Tribuna Şcolii, 1970 (Anul 1, nr. 1-29)

1971-05-07 / nr. 1

a Partidului — gîndul şi fapta noastră Au fost momente din preajma acestei glorioase a­­niversări cînd m-am gîndit la ceea ce ara făcut eu, ca învăţătoare, pentru ca prin fapta mea să aduc prinos de cinstire partidului. Şi m-am gindit nu numai la mine, ci şi la noi, la toţi slujitorii şcolii româneşti. Mi-au tre­cut prin minte multe fapte, multe exemple... Din toate am să aleg fap­ta care mi se pare cea mai esenţială, cea mai trudnică, dar şi cea aducătoare de mari bucurii — plămădirea omului. In munca mea de fiecare zi am avut un exemplu viu, comunistul, un model de viaţă pilduitor pentru elevii mei. Să creşti pe elevi in spirit comunist, să le insufli dragostea de patrie şi de par­tid, să-i transformi in luptă­tori activi şi conştienţi pen­tru edificarea societăţii so­cialiste şi comuniste este sensul înaltei noastre misi­uni de educator. îmi privesc adesea din urmă elevii şi-i văd azi oa­meni maturi, incorporaţi in marele front al comuniştilor, al luptătorilor pricepuţi şi in­tegri, dîrzi şi hotărîţi. Mulţumirea mea cea mai mare ar fi dacă vreodată am să ajung să mi se spună : ai învăţat, ai educat, ai cres­cut adevăraţi oameni, adevăraţi comunişti. ANA BOJIŢA învăţătoare emerită. Şcoala generală nr. 2, Sebeş-Alba Am vizitat de curind cu elevii mei Doftana, unul din locurile memorabile legate de trecutul de luptă al partidu­lui. A fost o minunată lecţie de istorie; mai mult decit atit, a fost o mare lecţie a vieţii. Zidurile Doftanei, ca şi multe alte închisori, au în­cătuşat deopotrivă pe bravii comunişti români, maghiari, germani şi de alte naţionali­tăţi, uniţi atunci ca şi acum in lupta lor pentru triumful cauzei comunismului. Au fost ani de grele încercări, cărora le-au urmat ani de biruinţă, împlinirea visurilor pentru care au militat sub steagul Partidului Comunist Român cei mai buni fii ai a­­cestor meleaguri. Am devenit membră de partid chiar acum zece ani, la a 40-a aniversare a partidu­lui, şi sunt mindră de acest lucru. Cînd le vorbesc elevi­lor mei despre partid incerc să fac acest lucru în mod sim­plu, să-mi ilustrez vorbele cu fapte. Şi toată istoria parti­dului este bogată în aseme­nea fapte. Caut să-mi educ elevii pentru o viaţă demnă, pentru muncă. Cînd ii invăţ şi-i indrum să tindă spre mai mult, fac acest lucru ca mem­bru al partidului, iar atunci cind cer de la ei să înveţe, aştept să facă acest lucru ca pionieri, ca viitori comu­nişti. Prof. CSÁSZÁR PIROSKA comuna Racu, judeţul Harghita Şcoala românească parcurge In aceşti ani un vast şi pro­fund proces de modernizare, de integrare fermă in progra­mul de dezvoltare a ţării, în coordonatele generale ale construcţiei socialiste. Este o activitate de maximă im­portanţă, la care, alături de miile de oameni ai şcolii, s-a angajat, cu toată răs­punderea, cu tot devotamen­tul, şi colectivul didactic al Liceului din oraşul Adjud pe care îl conduc de aproape 10 ani. Partidul ne cere nouă, ce­lor ce slujim invăţămîntul, să pregătim pe băncile şco­lii oameni instruiţi care să poată mînui cu pricepere a­­paratele şi maşinile indus­triei noastre în continuă dez­voltare, să poată face faţă ce­rinţelor unei societăţi moder­ne. Către acest scop se în­dreaptă acum preocuparea, eforturile fiecărui profesor al liceului nostru. Cu forţe proprii ne-am clădit in ul­timii ani o bază materială în măsură să asigure elevi­lor noştri o temeinică pregă­tire tehnică. Avem ateliere de lăcătuţărie şi strungărie, de mecanică auto, de electro­tehnică, de ţesătorie. Avem un colectiv de profesori-mai­­ştri cu bogată experienţă in producţie. Avem condiţii bune — şi ne străduim să le sporim cu fiecare an — pen­tru a pregăti in liceul nos­tru pe viitorii creatori de bu­nuri materiale, pe viitorii constructori ai societăţii de mâine. Acestei nobile misiuni pe care ne-a încredinţat-o parti­dul ii închinăm intreaga noastră putere de muncă, toată energia şi devotamen­tul nostru. Prof. ALEXANDRINA PAUŞ directoarea Liceului din Adjud GLORIOSUL SEMICENTENAR Acad. prof. P. CONSTANTINESCU-IAŞI Odată cu interzicerea Partidului Co­munist Român printr-o hotărîre sama­volnică a guvernului liberal în aprilie 1924, partidul şi-a continuat activitatea trecînd în munca grea de ilegalitate, desfăşurată, cu toate enormele greutăţi, timp de 20 de ani. Şi totuşi cuvîntul său a putut fi auzit şi liber, prin iniţierea conducerea a numeroase organizaţii legale de masă, care se adresau diferi­telor categorii sociale, mica burghezie, intelectuali sau muncitori care nu erau organizaţi in P.C.R. — ilegal. Formele de manifestare ale acestor organizaţii erau foarte variate, avind în conducere comunişti mai puţin cunoscuţi de Si­guranţă ca atare, simpatizanţi sau de­mocraţi sinceri, care urmau directivele P.C.R., prezent astfel continuu în viaţa politică a ţării.­­ Prin situaţia mea de profesor univer­sitar, cu multe legături printre intelec­tualii din ţară şi cunoscut şi peste gra­niţă prin activitatea mea ştiinţifică, am putut face parte din conducerea cîtorva din aceste organizaţii legale. De aseme­nea, partidul a reuşit să iniţieze şi să conducă numeroase organe de presă, stare şi reviste în limba română, ma­ghiară sau germană dintre care unele au reuşit să trăiască luni întregi, bucu­­rîndu-se de o largă răspîndire şi influ­enţă, îndeosebi în centre din provincie, unde vigilenţa şi perspicacitatea orga­nelor poliţieneşti era mai slabă. Terorii turbate a regimului burghezo­­moşieresc care întemniţase un număr Însemnat de comunişti, forţele democra­tice i-au răspuns în aceşti ani prin în­fiinţarea unei alte organizaţii : Comite­tul pentru amnistie generală, în care am avut onoarea să activez. Acest comitet lansează un apel semnat, printre alţii, şi de Lucreţiu Pătrăşcanu, care era port cuvintul partidului, de cunoscuţii demo­craţi G. Costaforu, dr. C. Parhon şi alte personalităţi ale vieţii noastre publice. In primăvara lui 1932 Romain Rol­land lansează un manifest vibrant îm­potriva pregătirii unui război imperia­list, care viza în primul rînd Uniunea Sovietică. Partidele comuniste şi organi­zaţiile sindicale din Europa răspund, al­­cătuindu-se un comitet de iniţiativă pentru organizarea unui congres mon­dial de luptă împotriva războiului. S-a format şi la noi un comitet de iniţiativă care m-a delegat să particip la marele congres mondial de luptă împotriva răz­boiului ţinut la Amsterdam, la finele lui august 1932. A fost o grandioasă ma­nifestare cu participarea a peste 2 000 delegaţi, reprezentînd organizaţii de di­ferite nuanţe şi oameni de credinţe va­riate, de la comunişti pînă la naţiona­liştii din India ce luptau pentru inde­pendenţa ţării lor, subjugată de Anglia imperialistă. La noi, mişcarea antirăzboinică s-a bucurat de un larg ecou, înfiinţindu-se­ comitete locale şi regionale, cu demon­straţii împotriva războiului, publicând şi un „Buletin", cu date despre enormele cheltuieli pentru înarmare şi grozăviile unui nou război. Dar, după evenimen­tele din februarie 1933, guvernul a di­zolvat această mişcare, odată cu dizolva­rea, încă o dată, şi a partidului comu­nist, care reuşea totuşi să-şi continue activitatea ilegală. După venirea la pu­tere a lui Hitler, în ianuarie 1933, in cea mai importantă ţară din Europa centra­lă, o mişcare antifascistă porneşte în întreaga lume ; se formează un Comitet de iniţiativă sub preşedinţia scriitorului Henri Barbusse pentru organizarea unui congres mondial antifascist. La noi s-a format un comitet naţional, care lansea­ză un apel semnat de profesorii Iorgu Iordan, Radu Cernătescu, C. Motaş şi ciţiva scriitori, hotărîndu-se trimiterea unei delegaţii la acest congres. Am avut cinstea să particip, în numele mişcării antifasciste din ţara noastră, la acest congres ţinut la Paris, în sala Pleyel, la care au participat peste 3 030 delegaţi din toate colţurile lumii. S-a format un Comitet internaţional, numit „Comitet Amsterdam-Pleyel“, din care am făcut şi eu parte. Comitetul Naţional Antifascist din ţara noastră s-a uezp­ortat pin nume­roasele sale secţii locale, publicind un buletin la Bucureşti, precum şi o serie de ziare şi reviste in numeroase oraşe ale ţarii. Un centru important a fost oraşul Botoşani, unde, prin sprijinul scriitorului Scarlat Callimachi, au apă­rut şase ziare, unul după altul, deoarece guvernul le suspenda, nefiindu-i pe plac lupta dusa împotriva primejdiei fasciste. In septembrie 1934, Comitetul Naţional Antifascist şi-a ţinut plenara la Bucureşti, la care a participat şi to­varăşul Nicolae Ceauşescu, reprezentînd Tineretul Antifascist. Se organizase şi un Comitet al femeilor antifasciste, care a trimis şi o delegaţie condusă de o tinără profesoară, Zoe Bugnariu, la cel de-al doilea Congres mondial antifas­cist, ţinut în vara lui 1934, tot la Paris. Am luat parte şi la acest congres, unde reprezentam executiva unei alte organizaţii internaţionale, I.T.E. (Inter­naţionala muncitorilor din învăţămint), care milita pentru sindicalizarea şi lup­ta corpului didactic pentru o şcoală nouă, pe baze progresiste. La Congresul antifascist al femeilor, sarcina mea a fost de-a organiza o conferinţă a dele­gatelor membre ale corpului didactic, care să ducă prin şcoală lupta împotri­va fascismului ce prinsese rădăcini şi-n ţara noastră prin formaţiile legionari­lor. In toamna lui 1934, mi s-a Înscenat un proces de către un consiliu de răz­boi, care în cele din urmă m-a condam­nat, fiind scos de la catedra universita­ră și aruncat intr-o celulă neagră din cumplita închisoare de la Doftana. Lupta dusă de Comitetul Antifascist și apoi de Blocul Democratic, al cărui preşedinte am fost desemnat şi care a activat pentru formarea unui Front Popular în ţara noastră (anii 1935-1936), n-a fost totuşi zadarnică, cu toată ares­tarea conducătorilor acestei organizaţii şi cu toată înfeudarea ţării noastre la carul războinic al lui Hitler. Cuvîntul Partidului Comunist a pătruns mai de­parte, direct sau prin organizaţiile a­­mintite. Chiar în timpul dictaturii an­­tonesciene s-a format Uniunea Patrioţi­lor, care a dus cuvîntul libertăţii şi al luptei împotriva regimului fascist, aşa că, în cele din urmă, s-a reuşit să se formeze un Front Unic — de la Partidul Comunist, la Social-democraţi, la Fron­tul Plugarilor — şi să se ciştige înseşi elementele superioare ale armatei ca, împreună cu ofiţerii patrioţi şi reprezen­tanţii muncitorimii, să se ajungă la marele act al insurecţiei din august 1944, care a salvat ţara de la prăpastia unde o împingeau cele mai reacţionare elemente ale burghezo-moşierimii tră­dătoare. La semicentenarul Partidului Comu­nist Român se cuvine să ne amintim fie lupta pe care a dus-o partidul clasei muncitoare, cu jertfe şi neobosit, timp îndelungat, astfel incit astăzi să se poată implini visul marilor noştri înaintaşi din trecutul mai apropiat sau mai depărtat. Printre cei ce au ascultat de cuvintul partidului au fost şi numeroşi oameni ai şcolii care astăzi au satisfacţia să vadă cum se construieşte o nouă socie­tate, orînduirea socialistă, patria socia­listă românească. Pionieri in vizită la Muzeul Partidului Comunist, al mişcării revoluţionare şi democratice din România TRIBUNA SCOLII EDITATĂ DE MINISTERUL ÎNVĂŢĂMlNTULUI Şl UNIUNEA SINDICATELOR DIN ÎNVĂŢĂMÎNT Şl CULTURĂ Apare săptăminal in 12 pagini preţul de vinzare 1 leu Redacţia şi Administraţia Piaţa Scinteii Nr. 1 Tel.: 1760 20 Bucureşti

Next