Transilvania, 2019 (Anul 125, nr. 1-11)
2019-10-01 / nr. 10
TRANSILVANIA 10/2019 Istoria ca literatură şi realităţile alternative Rodica GRIGORE Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Litere şi Arte “Lucian Blaga” University of Sibiu, Faculty of Letters and Arts Personal e-mail: rodica.grigore@ulbsibiu.ro History as Literature and the Alternative Realities Considered one of the most important and influential contemporary British writers, Graham Swift succeeded in imposing his artistic method with the publication ofWaterland (1983). Apart from the plot, this novel illustrates many of the postmodern theories of aesthetic representation and also establishes an original balance between reality and its historic expression. Many literary critics analyzed Swift’s writing taking into consideration Hayden White’s ideas and subsequently underlined the British novelists prevalence as far as the limits of the mimesis or the relationship between fact and fiction are concerned. His other novels, such as Last Orders and Tomorrow, continue to explore the domain of personal memory related to that of history, but unfortunately do not reach the artistic level ofWaterland, a masterpiece in its own way. Nevertheless, Graham Swift remains one of the most important representatives of postmodern fiction and one of the greatest masters of contemporary novel. Keywords: postmodern novel, literary influence, history, reality, illusion, metafiction. _________________________________________ FTfl _________________________________________ Hayden White afirma în cunoscutul său studiu, Metahistory, că acele aspecte pe care istoricul modern le consideră evenimente ale trecutului, îi apar, unui istoric postmodern, drept elemente ale unui mare text al prezentului, câtă vreme postmodernismul a impus, treptat, imaginea unui istoric privit, în primul rând, ca scriitor, capabil să plaseze orice eveniment al trecutului în contextul mai larg al unei cronici, înţeleasă, însă, mai cu seamă ca o naraţiune având o ipoteză, o concluzie, precum şi o linie de desfăşurare a acţiunilor bine definită. Nuanţându-şi punctul de vedere, acelaşi Hayden White va susţine, ulterior, că istoria însăşi trebuie privită din perspectiva momentelor (evenimentelor) care o compun şi care ar avea o accentuată structură simbolică, putând configura, astfel, metafore extinse, de aceeaşi factură cu acelea pe care le întâlnim în literatură, luând naştere, în acest fel, „dominanta metaistorică” ce poate fi identificată, practic, în orice discurs istoric. Postmodernismul, însă, consideră atât ficţiunea, cât şi istoria drept discursuri, având sisteme de semnificaţii care utilizează strategii retorice şi / sau narative. Fără îndoială, discursul istoric mizează încă foarte mult pe cronologie şi pe legăturile de cauzalitate, menite a reprezenta cât mai adecvat realitatea şi a o explica integral, numai că realitatea însăşi, aşa cum au demonstrat perfect naraţiunile postmoderne, nu este - şi nici nu rămâne vreodată - aceeaşi, putând fi construită, reconstruită sau deconstruită în funcţie de imperativele estetice dominante. Publicat în anul 1983 şi impunându-l rapid pe autorul său drept una dintre vocile cele mai pregnante ale prozei britanice din perioada respectivă, romanul Rămânul apelor al lui Graham Swift textualizează multe dintre aspectele noii teorii a reprezentării postmoderne, punând în discuţie, deopotrivă, numeroase probleme de care au fost preocupaţi în cea mai mare măsură teoreticienii fenomenului istoric şi literar al ultimelor decenii. Dacă ar trebui să rezumăm totul la câteva rânduri, romanul e povestea profesorului de istorie Tom Crick, care mai are foarte puţin până când va 58