Transilvania, 2013 (Anul 119, nr. 1-12)
2013-07-01 / nr. 7
Istoriile din Prinţul Ghica ) Adriana BĂRBAT Universitatea „Transilvania” din Braşov, Facultatea de Litere, “Transilvania” University from Braşov, Faculty of Letters B-dul Eroilor nr. 25, Braşov, România, tel: +40268474059, Fax: +40268474059, email: f-litere@unitbv Personal e-mail: adrianabarbat@gmail.com The histories from prinţul Ghica ' The study focuses on the historical novel, Prinţul Ghica, written by Dana Dumitriu and its aim is to find out the multitude of histories within it. I identified two concepts as the bases of this novel: „the second reality” (Camil Petrescu’s concept) and “psychological realism” (Henry James’ concept). Dana Dumitriu applied these two concepts in her historical novel. The modern historical novel, as understood by Dana Dumitriu, stands where literature/fiction and history meet. She recreates (as “artistical transfiguration”) historical documents through the multiplication of the perspectives and of the histories. The conclusion of the study is that Dana Dumitriu’s historical novel is at the same time a valuable literary/fictional work and a historical document gathering different histories through different techniques and perspectives. Keywords: historical novel, psychological realism, history, artistical transfiguration, multiplication of the perspectives omanul istoric modern Prinţul Ghica îşi (__yC' are rădăcinile teoretice în conceptul de realitate secundă teoretizat de Camil Petrescu şi în cel de realism psihologic teoretizat de Dana Dumitriu (pornind de la teoria lui Henry James). Autoarea reface perioada Marii Uniri prin absorbţia trecutului în prezent, dar şi prin explorarea acelor evenimente cu accent pe realitatea interioară profundă a personajelor. Realitatea secundă astfel obţinută nu este, în cazul Danei Dumitriu, numai absorbţia trecutului în prezent prin intermediul imaginaţiei, ci deopotrivă absorbţia prezentului în trecut. Realismul psihologic foloseşte pentru explorarea psihicului uman tehnica „punctelor de vedere”, prin intermediul căreia Dana Dumitriu reface istoria perioadei postpaşoptiste, multiplicând perspectivele şi aducând în prim plan inclusiv istorii mărunte (a preocupărilor şi frământărilor feminine, a viselor sau a obiceiurilor culinare, a psihicului uman). Astfel, atât din perspectiva realităţii secunde, cât şi din cea a realismului psihologic, în romanul istoric al Danei Dumitriu avem de-a face cu o multitudine de istorii şi de perspective asupra ei. Despre divizarea Istoriei vorbeşte şi Lucian Boia, considerând că fragmentarea în istorii dovedeşte „incapacitatea noastră de a-l reînvia [trecutul, numea] cu adevărat.”* 1, de aici şi concluzia autorului că „Istoria nu este realitate, ci reprezentare.”2, condiţia ei fiind cea a imaginii. Folosind imaginea ca mod de reprezentare, istoria definită de Lucian Boia este o realitatea secundă, iar faptele istorice sunt, conform autorului, „joc secund, care se cere descifrat, pentru a se ajunge la adevăratele esenţe”3. Aceste „esenţe” ne apropie de conceptul de realism psihologic şi de explorarea sinelui profund. Trecută prin filtrul personal, istoria pe care o imaginăm poate deveni o reflexie a sinelui, se poate întoarce asupra psihicului uman, iar perspectiva se poate multiplica în spaţiul narativ prin vocile narative. Astfel, raportarea la istorie, la trecut, devine similară modului în care autorul unui roman istoric modern se raportează la epoca pe care vrea să o reprezinte, trecând totul prin filtrul personal și multiplicând perspectivele. Pentru Hayden White, istoria scrisă este „o structură verbală în forma unui discurs al prozei narative care pretinde a fi un model sau o imagine a unor structuri şi procese din trecut cu scopul de a explica ce au fost prin reprezentarea lor.” (trad. mea)4 Prin apropierea pe care Hayden White o realizează între istorie şi naraţiune pornind de la structura lor narativă comună, istoria scrisă, ca reprezentare a vremurilor trecute, întâlneşte literatura ca reprezentare. Romanul istoric este astfel o zonă de intersecţie între istorie şi literatură, Lucian Boia afirmând supremaţia romanului istoric în faţa naraţiunii istorice: „Romanul suplineşte, aşadar, imposibilitatea istoriei de evocare totală.”5 In viziunea Danei Dumitriu, exprimată în câteva