Tribuna, ianuarie-iunie 1971 (Anul 15, nr. 1-25)
1971-02-25 / nr. 8
PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE. UNIȚIVA! DIRECTOR-FONDATOR IOAN SLAVICI (1884) • ANUL XV, NR. 8 (735) • 25 FEBRUARIE 1971 • 16 PAGINI — 1 LEU Datorită cunoașterii de sine, Istoria a scos, pentru a se salva, la hotarele timpului, din poporul acestei țări figura distinsă și distinctă a Personalității. Etapelor însemnate și descifrabile în aura zbuciumată a spiritului națiunii noastre li se adaugă personalitatea (cu totul deosebită a tovarășului Nicolae Ceaușescu, exponentul și esența unui timp revoluționar. De acest timp, de acest Destin și de concordanța lui cu năzuința contemporană dinlăuntrul și din afara hotarelor geografice ale României, se ocupă Michel P. Hamelet în cartea sa de biografie politică intitulată Nicolae Ceaușescu, apărută în colecția Destine politice a Editurii Seghers (Paris, 1971). Autorul, ziarist de informație și experiență enciclopedică, face cunoscute cititorilor trăsăturile de caracter, sobrietatea convingerilor și puritatea țelului vieții conducătorului statului român, calități ale unei existențe care sintetizează și se suprapune exact pe geniul colectiv al națiunii noastre. Cu o copilărie fără ceea ce înseamnă îndeobște copilărie, cu o tinerețe alternînd între detențiune, eliberare și iarăși lagăr de concentrare, într-o vreme care strivea pe cei puternici, pe cei iubitori de frumos și dreptate socială, tovarășul Nicolae Ceaușescu era desăvîrșit de revoluție ca un luptător reprezentativ. In imensitatea fărădelegilor, istoria s-a îngrijit de Personalitatea care trebuia să apară, singularizînd-o prin chiar condițiile vieții ei, întărindu-i calitatea individuală în societatea care-și stingea toate focarele virtuților prin izolarea temporară de egalitatea dintre oameni obținută prin coborîrea tuturor la nivelul cel mai scăzut. Omul de rînd își lasă pecetea numai asupra celor din jurul său. Mediul personalității este națiunea de care, legată fiind prin trecut, îi întrevede viitorul și o conduce spre certitudinile lui. Fiecare din noi fiind o istorie vie, prin el ne am format și ne păstrăm valoarea individuală. Iată desprinse numai câteva din ideile cărții lui Hamelet pe care o dorim în versiunea românească și în fața cititorului român, convinși fiind că se răspunde unei necesități ardente. EMIL BUNEA/ VICTOR FELEA SuiguruL lucru Singurul lucru care contează e această dragoste de viață — acest imbold primitiv către lume către trupul și sufletul ei amestecate mereu în proporții necontenit variabile O magnetism subtil care ne ții în plasa ta nevăzută iubind suferind admirînd detestînd și în cele din urmă integrîndu-ne într-o bătălie firească Magie a privirilor care creează universul de forme magie a instinctului care le selectează și care te pune în gardă sau te face fericit intr-o împrejurare anume fără să te prevină o trup sinteză supremă a conștiinței singulare sfînt receptacol al harului misterios al iubirii t----------- COVOR (detaliu) Actualitatea lui Petru Maior Cine încearcă înfățișarea personalității lui Petru Maior — de la nașterea căruia se împlinesc în acest an 210 ani și de la a cărui moarte s-au împlinit (14 februarie) 150 de ani — este silit să creioneze, cel puțin, o epocă, o ideologie, europeană și românească totodată: epoca și ideologia luminilor. Numai în acest context cultural-ideologic european se înțeleg just ideile și faptele omului, iar opera sa crește în valoare și semnificație. Rupte sau izolate de fermentarea ideologiei noi, moderne, operă și idei, fapte și strădanii rămîn neînțelese sau înțelese doar îm parte. Cum s-ar înțelege în întreaga sa complexitate și temeritate opera și fapta lui Petru Maior dacă s-ar ignora spiritul raționalist al noii ideologii ? Rațiunea poate totul, judecă totul, este datoare să descopere legile care guvernează societatea. Sau dacă nu s-ar sublinia umanismul noii generații, rațiunea este datoare să slujească omului, iar societatea se cuvine organizată pentru fericirea omului. Ori dacă s-ar uita rolul ce se acorda „luminilor“ în emanciparea socială și, în anumite cazuri, și națională a popoarelor: rolul determinant al educației în progresul societății, educația naturală, cu o finalitate practică: studierea limbii, istoriei, geografiei în primul rînd, fără ignorarea, însă, a celorlalte științe: educația accesibilă tuturor, educația așezată pe temeiul adevărului simplu, la îndemîna lumii întregi. S-ar înțelege, poate, mai puțin corect om, faptă, operă și idei dacă s-ar ignora mutațiile ideologiei în raport de stările din Germania și Imperiul habsburgic, unde luminismul, sub haina wolffianismului sau a iosefinismului, este mai temperat ca exprimare, mai moderat ca finalitate, mai dispus a sluji interesele „despotismului luminat“. In acest context central european, luminismul lui Petru Maior și a tovarășilor săi de idei și strădanii: Micu, Șincai, Molnar-Piuariu, Budai- Deleanu, Paul Iorgovici, Gheorghe Lazăr, Zilot Românul, Dinicu Golescu, Ionică Tăutu, Eufrosin Potzeca și mulți alții, își găsește mai de grabă filiația în Febronius și Just, în Grotius și Puffendorf, își găsește corespondențe în Balbin și Pekel, Dobrowsky și Benkö. Asemenea idei și preocupări se altoiau pe o învățătură însușită la Blaj și mai ales la Roma, unde în cei cinci ani de studiu, Maior va cunoaște multe și va înțelege și mai multe, auziste la școală, citite în cărți, înțelese mai ales din propria observație în orașul de pe Tibru. Anul petrecut la Viena, la întoarcere, îi înlesnește înțelegerea mai justă (Continuare în pag. a 12-a) ȘTEFAN PASCU Reproducerile din acest număr aparțin ANEI LUPAȘ