Sportul Sălăjean, iulie-decembrie 2012 (Anul 6, nr. 335-360)

2012-11-28 / nr. 356

Conducerea Rematului nu a luat nici o hotărâre! ♦ Măsurile vor fii luate Intr-un Consiliu Director, abia după intilnirea cu antrenorii înfrângerea usturătoare de la Șimleu Silvaniei a învolburat apele în curtea celor de la Remat, astfel că ieri a avut loc o ședință de analiză. Destul de târziu, asta deoarece duminică și luni, antrenorii au decis să-i lase liberi pe jucători, în condițiile în care campioana a fost surclasată pe terenul unei nou-promovate. La ședința de ieri după amiază au fost prezenți jucătorii, iar fiecare în parte a discutat cu conducerea despre situația în care a ajuns echipa, iar az, va veni rândul antrenorilor să discute cu conducerea campioanei. Deocamdată nu s-a luat nici o decizie, urmând ca după discuția cu antrenorii să aibă loc Consiliul Director, în care se va decide ce măsuri vor fi luate. “A fost doar o simplă întâlnire cu jucătorii și s-a discutat cu fiecare în parte despre situația în care s-a ajuns. S-au tras doar concluziile, iar mâine (n.r. azi) va avea loc o întâlnire cu antrenorii, după care se va ține un Consiliu Director și se vor lua măsurile care se impun. Nu se pot lua măsuri până nu se ascultă părerea fiecărei părți. Vom asculta și părerea antrenorilor, pentru că trebuie să-și facă și ei un raport despre ce s-a întâmplat la echipă. Noi până acum nu ne-am băgat în interiorul echipei, era problema antrenorilor, iar noi le­­am pus la dispoziție de ce era nevoie. Acum vom spune cuvântul nostru după ce vom discuta cu toată lumea”, ne-a declarat directorul executiv Marcel Doru Țârle. Președintele Stelian Petroviță a ținut să precizeze un lucru clar: “Până la finalul turului, adică după 15 decembrie nu vor avea schimbări nici pe banca tehnică și nici la jucători. După ce va avea loc Consiliul Director se vor lua anumite decizii”, ne-a precizat președintele Stelian Petroviță. Meci crucial Sâmbătă, ora 17.30. Sala "Sporturilor" d­in Zalău. Remat Zalău - știința Explorări Baia Mare în clipa de față, Remat a ajuns din cam­pioană, doar o echipă care luptă să prindă măcar play-off-ul. Așa o arată clasamentul, de vreme ce gruparea zălăuană este clasată, după opt runde pe poziția a opta. Distanța față de primul loc, ocupat de Tomis Constanța, a crescut la 11 puncte, însă și în acest context, Remat mai poate intra în lupta pentru titlu. Dar e greu de crezut că se va întâmpla așa, de vreme ce lucrurile la echipă merg prost de la o etapă la alta. Ne aflăm pe final de tur, iar Adrian Feher și colegii săi mai au trei meciuri de disputat, dintre care două foarte dificile. Sâmbătă, la poalele Meseșului va poposi Știința Explorări Baia Mare, grupare care este în vizibilă creștere de formă. Drept dovadă, locul ocupat în clasament, băimărenii situându­­se pe poziția a treia. Presiunea este și mai mare pe umerii campionilor, care acum trag tare pen­tru a putea urca în clasament, pentru ca finalul sezonului regulat să-i găsească pe un loc cât mai bun. Adversara Regatului a suferit prima în­­fâmgere abia în etapa trecută, când a cedat pe teren propriu cu vicecampioana Tomis și, tocmai de aceea, elevii lui Marius Boțea vor veni la Za­lău să recupereze punctele pierdute acasă. Cum Remat și-a amânat meciul de cupă cu CSM Bu­curești, pare a avea un avantaj față de echipa maramureșeană, care chiar azi va juca returul sferturilor la Baia Mare, tot cu Tomis Constanța. Să mai spunem că, echipa zălăuană va în­tâlni în penultima etapă în deplasare, Unirea Dej, urmând ca turul de campionat să-l încheie cu un meci pe teren propriu împotriva Stelei. Returul sferturilor Cupei cu CSM București, abia anul viitor pentru meciul de campionat Asta mai lipsea la Remat, ca după înfrân­gerea rușinoasă de la CS Phoenix să se depla­seze în Capitală pentru meciul retur al sfertu­rilor Cupei României, cu CSM București. Cum moralul jucătorilor este la pământ, iar Fabian Birău și colegii săi au nevoie de timp pentru a­­și reveni, conducerea a decis să amâne meciul cu bucureștenii, care trebuia să aibă loc chiar azi. Și, până la urmă, această decizie este una înțe­leaptă și din punct de vedere economic, urmând ca Remat să joace meciul de Cupă pe 3 februa­rie, la o zi după ce va avea loc și partida retur din campionat dintre cele două formații. Astfel spus, Remat va juca la anul două meciuri cu CSM București, la fel cum s-a întâmplat și la în­ceputul lunii, când echipa din Capitală a jucat două meciuri la Zalău, atât cel din campio­nat, cât și cel din Cupă. Această modificare nu afectează cu nimic calendarul competi­­țional, de vreme ce “final-four-ul” Cupei Ro­mâniei se va desfășura abia după terminarea campionatului. Vă reamintim că în meciul tur al sferturilor Cupei României, Remat a dispus cu scorul de 3 - 1 de CSM București. “Am cerut amânarea meciului de Cupă pe data de 3 februarie. Cu o zi înainte vom juca și în campionat, la fel cum au procedat și ei când au venit la Zalău. Până la urmă este benefică această amânare și din punct de vedere economic, dar și pentru jucători, care au timp să se refacă după programul încărcat”, ne-a măr­turisit directorul executiv, Marcel Doru Țârle. Ultima dispută de înaltă clasă, la Zalău Marți, ora 19.00. Sala “Sporturilor" din Zalău: Remat Zalău - Asseco Resovia Rzeszow (Polonia) înaintea ultimelor două etape din Liga Cam­pionilor, Remat Zalău ocupă ultimul loc în grupă, cu un singur punct. Sigur, șanse la lo­cul trei mai sunt, dar numai teoretice. Ar în­semna ca gruparea zălăuană să obțină maxim, atât de la confruntarea cu Asseco Resovia Rzeszow, cât și de la meciul cu italienii de la Cuneo, iar francezii de la Arago de Sete să nu obțină mai mult de un punct, din ultimele două partide. Iar acest lucru este aproape imposibil, având în vedere și situația în care se află cam­pioana României. Am ajuns să jucăm trei se­zoane în Liga Campionilor și visul se apropie de sfârșit. Cine știe când ne vom mai întâlni cu o astfel de oportunitate și tocmai de aceea iu­bitorii voleiului ar trebui să ia cu asalt Sala Sporturilor, mați, când la Zalău va avea loc partida cu polonezii de la Asseco Resovia Rzes­zow. în meciul tur, campionii nu au jucat rău, dar în cele din urmă diferența și-a spus cu­vântul și ai noștri au pierdut în minimum de seturi. Referitor la ultima partidă din Ligă cu Arago de Sete, putem spune că Remat s-a ridicat la nivelul adversarei, însă a cedat inexplicabil în setul decisiv. S-a ales cu un punct, dar zălăuanii mai vor să scoată puncte și de la ultima con­fruntare de pe teren propriu cu polonezii. Rezultatele etapei a IV-a, din Grupa G a Ligii Campionilor: Bre Banca Lannutti Cuneo - Asseco Resovia Rzeszow 3 -1 (19, -14, 16,27) CS Remat - Arago de Sete 2 - 3 (-18,23, -22,16, -10) Programul etapei a V-a: 04.12: Remat Zalău - Asseco Resovia Rzeszow 06.12: Arago de Sete - Bre Banca Lannutti Cuneo Clasament: 1. Bre Banca Lannutti Cuneo 4 4 0 12 :1 12p 2. Asseco Resovia Rzeszow 4 2 2 7:7 6 3. Arago de Sete 4 2 2 7: 8 5 4. Remat Zalău 4 0 4 2:12 1 ♦ Campioana și-a amânat partida cu bucureștenii pe 3 februarie, când se va deplasa. Capitală și Declarații după derby-ul sălăjean: Mircea Abraham - antrenor CS Phoenix: “Nu putem spune că am îngenuncheat campioana. După cum am mai spus-o cu săptămâni în urmă, noi ne vedem de jocurile noastre, o să jucăm la fel cu toate echipele, nu ținem cont că este campioană sau vicecampioană. Probabil am fost mai buni ca echipa din Zalău, dar să nu uităm că este campioana României și pot spune că a fost un meci dificil pentru noi, din toate punctele de vedere. Mobilizarea a fost exemplară, atât din partea simleuanilor, cât și a zălăuanilor. A fost o atmosferă extraordinară, demnă de un derby județean, ca să spunem așa, fiindcă până la un derby național, noi mai avem pași de făcut, îmi felicit toată echipa, staff-ul tehnic și publicul care a fost minunat. Probabil dacă era o Sală mai mare, erau și mai mulți spectatori. Sperăm să confirmăm și pe viitor”. Marian Bala - căpitan CS Phoenix: “Se așteptau foarte puțini să câștigăm în trei seturi, având în vedere diferența dintre cele două echipe. A fost un meci incendiar, spectaculos de ambele părți, dar intr-un derby s-a demonstrat că nu întotdeauna experiența face și diferența. S-a jucat echilibrat până la un anumit moment și micile detalii au contat. Dorința noastră de victorie a făcut diferența”. Adrian Feher - libero Remat: “Nu ne așteptam la această înfrângere, pentru că am făcut un meci bun în Liga Campionilor cu Arago de Sete. Avem o echipă mult mai tehnică, trebuie să ținem mai mult mingea în joc, dar am am făcut multe greșeli, care au permis adversarului să câștige. Vreau să felicit echipa din Șimplu, pentru că a făcut un meci bun și a știut să ne speculeze la maxim, ceea ce trebuia să facem noi, pentru că pe hârtie eram echipa favorită și mult mai experimentată.Avem probleme de lot care ne macină, practic sezonul acesta noi nu am putut să ne antrenăm nici măcar o săptămână împreună, dar nu avem nici o scuză, pentru că la Remat pretențiile sunt mult mai mari, de a învinge o echipă care speră la evitarea retrogradării sau la un loc în play-off”. Máriusz Sárdyl - antrenor Remat: “La început am arătat ca o echipă care vrea să lupte, dar am renunțat rapid. Una dintre probleme ar fi și lotul restrâns, însă este inadmisibil să jucăm într-un asemenea mod. Și jucătorii trebuie să aibă caracter, pentru că fără așa ceva nu poți câștiga un meci. Am cerut o întâlnire cu Consiliul de Administrație, voi vorbi cu ei, pentru că nu pot accepta această situație. Nu sunt genul de om care să întoarcă spatele și să nu vadă problemele”. ABONAMENTUL 2013. Prețul pentru anul 2013 este de 72 lei, adică un discount de 35%. Sunați pentru abonamente la 0740­­ 31.31.76 CS Phoenix vrea în final­ four! Olt ora 17.00, Sala “SHvanla"âlnȘlmlouSlhranlBl: CS Phoenix - Dinamo București Nou-promovata CS Phoenix este în fața unei noi provocări. După ce a smuls un punct pe te­renul vicecampioanei Tomis Constanța și a umilit campioana Remat, gruparea de sub Măgură vrea să acceadă și în semifinalele Cupei României. Pentru a relaiza acest lucru, elevii lui Mircea Abra­ham au nevoie de o victorie în returul cu Dinamo, cu scorul de 3 - 0 sau, în cel mai rău caz, cu 3 - 1, pentru a trimite meciul în setul de aur. Asta, după ce în partida tur din Capitală, șimleuanii au pierdut cu scorul de 1 - 3. “Sperăm să jucăm cel puțin la fel de bine ca și în partida cu Remat și să avem un cu­vânt de spus, pentru viitoarea calificată în semifinalele Cupei României. Noi credem în calificare, chiar dacă la Dinamo am făcut un meci mai puțin reușit, dar un set în volei contează foarte mult. Ne dorim să avem câștig de cauză cum am avut și la partida din turul precedent cu echipa din Piatra Neamț”, ne-a declarat Mircea Abraham. Sâmbătă, Marian Bala și colegii săi vor avea meci în campionat, contând pentru etapa a IX- a, în deplasare la CSM București, înaintea rundei, bucureștenii ocupă penultimul loc în clasament, la egalitate de puncte cu Remat, în timp ce, formația simleyană este clasată pe locul 6 cu 11 puncte acumulate. O rubrică realizată de Ionuț COSTINAȘ

Next