Tribuna, noiembrie 1884 (Anul 1, nr. 161-184)

1884-11-08 / nr. 167

Anul I Sibiiu, Joi în 8/20 Noemvrie 1884 Nr. 167 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 luna 85 cr., 1/i an 2 fl. 50 cr., 1/3 an 5 fi., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/i an 3 fl. 50 cr., 1/a an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: V4 an 10 fr., la an 20 fr., 1 an 40 fr. Apare în fiecare zi de lucru Inserţiunile Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un immer costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Sibiiu, 7 Noemvrie st. v. Este un lucru de sine înţeles, că nici una dintre ţerile vecine nu se bucură de simpatiile noastre deopotrivă cu România. Chiar dacă n’ar fi româneasă, această ţară e cea mai apropiată de noi şi a dat în toate timpurile adăpost foarte multora din­tre fraţii şi concetăţenii noştri. Nu mai puţin de sine înţeles este, că nici unul dintre popoarele monarch­iei nu are la simpatiile României dreptul, pe care îl avem noi. Chiar dacă n’am fi Români, suntem cei mai apropiaţi vecini ai României şi mulţi dintre fraţii şi con­cetăţenii noştri au adus servicii însemnate statului român. Din nenorocire însă timp destul de îndelungat aceste simpatii atât de firesci au fost atât pentru noi, cât şi pentru Ro­mânia un isvor de situaţiuni grele. S’au găsit oameni, care susţineau ori insinuau cel puţin, că simpatiile vecinilor noştri pentru noi merg atât de departe, încât ei ar fi gata se pună în joc existenţa ţerii lor pentru­ ca să ne ajute pe noi, şi că simpatiile noastre cătră dînşii merg atât de departe, încât am fi gata să ne trădăm patria şi Domnul pentru­ ca să sporim pute­rea lor. Şi câtă vreme s’au susţinut ase­menea bănuieli, noi am suferit pentru ten­­denţele presupuse ale României, car’ Ro­mânia a întimpinat din causa noastră o mulţime de greutăţi în relaţiunile sale diplomatice. Nu ne sfiim dar’ de loc a exprima recunoscinţa noastră faţă cu bărbaţii, care au soitit să înlăture aceste bănuieli, nici a mărturisi viua bucurie, pe care o simţim, când vedem, că în sfîrşit, bunele relaţiuni s’au stabilit între monarchie şi România. Visitele făcute de viitorul nostru Monarch la curtea română, declaraţiunile făcute de ministrul de externe al monarchiei faţă cu delegaţiunea ungară şi primirea ce Maies­tatea Sa­­i-a făcut-o Regelui român în ca­pitala regatului ungar, ne încredinţează cu prisos, că e înlăturată neîncrederea, din causa căreia a trebuit să suferim multe neajunsuri. Tocmai de aceea însă ne supără mai mult ca altă dată elementele neastâmpărate, care, fie aici, fie în România, tot mai in­­suesc să întreţină încordarea de mai nainte. —* E trist, foarte trist, că o seamă de oameni, fraţi ai noştri, trecuţi de aici în România, nu se mulţumesc de a-­şi fi gă­sit acolo adăpostul dorit, ci lucrează, fără îndoială în zadar, ca să producă în ţară un curent îndreptat contra monarchiei şi fac prin aceasta greutăţi ţerii, care le-a dat ospitalitate şi teren de activitate. Nu tăgăduiesce nimeni, că este mai mult ori mai puţin legitimă mânia lor asupra Ma­ghiarilor, dar’ rău fac, dacă generalizează această mânie îndreptând-o contra întregei monarchii, şi mai rău încă, dacă vor să o comunice unei ţeri, care ea însăşi nu are nici un motiv poate de a nu trăi în bune relaţiuni nu numai cu monarchia, ci chiar şi cu Maghiarii în deosebi. Dacă vor să facă politică ardelenească, atunci să vină acasă, să o facă aici, care dacă nu se pot întoarce, atunci să lucreze în pace ori, cel puţin, să facă politică românească, preocupându-se numai de interesele ţerii, în care se află. Altfel ei servesc numai causa acelor, care nu înţeleg încă din destul interesele comune ale patriei noastre şi ale României. Şi de aceştia sunt încă mulţi. Aflăm în raportul comisiunii exmise de delegaţiunea ungară următoarele cu­vinte (Pester Lloyd nr. 262): „Cu nu mai puţină mulţumire a luat co­­misiunea la cunoscinţă şi împărtăşirile făcute de d-l ministru despre relaţiunile de asemenea foarte intime (herzliche) ce există între noi şi regatul şerb­esc, precum şi despre aceea, că în Ro­mânia guvernul de acolo a răspuns cu cea mai mare bunăvoinţă la silinţele ce­­şi-a dat minis­trul nostrul de externe pentru stabilirea celor mai satisfăcătoare relaţiuni de bună vecinătate“. Comisiunea delegaţiunii ungare nu este dar’ de părere, că există „satisfăcătoare re­laţiuni de bună vecinătate“ între monarchie şi România, ci numai că ministrul nostru de externe ’şi-a dat silinţa de a le stabili, car’ guvernul român a arătat şi el dispo­­siţiunea de a-’l sprijini. Interpretând acest raport, „Pester Lloyd“ emite în numărul dela 14 Noem­vrie următoarele idei: „De aici înainte raportul trece pe un teren, care, — ca să ne folosim de un termin între­buinţat în­­filele din urmă de ministrul de ex­terne, — atinge sfera intereselor speciale ale Un­gariei şi de aceea a ocupat şi mai nainte un loc important în enunciaţiunile delegaţiunii ungare. Şi abia se va fi putând găsi un timp, în care representanţa Ungariei să se fi putut pronunţa în ceea ce priveste această parte a relaţiunilor noastre cu satisfacţiunea nereservată, cu care s’a putut acum, înţelegem, relaţiunile, faţă cu Ser­bia şi România. Dacă relaţiunile noastre cătră Serbia încă de mult au luat forma cerută de in­teresele ambelor părţi, schimbarea favorabilă în relaţiunile noastre cu România sunt unul dintre succesele timpului mai nou şi cade cu totul în socoteala actualului ministru de externe. Nu-­i vorbă, recunoascerea celor mai elementare ale sale condiţiuni de existenţă naţională încă de mult ar fi trebuit să o aviseze pe România la o intimă alipire cătră Ungaria, căci nu este, la urma urmelor, pe toată peninsula balcanică vre-un al doilea popor, a cărui situaţiune naţională ar fi atât de inrudită cu aceea, în care se află gin­­tea maghiară (ungarischer Stamm). Punem aci în vederea cetitorilor, că după „Pester Lloyd“ nu e vorba de o „alipire“ a României cătră monarchia austro-ungară, ci cătră Ungaria în deosebi, ba cătră gintea maghiară, care pentru „Pester Lloyd“ e indentică cu Ungaria. Și cine scie ? — poate că cercurilor politice, al căror organ e „Pester Lloyd“ le-ar conveni o alianţă cu România, wenn es sein muss, — fie chiar şi contra duşma­nilor interni ai gintei maghiare. Cel puţin astfel resultă din cele ce se a fie mai departe : „Tendenţa“, — urmează „Pester Lloyd“,— a cărei domnire în Orient Ungaria este chemată a o combate cu toate mijloacele sale şi cu ne­îndurare, ar trece în biruinţa ei pustiitor şi preste noua viaţă de stat a României şi n’ar lăsa să mai rămâne chiar nici urmele numelui ei modern. Totdeauna, când monarchia a întimpinat cu braţ vânjos partidele de răsturnare din Orient, ea a ocrotit totodată şi libera dispunere de sine a României.“ ^ Monarchia, Austria, da! — ea a fă­cut-o aceasta. Ungaria însă, gintea ma­ghiară, încă n’a avut ocasiune să o facă, şi nici că va avă vre­ odată. Tendenţa, de care vorbesce „Pester Lloyd“, nu e combătută numai de Ungaria, nu în spe­cial de gintea maghiară, ci de monarchia întreagă cu întregul ei aparat de puteri, ori „Pester Lloyd“ înţelege vreo altă tendenţă, pe care monarchia în intregi­­tatea ei ar fi dispusă să o susţină şi pe care nici România nu e, poate, dispusă a o combate. „Şi putem zice, — închee „Pester Lloyd“,— că dacă recunoascerea acestei comunităţi a trebuit se străbată un drum atât de greu, pentru­ ca se ajungă la deplina ei valoare, vina de sigur nu este a Ungariei. Merită clar o recunoascere actualul guvern român, care în timpul mai nou a dovedit, că dispune pe deplin de mijloacele ce­rute spre a împedeca ori-şi-ce tulbu­­rare, a bunelor relaţiuni cu ţerile ve­cine şi că are destulă autoritate, ca se împedece pe elementele demagogice dela ori-şi-ce propagandă criminală.“ Nu e clar’ vorba decât de o propa­gandă demagogică. Aceia, care au făcut sărbarea centenarului răscoalei de la 1784, sunt niste simpli „demagogi“, pe care­­i-au produs stările sociale din România, pe care însă guvernul român stie să-­i ţină în freu. Ministrul de externe al monarchiei nu e de aceeaşi părere: el susţine, că elemen­tele, pe care guvernul român, e silit să le ţină în frâu, sunt produse a­ici la noi, că este o cestiune de onoare pentru monar­chie, ca de aici să nu i se mai creeze gu­vernului român greutăţi în ceea ce pri­veste menţinerea bunelor relaţiuni cu mo­narchia. Este evident, că aşa, ca ministrul de externe, vorbesce aliatul sincer, car’ aşa ca „Pester Lloyd“ acela, care nu este pe deplin mulţumit cu forma, în care se menţin relaţiunile, în­­jiua, în care Maiestatea Sa ’l-a avut pe Regele României oaspe în cetatea de Buda organul oficios al guvernului ungar, „Nemzet“ publică un articol de o excesivă violenţă contra României, ba in­direct chiar contra Regelui oaspe. Vom reveni asupra acestui articol. Deocamdată ne mărginim a întreba: ce cuvinte pot să aibă Maghiarii de a com­bate statul român? Unul singur: că au şi ei aproape trei milioane de concetăţeni români, care nu sunt mulţumiţi cu situaţia ce li s’a creat în Ungaria. Şi au tot dreptul de a com­bate statul român, dacă el intervine, fie direct, fie indirect, în această luptă dintre noi şi dînşii. De aceea rău fac aceia, care prin purtările lor sburdate dau pretext pentru insinuarea, că cerem această inter­­venire: n’o cerem, chiar n’am primi-o, dacă ni s’ar oferi. Ori suntem destui oameni noi înşine ca să ne creăm noi din vred­nicia noastră o posiţie suportabilă în patria noastră, ori nu sântem, şi atunci ni se cuvine soartea, pe care o avem şi trebue să o purtăm cu resignaţiunea proprie tuturor nemernicilor. Revistă politică. Sibiiu, 7 Noemvrie st. v. Delegaţiunile­­şi-au terminat lucră­rile, deoare­ce pe­­­iua de astăzji a fost fixată şi încheierea delegaţiunii ungare. D-l Kálnoky poate fi pe deplin mul­ţumit cu resultatul campaniei, ce altcum — fără a micşora câtuşi de puţin meritul ministrului nostru de externe — n’a fost tocmai din cele mai grele. Abstracţie fă­când deja chiar organismul delegaţiunilor, care nu sunt parlamente adevărate cu va­loarea acestora şi, fiind două egale, se pot contrabalanţa: situaţia însăşi impune delegaţiunii mai aplecate la opoziţie, adecă celei ungare, multă reservă, şi cabinetul Vienez fără prea multe consideraţiuni îşi poate urma calea stabilită mai nainte fără nici o ingerenţă parlamentară. Am văz­ut cu uimire, ce docilă poate fi şi delegaţia Ungariei. Mâne se deschide Reichstag-ul ger­man. De loc la constituirea biroului se vor ivi simptoamele puterii, de care dis­pune fie­care partidă, şi în deosebi prin­cipele Bismarck va trebui să-’şi înceapă acuma socoteala cu diferitele fracţiuni, din care ’şi-ar pută alcătui o majoritate, pe care să-­şi întemeieze politica sa internă. Ar trebui să aştepţi de la strălucirea poli­ticei externe a cancelarului german o crescere a popularităţii principelui preste tot. Tocmai e adunată, în capitala Germa­niei conferenţa africană sub presidiul celui dintâiu funcţionar al imperiului ger­man. „Pol. Cor.“ primesce din Berlin de la raportor foarte acreditat niste desluşiri re­marcabile despre însemnătatea şi scopul conferenţei, cari îşi au isvorul într’o conversaţie cu un însemnat participant al conferenţei. Acesta a atribuit conferenţei o însemnătate civilizatoare. Dînsul a ţinut de un merit hotărît al cancelarului german, că a dat impulsul la conferenţa aceasta, care în privirea însemnătăţii sale pentru des­­voltarea dreptului internaţional e chemată a se alătura drept egală congre­selor de la Viena şi Paris din anii 1815 şi 1856. Mai cu seamă din acest punct de vedere al unei fapte de însămnătate scientifică şi civilizătoare. — După infor­­maţiuni sigure — Francia pururea pro­gresistă a urmat iniţiativei principelui Bis­marck cu toată bunăvoinţa, şi sub egida acestui din urmă conferenţa va săvârşi, precum e de sperat, o operă binefăcătoare. Ce priveste problema conferen­ţei ar exista — şi adecă nu numai la public, ci chiar şi la diplomaţie — eroa­rea tare răspândită, ca şi când conferenţa ar avă chemarea, de a judeca şi asupra pretensiunilor litigioase de suveranitate a diferitelor puteri coloniale europene în Africa şi de a face acolo delimitaţiuni în fapt ale ori­cărei posesiuni. Cu o problemă ca aceasta însă conferenţa de sigur s’ar perde în infinit şi de aceea hotărîrea firmă a principelui Bismarck, aprobată mai ân­­tâiu de Francia şi apoi de alte puteri con­ferenţiare însemnate, a mers din capul lo­cului într’acolo, a exclude necondiţionat cestiunea aceasta din programul conferenţei. Cele trei probleme ale conferenţei sunt, precum se scie, următoarele: Aplicarea

Next