Steaua Roşie, februarie 1971 (Anul 22, nr. 26-49)

1971-02-25 / nr. 46

Anul XXIII. Nr. 46 (4.010) joi, 25 februarie 1971 4 pagini 30 de bani ORGAN AL COMITETULUI JUDEŢEAN MUREŞ AL P.C.R. ŞI AL CONSILIULUI POPULAR JUDEŢEAN ii Stimaţi tovarăşi, Aş dori să încep prin a adresa tuturor participanţilor la această consfătuire de lucru un salut din partea Comitetului Central al par­tidului. (Aplauze puternice, prelun­gite). La consfătuire participă cadre de conducere ale unităţilor econo­mice cu statut de centrală, direc­tori ai unor institute de cercetare, conducerile ministerelor, secretarii cu problemele economice de la comitetele judeţene şi alţi activişti de partid, de sindicat şi de stat. Prin caracterul său, consfătuirea reprezintă un adevărat forum de dezbatere largă a celor mai impor­tante probleme ale activităţii eco­nomice din ţara noastră. In discuţiile care au avut loc la ministere, cît şi in plenul con­sfătuirii, s-a relevat justeţea ho­­tăririlor Conferinţei Naţionale a partidului privind îmbunătăţirea organizării şi conducerii activităţii economice. Deşi centralele indus­triale îşi desfăşoară activitatea doar de un an şi jumătate, putem spune că ele şi-au dovedit pe de­plin eficienţa. în timpul lucrărilor consfătuirii s-au subliniat pe larg aspectele pozitive şi, în acelaşi timp, s-au adus unele critici îndreptăţite, a­­tit cu privire la organizarea cen­tralelor, cît şi în legătură cu me­todele şi stilul lor de lucru. Au fost formulate multe propuneri pri­vind sporirea drepturilor centrale­lor, îndeosebi în ce priveşte proble­mele de finanţare. Nu însă in a­­ceeaşi măsură tovarăşii care au luat cuvîntul s-au preocupat de u­­nele deficienţe din activitatea pro­prie, de felul cum trebuie acţionat pentru a spori eficienţa activităţii unităţilor noastre economice. Din acest punct de vedere, aş putea spune că dezbaterile din consfătui­rea noastră au avut un anumit minus. De asemenea, în cadrul con­sfătuirii au fost făcute o serie de critici şi propuneri — în cea mai mare parte juste — cu privire la proiectele de legi supuse discuţii­lor. Putem aprecia deci că dezba­terile s-au desfăşurat într-un spirit de lucru; ele au oglindit creşterea nivelului general al cadrelor noas­tre din economie, competenţa pro­fesională şi înaltul lor spirit de răspundere pentru bunul mers al întregii activităţi economice. Problemele ridicate în consfătui­re vor trebui să fie analizate te­meinic, ţinîndu-se seama de ele atît la definitivarea proiectelor de legi, cît şi la stabilirea măsurilor de îmbunătăţire în continuare a organizării, planificării şi conduce­rii activităţii economice. Consfătuirea noastră are loc în­­tr-o perioadă deosebit de impor­tantă pentru dezvoltarea economi­că şi social-culturală a ţării, mar­cată prin încheierea cu succes a cincinalului 1966—1970 şi trecerea la realizarea noului plan de cinci ani. După cum cunoaşteţi cu toţii, prevederile cincinalului trecut au fost îndeplinite cu succes. Produc­ţia industrială a continuat să se dezvolte în ritmuri înalte, superioa­re celor prevăzute în plan, s-au construit şi dat în funcţiune nume­roase obiective în industrie, agri­cultură şi în celelalte ramuri, s-au obţinut noi progrese însemnate in repartizarea raţională, armonioasă a forţelor de producţie pe întreg teritoriul ţării. România a făcut în această perioadă noi paşi înainte pe drumul creşterii forţei sale eco­nomice, al valorificării tot mai in­tense a potenţialului material şi u­­man. Ca urmare a rezultatelor obţi­nute în dezvoltarea producţiei, în mai buna gospodărire a resurse­lor ţării, venitul naţional a cres­cut întrun ritm mediu de 7,7 la sută. Pe această bază au fost lua­te importante măsuri privind creş­terea nivelului de trai al populaţi­ei: au sporit veniturile tuturor oa­menilor muncii de la oraşe şi sate, au fost majorate în această pe­rioadă toate categoriile de salarii şi îndeosebi salariile mici, au cres­cut pensiile şi alocaţiile pentru co­pii, s-a realizat un important pro­gram de construcţii de locuinţe. Toate aceste realizări au fost posibile datorită muncii pline de abnegaţie desfăşurate de întregul popor pentru înfăptuirea politicii partidului privind dezvoltarea eco­nomică și socială a patriei noas­tre socialiste. Analizînd aceste re­zultate, recenta plenară a Comite­tului Central al partidului a dat o înaltă apreciere muncii desfășu­rate în perioada cincinalului 1966 —1970 de clasa noastră munci­toare, de ţărănime, intelectuali­tate, de toţi oamenii muncii şi le-a adresat tuturor calde felici­tări pentru succesele obţinute. Cincinalul care a trecut a în­semnat totodată pentru ţara noas­tră perioada aplicării unor impor­tante măsuri menite să asigure o îmbunătăţire a organizării şi con­ducerii economiei, a întregii vieţi sociale. S-au creat condiţii pentru apropierea conducerii de activita­tea concretă, pentru rezolvarea mai operativă a problemelor pro­ducţiei şi vieţii social-culturale, în cadrul acestor măsuri, stabilite pe baza hotărîrilor Conferinţei Naţio­nale a partidului, se numără şi crearea centralelor industriale, ca­re a însemnat un pas important pe calea perfecţionării conducerii şi planificării activităţii economice. O deosebită importanţă a avut crearea consiliilor de administra­ţie şi a comitetelor de direcţie, in­­stituţionalizarea adunărilor gene­rale ale salariaţilor, care au con­tribuit la promovarea largă a prin­cipiului conducerii colective, la a­­tragerea mai intensă a maselor de oameni ai muncii la organizarea şi conducerea producţiei, la adînci­­rea democratismului socialist în economie şi în întreaga viaţă so­cială, îmbunătăţirea muncii de plani­ficare, dezvoltarea relaţiilor con­tractuale din economie, organiza­rea mai bună a activităţii de in­vestiţii, perfecţionarea comerţului exterior şi a sistemului financiar şi de credit, îmbunătăţirea cadru­lui legislativ al activităţii economi­ce şi alte măsuri luate în această perioadă au creat condiţii ca cen­tralele industriale să se afirme tot mai mult ca organisme principale în viaţa economică a ţării, în în­făptuirea politicii partidului şi sta­tului în acest domeniu hotăritor pentru progresul întregii noastre societăţi. Tovarăşi, Doresc să mă refer, în continua­re, la cîteva probleme pe care le consider mai importante. In primul rînd, în legătură cu organizarea şi funcţionarea cen­tralelor şi a celorlalte unităţi cu statut de centrală. Putem spune că activitatea desfăşurată de a­­ceste unităţi în cursul anului 1970 a demonstrat că modul de organi­zare a producţiei pe care l-am a­­doptat corespunde pe deplin sta­diului actual de dezvoltare a eco­nomiei noastre socialiste. Ţinînd seama de cerinţele pe care le ridică desfăşurarea re­voluţiei tehnico-ştiinţifice contem­porane, de procesul intens de dez­voltare şi diversificare a economiei noastre a apărut ca o necesitate obiectivă concentrarea produc­ţiei în unităţi mari în stare să asi­gure o conducere superioară din toate punctele de vedere a activi­tăţii economice. Faptele demon­strează că era greu să se asigure o bună conducere a producţiei materiale, perfecţionarea procese­lor de muncă şi, în general, dez­voltarea forţelor de producţie ale societăţii noastre socialiste men­­ţinîndu-se un număr mare de uni­tăţi dispersate; aceasta presupunea atît risipirea cadrelor — care con­stituie problema cea mai impor­tantă — cît şi dispersarea mij­loacelor economice, financiare. De altfel, rezultatele pozitive obţinute de centralele industriale, contri­buţia pe care ele au adus-o la realizarea planului de dezvoltare a economiei naţionale vin să ade­verească pe deplin ceea ce am spus mai înainte. Consider pozitiv faptul că majo­ritatea centralelor s-au constituit pe baza conducerilor unor între­prinderi existente. De altfel, aşa cum s-a arătat aici, aceste unităţi au obţinut şi cele mai bune rezul­tate. După cum se ştie, la adoptarea hotărîrii privind organizarea cen­tralelor industriale s-a pornit de la ideea ca ele să devină unităţi de producţie şi nu organisme de co­ordonare. Este vorba deci, de uni­rea, de concentrarea producţiei in unităţi mari şi nu de crearea unor organisme de îndrumare, lăsîndu­­se însă ca activitatea de producţie să se desfăşoare mai departe în vechea formă. Se pare insă că nu toate centralele — şi nici chiar toate ministerele — au înţeles a­­cest lucru. Mai există unele cen­trale ce funcţionează mai mult ca organisme de coordonare şi care, în mare parte, nu fac decât să re­editeze, cu mici modificări, activi­tatea fostelor direcţii generale din ministere. Desigur, trebuie să avem în ve­dere diversitatea mare a sectoare­lor economiei noastre, deci şi a formelor organizatorice, dar a­­ceastă diversitate nu trebuie să ducă la concluzia că trebuie să a­­doptăm principii deosebite în orga­nizarea acestor unităţi economice. Putem să avem forme organizatori­ce foarte diverse, structuri sau or­ganigrame foarte diferite — şi în această privinţă sunt de acord să lăsăm o libertate desăvîrşită mi­nisterelor, centralelor şi organiza­ţiilor economice cu statut de cen­trală, dar toate trebuie să se în­cadreze în spiritul general de care am vorbit, să devină unităţi econo­mice integrate care răspund de conducerea întregii activităţi de producţie, cu tot ce implică aceas­ta pentru unităţile respective. De asemenea, diversitatea de organizare, corespunzătoare spe­cificului fiecărui sector şi fiecărei ramuri de activitate, nu trebuie să transforme aceste unităţi în mini ministere — aşa cum s-a întâmplat cu unele centrale. Există centrale industriale care, pe lingă faptul că au o organizare şi atribuţiuni ase­mănătoare cu cele ale fostelor di­recţii generale, şi-au creat şi un aparat numeros, unele depăşind cu mult personalul unor ministere economice. Acest lucru s-a realizat nu pe seama aparatului din minis­tere, pentru că aceasta tot ar fi fost un lucru pozitiv, ci, în special, pe seama cadrelor tehnice din în­treprinderi. Aceasta a dus la slă­birea încadrării întreprinderilor cu personal de execuţie şi de condu­cere a producţiei, ceea ce a avut urmări negative în acest domeniu. N-aş putea să nu menţionez, de asemenea, faptul că în organiza­rea unităţilor economice cu statut de centrală nu s-au aplicat pînă la capăt hotăririle de partid şi de stat privind trimiterea spre produc­ţie a cadrelor din ministere. Fieca­re minister a căutat să procedeze în aşa fel încît, pînă la urmă, toţi oamenii, cu mici excepţii, să rămî­­nă în Bucureşti. Din toate aşa-zi­­sele reduceri de personal care s-au realizat în ce priveşte aparatul mi­nisterelor, nici 10 la sută nu au mers în unităţile de producţie în provincie, deşi ştim cu toţi că as­tăzi aproape 85 la sută din pro­ducţia ţării se realizează acolo, nu în Bucureşti. Insist asupra acestor aspecte pentru că trebuie să le a­­vem în vedere la definitivarea mă­surilor pe care urmează să le luăm în continuare în scopul asi­gurării cu cadre corespunzătoare a unităţilor productive. Pe bună dreptate au arătat aici mai mulţi tovarăşi că s-a observat o oarecare încetineală în prelua­rea de către centrale a activităţi­lor pe care acestea trebuiau să le îndeplinească. Desigur, cauzele pot fi mai multe. Sîntem la început şi, ca atare, a fost nevoie ca lu­crurile să mai fie clarificate, dar se pare că a existat şi o oarecare reţinere, în primul rînd din partea centralelor. Acestea nu s-au dove­dit destul de hotărîte în a prelua cît mai operativ atribuţiunile ce li s-au încredinţat şi a trece la reali­zarea tuturor sarcinilor ce le reve­neau. Această reţinere este legată, desigur, şi de faptul că noua for­mă de organizare implică o creş­tere serioasă a răspunderilor ca­drelor respective; am întîlnit cazuri cînd unii tovarăşi aveau părerea că centralele nu trebuie să preia, totuşi, prea multe atribuţiuni şi sarcini de la ministere. Au existat reţineri şi la minis­tere — fireşte din alte motive. In parte, asemenea reţineri s-au năs­cut dintr-o oarecare neîncredere în posibilităţile noilor organisme economice de a soluţiona cores­punzător problemele conducerii şi organizării producţiei, ele au por­nit însă şi dintr-o anumită teamă a aparatului central că dacă se vor trece prea multe atribuţiuni la centrale se va vedea că nu se justifică menţinerea unui perso­nal atît de numeros la ministere şi că va fi necesar să se meargă mai fermn pe linia deplasării de sus în jos a cadrelor şi a forţe­lor noastre, a îndreptării lor spre procesul de producţie, acolo unde se hotărăşte pînă la urmă buna calitate a produselor. Cred însă că am ajuns acum în situaţia de a depăşi aceste reţineri. Consfă­tuirea de astăzi ne-a dat posibili­tatea să clarificăm o serie de pro­bleme în această privinţă şi va trebui să trecem cu hotărîre la realizarea, într-un timp cît mai scurt şi în condiţii cît mai bune, a sarcinilor puse de conducerea de partid şi de stat în acest dome­niu. Aş dori să mă opresc, de ase­menea, pe scurt, asupra unor pro­bleme mai importante care trebuie să stea în fața unităților economi­ce cu statut de centrală. înainte de toate, doresc să sub­liniez necesitatea ca aceste în­treprinderi cu statut de centrală să asigure o integrare completă economico-financiară a unităţilor care s-au reunit în cadrul lor, să devină în mod real organisme de conducere a activităţii de produc­ţie, de bună gospodărire a mij­loacelor materiale şi financiare. In acest sens, înseşi legea şi proiec­tul de statut pun în teatrul preo­cupărilor această latură a acti­vităţii centralelor industriale. Pornind de aici este necesar să acţionăm cu mai multă fermi­tate pentru profilarea şi specializa­rea producţiei. Aceasta, desigur, este valabil pentru toate unităţile noastre economice, ţinind seama de specificul şi caracterul fiecă­rei activităţi. Doresc însă să mă refer îndeosebi la sectorul con­strucţiilor de maşini, unde această problemă este de o necesitate imediată. Pentru a realiza impor­tantul program pe care acest sec­tor îl are de îndeplinit în cadrul planului cincinal actual, şi pentru a face ca ramura construcţiilor de maşini să realizeze produse de înaltă tehnicitate atît pentru înzestrarea economiei naţionale cu maşini şi utilaje cu parametri de nivel mondial, cît şi pentru reali­zarea prevederilor mari de ex­port, este necesar să lichidăm cît mai repede fărîmiţarea actuală din acest sector şi să asigurăm o bună profilare şi specializare a producţiei. Nu mai este admisibil ca in fiecare din cele cîteva sute de unităţi ale industriei construc­ţiilor de maşini să se facă de toa­te. Cît timp vom avea, de exemplu, în fiecare unitate, mai mare sau mai mică, sectoare calde şi nu le vom concentra, cît timp nu vom reuni forţele de specialişti şi de cercetare şi nu vom asigura o în­drumare unitară a acestor sectoa­re, nu vom lichida rebuturile. Şi, se ştie că rebuturile reprezintă una din lipsurile mari ale acestui domeniu de activitate. Dacă vom menţine actualul fel de a lucra, continuînd să fabricăm în zeci de unităţi motoare şi subansamble şi nu vom profila întreprinderi specia­le pe familii, pe grupe sau chiar pe produse specifice, nu vom avea producţie bună, de serie, nu vom avea o eficienţă economică cores­punzătoare. Se pare însă că a­­ceastă problemă nu este bine în­ţeleasă în întreaga ramură a con­strucţiilor de maşini. Cînd s-au creat centralele s-a avut de la început în vedere — şi s-a trasat ca sarcină — ca uni­tăţile din acest sector să treacă rapid la specializare. Nu doresc să mă refer în mod concret la nici un fel de centrale, deşi am vizitat în ultimele luni multe între­prinderi şi am discutat cu mulţi dintre dumneavoastră. Trebuie să spun însă că ne mişcăm destul de încet în această privinţă, că exis­tă încă reţineri; fiecare conducă­tor de întreprindere vrea să dove­dească că poate face mai bine în unitatea sa anumite piese sau subansamble şi că nu este nevoie să aştepte să i le livreze o cen­trală sau alta specializată în rea­lizarea unor asemenea produse Or, a continua în felul acesta, în­seamnă a lucra meşteşugăreşte ! Şi nu se poate merge aşa mai de­parte ! Construcţia de maşini tre­buie să fie, prin excelenţă, mo­dern organizată din toate punctele de vedere. Specializarea în con­strucţiile de maşini constituie o necesitate de prim ordin, dacă vrem, intr-adevăr, să asigurăm produselor noastre un nivel tehnic ridicat, şi competitivitate pe scară internaţională. Nu mă mai refer la celelalte ra­muri pentru că problemele specia­lizării se pun în mod diferit, deşi în această consfătuire unii tova­răşi au vorbit despre felul în care se acţionează în această privinţă în industria uşoară. Problema spe­cializării trebuie, într-adevăr, să o tratăm în mod diferenţiat, de la ramură la ramură, îndeosebi este necesar să acordăm, în această privinţă, atenţia principală con­strucţiilor de maşini şi, plecind de aici, să realizăm tot ceea ce se impune pentru toate celelalte ra­muri. In ce priveşte activitatea de cercetare şi proiectare doresc să arăt că în acest domeniu am fă­cut paşi însemnaţi înainte, am ob­ţinut o serie de rezultate bune. In cincinalul care a trecut am creat un mare număr de institute şi cen­tre de cercetare. In sectorul con­strucţiilor de maşini, unde în 1965 aveam doar două sau trei institu­te, am ajuns să avem astăzi 17 in­stitute şi centre de cercetare. Con­sider că acesta este un lucru bun, aşa cum apreciez ca pozitiv faptul că aceste institute şi centre func­ţionează îndeosebi pe lingă unită­ţile productive, la centrale, ceea ce asigură o strînsă legătură a ac­tivităţii de cercetare şi proiectare cu producţia. Nu vreau să mă mai refer la lipsurile care sunt în acest domeniu de activitate. Doresc însă să subliniez că va trebui să acor­dăm o atenţie mai mare cercetării şi proiectării, în special în ramura construcţiilor de maşini, unde in­troducerea noului este deosebit de rapidă. Se cunoaşte că în această ramură, într-un interval de 6—7 ani apar noi tehnologii, noi motoa­re şi utilaje, noi maşini şi, dacă nu ţinem pasul, nu vom putea fi competitivi pe piaţa internaţională, nu vom putea înzestra economia naţională cu tehnica modernă, a­­vansată. De aceea este necesar să acordăm o mare atenţie activităţii de cercetare din această ramură, introducerii cît mai rapide în pro­ducţie a rezultatelor ei. Aceasta este, desigur, valabil şi pentru celelalte ramuri de activita­te — pentru chimie, metalurgie, in­dustria minieră, industria uşoară şi alimentară, în raport cu specificul şi caracterul fiecăreia. Este clar, de exemplu, că dacă avem un in­stitut minier-cărbune şi există 3 centrale industriale ale cărbunelui nu va trebui să înfiinţăm pentru fiecare din ele câte un institut. De­sigur, o dată cu dezvoltarea acti­vităţii de cercetare în institute es­te necesar ca şi în unităţile pro­ductive să sporească preocuparea pentru aplicarea rezultatelor cer­cetării, perfecţionarea continuă a producţiei, introducerea noului. Trebuie să avem în vedere ne­cesitatea unei coordonări a cerce­tării ştiinţifice spre a nu risipi for­ţele şi a folosi mai bine atît cadre­le, cît şi mijloacele tehnice, mate­riale şi financiare şi a obţine mai rapid soluţionarea unor probleme tehnico-ştiinţifice pe care le ridică dezvoltarea producţiei, progresul general al întregii ţări. De altfel, acesta a fost scopul înfiinţării, la timpul respectiv, a Consiliului Na­ţional al Cercetării Ştiinţifice. Pro­blema coordonării cercetării pe ministere şi chiar pe economie, pe întreaga ţară, este deci o stringen­tă necesitate. Asigurînd această coordonare nu înseamnă că ştir­bim sau împiedicăm în vreun fel dezvoltarea activităţii de cercetare care se desfăşoară jos, în institute şi unităţi productive. Pornind de la rolul important pe care îl are cercetarea ştiinţifică în creaţia de bunuri materiale, în perfecţionarea producţiei şi a în­tregii noastre activităţi, va trebui să acordăm în permanenţă o aten­ţie deosebită acestui sector; este necesar să ne preocupăm de orga­nizarea institutelor şi centrelor de cercetare acolo unde ele sunt cel mai necesare pentru a asigura in­troducerea rapidă a noului în pro­ducţie, fără însă a merge la uni­formizare. Să ţinem seama în a­­ceastă privinţă de specificul fiecă­rei ramuri şi să asigurăm o coor­donare cît mai unitară a activită­ţii, fără ca aceasta să însemne (Continuare în pag a 3-a) Cuvîntarea tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU la Consfătuirea de lucru a conducătorilor centralelor industriale şi ai celorlalte unităţi cu statut de centrală | Pagina a 4-a | REZOLUTIA­­ I Congresului al XX-lea |­i al Uniunii Tineretului Comunist) Consfâtuire pe ţară a lucrătorilor din întreprinderile agricole de alai In Capitală au început miercuri dimineaţa lucrările primei Consfă­tuiri pe ţară a lucrătorilor din în­treprinderile agricole de stat. Consfătuirea se înscrie pe linia promovată de conducerea parti­dului şi statului de a organiza pe­riodic consultarea largă a lucră­torilor şi specialiştilor din diferite sectoare ale economiei naţionale, în legătură cu activitatea desfăşu­rată şi căile prin care pot fi puse în valoare, cît mai chibzuit şi de­plin, rezervele de creştere a pro­ducţiei şi a eficienţei economice. La lucrările Consfătuirii partici­pă aproape 2.600 de delegaţi — muncitori, tehnicieni, ingineri agro­nomi şi zootehnişti, medici veteri­nari şi economişti din întreprinde­rile agricole de stat — precum şi numeroşi invitaţi, activişti de par­tid, reprezentanţi ai ministerelor şi instituţiilor centrale, oameni de ştiinţă din institutele de cercetări şi din învăţămîntul superior agri­col. Prima zi a lucrărilor Consfătuirii a fost consacrată dezbaterii pe secţii de specialitate: culturi de cîmp; legume şi cartofi; pomicul­tură; viticultură; vaci pentru lapte; taurine pentru carne; ovine; porci­ne; păsări şi animale mici. De a­­semenea, s-au mai purtat discuţii pe marginea celor mai moderne tehnologii şi forme de organizare a producţiei şi a muncii care pot contribui la sporirea continuă şi substanţială a aportului întreprin­derilor agricole de stat, la dezvol­tarea economiei noastre naţiona­le. In cursul zilei de joi, lucrările Consfătuirii se vor desfăşura în plen, urmînd a fi prezentate con­cluziile dezbaterilor din secţiile de specialitate şi a se stabili mă­suri pentru perfecţionarea activi­tăţii viitoare, în spiritul directive­lor adoptate de partid în vederea ridicării agriculturii noastre socia­liste pe trepte noi de progres. (Agerpres) Adunarea reprezentanţilor salariaţilor de la „Nicovala" Toată inteligenţa şi capacitatea de muncă subordonate realizării unor utilaje cu performanţe ridicate In anul trecut, colectivul de lu­crători al întreprinderii „Nicovala" din Sighişoara a obţinut rezultate importante. Planul producţiei glo­bale s-a realizat în proporţie de 101,6 la sută, la producţia marfă 104 la sută, ceea ce reprezintă o creştere de 22,1 la sută şi respec­tiv 27,3 la sută faţă de anul 1969, iar productivitatea muncii reali­zată a fost cu 10 la sută mai mare faţă de nivelul atins în anul pre­cedent. Prin realizarea şi depăşirea pla­nului de producţie la utilaje, în­treprinderea noastră a contribuit la punerea în funcţiune a unor importante capacităţi industriale din cadrul Ministerului Industriei Uşoare cum sunt: fabricile de con­fecţii — Oradea, Sibiu, Miercurea Ciuc şi Bucureşti, combinatele de articole din cauciuc din Piteşti şi Drăgăşani, Fabrica de porţelan Alba lulia şi alte unităţi. De menţionat este faptul că la punerea in funcţiune a acestor capacităţi de producţie a fost ne­voie să executăm peste 100 pozi­ţii de utilaje diferite, ceea ce re­flectă caracterul producţiei noastre de unicate şi de serie mică. La aceasta se adaugă cele peste 3.800 comenzi de piese de schimb executate şi care fac parte din e­­chipamentul utilajelor destinate sectoarelor: textil, cauciuc, porţe­­lan-sticlă etc. Rezultatele din activitatea de producţie sunt strîns corelate cu indicatorii financiari. Astfel, nive­lul cheltuielilor la 1.000 lei pro­ducţie marfă a fost redus cu 10,4 lei ceea ce a adus o economie to­tală la preţul de cost de 706 mii lei. Ca urmare a acestor reali­zări, din beneficiile suplimentare s-au plătit premii întregului co­lectiv de lucrători în valoare de 281 mii lei, retribuţie suplimenta­ră pentru efortul depus. Pentru activitatea anului 1971 în­treprinderii îi revin sarcini de plan şi mai mobilizatoare. Planul pro­ducţiei globale este mai mare cu 22,3 la sută decît realizările anului trecut, iar în cadrul producţiei de utilaje peste 70 la sută reprezintă presele de vulcanizat garnituri de cauciuc. Gama utilajelor se va îm­bogăţi cu altele noi ca: uscător de maşină de periat farfurii, instalaţii de glazurat farfurii, uscători pen­tru ceşti etc. În cadrul adunării generale a reprezentanţilor salariaţilor, dis­cuţiile au fost orientate în direcţia găsirii unor soluţii mai eficiente de îmbunătăţire a activităţii produc­tive. Astfel, tehnicianul Ilieşu Fran­­cisc pornind de la faptul că în noul cincinal se pune un accent deosebit pe calitate a arătat că este necesar ca întreprinderea să fie dotată cu aparate de măsură şi control cît şi cu etaloane pentru verificarea acestora. El propune ca în viitor, prelucrarea unor impor­tante părţi ale utilajelor ca: axe carcase, bolţuri şi altele să fie e­­xecutate conform documentaţiei tehnice. In procesele tehnologice să fie prevăzute şi operaţiile de control mai importante cu indi­carea aparatelor de măsură şi control necesare. Referindu-se la necesităţile turnătoriei s-a arătat importanţa dotării acesteia cu încă două maşini de cernut pentru pre­gătirea pămîntului necesar forme­lor. Pentru controlul calităţii modele­lor propune înzestrarea atelierului de modelărie cu o masă de trasat dotată cu toate dispozitivele nece­sare, iar pentru cheresteaua de modele să fie amenajată o us­­cătorie. Bierth Andrei, şef de echipă la debitare propune urgentarea con­centrării maşinilor de debitat şi în­doit tablă precum şi verificarea tu­turor S.D.V.-urilor, şi marcarea I6­ întrucît in prezent se pierde mult timp in cadrul programului de lucru pentru procurarea acestora, iar Szántó Dionisie, maistru principal la atelierul de turnătorie a ară­tat că volumul mare de rebuturi înregistrate aici se datoreşte şi noilor angajaţi care nu s-au iniţiat suficient în meseria de turnător şi ca atare este necesar a se lua măsuri de ridicare a gradului de calificare a acestora. In vederea îmbunătăţirii calităţii pieselor tur­nate se impune depozitarea cocsu­lui într-o magazie acoperită pentru economist DUMITRU LILIAC director adjunct la „Nicovala" Sighişoara (Continuare în pag . 2-a)

Next