Telegraful Roman, 1862 (Anul 10, nr. 1-103)

1862-01-14 / nr. 4

XVII provin telegraful ese de doămănă ori me septeJoia mi Dumineca. Prenumerațiunea se face în Sibiiu aa espeditura lojei, ne aflată la c. r. pește, cu bani gata, prin scrisori francate, adresate către espeditură. Prețiul prenumerației pentru Siginiu este de an 7. fl. v.a. ear pe o etite de an 3. ca. 50. cr. Pentru celelalte părți ale Transilvaniei mi pentru to 4 . Anulu H. Ianuarie 1802. Inseratele ce plătescu pentru întâiea oară cu 7. pe șirul cu ligere mici, pentru a dosa oră cu 5% cr. mi pentru a treia repetire cu 37 cr. B. a iciele din Monarhiă ne sn an 8. ca... ear ne o jumătate de anu 4. 94. B. a. Pentru princ. mi peri străine de an 12. f. pe 7 an 6. fl. v.a. Măanța. .15 i. Timisioara 1-p Ianuariu 1862. ortodocsia nostra si Carlovitiulu. Unu cuventu ocasiunalu satga rate a Austriei, romanii Austria. Credu ca nu mai esiste romanu dreptu credinciosu in impecarul sa nu fie cunoscute si semlite fatalele urmari ale necanonicei si nefirescei nóstre legature de iegagenia “serbesca din Carlovitiu. Santa noastra biserica, dupa cuventulu mantuitoriului, “dupa învetiatura apostoliloru, dupa rgesighirtele concilieloru ecumenice - biserica popularia si nationala, Carlovitiu devenise institutu de propaganda straina, si intr'o parte mare prin e inca si adi unu monopolu de interese natiunale si materiale straine. Asia nu mai pote ghemane! In politica si preste totu in cele lumesci — pote unulu zi altulu sa aiba dreptu de a dispune cu noi dupa arbitriulu si interesulu seu, cu noi cei materiali si trecatori, prin puterile sele materiale si trecatorie; dar in biserica, unde omulu apare — nu ca supusu, ci ca crestinu liberu, ca spiritu, aci numai orbia si ticolosta noastra propria a pututu si mai pote sa me subjuge voiei, interesului si capritiului strainu! Voia nostra, interesulu nostru celu sufetesti, dorinti'a nostra cea prea legitima - aceste d'in plansurile si petitiunile cele multe, ce de vreo 30 de ani ingoase facuramu in acesta privintia , sent destulu de cunoscute tronului, patrieloru noastre diferite convinsu - si gubernieloru loru, ba sent cunoscute — sem si coreligionariloru nostri frati serbi. Die'a ungurasca din 184% in articululu seu de lege XX. $ 8 luase intr'o parte o notitia provisoriu despre aceste, dar făra resultatu. Gubernulu imregateseu, anume celu mai pocitu alui Schwarzenberg - Bach, precandu in organulu seu de publicitate „Oesteggeisnissneg Soggesrondent” din 28 Martiu 1851 Ng 85 refusă cu indatinatulu seu cinismu numeroasele noastre petitiuni si plansuri politico—nationale, la urma nu rata mai turisi, ca pretinsiunile nostre in privinti'a bisericei si ssole loru noastre, anume rugarea ndstra pentru despartire de ierarcia serbasca, in privinti'a aministrativa, si pentru infiinttarea unui sinodu generalu romanu, este deplinu d gherta si intemeiata, si tote asteptă deslegare multiamitdiia. In fine insasi maiestatea sea prea induratulu nostru imperatu ne aseepta prin abtisim a sea resolutiune din 27 Sept. 1560, data la rugarea celoru trei consiliari imperiali romani , spunea nu e insoant a restaurari metropoliei nostre nationale, asi adaga despartirei nostre de Carlovitiu, asemenea inaltisimulu autogra u din aceeasi disalga patriarculu Raiacioiu demanda maiestatea sea prea gratiosu, că d'in tienendulu sinodu sa se faca propusetiune motivata prin sanoane spre multi a- vigea lipseloru si intereseloru ale romaniloru ; ear in puntulu ain treile, totu in acestu preainaltu autografu se enuncia lamuritu, ca romaniloru din diesesete Aradului, Timisidrei p Vârsietiului debe congresulu natiunalu, sa se sonseda cuvenita representatiune la Ba chiaru si celu mai mare antagonistu alu nostru, despre noiu repausatulu patriareu alu sârbiloru recunoscuse in prochiamatiunea sea din Maiu 1848 dreptulu romaniloru de a ave metropoli'a loga natiunala, si promisese a ne partini re— alisarea acestui dreptu , dar durere, ca nu-si tieni rgomisiunea, dupa cum de comunu dintre archipastorii nostri sârbi mai nici unulu nu afla de lipsa a-si tiene vorb'a data romanilora! Noi romanii dreptu credinciosi din Austria, in numeru de doue milione de suflete, totematice, cu mai bine ca de sin seculu si iprietate sentemu de si nu dupa dreptu si dreptate, dar în fapta — făra metropolitu; unu lucru rgede darnosu pentru propria desvoltare si fericire a roului romanu, pre atâta de stricaciosu in consecintiele sele „pânteu statulu publieu sea patria intrega, câtra acesta unu ncru cu totulu anormu in biseric a nostra. Pana la anulu 1848 archiepiscopii Carlovitiului , carii intr'o fogte micutia si precaria parte se alegtu si prin sonepgintia romaniloru, purtau si titlulu de mitropoliti ai „Nationei Romane“; eag' dela acelu anu insese, de candu archiepiscopulu Raiaciciu prin o adunare de poporu curatu serbsca se prochiamă si prin monareu se recunoscu de patriareu, ela depuse chiaru si acelu titlu, numinduse acumu — pre catu sciu eu —„patriarculu tuturoru serbiloru, bulgariloru si alunghisșui” Deci repausandu acumu patriarculu serbiloru, Baronulu de Raiacioiu , carele de si nu dupa dreptu si dreptate, nu în intielesulu santei scripture si alui sanonelogĭ, dar prin poterea luata dela stapenirea lumasca si pe temeiulu fiptiunei politice, că spuna densulu aru fi fostu si alesulu romaniloru, in faptă esercea drepturele cuvenite mitropoliei romane, fara inse a implini si datorintiele aceleia, — sum convinsu, ca in totul dreptu credintiosulu romanu desteptu si onestii trebue se se nasca intrebarea: „Ce se facu, cum se se parte romanii fatia cu devenind'a noua alegere de patriarhu, ori aghemeriseorn si metropolitu alu Carlovitiului ?” Combinandu eu acesta intrebare se ghiase, cum merita el, si consultandu-me asupra ei si cu alti barbati de autoritate si competintia, allu de lipsa a comunică aice parerea, ce-mi formaiu in asesta privintia, lamurindu-o pe fatia fara tata reserva. Eu socotescu, ca alegerea pentru scaunulu vacantu se va face că pana aci, adesa in conformitate cu f. 63 alu gesstirtului dechlaratoriu din a. 1779, va sedica, prin congresulu „NATIONIS ILLYRICAE. Se pote ca alegerea se remana strensu leaga privilegie si rescripte, desemnandu adeca numai archiepiscopu si metropolitu, pe carele apoi gratia monageniși Varu insestra earași cu titlulu de „Raighingenu” Pentru noi totu atata, — dreptu credinciosi din -ru.- -- *) Ni sa trimisu de insusi D. Autoru. R.