Telegraful Roman, 1856 (Anul 4, nr. 1-102)
1856-08-04 / nr. 61
---a-tu 242 ea săvărșită, mai rotunzită, mai mulțămită în momentele ei, ră a bărbatului mai însemnată și mai prețioasă în întregime'și. La șuiere vedem mai cu seamă, ceea ce este, face și simte în momentul de față cu un cuvănt personalitatea ei, la bărbat a ceea ce au făcut și au ajuns seau ceea ce se pare că va putea sau va voi a mai face și a mai ajunge. Majoritatea muierilor pentru un lucru comunu numai atunci are simț și interes, cănd acela e representat prin vreo formă personală atingătoare nemijlocit sau de personalitatea lor proprie, sau de alta ce stă în legătură strânsă cu a lor; muierile se însuflețesc lesne de un caracter politic, de o ideă politică, dar numai cănd e contopită aceasta cu ceva. A lucra fără îndemn din afară, cu consecvință și neprivind la personalitate, e cu putință cam îndeobște numai bărbatului, care toate evenimintele, și cele mai mult personaje din viață, le reduce la un ce întreg, fie acesta chiemarea, starea, patria seau omenimea. Așa e adăncul contrast între modul vieței amăndurora sectelor. Se poate, ca acesta aici să fie mai tare, cele mai slab, se poate, ca să fie și muieri cu spirit și caracter bărbătesc, și iarăși bărbați, carii în simțirea și lucrarea lor să fie numeroși. Creșterea, deprinderea, dar mai cu seamă conversarea împrumutată a ambelor sensuri vor fi produs precarea apropiere a caracterilor contrare spre folosul amăndurora; căci amăndoă direcțiile, atăt atărnarea de la evenemintele din afară, fără autonomia și statornicia potrivită a simțului din lăuntru, căt și închiderea în sine, a căreia urmări sunt necioplirea și neîndemănarea în viața din afară, se privesc cu dreptul ca scăderi ale culturei celi adevărate nu numai din punct de vedere al umanității, ci și din lăuntrul sferei secsului aceluia, de care se ține o astfeliu de persoană. Dar cu toate abaterile dela regula obștească, delăturănd acele estreme unilaterale, totuși remăne oarecare deosebire înăscută amăndurora secselor, carea nu se va putea șterge nici odată, și carea e de ajune, spre a ne areta, ce cămp de lucrare au dat firea amăndurora. Monarhia Austriacă. Transilvania. Sibiiu 3 August. A măsurat promisiei din Nr. trecut reproducem Concordatul în întregul lui cuprine precum urmează: Concordatu între Sfinția Sa marele pontifice Piu IV. și Maiestatea Sa c. r. apostolică FRANCISCU IOSEFU I. Împeratulu Austriei. (Subscrisu în Viena în 18 Augustu 1855 și ratificatu totunci în 25 Septemvrie 1855). În numele preasfintei și nedespărțitei Treimi, Sfinția Sa marele pontifice Piu IC și Măria Sa c.r. apostolică Franciscu Iosefu I. Împeratulu Austriei, dorindu a face prin studie unanime, ca credința, pietatea, vărtutea morală și onestatea să se susțină și să se adaugă în imperiulu Austriei, au decisu a încheia unu concordatu solemne despre statulu bisericei catolice în acest imperiu. Drept aceea Sfântulu părinte a numitu plini putinte din partea sa: pe Eminunția Sa Domnulu Mihăile Viale Aghela, presviteru cardinalu alu sacrei biserice romane, pronunțiulu Sfinției Sale și alu scaunului pontificiu lăngă Maiestatea Sa apostolică; ear' Maiest. Sa Împeratulu Austriei, pe Serenitatea Sa Domnulu Iosefu Ommag de Capssneg, principele arhiepiscopu de Viena, asistinte tronului pontificiu, prelatu și cavaleru de crucea mare alu ordinelui cesaru austriacu alu lui Leopoldu și consiliariu intimu alu Maiestății Sale împărătești. Aceștia, după ce și au împărtășit unulu altuia plini putințele și le-au recunnoscutu în regulă, s'au învoit în următorii articoli: Articulu I. Religia catolică apostolică romană se va susținea totdeuna în totu imperiulu Austriei și în toate țerile din cari se compune acestu imperiu, cu drepturile și prerogativele, de cari are a se bucura după ordinăciunea devină și după disposițiile canoaneloru. Articulum. Fiindcă pontificele romanii are după lege divină primatulu și de onoare și de potestate judecătorească în toată biserica câtă e de întinsă, împărtășirea episcopiloru, a clerului și a poporului cu scaunul pontificiu în lucruri spirituali și în trebi bisericești, nu va mai avea lipsă de deslegarea sau de placetumu (raset om) regiu, ci va fi cu totul liberă. Articul III. Arhiepiscopii și tote ordinariatele voru împărtăși slobod cu poporulu diecesanu (alu eparhiei) în cele ce se ținu de dregătoria loru pastorală; aseminea liberi vor publica cer și ordinăciunile lor în trebi bisericești. Articulu IV. Iertatu va fi arhiepiscopiloru a deprinde toate, câte după cea de acum disciplină a bisericei, approbată de scaunulu pontificiu, rarea, le competu pentru regimulu dieceseloru loru, sau din deciiăsau din disposițiile sfin, canone, și anume: a) a pune vicari, consiliari și ai administrației loru, dintre eclesiastici pe cari i i vor judeca copaci de aceste dregătorii; b) a chiăma în statulu clerical și a înainta la săacinuri după canoane pe aceia, pe cari 'i voru judeca de lipsă ori de folosu dieceseloru s. eparhieloru sale, și din contra a delătura dela primirea ordiniloru pe aceia, pe cari i voru socoti nevrednici; e) a institui beneficie mai mici, și apoi, bin ele cunduse cu Maiestatea Sa Înmperaturu, mai alesu despre asemnarea cuviincoaseloru vinite, a funda varozie, ale despărți ori ale împreuna; d) a prescrie rugăciuni publice și alte fapte de evlaviă când va cere binele bisericei, alu statului ori alu poporului, a ordina procesii și peregrinări sacre, și a regula funeralele s. cerimoniele de înmormântare și toate celelalte slujbe spirituale s. lucrări sfinte, observând toate prescrisele canoneloru e) a convoca și a ținea după norma canoneloru concilie provinciali și sinode diecesane și a publica lucrările loru. Articulu V. Ș Totu învățământulu junimei (tinerimei) catolice, în toate scoalele, atâatu publice câtu și private, va fi conformu învățăturei religiei catolice, ear episcopii, în puterea dregătoriei loru pastorale, vor direge creșterea religioasă a junimei în toate institutele de învățătură, publice și private, și voru privegiia cu luare aminte, ca în prie o disciplină si obiectu de învățătură ce se propune, să nu fiă nimicu contrariu relegiei catolice și onestatei. Articulu VI. Nimine nu va propune sfânt teologiă, disciplina catehetică sau învățătura relegiei în nice unu institutu, fiă publicu, fiă privatu, dacă nu va fi căpătatu mierea și autorizarea dela episcopulu diecesanu, care are aseminea și dreptulu de a o revoca când va crede că e de folosit a face aceasta. Profesorii publici de teologie și învățătorii disciplinei catehetice se vor denumi dintre acei candidați, despre a căroru credință, șiință și pietate se va fi pronunciatu episcopulu și cărora va fi bucurosu a le concrede această misie și autorizare. Ear unde episcopulu are datința de a aplica pe unii dintre profesorii facultatei teologice spre a propune teologia la alumnii seminariului seu, atari profesori se voru lua totdeuna dintre aceia, pe cari episcopuli va judeca dintre ceilalți mai capaci de acestu officiu. Pentru esaminele celor ce aspiră la gradul de doctori de teologie ori de dreptulu canonicu, esaminătorii pe jumătate se voru denumi de cătră episcopuulu dintre doctorii de teologiă ori de dreptulu canonicu. (va urma).