Steaua Roşie, decembrie 1984 (Anul 35, nr. 285-310)
1984-12-01 / nr. 285
vagina s strata roșie Făurirea statului naţional unitar român — eveniment epocal în istoria poporului nostru !Urmare din pag. I) destulat, aceleaşi hotare de păzit, aceleaşi dureri de trecut, acelaşi viitor de asigurat şi, în sfîrşit, aceeaşi misie de împlinit“. Aceste cuvinte exprimau de fapt o necesitate mai largă, imperioasă, in virtutea legităţilor dezvoltării sociale, aceea de unire a tuturor provinciilor locuite de români într-un singur stat naţional, în cadrul căruia poporul român să-şi poată manifesta liber, şi deplin stăpîn, opţiunea pentru prezent şi viitor, în conformitate cu interesele proprii. Un moment de seamă în făurirea statului român unitar l-a constituit fără îndoială şi războiul de independenţă din 1877— 1878 prin care noul stat unificat al românilor a reuşit să-şi taie, prin forţa armelor, orice dependenţă faţă de vreo putere străină. Pentru realizarea dezideratului final, de unificare a tuturor românilor într-un singur stat naţional, nu rămînea decit un singur pas: Unirea în cadrul statului român a Transilvaniei, locuită din cele mai străvechi timpuri în mare majoritate de români, componentă centrală a străvechii Dacii. Vicisitudinile istoriei n-au permis însă realizarea acestei opţiuni legitime decit la începutul acestui secol, în condiţiile create de destrămarea imperiului habsburgic, profund anacronic, la sfîrşitul primului război mondial. împrejurările externe de la sfîrşitul primului război mondial au stimulat lupta poporului român pentru eliberarea naţională a teritoriilor aflate încă sub ocupaţie străină, pentru desăvârşirea statului naţional român unitar. Românii din Transilvania au fost în acele grele împrejurări printre primii care, la 12 octombrie 1918, în cadrul unei conferinţe a Partidului Naţional Român (ţinută la Oradea) au hotărît proclamarea dreptului la autodeterminare, hotărîre care a fost adoptată, chiar a doua zi, în cadrul Congresului Partidului Social-Democrat. Curînd după acest eveniment, la 30/31 octombrie 1918, a luat fiinţă Consiliul Naţional Central Român, format din iniţiativa socialiştilor români, pe bază de paritate (6 reprezentanţi ai P.S.D. şi 6 ai P.N.R.), care şi-a atribuit drepturi guvernamentale în Transilvania. In prima parte a lunii noiembrie 1918 în cea mai mare parte a localităţilor din Transilvania au luat fiinţă consilii naţionale locale, judeţene, orăşeneşti (purtînd denumirea şi de sfaturi, senate, comitete etc.) care au preluat conducerea fostei administraţii locale a statului australingar. In localităţile unde existau şi alte naţionalităţi (maghiari, saşi) s-au înfiinţat şi consilii reprezentative ale acestora care au colaborat, aşa cum dovedesc documentele contemporane, cu consiliile naţionale româneşti pentru asigurarea ordinii şi disciplinei în localităţi, pentru aprovizionarea localităţilor etc. Prezenţa în aceste consilii a socialiştilor şi a muncitorilor înaintaţi, a asigurat activităţii acestora un caracter profund democratic, constituindu-se în acelaşi cadru democratic şi gărzi patriotice locale pentru asigurarea liniştii şi ordinii publice. Acelaşi curent profund democratic, în cadrul căruia românii din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş voiau să-şi hotărască singuri soarta, a determinat Comitetul Central Român (Arad) să hotărască convocarea Marii Adunări Naţionale pentru ziua de 1 decembrie 1918 la Alba Iulia, unde „ . .. naţiunea română din Transilvania vrea să-şi hotărască însăşi soarta şi de acum înainte .. Unirea Transilvaniei cu România, votată de cei 1.228 de delegaţi, împuterniciţi şi întărită de cele peste 100.000 de persoane prezente la acest act, a fost consfinţită la 1 decembrie 1918, împlinind astfel un deziderat secular al românilor de a se uni într-un stat naţional unitar. Curînd după acest mare eveniment, marea majoritate a populaţiei de origine maghiară şi săsească din Transilvania, prin organe reprezentative, şi-a exprimat adeziunea la acest act istoric de făurire a statului naţional unitar român. Aşa după cum arăta tovarăşul Nicolae Ceauşescu „ ... analiza desfăşurăriii evenimentelor demonstrează elocvent că formarea statului naţional unitar român nu este rezultatul unor înţelegeri încheiate la masa tratativelor, ci rodul luptei întregului popor, însufleţit de năzuinţa seculară a unităţii, de hotarîrea de a împlini visul pentru care au luptat şi s-au jertfit atîtea generaţii de înaintaşi“. Adunare festiva lUrmare din pag. 1) gazetarilor cu prilejul acestui moment aniversar. Intr-o atmosferă entuziastă, de puternică angajare patriotică, a fost adresată o telegramă Comitetului Central al Partidului Comunist Român, tovarăşuluiNicolae Ceauşescu, în care colectivele redacționale fac solemnul legămînt de a milita cu dăruire, cu tot talentul gazetăresc pentru reliefarea marilor idealuri ale partidului, pentru materializarea obiectivelor strategice ale viitoarei etape, a hotărârilor istorice adoptate de Congresul al XIII-lea, pentru continua înflorire a României socialiste. Exigenţe ale dezvoltării şi diversificării prestărilor de servicii prezentat de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, sarcini de răspundere ne revin şi nouă, lucrătorilor din domeniul cooperaţiei meşteşugăreşti. în acest context, se remarcă mai ales dezvoltarea puternică a prestărilor de servicii în viitorul cincinal, într-un ritm superior în comparaţie cu multe alte ramuri ale economiei naţionale. Iată un domeniu în care ne revin, fireşte, responsabilităţi sporite privind sporirea, diversificarea şi îmbunătăţirea calitativă a prestărilor de servicii. Inregistrînd pe zece luni un spor de 4,4 milioane lei la producţia marfă, cooperativa „Constructorul“ din Tîrgu-Mureş şi-a realizat, practic, angajamentul de întreg anul 1984 la acest indicator în cinstea marelui forum al comuniştilor. Au fost depăşite considerabil angajamentele şi la creşterea beneficiilor şi a productivităţii muncii. Pînă nu de mult se înregistrau însă rămîneri în urmă la prestările de servicii pentru populaţie. Comitetul nostru de partid, Organizaţiile de bază, comitetul executiv al cooperativei au analizat cu exigenţă partinică situaţia îndeplinirii planului la prestări de servicii, posibilităţile existente în acest sens în diferite sectoare de activitate, mai ales în cadrul şantierului de construcţii, al atelierelor de tîmplărie şi confecţii metalice, adoptând măsuri — ţinînd seama de cerinţele populaţiei, de capacităţile disponibile , pentru intensificarea şi diversificarea prestărilor de servicii. Eficienţa acestor măsuri este de pe acum vizibilă. Printr-o amplă mobilizare de forţe, meşteşugarii cooperatori, în frunte cu comuniştii, au sporit simţitor, în ultimele luni, ritmul şi volumul prestărilor de servicii pentru populaţie. Dacă valoarea medie lunară a prestă- ■ rilor de servicii este în acest an de 730.000 lei, în ultimele luni ea s-a ridicat la peste un milion de lei. Datorită acţiunilor iniţiate de organizaţia noastră de partid, care s-a bucurat de un larg sprijin din partea întregului colectiv. Pe 10 luni planul prestărilor de servicii a fost realizat în proporţie de 101,43 la sută, în spiritul hotărîrilor Congresului al XIII-lea al partidului, va trebui să ne intensificăm, desigur, activitatea în această privinţă, prin dezvoltarea mai accentuată a prestărilor de servicii, în raport cu cerinţele actuale şi de perspectivă ale populaţiei, identificînd noi posibilităţi şi resursă şi fructificând mai eficient experienţa dobîndită în acest sens. BERNAD MARGARETA secretar adjunct al comitetului de partid de la cooperativa „Constructorul“ din Tirgu-Mureş Documentele de însemnătate istorică adoptate de marele forum al comuniştilor, care prefigurează dezvoltarea economicosocială ascendentă a patriei noastre în anii 1986—1990 Şi în perspectivă, pînă in anul 2000, reflectă gîndirea creatoare, cutezanţa revoluţionară a partidului nostru, a secretarului său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, hotărîrile Congresului al XIII-lea devenind, realmente, programul de muncă şi de luptă al întregului nostru popor. In lumina orientărilor de largă perspectivă cuprinse în magistralul Raport Hărnicia lucrătorilor de pe ogoare (Urmare din pag 1) rativei agricole din Iernut, ing. Constantin Stuparu, cu inginerul şef Dorin Checicheş şi cu şeful fermei ing. Boer Gavril, oameni cu îndelungată activitate şi experienţă practică. — Noi, spune preşedintele, punem mare preţ pe valorificarea cit mai deplină a muncii cooperatorilor şi mecanizatorilor, ca una din resursele cele mai importante şi mai la îndemînă. Ne preocupă mult ordonarea şi disciplinarea muncii tuturor, conştientizarea fiecăruia că nivelul recoltelor depinde înainte de orice de munca lor. Mai mult însă, nu orice muncă duce la recolte mari, ci numai aceea care este bine şi la timp făcută. — în ferma pe care o conduc, completează inginerul Boer Gavril, acest adevăr se regăseşte foarte clar exprimat. Pe o suprafaţă de 75 ha cultivată cu sfeclă de zahăr am obţinut o producţie medie de 60 de tone la hectar, cu 6 tone mai mare decit media pe cooperativă, care a fost şi ea foarte bună, peste 54 de tone. Asemenea recolte nu se pot obţine decit cu foarte multă muncă. In acest an am întîmpinat şi multe greutăţi dar cooperatorii le-au învins. O suprafaţă de 15 ha a fost inundată şi era pe cale să se compromită, dar cooperatorii nu au renunţat la ea, au continuat să o lucreze exemplar, ca la carte şi în final am recoltat cele 30 de tone pe hectar. Dacă am fi aşteptat am fi pierdut totul. La fel s-au petrecut lucrurile şi cu o altă suprafaţă de 20 ha pe care a trebuit să o reînsămînţăm şi în final am recoltat 60 tone pe hectar. Majoritatea cooperatorilor noştri nu numai că sunt harnici, dar dovedesc şi multă pricepere pentru că învaţă mereu din propria lor activitate şi din discuţiile ce le avem la învăţămîntul agrozootehnic. Dintre ei amintesc doar cîţiva care au ridicat producţia la 70—80 de tone la hectar — Melindia Cărburea, Székely Irina, Livia Marcu, Irina Imbre, Elena Balea, Livia Marcu şi alţii. — Mai ales în acest an, intervine inginerul şef, cînd am fost foarte grav afectaţi de inundaţii şi cînd nici condiţiile climatice nu au fost prea bune, munca de calitate, la timp făcută de oameni a fost hotărîtoare. Recoltele obţinute şi în aceste condiţii — 6.200 kg porumb boabe la hectar, 54.000 kg de sfeclă de zahăr, 25.000 kg cartofi, 7.500 kg de mazăre pentru conserve, 55.000 de butaşi semincieri de sfeclă şi altele sunt expresia muncii de calitate, dovada faptului că mecanizatorii şi cooperatorii stăpînesc şi aplică exigent tehnologiile pe care noi specialiştii le elaborăm. începem să deprindem cu toţii tot mai bine şi tehnologiile pentru culturi intensive. La porumb, cu toată lipsa de căldură din această vară am obţinut pe 50 ha cîte 15.000 kg de ştiuleţi, iar pe alte 50 ha cite 12.000 kg. — Am obţinut producţii bune, îl completează preşedintele, dar noi ştim că putem să obţinem şi mai mult. Această convingere ne călăuzeşte acum cînd pregătim recolta viitoare prin arături adinei la 30 cm, prin aplicarea unor cantităţi mai mari de îngrăşăminte naturale, cînd punem la punct tehnologii îmbunătăţite şi asigurăm îngrăşămintele chimice. Pentru anul 1985 ne-am propus să extindem mult culturile intensive — la porumb pe 200 ha faţă de 100 în acest an, la sfeclă de zahăr pe întreaga suprafaţă, la cartofi pe 30 ha din 50 ha etc. Vom înregistra, cu siguranţă, un nou salt în 1985. Avans în îndeplinirea planului anual (Urmare din pag. 1) /ari de plan a fost realizată din economiile de materii prime şi materiale obţinute în urma reducerii consumurilor specifice prin aplicarea unor măsuri eficace de perfecţionare a fabricaţiei şi diminuarea pierderilor tehnologice. Pregătirea producţiei anului viitor, capitol important al activităţii colectivului la această dată, se află în faza finală. Mobilizaţi de istoricele hotărîri ale Congresului al XIII-lea, lucrătorii întreprinderii şi-au propus să ridice la un nivel calitativ şi mai inait întreaga lor activitate. Directorul fabricii, ing. Ioan Borda, ne informează că acţiunea de contractare a produselor ce se vor realiza anul viitor este aproape încheiată, fapt ce le-a permis să se treacă la o programare minuţioasă a întregii fabricaţii pe 1985. Continuînd la un nivel superior direcţiile de acţiune ale acestui an, colectivul luduşean se va înscrie în 1985 cu o serie de noutăţi, printre care amintim asimilarea in fabricaţie a întregii game de anvelope de motociclete şi terminarea introducerii în fabricaţie a evantaiului complet de camere şi anvelope de biciclete. Şi-au propus, de asemenea, ca o bună parte din producţia welo să fie destinată exportului. Iată, receptiv la noile exigenţe ale economiei naţionale, colectivul luduşean se angajează cu fermitate şi abnegaţie pentru a înfăptui întocmai marile obiective ale anului 1985, ale cincinalului 1986-1990. CALENDAR Sîmbătă 1 DECEMBRIE Soarele răsare la ora 7,32; apune la ora 16,37. Zile trecute 336; zile rămase 30. • 1918 — Unirea Transilvaniei cu România, care a încheiat procesul de făurire a statului naţional unitar. • Sărbătoarea naţională a Republicii Centrafricane. CINEMA TIRGU-MURES _ Arta: Simfonia primăverii. Unirea: Dublu delict. Progresul: Marfa furată. Select: Moarte pe Nil (ambele serii). Tineretului: Păcală (ambele serii). Flacăra: Moara lui Călifar. Pitic: Păianjenul de apă. SIGHIȘOARA - Lumina: Să mori rănit din dragoste de viată. REGHIN — Patria. Iubirea are multe fete (ambele serii). TIRNAVENI — Melodia: Salutări de la Agigea. LUDUŞ — Flacăra: Proba de microfon. SOVATA — Dona: Oaspeţi de seară. Mume doresc: Fantomele se grăbesc. sARMASU — Popular: Neamul Şoimăreştilor (ambele serii). IERNUT — Lumina: Vreau să știu de ce am arini. SÎNGEORGIU DE PĂDURE — Popular. Trecătoarele iubiri. FTNTTNete — Patria. Veronica. MIERCUREA NIRAJULUI — Nirajul. Astă seară dansăm in familie. . TEATRU TEATRUL NAŢIONAL, azi. Ora 17, secţia română: Milionarul sărac. TEATRUL DE PĂPUŞI, orele 11 şi 12,30, secţia română : Harap Alb (Sărmaşu), de la ora 16,30: Harap Alb (Bîciu). TELEVIZIUNE 13.30 — Telex. 13.35 — La sfîrșit de săptămînă fc). 16.40 — Noiembrie — cronica evenimentelor politice. 17.00 — închiderea programului. 19.00 — Telejurnal (no). 19.20 _ Gloriosul mesaj al unitSHi, strălucind prin veacuri 66 de ani de la făurirea statului national unitar român 19.35 — Uniti în cuget şi-n simţiri (c). Spectacol festiv dedicat aniversării Unirii din 1913. 20.10 — Te'eenciclopedia. 20.35 — Teatru TV: M'hai Viteazul, de Octav Dessia fc). Premieră pe tară — prima parte. 21 50 — Din toată Inima (e). 22.20 — Teieiurnul (pe). 22.30 — nri'*«rginului. RAmn TîîîOU-MUREŞ In limba română. 6.00—7.00 — RadioîntUnire mat^ială: Hotărîrile Congresului chemările tovarăşului Nicolae Ceausescu. programul nostru de‘ muncă si acţiune: Angajamente în vetrele cu foc continuu. 18.00— 20.00 — Magazin muzical de sîmbă*tă seara: tru om pentru istorie, cel mai drag dî'.itre eroi — însemnare de scriitor: .Pe meleaguri de legendă“ _ nn naram VREMEA Dispeceratul Direcţiei apelor Mureş-Banat comunică: Ieri dimineaţă la Tîrgu-Mureş s-au înregistrat minus 4 grade, iar la ora 0 au fost 3 grade. TIMPUL PROBABIL: Vremea va fi în general frumoasă, dar rece noaptea şi dimineaţa. Cerul va fi mai mult senin. Vîntul va sufla în general slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 şi 10 grade, mai scăzute in zonele în care ceaţa va persista, iar cele minime între minus 9 şi minus 6 grade. Pe alocuri, ceata va depune chiciură. INSTANTANEE Spre casă " Foto: IOSIF TRIE