Telegraful Roman, 1858 (Anul 6, nr. 1-52)
1858-09-18 / nr. 38
38. j și pentru provinciele din Monarhiă pe un an 5. fl. ear pe o cjumătate de anu 2.l. 30 cr. Pentru princ. și țeri străine pe anu 9 f. pe zi, an 4 fl. 30 cr. m. c. Inseratele se plătescu pentru întâiea oară cu 4. cr. șirul cu litere mici, pentru a doua oară cu 3 cr. și pentru a treia repetire cu 2 cr. m. c. SOCȘII Telegraful ese odată pe septemănă: Joia. Prenumerațiunea se face în Sibiu la espeditura foiei, pe aseară la c. R. pește, cu bani gata, prin scrisori francate, adresate către espeditură. Prețiul este pe prenumerației pentru Sibiiu an 4. fl. m. c. ear pe o jumătate de an 2. fl. - Pentru celelalte părți ale Transilvaniei) Ceva despre veacul de față, cu pridacă au fost căndva timp vire la poporul nostru. Dacă au fost căndva vreun veac căruia cu totă dreptatea să i se poată da numele de veacul luminei și al propășirei, când se cerea dela fieștecare popor activitate și se osăndea lenea și nepăsarea; - dacă au fost căndva timp în care se cereau atâtea reforme spre îndreptarea nenumăratelor scăderi,apoi acela este veacul de față. Adevărat că fieștecare veac au avut două clase de oameni, care osăndea lucrările una alteia. - O clasă dintre cei oameni au fost care osăndeau, urau și desprețuiau orice învoire, chiar și atunci cănd nici însuși nu sciau pentru care cauză fac aceasta, fugeau de orice reformă și nu se puteau înpăca cu nimica, ce se potrivea așa zicănd cu lumea modernă, iar ceialaltă clasă din contră condemnănd tot ce e veviu, crezând că în trecut nu putut fi nimic bun, desprețuia cu un cuvânt, tot ce nu era nou, lucru ce cu toată dreptatea se poate pumi rea de ambe părțile. Aceștia credeau că în timpurile de atunci tot ce au existat au fost numai nesciință, neghiobre și orbire, iar aceia priveau în present un veac în care totul e greșit, zmintit, și care prin născociri și reforme va să facă din lumea cea bună, după părerea lor, o lume rea și degenerată, o lume plină de nișce strănepoți răi, a unor strămoși buni, grele păcate, zmintite păreri întru adevăr și a unora și a altora. Esperința, dăscălița acea înțăleaptă, fără de care greșesc bătrânii și rătăcesc tinerii, esperința, bare adeseori au făcut din cei proști oameni șireți, și care nu odată au dat înțălepților să și cunoască nebunia; esperința ziseiu ne învață, că avem a alege drumul de mijloc, ea ne învață a arunca tot ce e vechiu, dacă au fost rău, și merită ca se fie delăturat, și a înbrățișa tot ce e nou însă numai așa, dacă lucrul cel nou este întru adevăr mai acomodat timpului și mai bun, decăt cel vechiu. Astfel nu poate ar trebui doră să urmăm și cu datinile, și cu toate obiceiurile moștenite, astfel cu cu limba ș. a. ș. a. dară cu deosebire esperința și mai vărtos împrejurările de față ne învață astăzi, că au sosit timpul în care deși nu vom putea alerga după cei ce dau cu toporul în lună, drci numai pun nici o judecată pe împrejurările din năuntru și dinafară, de la care atârnă, (pentru că trăbue se mărturisim, că omul în lume atârnă atât de mult de la înprejurări, încăt uneori chiar numei acelea joacă rola cea mai însemnată în viața lui;) deși zicem nu putem ținea concurența cu aceștia, dar apoi nici că mai putem rămânea nepăsători țânândune de apucăturile moștenite așa zicănd, va orbul de gard, fără a nu ne acomoda după împrejurările timpului de față. În cursul lucrurilor omenești, aflăm cum că totdeauna au stat la mijloc o luptă între bine și rău, întră lumină și întunerec, întră vițiu și virtute; să apu ne mirăm dară dacă aflăm cum că lor, penstrâcătoare pu că nime nu va mugostește atătea numai făcătoare. Destul atât nega, cum că veatul de față - prefaceri, întocmai precate cânt și trebuințele oamenilor astăzi. Dară spre a se apuca de înoiri și de prefaceri, spre a ne acomoda amăsurat cerințelor timpului de față, se întăiu ca să desrădăcinăm apucăturile cele ieșite și să ne zmulțem mai nainte din patimile acelea, care ne înpedecă dezvoltarea, care ne sapă pe suprascune, și seacă cu încetul însăși micuța putere, ce o mai are poporul nostru, despre are vom vorbi mai în jur.Va unii Monarhia Austriacă. Transilvania. Sibiiu 13 Sept. Serenitatea D. Guvernator și comandante General al Ardealului Principele de Lihtenstain, părăsind astă dimineață capitala noastră, au plecat în călătorii oficioase prin Țară. După ce Patria noastre rocită, a putea primi în frunte la denătoria pe unul dintre cei mai otrăluiiți Principi, pe Serenitatea Sa Principele de Lichtentann, așa aflăm de cea mai mare cuviință a publica și noi în coloanele acestui jurnal unele date istorice din viața acei strălucite familii după S. Bote. Familia „Lihhtenstain” una dintre cele mai renumite familii a Principilor austriaci, ce au strălucit prin atăta bărbați mari, carii au escelat atăt în cămpul răsboelor căt și în cabinet, și care familie au produs un număr mare de Generali supremi și Principi belici, carii mai totdeauna au fost totodată și mecenații artelor și ai șchiițelor, cu carii asemenea abia au mai fost poate vreo altă familie nobilă în Austria, își reduce istoria, sa pănă la veacurile cele mai vechi. După opiniunea multora, familia aceasta ar avea tot aceeași origine cu familia de Este, pănă cănd alții din contră vreau să dovedească cu Hormair, cum că Știria este patria nascerei familiei Lihtenstaine. De acolo veniră apoi acași la Tirol, la Austria și la Moravia, așezândusă în Nicolsburg, unde și întemează o domnie mare și trainică. O urmă vechie se mai află despre familia „Lihtenștain” în Closternaiburg din vremea Împăratului Lotar I(1125-37) unde un Hugo de Lihtenstain vine înainte ca martor al unei dăruiri evlavioase. Dar încă și mai înainte de acesta mai aflăm pe un Aro de Caepring, care au fost stăpănitoriu în Golhateburg și Lihtenștain, cunoscut ca erou și măntuitoriul vieții lui Leopold celui frumos, din casa Babenberg, care ca marchion se lupta în primăvara anului 1688 în contra Ducelui de Bohemia. Casa aceasta se despărți după moartea lui Ditric sau Ditmar de Lihtenstain, care au trăit în jumătatea a doua din suta a zecelea, ca cel dintăiu administrator moștenitoriu în Stiria, în două linii: în cea mai vechie Stiriană și în cea mai tinără, sau moravo-austriacă. Străbunul liniei ceai vechi, au fost Ulrich de Lihtenstein, cunoscutul erou și poet erotic, care prin poesiile sale și cu deosebire prin cele întitulate Datorința femeilor și cartea femeilor și au făcut un renume în literatura germană. Fiul său Otto, au fost judecătoria suprem de țară în Stiria, și au primit în anul 1291 de la Albrecht Habsburghicul castelul Enfershorf, lăngă Mödling, care de aci înainte se numi fortăreța l. Lihtenștain. Rudolf pepotul lui Otto, deprinsă încă în an. 1353 în Viena o casă de familie proprie, care însă se stinsă cătră sfârșitul sutei a șasprezecelea. Hainrch, fratele lui Ulrich de Lihtenstain, cuprinde locul cel dintăiu întră străbunii cei din linia cea mai tinără, care prin hărnicia sa în răsboiu pe cămpul bătăliei, unde sau luptat cu eroism pe partea lui Rudolf de Habsburg, încă în floarea vârstei sale, au escelat prin numele seu cel strălucit. Lovirea aceasta ce sau întămplat în 26 August an. 1278 au avut niscei totale: norocul astădată se clătina, cade în pericul în partea din afară, C Caniera Austriacă făluăia în mâna cea trămurândă a lui Conrad Hassau care era în vârstă mai de o sută de ani, pănă cănd Hainrich de Lihtenstain se alaptă cu o putere iute și gigantică în mijlocul dușmanilor, prin care numai decăt au și căștigat triumful. Unul dintre urmașii lui Hainich, au fost Gheorghiu de Lihtenștain, care au fost la anul 1411 Episcopul Trientului, Cardinal și unul dintre fruntașii consiliului de la Costanța. Un alt Hainrid de Lihtenștain au fost Camerariu suprem, la Arhiducele Matias, care la an. 1584 au fost trimis ca Solestraordinariu la Constantinopol, de Împăratul Rudolf I, pe care lau urmat fratele său Ioan, unul dintre filologii cei mai mari și călătorii cei mai inimoși din zilele lui, care au călătorit de la Finlandia pănă la Portugalia Europa întreagă, țermurii Africei de cătră meazănoapte, și o parte a Asiei apusene. Amândoi aceștia își aflară sfârșitul vieții lor înainte de vreme în orient. Supt același Împărat sau rădicat Hartman de Lihtenstain, la dignitate de Baron. Fiul său Carol, au fost în an. 1606 General Suprem și amicul Împăratului Matias, căruia iau mijlocit cliromonia Bohemiei și a Moraviei, și pentru sumele cele mari întrebuințate au primit Ducatul Troppau, și în anul 1608 primi dignitatea de Principe, lăngă care mai tărziu Împăratul Ferdinand I. pentru bravura sa cea mare, în lovirea dela muntele ală, iau dăruit Ducatul Segherndora dinpreună cu alte bunuri. Din partea Regelui din Spania, Filip IV, lasă apoi Carol cu distincțiune decorat, cu ordul valerului de aur. Posteritatea acestuia sau stâns în an. 1712, prin nepotul seu Adam Hans fundatorul preurbiului din Viena - Lichtental, și întemeitoriul colecțiunei cei mărețe de portreturi în palatul din Rosau, care numai acestuia își are a mulțămi în și în veacul de față mai tote înt1 mărețe își au numai decăt opor tru că în natură este și putem să atăt de no