Sportul Popular, decembrie 1956 (Anul 11, nr. 2929-2943)

1956-12-24 / nr. 2941

Care se desfăşoară antrenamentele cicliştilor noştri pentru Turul Egiptului După cum am anunţat, un grup 4- 11 ciclişti au început de la 1 decembrie pregătirea pentru Turul Egiptului. Intrucit unii sportivi ru­laseră mai susţinut in luna noiem­brie, parcurgînd peste 1000 km, iar alţii scăzuseră simţitor pedalajul, cei 11 alergători au fost împărţiţi şi două grupe. Prima: Şandru, Se­­lin, Munteanu, V. Ionescu, Gane şi Tudose, iar a doua: C. Dum­i­­trescu, Moiceanu, Poreceanu, I. Va­sile şi Calcişcă. Pînă la 12 decembrie, aceste grupe s-au antrenat separat. Cu o pregătire mai avansată, grupa lui Tandru a parcurs un anumit kilo­metraj, avînd şi un alt ritm, iar grupa lui Dumitrescu a executat un program diferit de al celei din­ţii. In ambele formaţii s-a proce­dat la intensificarea antrenamente­lor individuale, distanţele şi efor­turile au crescut treptat, s-a insis­tat asupra dezvoltării rezistenţei In regim de viteză (deseori peda­­lat in urma motocicletei), s-a u­­tilizat un pas mic, urmărindu-se realizarea de viteze ridicate prin frecvenţă mare, ceea ce a cerut cicliştilor mai multă supleţe decît forţă pură. In completare s-au făcut crosuri uşoare, jocuri spor­tive sau plimbări prin pădure. La 12 decembrie, in urma con­sultării graficelor şi a însemnări­lor celor doi antrenori, I. Goci­­man şi N. Voicu, grupele s-au contopit, făcînd antrenamente în comun. Ieşirile au avut loc uneori pe vreme frumoasă iar alteori în con­diţii grele: ceaţă, nori, umezeală, mîzgă pe şosea, vînt sau frig. In medie, kilometrajul a fost de 80— 120 km, ţinînd seama că etapele din „Turul Egiptului“ sînt scurte şi de şes. Totuşi, urcuşurile nu au fost neglijate total. Intre 15 şi 18 decembrie au avut loc şi trei antrenamente de control pe 80, 100 şi 120 km. In legătură cu aceste antrenamente­ contro­­late am stat de vorbă cu antreno­rul de stat, prof. N. Oţeleanu, care a urmărit o vreme pregătirea ci­cliştilor. Din discuţie am desprins următoarele : In aceste trei antrenamente spe­ciale au fost create diferite sche­me tactice : tentative de „evadare“ din pluton (unele reuşite, altele nu), ruperi, atacuri prin surprin­dere, urmărirea „fugarilor“, regru­parea plutonului şi apoi din nou acţiuni de destrămare a grupului. Au fost întreprinse şi acţiuni in­dividuale, în afara celor indicate de antrenori. Astfel, s-a lăsat să se dezvolte şi iniţiativa indivi­duală, curajul, combativitatea şi orientarea personală. O serie de alergători, ca de pildă C. Şandru şi Dumitrescu (deşi­ acesta a rulat mai puţin în luna noiembrie) s-au dovedit bine inspiraţi în acţiunile întreprinse, avînd totodată şi o formă avan­sată. La capitolul combativitate s-au înscris în frunte Şelaru, Mun­teanu, Poreceanu şi în bună mă­sură Tudose. Primul antrenament controlat a fost cîştigat de Şan­dru, al doilea de Poreceanu, iar al treilea (în care au fost alcătuite două echipe distincte) i-a revenit tot lui Şandru. In ceea ce priveşte mediile ora­re generale, ele nu au fost impre­sionante (în jurul a 35 km), dar s-a gonit pe alocuri şi cu 40 km. Explicaţia stă în faptul că pe cea­ţă, vînt şi frig, nu se poate rula, bineînţeles, ca în luna august sau septembrie. După fiecare cursă a avut loc analiza lucrului şi s-au făcut observaţiile necesare cu pri­vire la unele erori. Astfel, A. Şe­laru a atacat prea mult din faţa plutonului (ceea ce nu este indi­cat), iar Tudose, Poreceanu şi, în parte, Munteanu utilizează păsuri prea mari. Şi aşa mai departe. — Cum apreciaţi pregătirea în acest an ? — Am urmărit antrenamentele pînă la 12 decembrie. Metodele a­­plicate de cei doi antrenori sînt temeinic concepute şi, în linii mari, au dat roade destul de bune pînă acum. S-a reuşit ca, în scurtă vre­me, majoritatea celor lii alergători (Moiceanu, fiind indisponibil, a părăsit lotul) să se situeze la un nivel sensibil egal. — Ne-aţi putea da un clasa­ment al cicliştilor pînă la 18 de­cembrie ? — Un clasament propriu-zis, fireşte că nu. Dar, o listă in or­dinea valorii, apreciată de mine şi de antrenori, se poate alcătui. Şandru este indiscutabil cel mai în formă şi vădeşte o poftă ex­traordinară de goană.­­ urmează Şelaru, D. Munteanu, C. Dumi­trescu (care progresează de la o zi la alta), Poreceanu şi alţii. — Cînd se va încheia perioada de pregătire? — La 1 ianuarie. Şi pînă atunci, desigur, acest clasament (dacă vrei să-l numeşti astfel) va suferi modificări. In orice caz, la 1 ia­­nuarie, aprecierile definitive le vor face Gociman şi Voicu care ur­mează să prezinte C.C.F.S. com­ponenţa echipei noastre pentru Turul Egiptului. — Ce credeţi despre comporta­rea noastră în Egipt ? — O părere, ori­cit de judicios ar fi formulată, este şi prematură şi riscantă. Cuvîntul hotăritor­ii vor avea însă cicliştii selecţionaţi, antrenorul care îi va îndruma Şi, bineînţeles, desfăşurarea etapelor, singură în măsură să demonstreze dacă am înregistrat progrese în a­­cest sens. • La Zagreb s-a desfăşurat un turneu feminin de handbal redus la care au participat reprezentativele Ungariei, Franţei şi Iugoslaviei. Iată cîteva rezultate: Iugoslavia—Ungaria S­S; Ungaria—Franţa 11-2; Iugosla­via—Franţa 9-4. • Viitoarea ediţie a campionatelor europene feminine şi de juniori la tir, va avea loc în prima jumătate a lu­nii septembrie 1957 la Belgrad. • La 10 februarie 1957 va avea loc dubla Intîlnire de box dintre repre­­zentativele Poloniei şi R.F. Germa­ne. Echipele A ar urma să se Intîl­­nească în unul din oraşele R.F. Ger­mane, iar echipele de juniori la Varşovia. • Reprezentativa de baschet a Teheranului a susţinut o întilnire la Mönchen unde a întîlnit echipa F.C. Bayern. Oaspeţii au fost în­vinşi cu scorul de 63-45 (24-26). • Titlul de campion internaţional a Angliei la tenis pe teren acoperit a revenit austriacului Fredy Huber care a învins în finală pe Geoffrey Paish cu scorul de: 7-5, 7-5, 7-9, 6-4. • Turneul internaţional de tenis desfăşurat la Rio de Janeiro a reve­­stt Italianului pietrangeri care a dispus în finală de suedezul Davids­­son cu 9-7, 6-2, 6-3. • Reprezentativa secundă de Ho­chei pe gheaţă a R.F. Germane a dispus de naţionala Elveţiei cu sco­rul de 9-2. • • La campionatele mondiale de tenis de masă care se vor desfăşura Intre 7-15 martie ISU la Stockholm, i-au înscris pînă în prezent 25 de ţări. Adnotări la o valoroasă carte de vizită Echipa feminină de volei Progresul C.P.C.S. de cinci ori campioană republicană Intrucit rîndurile de faţă se adre­sează mai cu seamă cunoscătorilor voleiului, îmi pot îngădui să încep cu o întrebare... de specialitate. Iată , ce face o echipă de volei al că­rei joc defensiv prezintă scăderi ? — Desigur, depune eforturi în pre­gătire pentru a-şi ameliora apăra­rea. Aşa e, însă... nu totdeauna, după cum (să-mi iertaţi compara­ţia şi incursiunea întreprinsă în do­cumentarea dumneavoastră cinema­tografică) 2X2 = cîteodată 51 Dacă aţi acceptat cîndva aceasta — fie chiar într-un film — vă rog să credeţi că şi o echipă deficitara la capitolul capacităţii sale defen­sive poate afla uneori rezolvare nu în accentul pus pe pregătirea apă­rării,­­ci în îmbunătăţirea...atacului. In orice caz, verosimilă ori ba, asta a fost soluţia adoptată de an­trenorul Nicolae Tărchilă înaintea campionatului 1954/1955, cînd a în­ceput să se ocupe şi să răspundă de echipa feminină Progresul G.P.C.S.-Bucureşti. Şi, după toate aparenţele, cum veţi vedea, n-a fost de loc prost inspirat. El primea ca „zestre” o formaţie fruntaşă a voleiului nostru, cu jus­tificate pretenţii la cucerirea titlu­lui suprem sau, mai bine zis, la recucerirea lui, deoarece era vorba de campioana din 1951, 1952 şi 1953, dar nu şi din 1954, cînd în­vinsese Ştiinţa I.C.F. Deci, o echipă de ridicată şi recunoscută valoare, însă într-un moment de derută, în oarecare declin al comportării şi „carierei” sale. Poate din cauza a­­tacului ? Bineînţeles că nu, cînd lotul echipei dispunea de două din­tre principalele trăgătoare ale re­prezentativei ţării­­— Natalia Cer­nat şi Tariana Avacum — şi de Tinela Pleşoianu. Apărarea era „buba“, în mare măsură din prici­na defectuoasei, lentei mişcări în teren a jucătoarelor, a căror nesa­tisfăcătoare bază iniţială a pregă­tirii fizice şi ale căror deprinderi greşite, înrădăcinate dintr-o înde­lungată activitate, iar la unele dintre ele chiar vîrsta făceau a­­ceastă deficienţă extrem de greu de remediat. In acelaşi timp atacul, redutabil încă, începuse totuşi a întîmpina dificultăţi din cauza pro­greselor înregistrate la blocaj şi în linia a doua de echipele adverse — Ştiinţa I.C.F. şi Locomotiva Bucu­reşti — participante la lupta pen­tru primul joc. Decurgînd din aces­te premize, concluzia raţionamen­tului — deci însăşi soluţia — a fost, după cum veţi vedea, firească şi perfectă : trebuia făcut totul (cu elementele existente la ora aceea) pentru ca echipa să cîştige prin ofensivă mai mult sau cel puţin tot atît cit pierdea din cauza apă­rării, aşa­dar să poată ataca deci­siv, pentru ca adversarul să aibă posibilităţi minime de contraatac. In sprijinul acestui scop, pe lin­gă execuţia blocajelor şi a servicii­lor puternice în care realizase deja un însemnat progres, echipa a­­exer­sat mai întîi cu deosebită atenţie preluarea serviciilor iar apoi, le­gat de aceasta, atacul rapid, din prima pasă. Pentru început (mai exact, în 1955) numai cu trăgătoa­rele principale, iar după aceea — in 1956 — angrenînd în această pregătire şi ridicătoarele, punînd accent pe alternarea — ca forţă şi direcţie — a loviturii de atac şi în general pe varietatea şi perfec­ţionarea combinaţiilor tactice ofen­sive. Bineînţeles însă, fără a ne­glija străduinţele pentru ameliora­rea — pe cit posibil — şi a miş­cării în teren. Aproape că am epuizat astfel în­săşi prezentarea echipei campioane. Intr-adevăr, rezultatele pozitive ob­ţinute în pregătire la toate capi­tolele enunţate mai sus au­ dus Progresul C.P.C.S. la recucerirea titlului în 1955 şi la cîştigarea lui — pentru a cincea oară —în 1956, performanţă care dă dreptul jucă­toarelor şi antrenorului la binen­eg­ritate şi călduroase felicitări. Dar n-am vrea să fim înţeleşi greşit. Dacă am insistat atîta asu­pra modului fericit de rezolvare ales de Nicolae Tărchilă pentru e­­chipa sa, în nici un caz să nu se creadă cumva că socotim pozitive sau lăudabile cauzele care i-au impus această soluţie. Şi nu numai fiindcă ne amintim de un vechi proverb, conform căruia..........cu un d­orul nu mergi de multe ori la an pă”, zicală ce e normal să fie i­­i­tăriţi chiar de evoluţia, de con­tinua creştere calitativă aşteptată de la echipele cu care-şi dispută întîietatea Progresul G.P.G.S., azi doar Ştiinţa I.C.F. şi Locomotiva Bucureşti, mîine poate multe altele. Sînt însă lacune care — indiscu­t­­abil — pot fi şi trebuie înlăturate- Desigur, nu bătînd din palme, ci în timp. Şi credem ca pînă la în­­ceperea campionatului din anul vîi­t­­or e suficient timp. Ne referirii la îmbunătăţirea consistentă a pre­gătirii fizice generale, însă numai la o acţiune care să fie neapărat pre­cedată de primenirea, de comple­tarea şi chiar de întinerirea lotului de jucătoare folosit în campionatul trecut: Tinela Pieşo­ana (căpitana echipei), Natalia Cernat, Tatiana Avacum, Felicia Musat, Victoria Grünberg, Stefania Crişan, Maria Predescu, Despina Mavrocordat Viorica Ardeleanu (ultima utiliza­tă doar în primele patru etape). Şi, deoarece le-am enumerat, să facem tot aici şi cuvenitele eviden­­ţieri, spunînd că primele patru au­ avut o contribuţie specială la cuce­r­­irea titlului în acest an, dar şi subliniind că toate merită o mer­­ţiune pentru combativitatea lor, pentru disciplina şi conştiinciozita­­tea lor în pregătire, ele dîndu­-i antrenorului din acest punct de vedere foarte puţină bătaie de cap. Căci altfel... a avut destulă ! Vorbind însă de „durerile” antre­norului Nicolae Tărchilă, — de loc personale, în definitiv — atin­gem ultimul punct al discuţiei. Pentru aceasta, nu avem de făcut altceva decît să informăm pe cei ce nu ştiu că — în genere — echipa noastră campioană nu s-a putut pregăti anul acesta în condiţii sa­tisfăcătoare, ea neavînd niciodată repartizate statornic o sală sau un teren ca lumea , azi la un ştrand de pe malul lacurilor, mîine la I.T.B. sau în sala Recolta, cînd în sala de la Academia militară, cînd, după 17 noiembrie... nicăieri! E clar, nu ? Dar şi trist... Făcînd observaţia că, fără rezol-» varea In viitor şi a acestei pro­bleme, singure primenirea şi com­pletarea lotului de jucătoare nu vor putea ajuta echipei feminine Progresul C.P.C.S. să-şi păstreze titlul, noi... am încheiat, in mod logic, au cuvîntul asociaţia şi co­lectivul sportiv, bineînţeles dacă nu cumva intenţionează să aban­doneze disputa pentru onoarea de a avea şi în 1957 o echipă cam­pioană. Ceea ce, să recunoaştem, nu le-ar face de loc cinste... CONSTANTIN FAUR Echipa feminină de volei Progresul C.P.C.S. văzută de NEAGU. De la stînga la dreapta : Natalia Cernat, Vi­orica Ardeleanu, Tineta Pleşoianu, Stefania Crişanu, Maria Pred­escu, Nicolae Tărchilă (antrenor), Tatiana Avacum, Felicia Muşat, Victoria Grünberg și Despi­­na Mavrocordat. O nouă clasificare sportivă în U. R. S. S. incepind de la 1 ianuarie 1957, intră în vigoare în U.R.S.S., o nouă tabelă de clasificare spor­tivă. Faptul că numai după doi ani vechea tabelă se dovedește insuficientă pentru a evalua re­zultatele sportivilor, demonstrează în mod grăitor progresul în­registrat de mişcarea de cultu­ră fizică din U.R.S.S. Avalanşa performanţelor de valoare, creş­terea vertiginoasă a măiestriei sportive, înoirea necontenită a re­cordurilor, au dus la o situaţie în care vechiul sistem de clasi­ficare în loc să constituie un stimulent şi un motor al spor­tului de performanţă, reprezintă o frînă în dezvoltarea lui. Iată de ce, fără întîrziere, Comitetul U­­nional pentru Cultură Fizică şi Sport a purces la stabilirea unor normative noi, superioare celor vechi şi care reflectă fidel ne­cesităţile actuale ale sportului sovietic. Consultînd tabelele publicate în cîteva numere consecutive ale ziarului „Sovietkci sport“, obser­­­văo­ „că noua clasificare pretim de performanțe cu sediile superioare pentru acordarea titlului de maestru al sportului. Astfel, la atletism, se cere maestrului sportului o performanţă de 10,4 sec pe 100 m. sau 21,5 sec. pe 200 m., 47,0 sec. pe 400 m., 8,50,0 la 3.000 m. obstacole, 7,60 m. la săritura în lungime, 15,50 mn. la triplu salt, 60 m­. la cio­can, 73 m­. la suliţă, 17 m. la greutate, 6800 puncte la decatlon. Şi în probele feminine standar­­durile necesare obţinerii acestui titlu­­reprezintă performanţe de invidiat: 11,7 sec. pe 100 m., 6 m. la lungime, 49 m. la disc, 51 m. la suliţă, 15 m. la greutate, etc. Ne-a atras atenţia în mod spe­cial tabela standarduilor la hal­tere. Explicaţia este lesne de găsit. In ultima vreme performan­ţele de valoare la atletică grea au căpătat în U.R.S.S. un veri­tabil caracter de mase. Iată de ce au fost introduse următoarele norme în ordinea categoriilor: cea mai uşoară 325 kg., semi­­uşoară 327,5 kg., uşoară 355 kg., semimijlocie 390 kg., mijlocie 415 kg., ser­ii grea 425 kg­, grea 'MP .kg. De reJjM^Cgi^nw^n^rs- a­cord al R.P.R. nu se încadrează în norma de maestru al sportu­lui în noua clasificare sportivă sovietică. O noutate foarte interesantă față de aceea din vechea tabelă întîlnim la polo pe apă. Astfel, nu este suficient ca un jucător să facă parte dintr-o echipă cla­sată pe primele trei locuri la campionatul U.R.S.S. sau să facă parte din reprezentativa ţării pentru a primi titlul de maestru al sportului. El trebuie să înoate 100 m. în 1:04,5, 400 m. în 5:25,0, să arunce mingea la 23 m. cu mina dreaptă şi 16 m­. cu mina stingă, să aibă un coe­ficient de precizie de 4 aruncări din 5. Pentru portari se cere o performanţă de 41 sec. pe 50 m. bras şi 32 sec. pe 50 m. liber. De asemenea, portarul tre­buie să iasă din apă 1,25 m. cu ambele mîini şi 1,35 m. cu o mină. In general, noua clasificare este mult mai pretenţioasă faţă de cea veche, în toate discipli­nele sportive. Nu încape îndoială că e­a este o n­ouă' contribuţie in progresul Sorţului’'Sovietic. j E«iKJi Jlr.m.a B B ■ IS! SPORTUL PPPIJLAR bir. 2941 Pag. 7-a

Next