Telegraful Roman, 1856 (Anul 4, nr. 1-102)

1856-08-04 / nr. 61

---a-tu 242 ea­ săvărșită, mai rotunzită, mai mulțămită în momentele ei, ră a bărbatului mai însemnată și mai prețioasă în întregime'și. La șuiere vedem mai cu seamă, ceea ce este, face și simte în momentul de față cu un cuvănt personalitatea ei, la bărbat a ceea ce au făcut și au ajuns seau ceea ce se pare că va putea s­au va voi a mai face și a mai ajunge. Majoritatea muierilor pentru un lucru comunu numai atunci are simț și interes, cănd acela e representat prin vreo formă personală atingătoare nemijlocit s­au de personalitatea lor proprie, sau de alta ce stă în legătură strânsă cu a lor; muierile se însuflețesc lesne de un caracter politic, de o ideă politică, dar numai cănd e contopită aceasta cu ceva. A lucra fără îndemn din afară, cu consecvință și nepri­­vind la personalitate, e cu putință cam îndeobște numai bărba­­tului, care toate evenimintele, și cele mai mult personaje din viață, le reduce la un ce întreg, fie acesta chiemarea, starea, patria seau omenimea. Așa e adăncul contrast între modul vieței amăndurora sec­­telor. Se poate, ca acesta aici să fie mai tare, cele mai slab, se poate, ca să fie și muieri cu spirit și caracter bărbătesc, și iarăși bărbați, carii în simțirea și lucrarea lor să fie nume­­roși. Creșterea, deprinderea, dar mai cu seamă conversarea împrumutată a ambelor sensuri vor fi produs precarea apropiere a caracterilor contrare­­ spre folosul amăndurora; căci amăndoă direcțiile, atăt atărnarea de la evenemintele din afară, fără autonomia și statornicia potrivită a simțului din lăuntru, căt și închiderea în sine, a căreia urmări sunt necioplirea și neînde­­mănarea în viața din afară, se privesc cu dreptul ca scăderi ale culturei celi adevărate nu numai din punct de vedere al umanității, ci și din lăuntrul sferei secsului aceluia, de care se ține o ast­­feliu de persoană. Dar cu toate abaterile dela regula obștească, delăturănd acele estreme unilaterale, totuși remăne oarecare deosebire înăscută amăndurora secselor, carea nu se va putea șterge nici odată, și carea e de ajune, spre a ne areta, ce cămp de lucrare au dat firea amăndurora. Monarhia Austriacă. Transilvania. Sibiiu 3 August. A măsurat promisiei din Nr. trecut re­­producem Concordatul în întregul lui cuprine precum urmează: Concordatu între Sfinția Sa marele pontifice Piu IV. și Maiestatea Sa c. r. apostolică F­RANCISCU IOSEFU I. Împeratulu Austriei. (Subscrisu în Viena în 18 Augustu 1855 și ratificatu totu­nci în 25 Septemvrie 1855). În numele preasfintei și nedespărțitei Treimi, Sfinția Sa marele pontifice Piu IC și Măria Sa c.r. apo­­stolică Franciscu Iosefu I. Împeratulu Austriei, dorindu a face prin studie unanime, ca credința, pietatea, vărtutea mora­­lă și onestatea să se susțină și să se adaugă în imperiulu Au­­striei, au decisu a încheia unu concordatu solemne despre sta­­tulu bisericei catolice în acest imperiu. Drept aceea Sfântulu părinte a numitu plini putinte din partea sa: pe Eminunția Sa Domnulu Mihăile Viale­ Aghela, presviteru cardinalu alu sacrei biserice romane, pronunțiulu Sfinției Sale și alu scaunului pon­tificiu lăngă Maiestatea Sa apostolică; ear' Maiest. Sa Împeratulu Austriei, pe Serenitatea Sa Domnulu Io­­sefu Ommag de Capssneg, principele arhiepiscopu de Viena, asi­­stinte tronului pontificiu, prelatu și cavaleru de crucea mare alu ordinelui cesaru austriacu alu lui Leopoldu și consiliariu intimu alu Maiestății Sale împărătești. Aceștia, după ce­­ și au împărtășit unulu altuia plini putin­­țele și le-au recunnoscutu în regulă, s'au învoit în următorii articoli: Articulu I. Religia catolică apostolică romană se va susținea totdeu­­na în totu imperiulu Austriei și în toate țerile din cari se com­­pune acestu imperiu, cu drepturile și prerogativele, de cari are a se bucura după ordinăciunea devină și după disposițiile ca­­noaneloru. Articulu­m. Fiindcă pontificele romanii are după lege divină primatulu și de onoare și de potestate judecătorească în toată biserica câ­­tă e de întinsă, împărtășirea episcopiloru, a clerului și a poporului cu scaunul pontificiu în lucruri spirituali și în trebi bisericești, nu va mai avea lipsă de deslegarea sau de placetumu (raset om) regiu, ci va fi cu totul liberă. Articul III. Arhiepiscopii și tote ordinariatele voru împărtăși slobod cu poporulu diecesanu (alu eparhiei) în cele ce se ținu de dregătoria loru pastorală; aseminea liberi vor publica cer­ și or­­dinăciunile lor în trebi bisericești. Articulu IV. Iertatu va fi arhiepiscopiloru a deprinde toate, câte după cea de acum disciplină a bisericei, approbată de scaunulu pontifi­­ciu, rarea, le competu pentru regimulu dieceseloru loru, sau din deciiă­­sau din disposițiile sfin, canone, și anume: a) a pune vicari, consiliari și­­ ai administrației loru, dintre eclesiastici pe cari­­ i i vor judeca copaci de ace­­ste dregătorii; b) a chiăma în statulu clerical și a înainta la săa­­cinuri după canoane pe aceia, pe cari 'i voru judeca de lipsă ori de folosu dieceseloru s. eparhieloru sale, și din contra a delătura dela primirea ordiniloru pe aceia, pe cari i voru socoti nevrednici; e) a institui beneficie mai mici, și apoi, bin­ ele cunduse cu Maiestatea Sa Înmperaturu, mai alesu despre asemnarea cuviincoaseloru vinite, a funda varozie, ale despărți ori ale împreuna; d) a prescrie rugăciuni publice și alte fapte de evlaviă când va cere binele bisericei, alu statului ori alu poporului, a ordina procesii și peregrinări sacre­, și a regula funera­­lele s. cerimoniele de înmormântare și toate celelalte slujbe spirituale s. lucrări sfinte, observând toate prescrisele canoneloru­ e) a convoca și a ținea după norma canoneloru concilie pro­­vinciali și sinode diecesane și a publica lucrările loru. Articulu V. Ș Totu învățământulu junimei (tinerimei) catolice, în toate scoalele, atâatu publice câtu și private, va fi conformu învăță­­turei religiei catolice, ear­ episcopii, în puterea dregătoriei loru pastorale, vor direge creșterea religioasă a junimei în toate institutele de învățătură, publice și private, și voru privegiia cu luare aminte, ca în prie o disciplină si obiectu de învățătu­­ră ce se propune, să nu fiă nimicu contrariu relegiei catolice și onestatei. Articulu VI. Nimine nu va propune sfânt teologiă, disciplina catehetică sau învățătura relegiei în nice unu institutu, fiă publicu, fiă pri­­vatu, dacă nu va fi căpătatu mierea și autorizarea dela episco­­pulu diecesanu, care are aseminea și dreptulu de a o revoca când va crede că e de folosit a face aceasta. Profesorii publici de teologie și învățătorii disciplinei catehetice se vor denumi din­tre acei candidați, despre a căroru credință, șiință și pietate se va fi pronunciatu episcopulu și cărora va fi bucurosu a le con­­crede această misie și autorizare. Ear­ unde episcopulu are datința de a aplica pe unii dintre profesorii facultatei teologice spre a propune teologia la alumnii seminariului seu, atari pro­­fesori se voru lua totdeuna dintre aceia, pe cari episcopul­­i va judeca dintre ceilalți mai capaci de acestu officiu. Pentru esa­­minele celor ce aspiră la gradul de doctori de teologie ori de dreptulu canonicu, esaminătorii pe jumătate se voru denumi de cătră episcopuulu dintre doctorii de teologiă ori de dreptulu ca­­nonicu. (va urma).

Next