Sportul Popular, aprilie 1961 (Anul 16, nr. 3798-3814)

1961-04-13 / nr. 3805

Salutăm din toată inima uriaşa victorie a poporului sovietic! O filă nouă în calendarul cosmic Lansarea navei cosmice, care a purtat in spaţiul cosmic primul om dezlegat de pămint, zborul ei trium­fal în jurul globului şi întoarcerea nevătămată in regiunea dinainte sta­bilită, constituie fapte demne de mîndrie, realizări epocale ale ştiin­ţei şi tehnicii sovietice. Ziua de azi deschide o nouă eră im calendarul cosmic ; e ziua in care omenirea şi-a trimis primul sol in spaţiu şi l-a primit in entuziasmul extraordinar al tuturor popoarelor. Eroul sovietic, maiorul I. A. Gaga­rin, a ciştigat pentru Uniunea Sovie­tică şi pentru lumea întreagă cea mai extraordinară victorie înscrisă pină azi în istorie, in domeniul ştiin­ţei. Această uriaşă victorie constituie cea mai străbu­ătoare confirmare a concepţiei materialist-dialectice. SE DOVEDEŞTE CA PUTEREA ŞTIIN­ŢEI ŞI TEHNICII COMUNISTE, PUSA ÎN SLUJBA OMENIRII, ESTE NEMĂRGINITĂ ŞI CA NA­TURA ÎŞI DEZLEAGĂ RÎND PE RÎND TAINELE CELE MAI AS­CUNSE ÎN FATA ŞTIINŢEI ATOT­BIRUITOARE. Oamenii de ştiin­ţă din fara noas­tră işi exprimă admiraţia cea mai entuziastă şi cele mai calde senti­mente pentru oamenii de ştiinţă şi tehnică sovietici, cercetătorii cerului şi astrotor, deschizătorii erei cos­mice. Prof. univ. N. TEODORESCU, Membru corespondent al Academiei R.F.R. Decanul Facultăţii de matema­tică şi­­ fizică a Universităţii „G. I. Pa­rhon“-Bucureşti ■ UN MINUNAT POEM AL OMENIRII... Am aflat cu nespusă emoţie des­pre drumul parcurs de primul cos­monaut al istoriei : aviatorul maior­ Iuri Alexeevici Gagarin. Performanţa temerarului pilot sovietic, care de­monstrează din nou avintul nemăiin­­tîlnit al ştiinţei şi tehnicii din Uniu­nea Sovietică, ne umple inima de bucurie. Numele lui I. A. Gagarin a făcut repede înconjurul lumii. El simboli­zează forţa creatoare a marelui po­por sovietic pusă în slujba celor mai nobile idealuri ale omenirii­. PACEA şi PROGRESUL. Cei ce cunosc dificil, dar frumoasa artă a zborului îşi dau seama şi mai bine de eroismul lui Iuri Alexeevici Gagarin, crescut şi educat de Parti­dul Comunist al Uniunii Sovietice. Uil minunat poem al omenirii a fost scris în înălţimi... VALERIU POPOVICI Secretar general al Federaţiei sportului aviatic şi radioamator TRIUMFUL ŞTIINŢEI ŞI TEHNICII SOVIETICE (Urm­a­re din pag. 1, tehnicii vremii noastre, altfel decit se puneau acum 100 de ani, nu dali seama cit de multă precizie a construcţiilor a trebuit atunci cirul o navă cosmică a fost trimisă la mare distanţă şi cu mare iu­ţeală şi cirul i se cerea să se întoarcă într-un loc anumit“. ÎNTREBARE: Cum s-a puss?, ob­ţine acest lucru ? RĂSPUNS : ,,Această mare precizie cere două condiţii: o proiect­are foarte precisă şi o execuţie foarte exactă Cu alte cuvinte ea cere colaborarea între om­ul de ştiinţă care rezolvă ştiinţific problema pusă şi tehnicianul care reu­şeşte să execute lucrarea cu precizia ce­ruta99 ÎNTREBARE: Care este deci ,conduita generalii ? * * RĂSPUNS: „Faptul că primul om ce a călit­torit în cosmos a fost un om sovietic pe o navă sovietică nu este o întîmplare. Cred că,­ colaborarea între, oamenii de ştiinţă şi tehnicieni, fundată pe principiul marxist al unităţii teoriei cu practica a dus la rezultatele pe care le-am analizat mai sus. FAPTUL CA PRIMUL OM CARE A CĂLĂTORIT IN COSMOS A FOST UN OM SOVIETIC PE O NAVA SOVIETICA E TOCM­AI DATORIT­A UNEI JUSTE ÎNŢELEGERI A PRINCIPIULUI MARXIST AL UNI­TĂȚII TEORIEI CU PRACTICA La Radioclubil Central al R.P R. se recepţionnrază mesajele transmise de primul cosmonaut Ascultind pe primul cosmonaut... (Urmare din img. I­­rin. Pentru întiia dată. El transmite scurte mesaje. Cuvintele primului cosmonaut vin îmbrăcate în ecoul depărtărilor, au o rezonanţă înălţă­toare... Ca un imn al biruinţei omului ce cîntă strălucita victorie a harnici­lor constructori ai comunismului. In clipele de „răgaz“ se schimbă cu înflăcărare impresiile. Y05LU - Ovidiu Alexandru din Baia Mare - e fericit că a putut „prinde“ vocea celui mai îndrăzneţ „crainic“, , ascult­­at cu dragoste de oamenii muncii de pretutindeni. Ing. Liviu Macovea­­nu din București , r- Y03RD - se in­teresează de toate lungimile de undă ale noului post... Ii răspunde de pe circuit Y05RAP din Sighet : 9.019 MHz, 20,006 MHz. Paul George din Galati — Y04ZW — vine cu noi amă­nunte : radioamatorul sovietic Mihail - Y05MM - i-a transmis că I. A. Gagarin se pregătește de aterizare... Minutele se scurg greu. In sală s-a aşternut liniştea. Sunt momente de intensă nerăbdare... In sfîrşit, TASS transmite: „Aviatorul-maior luri A­­le­veevici G­agar­in a aterizat cu bine in regiunea sti­alitâ a Uniunii Sovie­tice“. . .. Am asistat­­di toţii la cea mai ori­ginală „emisiune” de radio. A fost o zi de neuitit, înălţătoare! PRIMUL MESAGER AL PĂCII ŞI AL PRO­GRESULUI NESTĂVILIT AL OME­NIRII, A REVENIT DIN COSMOS ! Pentru titlul mondial de şah Botvinnik-Tal 7'1,­3'2 Cu 3 puncte avans asupra adversa­rului său, Botvinnik s-a aşezat ieri în faţa pieselor albe decis să-şi mărească avantajul. Tal şi-a dat seama desigur că în acest moment al meciului este greu să încerce reducerea scorului Faptul că împotriva deschiderii pionu­lui damei — aleasă de salanger — campionul mondial a răspuns cu o va­riantă a aşa-numitei apărări slave, do­vedeşte mai curînd intenţia sa de a juca la remiză. încă de la mutarea a 8-a au început schimburile. Pe rînd damele, cite o pereche de cai şi una de nebuni au dispărut de pe tablă, re­­ducînd forţele aflate în luptă. Totuşi, chiar în cadrul acestor simplificări, Botvinnik a rămas cu iniţiativa. S-a intrat apoi într-un final de turnuri şi nebuni, în care Botvinnik a ma­nevrat cu precizie, obţinînd un pion­­ în plus şi poziţie net superioară. Tal . a fost nevoit să cedeze la mu­tarea 42. Este a șasea victorie a lui Botvinnik, care conduce acum cu scorul de 7’/2—3­/2. . A C1NCRA VICTORIE A LUI . .. - - „BOTVINNIK... APĂRAREA CARO-KANN Alb: M. Tal Negru: M. Botvinnik A zecea partidă din greci 1.e4 c6 2.d4 d5 3.e5 Nf5 (Ca și în par­tidele IV, VI si VIII, Tal a încercat să iasă din variantele clasice ale Caro- Kannului, metodă cu care a și reușit o frumoasă victorie ultima oară, de data aceasta, însă, Botvinnik nu mai con­tinuă cu 3...c5, alegind o mutare consi­derată mai­­puţin periculoasă pentru alb) 4.h4 h6 5.g4 Nd7 6.h5 C5 7.c3 Cc6 8.Nh3 e6 9.Ne3 Db6 10.Db3 c:d4 0.D:b5 a:b6 12.e:d4 Ca5 (După schimbul dame­lor, iată că iniţiativa trece de partea negrului, care dispune de ameninţări tactice şi o poziţie mai solidă) 13.CC3 b5 14.Nfl b4 (Pionul dublu devine pu­ternic...) 15.Cb5 Rd8 17.Cf3 Cc4 17.N:c4 d:c4 18.CcfG N:d6 19.e:d6 Nc6 20.Ce5 N:hl 21.C:f7+ Res 22.C:h8 Ne4 23.d5 e:d5 24.Nd4 CfG 25.Rd2 Rd7 26.Cf7 Res 27.Ce5 R:dG (Partida trece într-un final net avantajos pentru negru) 28.f3 Nh7 29.dd h:g5 30. hG (Albul caută să-şi uşureze situaţia lichid­ind flancul drept de pioni) 30...g:hG 31.Cf7+ ReG 32.C:h6 Cg8 33.Cg4 Nf5 34.Ce3 NgG 35.Cg4 Nf5 36.Ce3 Ng6 (Botvinnik ciştisă timp de gindire...) 37.Cg4 Rd6 (...şi se hotărăşte să cedeze pionul de pe flancul regelu­i pentru a decide nemijlocit partida pe celălalt flanc) 33.Ce5 NfS 39.Cf7+ Rd7 40.C­g5 Ce7 41.f4 Cc6 42.Cf3. In această poziţie, partida s-a întrerupt. A doua zi, Tal a anunţat că cedează fără joc, conside­red desigur că finalul este fără spe­ranță pentru alb. . ­ De miine pînă duminică, schiorii­­români C. Tăbăraş, Gh. Bălan, K.­­­­ohn şi Ilona Micloş vor participa­­ la tradiţionalul concurs denumit „Cele 13 zile internaţionale ale Etnei“. A­­ceste întreceri, aflate la a şasea edi­ţie, se desfăşoară anual pe­­ versantul sudic al muntelui Etna (3.263 m) şi constituie un foarte bun prilej de prelungire a activităţii pe zăpadă. Da­torită acestui lucru, la concursul de pe Etna participă în fiecare an o se-­­­rie dintre cei mai buni schiori ai lu­mii, fapt oglindit de altfel de lista cîştigătorilor: 1956. COBORIRE: Jean Vuarnet (Franța); 1957, MAS­CULIN slalom special: Tony Spiss (Austria), coborire: Herman Gamon (Austria); FEMININ, slalom special: Thea Hochleitner (Austria), coborire: Thea Hochleitner; 1958, MASCULIN, slalom special: Chiharu Igaya (Japo­nia), slalom uriaș : Tony Spiss, cobo­­rîre: Chiharu Igaya , 1959, MASCU­LIN, slalom uriaş I: Ernst Wagner­berger (R.F. Germană), slalom spe­cial: Fritz Oberaigner (Austria), sla­lom uriaş 11: Roger Staub (Elveţia), combinată: Egon Zimmerman (Aus­tria); FEMININ, slalom special: Eri­ka Netzer (Austria), slalom uriaş I: Hilde Hoefher (Austria), slalom uriaş II: Heidi Beeler (Elveţia), combinată: Erika Netzer (Austria); 1960 (prima participare a schiorilor români), MASCULIN, slalom special: Behr Sepp (R.F.G.), pe locul 17 C. Tăbă­raş, slalom uriaş: Michel Arpin (Franţa) şi Egon Zimmerman (Aus­tria); combinată: E. Zimmerman; FE­MININ, slalom special: Anderson Beverly (S.U.A.), pe locul 13 Ilona Micloş; SLALOM URIAŞ: ILONA MICLOŞ; combinată: Gertraud Gaber (Austria). Concursul „Cele 3 zilei internaţio­nale ale Etnei“ este dotat cu 4 tro­fee: „Trofeul Naţiunilor“ pentru pri­ma clasată pe echipe, „Cupa Primă­verii Siciliene“ pentru slalom uriaş, „Cupa Marii Coborîri de la Etna“ şi „Cupa Oraşului Catania“ pentru slalom special. Aceasta este de altfel şi ordinea desfăşurării probelor. De miine pină dumini Schiorii romiiti participă la „Cele 3 zile internaţionale ale Etnei ” * PE SCURT • Echipa masculină de baschet a R.P. Ungare se pregăteşte în vederea participării la turneul internaţional care va începe la 29 aprilie la Belgrad, unde vor mai evolua şi echipele Iugoslaviei şi R.P. Româno. Din lotul selecționabililor fac parte Bohaty, Gabany, Gyulai, Kovács, Liptay, Pelik şi Toth. • La Dresda s-a desfăşurat du­minică­ o cursă ciclistă la care au participat rutieri din R.D. Germană şi R.S. Cehoslovacă care se pregătesc pentru „Cursa Păcii". Pe primul loc s-a clasat Gustav Schur (R.D.G.), urmat de Pecifia (R.S. Ceh) şi Eckstein, Adler Grünzig, Braune (toţi R.D.G.). • întîlnirea internaţională de şah dintre echipele oraşelor Budapesta şi Leningrad a luat sfîrşit cu vic­toria jucătorilor leningrădeni: 31V,— 16'/î puncte, lată cîteva din rezultatele înregistrate în ultimul tur : Szabo-Korcinoi 0—1 ; Barcza- Bondarevski */7—‘/2 ; Volpert-Silly 1—0. • Anul acesta se va desfăşura pentru prima oară Turul ciclist in­ternaţional al R.S. Cehoslovace la care au fost invitaţi să participe rutieri din U.R.S.S.­ R.P. Ungară, R.D. Germană, Franţa, Anglia, Belgia şi alte tari­ Competiţia se va desfă­şura între 24 august—3 septembrie şi va măsura 1.70© km.“ Prima etapă­­va cuprinde o cursă pe circuit în apropierea oraşului Bratislava. • A luat sfîrşit turneul interna­ţional de şah de la Sarajevo. In clasamentul final primul loc a fost împărţit de Ludek Pachman (R.S. Cehoslovacă) și Gligorig (Iugoslavia), care au totalizat cîte 7­­/2 puncte Campionatele mondiale de tenis de masa Perechea Maria Alexandru-Geta Pitică s-a calificat in semifinale PEKM­ 12 (prin telefon de la trimisul nostru). Miercuri după amiază, la aflarea veştii despre epo­cala realizare a ştiinţei şi tehnicii sovietice, prin lansarea şi întoar­cerea cu succes pe Pămînt a primei nave cosmice satelit din lume „Vos­­tok“, avînd un om la bord, sportivii români s-au dus — în sala de con­curs — la jucătoarele şi jucătorii sovietici şi i-au felicitat călduros, într-o atmosferă de mare entuziasm. A fost un moment de însufleţire înăl­ţătoare. Vorbind despre întrecerile probe­lor individuale care au început marţi, trebuie spuse de la început că ele au adus eliminarea majorităţii concurenţilor europeni la simplu bărbaţi de către jucătorii chinezi. De aceea se poate spune pe bună dreptate că turneul de consolare (unde participă jucătorii eliminaţi în primele două tururi) va fi un adevărat campionat european, aici luînd "parte maghiarii" Berezik şi Pignitzki,­ suedezii­ Larson şi Mel­­ström, cehoslovacii Andreadis­ şi Po­­­lakovic, Schneider şi Reiman (R.D.G.), iugoslavul Teran,­ românii Cobîrzan şi­ Covaci şi alţii. Interesant de reţinut este faptul că în primii 32 de jucători se află 17 chinezi, 3 japonezi etc. In pri­mele 16 jucătoare sunt 9 chinezoaice, la dublu femei s-au calificat în semi­finale 3 perechi din R.P. Chineză şi Una romînească (Alexandru­ Pitică), iar la dublu bărbaţi în 16-imi sunt 8 cupluri ale ţării gazdă. Un succes deosebit au înregistrat reprezentantele noastre Maria Ale­xandru şi Geta Pitică, care au ajuns în semifinalele probei de dublu fe­minin, eliminînd în sferturi faimosul cuplu japonez Matsuzaki-Itoh, care pornea ca principal favorit în această probă. întîlnirea aceasta a fost în­­tr-adevăr dramatică și jucătoarele noastre au luptat cu o dîrzenie extra­ordinară. S-au făcut schimburi de mingi de mare spectacol, mult aplaudate de numerosul public. Alexandru şi Pitică au ciştigat cu 3—1 (22, —18, 17, 16). în semi­finale, ele vor primi replica perechii Hu Ke-min—Wan Cien (R.P. Chineză) care cu un tur mai înainte a învins pe maghiarele Földi-Mathe cu 3—1. In cealaltă semifinală se vor întrece Ciu Ciun-hui—Sun Mei-in cu Han Iu-cen—Lian li-cen. Ultimele au dispus în sferturi de finală de pe­rechea japoneză Okada-Seki cu sco­rul de 3—0. Și la simplu femei nu au lipsit surprizele. Astfel, Itoh (Japonia), una din principalele pretendente la titlul mondial a ieșit din concurs fiind învinsă cu 3—1 de Van Cien (R.P. Chineză). O altă jucătoare chineză Han Iu-cen a eliminat și ea cu 3—2 pe fosta campioană a lumii, japoneza Tom­i Okada. Dintre jucă­toarele noastre, cel mai bine se pre­zintă Maria Alexandru, care a trecut pe rînd de Pan Sîen (R.P. Chineză) în turul II cu 3—0 și de Cian Siu-in (R.P. Chineză) în turul III cu 3—1. Pentru intrarea în sfertu­rile de finală Maria ARxandru va juca joi cu cunoscuta Ciu Ciun-hui. In prroba de simplu masculin re­zultatele neașteptate­­ au abundat. Iată cîteva rezultate mai importante : turul II: Rethi—Kubacza (R. P. Polonă) 3—0, Lian Iu­hai (R. P. Chineză)—Polakovic (R.S.C.) 3—0, Li Fu-jan (R. P. Chineză)—Larson (Suedia) 3—­ , Harrison (Anglia) — Garczinski (R. P. Polonă) 3—0, Miki (Japonia)—Andreadis (R.S.C.) 3—9, Tzao Tzu-cian (R. P. Chineză) — Pignitzki (R.P.U.) 3—0, Cian Si-lin (R. P. Chineză)—Teran (R.P.F.I.) 3—1, Cobîrzan—Van Ci-lian 3—0, Ciuan Cia-fu (R. P. Chineză)— Schneider (R.D.G.) 3—2, Su In-sen (R. P. Chineză)— Leach (Anglia) 3—0, Kusinski (R. P. Polonă) — Melström (Suedia) 3—0, Ai Li-kuo (R. P. Chineză)—Covaci 3—0, Tan Cio-lin (R. P. Chineză)—Berezik (R.P.U.) 3—1! turul III: Da Costa (Brazilia)—Rethi 3—1, (18, 17, —13, 20), Sido (R.P.U.)—Harrison 3—1, Ian Iui-hua (R. P. Chineză)—Negu­­lescu 3—0 (13, 9, 15), Cian Si-lii (R. P. Chineză)— Hoshino (Japonia) 3—2, Averin (U.R.S.S.)—Cobîrzan 3—0 (14, 15, 19) ; turul IV: Van Cia-sen (R. P. Chineză)—Stanek (R.S.C.) 3—1, Tan Cio-lin—Vogrinc (R.P.F.I.) 3—0, Da Costa—Ian Kuo-tuan (R. P. Chineză) 3—2, Li Fu-lun (R. P. Chineză)—Shibutani (Japonia) 3—2, Sido—Su Kuo-si 3—0, Miki—Van Ciuan-tao 3—0, Ogimura—Peterii 3—2, Averin—Alser 3—1, Freundorfer—Vihnanovski 3—0. Simplu femei, turul I: Pitică—Liao Cien-ven (R. P. Chineză) 3—0, Fo­­lea—Andersson (Suedia) 3—1 , turul II: Pitică—Akueteh (Ghana) 3—0, Alexandru—Pan Sien (R. P. Chineză) 3—0, Folea—Ci Hui-fan (R. P. Chineză) 3—0, turul III : Mathe (R.P.U.)—Cen lu-mei (R. P. Chineză) 3—1, Alexandru—Cian Sin­­in (R. P. Chineză) 3—1 (12, 12, —19, 16), Sun Mei-in (R. P. Chi­neză)—Pitică 3—0, Matsuzaki—Folea 3—0 (14, 13, 12). Dublu bărbaţi, turul II: Cobîrzan, Covaci—Alagbaia, Kotun (Nigeria) 3—0, Negulescu, Rethi—Lam Kwnk Wah, Von Ce Nam (Singapore) 3—0, turul III : Van Ciuan-lao, Su­­n-sen — Cobîrzan,­ Covaci 3—1, Negulescu, Rethi—Markovic, Teran 3—2. Dublu mixt, turul II : Mathe, Földi—Pitică, Negulescu 3—2, Folea, Rethi—Na­­woryta, Kalinski 3—0, Alexandru Cobîrzan—Okada, Shibutani 3—1. Jocurile continuă joi și vineri cînd vor avea loc și finalele. TH. ROIBU In turneul balcanic de fotbal IEVSKI SOFIA - FENERBAHCE ISTANBUL 4-0 (2-0) SOFIA 12 (prii telel­on de la cores­pondentul nostru). — Pe stadionul ,,Vas­il Levski* din capitala R. P. Bul­garia s-a desfășurat astăzi In nocturnă o nouă Întîlnire din cadrul turneului balca­nic care angrenează echipele cla­sate pe locul secund în­­cart­pionatele naţionale. Levski Sofia a îutîlnit din rapoi retur pe Feierbahce Istanbul,­­ obţinîn­d vic­toria la un scor categorie: 4—0 (2—0), după ce în ianuarie aceste echipe termi­naseră nedecis : 0—0. Chiar la acest scor, victoria gazdelor este cu totul meri­tată. Gazdele au construit acţiuni­­simple, au tras mult la poartă, au avut o bună legătură intre compartimente. Oasileţii au impresionat prin viteză, dar au­­­ fost deficitari în ce priveşte jocul colectiv şi trasul la poartă. Cele patru goluri ale echipei bulgare au fost înscrise d­e IVov, ilash­ (îi proprie poartă), lord­a mov (din 11 m) și Abadgier. Arbitrul Sliazivar, (R. P. Albania) a condus co­rept. . .•?­­• ,v TOMA Ii K­ISTOV Redacţia şi administraţia: Bucureşti, sttr. Vasile Conta nr. 16, telefon dr.16.6S. Interurban 72, nr. 1—2 întreprinderea Poligrafic* Nr. 2, str. Bresoianu 24—25.

Next