Tribuna, februarie 1888 (Anul 5, nr. 25-47)

1888-02-14 / nr. 35

Anul V ABONAMENTELE Pentru Sibiuu: 1 lună 85 er., V* an 2 fl. 50 er., 1/a an 5 fl., 1­­ 1 .fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 er., V* an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru Romania și străinătate: V* an 10 franci, 1/a an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Sibiiu, Duminecă 14/26 Februarie 1888 Apare în fiecare zi de lucru Nr. 35 INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. Iernii 11. — Administraţia: Str. Cisnădiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35 Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Sibiiu, 13 Februarie sv. v. „într’un corp represent­a­ti­v, unde poporul român nu are loc, nu poate să aibă loc­­nici „uni­cul său representant“. Aşa zice părintele protopop Mihail Popovici în scrisoarea adresată preşe­dintelui dietei din Budapesta. Ori intrăm cu onoarea ce ni se cuvine, ori nu intrăm de loc în par­lamentul Ungariei şi nu mai conside­răm drept representanţi ai noştri pe cei câţiva Români, care se află pe băncile acelui parlament. Ear’ aceasta vrednicul representant ales din cercul Caransebeşului nu o de­clară în numele seu, nici în numele alegătorilor sei numai, ci în numele în­tregului popor român. ‘ Statul ungar nu se poate consolida, nu se poate susţină, dacă unul singur dintre popoarele ce-­l constituesc poate în el să se desvoalte, pe când celelalte, care împreună constituesc majoritatea tuturor cetăţenilor, jignite fiind în des­­voltarea lor naţională, sunt împinse a combate pe purtătorii puterii publice, în loc de a-­i ajuta în lucrarea lor. Aceasta Românii din ţerile coroa­nei ungare, ca cel mai important dintre elementele constitutive nemaghiare ale regatului ungar, trebue s’o accentueze cu toată hotărîrea anume astăzi, când consciinţa solidarităţii de interese, care-­i leagă pe Români de Maghiari, se im­pune mai mult ca ori­şi-când. Nu ca duşmani ai statului ungar şi ai poporului maghiar, ci ca aliaţi fi­­resci ai Maghiarilor şi ca element inte­resat a susţină statul ungar trebue să le strigăm actualilor purtători de putere, încetaţi cu politica voastră greşită, pentru­ ca să ne putem uni şi noi cu voi în greaua lu­crare a consolidării patriei co­mune, căci avisaţi suntem unii la alţii, solidare ne sunt inte­resele! „în clară şi deplină convicţiune de această solidaritate a intereselor, s­tih't părintele Popovici, — scopul şi înţe­lesul votului ce a dat la această ocasiune cercul electoral al Caransebeşului este: a indegeta acel conflict de interese, provocat prin greşita­­politică de stat, a indegeta acel conflict nu numai în numele seu propriu ci, — fie despre aceasta con­vins tot insul, — şi în numele între­gului popor român.“ Ceea­ ce se face deci la Caransebeş, în numele nostru al tuturora, spre bi­nele nostru al tuturora şi în interesul bine înţeles al patriei comune se face. O voim noi Românii din ţerile co­roanei ungare aceasta? Avem noi faţă cu fraţii noştri din Severin, avem faţă cu conducătorul lor, generalul Tra­­i­a­n D­o­d­a, încrederea necondiţionată, care se cere, pentru­ ca să ziceiu : Tot ceea­ ce se face la Caransebeş în numele nostru al tuturora se face! ? N’avem dela nimeni autorisaţiunea de a răspunde la întrebarea aceasta, îi cunoascem însă pe fraţii noştri români, stim care sânt vederile şi sentimentele lor, şi astfel fără de sfială putem să zicem. Părintele protopop Mi­hail Popovici, alesul Români­lor din Severin, spune adevă­rul. Românii din ţerile coroa­nei ungare îşi văd cu toţii ex­primate adevăratele senti­mente prin votul dat de fraţii lor din Severin, au cu toţii cea mai deplină încredere în reali­tatea, în înţelepciunea şi în patriotismul d-nului general T r a i a­n D o d a, sânt cu toţii con­vinşi, că dl general Traian Doda nici n’are să-’i trădeze, nici n’are să-’i ducă prea departe, — sânt convinşi şi gata de a sprijini, întocmai ca fraţii lor din Severin, pe ge­neralul Traian Doda în tot ceea­ ce ar întreprinde în inte­resul lor şi al patriei comune! Aşa zicem noi şi am voi să ve­dem ridicându-se din mijlocul Români­lor din ţerile coroanei ungare un glas, care ne desminte. Nimeni, om care ţine câtuşi de puţin să nu fie nici hulit, nici alungat cu hohote din mijlocul fraţilor sei, nu va cuteza să vorbească altfel de cum vorbim noi. Sânt în mijlocul nostru numai oameni, care n’au bărbăţia, n’au curagiul civic de a spune fără de sfială adevărul, pentru­ ca amăgitorii să nu mai poată exploata buna credinţă a concetăţenilor noştri maghiari, care tot îşi mai închipuesc, că şi astăzii pe la finele secolului XIX. Românii pot să fie trataţi ca nişte robi în ţeara lor. Şi de aceea gata trebue să fim în toată clipa, de a confirma prin mărtu­risirile noastre sincere ceea­ ce se face din Caransebeş în numele nostru şi de a ne manifesta încrederea faţă cu bătrâ­nul luptător, care a renunţat la tigna bătrâneţelor sale şi s’a expus, pentru­ ca să tragă luarea aminte a celor intere­saţi asupra greşelilor făcute de ac­tualii purtători ai puterii publice din regatul ungar. Să arătăm lumii, că sântem vred­nici de această abnegaţiune a distinsu­lui nostru compatriot român! FOIŢA „TRIBUNEI“. Cinci săptămâni în balon. — Roman. — 1­8 Jalea Terne. (Urmare.­ Capitlul XXI. Un sgomot curios. — Atacul nocturn. — Kenne­dy și Joe pe copac. — Două împușcături. — Ajutor! Ajutor! — Respuns franțosesc. — Proiectul de scăpare. Era o noapte neagră. Doctorul nu putu distinge locul unde s’a coborît; ei s’au oprit pe un copac foarte înalt, ale cărui liniamante întunecate abia se puteau distinge în umbra cea deasă. Doctorul rămase în santinelă dela 9 pănă la 12 oare, după­ cum era obicinuit. La 12 îl schimbă Dick. — Păzesce bine Dick, fii cu toată grija! — S’a întâmplat ceva neobicinuit? — Nu. ’Mi­ se păru ca­ și­ când aș fi amjit niște sgomot cu totul neînsemnat pe sub noi. Nu pot să stiu de fel unde ne-a adus vântul, o precauție potențată nu ne va fi de stricare. — Vei fi auzit poate urletul fiarelor. — Nu, părea că-­i altceva. La sgo­­motul cel mai mic mă vei trăzi. — Fii numai pe pace. Doctorul mai ascultă odată cu atenție, dar’ în zadar, apoi se culcă şi adormi în curând. Cerul era acoperit cu nori deşi, dar’ nici o boare nu adia. „Victoria“, deşi sta ani­nată numai de o singură ancoră, totuşi nu se clătina de fel. Kennedy, răzimat de marginea gondolei, pentru de a observa foii, care erau în lucrare, contempla noaptea liniştită. El cerceta pri­­zontul şi, cum o pat spirite iritate şi neodihnite, ’i­ se păru, că vede raze rătăcinde de lumini slabe. De­odată ’i­ se păru, că zăresce una numai la 200 de paşi, dar’ n’a fost decât o fâlfâire momentană. De sigur va fi fost numai o apariţiune de acele, ce ating vălul în adâncă în­tunecime. Kennedy recădu iarăși în contemplări adânci, când auzi de­odată un șuerat ascuțit străbătând prin aer. Fost-a strigătul nocturn al vre­unui ani­mal ori al vre­unei paseri ? Ori că eșta el din buze omenesci? Kennedy, care era consolit de însemnă­tatea situaţiunii, voia să trezească pe tovarăşii sei. Dar’ cugeta, că şi oameni şi animale se află afară de bătaia săgeţilor, el îşi luă armele şi scrută cu ochianul seu de noapte împregiu­­rimea. i­ se păru, că vede cum se urcă nişte corpuri întunecoase pe copac; o ramă de lună scăpată printre nori îl făcu să vază curat o trupă de ființe omenesci, ce se mișcau în umbră. Istoria cu capetele de câne îi veni aminte. El puse mâna pe umerii doctorului. Acesta se trezi la moment. — Psst, — îl întimpina Kennedy îndată, — să vorbim încet. — Este primejdie? — Da, să trezim și pe Joe. După­ ce se sculă și acesta, le spuse vână­torul cele întâmplate. — Iarăşi blăstămatele acele de maimuţe, — zise Joe. — Posibil, dar’ precauţiune! — Joe şi eu să ne coborîm pe scară la copac, — zise Kennedy. — Intr’aceea eu voiu lua paşii de lipsă — adaose doctorul, — ca să ne putem urca cu balonul repede. — Sânt toate gata ? — Haid dar’ la vale, — z^se Joe. — Numai în cas de extremă necesitate să faceți us de armele voastre; nu-­i lipsă să ne trădăm presența în posițiunea aceasta. Dick și Joe răspunseră prin semne. Fără sgomot alunecară dînșii pe scară la vale și ocupară loc pe cracul puternic, de care să ținea ancora. Minute întregi stătură tăcuți și nemiș­cați în frunziş. La un sgomot abia observa­bil de printre crengi, apucă Joe pe Scoțianul de mână. — N’ați auzit ceva? — Da, se apropie. — Dacă ar fi vr’un șerpe, — șuieratul, ce ne înspăimântase. . . — Nu, sânt oameni. — Mai bucuros cu aceștia. Reptiliile acele sânt niste jigănii prea spurcate. — Sgomotul cresce, — repetă Kennedy după un restimp oare­care. — Da, se urcă, se știe. — Pândesce tu aci, eu o să trec în par­tea ceealaltă. — Bine. Dînşii se aflau despărțiți pe vîrfurile a două crengi legate între sine, care se înălţau oblu în sus în codrul acesta numit de boabab. întunecimea mărită prin coperişul de frunze era impenetrabilă. Joe se plecă spre urechea lui Kennedy şi arătă spre partea de jos a copacului. — Negrii, — 4ise el. Câteva şoapte de cuvinte se alujirâ chiar pănă la călători. Joe puse pușca la ochiu. — Atențiune, — zise Kennedy. Sălbaticii se urcară într’adevăr pe boa­ba­; dînșii se apropiau din toate părțile, și se tîrăiau ca niste reptilii în giurul crengilor la deal, înaintau încet dar’ sigur. Ei se tră­dară deja și prin mirosul cel greu de grăsime, cu care-’și ung trupul. In curând se iviră două capete în apropierea lui Kennedy și Joe. — Atențiune, — șopti Kennedy. — Joe ! Un trăsnet îndoit bubui în noapte și se perdu într’o urlătură de durere. In clipă dis­păru holda întreagă. Dar’ prin sbierăturile aceste le străbătu la urechi un strigăt neobicinuit, neaşteptat, ne­­crectut al unei voci omenesci, care striga cu­rat în limba franțosască: — Ajutor, ajutor! încremeniţi se întoarseră Kennedy şi cu Joe la gondolă. — Aud­it­aţi ? — întrebă doctorul. — Intr’adevăr un strigăt supranatural: Ajutor, ajutor! — Vr’un explorator. — Poate un misionar ! — O ce nenorocire, — 4*se vânătorul, — îl omoară, îl omoară! (Va urma.) Din Caransebeş. 9 Scrisoarea deputatului M. Popovici „Cătră alegătorii cercului electoral al Caransebeşului. Iubiţilor alegători! La alegerea de deputat dietal ţinută în 8 Februarie st. v. a. c. m’a­’ţi onorat cu man­datul cercului electoral al Caransebeşului şi eu carele totdeuna am fost credincios programu­lui nostru naţional, susţinut de alegătorii acestui cerc, am primit mandatul acestui cerc electoral, unicul în ţeara noastră, în carele nu a putut străbate influenţele contrare programului nostru naţional, ca să nu ajungă pradă şi ca să fie probat în faţă ţerii, că manifestaţiunile antecesorului meu, ale d-lui Trai­a­n Doda şi atitudinea sa sunt susţinute de întregul cerc electoral, căci eşite sânt din inima noastră şi a fiecărui Român. Votul unanim al d-voastre iubiţilor ale­gători a dat cea mai eclatantă dovadă despre încredinţarea d-voastre în adevăraţii condu­cători ai poporului. Votul unanim al d-voastre a realizat speranţa tuturor Românilor pusă în neclintita credinţă a d-voastre cătră Tron şi pa­trie şi neînfricata alipire cătră drepturile nea­mului nostru românesc, în consonanţă cu ţinuta politică a ante­cesorului meu, a binemeritatului Traian Doda, am adresat cătră dieta ţerii o decla­­raţiune, în care am motivat, că nici la lu­crările ei nu voiu participa, nici ca deputat mandatul meu nu-­l voiu depune. Aştept liniştit resoluţiunea onoratei diete — şi ori­care va fi ea — fiţi siguri, că precum în trecut aşa şi pe viitor pururea neclătit voiu fi credincios flamurei noastre naţionale şi voiu conlucra totdeauna alăturea cu d-voastre pentru drepturile neamului nostru român. Orşova, în 22 Februarie 1888. Mihail Popoviciu, deputat al cercului electoral al Caransebeşului“. Procesul de presso al generalului Traian Doda. Acum avem date autentice, că guvernul a intentat prin procurorul regesc din Arad proces de presso contra generalului Traian Doda. Actele de acu­să le tipărim mai la vale în întreg cuprinsul lor (1, 2, 3, 4), ca să ră­mână moştenire istoriei şi urmaşilor noştri. Punctele acuzei sânt: I. Din „literele“ adresate cătră presi­­dentul camerii nu s’a accentuat în special nici un pasagiu, dar’ la acasă sânt „literele“ aciu­­date şi citate ca corpus delicti şi se susţine în general, că le caracterisează un ton nepatriotic. II. Din „Apelul“ cătră alegători s’a ac­centuat ca pasage aţîţătoare la ură contra Ma­ghiarilor :­­ a) Care (poporul român) prin uneltirile măiestriei şi ale forţei scos din toate posiţiu­­nile luptei constituţionale etc. b) Că (alegătorii severineni) ne pregătim la o luptă mare şi anevoioasă, că astă­ji nu mai e vorba de un scaun sau de un vot în par­lamentul maghiar, nu de oare­care concesiuni — ci onoarea naţională a poporului român este în joc. c) în loc de luptă constituţională pregă­­tesce generalul Traian Doda o luptă mare şi anevoioasă. Aceste puncte le află procurorul potri­vite a aţîţa poporul — deosebit massele ne­pricepute — la ură contra Maghiarilor și prin urmare aceste pasage cuprind delictul normat­in § 172 al codului penal maghiar, care sună: cine în adunări publice cu cuvântul, sau cine prin lăţire de tipărituri, icoane, scrisori .... provoacă la comiterea unei crime sau delict (§. 171 înt.) și dacă provocarea nu va ave resultat (§. 171 al. 2) se va pedepsi cu în­chisoare pănă la 2 ani şi pedeapsă în bani pană la 2000 fl.; tot această pedeapsă va ajunge şi pe acela (§. 172 al. 2), care tot în­­ acest mod aţîţă o clasă, naţionalitate sau con­fesiune la ură contra celeilalte etc. Generalul Traian Doda a fost în 18 Februarie a. c. citat înaintea judelui investi­gator de la tribunalul regesc al Caransebeșului, Carol Szabó, concretiat la recercarea judelui investigator al tribunalului de presso din Arad, cu efeptuirea cercetării, dînsul a răspuns la punctele din întrebare din adlusul 4 urmă­toarele : 1. Eu sânt autorul „literelor“ adresate presidentului camerii şi al apelului cătră ale­gătorii cercului Caransebeş; — primesc răs­punderea, căci eu am dispus lăţirea lor. 2. Aceste tipărituri nu cuprind nici o agitaţiune, — eu nu am fost condus de ură contra naţiunii maghiare, ci am făcut aceste declaraţiuni cu cea mai curată convingere, că împlinesc un act de loialitate cătră Tron, pa­trie şi popor. 3. Alta nu am de observat. Pănă la acest stadiu a ajuns causa.­­ (Va urma.) Cestiunea şcoalei de fete din Sibiuu. Dl Dr. D. P. Barcianu ne trimite următoarele spre publicare drept răs­puns la atacurile d-lui Gr. Bariţiu din foaia „Transilvania“ , în Nr. 1­2 dela 15 Ianuarie a. c. al „Transilvaniei“, organ oficial al „Asociaţiunii transilvane pentru literatura română şi cul­tura poporului român“, dl prim-secretar al acestei Asociaţiuni şi redactor al Ioii, G. Bariţiu, publică un articol literar despre „doamna Antonia de Gerando, directoara şcoalei superioare de fete din Cluj“, care la sfîrşitul acestuia a avut inspiraţia de a pune o codiţă, în care, aplicând câteva lovituri fostei directoare a şcoalei civile de fete cu internat a „Asociaţiunii transilvane“, aruncă, aşa mai pe acoperite şi în general, şi vre-o câteva vorbe despre „vrăjmaşi şi defăimători“ ai şcoalei, despre „înrădăcinarea şi mai adâncă a limbii, a datinelor, a spiritului nemţesc în ea“ şi despre „palmele preste faţă“ ce l i­ s’ar trage comitetului Asociaţiunii „după­ ce a început“ cu întemeierea şcoalei. Acest articol, tocmai pentru codiţa sa şi pentru modul cum în ea se aplică lovitura, stîrnind un viu resentiment în multe persoane de aici, a dat însă redacţiunei „Tribunei“ la o notiţă, publicată în Nr. 19 a. c. sub titlul „Un act de rea credinţă“, care aceasta a pro­vocat din partea d-lui redactor al „Transil­vaniei“ un nou articol, de natură curat pole­mică, publicat sub titlul „Un act de rea cre­dinţă“ în Nr. 3­4 dela 15 Februarie a. c. al organului oficial al Asociaţiunii, în acest nou articol de prim-secretar al Asociaţiunii, în loc de a se mărgin­i a-­şi răfui socoteala cu redacţiunea „Tribunei“, a avut iarăşi inspiraţia de a trage în discuţie o sută şi o mi­e,şi, fără ca fosta direcţiune a şcoalei civile cu internat să-’i fi dat vr’o ansa pentru începerea de nou a unei polemii, ale cărei va­luri se liniştiseră binişor, — într’un ton, pe care, având în vedere oficiositatea organului, în care s’a publicat articolul, şi vîrsta şi re­­putaţiunea scriitorului, pe lin vorbind, numai straniu voim să-’l numim, ia în termini puţin aleşi la o straşnică răfueală, pre lângă mulţi alţii, şi pe fosta directoară şi pe fostul direc­tor. Ear’ în această răfuială astfel înfăţişază lucrul, încât, ori­cine cetesce acel articol, tre­bue neapărat să-’şi facă judecata, că noi amân­doi, foştii directori, nisce miserabili sântem, care din uşurătate de minte şi din lipsă de patriotism, prin purtarea noastră am fi adus în joc existenţa şcoalei de fete cu internat a Asociaţiunii. Şi, pentru a se asigura în contra ori­cărei eventualităţi, acelaşi domn prim-secretar adaogă la finea articolului, că aceasta este „odată pentru totdeauna“, cu atât mai vîrtos, „că d-sa ca publicist de legea veche, nu se mai pricepe la arta modernă de publicist“. Dacă scriitorul articolului, care ici colea are şi câte o trasă „ad captandam bene­­volentiam”, şi dacă aceia, care îl vor fi apro­bând, îşi vor fi zis: „hai să scriem noi în organul nostru ceea­ ce ne convine, căci fiind organul nostru oficial şi literar, o conti­nuare a polemiei într’însul nu se poate ad­mite, dar’ pe de altă parte baronesa Elena Popp şi Dr. Barcianu, observând, probabil mai cu mare scrupulositate decât f-ul secretar al Asociaţiunii şi redactor al foii, caracterul oficial şi literar al dînsei, nu vor insista să li se publice vre-o rectificare în această foaie, nici, — imitând clasice exemple, făcute de unul de „ai noştri“, — intervenirea judecă­toriei nu o vor cere; atunci în adevăr dom­niile lor nu s’au înşelat. Căci iată noi nemer­nicii şi nepatrioţii, care „lucrăm pe manile străinilor“ nici caracterul foii oficiale­ literare nu voim să-’l alterăm, nici intervenirea jude­cătoriei nu o cerem, ci renunţăm mai bine la

Next