Telegraful Roman, 1858 (Anul 6, nr. 1-52)
1858-09-11 / nr. 37
115 - feliu ca să ne putem forma un drept asupra lor, de a putea pretinde dela dănșii tot aceea ce se poate cere dela piște Învățători, carii să se poată cresce o generațiune nouă, pentru că spre aceea sor cere ca să fim în stare a le da o leafă potrivită postului și greutăților lor. Noi cănd amintim despre școală neam obicinuit ai da acestea un înțăles foarte mărginit, mulți înțăleg sub cuvântul de școală numai edificiul, casa de școală, cu care în înțelesul cel adevărat nam dobândit mai mult, decăt că neam asigurat un ofil în contra elementelor. Dar dacă supt cuvântul de școală voim a înțălege tot aceea ce întru adevăr trăbue să se înțăleagă, dacă voim ca cuvântul „școală” să nu aibă un înțăles lateral, atunci nemijlocit, subt cuvântul de a înființa o școală, trăbue să înțălegem și o dotare potrivită pentru învățătoriu, că dacă avem a ne îngriji pentru zidirea unor încăperi potrivite de școală, cu atât mai vârtos trăbite să ne îngrijim pentru nișce învățători harnici, pentru ca aceia să poată fi crescători buni, în carii să putem avea toată încrederea pentru de a le încredința ocorul nostru cel mai scump copil, cu atăt mai vărtos cănd cine nu scie că un Învățătoriu harnic este în stare de a croi viitoriul fiilor noștrii, a dezvolta chiar și mintea copilului celui mai slab, dar și pre acesta al ance cugetătoriu deștept și ghibaciu, pănă cănd un învățătoriu care nuși pricepe chiemarea sa, face și din ingeniile cele mai agere un vas de loc, întunecă în loc să lumineze, strică în loc ca să poată direge. Dar fiind că Învățătorii cei buni au toată dreptatea a pretinde și o lofă mai bunișoară precum ziseiu, aceea ce noi nu săntem în stare ar putea plăti, pentru că ne împedecă sărăcia, și mai ceva, așa cred că va fi de prisos a ne mai descrie starea școlelor, fie destul arăta, că pănă cănd starea noastră materială nu va lua un alt zbor, pănă cănd economia și toate trebile nostre de astăzi, nu vor primi nici o reformă, pănă cănd vom aștepta tot dela alții și pu ne vom sci ajuta și sânguri, pănă cănd nu ne vom înțelege frățește căt despre școli, atăt și despre alte trebuințe, pănă cănd nu ne vom împreuna ideile, cugetele și puterile, întru toate cele ce țintesc spre înnaintarea binelui nostru comun, pănă atunci, numai în zadar ne vom tot tăngui, numai în zadar vom aștepta, pănă atunci numai în zadar vom lamenta în contra veacului, numai în zadar, și tot numai în zadar ne vom zdrobi. Omul, ființa aceasta, pre care nu sciu cum se o mai numesc, numi o voiu ființa cea mai perfectă și mai sublimă, sau numi o voiu, cea mai slabă, cea mai pătimașă și mai demnă de compătimire decăt toate celelalte ființe pe fața acestui glob pămăntesc, omul zice ființa aceasta cuvântătoare, a căreia trebuințe sănt îndoite, sufletești și trupești, întocmai precum sănt îndoite și substanțiile din care e alcătuit, dacă ne putem esprima așa, afară de îngrijirea pentru trebuințele sale cele nenumărate privitoare la starea lui materială și intelec, mai are toată dreptatea, a pretinde ca să mai trăiască căte un moment și pentru sine, el are lipsă uneori spre resfirarea păcaturilor și a găndurilor celor apăsătoare și pentru căte o oră de distracție, de căte o petrecere, întocmai precum are lipsă de hrana și îmbrăcămintea de toate zilele; încăt dacă petrecerile se fac potrivite și la timpul seu, nimenu are drept alesăncii pentru asemenea ceva. Să vedem dară care sănt preia noi petrecerile în care adeseori năcăjiți de greutățile cele multe, ne căutăm alinarea durerilor și plăcerea sufletului? Petrecerile mearte pentru de ași căuta oamenii așa zicănd plăcerea întrânsele, aflăm astăzi chiar și la poporele cele mai culte a fi mai adeseori jocurile, și puse va mira nimenea dacă și nouă ertăndune înprejurările ne mai place cănd și cănd de nu mai mult, batăl numai a privi la acelea, cu atăt mai vârtos că preia satele nostre ducem o viață cu totul monotonă, încăt o zi urmează după alta, fără nici o schimbare. În privința jocurilor nostre naționale, pustiu dacă se mai păstrează originalitatea acestora undeva mai curată, afară de vreo căteva sate pre lăngă murăști și tărnave, decăt chiar aicea la noi, unde a privi la nișce flăcăi nalți, voinici și inimoși, carii acum prin săriturile lor cele întru adevăr măestrige și regulate supt numele „Călușeriul” acuși iară prin învârtiturile cele iuți și tactice cu rege, subt numele „are supt mănă” - nu este cu putință a nuși aminti omul, de evul cel dintăiu al Romei, și a nu cugeta la cei dintăiu holtei romani, și la drăgălașele de sabinene? Pagubă numai că holtei noștrii nuși păstrează cumpătul în beuturi la asemenea ocasiuni, șiși cheltuesc întro oară sudoarea de preste săptămână. Cea mai potrivită petrecere ar fi îndeobște pentru noi sătenii, la carii și așa nu multe noutăți ne străbat din lumea cea mare, și carii și așa nu prea venim în atingere cu bărbații cei din clasele cele culte, cea mai potrivită cea mai cu scop, cea mai folositoare, și mai cu puține chieltueli împreunată petrecanie am puteam noi afla, în zile de dumineci și sărbători, și în toate orele de răpaos, în cetirea cărților. Așa e întru adevăr, aceasta ar fi o petrecanie foarte nobilă, o petrecere care delectă adune tot odată nor și folosi, o petrecanie care nu nearruia sănătatea, și nu ne ar despoia de banul cel mai din urmă, pagubă numai și durere, că noi cei mai mulți nu putem lua parte la asemenea petreceri, pentru că nu știm ceti, dar apoi și aceasta sar putea suplini atunci, cănd unul ar ceti și ar tălmăci, iar cei mai mulți ar asculta. E întrebarea acuma că ce cărți să scim ceti, cănd jurnalele ne sănt așa de rare? Să cetim orice carte numai să fie bună, bună în înțelesul intelectual, moral și religios, pentru că nimic nu poate face vreo rătignire mai mare unui popor, ajunse în privința stărei înțelesuale abia numai în vârsta prunciei decăt chiar cărțile cele rele. Noi ce e adevărat astăzi nici asemenea cărți încă nu prea avem, de aceea nice aflu de lipsă a le numi care săng acelea? destul că ajungănd odată la acea culme ca poporul nostru, au să zic astădată cărturarii noștrii, să și poată afla petrecania lor în cetirea curților, atunci apoi prea lesne am putea fi scutiți de multe rele, și am învăța multe bune și folositoare, atunci poate ni sar mai rafina și gustul de cetire și nu neam tăngui cum se tănguise mai dăunăzi un cărturariu de ai postrii, că astăzi adeca nu se mai tipăresc cărți frumoase ca odată, că astăzi nu se mai află. Alesandria, acea istorie atăt de minunată, prii istoria lui Leonat în stihuri, ba nici minunile lui Tilubuhoglidă. Cănd ne am săi afla dispracția în cetirea cărților, am afla noi astăzi pe lângă toată sărăcia ce o avem de cărți, poate mai multe cărți folositoare, și în scurt timp am afla poate și mai multe și nam fi siliți cei ce nu mai scim alte limbi străine a ne mărgini numai pe lângă cetirea unui Călindariu, sau a cărților citate mai sus din partea cărturariului nostru, însă așa precum ne interesem noi pe aici presa noi, nu sciu zeu cum ni se va mări numerul cărților sau doară va mai scădea încă și cel de astăzi. Întru adevăr că dacă cunoscănd noi trebuința cea neapărată ce o avem pentru nișce cărți bune și folositoare, și neam scrie la întrânsele petrecerea cea mai plăcută, atunci am putea fi norociți în vreo cățiva ani a avea un numer frumușel de cărți, pre e însă așa precum stă treba astăzi, pu sciu ce să zic? Să nu mergem mai departe, să lăsăm că cănd e vorba despre jurnale, zic cărturarii noștrii pe aci, că nu le înțăleg, (cu toate că acela sânt scrise întrun stil destul de poporal) se lăsăm că e mare lipsa banilor ce ne înpedecă de la multe bune, dar apoi sunt totuși cărți de care avem o trebuință neapărată, și din lipsa cărora ni se poate trage o pagubă mare, o asemenea carte ar fi chiar și Comentariul Dlui c. r. Pretor I. Pușcariu, cartea aceea, care nar trebui să lipsescă astăziicisiar din casa celui mai din urmă cărturariu, pănă cănd durere! pe la noi trebue să călătorești mai multe sate întregi, pentru ca să poți da preste pomenita carte, semn învederat că vai cunoștem folosul, că ne mai apasă întunerecul, dovadă că nu ne pasă de paguba, de sărăcia nostră și a fiilor noștri, uioar astăzi, cănd lucrările diferințelor urbariali întră foștii domni pămăntești și țărani se lucră, pu pentru ca să fie de azi pănă mâne, ci pentru casă rămâe așezate pentru toate veacurile. Cum că cartea pomenită, tractează despre cele mai însemnate și mai folositoare deslușiri în privința legilor urbariale, precum sau pomenit de atâtea ori, este afară de toată îndoiala, ea țintește la bunul nostru material, și nu e îndoială că va veni vremea, cănd cu toții îi vom cunoaște trebuința, însă va fi poate prea târziu. Întru adevăr trăbue să le doră inima, cănd vezi pe bietul nostru țeran năcăjit pănă la suflet, alergănd cu pălăria amână, după căte un biet de cărturăraș, adeseori după căte un notariu sau diurnist, gugăndul: Măriatal ajutării pentru Dnezeu! (trăbue să scim că oamenii noștrii sau făcut astăzi foarte tare eratini în zigulare, numele de domn sau cam rărit și au crescut anul acela, de Măriata, mai tare decăt ori cănd.) Măria tai zice bietul om năcăjit, ajutămi, învață mă ce să fac? Am fost eu și părinții mei obagi la domnul cutare atăta amar de vreme, am purtat atătea greutăți pentru moșioara ce o am, și iată astăzi mi saudumănit (protestat) ca să mă împac cu domnul de pământ, sau să ești din moșie afară, ce să fac? Măria sa însă, poate din veință, dar e mai probabil că din neșciință încurcă pre bietul om cu nișce răspunsuri fără nici un înțăles, îl mai și spurie că va avea chieltueli mari cu Advocatul, încăt omul asuprit, de năcazul seu cel mare, zice în desperațiunea sa: ba nu voiu mai umbla nicăiri, văz eu cau perit dreptatea din lume, me duc mai bine și me împac, așa au zis și Părintele, că „pacea au lăsato D-zeu,” și așa apoi, omul iată închee o pace, prin care își pierde dreapta lui moșieră, pentru care au asudat atăța ani și au lucrat fără nici o cruțare mai mult decăt om, care poate nu sar fi întămplat dacă Preotul, Învățătoriul și alți cărturari ar fi avut Comentariul pomenit, din care sar fi putut da o deslușire o învinciune, spre ași apăra dreptul. De acestea asemenea se întămplă în toate zilele, nu numai cu privați, dar chiar și cu comune întregi, de care am putea fi scutiți adeseori dacă ne am săi afla petrecerile în orele celi de răpaos în cetirea și tălmăcirea unor asemenea cărți folositoare. Multe bune încă sar mai putea face prelăngă toate năbazurile și sărăcia ce ne apasă, dacă inteleginții noștrii sar sci înțălege cu toții ca frații, dacă nu și ar uita de chiemarea lor, dacă și ar aduce aminte că sănt și ei din sinul poporului, pentru care trăbue să trăescă, dar las astă dată a mai pomeni, cănd și așa înșiraiu poate prea multe, din cele ce ating viața oamenilor nostrii pe aici. Timpul începe a ne fi favorabil, zilele cele frumoase și calde ar coace strugurii, pagubă numai că nu are ce se coace, pentru că de aceștia avem foarte puțini în anul acesta.