Telegraful Roman, 1862 (Anul 10, nr. 1-103)
1862-02-25 / nr. 16
44. B.a. ear pe 18602 tru Inseratele se plătescu îngăiea oră r litere cu 5% xp. și misi, pentru a cu 3% cr. v. a pentru cu 7. a cr. pensirul doua oră treia repetire TELEGRAFU, Telegraful mănătoia și Dumineca. Prenumerațiunea se face în Sibiiu la espeditura prin scrisori francate, adresate către espeditură, prețiul prenumerației și 3. ea. 50. ip. Pentru celelalte părți ale transilvaniei și pentru proviniciei: Ibani gata, 7. ese de dos pe affară la pentru c. ori ne septego 10 r. poște, cu fibiiu este ne o jumet re de an d IBNIU. D AHULUH. 74. ca da die. . ciele din Monarhiă de un an 8.ol eapre o jumătate de anu 4. cl. v. Pentru prunc. și țeri străine pe an 12. f. pe an 6. fl. v.a. urg Sibiiu în 24 Fevr. În zilele acestea ne veniră la mănă poestele Dlui Andreiu Mureșanu (14 cole, tipariul lui Ioann Gott, prețul 1 fl. 20cr, v. a.). Mărturisimi sinceru, că și noi ne țineamu de aceia, despre cari pomenesc. Poetul în prefață și cari credeau și ziceau, „că și-au părăsit lira și s'au depărtat de Parnasu,” și că fiindu de astfelu de credință, numai discrețiunea ne-a reținut a nu-i adresa în publicu întrebarea: „Desceaptăte Romăne!” pre cel ce ni-a căntatu. Au poate somnulu morții să-lu fiă îngropatu?” Chu arăta însă ne fu mai plăcută desmăgirea, căndu vezurămu, cumneaua mi riaga iernei trecute n'au nimicitu semenăturile cele nobile din pământu, ci cum acelea, păzite și de geru și de umezeală, acumiresaru și crescu și promiră secerișul celu mai îmbielșugatu. Bucuria nostră pentru eșirea la lumină a acestoru poesii a fostu foarte mare și așteptarea cea încordată, cu carea doriamu a ne vede ni, ca mulțe mitu ne deplinu. Be aceea deacă întreprindemu aci, a vorbi unu cuvintu publicu despre aceste poesii, n'o facemu nici de cătu din pruritulu de a le critica, la ceea ce nu ne simțimu competinți - ci numai pentru de a areta în căteva trăsuri prețulu cel mare alu acelui buchetu neveștejitoru și adeveratu romănescu. Limba din aceste poesii e limba Romănului cultu din zilele nostre. Doamnă de recunoscință e calea cea mijlociă, ce o instreză Poetulu în privința acesta; căci pe cătu e de departe de mania purisărei, carea s'a făcutu unu felu de voiă între noi, ne arăta pe de altă parte consideră și înnaintările, cu care ne putemu lăuda pe cămpulu limbi eticei mai cu seamă în recentele din urmă. Cu unu cuvăntu limbagiul acestoru poesii împreună în sine dulceața limbei poporului cu amplitatea și perfecțiunea limbei literatului. Asemenea de nesilitu, ca limba, e și modul scrierei: ușoru, chiaru, firescu, ceeace e o preferință cu atăta mai respectabilă, cu cătu e mai rară între noi Romănii de dincoace, cărora nu fără dreptate frații de dincolo ne impută oarecare greutate și slăbănogiă atătu în limba cea scrisă, cătu și în cea verbală. Mai departe nu numai practică, ci lîntr'adeveru nobilă ni s'a părutu frageda îngrijire a Poetului, ca și aceia, cari cu progresele limbei din causa vărstei fraintate nu mai potu fi așa bine cunoscuți, să poată citi și 'nțelege poesiele dânsului, ceea ce l'a 'ndemnatu a le tipări cu litere cirilice mai noue, cu așa numitele civile. Credemu, că prin aceasta-și va fi căștigatu șuiremita multora, căpopa pe lângă toată intoleranța mai cu seamă a noastră cestoru mai tineri, totuși le cade greu, a-și face studiu din ortografia ori ortografiele noastre moderne. Dar nu potemu refăcea, că ni s'aru fi părutu mi mai practicu, a ce păritu mi cu litere, pentru că promisiunea dlui autoru, zit'de a tipări a doua edițiune curata cu litere romane și a adauge la ea și piese noane, pentru aceea ni se pare reaprobabilă, căci atunci doritorii de a avea mi piesele aceste noane, apă trebui să mai cumpere odată și piesele cele vechi. Cea mai bună cale ni s'aru părea nouă a fi aceea, ca aceste poesii să se fie tipăritu cu amăndoauă soiurile de litere, jumetate esemplarele cu latine, jumetate cu chilite; apoi o a doua ce cioră, în carea însă să ce gii priimitu numai piese noue, să ce tipărească iară totu auna, deore ce aceia, cari edițiunea voru sol citi cu litere, firesce nu o voru căi nici a doaua, din aceasta colecțiune. Piesele “ce puține din periodele prime, care au obiectele sale mai cu seamă din sfera primăverei, atătu acelei din natură, cătu și acelei din vieața omenească, le potemu privi ca nisce cercări ingenioase, ca nisce flori amabile. Dar fantasia Poetului devine din ce în ce mai amplă, mai naltă, mai sublimă. ne la anii 40—45 auzimu vibrăndu lira lui nu numai dorințe fragede de ne inimei, ci vocea naționalității, a ponei, unui clopotu paseriloru mi spietulu vântului într'o pădure depărtată. În memorabilul anu 1848. și în cei următori Poetulu apoi scoate din fundulu pieptului seu acele căntări fărmecătoare, care au devenitu proprietarii” cu clasicele Romănulu!”; apoi „cătră martirii Romăni din 1848-1849”, carea uneșce în sine într'un modu minunatu tăria bărbătească cu frăgezimea femeiescă, carea ne storce lacrimi mi iarăși ni ne șterge mi n sfărșitu: „Unu resunetu,” ceai „Descluptăte Romăne!”, care se căntă în totă larga Romănime și care nu suntemu în ogare a lu caracterisa mai Bine, decum îlu caracterisă la „zi adunarea literară din toamna trecută unu Protopopu dezrăpu venerabilu, „că numai în sfănta scriptură mai afli cuvinte ama sfinte mi drepte.” De n'am are nici o strofă mai multu de la Poetul, aceste trei cănturi sublime aru fi în stare a ne face scump și iubit, a ne eternisa numele Andreiu Mureșanu. Prețulu acestor versuri e netrecătoru, precum e a totu, ce e adeveratu mare și frumosu; simțemiuși iară momentul le aru pote șterge, ci unu reflectu firescu alu unei convicțiuni căștigate în decurgerea de ani și de zeci de ani; tânguirile loru femeiesci, nu suntu plănsete ci nobila indignare a unei mime de bărbatu și patriotu, eroismul, ce lu desceptă ele în Romăni, nu e selbătăcia mi brutalitatea, ce apă despecta și ură totu, sei, ce Dumnezeu însuși cu mănasea l'a plăntatu în sufletul fiăcărui omu, care însă vitregitatea tâmpului în poporulu romănu îlu amenințase cu stingere. De aceea ca enicăria nu întărâtă, nici provoacă la ură, resburare, cruzime, ci deșteaptă la cunoascerea de sine și înstrăinabilu și învață a de dreptulu seu neapera cu bunu și vieață acele tesaure necumpănibile. Și prin aceste intențiuni Poetulu se înalță mi preste sfera naționalității și țântalui devii ea fi aceea, carea credemu a fi țânta a toată omenimea, umanitatea pe temeiulu creștinătății. Cu aceste convicțiuni ne luămu zisa bună dela prețiosa colecțiune, căștigăndune încredințarea, că ea deschide și Romăniloru din Austria calea de a întra în suava horă a poețiloru romăni, î n carea ei pănă acum nu erau representați. Totu, ce am mai pote dori, aru fi aceea, ca poporul romănu, totdeuna recunoscătoru și mulțemitoru cătră binefăcătorii sei, să îmbrățișeze acest odoru națiunalu cu căldură și așa să îmbărbăteze pre Poetulu, a esploata și pai departe averoasele făntăni ale Musei sale. Căntăia no Să trecemu la poesia sună prin alte tate scumpă moria lui cațelegemu cu sentimentale prețul viersuri, precum sună de ceapa prin căntuiu tradițiune sacră a totu poporul o eu strofetele reversate „înexe ce nu aru fi romănescu, momentul tră ai romănu npu suntu afecte, sacrele sunete și „De n'a pieritu ne apă a le voru trăi în mediu seculu în seculu. Îndeosebire „unu devotământu familiei celormagi adusu de focul celu sacru alu iubirei căi . - sa 19