Telegraful Roman, 1861 (Anul 9, nr. 1-52)
1861-04-20 / nr. 16
II IVIII e. ese „odată ne septe,la C. R. pește, cu Clii rărat, prin echeori arancate;. PA VI - A 3 Precui stației pentru Libiu Feste pe an 20cr.valear pe jumătate de an 2. fl 10 cr. Pentru o celelalte părți ale Transilvaniei iș in măpă: Joia. Prenumerațiunea se cuooace în Sibiiu la espeditiva oo- IEș., = 16, țculu - MPMDIZ3222 „„, „ VGID . N FA ed ma acilie. voi și pentru ... din Monarxim me unan 4 ol. 25 cr. iar o jumătate de anu 2. fl. 627 cr. Pe princ. și țeri străine pe a 45 cr., pe an 4 fl 72 n. Bra. Inseratele ce plătesn non-Atru întâiea oară cu 7. cr. șirii cu litere mici, pentru a doua oară cu 19% Rp. mi pentru a treia repetire cu 3% cr. v. a. iei; pe aofară IPI IP lmva și Naționalitatea. Domne) Inimișii, nostri spunu, ca să pe amețiască, sani nu amu fi ajunsu aa acelu roadă de cultură, ca să putemu pretinde introducerea limiei noastre în agendele poziciolateloru nefiind încă pici însași limba destulu de cultă și înavuțită, ca să ne putemu esprima cu ea în toate direcțiunele și relațiunele oficioase, însă punem întinda mănă de ajutoriu la înființarea școaleloru și a instituteloru promovătoare și cultivătoare de limbă, ga ne împedecăți cea mai încordată năzuință prin șicane și greutăți mărșave, ațițăndu poporulu asupra binefătoriloru lui, și spuindule, că nu are lipsă de astfelii de instigare, căci cumi au trăitu moșii lui și el pănă acuma, va trăi și de acumu înainte, că aceste țintescu toate numai a scoate banii din punga lui ș. a. ș. a. Noi la toate aceste trebue să răspundemu, că limba noastră vorbesc cu 8 milioane de oamenii, că ea e sora celoru o mai frumoase limbi din Europa lățite foarte tare la apusulu ei, și are magazinu mare de reserva, din care să ne înavanțească, că ea e limba dicasterială în Principatele romăne pu, toare. mi preste totuși că aceste nu au simțitu nevoia de a veni în perplecsitate la vreo afacere publică nici cătăiu negru subt unghie, nici să alerge la alte limbi. Apoi deacă e dreptu, că fiecare populu este îndreptățitu la cultură, și aceasta o poate pretinde din însuși nautra ca și din ecsistipța ca singulară, atuncea precumu toate națiunele, așa și națiunea romănă nu numai în Austria, ci mi opi unde, este chiemată de a lua parte la cultură și la fericire, căci ea ecsistă și astfel nu este prin Diploma înpărătească recunoscută îndreptulu de statu. Aceasta recunoscință a meritat națiunea romănă prin suferința ei, nimicitoare, cu care sa înprotiviru elementeloru ce au năvălitu din secoli asupra ei, fără să o poată doborâ, arătăndu prin aceasta propriea sa putere și unu fondu îndestulitoriu de a se potea desvolta de sine însăși și a se rădica la cultura timpului de față; a meritato pentru purtarea sa cea morală și creștinească, căci ori că nu au fostu de apăsată, numai atunci a eruptu în apărarea de sine, cănduiau ajunsu durerile pănă la măduhă și o amenințau cu peirea; a meritat'o pentru purtarea sa cea reală și ecsemplară în zilele de necazu și de luptă ale Domnitoriului și ale dinastiei lui; a meritat'o cu brațele sale cele de feru întrebuințate spre apărarea Patriei nu numai asupra inimiciloru tronului, ci și asupra inimicului creștinătății, și care pustia patria, asupra boalei cei mai periculoase și se părea că amenință întreaga omenime, adecă a ciumei. Cu o îndestulitoare și plină de speranțe sumeită să caute totu romănulu în trecutulu acestui populu uman, blăndu mi credinciosu, căci află în elu, desemnate asefelu de fapte, care ne dai garanță pentru vitorii. Să nu cugete romănii, că îndemnulu de ași iubi limba sa, adevărata naționalitate, aru eși din niște capete săci a unoru oamenii carii săntu conduși de niște tendințe mărșave separatistice, cu zertaetă Dumnezăi, căci astăeliu de îndesturi săntu foarte lăcțite și să potu privi ca unu efluceu alu omenimei preste totu și alu fiecărie pațiune în speție de ași păstra individualitatea și tulpina, dela care se tragu. Acestu îndemnu pu vedemu în Monarhia nostră și la boemi, ruteni, sloveni, sărbi, croați, slovaci, banii au cei ce peau asupritu mi vreu să ne asuprească limba noastră și prin ea naționalitatea numai pentru aceea, ca să poată cu atătu Mai mult a travuu pe a loru. Chestia raționantățiloru și a limbeloru sa făcutu precum însuși magiarii , chestia de Tr și viață a Ungariei. Organisarea Austriei preste totuși a Ungariei, transilvaniei în deosebi este clară condiționată prin natura pațiuneloru, ce o formează, feliurimea loru întemeieze recunoașterea caracteristicei a tuturoru acestoru națiuni, căci numai acesta este lucrulu ulirescu, ini ue e firescu pote dura, și o eră ce e nefirescu trebue căcază, deci prin absoarberea puteriloru celoru greu de a putea lipsi și prin aplicarea unoru estraordinari asciutu să ce susțină pe unu timpu. Deacă se află în Europa vreunu statu care este chiemat a deslega mișcarea națională în pace, atunci Austria cu țerile ei trebue să și unească familiele popoarăloru europene și să le recunoască îndependința loru, prin concederea de libertate și întemeierea fericirei loru prin neînpedecata desvoltare a limbeloru, acelui firescu mijlocu de legătură, care singuru le poate ținea într'unu corp de statu, și numai în acestu înțălesu poate fi mai multu vorba de o centralisațiune în Aserpia, sau și în Ungaria sau Transilvania. Căci peacă din cen- acolo, Cu cătu este Bei lega cu unu alu treilea elementu, cătră care să aibă o mai aproape afinătate. Libertatea adevărată este dorită de toate popoarăle atătu în concret, cătu și de celu mai de pre ujmă individu apulori, ea cere dară totmai așa unu atributu alu unui noporu cumu e mi aa altuia, unei paționalități cumu e și al ateia mi pentru aceea ca să ce poată face unu bun comupu la toate popoarele, la toate naționalitățile, și să se amalgameze într'unu corp adevăratu, care să aibe condițiunele de viață și de apais, ape trebuință de limbă: „limba este mediulu prin care te potu apropia ori elemente cele mai repulsive ale naționalităților. Ungurii deacă au cugetucuratu se potu apropia de tote poporăle fără nici o frică numai prin recunoașterea aegalei îndreptățiri, a naționalității și limbei loru, căci libertatea loru ca cetățeni de statu nu este amenințată, ori înpedecată întru nimica prin recunoașterea naționalitățiloru, căci naționalitatea nu e alta, decătu estinderea libertății asupra națiunei. Deacă baza libertății va fi independința naționalitățiloru, atunci să știe frații unguri și oricine, că săntem ne drumuri celu adevăratu, mi să naibe nici o frică, că năzuința noastră națională va „ căzu de puținu libertatea comună. De aici urmeze, că destinația poporului romănu, adecă cultura și prosperitatea lui cere necondiționatu recunoașterea limbei romăne în viața totală a poporului. Deară adevcra e adevăratu, atunci bărbații noștrii de statu și inteligința, fie acesta în adunanțele generale ale comitateloru, scauneloru, districteloru, sau la dicasterii și la diete au cea mai mare îndatorire, să dea acestui dreptu strămoșescu apăsarea adevărată, ei trebue să aducă la cunoștința tuturoru, că poporulu totrului cercului de sfaturi se va revărea libertatea mă nu poate tocmai așa primi liberalele instituși prosperitatea cătră diferitele raze, ca niște țuni ca și ori care altulu, că aceste sparg și căîn vitoare mi atrăgătoare elemente, atunce ce pote tușele, în care era străniu poporulu romănu, și prevedea mărimea acestui cristalu de populi, unde că au toru acel ezenrări la el, ca și la alte popoară, din contră va întra puterea centrifugală, în care se va disolvi o parte după altă, Mai diferită natura și constituirea unui statu, cu atăta mai diferită trebue să fie și organisarea și tractarea lui. În deșertu ce opintescu dară magiarii a organisa toate după cum le vine loru la socoteală, căci nu voru putea avea durare îndelungată, pentru că le lipsește baza, pe carea să se așeză fundamentulu necletitu: „În zădaru vorbescu ei de o na Făgărașiu ”. Aprilie 1861. Romănulu, modestu ca totudeuna, se adresă cu puține cereri cătră pre înnaltulu tropu, mi i se realisară și mai puține. Între aceste puține fu realisară și pofta noastră, a Olteniloru, de a căpeta dreptu Capitanu supremu unu Romănu și încă unu Romănu vinu pn persoana Pustiitatei sale Ioanne Branu Popu de Semenici, Bucuria, ce simțiră Romănii din districtulu nostru pentru această alegere o manifestară între altele cu deosebirea prin primirea cea cordială, cei ce găti la vepirea cea aa noi Îndată se păși ne terenulu districtului la Porumbacu, fu întămpinatu derivatele poporului țiune magiară pe care o numescu suverană, căci și celelalte națiuni deși înaintea lor străine se află în patriă și formează elementele întregitoare în ea, fără care cristalizarea statului nu va succede niciodată. Ungurii trebue să recunoască toate naționalitățile, ca naționalități constitutive de statu și toate limbele, ca factorii intelectuali ai acestui statu, deacă nu voru vrea să cază iarăși în eroarea, în care au căzutu ei însuși în anul 48 și guvernulu aniloru din urmă prin încercata amalgamare a tuturoru elementeloru de de care singură numai atărnă și natură repulsivă. Doe elemente contrari nu se potu uni la olaltă a forma unu coru, afară deacă le Cuvăntul înpărătescu trebue să ce facă adevăru, mi romănulu trebue să aibe limba ca „i naționalitatea sa, căci ia sositu timpulu și nu mai poate remănea servil schimbăndu numai jugulu, și comanda! Naționalitatea fără limbă este numai o satiră, mi triumfulu ideei naționale trebue să covârpească orice altu interesu. nu VA 3 IȘutșăii 11 - 11