Tribuna, ianuarie-iunie 1971 (Anul 15, nr. 1-25)

1971-02-25 / nr. 8

PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE. UNIȚI­VA! DIRECTOR-FONDATOR IOAN SLAVICI (1884) • ANUL XV, NR. 8 (735) • 25 FEBRUARIE 1971 • 16 PAGINI — 1 LEU Datorită cunoașterii de sine, Istoria a scos, pentru a se salva, la hotarele timpu­lui, din poporul acestei țări figura distinsă și distinctă a Personalității. Etapelor însemnate și descifrabile în aura zbuciumată a spiritului națiunii noastre li se adaugă personalitatea (cu totul deosebită a tovarășului Nicolae Ceaușescu, exponentul și esența unui timp revoluționar. De acest­­ timp, de acest Destin și de concordanța lui cu năzuința contem­porană dinlăuntrul și din afara hotarelor geografice ale României, se ocupă Michel­­ P. Hamelet în cartea sa de biografie­ politică intitulată Nicolae Ceaușescu, apărută în colecția Destine politice a Editurii Seghers (Paris, 1971). Autorul, ziarist de informație și experiență enciclopedică, face cunoscute cititorilor trăsăturile de caracter, sobrietatea convingerilor și puritatea țelului vieții conducătorului statului român, calități ale unei existențe care sintetizează și se suprapune exact pe geniul colectiv al națiunii noastre. Cu o copilărie fără ceea ce înseamnă îndeobște copilărie, cu o tinerețe alter­­nînd între detențiune, eliberare și iarăși lagăr de concentrare, într-o vreme care strivea pe cei puternici, pe cei iubitori de frumos și dreptate socială, tovarășul Nicolae Ceaușescu era desăvîrșit de revoluție ca un luptător reprezentativ. In imensitatea fărădelegilor, istoria s-a îngrijit de Personalitatea care trebuia să apară, singularizînd-o prin chiar condițiile vieții ei, întărindu-i calitatea indi­viduală în societatea care-și stingea toate focarele virtuților prin izolarea tempo­rară de egalitatea dintre oameni obținută prin coborîrea tuturor la nivelul cel mai scăzut. Omul de rînd își lasă pecetea numai asupra celor din jurul său. Mediul per­sonalității este națiunea de care, legată fiind prin trecut, îi întrevede viitorul și o conduce spre certitudinile lui. Fiecare din noi fiind o istorie vie, prin el ne am format și ne păstrăm va­loarea individuală. Iată desprinse numai câteva din ideile cărții lui Hamelet pe care o dorim în v­ersiunea românească și în fața cititorului român, convinși fiind că se răspunde unei necesități ardente. EMIL BUNEA/ VICTOR FELEA SuiguruL lucru Singurul lucru care contează e această dragoste de viață — acest imbold primitiv către lume către trupul și sufletul ei amestecate mereu în proporții necontenit variabile O magnetism subtil care ne ții în plasa ta nevăzută iubind suferind admirînd detestînd și în cele din urmă integrîndu-ne într-o bătălie firească Magie a privirilor care creează universul de forme magie a instinctului care le selectează și care te pune în gardă sau te face fericit intr-o împrejurare anume fără să te prevină o trup sinteză supremă a conștiinței singulare sfînt receptacol al harului misterios al iubirii t-----------­ COVOR (detaliu) Actualitatea lui Petru Maior Cine încearcă înfățișarea per­sonalității lui Petru Maior — de la nașterea căruia se împlinesc în acest an 210 ani și de la a cărui moarte s-au împlinit (14 februarie) 150 de ani — este si­lit să creioneze, cel puțin, o e­­pocă, o ideologie, europeană și românească totodată: epoca și ideologia luminilor. Numai în acest context cultural-ideologic european se înțeleg just ideile și faptele omului, iar opera sa crește în valoare și semnificație. Rupte sau izolate de fermenta­rea ideologiei noi, moderne, ope­ră și idei, fapte și strădanii ră­­mîn neînțelese sau înțelese doar îm­ parte. Cum s-ar înțelege în întreaga sa complexitate și temeritate o­­pera și fapta lui Petru Maior dacă s-ar ignora spiritul raționa­list al noii ideologii ? Rațiunea poate totul, judecă totul, este da­toare să descopere legile care gu­vernează societatea. Sau dacă nu s-ar sublinia umanismul noii ge­nerații, rațiunea este datoare să slujească omului, iar societatea se cuvine organizată pentru fe­ricirea omului. Ori dacă s-ar ui­ta rolul ce se acorda „luminilor“ în emanciparea socială și, în a­­numite cazuri, și națională a po­poarelor: rolul determinant al educației în progresul societății, educația naturală, cu o finalita­te practică: studierea limbii, isto­riei, geografiei în primul rînd, fă­ră ignorarea, însă, a celorlalte științe: educația accesibilă tutu­ror, educația așezată pe temeiul adevărului simplu, la îndemîna lumii întregi. S-ar înțelege, poate, mai puțin corect om, faptă, operă și idei dacă s-ar ignora mutațiile ideolo­giei în raport de stările din Ger­mania și Imperiul hab­sburgic, unde luminismul, sub haina wolf­­fianismului sau a iosefinismului, este mai temperat ca exprimare, mai moderat ca finalitate, mai dispus a sluji interesele „despo­tismului luminat“. In acest con­text central european, luminis­mul lui Petru Maior și a tovară­șilor săi de idei și strădanii: Mi­­cu, Șincai, Molnar-Piuariu, Budai- Deleanu, Paul Iorgovici, Gheor­­ghe Lazăr, Zilot Românul, Dini­­cu Golescu, Ionică Tăutu, Eufro­sin Potzeca și mulți alții, își gă­sește mai de grabă filiația în Febronius și Just, în Grotius și Puffendorf, își găsește corespon­dențe în Balbin și Pek­el, Do­­browsky și Benkö. Asemenea idei și preocupări se altoiau pe o învățătură însu­șită la Blaj și mai ales la Roma, unde în cei cinci ani de studiu, Ma­ior va cunoaște multe și va în­țelege și mai multe, auziste la școală, citite în cărți, înțelese mai ales din propria observație în orașul de pe Tibru. Anul pe­trecut la Viena, la întoarcere, îi înlesnește înțelegerea mai justă (Continuare în pag. a 12-a) ȘTEFAN PASCU Reproducerile din acest număr aparțin ANEI LUPAȘ

Next