Telegraful Roman, 1883 (Anul 31, nr. 1-152)
1883-11-08 / nr. 130
Mr. ISO ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 8 fl. 50 cr. 3 luni 1 fl. 76 cr. Pentru Monarchie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl, 3 luni 2 fl Pentru Străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl Sibiiu, Marți 8/20 Noemvre 1883. Anul XXXI TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și înger ținut a se adresa la Adamla trațiunea tipografiei arhidieceeane Sibiin, strada Măcelarilor 47 Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 43. Epistole nefrancate se refusă. — Articnlii nepublicați nu se înapoiază» INSESTIUNILE Pentru odată or., — de două ori 12 or., — de trei or 15 ar. răndulau litere garmond — și timbru de 30 ar. pentru fiecare publicare. Revista politică. Sibiin, io 7 Novemore. Maniera politicilor era și este a presenta lucrurile în afară in colori, cât se poate numai de frumoase. Mai ales situațiunea internă, cu provocare la liberalele legi dela noi, se zugrăvea cu culorile cele mai vii, fâcănd din Ungaria un Eldorado al fericirei pământeșci. în timpul din urmă începe a se face lumină și în privința aceasta. Un corespondente al farului „S. D. Tagblatt“ de aici comunică acestui ciliariu unele lucruri de interes, pe cari le punem sub ochii cetitorilor noștri după traducerea „Gazetei Transilvaniei“.*) Iată ce scrie numitul dliariu: „Esistența Ungariei ca stat este o mare problemă, căci a se lupta în centra curentului panslavismului, pangermanismului și panlatinismului și în această luptă purtată fără de soți nu numai a se menține, ci a merge tot înainte ca luptatoriu entusiasmat al culturei europene, este un lucru greu, este o problemă grea. De această soarte are maghiarismul parte“ — Astfel suspină „Nemzet“ (Nr. 288) într’un foileton întitulat „Ungaria înaintea străinătâții“, în care se plânge amar asupra unei cărți publicate mai dăunânile în limba franceză. Un capitlu al acelei cărți: „De la barbarie des Hongrois et des Turcs, esquisse dediée aux Valace- Roumains“ descrie apăsarea Românilor prin Maghiari cu colorile cele mai vii. Foiletonistul George Lucáci caută se arate, că acele acusațiuni sunt nedrepte și nefundate și Șice între altele: „Statul în procedarea sa contra naționalităților sale în basa potestății sale nu este restrâns după drept prin nimic, dar este o limite morală și aceasta este indicată de principiul ecuitații. Și potestatea statului unguresc n’a trecut un pas peste limitea pusă de ecuitate în tractarea naționalităților. Și totuși din nenorocire se află persoane între naționalitățile, ce trăiesc în patria noastră, cari înțelegându și rău interesele lor neîntrerupt sumură în contra maghiarilor și se silesc ca să zugrăvească Ungaria în străinătate cu colorile cele mai negre. Ar fi foarte trist, dacă țările Etieine ar ceti tot numai cărți cu asemenea tendințe despre Ungaria“ — dar apoi G. Lucáci se mângâie cu producte literare ca ale lui Ambros Neuman Nemnyi, zicând: „doamne mulțămiscu-ți, că Și cu Și se înmulțesc operele acele, cari arată adevărata Ungarie înaintea străinătații“. Toată naivitatea Maghiarismului față de aspirațiunile juste ale cetățenilor se manifestează în cuvintele aceste: „De unde vine ura aceasta națională? Statul unguresc nu atinge nici cu un deget comoara, ce este fiecăruia mai scumpă, naționalitatea (sic.) Cu toate acestea ura se arată numai la singuratici, pe când majoritatea era chibzuită este lipsită de orice ură spre onoarea ei, dar și aceea ură nu o putem privi decât de un sentiment de supranaționalism. Totul este „șovinism“. Din aceste cuvinte poate omul vede, pe care parte este șovinismul național. Lucru ciudat că acum vin din ce în ce mai mulți cetățeni de clasa a doua la ideea „rătăcită“, că și din partea statului mama maghiarizării trece peste marginile cuviinței și ale rațiunei. Aceasta o arată două întâmplări din timpul din urmă: protestul a 37 părinți în contra procedurei maghiarisătoare a gimnasiului de stat din Fiume și resistența jidovilor în contra statutului proiectat de ministrul cultelor despre purtarea matriculelor israelite. Puiul iubit al Ungariei, mărgeaua Adriei, Fiume, când s’a restituit dualismul, a cerut înțelepțesce prin pact să i se garanteze în toată regula întrebuințarea nelimitată a limbei italiane în toată viața sa publică. In decursul anilor înțelepciunea de stat maghiară și sufletul poporului maghiar ne-a arătat atâta antipatie în contra elementului italienesc, ca în contra celorlalte. Cu toate aceste voiesc acum să maghiariseze prin școală și acest oraș litoral, asupra căruia se poate zice că năvălesc Croații. Guvernul denumi profesori maghiari, cari cum se zice artei italienesce și introduse manuale maghiare, cu toate că se stabilise ca la gimnasiul din Fiume să fie limba de instrucțiune limba italiană. La începutul anului scolastic s’au plâns 37 părinți la magistratul urban despre regresul gimnasiului și au învinuit administrațiunea instrucțiunii de stat, că și a călcat cuvântul. Firesce această precedere „nepatriotică“, adecă resistența FiumaDilor în contra maghiarizării, a provocat o furtună în presa maghiară. Fiumanii, ca oameni înțelepți, într-o ședință a municipalității chit mată special spre acest scop au luat o resoluțiune, prin care resping toate insinuațiunile relative la schimbarea sentimentelor lor, arătând alipirea lor de Ungaria și de nobila națiune maghiară. Aceasta mai indomoli încât va jurnalistica din capitală. Comisiunea magistratului din Fiume a aflat plânsoarea părinților întemeiată și în sensul aceleia, se va remonstra la ministeriul instrucțiunii. Fiindcă nu e vorba de sașii din Ardeal, de români sau de slovaci, firesce ministrul Trefort va desavoa zelul cel prea mare al apostolilor maghiarisator din Fiume. Nu mai puțin supărați sunt Evreii din cauza măsurei escepționale a ministrului de culte privitoare la purtarea matriculelor. Sub cuvânt, ca să se delăture abuzurile în purtarea matriculelor ministrul cere, ca comunitățile evreeșci se numească funcționari deosebiți, cu o cualificațiune oarecare destul de mare, cere să fie examinați de către autoritățile municipale. Aceasta ar învoarve negreșit un amestec direct în autonomia comunelor Jidovesci, de aceea președintele cancelăriei israelitice centrale din Pesta a refuzat de a lua parte la discusiunea memoratului statut. Scopul principal al măsurei intenționate de ministrul este, că matriculele Evreilor să fie purtate numai în limba maghiară.“ Două obiecte, cari vor fi instructive și pentru noi, s’au presentat la dieta din Pesta: proiectul căsătoriei civile între creștini și evrei, și raportul ministrului de interne și de finance despre afacerea cu Ciangăii. Vom reveni. Afacerea cu denumirea banului în Croația e tot neresolvată. în ziarul „Agramer Zeitung“, deputatul Mișcatovici pledează pentru denumirea unui bărbat eșit din popor. Ca cineva să poată fi ban, se recere, ca el să aibă minte. Și minte poate ave și cine nu s’a născut în porfiră și vison și n’a purtat guler de aur cu stele. Guvernul se vede că altfel resonează. Pacificarea în Serbia merge greu. Ziarele ne aduc telegrame, care de care mai contrazicătoare. Presupuind că pacificarea e deja faptă implinită greutatea cea mai mare de acuma urmează încă. A înneca în sânge o revoluție, nu e tocmai lucru greu. Tot trimiți la trupe pănă când, ele și-au isprăvit lucru. Ce vei face însă după pacificare, aici zace greutatea. Și cum că aici zace greutatea cea mai mare, ni s-a spus și Siariul „Pester Lloyd“ în numărul său de Duminecă. Acest Siariu ese din reservă tocmai acuma, când se încep încurcăturile pentru Serbia. Resultatul final al resonărilor celor de la „Pester Lloyd“ e că Serbia nu va fi lăsată singură. Monarhia noastră va sări în ajutoriul Serbiei, chiar și când ar sta în fața unei mari puteri vecine, care a ațâțat mișcarea în Serbia. Asupra acestui articlu vom reveni. Călătoria principelui de coroană al Germaniei la Spania a făcut și face mare svon în lumea politică. Lucrul cel mai natural a fost răsboiul cu peana *) Cităm isvorul chiar și la traduceri, căci noi nu suntem de părerea altora." Red. FOIȚA: Cristian Waldo sau CAILE NOROCULUI. Roman de George Sand. (Tradus din franțuzesce de E. B.) (Urmare). Cristian se vădu închis și paralisat de precauția maiorului. O ceartă între ei asupra acestui obiect era iminentă, deși bine sdea că trecerea prin gaură era periculoasă. Cristian mai bucuros 8e măsura cu prăpastia decât unul din amicii cei mai escelenți, ce i-a trimis Providența__ Și, convins că aici abilitatea și precauție n’au să fie de folos, deoarece el nu vedea la trei pași dedesubtul său, copilul lacului încredințându-se minunei permanente a destinului său, se cobori în fugă spre prăpastie. Cristian sosi la castelul nou înainte de ce maiorul, care mai avea a da mnicei sale trupe ordini, putea face pe jumătate din aceeași distanță, ca să-l ajungă. El găsi porțile curților deschise și luminate ca de obiceiu in decursul festivităților. O mare mișcare neobicinuită. Nu erau damne frumoase împodobite și cavaleri frumoși pudrați, cari la sunetele musicei lui Rameau, schimbau întâlnindu-se, reverențe mari sau surise grațioase; erau servitori grabnici, ducând geamantane și Încărcându-le în sănii. Mai toți oaspeții castelului se pregătiră de plecare, unii povestind cu glas lin prin coridoare, alții închiși în apartementele lor odihnindu-se vreo câteva oare, după ce dădură ordinile lor pentru călătorie. Ce se petrecea oare ? Lumea era așa de agitată, încât Cristian, încălțat cu cisme mari, cu capul gol, cu vesta spintecată și cu pete de sânge pe ea, cu cuțitul de vânătoare la brâu, nu făcu nici o sensațiune. Lumea îi făcea instinctiv loc, fără a întreba, cine este vânătorul acela întârziat ce părea a lua în asalt, hotărât a răsturna toate mai curând decât a suferi o secundă de oprire. Cristian parcurse așa galeria Vânătoarelor, unde vădea rătăcind fețe foarte agitate. Printre fețele aceste, el recunoscu pe unii, cari i se aretaseră la bal, de drept moștenitori presumtivi ai stăpânului castelului. Ei păreau foarte emoționați, se întrețineau încet, și se întorceau la tot momentul spre o ușe, din care păreau că așteaptă cu temere o noutate importantă. Fără a le lăsa timp să-l examineze și să înțeleagă ce face, Cristian trecu ușa aceea. zicându-și că probabilmente pe aci are să găsească apartamentele baronului, însă trecând o galerie îndestul de lungă el audea gemete grozave. El fugi în direcția aceea și întră într’o cameră deschisă, unde se află deodată față în față cu Stangstadius, care șezând în lineșce, cerea o gazetă, la o lampă mică, fără a păre cât de puțin emoționat de văietările groaznice, ce se auzeau tot mai aproape și mai distincte. — Cei? îi ztse Cristian luându-l de braț. Pe aici mergi la tortură? Fără îndoială, Cristian, cu cuțitul a mână, avea fizionomie puțin linișcitoare, căci vestitul geolog sări drept în sus și esclama înspăimântat: — Ce-i asta? Ce vrei? Ce vorbesci de...? — Apartamentul baronului? răspunse laconic tânărul june pe un ton așa de hotărît, încât lui Stangstadius îi trecu toată pofta de discutație. — Pe aici răspunse el arătând spre stânga. Și foarte mulțămit a-l vede depărtânduse, el își continua lectura zicându-și, că stăpânul castelului are bandiți ciudați în serviciul său, și că întâlnesci în apartamentele sale oameni, ce n’ai vre să-i întâlnesci într’un colț de pădure. Cristian mai trecu un cabinet și găsi o ultimă ușe încuiată. El o sparse cu pumnul. El ar fi spart în momentul acesta porțile iadului. Un spectacol lugubru se oferi vederei sale. Baronul, sguduit de convulsiunile unei agonii teribile se bâtea în brațele lui Iohan, lui Iacob, a medicului XIX