Telegraful Roman, 1880 (Anul 28, nr. 1-151)

1880-07-01 / nr. 76

Nr. 76 Sibiiu, Marți 1 Iulie 1880 7 9 Anul XXVIII. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. ABONAMENTUL. Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarc­ie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la: Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47, INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei or Corespondențele sânt a se adresa la­ 15 cr. rândul cu Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 37. Epistole nefrancate se retușa. — Articolii nepublicați nu se înapoiază: litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fie­care publicare. Atragem atențiunea pl. t. dct. pe cari îi privesce asupra hotărîrilor cons. următoare : Nr. 1988. B. Prin aceasta se aduce la cunos­­cința candidaților de preoție, că esa­­menele de cualificațiune se vor ține și în anul acesta dela 25 — 28 August c. vechiu. Cererile pentru admitere la acest esamen, instruite conform regulamen­tului sinodal din a. 1873. p. 3., simt a se substerne aici cel mult pănă la 31 Iulie a. c. Din ședința consistoriului archi­­diecesan. Sibiiu, 28 Iunie, 1880. Nr. 1987. Scol. Prin aceasta se face cunoscut candidaților de învățători la școalele poporale și capitale din arch­idiecesă, că esamenele de cuasificațiune se vor ține și în anul acesta dela 25 — 31 August c. vechiu. Cererile pentru admitere la acest esamen, instruite în înțelesul Regula­mentului sinodal din 1873, §§. 2 și 3, sunt a se substerne aici cel mult pănă la 1 August, a. c. Din ședința consistoriului archidie­­cesan, Sibiiu, 27. Iunie, 1880 Nr. 2081. Scol. Provocare. Stipendiații din fondurile archi­diecesane sunt prin aceasta provocați, ca pănă la 15/27 iulie a. c. să se le­gitimeze despre sportul făcut în studii și despre purtarea morală prin sub­­stergerea testimoniilor scolastice de pre semestrul al II-lea, căci altcum li se vor sista stipendiile pe anul școlar următoriu. Din ședința consistoriului archi­­diecesan gr. or. Sibiiu, 27 iunie, 1880. FOIȚA. Muncitorul intelectual D. Littré “ ) Mulți își închipuiesc, că adevărații muncitori nu există decât la profesiu­nile manuale. Sciu pentru că am vă­­zut-o de aproape, care este munca țe­­ranului, a minorului și a mai multor alți ; sau că lucrează ziua întreagă, și că mulți mor victimele unei munci es­­cesive și în genere prea puțin plătite. Cu toate aceste nu trebue să creadă cineva, că numai lucrătorii me­rită acest nume frumos de muncitor și că nu s’ar găsi printre învățați și printre artiști muncitori puternici și stăruitori. Voiesc să citez un exemplu. D. Littré a publicat mai de­ună ții o nouă carte, intitulată „Etudes et Granules“. Această carte se com­pune din articolele publicate în le Journal des Savants și privitoare la istoria limbei franceze, ea se termină *­ Din „Romanul­“ printr’o convorbire prea interesantă, care se intitulează: „Cum am făcut dicționarul limbei franceze“. Vom vede mai la vale în ce mod s’a sfârșit acea muncă uriașă, nepo­menită, de necrezut, care în două rân­duri, a aruncat pe autor în cea mai adâncă desperare. Intr’o fii Șiceam dlui Littré: „Ah! cât ai muncit în viața dtale, e ceva de necrezut ca cineva să poată munci atâta.“ El îmi respunse: „da, am fă­cut vre­o câteva opere lungi. Dicțio­narul care ’mi-a luat 27 ani, tradu­cerea lui Hippocrate care ’mi-a luat 10 ani, a lui Pliniu aproape 4 ani și prefacerea Dicționarului lui Nysen care a durat trei ani, dar aveam pe d. Robin de colaborator“. Muncitorul nu numără lucrările sale accesorii, articolele sale din Le National, din Les Débats, din La I­e­­vue des deux mondes, din La Revue Po­sitivet din le Journal des Savants. Dar când cine­va este oțelit ca d. Littré, nu ține seamă decât de lu­crările care cer multă osteneală și consumă mult timp. Și de aceea am citit fără multă mirare,că dacă bătrâneța sa ar fi fost mai puțin încercată, el voia ca, cu a­­jutoriul a câți­vor colaboratori, să în­treprindă o istorie universală, „al că­rei plan îl avea deja gata.“ D. Littré a fost condus la i­dea dicționarului seu prin oare­care cer­cetări etimologice. Vorbi cu vechiul seu camarad de școală, d. Hachette, care primi și în 1841, se subsemna un tratat, pentru „un Dicționariu eti­mologic al limbei franceze“. D. Littré primi atunci o sumă de 4.000 lei. Din nenorocire, dl Littré perdu cât­va timp în urmă pe mama sa. A­­ceastă moarte fu pentru el o lovitură așa de cumplită încât i fu cu nepu­tință de a mai lucra luni întregi. C. Bailliere pentru traducerea lui Hippocrate, d. Hachette pentru Dic­ționariu veniră se solicite, să îndemne, să roage, să someze pe dl Littre de a eși din amorțeala sa morală și inte­lectuală. Ideile autorului și ale editorului se modificaseră în acești cinci ani, se Revista politică. Sibiiu, în 30 iunie. Perioolul dietei unguresci fiind aproape de sfârșit partidele maghiare din Ungaria se luptă nu num­ai pen­tru a-și asigura existența, ci și pentru de a obține laurii victorii pentru programele lor politice. Presa ofici­oasă s’a apucat să ia la ochiu pro­gramele oposițiunei. Oposițiunea mo­derată este în special obiectul discu­­siunei într’un lung articol al ziarului unguresc scris în limba nemțească „P. L1.“ Organul acesta condamnă mai ântâiu oposițiunea independenților, re­­ducendu-o la o cinliă înspăimântătoare înlăuntru și înafară de Ungaria. După „P. L1.“ toate intreprinderile politice, înrudite cu tendențele acestei oposi­­țiuni au lăsat urme îngrozitoare pen­tru ori­ce patriot maghiar și de la sfârșitul absolutismului încoace astfel de tendențe, cari nișuesc la o sepa­rare de Austria, nu au mai putut do­bândi majoritate in Ungaria. Lăsând apoi la o parte oposițiunea independen­ților organul oficios se îndreaptă spre cea moderată sau „întrunită“ și află, că ea de mult a făcut fiasca. Cu toate aceste partida aceasta primeșce admenițiunea se se lase de a mai susține bolnăvicioasele și deplorabilele giurstări din periodul parlamentariu de față, giurstări, cari sunt în stare a nimici și viața cea mai vânjoasă po­litică. Este caracteristic, că în același timp se aud de presto Lația voci po­litice, care afirmă, că din Ungaria și mai cu samă în cercurile guvernamen­tale instiințele împăcătoare ale conte­lui Taaffe sunt p­rimite simpatic. Causa simpatiei ar fi, că prin câștigarea Ce­hilor pentru guvernul cislatian Slavii din Ungaria ’și-au perdut ralsmul. Paci­­ficânduse Ceh­ii, toți Slavii din monar­h­ie trebuie se se liniscească. Logica aceasta, în forma aceasta de sigur că va plăcea și guvernu­lui și oposițiunei maghiare de ambe direcțiunile. Aceștia, pentru că le o­­fere cu o armă mai mult contra lui Tisza. Ea însă nu ni se pare na­turală și salutară pănă atunci, pănă când nu vom vede împlinite promi­siunile lui Taaffe și imitate și din­coace de Laita; în Cr­o­aț­i­a dincoace, și­­ în Bo­hemia dincolo de Laita, sunt de un timp încoace spiritele în necontenită agitațiune. Motivul agitațiunei în Cro­ația este limba maghiară, care guver­nul unguresc vrea se o introducă și acolo, și în Boemia o ordinațiune mi­nisterială în puterea cărei avea să se reguleze cestiunea limbilor țărei în administrațiune și instrucțiune: în ceea ce privește pe Croați, cu toate că ajunseseră la o transacțiune cu Ungaria, din foile lor se varsă sch­intei cât de oard­ene de indigna­­țiune asupra Maghiarilor. Schinteile nu se mărginesc numai la cestiunea limbei, ci aruncă focul și în alte afa­ceri dintre cele două țări. „Politica financiară ungurească“, Șice întărîtat un organ croat, „este în stare a ruina și țeara cea mai bogată din lume. Croația nu trăeșce din grația nimenui, ci din sudoar­ea sa, însă Ungaria va primi un împrumut dela institutul de credit al grupei Rotschild. Nu este an dela 1868 încoace, în care Unga­ria se nu fie avut deficit; când i s’ar denega astăzi creditul, mâne ar trebui să se declare insolvente. Nu prin neno­rociri, nici prin catastrofe mari a ajuns Ungaria în situațiunea aceasta, ci prin negândita sa politică economică națională, în astfel cu de împregiurări cine să nu recunoască lipsa indispen­sabilă de a se pune odată capăt unei astfeliu de situațiuni“. După „P. Corr.“ se aștepta încă îna­inte ca dove­­ jile transpunerea unei note colective Porții. De mijloace coercitive aplicate Porții încă nu este vorba. Cu toate aceste situațiunea în orient se scchimbă pe toată ziua. De o parte se silesc: Gladstone și Granville a înfățișa situațiunea pacifică, de altă parte „Times“ telegrafează în toate­­ părțile lumei, că fără îndoială Poarta va respinge decisiunile conferenței. Atunci Șice „foaia cetății“ vărsarea de sânge este inevitabilă. In Albania — se scrie la „P. Corr.“ din Ceti­nje — situațiunea militară nu e nici­decum favorabilă pentru Muntenegru, din contră situa­țiunea este cu mult mai grea decum a fost în resboiul trecut. Antivarii sunt amenințați. La 2600 Albanezi au ocupat posițiunile cele tari de la Mozura-pianina, de unde în câte­va oare pot ajunge la Antivari. Nico­­lae principele Muntenegrului a con­centrat acolo trei batalioane necom­plete, cam 1800 oameni, este însă în­trebarea, dac­ă aceste vor fi de ajuns de a apăra cetatea deschisă. Alt pe­­ricol amenință din Goiana și Druța. Iussuf Aga Socoli a ocupat munții a­­ceștia cu 3000 oameni. Litoralul mun­tenegrean poate fi în tot momentul, teatrul unor lupte exacerbate. în Tusi sub comanda lui Prenk Bib Doha și Hodo­ Bey mai stau cam la 4000 oameni, amenințând a tăbărî asupra Podgoriței. In fine trebuie să mai amintim și de Albanezii, ce se află în marș spre fruntarii, venind de la Ti­rana și Elbasan.­­ După scirile a­­ceste pe Muntenegreni poate să­­ a­­jungă în districtele aceste o catastrofă în toată forma. Albanezii sunt gata a se apăra și în contra Grecilor. Despre mișcarea unionistă în R­u­­melia orientală se mai scrie : De când cu venirea la guvern a ministeriului liberal în Anglia, dar mai vârtos de la întrunirea conferenței de Berlin. Bulgarii au început să agite îndoit mai mult de­cât înainte, pen­tru unirea Rumeliei Orientale cu prin­cipatul Bulgariei. „Nu numai Grecii, dar și noi suntem copii răsfățați ai dlui Gladstone. «Ție Bulgarii. De ce dar, când li se dă Grecilor teritorie, să nu ne fie permis și nouă ane uni? Nu vrem să căutăm. zi ce „V. P. “, dacă această logică a patrioților bulgari pleacă făcu un nou tratat în care Dicționa­riul se întitula: „Dicționariu etimolo­gic, istoric și gramatical al limbei franceze“. Dacă această întreprindere uriașă n’ar fi reușit, ar fi fost o perdere în­semnată pentru librăria Hachette, dar pentru dl Littré ar fi fost un adevă­rat dezastru, material și moral. Mă voiu încerca a da o ideie des­pre munca ce a cerut acest monu­ment, rădicat cu atâtea greutăți în gloria literilor. D. Littré a avut ca colaborator și revisor principal pe d-nii Beaujean Juliien, Randy, Sommer, înlocuit după încetarea sa din viață prin dl Despois și apoi căpitanul de artilerie Andre. Nu se făcea mai puțin de cinci corecturi înainte de punere sub tipar, și­ treceau două luni între darea ma­nuscriptului și tipărirea lui. Cetitorul nu se va mira, când îi voiu spune, că opera întreagă manus­­crisă cuprinde 415,636 file. Dacă toate coloanele tipărite ale Dicționarului ar fi puse în șir, ele ar

Next