş opri asupra unui exemplu : recent, în cadrul emisiunii de televiziune „Mai aveţi o întrebare ?“, s-a discutat despre Bucureştiul anului 2000. La întrebarea „Ce se prevede pentru Piaţa Unirii ?“ s-a răspuns că această piaţă va avea un caracter dublu — circulaţie şi arhitectură ! S-a mai arătat, cu regret, că deşi desfiinţarea pieţei alimentare este în curs de realizare, halele nu vor putea fi mutate încă multă vreme. Extirparea unor funcţiuni tradiţionale din viaţa oraşului nu este o soluţie de arhitect şi urbanist , iar simpla declarare a caracterului dual al pieţei — un adevăr cu valoare de loc comun — nu ne-a lămurit. Asemenea răspunsuri îndreptăţesc o încercare de a redefini problemele care se pun. Dacă este adevărat că prin Piaţa Unirii trece aproape neîncetat un puhoi impresionant de vehicule grele, zgomotoase, de ce se propune, prin schiţă, încă o magistrală — Est-Vest — care să o întretaie pe cea existentă ? In aceste condiţii, prevederea de a include Piaţa Unirii în zona centrală a Bucureştilor este de la început compromisă. Inainte de orice, să ne decidem in ce sens să dezvoltăm această zonă , de vrem o zonă de contact social, de tradiţie menţinută şi împlinită, trebuie ca, în primul rînd, să deviem traficul greu, şi nu să prevedem noi axe de circulaţie in acest loc. Practica mondială a dovedit că intersecţiile denivelate, maşinăriile spaţiale uriaşe, costisitoare şi urîte care „rezolvă“ circulaţia, nu fac decit să distrugă textura, matca spirituală şi materială a oraşului Un hotel nu ar putea trăi intr-un asemenea amplasament. La Paris, înlăturarea Halelor — operaţie de răsunet — a lăsat un gol afectiv profund şi nerezolvat ; arhitecţii, care au acţionat la sugestia veterinarilor, şi-au asumat în acest caz o grea răspundere, faptă viu criticată de opinia publică. La Bucureşti se poate încă propune renovarea Halelor, în chip de supermarket ; se poate realiza aci o pardoseală generală frumoasă şi uşor de întreţinut ; se pot elimina burlanele oribile, fumeginde, de tablă ruginită, ale bufetelor ; se pot face standuri, nepermanente dar atractive, cu umbrare de CINE PE CINE NU ÎNŢELEGE? Puncte de vedere privind procesul de creaţie arhitecturală pinză viu colorate ; restul ni-i vor da producţia, bucuria de a trăi, florile, hărnicia şi veselia oamenilor. Oraşele Italiei, Spaniei — şi chiar Bucureştiul — au dat suficiente dovezi că asemenea dotări conferă originalitate şi viaţă. Piaţa Unirii, ca loc important de contact social, situat in centrul oraşului, încadrat intr-o serie de spaţii arhitecturale (de factură veche sau nouă), ar putea servi pietonilor imagini urbane ferite de aspectele şi noxele traficului greu ; chiar numele pieţei cere o temă legală, ca in alte ţări, de manifestări folclorice periodice, interesante şi autentice. Pentru a ţine pasul cu teoria şi practica mondială, se cere să depăşim faza de ştiinţă declarativă. Procesul de creaţie a mediului de viaţă construit poate fi definit ca un sistem problematic integrat, deschis, adică supus influenţelor altor sisteme din societate şi natură. In producţia bunurilor materiale, ideea de proces, de devenire, a intrat în practica metodologică curentă. In sistematizare şi arhitectură termenii sistemului se structurează asemănător cu toate aceste procese , cînd Conf. arh. Ludovic STAADECKER (Continuare în pag. a IV-a) LA I. S. C. L GALAŢI Produse cu largi utilizări în economie GALAŢI Corespondentul „Scinteii“, S. Savin). — întreprinderea de sîrmă, cuie şi lanţuri Galaţi a cunoscut, in decursul existenţei sale, o dezvoltare rapidă, volumul producţiei crescind în această perioadă de peste 8 ori. De la două sortimente — sirmă trasă obişnuită şi cuie pentru construcţii — pe care le producea la început, astăzi întreprinderea realizează 20 de sortimente de produse metalice trefilate, cu largi întrebuinţări în diverse ramuri ale economiei naţionale. I.S.C.L. este unica fabrică din ţară care produce lanţuri industriale şi navale cu diametre între 20 şi 40 mm. Se bucură de o bună apreciere din partea beneficiarilor : sirma neagră, moale, de peste 3 mm, utilizată in industria materialelor de construcţii la realizarea prefabricatelor din beton, în întreprinderile forestiere şi in industrie în general ; sîrmele cu diametre sub 2 mm, din care se confecţionează plasă şi ţesături metalice ; sîrmă bobinată şi uleiată, utilizată în cea mai mare parte de către unităţile agricole pentru balotarea paielor ; cuie fabricate din sirmă trefilată, într-o largă gamă sortimentală, în acest an vor mai fi asimilate două sortimente — cuie albastre pentru tapiţerie, necesare fabricilor de mobilă, şi cuie scoabe pentru lucrări de împrejmuiri cu sirmă ghimpată şi alte întrebuinţări. Incepînd de anul trecut, pe lista beneficiarilor întreprinderii s-au înscris şi fabricile de şuruburi din ţară. Un colectiv de muncitori şi tehnicieni a proiectat şi confecţionat în atelierele întreprinderii un tip de maşină puternică de trefilat cu ajutorul căreia se fabrică oţelurile trase în colaci, de calitate, necesare fabricării şuruburilor şi piuliţelor. In acest fel, fabricile de şuruburi au putut să reducă importul materiei prime necesare cu circa 3 000 tone anual. ÎN ZIARUL DE AZI • „DEZVOLTAREA COOPERATIVEI AGRICOLE ÎNSEAMNĂ BUNĂSTAREA NOASTRĂ" (Telegrame adresate C.C. al P.C.R., tovarăşului Nicolae Ceauşescu • în cooperativele agricole din judeţul Constanţa: NOI REZERVE DE CREŞTERE A PRODUCŢIEI ŞI A VENITURILOR • SPORT REALIZĂRI ALE MINERILOR GORJENI TG. JIU (corespondentul ,,Scinteii“, M. Dumitrescu) : 100 000 tone de lignit — adică încărcătura unui tren, ale cărui vagoane acoperă o distanţă de 120 km — aceasta este cantitatea de cărbune realizată peste plan, de la începutul anului şi pînă in prezent, de către minerii Combinatului cărbunelui din Tg. Jiu. La acest plus de producţie au contribuit toate exploatările miniere din bazinele Motru şi Rovinari, în primele rînduri situîndu-se colectivele exploatărilor Leurda şi Rovinari. Şirul realizărilor nu se opreşte însă aici. Minerii Gorjului — în perioada la care ne referim — raportează o depăşire a productivităţii muncii de 3,6 la sută, precum şi un volum suplimentar de beneficii în valoare de aproape 6 milioane lei. Dotate cu utilaje moderne de mare productivitate — aşa după cum se vede şi în fotografia de mai jos — exploatările din bazinul Rovinari se afirmă, cu o constantă devenită tradiţională, în fruntea întrecerii socialiste dintre toate colectivele bazinului minier de aici. Acest lucru de- imonstrează că in zilele noastre ’ mineritul înseamnă, în primul rînd, o înaltă competenţă pro- fesională in conducerea şi ex- ploatarea utilajelor şi maşinilor. I înseamnă pasiune pentru această meserie, înseamnă, totodată, ] perseverenţă, dirzenie in de- i păşirea oricăror greutăţi. Ală- * turi de cunoscutele „furnizoare“ de lignit de la Rovinari — ca , Tismana, Girla, Cicahi şi Bete-ţ rega — se pregăteşte să intre în scena „exploatării la zi“ şi Roşia, cu o capacitate anuală de producţie de 8 milioane tone lignit. De bună seamă că mineştii gorjeni vor şti şi de acum înainte, aşa cum au demonstrat , pînă în prezent, să răspundă prin noi şi importante realizări în producţie solicitărilor tot mai mari şi mai complexe ale economiei naţionale. " Vizita unei delegaţii de partid şi guvernamentale conduse de tovarăşul Nicolae Ceauşescu in Republica Populară Mongolă La invitaţia Comitetului Central al Partidului Popular Revoluţionar Mongol şi a Guvernului Republicii Populare Mongole, o delegaţie de partid şi guvernamentală a Republicii Socialiste România, condusă de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Consiliului de Stat, va face o vizită oficială de prietenie in Republica Populară Mongolă în a doua jumătate a lunii iunie a.c. Preşedintele Consiliului de Stat, Nicolae Ceauşescu, va participa la festivităţile consacrate aniversării statului iranian Şahinşahul Iranului, Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr, a adresat o invitaţie preşedintelui Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu, de a participa la festivităţile care vor avea loc în Iran, în luna octombrie 1971, cu ocazia celei de-a 2 500-a aniversări a creării statului iranian. La 22 mai a.c., ambasadorul român la Teheran, Pavel Silard, a transmis şahinşahului Iranului mesajul de răspuns al preşedintelui Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, prin care se acceptă cu plăcere invitaţia. In ţara noastră a fost constituit un comitet de organizare a manifestărilor ştiinţifice şi culturale, pentru aniversarea a 2 500 de ani de la crearea statului iranian, format din personalităţi marcante ale vieţii culturale şi ştiinţifice româneşti. La cererea acestui comitet, preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu, a acceptat preşedinţia de onoare a comitetului. înfăptuirea dezarmării - aspiraţie arzătoare a lumii contemporane înfăptuirea dezarmării este o problemă cardinală a zilelor noastre, o aspiraţie arzătoare a tuturor popoarelor dornice de pace şi progres. Cursa înarmărilor, în care se irosesc resurse ce au depăşit 200 miliarde de dolari anual, devine o povară din ce in ce mai grea asupra condiţiilor generale de viaţă ale oamenilor, afectind direct programele destinate scopurilor civile, posibilităţile de a rezolva cerinţele atit de stringente ale lichidării stării de subdezvoltare pe zone vaste ale lumii contemporane. Acumularea, in continuare, a unor uriaşe stocuri de arme clasice şi nucleare este un permanent factor de tensiune in relaţiile internaţionale, complică soluţionarea problemelor acute ale omenirii, alimentează politica de forţă, reprezintă o ameninţare permanentă la adresa civilizaţiei, a viitorului umanităţii. Din toate acestea decurge necesitatea imperioasă a intensificării luptei pentru Înfăptuirea dezarmării. Pornind de la aceste considerente, manifestind un înalt spirit de responsabilitate faţă de interesele poporului român şi faţă de destinele omenirii, România consacră, in cadrul politicii ei externe iubitoare de pace, un loc important soluţionării problemelor grave pe care le generează şi le întreţine cursa înarmărilor, realizării dezarmării, ca mijlocul hotăritor pentru asigurarea unei trainice securităţi internaţionale. în acest scop, ţara noastră desfăşoară o activitate intensă, perseverentă, în cadrul Comisiei de dezarmare de la Geneva, la Organizaţia Naţiunilor Unite şi în alte organisme internaţionale. Această preocupare şi-a găsit expresie — pentru a nu ne referi decit la exemple dintre cele mai recente — în considerentele şi ansamblul de propuneri prezentate de guvernul român Comitetului de la Geneva în martie 1970, precum şi la actuala sesiune a conferinţei, in scopul de a da impuls negocierilor de dezarmare şi a se păşi ferm şi hotărit pe calea înfăptuirii lor practice. Ţării noastre îi aparţine ideea care s-a concretizat apoi în rezoluţia specială a O.N.U. de a proclama deceniul1970—1980 ca „Deceniu al dezarmării“. Tot la propunerea ţării noastre, căreia i s-au alăturat şi alte state, a fost adoptată in unanimitate, în sesiunea jubiliară de anul trecut a O.N.U., rezoluţia cu privire la consecinţele economice şi sociale ale cursei înarmărilor, împreună cu alte ţări socialiste europene, România a luat parte activă la elaborarea Declaraţiei de la Bucureşti din iulie 1966 şi a altor documente comune ulterioare, care preconizează măsuri concrete pentru dezarmare in Europa. Participind la sesiunea jubiliară a O.N.U. şi vorbind de la această înaltă tribună, preşedintele Consiliului de Stat al României, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, a declarat: „Considerăm ca un imperativ arzător ca Organizaţia Naţiunilor Unite, toate statele să acţioneze cu cea mai mare fermitate pentru înfăptuirea dezarmării generale şi în primul rînd a celei nucleare. Organizaţia Naţiunilor Unite, conducătorii tuturor statelor, toţi oamenii politici poartă o grea răspundere in faţa popoarelor, a viitorului civilizaţiei umane, pentru frînarea înarmărilor şi Înlăturarea coşmarurilor unui război atomic. Trebuie să spunem NU cursei înarmărilor, NU armelor nucleare...". Faţă de acuitatea problemei, capătă astăzi o importanţă tot mai mare să se acţioneze cu hotărire şi perseverenţă, cu spirit de iniţiativă pentru a se întreprinde paşi concreţi, măsuri efective in direcţia înfăptuirii dezarmării. Se poate constata cu satisfacţie că, în ultima vreme, pe arena internaţională sunt tot mai frecvente, mai numeroase manifestările care atestă preocuparea pentru iniţierea şi înfăptuirea unor asemenea măsuri, in stare să contribuie la diminuarea pericolelor generate de cursa înarmărilor, la promovarea cauzei dezarmării. Pe această linie, un larg interes au trezit, in aceste zile, declaraţiile făcute la Tbilisi de secretarul general al C.C. al P.C.U.S., tovarăşul Leonid Brejnev, privind începerea de negocieri in problema reducerii forţelor militare şi a unor măsuri de dezarmare in Europa. A fost astfel reafirmată şi prezentată spre negociere una dintre propunerile conţinute în Raportul de activitate al C.C. al P.C.U.S. la cel de-al XXIV-lea Congres al partidului, unde se spunea : „Suntem pentru lichidarea bazelor militare străine. Ne pronunţăm pentru reducerea forţelor armate şi a armamentelor in regiunile în care concentrarea de forţe militare este deosebit de periculoasă, inainte de toate in Europa centrală". Noua propunere sovietică a avut un puternic ecou favorabil pe arena internaţională a fost larg oglindită în presă, s-a bucurat de sprijin in opinia publică, a determinat numeroase luări de poziţii din partea factorilor de răspundere ai unor state interesate. Astfel, în presa internaţională au fost consemnate reacţii favorabile din partea cancelarului R. F. a Germaniei, W. Brandt, care a apreciat pozitiv „semnalul de la Tbilisi", a premierului Canadei, Pierre Elliott Trudeau, care a declarat că a discutat cu conducătorii sovietici, cu prilejul vizitei sale la Moscova, asupra realizării acestei propuneri ; a purtătorului de cuvint al Secretariatului de Stat pentru Ara ion FONTINARU (Continuare In pag. a VI-a)