Telegraful Roman, 1860 (Anul 8, nr. 1-52)
1860-08-04 / nr. 31
Siif Sibiiu 4. August. 1800, și pentru provinciele din Monarhiă pe un an 5. fl. 25 cr. iar pe o jumătate de anu 2. fl. 627 cr. Pentru prunc. și țeri străine pe anu 9l. 45 cr. pe an 4 fl. 72 cr. v. a. Inseratele se plătescu pentru întâiea oară cu 7. cr. șirul cu litere mici, pentru a doua oră cu 57 cr. și pentru a treia repetire cu 3% cr. v. a. Telegraful ese odată pe septemănă. Joia. Prenumerațiunea se face în Sibiiu la espeditura foiei, pe aflată la C. R. pește, cu bani gata, prin scrisori francate, adresate către espeditură. Prețiul prenumerației pentru Sigilu este pe an 4. fl. 20 cr.vasear pe jumetate de an 2. fl. 10 cr. Pentru o celelalte părți ale Transilvaniei, Șp văi, dejulu caș, Monnmuz- Austriacă. Unu jurnalu sărbescu, Sibiiu. În „Vandereru” Nr. 184 aflăimu următoriulu articulu, Jena 9 Augustu, publică o petițiune a Patriarhului sărbescu Raiacioiu cătră Maestatea Sa, alu căreea puminsu află locu totu odată și în „Vandereru” Nr. 178.” „Același jurnalu sărbescu, aduce și unu articulu începătoriu subsurisu de Drulu S. M., care le deslucește o îngrobare dureroasă, adecă organisarea Bisericei și Ierarhiei răsăritene ortodoxse din Austria, și încă cu o năzuință învederată, de a oi dreptu după putință paționalitățiloru interesate. Totu odată voește Drulu S. M., deși sărbu, după cumu se dă cu socoteala, a apăra și pentru romănii de religia resăriteană ortodocsă drepturile loru bisericești, înnăscute, istorice și din natura lucrului purcezătoare, fără ca să cadă și elu în greșeala aceea fundamentală, în carea durere adesea au căzutu Patriarhatulu Carlovițeanu față cu romănii din Ungaria și Bănatu, adecă preponderanța din partea sărbiloru.” „Elu aleghează pentru congresulu naționalu cerutu din partea sărbiloru, la care și romănii să fie representați proporționalu, și află în congresulu acesta cărarea cea mai oportună sare deslegarea întrebărei întregi.” „Aceeași întrebare se aduse deja în Viena pe tapetu prin Patriarhulu Raiachiu, și se și ținură consfătuiri în privința aceasta între elu și Episcopii aflători aicea și patru mireni, prin care se dovedi lipsa unui astfelu de congresu,daru durere consultările acestea se pimiiă de totu pre lăngă voința Patriarhului, carele voia să aibă unu congresu, însă așa, că romăniloru le asignă o posițiune foarte subordinată prin aceea, că elu defipsesă trimiterea la congresulu acesta după numărulu Episcopiloru, căndu în diecesele sărbești vine unu Episcopu la 100,000 pănă la 200,000 suflete, iară în diecesele cele romăne vine unu Episcopu la 300,000 pănă la 700,000 suflete, apoi în Bănatu, în diecese romăne se aleaseră și se alegu încă Episcopi sărbi de vătră sinodulu sărbescu.” „Era dară prea firescu lucru, că romănii nu s'au pututu învoi cu propunerea aceasta, și se spuseră Patriarhului, că o petițiune unilaterală din partea dănsului nu va potea avea nici o privință.” „Spre mirarea noastră se vede Patriarhulu Raiachiu a fi datu toate astea uitării, deoarece elu în petițiunea sa puntului, pretinde chiaru subordinarea atătu a Episcopieloru romăne din Ardealu și Bucovina, cătu și a aceleea din Dalmația. Prin aceasta devine Patriarhulu Raiachciu necredinciosu chiaru cuvinteloru sale proprii, cuvintelor, care'și avură loculu după alegerea lui de Patriarhu sărbescu într'o proclamațiune îndreptată din partea dănsului cătră romăni, prin carea relațiunile bisericești ale romăniloru se reducu la baza loru istorică, și se recunoaște de canonică înființarea unei Metropolii romăne.” „Daru noi nu voimu a pe mai legai în privința aceasta cu Patriarăulu șerbescu, și nu voimu aici decumu ai face împutări netemeinice, ci voimu numai a atinge starea lucrului, și apoi încheieri și va face, tine va voi, acelea cu anevoe voru fi favoritoare pentru dănsulu., „Ori care omu neinteresatu trebue și nevrănd să recunoască, că Patriarhulu Raiachiu n'au avutu, și aici nu i s'au datu lui nici unu dreptu, de a petiționa în chipulu acesta și într'unu astfelu de cuprinsu, ba încă Episcopii și mirenii romăni de religiunea răsăriteană ortodocsă, ca representanți ai dieceseloru romăne, au protestatu sărbătorește în contrăi.” „Ba chiaru și cu canoanele bisericești încă se află Patriarhulu Raiaciciu în contradicție, după care trebile cele mai însemnate bisericești numai cu conțelegerea tuturoru Episcopiloru se potu desbate.” „Ce se fi pututu îndemna pre Patriarhulu Raiaciciu la o astureliu de petițiune, nu aflămu cu cale a pomeni, aceea însă stă pe locu, că petițiunea aceea nu întimpină lipsele, ba nu le bagă în nici o samă. „Pagubă numai, că articulul începătoriu alu Dlui S. M. nu'lu căpătă la mănă Patriarhulu Raiachiu înainte de compunerea petițiunei sale, acela poate aru fi avutu o îndurință, carea aru fi întocmitu petițiunea mai adecvatu spiritului timpului, și mai conformu trebuinței obștești de o regulare.” „Noi încheiemu, răndurile acestea cu acea convingere, că Maiestatea Sa, carele vrea să fie dreptu tuturoru popoareloru sale, această dreptate a sa o va documenta și acuma romăniloru prin neîncuviințarea petițiunei Patriarhului.” Sibiiu ” Aaugustu. Jurnalele mageare, publicară în zilele trecute unu feliu de manifestațiuni de înfrățire întră romăni și mageari, exprimate în Clujiu în 27 Iulie n. unde fuseră adunați mai mulți mageari, atătu din Transilvania, căzu și din Ungaria, cu ocasiunea alergărei de cai, rănute acolo, în 27 și 28 Iulie. În 27-a seara, se dădu unu concertu, în care căntă renumitul virtuosu violistu E. Remeni, care întră altele trasă una și romănește, suptu care timp magearii erupseră în chiote de „eliena romani” (să trăiască romănul!) iaru romănii căți se aflară față, răspunseră romănește cu: „să trăiască!” În urma aceasta se aruncă din galerie din toate părți o poesie în limba mageară, al cărui cuprinsu este cama acesta: „Artistul e! pe a cărui arcu fermăcătoriu, trăește o lume de simțiminte, tu a întinsu astăzi măna frățește unulu altuia, la provocarea spiritului veacului. ș. c. ai atinsu o coardă delicată în inimile a doue popoară înrudite. uomunu, trăescu Doue popoară, care în periculu laolaltă de zece seculi de ani. După eșirea din teatru se adunară magearii într'unu mineru mare într'a grădină, unde se țânu unu banchetu, la care luară parte vreo cățiva indivizi și dintră inteliginții postrii romăni. Abia se începu banchietul și toastele se rădicară unulu după altulu. Mai painte a rădicatu păharul din partea mageariloru Nicolau Popa, prin aceste cuvinte, Domnitorul Pe cea mai strălucită față a istoriei maghiare, e însemnatu numele unui erou mare, care de la și născutu din mamă romănă, a servitu totuși pe cariera cea splendidă prin fapte de amintire eternă deopotrivă pentru binele și gloria ambeloru națiuni sorori. Ori cine me va înțălege, că eu vorbescu despre exemplul celu maiestosu a lui Ioan Huniadi, ca duce și bărbatu de stat. Acum e aci timpulu, ca să ne aducemu aminte de acele zile strălucite și fericite de odată, căndu săngele acestoru doue rase, pe care lea condusu porunca forței mai painte de o mie de ani la olaltă, întră țărmii Murășului, Someșului și a Oltului a cursu împreună suptu unu stindardu pentru patria comună. Dacă pe apropiemu cu asemenea convincțiune unii de alți cu strângere prietenească de mări,vie apoi orice viscol, și vomu putea privi în fațăi cu îndrăznire. Rădicu dară pătorul pentru națiunea cea bravă romănă!” După acesta se sculă din Doctorul de drepturi Ioan Raț, partea romăniloru și vorbi în limba romănească următoarele: „Domniloru! Primimu cu bucurie descoperirile de amiciție și înfrățire, fiindu convinși, cum că patria noastră comună, numai atunci va înflori și va ajunge la culmea fericirei, dacă popoarăle conlăcuitoare întrănsa, și mai cu seamă dacă națiunea romănă va trăi în conțălegere strănsă și în amiciție sinceră cu națiunea mageară. O amiciție trainică întraceea după opiniunea mea, va putea esista numai așa, dacă vomu păzi și vomu respecta cu sfințenie limba, drepturile și datinile naționale. Amoarea cătră limbă și simțămăntul paționalu e atătu de mare astăzi, încă tu nu crezu că amu esista cătuși, care să poată împiedeca desvoltarea acestora tesaure scumpe. Rădicu dară bucurosu unu toastu pentru amiciția cea sinceră cu confrații unguri, și dorescu ca amiciția aceasta să fie trainică, căci după cumu ziseru, țara noastră numai atunci va fi fericită. Să trăiască dară frățietatea întră Romăni și Unguri!” Rădică apoi totu pentru ideea înfrățirei, unu altu toastu Mihail Covaghi, prin cuvintele: „Deșertu păharulu în numele înfrățirei! Deșertu păharul pentru viitoriul milioaneloru de concetățeni romăni, carii se împărtășescu dinpreună cu poi din bine și rău, pe carii dasă cumva ia apăsatu împovorătoriu timpurile trecute, nu trăbue să ne uitămu, că aceea ce ia țânutu departe de centrulu națiunei maghare, n'a fostu vreo antipatie națională, ci decurgerea sistemei. Sistema dară a fostu numai de vină, iaru nu popoarăle, și din starea aceasta a poporului romănu,