Telegraful Roman, 1858 (Anul 6, nr. 1-52)

1858-09-18 / nr. 38

38. j­ și pentru provinciele din Monar­­hiă pe un an 5. fl. ear pe o cju­­mătate de anu 2.­­l. 30 cr. Pen­­tru princ. și țeri străine pe anu 9 f. pe zi, an 4 fl. 30 cr. m. c.­­ Inseratele se plătescu pen­­tru întâiea oară cu 4. cr. șirul cu litere mici, pentru a doua oară cu 3 cr. și pentru a treia repetire cu 2 cr. m. c. SOCȘII Telegraful ese odată pe septe­­mănă: Joia.­­ Prenumerațiunea se face în Sib­iu la espeditura fo­­iei, pe aseară la c. R. pește, cu bani gata, prin scrisori francate, adresate către espeditură. Pre­­țiul este pe prenumerației pentru Sibiiu an 4. fl. m. c. ear pe o jumătate de an 2. fl. - Pentru celelalte părți ale Transilvaniei) Ceva despre veacul de față, cu pri­­dacă au fost căndva timp vire la poporul nostru. Dacă au fost căndva vreun veac căruia cu totă dreptatea să i se poată da numele de veacul lumi­­nei și al propășirei, când se cerea dela fiește­care popor activitate și se osăndea lenea și nepăsarea; - dacă au fost căndva timp în care se cereau atâtea reforme spre îndreptarea ne­număratelor scăderi,­­apoi acela este veacul de față. Adevărat că fiește­care veac au avut două clase de oameni, care osăndea lucrările una alteia. - O clasă dintre cei oameni au fost care osăndeau, urau și desprețuiau ori­ce învoire, chiar și atunci cănd nici însuși nu sciau pentru care cauză fac aceasta, fugeau de ori­ce reformă și nu se puteau înpăca cu nimica, ce se potrivea așa zicănd cu lumea modernă, iar ceia­­laltă clasă din contră condemnănd tot ce e veviu, crezând că în trecut nu putut fi nimic bun, despre­­țuia cu un cuvânt, tot ce nu era nou,­­ lucru ce cu toată dreptatea se poate pumi rea de ambe păr­­țile. Aceștia credeau că în timpurile de a­­tunci tot ce au existat au fost numai nesciință, ne­­ghiobre și orbire, iar aceia priveau în present un veac în care totul e greșit, zmintit, și care prin născociri și reforme va să facă din lumea cea bună, după părerea lor, o lume rea și degenerată, o lume plină de nișce strănepoți răi, a unor stră­­moși buni,­­ grele păcate, zmintite păreri în­­tru adevăr și a unora și a altora. Esperința, dăscălița acea înțăleaptă, fără de care greșesc bătrânii și rătăcesc tinerii, esperința, bare ade­­seori au făcut din cei proști oameni șireți, și care nu odată au dat înțălepților să și cunoască nebu­­nia; esperința ziseiu ne învață, că avem a alege drumul de mijloc, ea ne învață a arunca tot ce e vechiu, dacă au fost rău,­­ și meri­tă ca se fie delăturat, și a înbrățișa tot ce e nou însă nu­­mai așa, dacă lucrul cel nou este întru adevăr mai acomodat timpului și mai bun, decăt cel vechiu. Astfel nu poate ar trebui doră să urmăm și cu da­­tinile, și cu toate obiceiurile moștenite, astfel cu cu limba ș. a. ș. a. dară cu deosebire esperința și mai vărtos împrejurările de față ne învață astăzi, că au sosit timpul în care de­și nu vom putea alerga după cei ce dau cu toporul în lună,­­ d­rci numai pun nici o judecată pe împrejurările din năuntru și dinafară, de la care atârnă, (pen­­tru că trăbue se mărturisim, că omul în lume a­­târnă atât de mult de la înprejurări, încăt u­­neori chiar numei acelea joacă rola cea mai în­­semnată în viața lui;) de­și zicem nu putem ți­­nea concurența cu aceștia, dar apoi nici că mai pu­­tem rămânea ne­păsători țânândune de apucătu­­rile moștenite așa zicănd, va orbul de gard, fă­­ră a nu ne acomoda după împrejurările timpului de față. În cursul lucrurilor omenești, aflăm cum că totdeauna au stat la mijloc o luptă între bine și rău, întră lumină și întunerec, întră vițiu și virtute; să apu ne mirăm dară dacă aflăm cum că lor, pen­­strâcătoare pu că nime nu va mu­g­ostește atătea numai făcătoare. Destul atât nega, cum că veatul de față - prefaceri, întocmai precate cânt și trebuințele oamenilor astăzi. Dară spre a se apuca de înoiri și de prefaceri, spre a ne acomoda amăsurat ce­­rințelor timpului de față, se întăiu ca să desrădăcinăm apucăturile cele ieșite și să ne zmulțem mai nainte din patimile acelea, care ne înpedecă dezvoltarea, care ne sapă pe suprascune, și seacă cu încetul însă­și micuța putere, ce o mai are poporul nostru, despre are vom vorbi mai în jur.­­Va unii Monarhia Austriacă. Transilvania. Sibiiu 13 Sept. Serenitat­ea D. Guver­­nator și comandante General al Ardealului Prin­­cipele de Lihtenstain, părăsind astă dimineață capitala noastră, au plecat în călătorii oficioase prin Țară.­­ După ce Patria noastre rocită, a putea primi în frunte la de­­­nătoria pe unul dintre cei mai otrăluiiți Prin­­cipi, pe Serenitatea Sa­ Principele de Lichten­­tann, așa aflăm de cea mai mare cuviință a publica și noi în coloanele acestui jurnal unele date isto­­rice din viața acei strălucite familii­­ după S. Bote. Familia „Lihhtenstain” una dintre cele mai re­­numite familii a Principilor austriaci, ce au stră­­lucit prin atăta bărbați mari, carii au escelat atăt în cămpul răsboelor căt și în cabinet, și care familie au produs un număr mare de Generali su­­premi și Principi belici, carii mai totdeauna au fost totodată și mecenații artelor și ai șchiițelor, cu carii asemenea abia au mai fost poate vreo altă fa­­milie nobilă în Austria, își reduce istoria, sa pănă la veacurile cele mai vechi. După opiniunea mul­­tora, familia aceasta ar avea tot aceeași origine cu familia de Este, pănă cănd alții din contră vreau să dovedească cu Hormair, cum că Știria este pa­­tria nascerei familiei Lihtenstaine. De acolo ve­­niră apoi acași la Tirol, la Austria și la Moravia, așezândusă în Nicolsburg, unde și întemează o domnie mare și trainică. O urmă vechie se mai află despre familia „Lihtenștain” în Closternaiburg din vremea Îm­­păratului Lotar I(1125-37) unde un Hugo de Lihtenstain vine înainte ca martor al unei dăruiri evlavioase. Dar încă și mai înainte de acesta mai aflăm pe un Aro de Caepring, care au fost stăpănitoriu în Golhateburg și Lihtenștain, cunoscut ca erou și măntuitoriul vieții lui Leopold celui fru­­mos, din casa Babenberg, care ca marchion se lup­­ta în primăvara anului 1688 în contra Ducelui de Bohemia. Casa aceasta se despărți după moartea lui Ditric sau Ditmar de Lihtenstain, care au trăit în jumătatea a doua din suta a zecelea, ca cel din­tăiu administrator moștenitoriu în Stiria, în două linii: în cea mai vechie Stiriană și în cea mai tinără, sau moravo-austriacă. Străbunul liniei ceai vechi, au fost Ulrich de Lihtenstein, cunoscutul erou și poet erotic, care prin poesiile sale și cu deosebire prin cele înti­­tulate D­atorința femeilor și cartea fe­­meilor și au făcut un renume în literatura ger­­mană. Fiul său Otto, au fost judecătoria suprem de țară în Stiria, și au primit în anul 1291 de la Albrecht Habsburghicul castelul Enfershorf, lăngă Mödling, care de aci înainte se numi for­­tăreța l. Lihtenștain. Rudolf pepotul lui Otto, d­eprinsă încă în an. 1353 în Viena o casă de familie proprie, care însă se stinsă cătră sfârșitul sutei a șa­­sprezecelea. Hainrch, fratele lui Ulrich de Lih­­tenstain, cuprinde locul cel dintăiu întră stră­­bunii cei din linia cea mai tinără, care prin hăr­­nicia sa în răsboiu pe cămpul bătăliei, unde sau luptat cu eroism pe partea lui Rudolf de Habsburg, încă în floarea vârstei sale, au escelat prin nu­­mele seu cel strălucit. Lovirea aceasta ce sau întămplat în 26 August an. 1278 au avut nisce­­i totale: norocul astădată se clătina, cade în pericul în partea din afară, C Caniera Austriacă făluăia în mâna cea trămurândă a lui Conrad Hassau care era în vâr­­stă mai de o sută de ani, pănă cănd Hainrich de Lih­­tenstain se alaptă cu o putere iute și gigantică în mijlocul dușmanilor, prin care numai decăt au și căștigat triumful. Unul dintre urmașii lui Hainich, au fost Ghe­­orghiu de Lihtenștain, care au fost la anul 1411 Episcopul Trientului, Cardinal și unul dintre frun­­tașii consiliului de la Costanța. Un alt Hainrid de Lihtenștain au fost Camerariu suprem, la Arhi­­ducele Matias, care la an. 1584 au fost trimis ca Sol­estraordinariu la Constantinopol, de Împă­­ratul Rudolf I, pe care lau urmat fratele său Ioan, unul dintre filo­logii cei mai mari și călătorii cei mai inimoși din zilele lui, care au călătorit de la Finlandia pănă la Portugalia Europa întreagă, țermurii Africei de cătră mează­noapte, și o parte a Asiei apusene. Amândoi aceștia își aflară sfârșitul vieții lor înainte de vreme în orient. Supt același Împărat sau rădicat Hartman de Lihtenstain, la dignitate de Baron. Fiul său Carol, au fost în an. 1606 General Suprem și a­­micul Împăratului Matias, căruia iau mijlocit cli­­romonia Bohemiei și a Moraviei, și pentru sumele cele mari întrebuințate au primit Ducatul Troppau, și în anul 1608 primi dignitatea de Principe, lăngă care mai tărziu Împăratul Ferdinand I. pentru bra­­vura sa cea mare, în lovirea dela muntele ală, iau dăruit Ducatul Segherndora dinpreună cu alte bunuri. Din partea Regelui din Spania, Filip IV, lasă apoi Carol cu distincțiune decorat, cu ordul valeru­­lui de aur. Posteritatea acestuia sau stâns în an. 1712, prin nepotul seu Adam Hans fundatorul pre­­urbiului din Viena - Lichtental, și întemeitoriul co­­­lecțiunei cei mărețe de portreturi în palatul din Rosau, care numai acestuia își are a mulțămi în­ și în veacul de față mai tote înt1 mărețe își au numai decăt opor tru că în natură este și putem­ să atăt de no­­

Next