Telegraful Roman, 1880 (Anul 28, nr. 1-151)
1880-07-01 / nr. 76
Nr. 76 Sibiiu, Marți 1 Iulie 1880 7 9 Anul XXVIII. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. ABONAMENTUL. Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarcie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la: Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47, INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei or Corespondențele sânt a se adresa la 15 cr. rândul cu Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 37. Epistole nefrancate se retușa. — Articolii nepublicați nu se înapoiază: litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fiecare publicare. Atragem atențiunea pl. t. dct. pe cari îi privesce asupra hotărîrilor cons. următoare : Nr. 1988. B. Prin aceasta se aduce la cunoscința candidaților de preoție, că esamenele de cualificațiune se vor ține și în anul acesta dela 25 — 28 August c. vechiu. Cererile pentru admitere la acest esamen, instruite conform regulamentului sinodal din a. 1873. p. 3., simt a se substerne aici cel mult pănă la 31 Iulie a. c. Din ședința consistoriului archidiecesan. Sibiiu, 28 Iunie, 1880. Nr. 1987. Scol. Prin aceasta se face cunoscut candidaților de învățători la școalele poporale și capitale din archidiecesă, că esamenele de cuasificațiune se vor ține și în anul acesta dela 25 — 31 August c. vechiu. Cererile pentru admitere la acest esamen, instruite în înțelesul Regulamentului sinodal din 1873, §§. 2 și 3, sunt a se substerne aici cel mult pănă la 1 August, a. c. Din ședința consistoriului archidiecesan, Sibiiu, 27. Iunie, 1880 Nr. 2081. Scol. Provocare. Stipendiații din fondurile archidiecesane sunt prin aceasta provocați, ca pănă la 15/27 iulie a. c. să se legitimeze despre sportul făcut în studii și despre purtarea morală prin substergerea testimoniilor scolastice de pre semestrul al II-lea, căci altcum li se vor sista stipendiile pe anul școlar următoriu. Din ședința consistoriului archidiecesan gr. or. Sibiiu, 27 iunie, 1880. FOIȚA. Muncitorul intelectual D. Littré “ ) Mulți își închipuiesc, că adevărații muncitori nu există decât la profesiunile manuale. Sciu pentru că am văzut-o de aproape, care este munca țeranului, a minorului și a mai multor alți ; sau că lucrează ziua întreagă, și că mulți mor victimele unei munci escesive și în genere prea puțin plătite. Cu toate aceste nu trebue să creadă cineva, că numai lucrătorii merită acest nume frumos de muncitor și că nu s’ar găsi printre învățați și printre artiști muncitori puternici și stăruitori. Voiesc să citez un exemplu. D. Littré a publicat mai deună ții o nouă carte, intitulată „Etudes et Granules“. Această carte se compune din articolele publicate în le Journal des Savants și privitoare la istoria limbei franceze, ea se termină * Din „Romanul“ printr’o convorbire prea interesantă, care se intitulează: „Cum am făcut dicționarul limbei franceze“. Vom vede mai la vale în ce mod s’a sfârșit acea muncă uriașă, nepomenită, de necrezut, care în două rânduri, a aruncat pe autor în cea mai adâncă desperare. Intr’o fii Șiceam dlui Littré: „Ah! cât ai muncit în viața dtale, e ceva de necrezut ca cineva să poată munci atâta.“ El îmi respunse: „da, am făcut vreo câteva opere lungi. Dicționarul care ’mi-a luat 27 ani, traducerea lui Hippocrate care ’mi-a luat 10 ani, a lui Pliniu aproape 4 ani și prefacerea Dicționarului lui Nysen care a durat trei ani, dar aveam pe d. Robin de colaborator“. Muncitorul nu numără lucrările sale accesorii, articolele sale din Le National, din Les Débats, din La Ievue des deux mondes, din La Revue Positivet din le Journal des Savants. Dar când cineva este oțelit ca d. Littré, nu ține seamă decât de lucrările care cer multă osteneală și consumă mult timp. Și de aceea am citit fără multă mirare,că dacă bătrâneța sa ar fi fost mai puțin încercată, el voia ca, cu ajutoriul a câțivor colaboratori, să întreprindă o istorie universală, „al cărei plan îl avea deja gata.“ D. Littré a fost condus la idea dicționarului seu prin oarecare cercetări etimologice. Vorbi cu vechiul seu camarad de școală, d. Hachette, care primi și în 1841, se subsemna un tratat, pentru „un Dicționariu etimologic al limbei franceze“. D. Littré primi atunci o sumă de 4.000 lei. Din nenorocire, dl Littré perdu câtva timp în urmă pe mama sa. Această moarte fu pentru el o lovitură așa de cumplită încât i fu cu neputință de a mai lucra luni întregi. C. Bailliere pentru traducerea lui Hippocrate, d. Hachette pentru Dicționariu veniră se solicite, să îndemne, să roage, să someze pe dl Littre de a eși din amorțeala sa morală și intelectuală. Ideile autorului și ale editorului se modificaseră în acești cinci ani, se Revista politică. Sibiiu, în 30 iunie. Perioolul dietei unguresci fiind aproape de sfârșit partidele maghiare din Ungaria se luptă nu numai pentru a-și asigura existența, ci și pentru de a obține laurii victorii pentru programele lor politice. Presa oficioasă s’a apucat să ia la ochiu programele oposițiunei. Oposițiunea moderată este în special obiectul discusiunei într’un lung articol al ziarului unguresc scris în limba nemțească „P. L1.“ Organul acesta condamnă mai ântâiu oposițiunea independenților, reducendu-o la o cinliă înspăimântătoare înlăuntru și înafară de Ungaria. După „P. L1.“ toate intreprinderile politice, înrudite cu tendențele acestei oposițiuni au lăsat urme îngrozitoare pentru orice patriot maghiar și de la sfârșitul absolutismului încoace astfel de tendențe, cari nișuesc la o separare de Austria, nu au mai putut dobândi majoritate in Ungaria. Lăsând apoi la o parte oposițiunea independenților organul oficios se îndreaptă spre cea moderată sau „întrunită“ și află, că ea de mult a făcut fiasca. Cu toate aceste partida aceasta primeșce admenițiunea se se lase de a mai susține bolnăvicioasele și deplorabilele giurstări din periodul parlamentariu de față, giurstări, cari sunt în stare a nimici și viața cea mai vânjoasă politică. Este caracteristic, că în același timp se aud de presto Lația voci politice, care afirmă, că din Ungaria și mai cu samă în cercurile guvernamentale instiințele împăcătoare ale contelui Taaffe sunt primite simpatic. Causa simpatiei ar fi, că prin câștigarea Cehilor pentru guvernul cislatian Slavii din Ungaria ’și-au perdut ralsmul. Pacificânduse Cehii, toți Slavii din monarhie trebuie se se liniscească. Logica aceasta, în forma aceasta de sigur că va plăcea și guvernului și oposițiunei maghiare de ambe direcțiunile. Aceștia, pentru că le ofere cu o armă mai mult contra lui Tisza. Ea însă nu ni se pare naturală și salutară pănă atunci, pănă când nu vom vede împlinite promisiunile lui Taaffe și imitate și dincoace de Laita; în Croația dincoace, și în Bohemia dincolo de Laita, sunt de un timp încoace spiritele în necontenită agitațiune. Motivul agitațiunei în Croația este limba maghiară, care guvernul unguresc vrea se o introducă și acolo, și în Boemia o ordinațiune ministerială în puterea cărei avea să se reguleze cestiunea limbilor țărei în administrațiune și instrucțiune: în ceea ce privește pe Croați, cu toate că ajunseseră la o transacțiune cu Ungaria, din foile lor se varsă schintei cât de oardene de indignațiune asupra Maghiarilor. Schinteile nu se mărginesc numai la cestiunea limbei, ci aruncă focul și în alte afaceri dintre cele două țări. „Politica financiară ungurească“, Șice întărîtat un organ croat, „este în stare a ruina și țeara cea mai bogată din lume. Croația nu trăeșce din grația nimenui, ci din sudoarea sa, însă Ungaria va primi un împrumut dela institutul de credit al grupei Rotschild. Nu este an dela 1868 încoace, în care Ungaria se nu fie avut deficit; când i s’ar denega astăzi creditul, mâne ar trebui să se declare insolvente. Nu prin nenorociri, nici prin catastrofe mari a ajuns Ungaria în situațiunea aceasta, ci prin negândita sa politică economică națională, în astfel cu de împregiurări cine să nu recunoască lipsa indispensabilă de a se pune odată capăt unei astfeliu de situațiuni“. După „P. Corr.“ se aștepta încă înainte ca dove jile transpunerea unei note colective Porții. De mijloace coercitive aplicate Porții încă nu este vorba. Cu toate aceste situațiunea în orient se scchimbă pe toată ziua. De o parte se silesc: Gladstone și Granville a înfățișa situațiunea pacifică, de altă parte „Times“ telegrafează în toate părțile lumei, că fără îndoială Poarta va respinge decisiunile conferenței. Atunci Șice „foaia cetății“ vărsarea de sânge este inevitabilă. In Albania — se scrie la „P. Corr.“ din Cetinje — situațiunea militară nu e nicidecum favorabilă pentru Muntenegru, din contră situațiunea este cu mult mai grea decum a fost în resboiul trecut. Antivarii sunt amenințați. La 2600 Albanezi au ocupat posițiunile cele tari de la Mozura-pianina, de unde în câteva oare pot ajunge la Antivari. Nicolae principele Muntenegrului a concentrat acolo trei batalioane necomplete, cam 1800 oameni, este însă întrebarea, dacă aceste vor fi de ajuns de a apăra cetatea deschisă. Alt pericol amenință din Goiana și Druța. Iussuf Aga Socoli a ocupat munții aceștia cu 3000 oameni. Litoralul muntenegrean poate fi în tot momentul, teatrul unor lupte exacerbate. în Tusi sub comanda lui Prenk Bib Doha și Hodo Bey mai stau cam la 4000 oameni, amenințând a tăbărî asupra Podgoriței. In fine trebuie să mai amintim și de Albanezii, ce se află în marș spre fruntarii, venind de la Tirana și Elbasan. După scirile aceste pe Muntenegreni poate să ajungă în districtele aceste o catastrofă în toată forma. Albanezii sunt gata a se apăra și în contra Grecilor. Despre mișcarea unionistă în Rumelia orientală se mai scrie : De când cu venirea la guvern a ministeriului liberal în Anglia, dar mai vârtos de la întrunirea conferenței de Berlin. Bulgarii au început să agite îndoit mai mult decât înainte, pentru unirea Rumeliei Orientale cu principatul Bulgariei. „Nu numai Grecii, dar și noi suntem copii răsfățați ai dlui Gladstone. «Ție Bulgarii. De ce dar, când li se dă Grecilor teritorie, să nu ne fie permis și nouă ane uni? Nu vrem să căutăm. zi ce „V. P. “, dacă această logică a patrioților bulgari pleacă făcu un nou tratat în care Dicționariul se întitula: „Dicționariu etimologic, istoric și gramatical al limbei franceze“. Dacă această întreprindere uriașă n’ar fi reușit, ar fi fost o perdere însemnată pentru librăria Hachette, dar pentru dl Littré ar fi fost un adevărat dezastru, material și moral. Mă voiu încerca a da o ideie despre munca ce a cerut acest monument, rădicat cu atâtea greutăți în gloria literilor. D. Littré a avut ca colaborator și revisor principal pe d-nii Beaujean Juliien, Randy, Sommer, înlocuit după încetarea sa din viață prin dl Despois și apoi căpitanul de artilerie Andre. Nu se făcea mai puțin de cinci corecturi înainte de punere sub tipar, și treceau două luni între darea manuscriptului și tipărirea lui. Cetitorul nu se va mira, când îi voiu spune, că opera întreagă manuscrisă cuprinde 415,636 file. Dacă toate coloanele tipărite ale Dicționarului ar fi puse în șir, ele ar