Telegraful Roman, 1860 (Anul 8, nr. 1-52)

1860-08-04 / nr. 31

Sii­­­f Sibiiu 4. August. 1800, și pentru provinciele din Monar­­hiă pe un an 5. fl. 25 cr. iar pe o ju­­mătate de anu 2. fl. 627 cr. Pen­­tru prunc. și țeri străine pe anu 9l. 45 cr. pe­­ an 4 fl. 72 cr. v. a. Inseratele se plătescu pen­­tru întâiea oară cu 7. cr. șirul cu litere mici, pentru a doua oră cu 57 cr. și pentru a treia repetire cu 3% cr. v. a. Telegraful ese odată pe septe­­mănă. Joia.­­ Prenumerațiunea se face în Sibiiu la espeditura fo­­iei, pe aflată la C. R. pește, cu bani gata, prin scrisori francate, adresate către espeditură. Pre­­țiul prenumerației pentru Sigilu este pe an 4. fl. 20 cr.v­asear pe jumetate de an 2. fl. 10 cr. Pentru o celelalte părți ale Transilvaniei­­­, Șp văi, dejulu caș, Monnm­uz- Austriacă. Unu jurnalu sărbescu, Sibiiu. În „Vandereru” Nr. 184 aflăimu următoriulu articulu, Jena 9 Augustu, publică o petițiune a Patriarhului sărbescu Raiacioiu cătră Maestatea Sa, alu căreea pum­insu află locu totu odată și în „Vandereru” Nr. 178.” „Același jurnalu sărbescu, aduce și unu ar­­ticulu începătoriu subsurisu de Drulu S. M., ca­­re le deslucește o îngrobare dureroasă, adecă or­­ganisarea Bisericei și Ierarhiei răsăritene orto­­doxse din Austria, și încă cu o năzuință învede­­rată, de a oi dreptu după putință paționalități­­loru interesate. Totu odată voește Drulu S. M., de­și sărbu, după cumu se dă cu socoteala, a apăra și pentru romănii de religia resăriteană ortodocsă drepturile loru bisericești, înnăscute, istorice și din natura lucrului purcezătoare, fără ca să cadă și elu în greșeala aceea fundamen­­tală, în carea durere adesea au căzutu Patriar­­hatulu Carlovițeanu față cu romănii din Ungaria și Bănatu, adecă preponderanța din partea săr­­biloru.” „Elu aleghează pentru congresulu naționalu cerutu din partea sărbiloru, la care și romănii să fie representați proporționalu, și află în congresulu acesta cărarea cea mai oportună sare deslegarea întrebărei întregi.” „Aceeași întrebare se aduse deja în Viena pe tapetu prin Patriarhulu Raiach­iu, și se și ți­­nură consfătuiri în privința aceasta între elu și Episcopii aflători aicea și patru mireni, prin care se dovedi lipsa unui astfelu de congresu,­­­­daru durere consultările acestea se pimi­i­ă de totu pre lăngă voința Patriarhului, carele voia să aibă unu congresu, însă așa, că romăniloru le asignă o posițiune foarte subordinată prin aceea, că elu defipsesă trimiterea la congresulu acesta după numărulu Episcopiloru, căndu în diecesele sărbești vine unu Episcopu la 100,000 pănă la 200,000 suflete, iară în diecesele cele romăne vine unu Episcopu la 300,000 pănă la 700,000 su­­flete, apoi în Bănatu, în diecese romăne se alea­­seră și se alegu încă Episcopi sărbi de vătră sinodulu sărbescu.” „Era dară prea firescu lucru, că romănii­ nu s'au pututu învoi cu propunerea aceasta, și se­ spuseră Patriarhului, că o petițiune unilaterală din partea dănsului nu va potea avea nici o pri­­vință.” „Spre mirarea noastră se vede Patriarhulu Raiach­iu a fi datu toate astea uitării, de­oarece elu în petițiunea sa puntulu­i, pretinde chiaru sub­­ordinarea atătu a Episcopieloru romăne din Ar­­dealu și Bucovina, cătu și a aceleea din Dalmația. Prin aceasta devine Patriarhulu Raiachciu necre­­dinciosu chiaru cuvinteloru sale proprii, cuvintelor, care'și avură loculu după alegerea lui de Patriarhu sărbescu într'o proc­lamațiune îndreptată din par­­tea dănsului cătră romăni, prin carea relațiunile bisericești ale romăniloru se reducu la baza loru istorică, și se recunoaște de canonică înființa­­rea unei Metropolii romăne.” „Daru noi nu voimu a pe mai legai în privința aceasta cu Patriarăulu șerbescu, și nu voimu aici decumu ai face împutări netemeinice, ci voimu nu­­mai a atinge starea lucrului, și apoi încheieri­­ și va face, tine va voi, acelea cu anevoe voru fi fa­­voritoare pentru dănsulu., „Ori care omu neinteresatu trebue și nevrănd să recunoască, că Patriarhulu Raiach­iu n'au avutu, și aici nu i s'au datu lui nici unu dreptu, de a pe­­tiționa în chipulu acesta și într'unu astfelu de cuprinsu, ba încă Episcopii și mirenii romăni de religiunea răsăriteană ortodocsă, ca represen­­tanți ai dieceseloru romăne, au protestatu sărbă­­torește în contrăi.” „Ba chiaru și cu canoanele bisericești încă se află Patriarhulu Raiaciciu în contradicție, după­ care trebile cele mai însemnate bisericești n­u­­mai cu conțelegerea tuturoru Episcopiloru se potu desbate.” „Ce se fi pututu îndemna pre Patriarhulu Raiaciciu la o astureliu de petițiune, nu aflămu cu cale a pomeni,­­ aceea însă stă pe locu, că pe­­tițiunea aceea nu întimpină lipsele, ba nu le bagă în nici o samă. „Pagubă numai, că articulul începătoriu alu Dlui S. M. nu'lu căpătă la mănă Patriarhulu Raia­­ch­iu înainte de compunerea petițiunei sale, acela poate aru fi avutu o înd­urință, carea aru fi în­­tocmitu petițiunea mai adecvatu spiritului timpului, și mai conform­u trebuinței obștești de o regu­­lare.” „Noi încheiemu, răndurile acestea cu acea con­­vingere, că Maiestatea Sa, carele vrea să fie dreptu tuturoru popoareloru sale, această drep­­tate a sa o va documenta­ și acuma romăniloru prin neîncuviințarea petițiunei Patriarhului.” Sibiiu ” Aaugustu. Jurnalele mageare, publicară în zilele tre­­cute unu feliu de manifestațiuni de înfrățire în­­tră romăni și mageari, exprimate în Clujiu în 27 Iulie n. unde fuseră adunați mai mulți ma­­geari, atătu din Transilvania, căzu și din Unga­­ria, cu ocasiunea alergărei de cai, rănute acolo, în 27 și 28 Iulie­­. În 27-a seara, se dădu unu concertu, în care căntă renumitul virtuosu violistu E. Remeni, care întră altele trasă una și romănește, suptu care timp magearii erupseră în chiote de „elien­a romani” (să trăiască romănul!) iaru romănii căți se aflară față, răspunseră romănește cu: „să trăiască!” În urma aceasta se aruncă din galerie din toate părți o poesie în limba mageară, al cărui cuprinsu este cama acesta: „Artistul e! pe a cărui arcu fermăcătoriu, trăește o lume de simțiminte, tu a întinsu astăzi măna frățește unulu altuia, la provocarea spiritului veacului. ș. c. ai atinsu o coardă delicată în inimile a doue po­­poară înrudite. uomunu, trăescu Doue popoară, care în periculu la­olaltă de zece seculi de ani. După eșirea din teatru se adunară magearii într'unu mineru mare într'a grădină, unde se țânu unu banchetu, la care luară parte vreo cățiva indivizi și dintră inteliginții postrii romăni. Abia se începu banchietul și toastele se rădicară unulu după altulu. Mai painte a rădicatu păharul din partea ma­­geariloru Nicolau Popa, prin aceste cuvinte, Dom­­nitorul Pe cea mai strălucită față a istoriei ma­­ghiare, e însemnatu numele unui erou mare, care de l­a și născutu din mamă romănă, a servitu to­­tuși pe cariera cea splendidă prin fapte de amin­­tire eternă de­o­potrivă pentru binele și gloria ambeloru națiuni sorori. Ori cine me va înțălege, că eu vorbescu despre exemplul celu maiestosu a lui Ioan Huniadi, ca duce și bărbatu de stat. Acum e aci timpulu, ca să ne aducemu aminte de acele zile strălucite și fericite de odată, căndu săn­­gele acestoru doue rase, pe care lea condusu po­­runca forței mai painte de o mie de ani la olaltă, întră țărmii Murășului, Someșului și a Oltului a cursu împreună suptu unu stindardu pentru patria comună. Dacă pe apropiemu cu asemenea convinc­­țiune unii de alți cu strângere prietenească de mări,­­vie apoi ori­ce viscol, și vomu putea privi în fațăi cu îndrăznire. Rădicu dară pătorul pentru națiunea cea bravă romănă!” După acesta se sculă din Doctorul de drepturi Ioan Raț, partea romăniloru și vorbi în limba romănească următoarele: „Domniloru! Primimu cu bucurie descoperi­­rile de amiciție și înfrățire, fiindu convinși, cum că patria noastră comună, numai atunci va în­­flori și va ajunge la culmea fericirei, dacă po­­poarăle conlăcuitoare întrănsa, și mai cu seamă dacă națiunea romănă va trăi în conțălegere strănsă și în amiciție sinceră cu națiunea ma­­geară. O amiciție trainică întraceea după opiniu­­nea mea, va putea esista numai așa, dacă vomu păzi și vomu respecta cu sfințenie limba, drep­­turile și datinile naționale. Amoarea cătră limbă și simțămăntul paționalu e atătu de mare astăzi, încă tu nu crezu că amu esista cătuși, care să poată împiedeca desvoltarea acestora tesaure scumpe. Rădicu dară bucurosu unu toastu pentru amiciția cea sinceră cu confrații unguri, și dorescu ca amiciția aceasta să fie trainică, căci după cumu ziseru, țara noastră numai atunci va fi fericită. Să trăiască dară frățietatea întră Romăni și Un­­guri!” Rădică apoi totu pentru ideea înfrățirei, unu altu toastu Mihail Covaghi, prin cuvintele: „De­­șertu păharulu în numele înfrățirei! Deșertu păharul pentru viitoriul milioaneloru de concetă­­țeni romăni, carii se împărtășescu dinpreună cu poi din bine și rău, pe carii dasă cumva ia apăsatu împovorătoriu timpurile trecute, nu trăbue să ne uitămu, că aceea ce ia țânutu departe de centrulu națiunei maghare, n'a fostu vreo an­­tipatie națională, ci decurgerea sistemei. Si­­stema dară a fostu numai de vină, iaru nu popoa­­răle, și din starea aceasta a poporului romănu,

Next