Telegraful Roman, 1884 (Anul 32, nr. 1-152)

1884-11-08 / nr. 131

Nr. 131 ABO­HAUIMTDL Fantra Sibila pe an 7 fi., 6 Inni 8 fi. 60 or., 8 Inni 1 fi. 76 or. Pentru ■•narorile pe an 8 fi., 6 Inni 4 fi­, 3 Inni 2 fi Pentru Străinitate pe an 12 fi­, 6 Inni 6 fi., 3 Inni 30. Sibiiu, Joi 8/20 Novembre 1884. Apare Mariia, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și Inaerț­timt a te adresa la AdHlal*trad­a la tipii raid arahici laoaanai Sibiin, s trada Măcelarilor 47 Corespondențele atlnt­a adresa la­ fradacțiunea „Talegrafalal Renan“, strada Măcelarilor Nr. 30. Epistole nefrancate se refnsă. — Articolii nepublicați nu se Înapoiații Anul XXXII IMN­KTIUMILI Pentru odată 7 tr., — de doui ori îs or., — de trei or 16 tr. rundal­an litere garmond — ți timbra de 30 er. pentru fie­care publicare. Sibiiu, 7 Novembre, 1884. Statul nostru este cel mai poliglot pe acest continent. Națiunea politică maghiară este compusă din o sumă de naționalități, cari aproape nimica nu au comun cu naționalitatea genetică maghiară, ale cărei tendințe vădite se concentrează în dogma po­litică: maghiarizarea întregei vieți publice din stat. Poliglotismul statului nostru aduce cu sine, că la noi politica externă are mare inr­urință asu­pra celei interne, ba în cele mai multe cazuri cea din urmă se orientează celeilalte, politica internă, celei esterne. Aceasta mai tare s’a pronunciat și se pronun­­d­ă în Ungaria, și aici în special încât ne privește pre noi românii, politica esternă era oare­cum pre­­te­­tul de a ne apăra pre noi românii. Consolidarea statului român n’a fost privită cu ochi buni de către puternicii­­ jilei dela noi. Mai mult, au fost timpuri când vigurosul stat român era privit adevărat cuib de revoluționari, cari pândesc momentul spre a se repezi asupra Transilvaniei, și cucerindu-i să întemeieze mult visata Daco-Românie. Pe acelea timpuri actualul guvern al României, în frunte cu actualul conducătoriu era presentat ca incarnațiunea Daco - Românismului, și din această cauză mult, foarte mult am avut se suferim [noi pacinicii români de sub coroana Sântului Ștefan, în timpurile din urmă cercurile normative din Viena au început a privi prin alte sticle consolida­rea României. După tractatul de la Berlin România s-a ridicat la regat, a trecut norocoasă deocamdată prin mult agitata cestiune a Dunărei, și astăzi lu­mea crede că și ea a intrat în alianța puterilor din centrul Europei. Nime­ni se bucură din inimă mai curată de această nouă fașă a lucrurilor ca și noi românii din Ungaria și Transilvania. Bucuria noastră este îndoită, ne bucurăm de progresele României, și de binefacerile, ce se revarsă din ea asupra noastră. Să nu fim rău înțeleși. Noi suntem cei mai credincioși supuși ai casei Habsburgice, prin urmare cei mai supuși cetățeni ai statului ungar; bucuria noastră se explică deci astfel cu: prin bunele noastre relațiuni cu România s’a tăiat calea stăpânilor de a călări pe noi de frică pentru consolidarea viguro­­sului stat vecin, în zilele din urmă s’au întâmplat lucruri cari ne întăresc în credința, despre bunele relațiuni din­tre noi și România. Prin discursul la adresele pre­­șidenților delegațiunilor Maiestatea Sa prea bunul nostru monarh­ ne-a asigurat că stăm în bune re­lațiuni cu statele vecine, și România încă este stat­­ vecin cu noi, în delegațiunile ungurești ministrul de externe, comnitele Kálnoky, a vorbit în special și despre Ro­mânia, și ne-a spus că relațiunile noastre cu acest stat din încordate ce erau au devenit amirabile, și că ele nu vor fi conturbate prin încercările unei mici cete de oameni trecuți de la noi, încercări în­dreptate spre conturbarea acestor bune relațiuni, încercări, cari noile nu ne fac onoare, fac însă multe neplăceri guvernului din România. Reîntorși de la o sărbare familiară în casa pă­rinților lor, suveranii României în Viena fură bine primiți de fi­toriul nostru împărat și soția lui, și întimpinat simpatic din partea pressei de acolo. Pressa din Viena, deși jidănită pănâ la măduvă, are atâta tact și bun simț, de­stimează pre oaspe­ții casei domnitoare, și dacă și are nedumeriri po­litice, acelea sau le reservă pentru altă ocasiune, sau dacă nu, le înbracă în haina cuviincioasă, și le presentează publicului ca dorințe sau grav amine în­dreptățite. La espresa dorință a Maiestății Sale împăratului, suveranii Românii s’au abătut pe la Budapesta, și ei fuseră primiți foarte simpatic de cătră domnitoriu și casa sa. Nu tot așa a urmat pressa maghiară. Fără mult comentariu am reprodus în numărul de Sâm­bătă al Ziarului nostru un articol publicat la locul prim în guvernamentalul „Nemzet.* Precând în gara de la Budapesta Maiestățile făceau onorurile oaspe­ților suverani, pre atunci prin capitală se impărta d­iariul „Nemzet,“ cu articolul de intimpinare pro­vocat de noi. Un confrate al nostru accentuând marea im­portanță a acestei întâlniri de monarhii în capitala Ungariei, leagă mari speranțe pentru pacea dintre aceste două state, și prin ea consolidarea internă a bunei înțelegeri între noi și elementul maghiar. Darear Dumnezeu tot oameni optimiști între români. Atunci am fi cruțați de momente neplă­cute văzând cum se manifestează opinia publică ma­ghiară chiar și la ocasiuni solemne. Cu opinia publică maghiară suntem în curat. Cât timp pressa va fi în mâna jidanilor și nu se vor putea impune adevăratele caractere în publicistica Un­gariei, despre o înțelegere între noi nu poate fi vorba, și precând un­­ liariu va înjura pre capul statului vecin chiar atunci, când monarh­ul nostru îl va îmbrățișa, celalalt va cere să se maghiariseze Întreg contingentul de dragul unui caprițiu, iar junimea maghiară, viito­­riul natiunei maghiare la fâlfâirea steagului „Schwarz­gelb“ — va cânta cântări revoluționare la adresa coroanei, a dinastiei și a armatei comune. Așa este signatura timpului, și ministrul de externe Kálnoky a știut ce vorbește, când în fața lumei a spus un mare adevăr. Elementele turbulente din România nu ne fac onoare. Așa este. Onoare ne ar face, când, prin o în­țeleaptă politică le-am fi dat posibilitatea să se va­­liditeze aici acasă, și nu i-am fi silit să iac lumea în cap. Și dacă bătrânul Kossuth nu încetează a-și manifesta ideile sale, și voește să moară în cre­dința sa politică, dacă junimea maghiară ne spune că la un semn dat, ea va merge sub steagul lui Kossuth contra casei Habsburg, dacă acestea sunt posibile și permise de ce să nu fie permise mani­festările din București, Iași, Craiova, Galați etc. Și cât timp există acestea ca efecte ale unei cause ce se susține prin realitatea lucrurilor, noi ca simplii muritori nu ne legănăm în visuri deșerte pentru simpatii ale opiniei publice maghiare. Actuala ordine de lucruri este opera magică a ora­­șlului din Berlin. Și părerea noastră este, că ea se basează pre interese bine calculate, încât acelea inte­rese varsă raze binefăcătoare și asupra noastră, cari suntem bun material în mâna măestrului, actuala ordine de lucruri din Austro-Ungaria va avea du­rabilitate. Revista politică. Binii. Delegațiunile și-au terminat agendele in comi­­te vor ținea deci puține ședințe plenarie, și apoi ’și vor termina activitatea, remâind parlamente­lor respective sancționarea budgetelor aprobate de delegațiuni. Conferența pentru Congo preocupă întreagă pressa europeană. Un corespondent e de la „Pol. Cor.“ despre care ni se afirmă că este bine informat despre scopurile conferenței, având o întrevorbire cu un membru din conferență comunică următoarele: „Conferența din Berlin are mare problemă ci­­vilisatorică înaintea sa. Meritul convocărei acestei conferențe cade asupra cancelarului Germaniei. Acea­stă conferență cu privire la importanța ei pentru dreptul internațional este asemenea congreselor de la 1815 și 1856. Francia tocmai din considerarea im­portanței civilisatorice a acestui congres a primit invitarea Germaniei, căci Francia totdeauna este condusă de interesul pentru progres. Cu privire la chemarea congresului nu numai publicul laic, ci FORȚA. Desvoltarea și însemnătatea monah­ismului primitiv. (Tractat istorico - teologic de­­ 4. J.) (Urmare.) Stând lucrul astfel, era o necesitate reclamată de curentul pus în mișcare în cei dintâi trei secuii ai creștinismului, ca creștinii s­imiți­vi supuși in­­fluințelor naturii și persecutați pănă la estrem în zelul lor cel înfocat cătră învățăturile propagate de Cbs, să desprețuiască speranțele pământului acestuia și să ducă o vieața isolată și consacrată teoriei ru­­găciunei și meditațiunilor religoase alegându-și ce­riul de patrie comunâ. Pietatea massei creștine cătră Dileu era așa de mare, încât o parte considerabilă depunea toată averea disponibilă comunității locale sau o împărța celor mineni, iar dânșii viețuiau în cea mai mare simplitate și abnegațiune prin deșer­­turile și pădurile gigantice ale Egiptului. Sentimentul de consanguinitate nu se mai considera ca cea mai sfântă legătură în familie: părinții î și abandonau fii­iei și viceversa, iar amicul rupea toate legăturile de pretinse, nn cari au stat cu alții. D. c. Viața aceasta ascetică o Începe fără îndoială Pavel din Teba în secl. al III, iar adevăratul intemeietor al vieții monah­ale este Antonie născut în Coma din Egipt, care -și câștigă o mulțime de imitatori, al căror viețuire exemplară avu de urmare convertirea foarte multor păgâni la creștinism: învățăcelul lui Antonie, Pahomie, uns pe anahoreți în odăi co­mune dândule unele prescripțiuni, pe baza cărora cu drept cuvânt se poate privi de primul organisa­tor al monarhismului. Acesta înființa pe insula Tabene o mănăstire pe lângă care se adăposteau la moar­tea lui (348) aproape 50.000 de anahoreți. Majoritatea anahoreților o forma oameni din­­tr’o posiție mai inferioară, cari cu scop de a trăi mai comod, de a fi dispensați de imposite, de ser­­viciul militar și de alte datorințe civile sub cuvânt de religiozitate intrau în mănăstiri. Dar nu numai atât, oamenii cei mai corupți și mai despravați, cul­pabilii cei mai mari pentru ca să se scape de pe­deapsa meritată­­ și luau refugiul în asiluri mona­h­ale, unde sub velul sânzeniei ccupau coruperea celorlalți membrii din mănăstire. Din causa aceasta Valens împăratul bizantin prevăzând periculul ame­nințător, decreta să se alunge cu forța toți proletarii și alți trași împinși din mănăstiri1“.­ In urma acestor împregiurări deplorabile era neapărat de lipsă să se stabilească unele norme în privința vieții monah­ale și să se ficșeze condițiunile ce trebuie să le întrunească toți aceia, cari aveau aplicare spre monah­ism. In privința acesta Va­sile cel Mare ocupă un loc foarte onorific între or­­ganisătorii statului monah­al, căci el statorind unele reguli pentru mănăstirea din Neocesarea, a dat tot­deodată nu numai pentru mănăstirile de atunci, dar chiar și pentru cele de mai târziu o disciplină foarte riguroasă. Cu drept cuvânt s-a dat biserica epite­tul: „patriarh­ul monah­ilor.“ In Occident idea monah­ismului era pentru popoarele barbare un ce cu totul necunoscut; săl­­batica natură a acelora nu se putu împăca cu prac­ticarea vieții solitare. Cu toate acestea pe lângă multe greutăți îi succede lui Atanasie cel mare pe timpul exilului său în Galia, a familiarisa idea mo­nah­ismului și la aceste națiuni. In scurt timp Occidentul era plin de congregațiuni monah­ale, în cari intrau chiar și femei având exemple premergă­toare cu privire la o vieață plină de demnitate pe Antusa, Macrina și altele. Emigrațiunea popoarelor a dat o lovitură di­strugătoare monah­ismului, care trase la îndoială existența religiunei creștine nouă și streină pentru emigratorii barbari și încă nepetrunsă pe r­eplin de către indigenii copleșiți în h­aosul întunerecului. *) F. Guericke, Kirchengeschichte, pag. 270.

Next