Telegraful Roman, 1859 (Anul 7, nr. 1-52)

1859-04-02 / nr. 14

54 căci pe dănsul se razimă cea mai adevărată și mai solidă doctrină a progresului. Acest printipiu este: Măntuirea Patriei. Nu există, D-lor, o nație pre pămănt care să nu aibă a­le sale răni interne, rezultat al grămăditelor din securi nedreptăți so­­ciale. Apoi nimic nu e mai vătămătoriu popoare­­lor, nimic nu grăbește mai mult­a lor cădere, a loru­dărepănare, de­căt acele răni interne, interese vătemate, păsuri neascultate,abu­­zuri înrădăcinate, apăsătoare, și legiuiri nedrepte în urma tuturor, moravuri stricate, caracteruri degradate, o plebă brută, streină binele publicau. și nepăsătoare despre Cine se poate îndoi, D-lor, că nu avem și noi Romănii, în decadența noastră de astăzi, multe asemenea răni a vindeca, multe nedreptăți sociale a șterge, multe îmbunătățiri a întroduce în starea de lucruri, remase nouă moștenire din pă­­catele timpilor trecuți? Reforme, reforme! ează dar cea mai întăiu și mai neaparată trebuință a patriei noa­­stre, eată cel din­tăiu strigăt al Patriotului Romăn. Ce fel de reforme însă, și pănă întru căt întinse? Principiul suprem de măntuire a pa­­trriei, ne va da, cred, și la aceasta un respunsu multemitoriu. Nici o reformă nu se cuvine D-lor, a se exa­­gera, a se sporța în principiul seu, fie acest principiu ori căt de drept în teorie, ori căt de sfănt în natura sa, pentru că a strivi fără cru­­țare interesele ce voiau să le supunem la o mai bună regulă, la o mai dreaptă cumpenire, a le speria fără cuvănt și peste măsură, ar fi nu numai o nedreptate cătră aceia ce voim să-i aducem la dreptate, ci încă o mare greșală națio­­­nală. În adevăr interesul suprem al patriei cere mai întăiu decăt toate, a se depărta ori­ce motiv de desbinare între noi, și niște reforme care ar deștepta, pre mult și pre mari mulțe­­miri, departe de a fi un pasu mai mult pe calea de înfrățire, ar provoca din contra, și împ­erecheri, în finul societăți noastre, mai mari Așa­dar progresu, însă progresu sopie, matur, cumpătat, un progresu bazat pe cel mai adevărat spirit de îmfrățire, ca mai bine să ne consolidăm cu aceasta, concordia națională, scop suprem al patriotului Romăn­­eată în puține cuvinte, toată doctrina mea politică, în ceea ce se atinge de lucruri. Aceste principii sînt necontestabile, înve­­derate, păsăscu și cu toate aceste vedem că popoarele au toate cu aceeași măsură, pe calea de reforme și de prefaceri sociale, care le deschidu porțile viitorului: unile sănt deprinse a înainta cu pasuri măsurate, foarte măsurate, înse cu atăt mai sigure; altele împinse de multa lor răvnă, ar dori să sboare.­­ Mi de interese, înse mii de interese revoltate le împedesc în sborul lor, și le vedemu că ajungu de multe ori, a se încurca într'un labirint fatal de dificultăți, de rătăciri, de acții și reacții alternative, care slă­­bescu foarte energiile lor sold­ale, și prin chiar și în periclu existența lor națională.­­ De unde vine această deosebire între popoare? Ea a­­tărnă în adevăr mai mult de temperamentul lor național, de gradul de esperiență sau de maturita­­tea politică la care sunt ajunse, și de multe alte împrejurări, sau locale, sau generale ale tim­­pului. Mult, foarte mult atărnă însă și de în­­țelepciunea bărbaților, pe care provedința nu chiamă a conduce partidele politice! Înțelepciunea este în adevăr care se perde lipest­­e­­și mai mult din vedere, în lupta intereselor rivale, triotism, care se în amețala produsă de multă râvnă a progresului, și povățuitorii popoarelor sunt datori a nu o scăpa nici­odată din vedere, pentru că ea, cu esperiența ei a trecutului, face pe popoare a se putea folosi, nu numai de propriile lor c­alități și instincturi, dar încă de faptele, de cercările, și de apti­­tudinile altor popoare mai înaintite și mai pățite. Acei povățuitori sănt înse și ei oameni, au și ei ale lor slăbiciuni personale, se împart și ei mai mult sau mai puțin de temperamentul națio­­nal, stau și ei mai mult sau mai puțini sub in­­fluința patimilor domnitoare; și pentru aceea se nascu între ei atăte divergințe, atăte rătăciri și desbinări fatale. Ei bine, din toate slăbiciunile și patimile o­­menești, că te pot să amăgească pe bărbații po­­litici, nici una nu este mai scuzabilă poate în sine, dar tot­odată mai periculoasă și mai fatală în consebuințele ei, de căt pasiunea popularității. Ea este mai sculabilă în sine, pentru că în ori­­gină, ea derivă cele mai multe ori dintr'un sim­­țiment nobil. Iubirea poporului. (cui pu­i place a fi iubit de aceia, pe care el ăl iubește?) Ea este cea mai periculoasă și mai fatală în consecuin­­țele ei, pentru că nimic, nimic nu amăgește mai lesne pe bărbații politici chiar pe cei mai virtuoși, nimic po­t face mai degrabă a uita datoria lor de povățuitori ai poporului, de­căt­ fumul popula­­rității. El este care ne amețește, care pe­ndeamnă pe neștiute a ne face complici de greșealele po­­porului, care ne face să cruțăm cu atăta indul­­gență; cu atăta complăcere, defectele și ră­­tăcirile simțimentului național, tocmai atunci cănd ar fi trebuință de o mai puternică și mai stărui­­toare silință din parte-ne, spre a resista la o totală orbire a simțimentului național. Departe dar de noi o asemenea rătăcire, po­­pularitatea să nu ne suiidă, să nu ne ispitească, precum nu ne suiide nici ne ispitește, creditul ce­­lor pe lăngă Domni adunați adulatori! povara în­­țelepciunii săntem datori a o arăta fraților noștrii Romăni chiar atunci, cănd nu le-ar fi­lor pe plac; alminteri, n'am fi vrednici de mistea ce ei ne-au încredințat. Iată, în puține cuvinte, care sănt princi­­piile ce m'au povățuit pănă acum în scurta mea carieră politică. Dați'mi voie, Domnilor, a a­­dăoga că le-am găsit totdeauna mai mult simțite, prețuite și aplicate între D-voastră, de­căt în­­tre frații noștrii de peste Milcov. Dar, așa este, căci precum conservatorii D- voastră au jertvit totdeauna cu mai multă plăcere pe Altarul Patriei, din privilegiurile și foloasele sociale de care se bucurau ei în trecut, pentru care au și păstrat ei mai mult din vechiul lor cre­­dit, asemenea și progresiștii D-voastră s'au ară­­tat totdeauna mai practici, mai maturi, mai mult iubitori de patrie, de­căt, de glorie și de popo­­- copilărie, patriotismul cel mai adevărat, nu pa­­­­Viața cămpenească ce o petreceți cu atăta suc­­cesu și unii și alții, v'au dat din vreme­ solidi­­tate de caracter, avere, independință, conside­­rație în societate, toate lucruri pentru care se luptă în zadar tănăra Romănie de peste Milcov, desfătată mai mult în sinul zadarnici­­lor petreceri orășenești. Viața cămpenească, s'au dat tot odată mai de aproape cunoștință a intereselor pozitive, esperiența lucrurilor, cu un cuvănt, majoritatea politică, fără de care acti­­vitatea omenească nu poate, nu știe a se folosi de libertate. Fericirile vieții cămpenești v'au inspirat asemenea, din cea mai fragedă a voastră raritate, capătă prin cărți și catedre streine, și care lesne se poate covărși de alte multe simțiminte factice, ci patriotismul acela care se suge cu faptele mamei, patriotismul care însufla odată pe străbunii noștrii Romani, cănd și ei, cu măna pe plugu, se adunau, în rusticele lor petreceri, cu acele virtuți bărbătești, care era să facă din ei, un popor mic și ne­nsemnat, națiea cea mai puternică și mai întinsă, care au statu vre odată pre pămăntu. Onoare dar voă, fraților Moldoveni­ onoare acelora ce au știut a da din vreme o direcție atăt de nimerită, spiritului care inspiră pe tănăra Moldovă. Fie numele lor binecuvăntat între noi, între nepoții și strănepoții noștrii! Faptele lor sunt frumoase, faptele voastre patriotice vrednice de toată lauda: ele vor fi cel mai puternic al meu îndemn, cea mai vie lumină a sufletului meu tatăle resumate în puține cuvinte. În cele din Năuntru: Progres moderatu, cumpătat, bazat pe cel mai adevărat spirit de în­­frățire, înțelepciune, matoritate întru toate. În cele din afară, Sus inima Romănă! drept, peptul înainte! eroismul tău va face mirarea lumei, cănd dragostea domnește între noi.” D Panu, cere cuvăntul și zice următoarele: Stau uimit, Domnilor, subt vițetul elobm­en­­telor cuvinte, care umple încă această tribună. Dacă am cerut cuvăntul, este că s'au lăsat în rănirea inimei mele ca într'o zi de serbare. Dar, este o zi de serbare, de căte ori videm realizăn­­duse principiul unirei, principul acel de măntuire pentru națiea Romănă; este o zi de serbare, cănd între noi vine un frate, ce po rostesc aceste fru­­moase și înțelepte cugetări. Alegerea D-lui Golescu dovedește, duprecum atăt de bine însuși au zisu, că, Unirea Moldovei și a Valahiei, nu este numai un princip, o teorie scoasă de unii pe tapet, și atărnată de la diferite combinări, pen­­tru a se îndeplini, ci o simțire generală în țeară, o puleație care aleargă prin săngele tuturor ro­­mănilor, o necesitate legată de toate aspirațiile, de toate dorințele noastre, pentru că numai prin această unire, putem a ne crea o patrie tare și cu viitorul­­ Felicitez pe alegătorii D-lui Go­­lescu, ei ș'au împlinit o datorie de adevărați ro­­măni, felicitez Camera care posedează în finul său un bărbat cu merite și calități rare ca acelea a­le Domnului Golescu. Fii bine venit între noi scumpe fraze, cuvintele ce ai rostit săpi frumoase, căci și inima ta fi frumoasă, noi nu așteptăm mai puțin de la a tale fapte. Împreună voi merge pe calea ce ne este de mult pregătită, pe calea măntuirei nației noastre, cale care ne duce la Unirea a doă surori, gemene, ce numai pot de acum rămănea despărțite, fără a se sinucide. Să trăească Romănica, una și nedespărțită! Serbia. Din Băngradul Serbiei sub 21. Martie, se scrie Gazetei Serbești „Serbechii Dnevniki.” Cunoscut va fi, cum încă pe timpul stănpânirei cei din turu­l Prin­­cipelui Miloș au fost la București Aghenția serbea­­scă înființată pe înțelesul firmanelor, care leau dat Serbiei Suzeranul. Pe timpul fostului Principe Caraghiorghievic au fost încetat acea Aghenție, dar acum simținduse trebuința ei, și Principele Miloș aflânduo de pe apărată cerință, astăzi sau resta­­tornicit aceea iarăși, și Înnălția Sa au și rânduit, ca D. Constantin Anastasievic să ducă vremelnicește postul unui Aghent serbesc în Bu­­curești. Care știe mulțimea sudiților șerbești, ce se află în Principatele romăne, și pricepe fo­­losul bunei înțelegeri între aceste provinții du­

Next