Scînteia, mai 1971 (Anul 40, nr. 8773-8802)

1971-05-23 / nr. 8794

PENTRU CA TOATE „CĂRĂMIZILE EDIFICIULUI“ SĂ FIE AŞEZATE LA LOCUL LOR... Foarte recent, un accident tehnic de proporţii a fost preîntîmpinat in ultima clipă. La o unitate a indus­triei uşoare, dată in funcţiune la ju­mătatea anului 1968, au fost desco­perite, în diferite puncte ale schele­tului de rezistenţă al construcţiei, fisuri de dimensiuni îngrijorătoare. Concluzia comisiei de expertiză, al­cătuită din specialişti de la Institu­tul de cercetări pentru economia şi rezistenţa construcţiilor, chemată la faţa locului, a fost fără echivoc : re­zistenţa şi stabilitatea clădirii sunt în primejdie. Şi un amănunt grăitor : la verificarea unor elemente de re­zistenţă importante, marca betonului era aproape de două ori mai mică decât cea prescrisă. Au fost luate măsuri de urgenţă. Primele chel­tuieli : peste 60 000 lei costul asis­tenţei tehnice şi 800 000 lei pierderi cauzate de sistarea activităţii de pro­ducţie. Valoarea lucrărilor de re­mediere n-a fost încă stabilită. Un astfel de accident, neplăcut în sine şi grav prin implicaţiile sale, îndeamnă pe oricine să se întrebe cu ce s-a ocupat personalul tehnic — maiştrii, tehnicienii şi inginerii trustului de construcţii care a execu­tat această lucrare — dacă sub ochii săi s-au putut produce nu una, ci a­­tîtea greşeli, de o gravitate ce nu se mai cere comentată ? Se poate vorbi, în acest caz, de o supraveghere di­rectă şi continuă a lucrărilor de exe­cuţie în toate fazele şi amănuntele ei de către specialiştii din controlul teh­nic de calitate al constructorului, aşa cum prevăd limpede instrucţiunile ? Fără îndoială, nu. Este cunoscut faptul că un edificiu trebuie clădit trainic de la prima la ultima cărămidă, de la primul la ul­timul metru cub de beton turnat, căci o eroare, oricit ar fi ea de mică, implică riscul unui pe­ricol extrem de mare. Sub acest aspect, se poate conchide că în con­strucţii calitatea trebuie să rămînâ înscrisă pe agenda de lucru a fiecărui cadru de conducere, ca o sarcină pri­mordială şi permanentă pentru spe­cialiştii din serviciul de control teh­nic de calitate, cit şi pentru dirigin­tă de şantier, care îl reprezintă pe beneficiar. în chestiunea de faţă ne intere­sează să aflăm răspunsul mai ales la o întrebare anume : cine sunt spe­cialiştii controlului de calitate şi ce fac ei efectiv ? Un exemplu deloc izolat, după cum vom vedea mai de­parte, este revelator : la lucrările de la Combinatul de materiale de con­strucţii din Cîmpulung Muscel, sta­tele de funcţiuni indică existenţa unui personal de supraveghere for­mat din 16 persoane. Dar, opt dintre ele sunt... maiştri mecanici, adică au o altă calificare decit cea cerută de specificul şi exigenţele profesiunii Sistem, practică şi eficienţă in controlul calităţii lucrărilor de construcţii-montaj de constructor. Cum nu e greu de presupus, această improvizaţie a ge­nerat o suită de greşeli de execuţie, datorate in mare măsură, aşa cum astăzi se recunoaşte unanim, lipsei de îndrumare a muncitorilor. Spi­cuim numai citeva dintre ele, constatate în ultima perioadă de timp : la morile de ciment,­ două fundaţii au fost turnate pe amplasa­mente greşite ; la hala de adaosuri au fost montate incorect pofrajele la patru ■ fundaţii ; la ansamblul morii de făină s-a greşit cu zeci de centi­metri poziţionarea unor fundaţii. A­­cest caz evidenţiază cel mai mare neajuns legat de activitatea persona­lului de supraveghere, indiferent că este vorba de compartimentul C.T.C. al constructorului sau de diriginţii de şantier. La numeroase lucrări, dintre care nu sunt exceptate uneori chiar cele de importanţă şi dificultate deosebite, nici jumătate din specia­liştii cu atribuţii directe în proble­ma calităţii nu efectuează munca pentru care sunt plătiţi, fie din cauză că nu au calificarea corespunzătoare, fie că sunt puşi să se ocupe de cu totul alte probleme. E greu de acceptat metamorfoza pe care a suferit-o unul din compar­timentele care prin natura existenţei lui are datoria să vegheze îndeaproa­pe la respectarea tehnologiilor de execuţie, să asigure prin omnipre­zenţa specialiştilor săi un ajutor real în activitatea conducerilor de şan­tiere. Aşa cum stau lucrurile, însăşi raţiunea existenţei acestui comparti­ment este pusă sub semnul întrebării. In alte părţi, chiar in cazul unor unităţi mari, cum ar fi întreprinde­rea şantiere construcţii-montaj din Brăila, lucrurile au fost „simpli­ficate“ şi mai mult, activitatea de control devenind pur formală. Bună­oară, grupul de şantiere Tulcea al sus-numitei întreprinderi nu are nici un specialist care să se intereseze de destinele calităţii. Mai poate surprin­de oare faptul că după executarea unor piloţi ,,Frankie“ pentru fun­daţii s-a văzut că marca betonului se situa cu mult sub cea prescrisă şi s-a renunţat la ei ? Evident, nu. Şi­rul exemplelor culminează cu situa­ţia întreprinderii 13 Timişoara, unde serviciul C.T.C. nu există nici măcar pe hîrtie. Această ultimă informaţie ne-a furnizat-o chiar ing. V. Pătulea, director în Ministerul Construcţiilor Industriale, răspunzător direct de modul în care funcţionează compar­timentul C.T.C. în toate întreprin­derile ministerului. Căutind să ex­plice de ce s-a ajuns pînă aici, la deprecierea rolului C.T.C.-ului, d-sa ne-a spus in continuare : „Munca în controlul tehnic de calitate nu atrage pe specialişti. Sarcinile sunt complexe, răspunderile de asemenea, in timp ce salarizarea este mai slabă decit in cazul serviciilor productive“. Aceasta este realitatea, după cum se vede, binecunoscută, dar total desconsiderată de specialiştii minis­terului , activitate lăsată pe al şapte- Ing. Cristian ANTONESCU­­ (Continuare in pag. a IlI-a) f— • • tron . I necunoscuţi­­ ai reportajelor­­ noastre Există in prevederile actualului plan cincinal o cifră I care se referă, aproape direct, la noi, reporterii. Este | cifra care stabileşte că, intre anii 1971 şi 1975, numărul salariaţilor va spori cu peste 1 000 000. Vor fi, aşadar,­­ cu peste un milion mai mulţi cei care, alăturindu-se uriaşei armate a muncii, a făuritorilor progresului eco-­­­nomic şi social al României, vor fi, implicit, eroii re­portajelor noastre. Pornind la drum, in intimpinarea celor despre care va scrie, reporterul este, de regulă, dominat de în­trebări, de uşoare nelinişti şi curiozităţi, pentru că,­­ mai întotdeauna, el merge la o întîlnire cu oameni­i necunoscuţi Cine sunt, cum se numesc aceşti oameni, ce-i preocupă, care este povestea lor ? Sint exube­ranţi, sunt posaci ? Prin ceea ce face, prin ceea ce este, prin ceea ce gîndeşte, are fiecare dintre ei un mesaj pentru restul membrilor colectivităţii . Ce fapte, ce întimplări anume, ce lucruri de valoare, iscate din i­­scusinţa şi efortul acestor oameni, va avea de cu-­­­noscut şi de consemnat reporterul ? Ne punem şi acum aceste întrebări cu privire la cei un milion și o sută de mii de oameni, prezumtivi eroi . PICĂTURA DE CERNEALĂ ai reportajelor noastre, cărora încă nu le ştim numele ; ştim doar că-i vom intilni negreşit şi pretutindeni. Şi, totuşi, ştim mai mult. Răspunsurile primite la întrebările pe care ni le-am pus înaintea tuturor re­portajelor noastre de pînă acum ne ajută să antici­păm portretul acestui nou eşalon de constructori de pe şantierul înfăptuirii programului elaborat de partid. Ştim că vor fi peste un milion de noi inteligenţe crea­toare, ştim că vor fi dornici să-şi afirme personalitatea într-o activitate în cel mai înalt grad utilă societăţii noastre socialiste. Ne gîndim de pe acum cu îneîntare şi emoţie la aceşti viitori tovarăşi de muncă a căror intrare in arena activităţii sociale are pentru noi atît de bogate semnificaţii. Una dintre ele se referă la tabloul am­plificării producţiei socialiste, capabilă să absoarbă noi şi noi izvoare în fluviul dezvoltării economice şi sociale. Mai există apoi semnificaţia unei noi şi substanţiale confirmări a vitalităţii economiei noastre socialiste, în stare să asigure locuri de muncă, tot mai multe de la un an la altul, pentru toţi cetăţenii ţării şi în stare să antreneze, astfel, toate forţele societăţii într-o activitate cu maximă eficienţă. Şi să nu uităm că această sporire a forţelor de muncă are loc în con­diţiile făuririi unei economii avansate, răspunzînd ri­gorilor tehnicii celei mai înaintate. Gîndindu-ne apoi la aceşti noi eroi ai reportajelor noastre viitoare nu putem să trecem cu vederea faptul că ei reprezintă tot atitea salarii ce vor spori bugetul a peste un milion din familiile ţării. Un plus în bugetul fiecărei familii şi deci o nouă fereastră prin care pă­trunde, in fiecare casă, soarele civilizaţiei socialiste. Mihai CARANFIL PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE. UNIȚI-VA! ORGAN AL COMITETULUI CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN Anul XL Nr. 8794 Prima ediția 6 PAGINI-30 BANI Lucrările Conferinţei a IlI-a a Uniunii Arhitecţi­lor au adus in atenţia opi­niei publice preocupările şi frămîntările actuale ale obştei arhitecţilor noştri. Printre alte concluzii ale dezbaterilor, se înscrie şi aceea — asupra căreia vreau să mă opresc în cele ce urmează — că fragmenta­rea, fărîmiţarea căutărilor trebuie înlocuită astăzi cu un proces de creaţie con­tinuu, în care să-şi găsească matca valorile proprii vre­murilor pe care le trăim. Conştient şi ferm struc­turat, procesul de creaţie — metodologie, dar şi con­cepţie — poate să asigure o adaptare­­continuă a po­sibilităţilor faţă de necesi­tăţi. Potrivit principiilor o­­rînduirii socialiste, po­trivit responsabilităţii so­ciale a factorilor implicaţi, el structurează relaţiile in­tre beneficiar, proiectant şi constructor, adeseori a­­flaţi azi în conflict. O ase­menea concepţie cere inte­grarea disciplinelor : ar­hitectura şi sistematizarea sint considerate, de pe a­­cum, două laturi ale ace­leiaşi activităţi ; lor li se adaugă disciplinele ingine­reşti şi cele sociale. Din păcate, introducerea acestei concepţii, atit in practică cit şi în invăţă­­mînt, rămîne lipsită de con­secvenţă. M-aş opri asu­pra unui exemplu : recent, în cadrul emisiunii de tele­viziune „Mai aveţi o între­bare ?“, s-a discutat despre Bucureştiul anului 2000. La întrebarea „Ce se prevede pentru Piaţa Unirii ?“ s-a răspuns că această piaţă va avea un caracter dublu — circulaţie şi arhitectură ! S-a mai arătat, cu regret, că deşi desfiinţarea pieţei alimentare este în curs de realizare, halele nu vor pu­tea fi mutate încă multă vreme. Extirparea unor func­ţiuni tradiţionale din viaţa oraşului nu este o soluţie de arhitect şi urbanist , iar simpla declarare a carac­terului dual al pieţei — un adevăr cu valoare de loc comun — nu ne-a lămurit. Asemenea răspunsuri în­dreptăţesc o încercare de a redefini problemele care se pun. Dacă este adevărat că prin Piaţa Unirii trece a­proape neîncetat un puhoi impresionant de vehicule grele, zgomotoase, de ce se propune, prin schiţă, încă o magistrală — Est-Vest — care să o întretaie pe cea existentă ? In aceste con­diţii, prevederea de a in­clude Piaţa Unirii în zona centrală a Bucureştilor este de la început compromisă. Inainte de orice, să ne decidem in ce sens să dez­voltăm această zonă , de vrem o zonă de contact so­cial, de tradiţie menţinută şi împlinită, trebuie ca, în primul rînd, să deviem traficul greu, şi nu să pre­vedem noi axe de circulaţie in acest loc. Practica mon­dială a dovedit că intersec­ţiile denivelate, maşinăriile spaţiale uriaşe, costisitoare şi urîte care „rezolvă“ cir­culaţia, nu fac decit să dis­trugă textura,­ matca spi­rituală şi materială a ora­şului Un hotel nu ar putea trăi intr-un asemenea am­plasament. La Paris, înlăturarea Ha­lelor — operaţie de răsunet — a lăsat un gol afectiv profund şi nerezolvat ; ar­hitecţii, care au acţionat la sugestia veterinarilor, şi-au asumat în acest caz o grea răspundere, faptă viu cri­ticată de opinia publică. La Bucureşti se poate încă propune renovarea Hale­lor, în chip de supermar­ket ; se poate realiza aci o pardoseală generală fru­moasă şi uşor de între­ţinut ; se pot elimina bur­lanele oribile, fumeginde,­­ de tablă ruginită, ale bu­fetelor ; se pot face stan­duri, nepermanente dar a­­tractive, cu umbrare de CINE PE CINE NU ÎNŢELEGE? Puncte de vedere privind procesul de creaţie arhitecturală pinză viu colorate ; restul ni-i vor da producţia, bucuria de a trăi, florile, hărnicia şi veselia oameni­lor. Oraşele Italiei, Spaniei — şi chiar Bucureştiul — au dat suficiente dovezi că asemenea dotări conferă originalitate şi viaţă. Piaţa Unirii, ca loc im­portant de contact social, situat in centrul oraşului, încadrat intr-o serie de spa­ţii arhitecturale (de factură veche sau nouă), ar putea servi pietonilor imagini ur­bane ferite de aspectele şi noxele traficului greu ; chiar numele pieţei cere o temă legală, ca in alte ţări, de manifestări folclorice periodice, interesante şi au­tentice. Pentru a ţine pasul cu teoria şi practica mondială, se cere să depăşim faza de ştiinţă declarativă. Pro­cesul de creaţie a mediu­lui de viaţă construit poate fi definit ca un sistem pro­blematic integrat, deschis, adică supus influenţelor al­tor sisteme din societate şi natură. In producţia bunu­rilor materiale, ideea de proces, de devenire, a in­trat în practica metodolo­gică curentă. In sistemati­zare şi arhitectură ter­menii sistemului se struc­turează asemănător cu toate aceste procese , cînd Conf. arh. Ludovic STAADECKER (Continuare în pag. a IV-a) LA I. S. C. L GALAŢI Produse cu largi utilizări în economie GALAŢI Corespon­dentul „Scinteii“, S. Savin). — întreprin­derea de sîrmă, cuie şi lanţuri Galaţi a cu­noscut, in decursul e­­xistenţei sale, o dez­voltare rapidă, volu­mul producţiei cres­­cind în această peri­oadă de peste 8 ori. De la două sortimente — sirmă trasă obişnuită şi cuie pentru con­strucţii — pe ca­re le producea la început, astăzi între­prinderea realizează 20 de sortimente de pro­duse metalice trefi­late, cu largi între­buinţări în diverse ramuri ale economiei naţionale. I.S.C.L. este unica fa­brică din ţară care pro­duce lanţuri industriale şi navale cu diametre între 20 şi 40 mm. Se bucură de o bună apreciere din partea beneficiarilor : sirma neagră, moale, de pes­te 3 mm, utilizată in industria materialelor de construcţii la reali­zarea prefabricatelor din beton, în întreprin­derile forestiere şi in industrie în general ; sîrmele cu diametre sub 2 mm, din care se confecţionează plasă şi ţesături metalice ; sîr­mă bobinată şi uleiată, utilizată în cea mai mare parte de către unităţile agricole pen­tru balotarea paielor ; cuie fabricate din sir­mă trefilată, într-o largă gamă sortimen­tală, în acest an vor mai fi asimilate două sortimente — cuie al­bastre pentru tapiţe­rie, necesare fabricilor de mobilă, şi cuie scoa­be pentru lucrări de împrejmuiri cu sirmă ghimpată şi alte între­buinţări. Incepînd de anul tre­cut, pe lista beneficia­rilor întreprinderii s-au înscris şi fabricile de şuruburi din ţară. Un colectiv de muncitori şi tehnicieni a proiectat şi confecţionat în atelie­rele întreprinderii un tip de maşină puternică de trefilat cu ajutorul căreia se fabrică oţelu­rile trase în colaci, de calitate, necesare fabri­cării şuruburilor şi piu­liţelor. In acest fel, fa­bricile de şuruburi au putut să reducă impor­tul materiei prime ne­cesare cu circa 3 000 tone anual. ÎN ZIARUL DE AZI • „DEZVOLTAREA COO­PERATIVEI AGRICOLE ÎNSEAMNĂ BUNĂSTA­REA NOASTRĂ" (Tele­grame adresate C.C. al P.C.R., tovarăşului Nicolae Ceauşescu • în cooperativele agricole din judeţul Constanţa: NOI REZERVE DE CREŞ­TERE A PRODUCŢIEI ŞI A VENITURILOR • SPORT REALIZĂRI ALE MINERILOR GORJENI TG. JIU (corespondentul ,,Scinteii“, M. Dumitrescu) : 100 000 tone de lignit — adică încărcătura unui tren, ale cărui vagoane acoperă o distanţă de 120 km — aceasta este cantita­tea de cărbune realizată peste plan, de la începutul anului şi pînă in prezent, de către minerii Combinatului cărbunelui din Tg. Jiu. La acest plus de pro­ducţie au contribuit toate ex­ploatările miniere din bazinele Motru şi Rovinari, în primele rînduri situîndu-se colectivele exploatărilor Leurda şi Rovi­nari. Şirul realizărilor nu se opreş­te însă aici. Minerii Gorjului — în perioada la care ne referim — raportează o depăşire a pro­ductivităţii muncii de 3,6 la sută, precum şi un volum suplimen­tar de beneficii în valoare de aproape 6 milioane lei. Dotate cu utilaje moderne de mare productivitate — aşa după cum se vede şi în fotografia de mai jos — exploatările din ba­zinul Rovinari se afirmă, cu o­­ constantă devenită tradiţională,­­ în fruntea întrecerii socialiste d­intre toate colectivele bazinului­­ minier de aici. Acest lucru de- i­monstrează că in zilele noastre ’ mineritul înseamnă, în primul­­ rînd, o înaltă competenţă pro-­­ fesională in conducerea şi ex-­­ ploatarea utilajelor şi maşinilor. I înseamnă pasiune pentru aceas­­tă meserie, înseamnă, totodată, ] perseverenţă, dirzenie in de- i păşirea oricăror greutăţi. Ală- * turi de cunoscutele „furnizoare“­­ de lignit de la Rovinari — ca , Tismana, Girla, Cicahi şi Bete-­ţ rega — se pregăteşte să intre­­ în scena „exploatării la zi“ şi­­ Roşia, cu o capacitate anuală de­­ producţie de 8 milioane tone­­ lignit. De bună seamă că mine­­ş­tii gorjeni vor şti şi de acum­­ înainte, aşa cum au demonstrat , pînă în prezent, să răspundă­­ prin noi şi importante realizări­­ în producţie solicitărilor tot­­ mai mari şi mai complexe ale­­ economiei naţionale. " Vizita unei delegaţii de partid şi guvernamentale conduse de tovarăşul Nicolae Ceauşescu in Republica Populară Mongolă La invitaţia Comitetului Central al Partidului Popular Revoluţionar Mon­gol şi a Guvernului Republicii Popu­lare Mongole, o delegaţie de partid şi guvernamentală a Republicii Socia­liste România, condusă de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, pre­şedintele Consiliului de Stat, va face o vizită oficială de prietenie in Repu­blica Populară Mongolă în a doua ju­mătate a lunii iunie a.c. Preşedintele Consiliului de Stat, Nicolae Ceauşescu, va participa la festivităţile consacrate aniversării statului iranian Şahinşahul Iranului, Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr, a adresat o invitaţie preşedintelui Consiliu­lui de Stat al Republicii Socia­liste România, Nicolae Ceauşescu, de a participa la festivităţile care vor avea loc în Iran, în luna oc­tombrie 1971, cu ocazia celei de-a 2 500-a aniversări a creării statu­lui iranian. La 22 mai a.c., ambasadorul ro­mân la Teheran, Pavel Silard, a transmis şahinşahului Iranului mesajul de răspuns al preşedinte­lui Consiliului de Stat al Repu­blicii Socialiste România, prin care se acceptă cu plăcere invitaţia. In ţara noastră a fost constituit un comitet de organizare a mani­festărilor ştiinţifice şi culturale, pentru aniversarea a 2 500 de ani de la crearea statului iranian, for­mat din personalităţi marcante ale vieţii culturale şi ştiinţifice româ­neşti. La cererea acestui comitet, pre­şedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu, a acceptat pre­şedinţia de onoare a comitetului. înfăptuirea dezarmării - aspiraţie arzătoare a lumii contemporane înfăptuirea dezarmării este o pro­­­­blemă cardinală a zilelor noastre, o aspiraţie arzătoare a tuturor popoare­lor dornice de pace şi progres. Cursa înarmărilor, în care se irosesc re­surse ce au depăşit 200 miliarde de dolari anual, devine o povară din ce in ce mai grea asupra condiţiilor ge­nerale de viaţă ale oamenilor, afec­­tind direct programele destinate scopurilor civile, posibilităţile de a rezolva cerinţele atit de stringente ale lichidării stării de subdezvoltare pe zone vaste ale lumii contempo­rane. Acumularea, in continuare, a unor uriaşe stocuri de arme clasice şi nucleare este un permanent factor de tensiune in relaţiile internaţiona­le, complică soluţionarea problemelor acute ale omenirii, alimentează poli­tica de forţă, reprezintă o amenin­ţare permanentă la adresa civilizaţiei, a viitorului umanităţii. Din toate a­­cestea decurge necesitatea imperioasă a intensificării luptei pentru Înfăp­tuirea dezarmării. Pornind de la aceste considerente, manifestind un înalt spirit de res­ponsabilitate faţă de interesele po­porului român şi faţă de destinele omenirii, România consacră, in ca­drul politicii ei externe iubitoare de pace, un loc important soluţionării problemelor grave pe care le gene­rează şi le­ întreţine cursa înarmări­lor, realizării dezarmării, ca mijlocul hotăritor pentru asigurarea unei trai­nice securităţi internaţionale. în acest scop, ţara noastră desfă­şoară o activitate intensă, perseveren­tă, în cadrul Comisiei de dezarmare de la Geneva, la Organizaţia Naţiu­nilor Unite şi în alte organisme in­ternaţionale. Această preocupare şi-a găsit expresie — pentru a nu ne re­feri decit la exemple dintre cele mai recente — în considerentele şi an­samblul de propuneri prezentate de guvernul român Comitetului de la Geneva în martie 1970, precum şi la actuala sesiune a conferinţei, in sco­pul de a da impuls negocierilor de dezarmare şi a se păşi ferm şi hotă­­rit pe calea înfăptuirii lor practice. Ţării noastre îi aparţine ideea care s-a concretizat apoi în rezoluţia spe­cială a O.N.U. de a proclama dece­niul­­1970—1980 ca „Deceniu al de­zarmării“. Tot la propunerea ţării noastre, căreia i s-au alăturat şi alte state, a fost adoptată in unanimita­te, în sesiunea jubiliară de anul tre­cut a O.N.U., rezoluţia cu privire la consecinţele economice şi sociale ale cursei înarmărilor, împreună cu alte ţări socialiste eu­ropene, România a luat parte acti­vă la elaborarea Declaraţiei de la Bucureşti din iulie 1966 şi a altor documente comune ulterioare, care preconizează măsuri concrete pentru dezarmare in Europa. Participind la sesiunea jubiliară a O.N.U. şi vorbind de la această înal­tă tribună, preşedintele Consiliu­lui de Stat al României, tova­răşul Nicolae Ceauşescu, a declarat: „Considerăm ca un imperativ arzător ca Organizaţia Naţiunilor Unite, toate statele să acţioneze cu cea mai mare fermitate pentru înfăptuirea dezar­mării generale şi în primul rînd a celei nucleare. Organizaţia Naţiunilor Unite, conducătorii tuturor statelor, toţi oamenii politici poartă o grea răspundere in faţa popoarelor, a vii­torului civilizaţiei umane, pentru frî­­narea înarmărilor şi Înlăturarea coş­marurilor unui război atomic. Trebuie să spunem NU cursei înarmărilor, NU armelor nucleare...". Faţă de acuitatea problemei, capă­tă astăzi o importanţă tot mai mare să se acţioneze cu hotărire şi perse­verenţă, cu spirit de iniţiativă pen­tru a se întreprinde paşi concreţi, măsuri efective in direcţia înfăptui­rii dezarmării. Se poate constata cu satisfacţie că, în ultima vreme, pe arena interna­ţională sunt tot mai frecvente, mai numeroase manifestările care atestă preocuparea pentru iniţierea şi în­făptuirea unor asemenea măsuri, in stare să contribuie la diminuarea pe­ricolelor generate de cursa înarmă­rilor, la promovarea cauzei dezar­mării. Pe această linie, un larg interes au trezit, in aceste zile, declaraţiile făcute la Tbilisi de secretarul gene­ral al C.C. al P.C.U.S., tovarăşul Leonid Brejnev, privind începerea de negocieri in problema reducerii for­ţelor militare şi a unor măsuri de dezarmare in Europa. A fost astfel reafirmată şi prezentată spre negociere una dintre pro­punerile conţinute în Raportul de acti­vitate al C.C. al P.C.U.S. la cel de-al XXIV-lea Congres al partidului, unde se spunea : „Suntem­ pentru lichidarea bazelor militare străine. Ne pronun­ţăm pentru reducerea forţelor armate şi a armamentelor in regiunile în care concentrarea de forţe militare este deosebit de periculoasă, inainte de toate in Europa centrală". Noua propunere sovietică a avut un puternic ecou favorabil pe arena internaţională a fost larg oglindită în presă, s-a bucurat de sprijin in o­­pinia publică, a determinat numeroa­se luări de poziţii din partea facto­rilor de răspundere ai unor sta­te interesate. Astfel, în presa in­ternaţională au fost consemnate reacţii favorabile din partea cancela­rului R. F. a Germaniei, W. Brandt, care a apreciat pozitiv „semnalul de la Tbilisi", a premierului Canadei, Pierre Elliott Trudeau, care a decla­rat că a discutat cu conducătorii so­vietici, cu prilejul vizitei sale la Mos­cova, asupra realizării acestei pro­puneri ; a purtătorului de cuvint al Secretariatului de Stat pentru Ara­­ ion FONTINARU (Continuare In pag. a VI-a)

Next