Sportul Popular, decembrie 1956 (Anul 11, nr. 2929-2943)
1956-12-24 / nr. 2941
Care se desfăşoară antrenamentele cicliştilor noştri pentru Turul Egiptului După cum am anunţat, un grup 4- 11 ciclişti au început de la 1 decembrie pregătirea pentru Turul Egiptului. Intrucit unii sportivi rulaseră mai susţinut in luna noiembrie, parcurgînd peste 1000 km, iar alţii scăzuseră simţitor pedalajul, cei 11 alergători au fost împărţiţi şi două grupe. Prima: Şandru, Selin, Munteanu, V. Ionescu, Gane şi Tudose, iar a doua: C. Dumitrescu, Moiceanu, Poreceanu, I. Vasile şi Calcişcă. Pînă la 12 decembrie, aceste grupe s-au antrenat separat. Cu o pregătire mai avansată, grupa lui Tandru a parcurs un anumit kilometraj, avînd şi un alt ritm, iar grupa lui Dumitrescu a executat un program diferit de al celei dinţii. In ambele formaţii s-a procedat la intensificarea antrenamentelor individuale, distanţele şi eforturile au crescut treptat, s-a insistat asupra dezvoltării rezistenţei In regim de viteză (deseori pedalat in urma motocicletei), s-a utilizat un pas mic, urmărindu-se realizarea de viteze ridicate prin frecvenţă mare, ceea ce a cerut cicliştilor mai multă supleţe decît forţă pură. In completare s-au făcut crosuri uşoare, jocuri sportive sau plimbări prin pădure. La 12 decembrie, in urma consultării graficelor şi a însemnărilor celor doi antrenori, I. Gociman şi N. Voicu, grupele s-au contopit, făcînd antrenamente în comun. Ieşirile au avut loc uneori pe vreme frumoasă iar alteori în condiţii grele: ceaţă, nori, umezeală, mîzgă pe şosea, vînt sau frig. In medie, kilometrajul a fost de 80— 120 km, ţinînd seama că etapele din „Turul Egiptului“ sînt scurte şi de şes. Totuşi, urcuşurile nu au fost neglijate total. Intre 15 şi 18 decembrie au avut loc şi trei antrenamente de control pe 80, 100 şi 120 km. In legătură cu aceste antrenamente controlate am stat de vorbă cu antrenorul de stat, prof. N. Oţeleanu, care a urmărit o vreme pregătirea cicliştilor. Din discuţie am desprins următoarele : In aceste trei antrenamente speciale au fost create diferite scheme tactice : tentative de „evadare“ din pluton (unele reuşite, altele nu), ruperi, atacuri prin surprindere, urmărirea „fugarilor“, regruparea plutonului şi apoi din nou acţiuni de destrămare a grupului. Au fost întreprinse şi acţiuni individuale, în afara celor indicate de antrenori. Astfel, s-a lăsat să se dezvolte şi iniţiativa individuală, curajul, combativitatea şi orientarea personală. O serie de alergători, ca de pildă C. Şandru şi Dumitrescu (deşi acesta a rulat mai puţin în luna noiembrie) s-au dovedit bine inspiraţi în acţiunile întreprinse, avînd totodată şi o formă avansată. La capitolul combativitate s-au înscris în frunte Şelaru, Munteanu, Poreceanu şi în bună măsură Tudose. Primul antrenament controlat a fost cîştigat de Şandru, al doilea de Poreceanu, iar al treilea (în care au fost alcătuite două echipe distincte) i-a revenit tot lui Şandru. In ceea ce priveşte mediile orare generale, ele nu au fost impresionante (în jurul a 35 km), dar s-a gonit pe alocuri şi cu 40 km. Explicaţia stă în faptul că pe ceaţă, vînt şi frig, nu se poate rula, bineînţeles, ca în luna august sau septembrie. După fiecare cursă a avut loc analiza lucrului şi s-au făcut observaţiile necesare cu privire la unele erori. Astfel, A. Şelaru a atacat prea mult din faţa plutonului (ceea ce nu este indicat), iar Tudose, Poreceanu şi, în parte, Munteanu utilizează păsuri prea mari. Şi aşa mai departe. — Cum apreciaţi pregătirea în acest an ? — Am urmărit antrenamentele pînă la 12 decembrie. Metodele aplicate de cei doi antrenori sînt temeinic concepute şi, în linii mari, au dat roade destul de bune pînă acum. S-a reuşit ca, în scurtă vreme, majoritatea celor lii alergători (Moiceanu, fiind indisponibil, a părăsit lotul) să se situeze la un nivel sensibil egal. — Ne-aţi putea da un clasament al cicliştilor pînă la 18 decembrie ? — Un clasament propriu-zis, fireşte că nu. Dar, o listă in ordinea valorii, apreciată de mine şi de antrenori, se poate alcătui. Şandru este indiscutabil cel mai în formă şi vădeşte o poftă extraordinară de goană. urmează Şelaru, D. Munteanu, C. Dumitrescu (care progresează de la o zi la alta), Poreceanu şi alţii. — Cînd se va încheia perioada de pregătire? — La 1 ianuarie. Şi pînă atunci, desigur, acest clasament (dacă vrei să-l numeşti astfel) va suferi modificări. In orice caz, la 1 ianuarie, aprecierile definitive le vor face Gociman şi Voicu care urmează să prezinte C.C.F.S. componenţa echipei noastre pentru Turul Egiptului. — Ce credeţi despre comportarea noastră în Egipt ? — O părere, oricit de judicios ar fi formulată, este şi prematură şi riscantă. Cuvîntul hotăritorii vor avea însă cicliştii selecţionaţi, antrenorul care îi va îndruma Şi, bineînţeles, desfăşurarea etapelor, singură în măsură să demonstreze dacă am înregistrat progrese în acest sens. • La Zagreb s-a desfăşurat un turneu feminin de handbal redus la care au participat reprezentativele Ungariei, Franţei şi Iugoslaviei. Iată cîteva rezultate: Iugoslavia—Ungaria SS; Ungaria—Franţa 11-2; Iugoslavia—Franţa 9-4. • Viitoarea ediţie a campionatelor europene feminine şi de juniori la tir, va avea loc în prima jumătate a lunii septembrie 1957 la Belgrad. • La 10 februarie 1957 va avea loc dubla Intîlnire de box dintre reprezentativele Poloniei şi R.F. Germane. Echipele A ar urma să se Intîlnească în unul din oraşele R.F. Germane, iar echipele de juniori la Varşovia. • Reprezentativa de baschet a Teheranului a susţinut o întilnire la Mönchen unde a întîlnit echipa F.C. Bayern. Oaspeţii au fost învinşi cu scorul de 63-45 (24-26). • Titlul de campion internaţional a Angliei la tenis pe teren acoperit a revenit austriacului Fredy Huber care a învins în finală pe Geoffrey Paish cu scorul de: 7-5, 7-5, 7-9, 6-4. • Turneul internaţional de tenis desfăşurat la Rio de Janeiro a revestt Italianului pietrangeri care a dispus în finală de suedezul Davidsson cu 9-7, 6-2, 6-3. • Reprezentativa secundă de Hochei pe gheaţă a R.F. Germane a dispus de naţionala Elveţiei cu scorul de 9-2. • • La campionatele mondiale de tenis de masă care se vor desfăşura Intre 7-15 martie ISU la Stockholm, i-au înscris pînă în prezent 25 de ţări. Adnotări la o valoroasă carte de vizită Echipa feminină de volei Progresul C.P.C.S. de cinci ori campioană republicană Intrucit rîndurile de faţă se adresează mai cu seamă cunoscătorilor voleiului, îmi pot îngădui să încep cu o întrebare... de specialitate. Iată , ce face o echipă de volei al cărei joc defensiv prezintă scăderi ? — Desigur, depune eforturi în pregătire pentru a-şi ameliora apărarea. Aşa e, însă... nu totdeauna, după cum (să-mi iertaţi comparaţia şi incursiunea întreprinsă în documentarea dumneavoastră cinematografică) 2X2 = cîteodată 51 Dacă aţi acceptat cîndva aceasta — fie chiar într-un film — vă rog să credeţi că şi o echipă deficitara la capitolul capacităţii sale defensive poate afla uneori rezolvare nu în accentul pus pe pregătirea apărării,ci în îmbunătăţirea...atacului. In orice caz, verosimilă ori ba, asta a fost soluţia adoptată de antrenorul Nicolae Tărchilă înaintea campionatului 1954/1955, cînd a început să se ocupe şi să răspundă de echipa feminină Progresul G.P.C.S.-Bucureşti. Şi, după toate aparenţele, cum veţi vedea, n-a fost de loc prost inspirat. El primea ca „zestre” o formaţie fruntaşă a voleiului nostru, cu justificate pretenţii la cucerirea titlului suprem sau, mai bine zis, la recucerirea lui, deoarece era vorba de campioana din 1951, 1952 şi 1953, dar nu şi din 1954, cînd învinsese Ştiinţa I.C.F. Deci, o echipă de ridicată şi recunoscută valoare, însă într-un moment de derută, în oarecare declin al comportării şi „carierei” sale. Poate din cauza atacului ? Bineînţeles că nu, cînd lotul echipei dispunea de două dintre principalele trăgătoare ale reprezentativei ţării— Natalia Cernat şi Tariana Avacum — şi de Tinela Pleşoianu. Apărarea era „buba“, în mare măsură din pricina defectuoasei, lentei mişcări în teren a jucătoarelor, a căror nesatisfăcătoare bază iniţială a pregătirii fizice şi ale căror deprinderi greşite, înrădăcinate dintr-o îndelungată activitate, iar la unele dintre ele chiar vîrsta făceau această deficienţă extrem de greu de remediat. In acelaşi timp atacul, redutabil încă, începuse totuşi a întîmpina dificultăţi din cauza progreselor înregistrate la blocaj şi în linia a doua de echipele adverse — Ştiinţa I.C.F. şi Locomotiva Bucureşti — participante la lupta pentru primul joc. Decurgînd din aceste premize, concluzia raţionamentului — deci însăşi soluţia — a fost, după cum veţi vedea, firească şi perfectă : trebuia făcut totul (cu elementele existente la ora aceea) pentru ca echipa să cîştige prin ofensivă mai mult sau cel puţin tot atît cit pierdea din cauza apărării, aşadar să poată ataca decisiv, pentru ca adversarul să aibă posibilităţi minime de contraatac. In sprijinul acestui scop, pe lingă execuţia blocajelor şi a serviciilor puternice în care realizase deja un însemnat progres, echipa aexersat mai întîi cu deosebită atenţie preluarea serviciilor iar apoi, legat de aceasta, atacul rapid, din prima pasă. Pentru început (mai exact, în 1955) numai cu trăgătoarele principale, iar după aceea — in 1956 — angrenînd în această pregătire şi ridicătoarele, punînd accent pe alternarea — ca forţă şi direcţie — a loviturii de atac şi în general pe varietatea şi perfecţionarea combinaţiilor tactice ofensive. Bineînţeles însă, fără a neglija străduinţele pentru ameliorarea — pe cit posibil — şi a mişcării în teren. Aproape că am epuizat astfel însăşi prezentarea echipei campioane. Intr-adevăr, rezultatele pozitive obţinute în pregătire la toate capitolele enunţate mai sus au dus Progresul C.P.C.S. la recucerirea titlului în 1955 şi la cîştigarea lui — pentru a cincea oară —în 1956, performanţă care dă dreptul jucătoarelor şi antrenorului la binenegritate şi călduroase felicitări. Dar n-am vrea să fim înţeleşi greşit. Dacă am insistat atîta asupra modului fericit de rezolvare ales de Nicolae Tărchilă pentru echipa sa, în nici un caz să nu se creadă cumva că socotim pozitive sau lăudabile cauzele care i-au impus această soluţie. Şi nu numai fiindcă ne amintim de un vechi proverb, conform căruia..........cu un dorul nu mergi de multe ori la an pă”, zicală ce e normal să fie iităriţi chiar de evoluţia, de continua creştere calitativă aşteptată de la echipele cu care-şi dispută întîietatea Progresul G.P.G.S., azi doar Ştiinţa I.C.F. şi Locomotiva Bucureşti, mîine poate multe altele. Sînt însă lacune care — indiscutabil — pot fi şi trebuie înlăturate- Desigur, nu bătînd din palme, ci în timp. Şi credem ca pînă la începerea campionatului din anul vîitor e suficient timp. Ne referirii la îmbunătăţirea consistentă a pregătirii fizice generale, însă numai la o acţiune care să fie neapărat precedată de primenirea, de completarea şi chiar de întinerirea lotului de jucătoare folosit în campionatul trecut: Tinela Pieşoana (căpitana echipei), Natalia Cernat, Tatiana Avacum, Felicia Musat, Victoria Grünberg, Stefania Crişan, Maria Predescu, Despina Mavrocordat Viorica Ardeleanu (ultima utilizată doar în primele patru etape). Şi, deoarece le-am enumerat, să facem tot aici şi cuvenitele evidenţieri, spunînd că primele patru au avut o contribuţie specială la cucerirea titlului în acest an, dar şi subliniind că toate merită o merţiune pentru combativitatea lor, pentru disciplina şi conştiinciozitatea lor în pregătire, ele dîndu-i antrenorului din acest punct de vedere foarte puţină bătaie de cap. Căci altfel... a avut destulă ! Vorbind însă de „durerile” antrenorului Nicolae Tărchilă, — de loc personale, în definitiv — atingem ultimul punct al discuţiei. Pentru aceasta, nu avem de făcut altceva decît să informăm pe cei ce nu ştiu că — în genere — echipa noastră campioană nu s-a putut pregăti anul acesta în condiţii satisfăcătoare, ea neavînd niciodată repartizate statornic o sală sau un teren ca lumea , azi la un ştrand de pe malul lacurilor, mîine la I.T.B. sau în sala Recolta, cînd în sala de la Academia militară, cînd, după 17 noiembrie... nicăieri! E clar, nu ? Dar şi trist... Făcînd observaţia că, fără rezol-» varea In viitor şi a acestei probleme, singure primenirea şi completarea lotului de jucătoare nu vor putea ajuta echipei feminine Progresul C.P.C.S. să-şi păstreze titlul, noi... am încheiat, in mod logic, au cuvîntul asociaţia şi colectivul sportiv, bineînţeles dacă nu cumva intenţionează să abandoneze disputa pentru onoarea de a avea şi în 1957 o echipă campioană. Ceea ce, să recunoaştem, nu le-ar face de loc cinste... CONSTANTIN FAUR Echipa feminină de volei Progresul C.P.C.S. văzută de NEAGU. De la stînga la dreapta : Natalia Cernat, Viorica Ardeleanu, Tineta Pleşoianu, Stefania Crişanu, Maria Predescu, Nicolae Tărchilă (antrenor), Tatiana Avacum, Felicia Muşat, Victoria Grünberg și Despina Mavrocordat. O nouă clasificare sportivă în U. R. S. S. incepind de la 1 ianuarie 1957, intră în vigoare în U.R.S.S., o nouă tabelă de clasificare sportivă. Faptul că numai după doi ani vechea tabelă se dovedește insuficientă pentru a evalua rezultatele sportivilor, demonstrează în mod grăitor progresul înregistrat de mişcarea de cultură fizică din U.R.S.S. Avalanşa performanţelor de valoare, creşterea vertiginoasă a măiestriei sportive, înoirea necontenită a recordurilor, au dus la o situaţie în care vechiul sistem de clasificare în loc să constituie un stimulent şi un motor al sportului de performanţă, reprezintă o frînă în dezvoltarea lui. Iată de ce, fără întîrziere, Comitetul Unional pentru Cultură Fizică şi Sport a purces la stabilirea unor normative noi, superioare celor vechi şi care reflectă fidel necesităţile actuale ale sportului sovietic. Consultînd tabelele publicate în cîteva numere consecutive ale ziarului „Sovietkci sport“, observăo „că noua clasificare pretim de performanțe cu sediile superioare pentru acordarea titlului de maestru al sportului. Astfel, la atletism, se cere maestrului sportului o performanţă de 10,4 sec pe 100 m. sau 21,5 sec. pe 200 m., 47,0 sec. pe 400 m., 8,50,0 la 3.000 m. obstacole, 7,60 m. la săritura în lungime, 15,50 mn. la triplu salt, 60 m. la ciocan, 73 m. la suliţă, 17 m. la greutate, 6800 puncte la decatlon. Şi în probele feminine standardurile necesare obţinerii acestui titlureprezintă performanţe de invidiat: 11,7 sec. pe 100 m., 6 m. la lungime, 49 m. la disc, 51 m. la suliţă, 15 m. la greutate, etc. Ne-a atras atenţia în mod special tabela standarduilor la haltere. Explicaţia este lesne de găsit. In ultima vreme performanţele de valoare la atletică grea au căpătat în U.R.S.S. un veritabil caracter de mase. Iată de ce au fost introduse următoarele norme în ordinea categoriilor: cea mai uşoară 325 kg., semiuşoară 327,5 kg., uşoară 355 kg., semimijlocie 390 kg., mijlocie 415 kg., serii grea 425 kg, grea 'MP .kg. De reJjM^Cgi^nw^n^rs- acord al R.P.R. nu se încadrează în norma de maestru al sportului în noua clasificare sportivă sovietică. O noutate foarte interesantă față de aceea din vechea tabelă întîlnim la polo pe apă. Astfel, nu este suficient ca un jucător să facă parte dintr-o echipă clasată pe primele trei locuri la campionatul U.R.S.S. sau să facă parte din reprezentativa ţării pentru a primi titlul de maestru al sportului. El trebuie să înoate 100 m. în 1:04,5, 400 m. în 5:25,0, să arunce mingea la 23 m. cu mina dreaptă şi 16 m. cu mina stingă, să aibă un coeficient de precizie de 4 aruncări din 5. Pentru portari se cere o performanţă de 41 sec. pe 50 m. bras şi 32 sec. pe 50 m. liber. De asemenea, portarul trebuie să iasă din apă 1,25 m. cu ambele mîini şi 1,35 m. cu o mină. In general, noua clasificare este mult mai pretenţioasă faţă de cea veche, în toate disciplinele sportive. Nu încape îndoială că ea este o nouă' contribuţie in progresul Sorţului’'Sovietic. j E«iKJi Jlr.m.a B B ■ IS! SPORTUL PPPIJLAR bir. 2941 Pag. 7-a