Telegraful Roman, 1885 (Anul 33, nr. 1-137)

1885-02-23 / nr. 22

Nr. 22. Sibiiu, Sâmbătă 23 Februarie (7J­ íartie) 1885. Anul XXXIII. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbătă. ______________________________________­_____________________________________________________ ABONAMENTUL. Pentru Sibiiu pe an 7 fi., 6 luni 3 fi. 50 cr., 3 luni 1 fi. 75 cr. Pentru monarh­ie pe an 8 fi., 6 luni 4 fi., 3 luni 2 fi. Pentru străinătate pe an 12 fi., 6 luni 6 fi., 3 luni 3 fi. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 30. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fie­care publicare. FOIȚA. Stelele commis — voiagere de A. Dumas tradusă de Haporogeanul. A fost odată un rege poet. Dar fiind-că nu poate avea cine­va de toate, coroană de diamante și aureolă de aur, acest rege era un poet bunicel, așa că pe când unele state de ale sale erau resculate, — ceea ce i se întâmplă câte­odată și încă foarte adese­ori și care-1 făcură în cele din urmă a abdice în favorul firului seu — am <jit că pe când se resculară în contra lui unele sfaturi, după trei ordonări pentru a se împrăștia insurgenții, comisariul trimis spre acest scop se urca pe o tribună, care se așed­a înapoia lui, și după­ cum era și răscoala mai mult s’au mai puțin înverșunată, cerea o odă, două sau trei ode și rar se întâmpla ca îndată cam pe la jumătatea odei a treia, cât de intensivă să fi fost răscoala să nu se fi risipit ca printr’un farmec. Călătoriam în țările acestui monarh­ poet și visitam monumentele curioase ale imperiului, căci în general luat, acest rege era dacă un mare artist cel puțin un mare amic al artiștilor. Măsuri escepționale și tendențioase. Ore știe în 3 Martie n. 1885, ziua de 16/26 Februarie, în care s’a împlinit centenariul esecutării lui Horia, a trecut fără ca se fi provocat demonstrațiuni și tumulte, după cum s’a așteptatat din partea unor agitatori maghiari, cari cu ori­ce preț voiesc a dovedi lumei din afară, că românii din statul ungar sunt un element de dis­­ordine și neliniște permanentă. înainte de a sosi d­iua de 28 Februarie preo­­țimea română de ambele confesiuni din acest tract a primit instrucțiuni părintești de la capii bisericești, prin care se învită a nu ținea pârăstasul întru amintirea revoluționarilor români dela 1784. Intențiunea ace­stor pastorale este evidentă: capii noștri bisericești văd­end paroxismul, în care a ajuns lupta de națio­nalitate astăzi, și marele pericol, ce poate emana din fapte neprecugetate, au aflat cu cale a atrage atențiunea preoțimei asupra acelui pericol și a îm­piedeca escarea de conflicte cu potestatea publică, ai cărei agenți lucră pe căli subversive pentru a ne seduce la acte nechibzuite și a ne împinge în prăpastiă Numai acesta este sensul acelor cercu­­larie și desigur că ori­ce om moderat va afla acea­stă purcedere a capilor noștri bisericești din Sibiiu și Lugoș corectă. De aceea nu-mi pot explica hi­­perzelul cu care „Gazeta Transilvaniei“ se aruncă ca o seară sălbatică asupra capului nostru biseri­cesc din Sibiiu. Atacul ar fi fost mai esplicabil, dacă marele organ național era atât de generos, încât se con­state în același timp, că întreg clerul înalt român de am­be confesiunile au luat disposițiuni pentru a evita conflicte cu forța majoră. Dar firește că „Gazeta Transilvaniei“ ca fariseul din evangeliă, a voit se demonstreze, că clerul unit mulțămită lui Dumnedeu, nu este așa păcătos ca cel ortodocs__ După aceste observări trec la obiect, în Orăștie nu s’a serbat părăstaș pentru martirii români nici în biserica unită nici în cea greco-ort., deși se credea că se va face. Cu toate acestea organele sigurității publice au luat unele disposițiuni, cari sunt obicinuite numai în preseara unei revoluțiuni. S’au consignat mili­ția din garnisoana de aici pe filele de Sâmbătă și Duminecă. Bieții soldați au stat toată noaptea cu puștile în piramide și neștiind care poate fi mo­tivul acestei măsuri escepționale unii credeau că au se fie trimiși contra unei învasiuni române neaștep­tate, alții credeau că este alt resboiu estern în per­­­­spectivă. Atât se știe că a avut ordine ca în timp­­ de începerea unui resboiu, în­­ ziua de Sâmbătă, când s’a sărbat pomeni­rea morților — obicinuită în toate Sâmbetele nărese­­niilor — un sergent de poliție se plimba cu nea­stâmpăr pe dinaintea ușei bisericei orientale aștep­tând parastasul lui Horia — însă în zadar. Tot lucrul pare a fi o comediă, în fond însă aceste măsuri escepționale și bătătoare la ochi au un sens mai profund. Domnii stăpânirii voiesc adecă a ne arăta lumei ca rebeli cu ori­ce preț pentru a putea justifica asprele măsuri legislatorice ce s’au luat și se vor mai lua contra românilor din Tran­silvania. între asemenea împregiurări critice vocea bărbaților noștri moderați are valoare îndoită. De­­altmintrenea poporul român este un element calm, moderat și înțelept și nu se lasă sedus de vocile sirenice ale numeroșilor agenți provocatori, cari caută scandalul cu lampa lui Diogene în­­ ziua mare. S’au ținut ici calea câte un parastas în unele comune din cercul Orăștiei, însă fără nici un zgo­­mot și demonstrațiune, mai mult din zel­e s­age­rat însă exagerat în nobleță, care obligă pre oamenii cu inimă. Atitudinea clerului nostru din Orăștie și tract — de ambe confesiunile — a dovedit că preoțimea se știe feri de inițiative neprecugetate și de provocarea de conflicte netrebuite în timpuri anormale. Acea­sta nu deroagă nimic din simțul de naționalitate al preoțimei, pentru­ că naționalitatea nu se manifestează numai în acte de demonstrațiuni neoportune și chiar desastroase Românului i-a rămas liberă con­­sciința sa, de care nu s’a atins prelații noștri, și în inima sa fie­care român a (zis: Fie le țărâna ușoară. Dumnezeu a audi­t această rugăciune și fără a o fi cetit în­­ stare. Din aceste considerațiuni desvoltarea întregu­lui aparat de putere polițiană și militară, de aici este un act ridicul, care arată învederat, că ma­ghiarii, un popor per eminentium revoluționar, cum îl arată întreaga sa istoriă și toate tradițiunile sale, caută în zadar după proteste pentru a stigmatiza pe români de patrioți zei și neloiali, începem a ne convinge că organele administra­tive sunt quasi agenți provocatori, și ele caută cu felinariul ocasiunile spre a ne duce în ispită. Știm că de reminiscențele istorice cu tragic sfârșit sunt legate multe amărăciuni. Și dacă aceste amărăciuni mai sunt pipărate și cu asupriri și te­­rorisări neomenești, omul să fie de peatră, totuși își ese din răbdare. Psih­ologia a stavenit regule­­ pentru asemenea stare sufletească, și afecțiunea se Toate lucrurile mai însemnate, monumentele,­ palaturile, museele, pinacotecele fură visitate, mai rămâneau închisorile. A­ și fi voit să nu visitez închisorile pentru stu­diul cărora n’am nici o simpatie profundă, dar aveam pe unul din acei „ciceroni“ inflecsibili, cari nu te lasă cu una cu două. Urmai dară pe ciceronele meu în închisoare, închisoarea din capitala regelui poet se deo­­sebia prin ce­va extraordinar, de celelalte închisori, anume prin aceea, că nu avea arestați. Cu toate acestea ea avusese unul, care trebui să rămână acolo trei săptămâni și care nu rămase însă decât numai trei­­ jile. Acesta fu un jurnalist vienez. Petrecându-și în capitala regelui poet, el fă­cuse o satiră contra pentrametrelor Majestății Sale, dar șeful poliției, care aflase cine era autorul ace­stei satire, îl aresta condamnându-i el însuși la trei săptămâni arest și tot deodată să-și mărturisească vina în public în jurnalul oficial al orașului. Din fericire regele află, ceea ce se întâmplă. Demandă numai­decât trăsura și spre marea uimire a cocerului, porunci valetului, care îi închidea ușa: — La închisoare! Cinci minute după aceea, se anunță prisoneru­­lui, Maiestatea Sa regele de . . . consideră ca împregiurare ușurătoare la dejudecarea faptelor comise. Puternicii țiilei la noi tocmai asemenea afecți­uni voesc să le esploateze față cu noi ca motive agravătoare, și ei încă ne provoacă. Astfel nu stăm noi acuma când toate neamurile sunt îndreptate contra noastră. Așa stăm noi astăzi când diare de rea credință cu­ de ții jignesc în noi demnitatea de creștini ortodocși. Tentațiuni dela streini, tentațiuni de la ai no­ștri, și apărători n’avem decât pe arh­ierei, cari prevăd cursele ce ni se întind, și ei au curagiul a păși pentru poporul lor știind bine, că vor fi insul­tați de acei pretinși apărători ai poporului, cari în numele lui critică totul spre a putea scrie, și ast­fel nu scriu spre a-și susținea existența, în numele nației sacrific nația pentru hrană, încă odată. Să avem ochii în patru, căci neo­menia celor de sus și nechipsuiala — ca să nu țli­­cem reavoința celor de jos, ne prăbușește în pră­pastie. ________ _ Revista politică. în lumea mare tare miroasă a praf de pușcă. Neînțelegeri mari s’au ivit între Germania și Engli­­tera din incidentul publicărei unor depeșe confiden­țiale în parlamentul Angliei. Cancelarul Germaniei Bismark s’a simțit îndemnat a desavua aceasta pro­cedură a Angliei, și el­­ a făcut fără nici o cru­țare în parlament. Vorbirea cancelarului a produs mare ferbere în Europa și ei se atribue importanță politică nu toc­mai de rând. Unele zliare din Germania nu cred în eventualitatea rumperei raporturilor politice în­tre Germania și Anglia ci după ele întreagă afacerea este la adresa puterilor din centrul Europei spre a justifica politica colonială a Germaniei. Se poate să fie numai meșteșugită răceala din­tre Germania și Anglia, ea însă nu este meșteșugită între cea din urmă și Francia. Se știe că Francia poartă resboiu cu China. Guvernul republicei franceze a introdus blocada, dec­larând de obiect de contrabandă cerealele. Guvernul Angliei a făcut obiecțiune contra impor­tului de orez. Obiecțiunea Angliei a produs indig­­națiune în Francia, ziarul „République frangaise“ nu fără cuvânt împută Angliei egoism nemotivat. Dacă Anglia a declarat obiecte de contrabandă pe mare cărbunii de peatră, ca material de foc, pen­tru ce se nu o poată face aceasta Francia față cu cerealele ca virtualii mai ales în cașul de față? Prisonerul abia avu timp ca să-și ascundă în cu­tia mesei pe care scria, o satiră nouă la care lucra în acel timp. Dar această satiră în loc de a ataca pe vre­unul dintre regii de pe pământ, ataca pe regele din Olymp. Jurnalistul spera, că Jupiter nu va fi așa de susceptibil ca Majestatea Sa regele de ... . Dar el se înșelase de aceasta susceptibilitate și se convinse despre aceasta când regele în per­soană intrând în prinsoarea sa cu pălăria în mână după cum să cuvine din partea unui autor înaintea criticului seu, a unui acuzat înaintea judecătorului, își ceru scuze de la prisoner, îl ruga de a se urca în trăsura sa și-l duse să prând­ască la palat. Resultatul fu, că prisonerul nu mai avu timp să deschidă cutia și să-și scoată satira. Satira rămăsese dară în cutie, unde în­­ ziua urmă­toare după plecarea prisonerului fu găsită de temnicer. Regele fu înștiințat de acest nou incident. Criticul din Vienne părăsise și plecase deja că­­tră orașul său.­­ Să se trimită cu vre­ o ocasiune sigură sa­tira autorului ei ții se regele și în deosebi să se bage de seamă ca să nu mai cadă în mânile șefului poliției. Ocasiune sigură nu se mai găsi­se încă. — Ve duceți la Vienne? me întreba temnice­rul primindu-se cu onorurile cuvenite prin temniță și istorisindu-mi anecdota pe care o spuseiu.

Next