Telegraful Roman, 1853 (Anul 1, nr. 1-102)
1853-11-18 / nr. 91
3 vieții. Muscalii însă cu tote aceste aru trebui să opereză de partea aceasta, dacă adecă dlotele celoru doue puteri apusene le'aru opri tote espedițiunile pe mare. În întâmplarea aceasta zice că aru fi cu putință, ca rușii să străbată la Adrianopole; căci ieprava acestei manevre pe cătți de îndrăsnețe pe atăta și de deștepte la anulu 1829 au să o scrie muscalii numai la acea înpregiurare, că atunci ei fuseră stăpâni peste mare, sinulți de la Burgas se potură provede cu de ale măncărei, și prin În cea mai din afară aripă stângă a liniei Bălcanului se află Sofia, la romani numită Ulpia sardica, o cetate cu 35,000 locuitori, căpitalea unui pașalicu mare aproape de marginile Serbiei. Aceasta are mai nainte numai o încungiurătură de zidu înspicatu ici colea cu turnuri și castelulu pașei, care serbia în locu de citadelă. Omenii întărescu, că zidulu acestu vechiu acum aru fi renoitu și întăritu prin noue clăditure care săntu făcute după principiele măiestriei de astăzi. Sofia zace în ruta cea mare de la Viena prin Ungaria la Constantinopole, unu drumu în care trece omulu prin Belgradu, Semendria, Nisa, Sofia, Tatar-Bazargica, Filipopole și Adrianopole. Posețiunea Sofiei dă acestei cetăți mari o însemnătate militare demnă de luare aminte. Ea este unu locu de arme, care domnește într'o extindere mare întreaga țeară. Sofia are unu cămpu largu și roditoriu, nu departe de unde isvorește răulu Ischer (Escoe), care spre apusu dela Nicopole se sculă în Dunăre, și Marița (Hebros) care pe la mijloculu Bălcanului cură în șesurile Adrianopolei și la sinulu dela Enosu se varsă în marea egeiă. (Nr.o depărtare mică dela Sofia pe arumulu ce duce către Adrianopole află omulu pasulu celu strâmtu alu porțiloru lui Traianu, ce se întinde pănă la Tatar-Basargicu, o trecătoare, pe care acelu împeratu puse de o tăie într'o stâncă costișă, spre a pune în comunicațiune Mezia de susu sau Serbia de astăzi cu Trația. Pe culmea acestei îngustățimni se vedu pănă astăzi ruinele unui arcu de triumfu, căruia Amianu Marcelinu ia datu înscrisulu, și care forma poarta. Spre resăritu dela șesulu Sofiei lanțulu Băleanului, care pănă acolo se trase de către apusu spre resăritu face o întorsetură către miazăzi, punâandu înainte o însemnătoariă desrămurire a muntelui Rodopu în această direcțiune. Dacă a trecutu omulu peste acestu pasu îngustu, se află îndereptulu liniei, de care vorbirămumai în susu. Băleanulu este trecutu de la miază noapte, omulu se pogoară în șesulu celu largu alu Mariței și apoi numai întâmpină nice o pedecă pănă la Adrianopole. E ușoru de a coprinde cu mintea, cum că unu locu cum este Sofia, care acopere trecerile prin o astfelu de strămtoare, chiamă toată luarea aminte a generaliloru turcești. Sofia totudeauna a jucat o rolă în bătăiele Turciei cu Austria, ca locu de adunare și de reservă pentru armata turcescă. Însă nu numai pentru Turcia a avutu și are loculu acesta interesu. Rușii pănă acum au lucratu totdeuna la Dunărea de giosu și la cea mijlociă. Ore nu cumva țiunile rusele la gura Oltului, ei acum și voru lua basca operacare la Nicopole se varsă în Dunăre, apoi dela Nicopole să meargă însușu pe răulul Ischeru pănă la Sofia, seu încă și mai bine, dela Nicopole pornindu, să meargă însușu pe Cemna, și trecându pe la Softoha, Traianu și Conlogerița, să calce peste Băleanu, ca apoi la Tatar- Basargicu să poată scoborâ în șesulu dela Marița? În întâmplarea din feră corpulu de armată ce se află în picioare la Sofia, iaru ține în locu, în a doua corpulu acesta de împreună cu toată insurecțiunea țetei s'aru așeza în posețiune la porțile lui Traianu spre a se folosi de ocasiunea cea favoritoară pentru o luptă bună, și atunci nu poate coprinde omulu cu mintea cum aru pote să'și urmează o armată mersulu seu spre Adrianopole, lăsându numeroși dușmani la spatele sele, carii iaru pote tăie chiaru și retragerea la Băleanu. Odată s'a încercatu aceasta, însă atunci pe Țurul ia descură giatu deodată numai ocupațiunea Adrianopolei, carii de altmintrea înainte de 22 ani nu erau organisați ca astăzi, de aru încerca muscalii totu aceasta și acum, poate că nu le aru merge așa de bine ca atunci. (va urma). 118 Monarhia Austriacă. Transilvania. Sibiiu 18 Noem. Din izvoru securu înțeleserămu, cum că candidatulu de medicină Iacobu Banci, căruia Escelenția Sea Părintele episcopu Barone de Șaguna îi dă unu ajutoriu de 100 3. m. c. pe anu, a căpătatu pentru buna lui portare și dela comuna bisericescă greco-resăritenă din Viena unu ajutoriu de 200 f. m. c. Pentru care facere de bine, și frumosă faptă, ce totu odată poate fi unu boldu încuragitoriu pentru tinerii nostrii, aducemu comunei acestei bisericești cea mai mare mulțămită, și recunoștință publică. Austria. Viena 22 Noem. c. pi următoria însemnată și interesante știre se adeverește din mai multe părți: fusiunea între Contele de Lambord și între familia orleană s'a încheiatu în 21 Noem.la amezi în castelulu dela Froedorf prin unu contractu subscrisu din toate părțile. Spre acestu sfărșitu a mersu duminecă sera Duca de Nemure din Diruecrutu la Viena, în curtea drumului ferecatu a fostu așteptatu de duca de Livi, a masu în palatulu coburghianu, și luni dimineța a plecatu însoțitu de duca de Livi, către Frosdorf, în curtea drumului ferecatu din Cauledorfu la întimpinatu Contele de Lambordu, cu care apoi a mersu la Frosdorfu, unde a zăbovitu pănă la 2 ore și s'a întorsuarăși la Viena. Între martori, carii au asistatu la încheierea contractului în Frosdorfu a fostu și duca de Livi, care au telegrafitu acestu evinementu în toate direcțiunile. Contele de Lambordu va merge zilele aceste la Direncrutu, loculu locuinței Ducelui de Nemure spre cortenire și a fostu și aseră în Viena spre cortenirea lui. Spre orientarea cititoriloru mai puținu versați în treburi politice însemnămu numai pre scurtu, că în Franția săntu trei familie dinastice, adecă așia numită a Burboniloru, a Orleaniștiloru, și a lui Napoleone. În revoluțiunea dela 1830 au datu franțozii țiosu după tronu pe Carolu alu 10-le care era din familia Burboniloru, și au pusu pe duca de Orleans pe tronu subt numele Ludovicu Filipu, care apoi se destrânase în Fevruariu 1848 și urmă în Franția republică, pănă ce Ludovicu Napoleone se făcu împĕratu. Coborirea de pe tronu a Orleniștiloru și suirea pe elu a lui Ludovicu Napoleone adusă oareși care apropiare între doue familie mai vechie altfeliu între sine rudite și acuma se înpăcară, seu cum se esprimă diplomații s'a făcutu între ele fusiune. Acesta fusiune se cuprinde într'aceea, ca Contele de Șambordu, care altfeliu se numește ca rege Hainricu alu V, și este nepotu alu lui Carolu celu datu giosu după tronu, și pretendente alu Coronei Franției, decă iar muri nevasta să nu se mai însoare și decă aru muri elu fără copii să fie următoriulu lui principele Ludovicu Filipu, ce acuma se numește contele de Parisu și este nepotulu destranisatului rege Ludovicu Filipu, căruia aru fi urmatu pe tronu de nu se aru fi întemplatu revoluțiunea din 1848. Duca de Nemurs este unchiulu Contelui de Parisu, și ca fiulu lui Ludovicu Filipu celu mai bătrănu după reposatulu tată alu Contelui de Parisu, capulu familiei orleane. Iară duca de Levi este din o familiă vechiă din Franția. Aceste cugetarămu ale pretrimite, ca să putemu înțelege acestă înpăcare seu fusiune între doue familie regești, ce se gonea pănă acuma una pe alta. Partita burbonică se numește și legitimistică, iară cea a Orleaniștiloru, orleanică. Despre acestu evinementu are O. D. P. următoriulu articulu din care se vede ce însemnătate i se dă lui din partea sumei diplomatice: Viena 23 Noem. e. n. O episodă! În vreme ce cologioșii în Turcia dau poporele unulu într'altulu și în Londona și Parisu se facu în stilistica diplomatică cele mari artificiali ecserciție, s'a întămplatu în doue premele obscure nu departe de Viena o tăcută istoriă de familiă, care pentru viitoriulu unui imperiu, din cele mai vechi și mai cumpănitoarie ale Europei este de cea mai mare însemnătate. Amăndoi moștenitorii regești în Froidorfu și în Direncrutu osteniți de pizma vechiă se aplecă și facu pace. Șirea despre înpăcarea casei burbonice cu Orleanizii zboară în minutulu acesta prin toată lumea, și va face o impresiune plăcută și încordătoariă în toți aceia, pentru carii tradițiunile Istoriei nu săntu povești băbești fără putere legătoariă pentru presente și viitoriu, ci o fermecătoriă, de subt a cărei influință nu se mai poate retrage omenirea.