Tribuna, ianuarie-iunie 1971 (Anul 15, nr. 1-25)

1971-01-14 / nr. 2

Proletari din toate țările, unițî-vă! Director-fondator IOAN SLAVICI (1884) . Anul XV. Nr. 2 (729) . 14 ianuarie 1971 • 16 pag. — 1 leu săptâmînal de cultura Solemni, arborii au trecut într-o noapte dintr-un deceniu în altul și frunzele lor erau risipite în lume, in văzduh, în pămînt. Solemni, oa­menii au trecut și ei prin cumpăna vremii și faptele lor nu erau risipite, ci se adunau orașe, munți, rîuri, pes­te tot unde semnul lor s-a pus ca pe-o frunte liniile timpului în chip de înțelepciune. Cite decenii se vor fi petrecut ast­fel de la întemeierea pămîntului nu­mit România, cite decenii vor fi tre­cut cu vuiet mare de la întemeierea acestui popor, cite decenii vor mai trece, marcîndu-i prezența în lume? Am trecut cu Ștefan cel Mare și cu Bălcescu și cu toate umbrele, mai Eminescu și cu vechi sau mai noi, care dau strălucire chipurilor noastre. Am trecut pragul deceniului cu codrul de stejari și cu umbra lui Mircea la Cozia, cu anul 1840 și cu miezul unui eu de foc, cu toate aces­te sfinte esențiale bagaje pe care nimeni nu le vede în chip de obi­ecte, dar toți le simțim și le cerce­tăm pe obrazul aproapelui, compa­triotului nostru. Ne-au rămas din deceniul trecut cîteva mari monumente industriale ori propriu-zise, pe unele și în acesta continuăm să le desăvîrșim, altora le trăim forma în care se prezintă e­­ternității. Și totuși, arborii sînt aceiași, văz­duhul același, cerul e cerul româ­nesc al ciocîrliilor și al gîndului nos­tru cel mai înalt, numai în ochii oa­menilor citești o nouă hotărîre, ace­eași și ea, dar mult mai precisă, cum mai precisă e vîrsta noastră pe mă­sură ce intrăm mai adinc în maturi­tate. Primul an al deceniului 8, anul 1971, un an marcat de floarea roșie, eroică, avînd 50 de petale aprinse, totodată oglinzi ale noastre, în care ne privim chipurile ca să știm cine suntem­, cine am fost și mai ales cine vom fi. Variantă transcrisă de EMINESCU pentru MITE KREMNITZ (prima pagină) T. TITU MAIORESCU (portret în tuș) In acest număr reproducem desene și acuarele inedite din albumul lui MITE KREMNITZ izvoarele imnului Marginalii la DÜRER Cele cincisprezece gravuri în lemn ale lui Dürer înseamnă o dată în spirituali­tatea germană. Tînărul pictor avea abia 25 de ani. Tatăl său vine dintr-un sat de lîngă Oradea acelor vremi cînd candelele tran­silvane erau încă departe de ele înșile. Dintre cei 18 prunci cîți erau au mai trăit trei dintre care și Albrecht viitorul maestru de la a cărui naștere se plinesc 500­ de ani anul viitor, întors din Italia tînăr, după ce a stat zile în șir la Padua la Capella Scrovegni unde Giotto a lăsat în frescă viața lui Isus și unde lîngă Dom în Bap­­tisteriu a văzut apocalipsa lui Giusto de Menoleuci. Dürer împlinește aceste 15 gravuri în lemn după textul Evanghelis­tului Ioan aflat priponit pe Insula Pat­­mos acum aproape două mii de ani, după cum arată și Juraschek cercetătorul lui, urmînd îndemnului lui Nicolaes Gusanus cu a sa Peter Unser Predik. Ceea ce trebuie amintit îndată este că Dürer n-a inclus nimic de la sine, a ră­mas un credincios textului. Nenorocul vine doar că textul apocalipsei pe lîngă că este foarte greu este atît de matur și extraterestru că nimeni pînă astăzi n-a reușit să-l strîngă în chingile strivte ale tabloului. Ar trebui să avem aici capitol cu ca­pitol textul de obîrșie și alături lucrările lui Dürer pentru a înțelege cum ne este dat să fim după marile revelații. Căci ceea ce Dürer încearcă a făcut și Rembrandt și San Juan de la Cruz și toată dymnografia răsăriteană și cea de ev mediu aici. Dürer și Grünewald sînt ultimii maeș­tri din Germania care mai lucrează în liturgie, în acea slăvire, adorație a divi­nului. în gravura cu Numărul VIII — Media­­tio — apare acel înger teribil care revine și la Rilke mai tîrziu, acel mijlocitor strălucitor care îi întinde evanghelistului o cărțulie s-o mănînce. Ioan stă în ge­nunchi și mănîncă însetat acea cărțulie devenită foc. Poate că aici e toată povestea noastră a oamenilor, a creației și neliniștii din­­totdeauna. Hunger nach etwas, foame după ceva, cum spune Jakob Böhme. Noi înșine nouă nu ne sîntem îndeajuns. Această însemnare nu are alt rost de­cit să vestească bibliografic două izvoare asupra cărora se poate lucra. Textul de pe Patmos și întîia reușită majoră ca operă plastică în Occident, în lemn a lui Dürer. Despre aceste două lucrări însă ar tre­bui să se lucreze cel puțin un semestru la universitate așa cum cuvine. Aachen, dec. 1970. IOAN ALEXANDRU

Next