Tribuna Româna, 1859-1860 (Anul 1, nr. 1-89)

1859-09-17 / nr. 36

rimilor de viță latină și greacă, de vița neamurilor ce se renascu acumu și prosperează sub dulcele și seninele certuri plăcute lui Bachus. Iată scrisorile D-lui Negruțți. SCRrISORI adresate D-lui I. Ionescu. Sghinnna Mamina. SCRISOAREA D Domnul meu, Iți scriu dintr'unu satu unde, din mila d-tale, mă ocupu cu facerea recensimentului statisticu. Pre căt, însă, frumoasă astă lucrare, Domnul meu, pre a tăta e și grea, și nici nu te fi la începutu alt-feliu într'o țeară unde nu există cele mai elementare noțiuni statistice, și unde nu'și au bătutu capul nime de nimică. Așteptăndu ca celu puținu de acum înainte putemu căpăta și noi acele să de care spunu căteva zi cu avemu nevoie, dă'mi voie să'ți observăm, (sagtimă că nu observăciuni), ce am făcutu asupra locuitorilor nostri, și mai ăntăiu asupra costumului. Cegiamu mai dăunăzi în Tribuna unu argicolu alu d-tale, prin care arătai că oastea noastră s'ar pute îmbrăca mai eftinu. Curiosu omu e acesta! ziceamu în sine, să voiască a simplifica, într'unu spiritu de economie pre vitejii nostri! să pui mai videniu pestriți, roși, galbeni, verzi, tarcați, încoițați, împanați, cum ne-amu deprins a'i vede! Să'i vedemu simpli și nepoleiți. Dar de unde a eștiu reformatorul acesta cu idei că miliția de pe ceea lume? Nu știe elu noastră a fostu imbracată cănd rusește cănd nemțește, cănd franțuzește, și nici odată romănește? În adevăru, Domnul meu, lăsăndu gluma la o parte, nu te miri de această variabilitate a caracteriului romănu? Nu dovedește ca o nestatornicie înțelinită în firea lui? Bagă seamă că costtumul nostru național au rămasu ca o tradiție numai. Fanarioții ne-au adusu poalele lungi, hainele largi, și căciula monstruoasă. Rușii, în periodicele lor invazii, ne-au lasu barbele, ne-au scurtatu hainele, și ne-au lasau șlafronul și samurarul. De la Nemți amu luatu bocăncii și piureea de cartofle, de la Francezi cravata lată de unu degitu și barbișu a la Pengi IV, șci. Precum vezi, de la fie care amu luatu atăta numai că n'amu luatu ce Ce prin asta întrămu busta căte ceva, era mai bunu. ne pasă! Ni se pare că Și apoi, fiindcă civilisația se introduce prin în civilizație, femei, începemu a ave și noi bretele noastre, fetele de marmoră și acele patentate de poliție ce se silescu a altul civilisația în acea din norocire și că parte din giunime care în locul modestiei ce ar prinde'o așa de bine, are numai obrăspicia neesperienției și aroganța științei superficiale. Începemu a are lucrul, inainte-mergătorul sărăciei pentru țeara noastră văduvă de fabrice și ce este mai tristu e că această pecingene se lățește cu unu chipu spăimăntătoriu pintre locuitorii săteni. Amu văzutu și m'am încredințit, Domnulu meu, că unu satu de 30 gospodari consumă pe anu 1000 coți citu și 1000 coți pănză de bumbacu.Cu am gospodina nu pune pănză? cu poartă fotă, peștiman, catrință, stergaru?A4i uitatu, se vede, ce ț'amu spusu mai susu, că fiindcă civilispțina pine prin femei tocmai gospodinile suntu care, ințelegăndu'și șisia, au pruncatu stativile și ițile In fonu, de aceea intr'unu satu de 100 de case, nu credu să găsești cinci păreci de stative, iar soiul spatarilor (nu confunda, mă rogu, cu Spatarii ceialalți) care mai făceau spete au peritu și s'au suplu! Țeranul încă n'au lăsatu sucmanul și ițarii făcuți din lăna oilor lui; țeranca, însă, nu mai poartă cămeși cu algițe, fotă sau peștimani spre care, dacă le dorești, le noți vede numai pe scena teatrului romănescu); poartă tulpanu, rochie cu polcă, și fustă cu brodării sau tarbarale, cum le numescu ele. Vezi că e de sperat că și prin sate vom agiunge curăndu la malacomu. Dar să venimu acumu la cifre, să lăsămu să vorbească ele, căci argumentul lor e nmai puternicu decăt oricare altulu. De vei lui minimul de 300 mii terance, care consumă căte 33 coți citu și 30 coți americă, și vei socoti costul cotului din aste ambe obiecte căte giumătate după tăceri, vei vide că femeea țeranului cheltuește duci galbeni, adecă 600 mii gabeni ese pe totu anulu din țeară numai pe citu și pe pănză, și numai de la sate. Adaoge cătu vei voi pentru tirguri; iei suma cea mai mică ceți închipuești; adunăle la unu locu, și spune'mi dacă pentru duoă obiecte (și din cele mai eftine) se espoartă atăta nămol de bani avemu oare mult pănă s'agiungemu la bancrută? Cu a dooa scrisoare, iar voiu mai spune ce voiu mai vede. Sănătate! țuiiul bisericilor! Mulți credu că d-ta n'ai făcutu asta fără unu scopu ascunsu. „Se SCRISOL REALĂ. Domnul meu. Nu știu ce idee ai avut de a însemna rubrică în tablourile statistice și pentru prevede, zi cu unii din zaltarii de proprietari, că vroiu să nesocotească și prețul bisericei în capital, și să plătimu biru și pentru biserică Asta se vede că au prevăzut'o o cucoană văduvă avută proprietară din ocolul meu, de n'au vrut să'și facă biserică deși posesorul voia să iie parte la cheltuială și țeranii la muncă. De aceea, domnul meu, am fost silitu ai prețului biserica zece galvrii, adecă ceva mai puținu decăt cea mai ordinară casă țerănească. Însă acesta este o rară excepție, căci bisericile cele mai bune și rindeiala serviciului suntu numai la moșiile iar cele proaste, și care nici merită a purta moșiile denumele aceasta le găsești latului și la acele răzeșești. Și știi de unde vine aceasta? Pentru că boierii bătrăni, cu toate defectele lor, erau deprinși a respecta relegea; și pentru ca să mărească pre Dumnezeu, pote și pentru ca să li se ierte păcatele cele multe, li înalțau locașe mărețe și frumoase. Căt pentru cleru, el ca parte duhovnicească, crezănduse fără păcate, nu socotia de nevoie a face atăte complimente lui Dumnezeu, în numele căruia greșin (dacă clerul poate vrodată greși). Cu răzeșii era apta. Acești pașini simpli, avăndu preoți dintre dînșii, adecă stăpănitori de pămăntu ca și ei, oindeau că se ocupau nu cu biserica, ci cu crășma. Preoții începeau ăntăiu a clădi crășme pe jărbințele lor, lumenii nimitțți, mai vărtos că crămnia aducea venitu, iar viserica numai cheltueală. Și apoi, d-ta știi ce face esemplul, cunoști proverbul femeei leneșe pentru care era serbătoare totă săptămăna; luni, Lune, marți, Macovei, șci afară de duminică, cănd, zicea, că dacă va lucra preoteasa, va lucra și ea. Guvernul, în solicitudinea sa pentru binele sătenilor, voiește amenința școli comu- bisericești, Carale. Nimic mai frumos și mai de laudă, însă în cătă vreme nu va ave unu cleru pentru sate care să însufle poporenilor, pe lingă datorințile relegei, moralitatea, respectulu legei și dragostea muncei, mă temu forte că toate voru fi în zadar. Dovadă mai multe sate în țeară unde proprietarii statornicindu școli pentru bieții sătenilor, acești juni indată ce învață a ceti și a scrie, desprețpuindu meseria părintescă, munca cămpului cea binecuvăntată, își părăsescu părinții, se ducu în orașe, unde'i așteptatu toate viiturile ce au mai rămasu ăncă nemiprăștiate prin țeară. Acolo ciocol mei, cea mai mare insultă ce puteau îi îmbrățoșăndu creasta face părinților, se tăvălescu din casă în casă și din cafenea în crășmă, pănă ce îmi sfârșescu niște ticăloase zile prin spitaluri! Pentru ca să avemu săteni buni, ne trebue, mai întâi de toate, preoți buni. Țeranul n'ascultă pre nime ca pe preotul seu. Sănătate! SCRISOLRELIȘI. Domnul meu, Am zis'o, o zic, și voiu zice-o totdeauna, aceea ce împilează pre locuitoriul săteanu nu e abuzul parțial a subprefectului, sau a jandarmului, nu e nici boierescul, nici posesorul Grecu; suntu după viituri ce au prinsu rădăcină în el: Lenea și Beția. Cu toată strigarea falșilor filantropi, observatorul nepărtinitoriu, urmărind pașu căte pasu pre săteanu, se încredințează că toate relele lui provinu de la aceste după viituri. Țeranul, și cel mai ticălosu, iși mintite toată treaba cămnului și a lui și străină, toate angăriile, toate sarcinile de la 1-iu aprilu pănă la 1-iu octomvri. Ce face el celelalte șease luni ale anului? Gîndești, poate, că cărăușește ca să căștige cu ce să'și plătească birul? Dar birul, Domnul meu, îl plătește femeea lui cu 10 paseri care duce la tărgu. Gîndești poate că iși curățe fănațul de mărăciuni sau iși gunoește ogorul ca să îmbunătățească pămăntul, sau lucrează altceva? Nicidecum. Gunoiul zace în mari mișigle la nasul lui. Cum are o vacă dinaintea ușei, căteva cară de păpușoi și o slănină în podu, de duminică pănă sămbătă bea în crășmă, sau doarme pe cuptoriu acasă. Cănd îl deșteaptă din somnul beției puii care rugu de foame la ușa lui, abia se scoală de se duce șovăindu pănă la ocol ca să le dee o sarcină de nutrețu, sau să rupă unu brațu de vreascuri din gardul ogrăzei ce l'a mrejit primăvara, ca să întețească focul din vatră, apoi.. Dar ce să mai lungescu acest giunge că giumătate de anu săteanul nu face nimic, sau cel puțin nimic bun., Petrece în torpoare ca marmoșa în vizuine. Vezi, deci, Domnul meu, că la asta nu e de vină nici subprefectulu, nici beilicul, nici grobopeaul poierescu, nici jandarmul, ba nici posesorul Grecu. Cauza este lelea! cauza este beția! Pe cănd rachiul se vindea numai la spițerie și la Anghel pe Ulița-Mare, unde stăteau de venit o dușcă diecii de Divanu și de pisterie, cănd se duceau călări cu călămările la eriu pe la biurourile respective. Romănul era sprapănu. La 50 ani omul era in toată puterea și în toată mintea. Negreșit că și atunci erau vețini de agiunsu, dar ei se îmbatau cu pinu, și pinul nu le drentuia sănătatea. Astăzi, la 40 ani, țeranul cu ogii turbiri, cu fața bugedă, seamănă unu bătrănu trecutu, cpre abia iși poartă capul greu ape unu trupu enervatu și girbovit de otgrava ra tristu tablou?