Steaua Roşie, februarie 1971 (Anul 22, nr. 26-49)
1971-02-25 / nr. 46
Anul XXIII. Nr. 46 (4.010) joi, 25 februarie 1971 4 pagini 30 de bani ORGAN AL COMITETULUI JUDEŢEAN MUREŞ AL P.C.R. ŞI AL CONSILIULUI POPULAR JUDEŢEAN ii Stimaţi tovarăşi, Aş dori să încep prin a adresa tuturor participanţilor la această consfătuire de lucru un salut din partea Comitetului Central al partidului. (Aplauze puternice, prelungite). La consfătuire participă cadre de conducere ale unităţilor economice cu statut de centrală, directori ai unor institute de cercetare, conducerile ministerelor, secretarii cu problemele economice de la comitetele judeţene şi alţi activişti de partid, de sindicat şi de stat. Prin caracterul său, consfătuirea reprezintă un adevărat forum de dezbatere largă a celor mai importante probleme ale activităţii economice din ţara noastră. In discuţiile care au avut loc la ministere, cît şi in plenul consfătuirii, s-a relevat justeţea hotăririlor Conferinţei Naţionale a partidului privind îmbunătăţirea organizării şi conducerii activităţii economice. Deşi centralele industriale îşi desfăşoară activitatea doar de un an şi jumătate, putem spune că ele şi-au dovedit pe deplin eficienţa. în timpul lucrărilor consfătuirii s-au subliniat pe larg aspectele pozitive şi, în acelaşi timp, s-au adus unele critici îndreptăţite, atit cu privire la organizarea centralelor, cît şi în legătură cu metodele şi stilul lor de lucru. Au fost formulate multe propuneri privind sporirea drepturilor centralelor, îndeosebi în ce priveşte problemele de finanţare. Nu însă in aceeaşi măsură tovarăşii care au luat cuvîntul s-au preocupat de unele deficienţe din activitatea proprie, de felul cum trebuie acţionat pentru a spori eficienţa activităţii unităţilor noastre economice. Din acest punct de vedere, aş putea spune că dezbaterile din consfătuirea noastră au avut un anumit minus. De asemenea, în cadrul consfătuirii au fost făcute o serie de critici şi propuneri — în cea mai mare parte juste — cu privire la proiectele de legi supuse discuţiilor. Putem aprecia deci că dezbaterile s-au desfăşurat într-un spirit de lucru; ele au oglindit creşterea nivelului general al cadrelor noastre din economie, competenţa profesională şi înaltul lor spirit de răspundere pentru bunul mers al întregii activităţi economice. Problemele ridicate în consfătuire vor trebui să fie analizate temeinic, ţinîndu-se seama de ele atît la definitivarea proiectelor de legi, cît şi la stabilirea măsurilor de îmbunătăţire în continuare a organizării, planificării şi conducerii activităţii economice. Consfătuirea noastră are loc într-o perioadă deosebit de importantă pentru dezvoltarea economică şi social-culturală a ţării, marcată prin încheierea cu succes a cincinalului 1966—1970 şi trecerea la realizarea noului plan de cinci ani. După cum cunoaşteţi cu toţii, prevederile cincinalului trecut au fost îndeplinite cu succes. Producţia industrială a continuat să se dezvolte în ritmuri înalte, superioare celor prevăzute în plan, s-au construit şi dat în funcţiune numeroase obiective în industrie, agricultură şi în celelalte ramuri, s-au obţinut noi progrese însemnate in repartizarea raţională, armonioasă a forţelor de producţie pe întreg teritoriul ţării. România a făcut în această perioadă noi paşi înainte pe drumul creşterii forţei sale economice, al valorificării tot mai intense a potenţialului material şi uman. Ca urmare a rezultatelor obţinute în dezvoltarea producţiei, în mai buna gospodărire a resurselor ţării, venitul naţional a crescut întrun ritm mediu de 7,7 la sută. Pe această bază au fost luate importante măsuri privind creşterea nivelului de trai al populaţiei: au sporit veniturile tuturor oamenilor muncii de la oraşe şi sate, au fost majorate în această perioadă toate categoriile de salarii şi îndeosebi salariile mici, au crescut pensiile şi alocaţiile pentru copii, s-a realizat un important program de construcţii de locuinţe. Toate aceste realizări au fost posibile datorită muncii pline de abnegaţie desfăşurate de întregul popor pentru înfăptuirea politicii partidului privind dezvoltarea economică și socială a patriei noastre socialiste. Analizînd aceste rezultate, recenta plenară a Comitetului Central al partidului a dat o înaltă apreciere muncii desfășurate în perioada cincinalului 1966 —1970 de clasa noastră muncitoare, de ţărănime, intelectualitate, de toţi oamenii muncii şi le-a adresat tuturor calde felicitări pentru succesele obţinute. Cincinalul care a trecut a însemnat totodată pentru ţara noastră perioada aplicării unor importante măsuri menite să asigure o îmbunătăţire a organizării şi conducerii economiei, a întregii vieţi sociale. S-au creat condiţii pentru apropierea conducerii de activitatea concretă, pentru rezolvarea mai operativă a problemelor producţiei şi vieţii social-culturale, în cadrul acestor măsuri, stabilite pe baza hotărîrilor Conferinţei Naţionale a partidului, se numără şi crearea centralelor industriale, care a însemnat un pas important pe calea perfecţionării conducerii şi planificării activităţii economice. O deosebită importanţă a avut crearea consiliilor de administraţie şi a comitetelor de direcţie, instituţionalizarea adunărilor generale ale salariaţilor, care au contribuit la promovarea largă a principiului conducerii colective, la atragerea mai intensă a maselor de oameni ai muncii la organizarea şi conducerea producţiei, la adîncirea democratismului socialist în economie şi în întreaga viaţă socială, îmbunătăţirea muncii de planificare, dezvoltarea relaţiilor contractuale din economie, organizarea mai bună a activităţii de investiţii, perfecţionarea comerţului exterior şi a sistemului financiar şi de credit, îmbunătăţirea cadrului legislativ al activităţii economice şi alte măsuri luate în această perioadă au creat condiţii ca centralele industriale să se afirme tot mai mult ca organisme principale în viaţa economică a ţării, în înfăptuirea politicii partidului şi statului în acest domeniu hotăritor pentru progresul întregii noastre societăţi. Tovarăşi, Doresc să mă refer, în continuare, la cîteva probleme pe care le consider mai importante. In primul rînd, în legătură cu organizarea şi funcţionarea centralelor şi a celorlalte unităţi cu statut de centrală. Putem spune că activitatea desfăşurată de aceste unităţi în cursul anului 1970 a demonstrat că modul de organizare a producţiei pe care l-am adoptat corespunde pe deplin stadiului actual de dezvoltare a economiei noastre socialiste. Ţinînd seama de cerinţele pe care le ridică desfăşurarea revoluţiei tehnico-ştiinţifice contemporane, de procesul intens de dezvoltare şi diversificare a economiei noastre a apărut ca o necesitate obiectivă concentrarea producţiei în unităţi mari în stare să asigure o conducere superioară din toate punctele de vedere a activităţii economice. Faptele demonstrează că era greu să se asigure o bună conducere a producţiei materiale, perfecţionarea proceselor de muncă şi, în general, dezvoltarea forţelor de producţie ale societăţii noastre socialiste menţinîndu-se un număr mare de unităţi dispersate; aceasta presupunea atît risipirea cadrelor — care constituie problema cea mai importantă — cît şi dispersarea mijloacelor economice, financiare. De altfel, rezultatele pozitive obţinute de centralele industriale, contribuţia pe care ele au adus-o la realizarea planului de dezvoltare a economiei naţionale vin să adeverească pe deplin ceea ce am spus mai înainte. Consider pozitiv faptul că majoritatea centralelor s-au constituit pe baza conducerilor unor întreprinderi existente. De altfel, aşa cum s-a arătat aici, aceste unităţi au obţinut şi cele mai bune rezultate. După cum se ştie, la adoptarea hotărîrii privind organizarea centralelor industriale s-a pornit de la ideea ca ele să devină unităţi de producţie şi nu organisme de coordonare. Este vorba deci, de unirea, de concentrarea producţiei in unităţi mari şi nu de crearea unor organisme de îndrumare, lăsînduse însă ca activitatea de producţie să se desfăşoare mai departe în vechea formă. Se pare insă că nu toate centralele — şi nici chiar toate ministerele — au înţeles acest lucru. Mai există unele centrale ce funcţionează mai mult ca organisme de coordonare şi care, în mare parte, nu fac decât să reediteze, cu mici modificări, activitatea fostelor direcţii generale din ministere. Desigur, trebuie să avem în vedere diversitatea mare a sectoarelor economiei noastre, deci şi a formelor organizatorice, dar această diversitate nu trebuie să ducă la concluzia că trebuie să adoptăm principii deosebite în organizarea acestor unităţi economice. Putem să avem forme organizatorice foarte diverse, structuri sau organigrame foarte diferite — şi în această privinţă sunt de acord să lăsăm o libertate desăvîrşită ministerelor, centralelor şi organizaţiilor economice cu statut de centrală, dar toate trebuie să se încadreze în spiritul general de care am vorbit, să devină unităţi economice integrate care răspund de conducerea întregii activităţi de producţie, cu tot ce implică aceasta pentru unităţile respective. De asemenea, diversitatea de organizare, corespunzătoare specificului fiecărui sector şi fiecărei ramuri de activitate, nu trebuie să transforme aceste unităţi în mini ministere — aşa cum s-a întâmplat cu unele centrale. Există centrale industriale care, pe lingă faptul că au o organizare şi atribuţiuni asemănătoare cu cele ale fostelor direcţii generale, şi-au creat şi un aparat numeros, unele depăşind cu mult personalul unor ministere economice. Acest lucru s-a realizat nu pe seama aparatului din ministere, pentru că aceasta tot ar fi fost un lucru pozitiv, ci, în special, pe seama cadrelor tehnice din întreprinderi. Aceasta a dus la slăbirea încadrării întreprinderilor cu personal de execuţie şi de conducere a producţiei, ceea ce a avut urmări negative în acest domeniu. N-aş putea să nu menţionez, de asemenea, faptul că în organizarea unităţilor economice cu statut de centrală nu s-au aplicat pînă la capăt hotăririle de partid şi de stat privind trimiterea spre producţie a cadrelor din ministere. Fiecare minister a căutat să procedeze în aşa fel încît, pînă la urmă, toţi oamenii, cu mici excepţii, să rămînă în Bucureşti. Din toate aşa-zisele reduceri de personal care s-au realizat în ce priveşte aparatul ministerelor, nici 10 la sută nu au mers în unităţile de producţie în provincie, deşi ştim cu toţi că astăzi aproape 85 la sută din producţia ţării se realizează acolo, nu în Bucureşti. Insist asupra acestor aspecte pentru că trebuie să le avem în vedere la definitivarea măsurilor pe care urmează să le luăm în continuare în scopul asigurării cu cadre corespunzătoare a unităţilor productive. Pe bună dreptate au arătat aici mai mulţi tovarăşi că s-a observat o oarecare încetineală în preluarea de către centrale a activităţilor pe care acestea trebuiau să le îndeplinească. Desigur, cauzele pot fi mai multe. Sîntem la început şi, ca atare, a fost nevoie ca lucrurile să mai fie clarificate, dar se pare că a existat şi o oarecare reţinere, în primul rînd din partea centralelor. Acestea nu s-au dovedit destul de hotărîte în a prelua cît mai operativ atribuţiunile ce li s-au încredinţat şi a trece la realizarea tuturor sarcinilor ce le reveneau. Această reţinere este legată, desigur, şi de faptul că noua formă de organizare implică o creştere serioasă a răspunderilor cadrelor respective; am întîlnit cazuri cînd unii tovarăşi aveau părerea că centralele nu trebuie să preia, totuşi, prea multe atribuţiuni şi sarcini de la ministere. Au existat reţineri şi la ministere — fireşte din alte motive. In parte, asemenea reţineri s-au născut dintr-o oarecare neîncredere în posibilităţile noilor organisme economice de a soluţiona corespunzător problemele conducerii şi organizării producţiei, ele au pornit însă şi dintr-o anumită teamă a aparatului central că dacă se vor trece prea multe atribuţiuni la centrale se va vedea că nu se justifică menţinerea unui personal atît de numeros la ministere şi că va fi necesar să se meargă mai fermn pe linia deplasării de sus în jos a cadrelor şi a forţelor noastre, a îndreptării lor spre procesul de producţie, acolo unde se hotărăşte pînă la urmă buna calitate a produselor. Cred însă că am ajuns acum în situaţia de a depăşi aceste reţineri. Consfătuirea de astăzi ne-a dat posibilitatea să clarificăm o serie de probleme în această privinţă şi va trebui să trecem cu hotărîre la realizarea, într-un timp cît mai scurt şi în condiţii cît mai bune, a sarcinilor puse de conducerea de partid şi de stat în acest domeniu. Aş dori să mă opresc, de asemenea, pe scurt, asupra unor probleme mai importante care trebuie să stea în fața unităților economice cu statut de centrală. înainte de toate, doresc să subliniez necesitatea ca aceste întreprinderi cu statut de centrală să asigure o integrare completă economico-financiară a unităţilor care s-au reunit în cadrul lor, să devină în mod real organisme de conducere a activităţii de producţie, de bună gospodărire a mijloacelor materiale şi financiare. In acest sens, înseşi legea şi proiectul de statut pun în teatrul preocupărilor această latură a activităţii centralelor industriale. Pornind de aici este necesar să acţionăm cu mai multă fermitate pentru profilarea şi specializarea producţiei. Aceasta, desigur, este valabil pentru toate unităţile noastre economice, ţinind seama de specificul şi caracterul fiecărei activităţi. Doresc însă să mă refer îndeosebi la sectorul construcţiilor de maşini, unde această problemă este de o necesitate imediată. Pentru a realiza importantul program pe care acest sector îl are de îndeplinit în cadrul planului cincinal actual, şi pentru a face ca ramura construcţiilor de maşini să realizeze produse de înaltă tehnicitate atît pentru înzestrarea economiei naţionale cu maşini şi utilaje cu parametri de nivel mondial, cît şi pentru realizarea prevederilor mari de export, este necesar să lichidăm cît mai repede fărîmiţarea actuală din acest sector şi să asigurăm o bună profilare şi specializare a producţiei. Nu mai este admisibil ca in fiecare din cele cîteva sute de unităţi ale industriei construcţiilor de maşini să se facă de toate. Cît timp vom avea, de exemplu, în fiecare unitate, mai mare sau mai mică, sectoare calde şi nu le vom concentra, cît timp nu vom reuni forţele de specialişti şi de cercetare şi nu vom asigura o îndrumare unitară a acestor sectoare, nu vom lichida rebuturile. Şi, se ştie că rebuturile reprezintă una din lipsurile mari ale acestui domeniu de activitate. Dacă vom menţine actualul fel de a lucra, continuînd să fabricăm în zeci de unităţi motoare şi subansamble şi nu vom profila întreprinderi speciale pe familii, pe grupe sau chiar pe produse specifice, nu vom avea producţie bună, de serie, nu vom avea o eficienţă economică corespunzătoare. Se pare însă că această problemă nu este bine înţeleasă în întreaga ramură a construcţiilor de maşini. Cînd s-au creat centralele s-a avut de la început în vedere — şi s-a trasat ca sarcină — ca unităţile din acest sector să treacă rapid la specializare. Nu doresc să mă refer în mod concret la nici un fel de centrale, deşi am vizitat în ultimele luni multe întreprinderi şi am discutat cu mulţi dintre dumneavoastră. Trebuie să spun însă că ne mişcăm destul de încet în această privinţă, că există încă reţineri; fiecare conducător de întreprindere vrea să dovedească că poate face mai bine în unitatea sa anumite piese sau subansamble şi că nu este nevoie să aştepte să i le livreze o centrală sau alta specializată în realizarea unor asemenea produse Or, a continua în felul acesta, înseamnă a lucra meşteşugăreşte ! Şi nu se poate merge aşa mai departe ! Construcţia de maşini trebuie să fie, prin excelenţă, modern organizată din toate punctele de vedere. Specializarea în construcţiile de maşini constituie o necesitate de prim ordin, dacă vrem, intr-adevăr, să asigurăm produselor noastre un nivel tehnic ridicat, şi competitivitate pe scară internaţională. Nu mă mai refer la celelalte ramuri pentru că problemele specializării se pun în mod diferit, deşi în această consfătuire unii tovarăşi au vorbit despre felul în care se acţionează în această privinţă în industria uşoară. Problema specializării trebuie, într-adevăr, să o tratăm în mod diferenţiat, de la ramură la ramură, îndeosebi este necesar să acordăm, în această privinţă, atenţia principală construcţiilor de maşini şi, plecind de aici, să realizăm tot ceea ce se impune pentru toate celelalte ramuri. In ce priveşte activitatea de cercetare şi proiectare doresc să arăt că în acest domeniu am făcut paşi însemnaţi înainte, am obţinut o serie de rezultate bune. In cincinalul care a trecut am creat un mare număr de institute şi centre de cercetare. In sectorul construcţiilor de maşini, unde în 1965 aveam doar două sau trei institute, am ajuns să avem astăzi 17 institute şi centre de cercetare. Consider că acesta este un lucru bun, aşa cum apreciez ca pozitiv faptul că aceste institute şi centre funcţionează îndeosebi pe lingă unităţile productive, la centrale, ceea ce asigură o strînsă legătură a activităţii de cercetare şi proiectare cu producţia. Nu vreau să mă mai refer la lipsurile care sunt în acest domeniu de activitate. Doresc însă să subliniez că va trebui să acordăm o atenţie mai mare cercetării şi proiectării, în special în ramura construcţiilor de maşini, unde introducerea noului este deosebit de rapidă. Se cunoaşte că în această ramură, într-un interval de 6—7 ani apar noi tehnologii, noi motoare şi utilaje, noi maşini şi, dacă nu ţinem pasul, nu vom putea fi competitivi pe piaţa internaţională, nu vom putea înzestra economia naţională cu tehnica modernă, avansată. De aceea este necesar să acordăm o mare atenţie activităţii de cercetare din această ramură, introducerii cît mai rapide în producţie a rezultatelor ei. Aceasta este, desigur, valabil şi pentru celelalte ramuri de activitate — pentru chimie, metalurgie, industria minieră, industria uşoară şi alimentară, în raport cu specificul şi caracterul fiecăreia. Este clar, de exemplu, că dacă avem un institut minier-cărbune şi există 3 centrale industriale ale cărbunelui nu va trebui să înfiinţăm pentru fiecare din ele câte un institut. Desigur, o dată cu dezvoltarea activităţii de cercetare în institute este necesar ca şi în unităţile productive să sporească preocuparea pentru aplicarea rezultatelor cercetării, perfecţionarea continuă a producţiei, introducerea noului. Trebuie să avem în vedere necesitatea unei coordonări a cercetării ştiinţifice spre a nu risipi forţele şi a folosi mai bine atît cadrele, cît şi mijloacele tehnice, materiale şi financiare şi a obţine mai rapid soluţionarea unor probleme tehnico-ştiinţifice pe care le ridică dezvoltarea producţiei, progresul general al întregii ţări. De altfel, acesta a fost scopul înfiinţării, la timpul respectiv, a Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice. Problema coordonării cercetării pe ministere şi chiar pe economie, pe întreaga ţară, este deci o stringentă necesitate. Asigurînd această coordonare nu înseamnă că ştirbim sau împiedicăm în vreun fel dezvoltarea activităţii de cercetare care se desfăşoară jos, în institute şi unităţi productive. Pornind de la rolul important pe care îl are cercetarea ştiinţifică în creaţia de bunuri materiale, în perfecţionarea producţiei şi a întregii noastre activităţi, va trebui să acordăm în permanenţă o atenţie deosebită acestui sector; este necesar să ne preocupăm de organizarea institutelor şi centrelor de cercetare acolo unde ele sunt cel mai necesare pentru a asigura introducerea rapidă a noului în producţie, fără însă a merge la uniformizare. Să ţinem seama în această privinţă de specificul fiecărei ramuri şi să asigurăm o coordonare cît mai unitară a activităţii, fără ca aceasta să însemne (Continuare în pag a 3-a) Cuvîntarea tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU la Consfătuirea de lucru a conducătorilor centralelor industriale şi ai celorlalte unităţi cu statut de centrală | Pagina a 4-a | REZOLUTIA I Congresului al XX-lea |i al Uniunii Tineretului Comunist) Consfâtuire pe ţară a lucrătorilor din întreprinderile agricole de alai In Capitală au început miercuri dimineaţa lucrările primei Consfătuiri pe ţară a lucrătorilor din întreprinderile agricole de stat. Consfătuirea se înscrie pe linia promovată de conducerea partidului şi statului de a organiza periodic consultarea largă a lucrătorilor şi specialiştilor din diferite sectoare ale economiei naţionale, în legătură cu activitatea desfăşurată şi căile prin care pot fi puse în valoare, cît mai chibzuit şi deplin, rezervele de creştere a producţiei şi a eficienţei economice. La lucrările Consfătuirii participă aproape 2.600 de delegaţi — muncitori, tehnicieni, ingineri agronomi şi zootehnişti, medici veterinari şi economişti din întreprinderile agricole de stat — precum şi numeroşi invitaţi, activişti de partid, reprezentanţi ai ministerelor şi instituţiilor centrale, oameni de ştiinţă din institutele de cercetări şi din învăţămîntul superior agricol. Prima zi a lucrărilor Consfătuirii a fost consacrată dezbaterii pe secţii de specialitate: culturi de cîmp; legume şi cartofi; pomicultură; viticultură; vaci pentru lapte; taurine pentru carne; ovine; porcine; păsări şi animale mici. De asemenea, s-au mai purtat discuţii pe marginea celor mai moderne tehnologii şi forme de organizare a producţiei şi a muncii care pot contribui la sporirea continuă şi substanţială a aportului întreprinderilor agricole de stat, la dezvoltarea economiei noastre naţionale. In cursul zilei de joi, lucrările Consfătuirii se vor desfăşura în plen, urmînd a fi prezentate concluziile dezbaterilor din secţiile de specialitate şi a se stabili măsuri pentru perfecţionarea activităţii viitoare, în spiritul directivelor adoptate de partid în vederea ridicării agriculturii noastre socialiste pe trepte noi de progres. (Agerpres) Adunarea reprezentanţilor salariaţilor de la „Nicovala" Toată inteligenţa şi capacitatea de muncă subordonate realizării unor utilaje cu performanţe ridicate In anul trecut, colectivul de lucrători al întreprinderii „Nicovala" din Sighişoara a obţinut rezultate importante. Planul producţiei globale s-a realizat în proporţie de 101,6 la sută, la producţia marfă 104 la sută, ceea ce reprezintă o creştere de 22,1 la sută şi respectiv 27,3 la sută faţă de anul 1969, iar productivitatea muncii realizată a fost cu 10 la sută mai mare faţă de nivelul atins în anul precedent. Prin realizarea şi depăşirea planului de producţie la utilaje, întreprinderea noastră a contribuit la punerea în funcţiune a unor importante capacităţi industriale din cadrul Ministerului Industriei Uşoare cum sunt: fabricile de confecţii — Oradea, Sibiu, Miercurea Ciuc şi Bucureşti, combinatele de articole din cauciuc din Piteşti şi Drăgăşani, Fabrica de porţelan Alba lulia şi alte unităţi. De menţionat este faptul că la punerea in funcţiune a acestor capacităţi de producţie a fost nevoie să executăm peste 100 poziţii de utilaje diferite, ceea ce reflectă caracterul producţiei noastre de unicate şi de serie mică. La aceasta se adaugă cele peste 3.800 comenzi de piese de schimb executate şi care fac parte din echipamentul utilajelor destinate sectoarelor: textil, cauciuc, porţelan-sticlă etc. Rezultatele din activitatea de producţie sunt strîns corelate cu indicatorii financiari. Astfel, nivelul cheltuielilor la 1.000 lei producţie marfă a fost redus cu 10,4 lei ceea ce a adus o economie totală la preţul de cost de 706 mii lei. Ca urmare a acestor realizări, din beneficiile suplimentare s-au plătit premii întregului colectiv de lucrători în valoare de 281 mii lei, retribuţie suplimentară pentru efortul depus. Pentru activitatea anului 1971 întreprinderii îi revin sarcini de plan şi mai mobilizatoare. Planul producţiei globale este mai mare cu 22,3 la sută decît realizările anului trecut, iar în cadrul producţiei de utilaje peste 70 la sută reprezintă presele de vulcanizat garnituri de cauciuc. Gama utilajelor se va îmbogăţi cu altele noi ca: uscător de maşină de periat farfurii, instalaţii de glazurat farfurii, uscători pentru ceşti etc. În cadrul adunării generale a reprezentanţilor salariaţilor, discuţiile au fost orientate în direcţia găsirii unor soluţii mai eficiente de îmbunătăţire a activităţii productive. Astfel, tehnicianul Ilieşu Francisc pornind de la faptul că în noul cincinal se pune un accent deosebit pe calitate a arătat că este necesar ca întreprinderea să fie dotată cu aparate de măsură şi control cît şi cu etaloane pentru verificarea acestora. El propune ca în viitor, prelucrarea unor importante părţi ale utilajelor ca: axe carcase, bolţuri şi altele să fie executate conform documentaţiei tehnice. In procesele tehnologice să fie prevăzute şi operaţiile de control mai importante cu indicarea aparatelor de măsură şi control necesare. Referindu-se la necesităţile turnătoriei s-a arătat importanţa dotării acesteia cu încă două maşini de cernut pentru pregătirea pămîntului necesar formelor. Pentru controlul calităţii modelelor propune înzestrarea atelierului de modelărie cu o masă de trasat dotată cu toate dispozitivele necesare, iar pentru cheresteaua de modele să fie amenajată o uscătorie. Bierth Andrei, şef de echipă la debitare propune urgentarea concentrării maşinilor de debitat şi îndoit tablă precum şi verificarea tuturor S.D.V.-urilor, şi marcarea I6 întrucît in prezent se pierde mult timp in cadrul programului de lucru pentru procurarea acestora, iar Szántó Dionisie, maistru principal la atelierul de turnătorie a arătat că volumul mare de rebuturi înregistrate aici se datoreşte şi noilor angajaţi care nu s-au iniţiat suficient în meseria de turnător şi ca atare este necesar a se lua măsuri de ridicare a gradului de calificare a acestora. In vederea îmbunătăţirii calităţii pieselor turnate se impune depozitarea cocsului într-o magazie acoperită pentru economist DUMITRU LILIAC director adjunct la „Nicovala" Sighişoara (Continuare în pag . 2-a)