Telegraful Roman, 1885 (Anul 33, nr. 1-137)

1885-02-14 / nr. 18

Nr. 18. Sibiiu, Joi 14/26 Februarie 1885. Anul XXXIII. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbătă. ABONAMENTUL. Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarh­ie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 f , 3 luni 3 fl. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 30. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr.,— de trei­ ori 15 cr. rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr pentru fie­care publicare. Căsătoria a doua a preoților noștri sau paînenn A dnn nnui'iilili miroan I Oiliouiai ca UIUi uimi mu nun. 1 Preotul român ocupă și trebue se ocupe o po­­sițiune distinsă în societate. El nu numai prin dem­nitatea sa hierarchică, ci și prin posițiunea sa so­cială trebuie să fie un factor principal și să-și va­­liditeze vocea sa întru de a ferici pre cei încredin­țați conducerei și păstorirei sale­ în o comună unde vedem o școală frumoșică, un învățătoriu har­nic, o regulă și armonie — numai­decât deducem că aici trebue că avem un preot zelos și conscien­­țios, și vice-versa, în comunele unde nu e școală, nu e ordine, nu e armonie între creștini, nolens volens ne dăm verdictul — că în aceea comună trebue să fie sau să fie fost un preot neconsciențios și în ge­nere nedemn de misiunea sa. Aceste premise se revin la obiect. Preotul ro­mân precum are de a fi un model de acurateță în toate agendele sale, întocmai un astfel de model trebue să fie în familia sa! Copii s ei trebue să fie evlavioși, temători de Dumnedeu și se pre­meargă cu exemplu bun celorlalți copii din ve­cinătate și din comună. Din casa și din curtea pre­otului nostru nu e permis să iesă săracul nemiluit, cel întristat nemângăiat, cel lipsit neajutorat — iată marea misiune a preotului nostru! Nu numai însă fapte morale materiale, ci și fapte morale spi­rituale trebuie să severească preotul român, dacă va să fie un adevărat păstoriu al creștinilor. El trebue în casă, pe st­rade, în biserică, în școală totdeauna să fie și învețătoriul poporului, să-l apere de a se încurca în procese ruinătoare, se-l facă să evite cercetarea cârci­­melor cu un cuvânt el să fie îngerul păzitor al poporului de toate relele și ispitele ce ar putea veni pre capul lui. Seara să țină la sine acasă sau­­a scoală pre­legeri despre cruțiare, despre economie, despre trac­­tarea omenoasă cu alți oameni și cu animalele chiar, cu un cuvânt să facă pre oameni să câștige la toată ocasiunea dela preotul lor, și atunci poporul va stima și iubi pre preotul, îl va împărtăși de bene­ficiile îndatinate și poate și neîndatinate, cu un cu­redt: vânt el va deveni un adevărat proroc în cercul său de activitate, poporul nu va face nimica, nu va în­treprinde nimica, fără să consulte și întrebe pre preotul al cărui sfat și voință va deveni pentru el o lege, de la care nu se va abate în chipul acesta preotul român va deveni un factor valoros în so­cietate, cuvintele lui vor cădea pre pământ bun, vor prinde rădăcini și ne vor da fructele cele mai folositoare. Cu o astfeliu de preoțime, condusă de aceste vederi în scurt vor dispărea relele cele multe de cari suferim, școala și biserica vor deveni locuri cercetate, cârcimele vor deveni locuri părăsite, fii lui Israil se vor duce de unde au venit și nu vor cumpăra moșia românului, cu un cuvânt în scurt vom da spre bine. Temnițele se vor goli de făcători de rele, în cari astăzi, grație băuturilor celor lesne jidovești și grație unei negligințe în lipsa totală de o creștere și edu­­cațiune, românii dau cel mai înspăimântătoriu con­tingent și încă oameni, cari numai prin graiu se deosebesc de celelalte animale! Astfeliu de oameni nefericiți sunt recrutați aproape din toate părțile, dar nici din o parte nu așa de rău posați < a cei din comitatul Hunedoarei și în parte și al Albei de jos! Pentru ca preotul român să devină în adevăr un misionariu în înțelesul adevărat al cuvântu­lui apoi el trebue să fie însuși în ordine cu aface­rile sale familiare, sociale, materiale! Va zice cineva că e o pretensiune cam mare, dar­ eu voiu se con­stat că un preot, care nu e în ordine cu aceste 3 referințe, devine­ absolut rrefolositoriu în cercul seu de activitate. Să vedem pre preot în familie! Un preot cu casă și masă e vesel și voios. Năcazurile zilnice le îm­parte cu ai sei și poporul arare­ori vede pre pre­otul seu moros, indispus, năcăjit și desperat! Ce vedem însă la preotul văduv? Casa lui se îmbracă în doliu, el nu mai are sărbătoare, și fața lui a înce­tat de a mai fi ca odinioară veselă. El trăește nu­mai de a f­i pe mâne, și-a perdut deja voia de a mai avea aceia ambițiune, nobilă de a lucra pentru neamul seu! El nu mai vede în jurul seu și al casei sale preteni, ci în bărbați vede spioni, car în femei, sau ființe de o proveniență dubie, sau de acele cari vor se-l fure și să-l despuce de avere și în urmă și de onoare și de caracter. Se păzește deci de preteni, devine misantrop, în urmă o melancolie îl duce la perirea totală. Aceștia sunt cei ce vor să se țină în marginile prescrise de legi și de bunăcuviință! Alții de un natur și mai ușurel se află și împacă mai curând cu posițiunea ce li s’a creat prin per­­dere­a ce au avut mai scump! Se încungiură de amici și caută petreceri, cari îl ruinează materiali­cește și pre urmă îl discreditează moralminte, devine imposibil, casa lui în loc de a fi un model de ordine, de­vine din contră un model de destrăbălare, cu un cuvânt bietul om e un nenorocit, un fiu perdut și pentru oficiul și pentru comuna sa, și trecerea lui dintre cei vii se consideră de o apropire pentru paroh­ia și de multe ori și pentru familia sa. De regulă din următorii autorfel de preoți nu se alege nimica, pentru­ că au trăit și crescut în o atmosferă și sub niște auspicii din cele mai nefericite! Este un nu­măr, și acela e cel mai mic și neînsemnat, unde astfel de nenorociți caută a se împăca cu posițiu­nea aceasta, ’și văci de oficiu și de trebi, îngrijesc de familie cu zel duplu, pentru că știu că ei au să suplinească și locul de tată și cel de mamă, dar foarte mic e numărul acestora,, cari ’și știu căuta ocupațiuni mai nobile și n­u decad în noianul unei mări de fărădelegi de unde numai moartea-i scoate! — Am făcut aceasta împărțire a preoților veduvi în 3 categorii, pentru­ că de regulă cam în aceste 3 soiuri îi împarte soartea și cred că împărțirea e nimerită fără se fiu silit a aduce cașuri concrete. Nu știu dacă sinodul nostru archidiecesan are act despre numărul preoților veduvi, am dori însă, ca conspectul să-l avem­ la îndemână,din anul­­ acesta după protopresbiterate, spre a ști exact numărul celor veduvi! Dacă vom lua de masă protopresbi­­teratul Săliștei — atunci sunt 20 °­0, căci acolo din 22 preoți sunt 5 văduvi, ear de vom lua de basă protopresbiteratul Sibiului, atunci numărul va fi și mai mare, căci în o singură comuna (Ocna) din 4 preoți gr. orientali 3 sunt văduvi! Având deci un număr așa de considerabil de preoți văduvi — sun­tem datori a ne ocupa de ei și de soartea lor! Preo­tul trebue se fie bărbatul unei muieri­dice aposto­lul Pavel, — deci ce e mai natural, că dacă soartea a voit să-l pedea­scă, noi societatea se-i venim în ajutor, să-i redăm posibilitatea de a fi fericit ia­­răși, de a-și aculta copiilor sei o mamă, casei sale decorul avut, sărbătorilor timbrul veseliei, dar nu cel al superărei și al melancoliei, — și ce e mai mult. *) Ce­stiunea sulerată de confratele nostru merită aten­țiunea fie­carui om iubitoriu de binele și fericirea bisericei. O punem deci la apreciarea publicului și după ce vom ve­dea păreri pro și contra, vom veni și noi cu ale noastre. FOIȚA. Necesitatea unei societăți beletristice la românii ciscarpatini. Dl Dr. Gregoriu Silași, publică în anul 1 din anul 1885, 6/18 Ianuariu al „Familiei“ un articlu foarte interesant, care servește tot odată ca o pro­vocare pentru de a înființa societăți beletristice ro­mâne. Articolul menționat este următor­ul: Necesitate? Lipsă? Nu i vorbă: de aceste noi românii de dincoace de Carpați avem destule pre­­ste cap pe toate terenurile vieții Mai că am putea z­ice cu cuvintele Evangeliului, că numărul lor se chiamă legion. Dară ce se-i facem ? Se ne spărțăm oare și se ne descurag­ăm pen­tru aceasta? Dar când oare omenimea în general și singuritele sale familii mari, națiunile, în special n’au avut a se lupta cu mai multe ori mai puține lipse și necesități varte? Necesitățile se nasc deodată și dimpreună cu omul, și numărul lor crește în proporțiune cu pro­gresarea individului, respective a cutărui popor în cultură. Ca comerciantele în stare bună, care tocmai din causa aceasta se bucură de mai multe și mai mari credite, asemenea stă lucrul și cu un popor cuprins în calea înaintării culturale, în privința lipselor lui feliurite. Vorba e numai, ca și unul și altul se-și tragă bine seama, se cumpănească bine împregiurările, aceste determinate de multe­ ori m­exorabili și fatali ale acțiunii omenești, și să se adapere la timpul seu a satisface înainte de toate pe cele mai urgenți și mai neamorabili. între aceste necesități arzătoare ne vine a nu­mera, în cercu stările presinte ale gintei române din Austro-Ungaria, înființarea unei societăți beletristice. Nu știm afla-va și întru cât va afla modesta noastră propunere prin cercurile literatorilor noștri mai competenți aprobare și îmbrățișare ? Din par­­te-ne o ținem nu numai de oportună și realizabilă, ci din intimă convicțiune susținem chiar necesitatea adoptării și traducerii ei în realitate. într’adevăr care se mai repetim și noi la acest loc plângerile acuși, acuși reînoite prin foile noastre de publicitate și acuși, acuși reînnoite prin cercurile literarie române? Activitatea literariă la românii cis­carpatini, Și ce-se, e în cjilele noastre prea puțină și neînsemnată, ea nu merge înainte și nu sporește, cum ar trebui, ea stagnează și deci — fiind-că „quod non proficit, deficit“ și fiind­că în mersul desvoltă­­rii culturale și de tot soiul al omeniriei remânere într’un loc nu există — cestim­ata activitate dă în­dărăt. Și dacă toate acestea se afirmă și susțin nu chiar cu tot temeiul, la tot cașul însă admitem că cu oare­care temeiu. Adevărat că după cum electrisase sguduiturile puternice din 1848—49 pe românimea ciscarpatină, după cât de îmbucurătoriu ea pornise prin anii 50 ai soclului activitatea ei literariă, ales pe câmpul înflorit și suav al poesiei, după ce cu măestrul odei naționale, nemuritoriul A. Mureșan, în frunte o mân­dră ceată de juni adepți ai lui Apoline începuse cu­­ cântecele lor virginale pline de foc și simțeminte nobili a ne delecta, întocmai ca paserile primăverii cu ci­ripitul lor încântătoriu, despre ce atestă între altele „Foaia pentru minte, animă și literatură“ de pe acele timpuri; după toate aceste omul își putea face în acest respect și în aceasta direcțiune, pentru de­­ceniile următoare speranțe și mai măritele decât cele ce le vedem astăzi realisate, ziua bună părea a se arăta de dimineață. Le stăm însă, cum se sfice, strâmb și se jude­căm drept, și vom fi constrînși a recunoaște, că dela românii din Austro-Ungaria, după trecutul lor atât de vitreg și după presinzele lor numai puțin nefavoritoriu, chiar spiritul cel mai pretensiv abia de ar fi putut aștepta mai mult decât ceea ce dân­șii îrn aceste vr’o două decenii din urmă pe terenul literariu-cultural au prestat. Noi abstragem deja faptul necontestabil, că de prin anii 60 încoace spiritele celor mai buni ai ro­mânilor ciscarpatini fură mare parte distruse în fu­nestele sau cel puțin ingratele lupte pentru dreptu­rile politice­ naționale ale poporului român. Abstra­gem și deja prea cunoscuta și recunoscuta stare materială nu din cele mai brilianți , mai toți scrii­torii r­om. ci s carpantini, pre când străbunul Ovidiu (Trist. lib. I. 1) ne spune un mare adevăr referitoriu la activitatea literarie de ori-ce soiu, după care: Carmina proveniunt anime deducta sereno. Nubila sunt subitis tempora nostra malis. Carmina secessum seribentis et otia quaerunt. Cu toate aceste cutezămi a afirma, ca după ad­mirabila și atât de mănoasa și salutarea activitate a micei Pleiade de literaturi rom. de pre la cape-

Next