Steaoa Dunărei, 1856 (Anul 2, nr. 1-68)

1856-02-21 / nr. 18

DPăinoși E. Menii 721. Feurmepi 560. on”- J' CAseuis Pagnaii eei in folio magtia, ioia si slmbata bpletine stgaogdinate. Abonamencai se fase inlassi la tote Phgigiite îin imptugi la somisioneghi. In Vnepghessti la liogagți Ioanidi. l Deressele teleggafise se imragtprghin 2 9 ȘNAPII RAȘIINII, PPPRAHII SI COPPPCIANIII sp) ghdastia Și M. Covaniseanț. gigeti și ngnaltitii este fganso 3 galbeni ei reșii limni 30 lei. candnldeiissiiitige se batesse uni lepre țunp anp gedastiei roggalia si Ini a Santoga esreditiei este Adolf Raspgagi N la TiVegmannatgadea 35. e Iasun Zi Fehgpaghi. In timpu căndu toată presa engleză și franceză, fie Vig sau Tori, fie legitimistă, imperială, sau democratică, au luatu în apărare driturile seculare ale principateloru și reclamă statornicirea definitivă a viitorului țeri-surori înpentoru prin unirea îmbeleru tr'unu singuru statu, unicul mijlocu tru ca, însuși în interesul Europii în generalu și al Turciei în specialu, Romănii să'și poată împlini misia ce li s'au însemnatu de cătră Provedință la gurile Dunării, se găsescu doue jurnale dușmane între sine prin principii și uri naționale, dar întrunite în reoa loru voință pentru principate care atacă nu numai unirea loru, ci încă propriu chiaru desființiarea vechii loru autonomii. Aceste jurnaluri suntu Dunărea din Viena, și Gazeta Națională din Berlinu. Motivele pre care aceste stimabile organe ale publicității germane le punu înainte, spre a justifica această cruciadă în contra esistinții nostre naționale și politice, săntu mai multu de chîtu curiose de cunoscutu. Gazeta Națională sprijină că în cătu timpu principatele voru avea o esistință deosăbită de acea a celorlalte provincii ale Turciei, ele voru fi unu cuibu de nutriți, de partide și de simpatii rusești. Dunărea atacă unirea pentru că: „aceasta n'ar respunde la trebuințile majorității poporului romănu și la asigurarea „viitore a hotareloru imperiului otomanu în „contra unui resbelu de conchistă a Nordului, „ci ar servi numai a împlini dorințile bogatei aristocrații moldo-muntene, care ar „prea dori să vadă pre unul din șefii sei „în cercul principiloru suverani ai Europii.” Noi împărtășim cetitoriloru noștri aceste curioase articole, care se refutează însuși istorica și postirea prin geografică a principateloru, prin dorințele de Unire tocmai acei mare majorități a claseloru care nu facu parte din aristocratie, și mai alesu prin simtimentele întregului populu Romănu, care astăzi săntu atitu de învederate, încă nu numai cea mai mare rea voință le poate cleveti ca muscălești! Neogrvanisatia rghinsiatelogș (Dunărea 23 Fevruari 18356.) Reorganisațiea principateloru, pentru Austriea și celelalte staturi germane care iau parte la comerțiul Dunării și la transacțiile ce se facu pe uscatu cu Răsăritul, este una din sub-împărțirile cele mai importante a largei și mult-cuprinzătoarei chestii orientale. Pentru întreaga Europă este importanta, la gurile marelui fluviu mărginitoru al Turciei, dealungul liniiloru de operație și pe teatrul a fiecăruiea resbelu de invazie al Rusiei, de a vedea rădicănduse unu Statu, a căruiea constituție să asigureze mănoasei Nederlande danubiene o desvoltare întinsă a bogățiiloru astăzi adormite în pămăntu, dar a căruiea guverna niciodată să nu se sumețiască în ispită de a voi a juca o politică prea neatîrnată, iar fanarioti sații ei boieri să nu poată nici odată a conspira cu țeara simpatiiloru loru. Principatele danubiene trebuie să primească o constituție, care să fie în seamă Insușirile naționale și istoriea cea mai nouă a Romăniloru, și totu odată să nu jicnească driturile suzerane ale Sultanului, o statornicire definitivă a demnității gospodariale trebuie să puie unu capătu lupteloru de partidă a boierimei și a intrigiloru desmoralisetoare care necontenitu se facu spre dobîndirea demnității domnești. Se asigură că pănă acumu, mai alesu doue proiecte atingătoare de acestu punctu voru avea a se lua în deosăbită privire la tratațiile preliminare loru. Înalta Poartă care s'au ocupatu multu cu această chestie poate hotăritoare pentru soarta ei și pentru relațiile supușiloru creștini cătră dinastiea otomană, și care au desbătuto în mai multe seanțe ale Divanului și conferințe ministeriale, au însărcinatu pre Marele Visiu Aali-Pașa, de a cere la conferințile de Paris, ca principatele danubiene despărțite ca și pănă acumu, sub Domni ereditari” să rămăse supuse Sultanului ca mai înaltului loru Suzeranu. Relațiile între principatele danubiene și între guvernul din Constantinopoli aru fi atunce întocmai ca acele ale Serbiei.)) Ni se pare că cabinetul nostru se arată întocmai ca și cabinetul otomanu plecatu unei asemine priviri a puntului întăiu. Puterile occidentale aru apăra o privire ceva deosebită despre această reorganizație a principateloru, fiindu că ele i-au mai multu în considerație aspirațiile bogatei aristocrații moldo-muntene, care desfășură sudoarea șerbiloru ei în elegantele cercuri din Paris și Londra, și care prea bucuroșu ar dori să vadă pre unul din șefii ei priminduse în răndul principiloru suverani ai Europii, de cătu adevăratele împregiurări, trebuințile majorității poporului Romănii și viitorea asigurare a graniței imperiului otomanu în contra unui resbelu de invazie din partea Nordului. Cabinetele englesy și francesyi dorescu de a vedea la gurile Dunării statornicirea unui din acele neutrale Staturi de mijlocu, care în mijlocu de nații civilisate și imperii bine orănduite pot f fără îndoieală a ajunge la o înaltă treaptă de demnitate, dar care puse între staturi jumătate barbare și însătate de isbănde, trebuie să fie fără sminteală o jucărie în mănile loru. Întei și Rontș Gazeta Națională 14 Fevruari 1856. Dacă vomu privi cele patru garanții în noul loru cuprinsu, apoi nimicu nu'i mai naturalu, decătu să le comparămu cu proiectul ce s'au pusu de temeiu în contenitul anu tratațiiloru de Viena, pentru ca așa să putemu vede întru cătu alieații au mai sporitu de atunci pretențiile loru, sau macar întru cătu le au modificatu. Voindu cineva a și face o ideie hotărită, este pentru unu momentu dispusu, de a lua această laconică sau mai bine zicăndu oraculoasă nouă programă în putinciosul ei simțu, pentru a găsi sau a trage apoi din ea consecuințile logice; însă căndu cineva își aduce aminte, cătu de diferite planuri s'au pusu înainte la conferințile de Viena pe temeiul așa numitului Memorandum din 28 Dechemvrie 1854, atunci este nevoitu a renuncia la tentațiea de a voi să vadă în viitoriu. Acumu se dă dreptate principelui Gorciacoff, care, luăndu pentru întăia dată cuvăntul la conferințele de Viena, s'au esprimatu în următoriul modu: „Noi trebuie cu toți să ne interesămu a trece ) Așadar de acumu Serbia are a ne servi de modelul Red. St. *) Noi știmu acumu că nici această noutate nu este espctă R. Sg.