Tribuna Româna, 1859-1860 (Anul 1, nr. 1-89)
1859-08-02 / nr. 24
Piiul: pe 1anu 2 galbeni. D„-Nuă, 274. NIT „sunt Așii, rușică 2 Augustu 18o. ghimina Vomâna. Asepota fuie soe ne șnoe ogti re sertemîna. Monumentele se facp în Iassi la digestia foiei strada 8. urighidon, iag in Vasptesti si rghin distietea esreditogiile rostelog. PREȚUL: pe anu 22 lei. ANUI 1I --BEG știri Din ȚEARĂ. ssomnese giventil tiegărăăul. De pe malul Prutului, 31 iuli 1859. Iată aproape șapte luni de zile de căndu noua mașină guvernamentală se mișut, împinsă de hofarul constituționalismului convenției de Paris din 7 augustu 1858. Boierii și-au alesu deputați; deputații au resturnatu ministerii; ministeriile au făcutu programe: și în totu timpulu acestoru amestecături și Încurcări, mai toți oamenii de Statu neîncetatu au zisu și repetatu: ”Fapte nu vorbe? Deputații pe bance și la tribună, miniștrii în foreailuri; într'unu cuvîntu mai toți diregătorii, cărmuitorii, viitorii la care cei mai de samă și mai mari, fie-care din loculu seu, cu totu sfatul cuvenitu, prea adese i-am auzitu zicăndu și scriindu: Fapte nu vorbe. De ar fi fost cineva cu ochii și urechile astupate la ori-ce priveliște și auzire afară de aceea a persoaneloru și vorbeloru puterii, sau de ar fi fost cine-va închisu într'o cămară în care să nu se audă decătu resunetulu pompoaseloru cuvinte lipite de la oamenii ce puteau, ar zice negreșitu că Romănia e fericită, că visulu de auru alu poețiloru s'au făcutu o realitate pentru Romăni, și că și eu ce voiescu se aducu la cunoștința publică, prin organul Tribunei, căte-va fapte de pe malulu Prutului, sunt unu bărfitoriu! Lucrurile, însă, nu mergu astfeliu; și de s'ar mai îndoi cine-va despre aceasta, noi nu vom avea decătu a'i deschide ochi și destupa urechile, sau a lu scoate din cămara din care nu putea decătu auzi vorbele puterei, și a'i arăta, prin vorbe ce spunu? prin fapte, care sunt la noi în țeară faptele ce ieu loculu vorbeloru. Eșindu cineva la lumină, și voindu a se uita vede, fără multă greutate, că principiile de dreptate, de libertate, de egalitate, de frăție romănă semănate, deși cu mănă avară, ici și cole, prin articolii convenției și pompoasele programe ministeriale, sunt numai vorbe; eară că faptele sunt strămbătatea, apărarea, dreptulu celui mai tare, șci. Ce trece cineva pe la o moșie, așa numită boierească, nu poate să nu i se împle ochii de lacrămi, lăsăndu miseria în care zace poporulu romănescu. Într'unu satu, bunăoară ca Stănca, fusu nevoitu să rășnescu o mămăligă de făină ca să aibu ce mănca! Întrebăndu, care e causa de su așa de scăpătați și îngenunchiați oamenii pe o moșie în care cămpiile sunt destulu de largi și mănoase, mi s'au respunsu: e D'apoi că'su întinse cămpiile și mănoase, holdele în care Curiosu Poate muncimu, dacă nu'su ale noastre!” atunci'lu întrebări de a dooa oară, nu aveți ogoare?” Ba ogoare totu mai avemu prin cele rătăcăni și chiscuri, îmi respunse, dar mai ai cănd să le lucrezi? că la noi nu-i ca la alți boieri mai mici de moșii. Noi nu mai știmu nici de pontu, nici de lege; că stăpănii noștri su tari și mari, și searmă și ponturi și lege căndu voru. Mai este cipu se te pui cu dănșii? De cumu se disprimăeărează cată să muncimu de-aholata locurile boierești, să arămu, să prășimu, să secerămu, să cosimu, să străngemu de pe cămpu totu la boierescu. De cu primăvară pănă în toamnă, muncimu totu lanurile boierești, le facemu ca straturile grădiniloru; iar ogorașele noastre remănu de le înneacă burueana. Căndu dă toamna cărămii la ambare și coșere, grăulu și popușoiul stăpănului ca aurulu de frumoși, și noi cu vitele noastre remănemu pe earnă peritori de foame. Atunci cată să alergi la mila boieriului. De se îndură să ne deie ceva ne înglodămu în datorii; de nu ne dă perimu de foame, că n'ai chipu, nici se alergi să muncești aiurea pe bani. Mai alesu căndu trăiea cuconu, Dumnezeu să lu ierte, apoi elu iscodia totu munci nouă că era tare priceputu, ba garduri la vii, va poduri și căte alte minunății, de nu te mai taie canulu.. Bine, nu întrebăiu din nou, nu ați spusu nimănui, nu v'ați jăluitu nicăirea de năcazurile ce vă facu?” --Da cine se mai pute pune în gura cu boerimea? Mai astăsearnă după ce-o vrutu Dumnezeu și-o muritu cuconu, o vrutu cuconița să ne puie să făcemu gardulu istu mare din pregiurul viei. Amu căutatu și noi atunci să nu lu facemu, că pe nedreptate muncemu. Dar nu uită, nici acu nu s'o ștersu săngele scosu de biciu din spinarea noastă!... Mai era chipu să stai din protiră căndu o venitu ispravniculu cu jandarmii și o început a ne schingiui? Amu căutatu să ne dămu după păru, să muncimu pentru alții păn'omu căde, că se vede treaba că la una ca asta ne-au urgisitu Dumnezeu!” Cu inima sfășieată de durere cătă să mă depărtezu de la loculu în care dreptatea au peritu și glasulu sărăimanului nu se mai aude. hureanul, au dat drumul tălhariului, doveditu de administrație, și au închis pe o nevinovată slugă a sa pentru că nu s'au găsit vreo catapiteasmă bătrănă să puie mijlociri, al 3-le în pricina unei legalizări făcută pentru darea în șerbie a rezeșilor de Liești către neguțitoriul grecu Nicolai Costandiniu șerbie din care numai moartea îi va scăpa, căci formele s'au îndeplinit mai mult prin greci, și pentru că, zice lumea, și D. Moță și presidentul face parte ca tovarășu, alu 4-se în pricina cumpărăturei moșiei Bogheștii de cătră D. Miron Atanasiul de la clucerul Costachi Crețul, cumnatu presidentului, pricină în care s'au iconomisit trebuioarele așa de bine, că pe bietul cumpărătoriu s'au desbrăcat și de banii cinci mii de galbeni, și de moșii, și astăzi este văzîtu în zece procesuri atăt de infernal urzite că potu să se judece și cei cu vieața Sf. Onofreiu și să nu se măntuie. În sfărșit, sunt multe încă, dar pe care timpul nu mă încape a le înșira într'acea repede informare. Noi aici oftămu numai, și numai zicemu nimică în ramul judecătorescu; căci, în acestu ramu, am perdut ori ce nădejde de reformă... Administratorul singur este bunu cumu trebue, afară de toți privighitorii, și mai cu samă privighitorul de ocolul Bărladului face minuni ca sfinții în pustii, fără ca nimine să'i poată face nimica, căci este protegiatul grecilor. UN ȚINUTAȘU TECUCIANU G(Ocolul Zeletinului.) Tecuciu, 29 iuli 1859. Cetitu și eu numerul 22 al Tribunei și dăndu, în corespondința de la Tecuci, peste următoriul pasagiu: ”se vede, înse, că judecătorii de Tecuci sau nu mănăncă în tărgu, sau „nu mai păstrează contă de ce mănăncă, că „nu se știe încă pe ce sumă de marturi au reliberat pe criminalu cerele și astăzi, se „zice, urmează speculațiea sa, etc.”; foarte m'am mirat că corespondentul D-voastre nu știe să constateze dacă judecătorii de Tecuciu mănăncă în tărgu, s'au nu! Eu potu, dară, să vă încredințezu că judecătorii noștri mănăncă și în tărgu și în tinig, dară mănăncă sdravăn! Bunăoară, „ sumei măncate, sau al meselor ospătate s'ar pute găsi? în pricina rezeșilor de șatcă cu Doctorul grecu, Macris, pentru curioasa vănzare, în posesiere, șerbire mai bine a moșiei lor, pricină pe care departamentul dreptății, în ecvitatea sa, au trădat'o în hotărărea domnescului divan spre aplicarea și a art. 286 și 403 din regulamentul organicu, în privirea abătutelor și descoperitelor urmări a DD-lor giudecători, pricină pe care ținutul nostru întregu așteaptă s'o vadă hotărătă tot așa de dreptu de înaltul Divan precum au resolvat'o ministeriul, al 2-le în pricina prădărei a multor butelii de șampanie a D-lui Costachi Racoviță de la focul din 1 iu iuli, pricină cu ochi și cu picioare, dar în care majoritatea giudecătorilor, DD. Motăși și Ciu Casulu lui Abanos. Ca anecsă la raportul ce l'amu comunicatu asupra modovenilor din Colonești, mai îndatorescu lămuririle ce în urmă amu luatu D. Vidrașcu împreună și ai D. Chiriacu privighitoriul că complici a D-lui Abances sănt și în a căruia ocolu este satul Coloneștii, ci acestu privighitoriu nu este acel însemnatu în prețiosul isvozel de bucate cu 30 galbeni, toate ca ce folosu, însă, dacă documentul de măncătură și de măncătorie căzutu în măna D- lui Burghelien ce, ca șefu de secție, au dat pe față toate năsdrăvăniile din acte, și după a căruia insistanți sau dat și Abanos et companie în judecata tribunalului, ce folosu, zicu, de așa complete în biciuri dacă la tribunale doarme acta lor, și încă Abanos este liberu pe chizășie împrotiva legilor, și în adevăru ce singularie formă e aceea ce lasă pe un talharu să fure pănă i se va măntui procesul. Căzu despre D. Vidrașcu și privighitorul sămbrași ai lui Abanos, nici se vede luată vreo măsură, aflămu că, de cătră ministeriul din lăutru, s'aru fi cerănd actele în revizie. Ne mirămu ca ce revizie să se mai facă, cănd și departamentul trebuie să aibă o asemenea actă. Doară să se vadă copie a raportului prin care prefectura dă în știința departamentului că judecătoria au dat drumul lui Abanos, raportu ce au căștigatu marea resoluție în termenii următori: ”spre știința", în locu de a se respunde prefecturei că pe persoane căzute în fapte ca D.Abanos, legea nu le îngăduie viețuire în mijlocul societății, fără o formală purtare giudecătorească-