Telegraful Roman, 1855 (Anul 3, nr. 1-103)

1855-12-03 / nr. 96

582 toate. Prin aogoelia de manifestații curate ca și isvorul din care purced, nu pretindem a adăoga ceva la mărimea sufletului acelor făcători de bine, ci eoim numai a ne descoperi stima, prețuirea și admirarea noastră, ce o avem către dânșii. Dacă e nobilă inima acelor persoane, cari își caută mulțămirea în facerile de bine, cu care ne sprijine și ne învață, ne păzesc și ne mângăie, ne apără și ne mântuesc, e frumoasă și recunoștința, ce trebue să li se aducă ca un tribut doveditor de simțimintele de iubire, respect și adâncă venerație de care sântem pătrunși. Meritele ce Ecselenția Sa Baronul de Șaguna, prea iubitul nostru Episcop,și a căștigat pentru ridicarea și întărirea bisericei noastre greco-răsăritene, și pentru mântuirea și fericirea a tot poporului încredințat păstoriei sale sufletești, sânt atâtea monumente înălțate în inimile noastre cele simțitoare. Alăturând tristul trecut cu zimbitorul present, am fi orbi când n'am vedea, muți când n'am striga și nerecunoscători când n'am predica în casă și afară, în privat și în public, că el e Arhiereu dat noă dela Dumnezeu, părinte dulce pentru mângăierea și întărirea noastră, pronie pentru mântuirea și fericirea noastră. Știm că pentru ostenelile și sudorile ce le varsă ziua și noaptea spre a ne încărca pe noi cu faceri de bine, nu caută răsplătire în ostentații și mângăiere în manifestațiile ce i le adduc fiii săi sufletești, ci se mulțămește cu cunoștința sa cea curată, că își face datoria ce io împune misia sa cea înaltă și posiția cea grea, ce o ocupă. Dar noi trebue să spunem curat acum și totdeauna, că sufletul seu cel nobil ce lupune pentru oile sale, îngrijirea sa cea părintească ce o simțim în toată vremea și în tot locul, faptele sale cele luminate ce vorbesc mai mult decât noi, ne chiamă, pe strigă și pe silesc a mărturisi căt de mult ne fălimu cu dânsul, și cât de mult îl iubim, îl prețuim și îl admirăm. Deși nu lăsăm să treacă nici o ocasie spre a predica mărirea ce se cuvine prea iubitului nostru Arhiereu când grija sa pentru mântuirea și fericirea noastră îi este așa de scumpă; cu toate acestea ziua sa onomastică a fost și este totdeauna prilejul cel mai favorabil spre a ne arăta fiasca noastră recunoștință și adânca venerație către dânsul. Precum însă Ecselenția Sa, povățuit de modestie a fugit mai totdeauna de asemenea oceasii, în care poporul său cel credincios a allergat spre a'și esprima simțimintele și a'i adduce gratulațiile sale; așa și în anul acesta, prin călătoria ce a întreprins'o la Brașov, a voit a încungiura sgomotul bucuriei fiilor sei sufletești. Dar în zadar, iubirea noastră care îl însoțește pretutindenea, după ce a serbat această zi însemnată prin slujba dumnezească în biserică, a făcut și alte pregătiri nădăjduind că cel puțin la întoarcere va fi norocită a nu întâmpina cu manifestațiile de bucurie, de la care nimic nu ea în stare a ne opri. Într'adevăr abia sosi Eeselenția Sa în ziua aceea pe înserat, și pe la 8 ore zidirea Seminariului se ilumină numaidecât într'un chip vrednic de însemnătatea acestei zile. Ferestrile tractului din sus despre uliță înfățișa fiecare câte o literă illuminată frumos, din care se compunea numele ANOCRITF, iar la mijloc un transparent cu gust arăta marca Ecserenției Sale. Către aoă pare un numer însemnat de tineri din institutul pedagogico-teologic și din școalele gimnasiale cu facle aprinse porni din Seminariu urmat de o mulțime de public și cu o bandă musicală și se opri dinaintea rezidenției episcopești. Aici un hor de căntăreți întonă un imnu măreții, potrivit cu solemnitatea zilei, a căruia armonie s'a esecutat cu cea mai mare precisie; după aceasta a întonat cântarea: „PreStăpânul și Arhiereul nostru” șcl. Cu aceeași accurateță. În intervale banda musicală a esecutat mai multe cântece naționale; pe urmă toată tinerimea și poporul nostru adunat aci cu un glas puternic a strigat de trei ori „Vivat,” și arruncând faclele în grămezi se răspândi pe acasă. Deși cu aceasta aceasta s'a adunat mulțime de popor din lăcuitorii Cetății, și de prin satele vecine, buna orânduială se păzi cu cea mai mare strămnicie. Astfeliu s'a serbat ziua onomastică a prea iubitului nostru Arbere; astfel iu institutul pedagogico-teologic, tinerimea romănă din toate școalele și poporul nostru de aici și de prinpregiur își manifestă bucuria sa în ziua aceasta însemnată. Cu toată modestia cu care Ecselenția Sa a voit să încungiure orice feliu de ostentație, fiii săi cei credinioși tot aflară ocasie de a'i arăta căt de mult îl iubesc, îl prețuiesc, și îl venerează. Și cum nu peam grăbi totdeuna ai încredința despre simțemintele noastre, când el cunoscându'și misia și posiția cea înaltă, prin faptele sale întărește credința noastră, întemeiază biserica, luminează pre popor și îl povățuește pe calea mântuirei și a fericirei? El este părintele sufletesc al nostru, noi sântem credinioștii lui fii, această legătură sfântă care ne împreună cu dânsul în duh și în adevăr, dă curagiu nu numai de a ne appropia ca de un tată, ci tot odată de ai arrăta iubirea și devotamentul nostru. În npecazurile și durerile ce ne împresoară allergăm la dânsul ca să ne măngăie, să ne sprijine și să ne învețe, pentru ce în estasa noastră de bucurie să nu ne fie ertat ai manifesta respectul, stima și venerațiunea ce o avem cătră persoana sa? Meritele sale sânt mai mari decât ceea ce putem face noi spre a'i arrăta recunoștința noastră; dar avem o cunoștință întinsă și amănuntă de toate cele ce a făcut și face pentru noi, și o inimă curată plină de adevărată iubire cătră dânsul. Daca istoria va uita ceva din cele ce săvârșaște în veacul acesta, nu vom uita noi a spune copiilor și nepoților noștrii, ca ei să pomenească din generație în generație numele prea iubitului nostru Episcop al bisericii orientale din Transilvania, Andreiu Baronul de Șaguna? Sibiiu 2 Dechemvrie. În Contra știrilor de pace ce se înpreștiază prin toate gazetele aduce O. D. P. un articol din Viena cu dat din 24 Noem, care sună așa: Noi nu suntem destul de musicanți, ca să putem judeca asupra haosului de tonuri ale buciumului de pace, și ale alautei de înpăcare, de care resună presa europeană de vreo căteva zile. Noi mărturisim deschis greutatea auzului nostru și necredința noastră. Un jurnalist bătrăn, care pricepe meseria sa, știe că trebue să vorbim de pace, dacă nu este nimica de a se povesti de resboiu. La Ungur și Limanul Dnistrului au fost înghețat nutrețul cel de pre urmă al rubricei „Cămpul resboiului” Afera lui Tiar, care de unele redacții era salutată ca o friptură grasă a căzut foarte slabă. Cuvăntarea de tron Prusiană încă este o materie uscată. Horizontul politic se asemenează cu cerul cenușiu monoton al Zaharei, numai remăne alta nimica, decât a cultiva proiectele de pace. Presa însă europeană este pe lăngă toată sfința sa națională, și contra sentințele politice în trebuie meseriei un bine organisat corp. Cuvăntul resunător de zi bine nimerit de vreo foie resună ca și eho din munte în munte iarăși prin toată presa. Fiește care variază tema după modul său, și deacă este variația norocoasă, atunci ea face ca o mărime a compoziției originale cercul său de nou. Unul aprinde spiritul său de celalalt, și se înfierbăntă și lărgiteșe, pănă ce se întrebuințează tema și cade obosită la pămănt, și o materie nouă schimbă pe cea veche petrecută. Pănă poi nu vom avea puncturi de ținere positive pentru prospecturi de pace, nu are înaintea noastră toată larma gazetelor mai mult valor, decăt musica de teatru care suplinește pauza între actori. Puncturi de ținere însă nu vedem nicăiri. Prin cuvăntările publice și actele ce se făcură cunoscute în timpul cel mai nou, nu strebate nicăeri rasa unei murgii de pace. Din cuvăntarea lui Luis Napoleon, din scrisoarea cerculară a ministrului său, din cuvăntarea regelui Prusiei nu va putea scoate afară nici cel cu mai fin aur înzestrat om vreun ton, care se țese a încheia la o pace aproape. Ca să se poată face pace, trebue mai nainte să știm condidilele de pace. Cum că puterile purtătoare de resboiu nu au făcut Rusiei învhieri, zace în natura lucrurilor, biruitorul așteaptă de regulă ca cel biruit să vorbească cuvăntul de lipsă. Rusia însă nu a făcut nici un proiect dintro parte pentru că nu cunoaște ținta din capăt a poterilor apusene, din alta parte pentru că nau aflat încă mijlocitorii.