Tribuna Şcolii, 1970 (Anul 1, nr. 1-29)
1971-05-07 / nr. 1
a Partidului — gîndul şi fapta noastră Au fost momente din preajma acestei glorioase aniversări cînd m-am gîndit la ceea ce ara făcut eu, ca învăţătoare, pentru ca prin fapta mea să aduc prinos de cinstire partidului. Şi m-am gindit nu numai la mine, ci şi la noi, la toţi slujitorii şcolii româneşti. Mi-au trecut prin minte multe fapte, multe exemple... Din toate am să aleg fapta care mi se pare cea mai esenţială, cea mai trudnică, dar şi cea aducătoare de mari bucurii — plămădirea omului. In munca mea de fiecare zi am avut un exemplu viu, comunistul, un model de viaţă pilduitor pentru elevii mei. Să creşti pe elevi in spirit comunist, să le insufli dragostea de patrie şi de partid, să-i transformi in luptători activi şi conştienţi pentru edificarea societăţii socialiste şi comuniste este sensul înaltei noastre misiuni de educator. îmi privesc adesea din urmă elevii şi-i văd azi oameni maturi, incorporaţi in marele front al comuniştilor, al luptătorilor pricepuţi şi integri, dîrzi şi hotărîţi. Mulţumirea mea cea mai mare ar fi dacă vreodată am să ajung să mi se spună : ai învăţat, ai educat, ai crescut adevăraţi oameni, adevăraţi comunişti. ANA BOJIŢA învăţătoare emerită. Şcoala generală nr. 2, Sebeş-Alba Am vizitat de curind cu elevii mei Doftana, unul din locurile memorabile legate de trecutul de luptă al partidului. A fost o minunată lecţie de istorie; mai mult decit atit, a fost o mare lecţie a vieţii. Zidurile Doftanei, ca şi multe alte închisori, au încătuşat deopotrivă pe bravii comunişti români, maghiari, germani şi de alte naţionalităţi, uniţi atunci ca şi acum in lupta lor pentru triumful cauzei comunismului. Au fost ani de grele încercări, cărora le-au urmat ani de biruinţă, împlinirea visurilor pentru care au militat sub steagul Partidului Comunist Român cei mai buni fii ai acestor meleaguri. Am devenit membră de partid chiar acum zece ani, la a 40-a aniversare a partidului, şi sunt mindră de acest lucru. Cînd le vorbesc elevilor mei despre partid incerc să fac acest lucru în mod simplu, să-mi ilustrez vorbele cu fapte. Şi toată istoria partidului este bogată în asemenea fapte. Caut să-mi educ elevii pentru o viaţă demnă, pentru muncă. Cînd ii invăţ şi-i indrum să tindă spre mai mult, fac acest lucru ca membru al partidului, iar atunci cind cer de la ei să înveţe, aştept să facă acest lucru ca pionieri, ca viitori comunişti. Prof. CSÁSZÁR PIROSKA comuna Racu, judeţul Harghita Şcoala românească parcurge In aceşti ani un vast şi profund proces de modernizare, de integrare fermă in programul de dezvoltare a ţării, în coordonatele generale ale construcţiei socialiste. Este o activitate de maximă importanţă, la care, alături de miile de oameni ai şcolii, s-a angajat, cu toată răspunderea, cu tot devotamentul, şi colectivul didactic al Liceului din oraşul Adjud pe care îl conduc de aproape 10 ani. Partidul ne cere nouă, celor ce slujim invăţămîntul, să pregătim pe băncile şcolii oameni instruiţi care să poată mînui cu pricepere aparatele şi maşinile industriei noastre în continuă dezvoltare, să poată face faţă cerinţelor unei societăţi moderne. Către acest scop se îndreaptă acum preocuparea, eforturile fiecărui profesor al liceului nostru. Cu forţe proprii ne-am clădit in ultimii ani o bază materială în măsură să asigure elevilor noştri o temeinică pregătire tehnică. Avem ateliere de lăcătuţărie şi strungărie, de mecanică auto, de electrotehnică, de ţesătorie. Avem un colectiv de profesori-maiştri cu bogată experienţă in producţie. Avem condiţii bune — şi ne străduim să le sporim cu fiecare an — pentru a pregăti in liceul nostru pe viitorii creatori de bunuri materiale, pe viitorii constructori ai societăţii de mâine. Acestei nobile misiuni pe care ne-a încredinţat-o partidul ii închinăm intreaga noastră putere de muncă, toată energia şi devotamentul nostru. Prof. ALEXANDRINA PAUŞ directoarea Liceului din Adjud GLORIOSUL SEMICENTENAR Acad. prof. P. CONSTANTINESCU-IAŞI Odată cu interzicerea Partidului Comunist Român printr-o hotărîre samavolnică a guvernului liberal în aprilie 1924, partidul şi-a continuat activitatea trecînd în munca grea de ilegalitate, desfăşurată, cu toate enormele greutăţi, timp de 20 de ani. Şi totuşi cuvîntul său a putut fi auzit şi liber, prin iniţierea conducerea a numeroase organizaţii legale de masă, care se adresau diferitelor categorii sociale, mica burghezie, intelectuali sau muncitori care nu erau organizaţi in P.C.R. — ilegal. Formele de manifestare ale acestor organizaţii erau foarte variate, avind în conducere comunişti mai puţin cunoscuţi de Siguranţă ca atare, simpatizanţi sau democraţi sinceri, care urmau directivele P.C.R., prezent astfel continuu în viaţa politică a ţării. Prin situaţia mea de profesor universitar, cu multe legături printre intelectualii din ţară şi cunoscut şi peste graniţă prin activitatea mea ştiinţifică, am putut face parte din conducerea cîtorva din aceste organizaţii legale. De asemenea, partidul a reuşit să iniţieze şi să conducă numeroase organe de presă, stare şi reviste în limba română, maghiară sau germană dintre care unele au reuşit să trăiască luni întregi, bucurîndu-se de o largă răspîndire şi influenţă, îndeosebi în centre din provincie, unde vigilenţa şi perspicacitatea organelor poliţieneşti era mai slabă. Terorii turbate a regimului burghezomoşieresc care întemniţase un număr Însemnat de comunişti, forţele democratice i-au răspuns în aceşti ani prin înfiinţarea unei alte organizaţii : Comitetul pentru amnistie generală, în care am avut onoarea să activez. Acest comitet lansează un apel semnat, printre alţii, şi de Lucreţiu Pătrăşcanu, care era port cuvintul partidului, de cunoscuţii democraţi G. Costaforu, dr. C. Parhon şi alte personalităţi ale vieţii noastre publice. In primăvara lui 1932 Romain Rolland lansează un manifest vibrant împotriva pregătirii unui război imperialist, care viza în primul rînd Uniunea Sovietică. Partidele comuniste şi organizaţiile sindicale din Europa răspund, alcătuindu-se un comitet de iniţiativă pentru organizarea unui congres mondial de luptă împotriva războiului. S-a format şi la noi un comitet de iniţiativă care m-a delegat să particip la marele congres mondial de luptă împotriva războiului ţinut la Amsterdam, la finele lui august 1932. A fost o grandioasă manifestare cu participarea a peste 2 000 delegaţi, reprezentînd organizaţii de diferite nuanţe şi oameni de credinţe variate, de la comunişti pînă la naţionaliştii din India ce luptau pentru independenţa ţării lor, subjugată de Anglia imperialistă. La noi, mişcarea antirăzboinică s-a bucurat de un larg ecou, înfiinţindu-se comitete locale şi regionale, cu demonstraţii împotriva războiului, publicând şi un „Buletin", cu date despre enormele cheltuieli pentru înarmare şi grozăviile unui nou război. Dar, după evenimentele din februarie 1933, guvernul a dizolvat această mişcare, odată cu dizolvarea, încă o dată, şi a partidului comunist, care reuşea totuşi să-şi continue activitatea ilegală. După venirea la putere a lui Hitler, în ianuarie 1933, in cea mai importantă ţară din Europa centrală, o mişcare antifascistă porneşte în întreaga lume ; se formează un Comitet de iniţiativă sub preşedinţia scriitorului Henri Barbusse pentru organizarea unui congres mondial antifascist. La noi s-a format un comitet naţional, care lansează un apel semnat de profesorii Iorgu Iordan, Radu Cernătescu, C. Motaş şi ciţiva scriitori, hotărîndu-se trimiterea unei delegaţii la acest congres. Am avut cinstea să particip, în numele mişcării antifasciste din ţara noastră, la acest congres ţinut la Paris, în sala Pleyel, la care au participat peste 3 030 delegaţi din toate colţurile lumii. S-a format un Comitet internaţional, numit „Comitet Amsterdam-Pleyel“, din care am făcut şi eu parte. Comitetul Naţional Antifascist din ţara noastră s-a uezportat pin numeroasele sale secţii locale, publicind un buletin la Bucureşti, precum şi o serie de ziare şi reviste in numeroase oraşe ale ţarii. Un centru important a fost oraşul Botoşani, unde, prin sprijinul scriitorului Scarlat Callimachi, au apărut şase ziare, unul după altul, deoarece guvernul le suspenda, nefiindu-i pe plac lupta dusa împotriva primejdiei fasciste. In septembrie 1934, Comitetul Naţional Antifascist şi-a ţinut plenara la Bucureşti, la care a participat şi tovarăşul Nicolae Ceauşescu, reprezentînd Tineretul Antifascist. Se organizase şi un Comitet al femeilor antifasciste, care a trimis şi o delegaţie condusă de o tinără profesoară, Zoe Bugnariu, la cel de-al doilea Congres mondial antifascist, ţinut în vara lui 1934, tot la Paris. Am luat parte şi la acest congres, unde reprezentam executiva unei alte organizaţii internaţionale, I.T.E. (Internaţionala muncitorilor din învăţămint), care milita pentru sindicalizarea şi lupta corpului didactic pentru o şcoală nouă, pe baze progresiste. La Congresul antifascist al femeilor, sarcina mea a fost de-a organiza o conferinţă a delegatelor membre ale corpului didactic, care să ducă prin şcoală lupta împotriva fascismului ce prinsese rădăcini şi-n ţara noastră prin formaţiile legionarilor. In toamna lui 1934, mi s-a Înscenat un proces de către un consiliu de război, care în cele din urmă m-a condamnat, fiind scos de la catedra universitară și aruncat intr-o celulă neagră din cumplita închisoare de la Doftana. Lupta dusă de Comitetul Antifascist și apoi de Blocul Democratic, al cărui preşedinte am fost desemnat şi care a activat pentru formarea unui Front Popular în ţara noastră (anii 1935-1936), n-a fost totuşi zadarnică, cu toată arestarea conducătorilor acestei organizaţii şi cu toată înfeudarea ţării noastre la carul războinic al lui Hitler. Cuvîntul Partidului Comunist a pătruns mai departe, direct sau prin organizaţiile amintite. Chiar în timpul dictaturii antonesciene s-a format Uniunea Patrioţilor, care a dus cuvîntul libertăţii şi al luptei împotriva regimului fascist, aşa că, în cele din urmă, s-a reuşit să se formeze un Front Unic — de la Partidul Comunist, la Social-democraţi, la Frontul Plugarilor — şi să se ciştige înseşi elementele superioare ale armatei ca, împreună cu ofiţerii patrioţi şi reprezentanţii muncitorimii, să se ajungă la marele act al insurecţiei din august 1944, care a salvat ţara de la prăpastia unde o împingeau cele mai reacţionare elemente ale burghezo-moşierimii trădătoare. La semicentenarul Partidului Comunist Român se cuvine să ne amintim fie lupta pe care a dus-o partidul clasei muncitoare, cu jertfe şi neobosit, timp îndelungat, astfel incit astăzi să se poată implini visul marilor noştri înaintaşi din trecutul mai apropiat sau mai depărtat. Printre cei ce au ascultat de cuvintul partidului au fost şi numeroşi oameni ai şcolii care astăzi au satisfacţia să vadă cum se construieşte o nouă societate, orînduirea socialistă, patria socialistă românească. Pionieri in vizită la Muzeul Partidului Comunist, al mişcării revoluţionare şi democratice din România TRIBUNA SCOLII EDITATĂ DE MINISTERUL ÎNVĂŢĂMlNTULUI Şl UNIUNEA SINDICATELOR DIN ÎNVĂŢĂMÎNT Şl CULTURĂ Apare săptăminal in 12 pagini preţul de vinzare 1 leu Redacţia şi Administraţia Piaţa Scinteii Nr. 1 Tel.: 1760 20 Bucureşti