Steaoa Dunărei, 1855 (Anul 1, nr. 1-38)
1855-10-18 / nr. 8
Magti Iu. Octomcrii NEU. Asesiia tenanțievl in folio ia, ioia se sambata Deessele teleggatise se imag'ș rgin baletine straogdiaghe. Abonamentnat se fase plavsi la tote Chgaghiile; in inptpghi Ia somi,irnegi. 1 Vaspghessi la libgagșIoanidi. epu scupstiașii M. Aogilșisspni. Anetiță reșii Inni este jnmătate valbeni in Lassi, eag in rgonvinsie, fganso 25 lei. Candul deiiissi intrage serbatesse 30 ragale., Santoga gelastiei si a esreditiei este la Girorgafia Fganseso - Comana, Raspgaghi No 36. SUIPMEU RDMIIVI, Pului U VPRIMAI V pussi ghessi. O adresă de felicitare înfățoșinduse de populația bucureșteană Ds ale Agentului și general consulul M. S. Britanice în principate, cu ocasie a luării Savastopolis. D. Coldum au publicatu acumu respunsul mulțămitoru ce au primitu de la ministerul trebiloru din afară. Acestu adresa il impărtășimii cititoriloru poștri, întocmai precumu il reproduce Zimbrul de eri: „Agentul și Consulul Generalu al M. S. Britanice în Valahia își face o datorie și o plăcere de a în cunoștința cui se cuvine împărtășirea următoare a Guvernămîntului seu, atingătoare de manifestația populației muntene la ocazia căderei Sevastopolei: „....... Dați bine voi, Domnule, a face cunoscutu prin calea ce veți socoti mai cuvenită, persoaneloru ce au presentatu adresa avăndu de obiectu gloriosul evenemîntu al luărei Sevastopol și, adrese și seimțimintele ce săntu rostite în trănsa țărei noastre, cătu și în privirea D. tale, au guvernămăntului Maiestăței sale obiectul celei că cuprinsul acel atătu în privirea costu din partea ,mai depline aprobații. al D. tale ste Londra în 24 Sept. 1855. CIngemndon Iassii 18 Ostomezi. Ni s'au adresatu mustrarea că Steaoa Dunării ea unu tonu prea pedagogicu, și că are unu aeru mai multu de o carte scolastică de cătu de unu jurnalu politicu și literaru. Din începutu amu declaratu că Steaoa este o foaie populară. Această mustrare nu este una pentru noi, ea aspiră de a'și forma publicul după ideile, principiile și simpatiile espuse în profesia de credință din N. 1. Acestu publicu nu se compune pentru noi din bărbații de statu, și din geniile politice pentru care nimică nu este necunoscutu; pnoi nu scrimu nici macaru pentru acei ce au cutrieratu Europa, ba chiaru nici pentru acei ce sîntu în stare de a se abona la jurnale străine de 15 și de 10 galbini. Ambiție a noastră este de a ne adresa la unu altu publicu, care deși mai numerosu, au fostu ținutu pănă acumu departe de viața înteliginții, care începe a se trezi, iși cunoaște puterea și driturile, și aspiră prin urmare a ști, și apoi a și lucra. Pentru acestu publicu noi scrima, ei n'au avutu, ba putemu zice că nici acumu nu are mijloce de a se forma în țeară; scolele Europii sîntu prea departe, jurnalele cele bune sîntu scrise în limbi străine și costă prea multu, ear scoalele noastre sîntu rare, și literatura romănească încă în fașe. Publicul însă are voință de a învăția, prin urmare epitetul de pedagogu il primimu cu bucurie, dar în simțul cel mai nobilu; și dovadă că și publicul aprobează programul nostru este pumerul de optu sute abonați ce au dobănditu Stepa în mai puținu de cincisprezece zile, unu numeru neauzitu pănă acumu în Moldova, numeru, cea mai mare parte, formatu din clase ce pănă acumu nici citia. Unui aseșine publicu, scumpu nouă, voimu dintăi ai lămuri înainte de a'i spune; dacă ar fi să remănemu neînțelesu de majoritatea cetitoriloru nostri, la ce ar fi ca să ne perdemu timpul puindu negru pe albu? Maculatură este îndestură în literatura noastră. Colaboratorii nostri simpatisează cu chipul privirei noastre. De aceia și Domnul P. Donici, carele au binevoitu a ne adresa următoriul articolu despre drumurile de feru, au căutatu înainte de a intra în materie, a spune bhitu se poate mai limurizu sistemul organisației a acestii căi răpide spre civilisație. Stepa Dunării,încă odată o repetează,primește numele de pedagogu. Publicul nostru este pruncu, dar are dorința, și credemu și voința, de a agiunge de a fi în curăndu și bărbatu. Ogumpighile de feri. Statornicirea de drumuri de feru, fiindu astăzi una din chestiile ce preocupă guvernul și publicul nostru, amu socotitu a face plăcere cititoriloru Desetră, dăndu oarecare lămurire asupra acestui obiectu. Modul de locomoție, pe șine de lemnu sau de feru, era cunoscutu de multu timpu, însă au remasu în fașe pănă cîndu nu s'au descoperitu chipul de a utiliza puterea aburiloru, însă de la descoperirea aceasta au mai trecutu timpu, pănă căndu s'au pututu face aplicarea mașinei de aburi la locomoție, și numai atunce poate zice cineva că au începutu drumurile de feru. Iată istorie a acestoru aflăm: La 1682, s'au făcutu cele întăi linii de drumu de lemnu, în apropiere de Newcastl, pentru transportarea cărbuniloru de pămîntu; ele se alcătuia din doue grinzi, puse dealungul drumului, pe care mergeau roatele trăsuriloru. În curăndu s'au pusu ferul varsatu sau schica în locul lemnului, și prin aceasta greutatea tragerei s'au împuținatu și mai multu; schija înse, este unu metalu sfărmăciosu, ce nu sufere ciocnituri, și întreținerea unoru așa drumuri cășuna atăte cheltuele, încătu s'au găsitu economie a face șinele sau railele de feru fauratu, iar nu mai multu deschijă. Această modificație s'au întrodusu pe la 1805. Pănă la această epohă, putemu zice că drumurile de feru nu da nici o speranță; oamenii le întrebuința pe unde, și unde căte unu fragmentu, pentru a scote popoarele de pin locuri grele. La trasu nu se întrebuința pănă atunci de cătu puterea cailoru, și trăsurile mai întăi isolate s'au întrunitu mai la urmă în convoiuri căte de mai multe, legate una de alta și trase de unul sau mai mulți cai, puși în frunte. Mașina de vapori (aburi), era aflată, și geniul lui Vatoper ” Hărtii purtate, ce se întrebuințează la bătălii de învălitu, și alte etive,